Nu ne mai facem bine!?

     Eu încă păstrez semnul întrebării și mirării, poate-poate. Se mai văd semne de bine în societatea de azi, nu disper, dar nici nu îmi fac prea mari speranțe ca să nu mi-o fur. Toată lumea e cu fundul în sus, nimic nu e bun sau bine, peste tot numai probleme, războaie, crize, nebunii. Eu dau vina pe propaganda rusă și chineză, poate și americană, cei care își doresc haos și destabilizare. E vorba de bani și putere și influență, atât. Ne panicăm că ne iau roboții viitorul, că inteligența artificială nu are nevoie de noi pe Terra. Eu nu merg atât de departe, poate că intervine instinctul de conservare și supraviețuire și nu pritocesc prea mult ideea asta. La muncă se anunță un 2027 problematic, deși unii șefi încearcă să ne liniștească. Eu mereu am fost mai neliniștit când a venit vorba de muncă. Nu e teamă că nu îmi găsesc de muncă, ci că aș putea să nu mai trăiesc la fel de bine ca acum. Dar nu am fost mereu așa de bine, deci nu mor dacă e mai greu o perioadă, că am mai trăit d-astea. E bine să ai un plan B, în caz de "Doamne-ferește!" să ai unde trage, sau de unde trage. Acum ceva timp, când a început războiul Rusiei împotriva Ukrainei, erau discuții cu arme nucleare și bubuială eternă, dar nu e nimeni atât de idiot să distrugă tot, inclusiv pe ai lui. Planul ăsta e diabolic, dar prost, nu se va întâmpla. Problema mea e că lumea nu mai realizează cât de bine ne-a fost, ni s-a urât cu binele, vorba 'ceea. Parcă suntem niște copii răsfătați, care au de toate și tot sunt nefericiți. Hai, că pe copii îi înțeleg, că nu îi duce capul. Dar chiar așa, toată societatea e plină de idioți care nu mai știu ce vor, deși au totul!? Sau tocmai pentru că au totul? O generație de nerecunoscători care va rămâne fără daruri, cel mai probabil. Dar nu pentru că le va fura cineva, deși sunt unii care lucrează intens la arestearea democrației și drepturilor omului. ci pentru că de bună-voie și nesiliți de nimeni, oamenii se vor încolona spre niște lagăre mentale de unde nu ne mai salvează nimeni. E nevoie de educație, de spirit critic, de colaborare și comuniune, altfel o să ne fure viitorul vreun lover-boy creat în laboratoarele sistemelor care lucrează în umbră pentru binele unora. Nu trebuie să renunțăm la capitalism, e cea mai puțin rea formă de organizare a societății, dar trebuie ajustat astfel încât să răspundă și corespundă nevoilor celor mulți și mai ales năpăstuiți. Da, sunt de acord cu impozitarea progresivă, cu taxarea bogăției și mega-bogației. De ce ești miliardar dacă nu faci bine societății, dacă nu ajuți oamenii aflați în nevoie!? Cum mai ziceau niște idioți că ei nu vor să plătească impozit pe casă și teren, că sunt ale lor. Dar ei nu trăiesc în pădure, izolat, ci într-o comunitate. La care contribui cu tot ce ai pentru că datorită ei ai tot ce ai, cumva. Cam serios subiectul pentru o dimineață de duminică liniștită, caldă și senină. E efectul cărții "1984" pe care am terminat-o aseară. Acum m-am apucat de alta, "Răzbunarea geografiei". Mă fac analist politic de luni. Sau poate mă înscriu intr-un partid. Vedem. Hai, la cafea și la aer, cat ne mai lasă vremea! Uraaaaaaaa!😀😀😀

Viitorul e verde. Bicla lui Wout după Vuelta 2026.

