Ultima din octombrie

     Zi, cafea, scriere, tură cu bicicleta. Tu poți adăuga ce îți poftește inimioara. Sau, cum zicea Emma când era mică, "iminoală". Am o cafea nu bună, ci foarte bună, mă și pricep, m-a învățat bine doamna mea acum câteva zeci de ani. Mămiiiiica mea, ce boșorog mă aflu! Dar înțelept din cale-afară. Eu nu prea înțeleg asta cu cale-afară, pentru că îmi place să mă dau cu bicicleta și pe lângă drum, off-road. Cum cad eu mereu în picioare, n-ai văzut! Bună dimineața! Așa trebuia să încep. De prezentat, nu mă mai prezint demult, cred că sunt în fiecare zi cineva nou. Adică substanța e tot de Mancuso, dar mereu adaug câte puțin ca să fiu mai bun, mai înalt, mai deștept, mai frumos. Mai modest, naaaah! Anul ăsta a fost cu multă muncă și am tot experimentat soluții. La familie, ni s-au servit chestii noi, mai ales cu școala, însă ne-am adaptat fără rețineri. Au fost și ceva problema de sănătate la familia extinsă, dar nimic grav, suntem bine. Planurile noastre au rămas un pic în aer, nu prea am colindat, am fost la mare, eu cu bicicleta la munte, dar nimic impresionant, mai degrabă să bifăm căsuța cu plimbări decât să ne bucurăm și să creăm o amintire. Mulțumim și pentru atât. Mai sunt și ani din ăștia în care ai nevoie de o pauză de la alergare, investiții, stres și riscuri. Eu m-am conformat, cum să zic "NU" la o pauză!? Acum, mai sunt două luni și se termină anul. Avem o vacanță lungă fix de Crăciun, până atunci suntem pe zonă, chestii cotidiene, fără prea mult stres. Eu încerc să îmi conving șeful să mă transfere pe UK și să încep un alt captiol de corporatist în diaspora. Nu o să scriu acum ce gânduri complicate îmi ies pe tema asta, pro și contra, că eu dacă îmi propun ceva, fac astfel încât să îmi dea cu plus nu cu virgulă. Și nici nu trebuie să conving pe cineva în afară de mine dacă e  bine sau rău. Lumea a devenit un loc atât de nesigur, se vorbește că roboții ne vor înlocui și extermina, că nu o să mai avem de muncă, deși inițial trebuia ca inteligența artificială să ne permită să muncim mai puțin și să ne bucurăm de viață mai mult, acum se pune presiune pe oameni că trebuie să fie mai eficienți, să muncească mai mult. Pare că suntem luați de fraieri, că robotica e doar o bulă de Wall Street și un bau-bau pentru muncitori. Eu nu am cum să nu mă gândesc la varianta în care un progrămel va face tot ce fac eu, să îmi ia job-ul. Am niște responsabilități de care trebuie să mă achit indiferent ce va fi să fie. Și încerc să concep un fel de plan, să am un loc de muncă astfel încât să îmi întrețin familia. Chiar zilele trecute mă gândeam că nu are cum să fie mai ieftin să creezi un robot care să fie instalator decât să ai un om instalator. Adică, poate într-un viitor indepartat, ei ar putea deveni ieftini și eficienți, dar mai e până atunci, nu rămân eu fără pensie din cauza roboților. Apoi, lumea zice că inteligența artificială e doar o unealtă, că nu trebuie să o lăsăm să gândească în locul nostru. Da, e foarte tare, calculează și rezolvă probleme imposibile de matematică, poate ajuta la eradicarea unor boli, dar nu sunt de acord cu înlocuirea gândirii umane. Dacă te uiți la cifrele contabile ale companiilor cu AI, au cheltuit sute de miliarde cu centre de date și codare, dar la venituri declară câteva miliarde. Păi din ce să acoperi gaura!? De la naivi care investesc la bursă în conturile celor care se ocupă de roboței!? Mie îmi dă cu virgulă. Eu folosesc prea puțin ajutorul de la inteligența artificială, nici măcar la textele mele nu mă ajut de ea, deși știu că m-ar face mai productiv, parcă îmi e teamă să mă las pe mâna ei și să fiu dependent. Da, o pot utiliza, da, mă poate face mai productiv, dar deocamdată trag de creierul meu să găsească soluții. Sunt niște chestii repetitive pe care aș putea să le deleg unui agent și să scap de niște rutini mici, apoi poate să găsesc și chestii mai mari pe care să le facă pentru mine. Dar unde e limita când el, agentul AI, va face lucrurile mai bine ca mine și eu voi deveni înlocuibil!? Cam serioasă discuția pentru o sâmbătă dimineața, gri și umedă. Azi avem Halloween party, se urâțesc copiii și sperie babele prin cartier. Avem de decorat casa, de făcut câteva cumpărături, apoi ele își văd de distracția lor. Eu sper să prind o tură de 2-3 ore de bicicletă, numa' să nu mă ud prea tare. Hai, te las cu cafeaua ta, eu sunt cu a mea, viață bună, conașule! Încă!😀😀😀😀

Eu și colegii de la Unicredit cu care jucam Counterstrike.