Călătorul și drumul

     Când vine toamna și începe să se strice verdele, vremea se schimbă spre gri și ud și vânt, tot e frumos să scot mândrețe de trup olimpian pe câmpurile patriei. Sau dealuri, în funcție de traseu. Ieri m-am învrednicit să trebăluiesc prin casă și afară, aproape să mă deochi, nu alta. Și cum Emma nu avea nevoie de ajutor la teme, mi-am făcut drum spre Seciu. Am eu un traseu din Moreni prin Băicoi și apoi Boldești-Scăeni, mega-aglomerația urbană de sub dealul Seciu. Vreme bună, cald spre 18 grade, dar vânt. Dar nu orice vânt. Parcă era un cămătar căruia îi datoram bani, ceva, că m-a frământat ca pe coca de cozonac până mi-a ieșit aluatul pe nas. Dar pentru că sunt un atlet desăvârșit care nu dă bir cu evadații la prima rafală de vânt de față, m-am încordat și am ajuns până sus la Crama Seciu, loc de întâlnire și jălanie pentru cicliștii de șosea din zona Munteniei. Am tot văzut reclame la un concurs de ciclism la "Seciu, mon amour" organziat de Alex Ciocan și mi s-a făcut poftă de o urcare pe dealul ăla. Acolo am participat la primul meu concurs de sosea în 2014, cu o cursiera de aluminiu cu două numere mai mari, dar m-a prins vraja. Deși urcarea e grea, sigur poate fi mai ușoară daca nu tragi prea tare, e bună ca antrenament. Și merită pentru priveliștea care te așteaptă sus. Eu am zis de multe ori că dealurile de lângă Ploiești au un aer de Toscana, și nu fac mișto. Sunt câteva zone cu vii și case sau vile împrăștiate ici și colo. Asfaltul e bun, drumurile unduiesc elegant, viile te însoțesc aproape, aproape că simți mirosul de vin și boască de must. Mereu am zis să bifez și eu urcările de la Ciocanu (nu bag mâna în foc că așa se numește) și ce mai e pe acolo, pe dealuri, spre Urlați. Eu am făcut drumurile care ocolesc această zonă, dar mă încordez eu până vine frigul cel mare și ud. Deocamdată, cam pedalez în gol, că nu știu când și cum va fi Cupa României la ciclocros, nu am văzut nici o dată în calendar, am o oarecare teamă că nu se mai ține. Te anunț, nu e stres, dar parcă sunt un pic dezamăgit, că doar pentru asta mă mai pregăteam și eu. Nu e un capăt de țară, abia pot să mă plimb fără program și target, tot mă bucur de ieșiri. Azi e cursa băieților la Campionatul Mondial de ciclism de la Montreal. Wout nu e principal favorit, dar e printre favoriți. E relaxat, parcă după ce a câștigat Roubaix anul ăsta, nu mai e stresat să demonstreze ceva. Clar își dorește, clar îmi doresc, dar nu mă stresez prea tare dacă nu câștigă (și) azi. A avut un an bun și m-am bucurat pentru el. Să văd dacă mă uit la toată cursa, azi e și ziua făcătoarei de Mancuso, recte mama, împlinește o frumoasă vârstă care nu se mai spune după 50 de ani, așa mi-a recomandat chiar ea. O să bag o tură până la Pucioasa să îi urez de bine și să bem o cola împreună. E o zi bună deja. Am cafea bună, scriu, apoi am de citit câteva pagini din "1984", noua achiziție, îmi place. Hai, te las, vorbim mai încolo. Nu azi, mai încolo luna asta!

Dealul Plângerii.

A venit toamna!

     Acoperă-mi inima cu ceva! Așa cânta Alifantis pe versurile lui Nichita Stănescu. Niciodată nu mi-au plăcut poeziile, să le analizez metrul și rima și ce a vrut să zică autorul. Nu mă interesează ce a zis un poet nebun. Hahahaha, clar am luat-o eu razna. E sâmbătă dimineața, m-am trezit ca găina la 6 și ceva și mă pregătesc să merg la service cu mașina pentru ceva lucrări de întreținere. Am o cafea bună după un somn adânc fără treziri nocturne. Sunt fresh de portocale, pe un mare plus. Am fost cu Emma la analize și sunt aproape perfecte, unele mici diferențe la câțiva indicatori, dar o stare generală foarte bună. Mulțumim, Doamne! Acum lupt cu voința doamnei mele să meargă și ea la analize. Pătraru e mândru de mine. Mamăăă, ce cafea bună am! Vericule, a venit toamna. Am fost până afară să mă întind și nu prea mi-a ieșit, mai degrabă m-am contractat de la frig. Stai liniștit, sunt 10 grade, nu e ger, dar eu sunt anti-eschimos, am iarnă în cap la 5 grade pe plus, nu ai ce să îmi faci. Ca întotdeauna, răcoarea de afară combinată cu apă îmi strică planurile de plimbare pe două roți, dar îmi place toamna. Culorile îmi clătesc sufletul și retinele, vântul rece îmi alungă gândurile proaste iar apa la bazon mă ține treaz și conectat la realitatea cotidiană și mizeria rutieră. Acum ceva timp am luat decizia de a mă detașa un pic de știrile de orice fel, nu mai petrec atât de mult timp și nu mai consum la fel de multă energie cu politica și discuțiile legate de politică. Ascult, citesc, dar mai cu măsură. Și îmi e mai bine. Am început școala și e cu ajustare de program și abordare. Au fost două săptămâni mai grele, muncă și familie combinate, dar mulțumită noului program de somn de școală, cel de vacanță nu mi-a plăcut și priit, acum mă refac mai repede și am plusuri la general. Nu știu încă dacă și când se va ține prima etapă de cupă națională de ciclocros, dar tot vreau să fiu pregătit, atât cât îmi permite timpul și familia. Mă adaptez fără a opune rezistență, doar aș pierde timp și energie. Dacă rămân undeva la 7 ore de bicicletă pe săptămână, mă declar fericit. Mâine începe și campionatul mondial de ciclism din Canada, șosea și contratimp individual, băieți și fete, toate categoriile. Wout al meu e într-o formă foarte bună, dar nu asta mă bucură cel mai mult, ci starea lui pozitivă și cum se prezintă, încrezător și glumeț, așa cum nu l-am văzut vreodată. Clar e foarte grea cursa, dar parcă anul ăsta are cea mai mare șansă. Pesemne am uitat anii trecuți când a ieșit de două ori pe 2 și tot așa ziceam. Indiferent de rezultat, eu mă voi bucura să îl văd. Apoi încep și cursele mele preferate de ciclocros din Belgia și Țările de Jos. Se anunță o toamnă plină, noi să fim sănătoși și bucuroși! Allez, Wout!

Wout al meu în Vuelta 2026.