Ai grijă ce-ți dorești!

     Asta auzi când se ceartă piticii din capul tău dacă ai impresia că ai obținut ceva ce îți doreai de mult dar nu ești atât de entuziasmat. Exemplu: primul meu podium la ciclism. Bine-bine, nu a fost la mtb sau o cursă de șosea, a fost la ciclocross cu 3 muște la categorie, eu cea mai slabă și am prins locul 3. Deci, podium. Deci, bucurie. Da, clar, m-am bucurat enorm, a fost o realizare, mai ales când știu prin câte chinuri trec ca să mă pregătesc și mai ales să bifez toate căsuțele legate de organizare, că e și ceva hârțogăraie și umblare. La mine a fost altceva care m-a bucurat mai mult decât podiumul. A fost participarea doamnei mele în calitate de membru în echipa de suport a vajnicului visător. Ai mei au mai fost, m-am bucurat că au fost și ei acolo cu mine, dar prezența soției a fost un fel de vis împlinit. Ea a mai fost o dată sau de doua ori acum muuulți ani, și de atunci nu a mai avut chef de mine și bicicletele mele. Bucuria e mai mare atunci când o împarți cu cel de lângă tine și ai senzația că toate eforturile au meritat, că faci și tu ceva și ești sprijinit, deși nu cauți leacul pentru cancer sau poate inventezi vreo metodă de spălat pe jos fără mop. Pot să spun că mi-am făcut damblaua, acum sunt concentrat pe familie și muncă, nu știu care e următoarea cursă la care voi participa, dar mă pregătesc cât pot eu de bine să fiu în formă. Nu neglijez programul de bicicletă și alergare, azi am bifat prima după 6 luni și sufăr de picioare, dar e un început bun. De-acum am numai săptămâni scurte la muncă, ne obligă să ne luam liberele până de revelion ca să nu le pierdem. Eu zic "merci", nu mă deranjează această obligație. Desi mă consider rebel și confruntac, Gică-Contra de Târgoviște, la muncă nu mă prea opun, fac repede ce mi se cere ca să îmi fie bine, să nu am stresuri mai multe. Am învățat pe pielea mea că nu te pui cu curentul, că te "corentezi" degeaba. Pierzi timp, energie și bani. Clar îmi spun părerea și mă apăr dacă e nevoie, dar nu mă mai cert eu aiurea pentru alții sau dacă mi se par mie niște lucruri nepotrivite, le las să treacă fără urme pe dosarul meu. Adaptarea e cheia supraviețuirii oricărei specii. Stai, că mi-a scris șeful meu, trebuie să fac ceva în locul unui coleg care nu e azi la birou. Credeam și eu că termin la timp azi, mai bag juma de oră, dar e ok, încă am energie și voință. Te las, mă retrag în cubul meu și cu muzica mea să bifez căsuțele lipsă ale altora. Ne auzim zilele astea, pare că octombrie e o lună bună pentru scrisul meu. Uraaaaa! 😀😀😀

Cine e pe primul loc? Nu știu, eu sunt pe 3.

Cafeaua de după

     Da,da, știu era țigara de după. Și cum eu nu mai fumez de vreo 15 ani, merge și cafea. Dar cum sunt un domn iar "Gentlemen never tell", acum la mine e vorba de cafeaua de după o zi de curse. Haide bună dimineața la toată populația care are un scop sau mai multe pe lumea asta. Al meu e să mă bucur de viață. Dar până la a ajunge să mă bucur de viață, am de bifat niște căsuțe. Prima e familia. Apoi e munca. Și pe urmă distracția mea cu biciclete. Toate necesită efort, dedicare, atenție și disciplină. Se leagă. Dar în abordarea mea, nu poți ajunge la împlinire fără să le iei pe rând. Eu nu mă pot bucura de bicicletă dacă familia sau munca nu sunt acoperite corespunzător. Ca să vezi de unde vin, eu am preferat să câștig mai puțini bani decât să pierd timpul petrecut cu familia mea, nu am alergat după funcții conștient fiind de sacrificiile pe care le-aș fi făcut în privința familei. Nu sunt CEO dar nici nu sunt un paznic plictisit care așteaptă să treacă ziua. Unde mă pui, îmi fac treaba, cer mai mult și fac mai mult, sau invers, că altfel nu primesc. Cerere și ofertă, efort și rezultat. Normal că dacă bicicleta e pe locul 3, nici eforturile și rezultatele nu sunt excepționale. Și mă mulțumesc cu ce primesc. 7 ore de plimbare sau pregătire, că nu pot să îi zic antrenament ieșirii mele pe coclauri, o cursă din când în când cu rezultatul meritat. Răposatul Andronache avea o vorbă: mergi așa cum te-ai pregătit. Și așa e! Nu poți îngrăsa porcul în Ajun, nu poți surclasa oamenii mai pregătiți ca tine decât dacă au ei vreo bubă sau belea pe traseu. Eu zic că maximul pe care îl poți obține e legat strict de pregătire, dar dacă ai o zi proastă poate fi mai rău de-atât. 

    Ieri am avut șansa și sprijinul familiei să mă dau la prima etapă din Cupa României de ciclocros 2026. Pentru că a fost și Campionat Balcanic de U19, a fost mai multă lume decât de obicei. La noi la start, adică la categoriile U19, Master toți și amatori, erau înscriși vreo 45, dar au luat startul vreo 30, un număr uriaș pentru obișnuința mea. La categoria mea, amatori masculin, suntem 3 mari și lați, al patrulea, un francez, a zis "Pas du cyclocross aujourd'hui", habar n-am de am scris corect, dar a fost bine pentru moralul meu, azi mă urc pe podium. Doamna mea, care m-a binecuvântat cu prezența după sute de ani la o cursă de-ale mele, mi-a zis că prind podium pentru că a venit ea acolo. Semn bun, așa a fost! Bună treabă, podium în meniu, urmează să dau tot ce am mai bun și să mă distrez. Babacii mei au nimerit și ei până la urmă Domeniul Cantacuzino, am susținere ca lumea azi. Copilul a zis "pas", avea treabă cu fetele ei și s-ar fi plictisit acolo. Ne încălzim, mai urmărim elitele, cam puțini sportivi azi, ăsta e nivelul, ne bucurăm și mândrim cu ce avem. Copii au fost mulți în schimb, la toate categoriile, lucru îmbucurător. Avem start la 13.05, ne adună și ne bagă pe traseu, pleacă U19, restul la 30 de secunde. Emoții nu am ca în alte dăți, vreau doar să mă bucur și să nu am probleme pe traseu, pene sau căzături cum ar veni. Si STAAAAAAAAART! Plec normal, nu ca din pușcă, sigur, dar mă duc cât de în față pot, fără să mă încurc cu lumea și să facem poc. De la primele curbe îmi intru într-un ritm și încerc să îl țin. Îi știu pe adversarii mei, dar unul în verde care a și câștigat a plecat ca un hoț de biciclete, nu am cum să mă țin după el, adios. Acum trag pentru locul 2. Reușesc să mă descurc foarte bine în porțiunile tehnice, tata mă încurajează la un dâmb ofticos care mă scoate mereu din ritm, soața și maică-mea sunt la linia de sosire și strigă la mine și mă poartă spre victorie la fiecare trecere. Susținerea lor merită un loc mai bun din partea mea, clar. Eu merg foarte bine, așa cred, nu mă depășește nimeni, număr turele. Eu îmi propusesem 5, și 5 am făcut. Dar când am bifat 4, m-am trezit cu crampe. Și am lăsat-o mai moale. Dar erau două porțiuni în sus unde descălecai și o luai la pas. La turn, cea mai lungă rampă, m-am oprit că s-a blocat dreptul. Aia e. Țip în gând, trag de vârf, mă lasă, și plec mai departe. Și mai departe s-a dus și locul 2 pentru că m-a depășit dușmanul de clasă. Zic să termin cursa pe bicicletă, dar tot trag de mine și încerc să mă țin acolo în priză. Dar omul se depărtează. Credeam că mai prind și a șasea tură, dar ne-au oprit comisarii de traseu. Zâmbet larg, pupat cu lumea, poză cu prea-fericitul Bogdan, cola pentru mine și sarmale cu mămăliguță pentru doamna mea, că mie nu îmi era foame, apare și tata fericit că ne-am prezentat, vorbim și cu Titi care venise la plimbare și susținere. Aplaudăm la podiumuri, facem poze, urc și eu și iau medalie, mândru ca un cocoș francez care trezește o ogradă engleză. Nu am fost atât de bucuros de podium, primul din viața mea, cât de trăirea și cursa bună pe care am reușit-o. Tehnic, eram peste băieții care m-au întrecut, i-am văzut în viraje și pe porțiunile tehnice de pe traseu, dar fizic au fost peste mine, mai ales primul, a rupt. Nu sunt deloc dezamăgit că nu am fost măcar pe doi. Eu am alergat și am dat totul. Și așa cum fac și în viață, sunt foarte mulțumit dacă reușesc asta. Nu trebuie să câștig pentru a fi bucuros, ciclismul nu e viața mea, dar aduce un pic de altceva în cotidianul meu. Aș fi scris mai multe, chiar merită ziua de ieri o poveste mai lungă, dar am și alte treburi, scrisul e doar pe locul 4. Au revoir, mes chers! Cum ar veni, vă pupă băiatu'! 😀😀😀😀😀p.s. cu dedicație pentru doamna mea și pentru babacii mei, că mă susțin în tâmpeniile mele.

Iluzie optică, eu aici am descălecat mereu.