Cafeaua neagră și cerul gri

     Gata, a venit toamna aia cu ploaie și cer de plumb și răcorică la coatele goale. După ce am prins în week-end vreme de aproape vară, cu bronz pe mâini și picioare sâmbătă și apoi vânt cald dumincă, azi, luni, e toamnă. Plouă, a plouat și azi-noapte torențial de m-am trezit fără nevoi, nici nu știam ce se întâmplă. Nu e stres, nu murim de la apă, eu chiar mă bucur când plouă că se mai udă pământul. Mereu când trec în plimbările mele peste câte un pod pe sub care susură o apă, îmi zic: "apa e viață". Știu, știu, sunt ca un boșorog trecut prin viață care știe el, nu eu, ce e mai bine și mai bun pe lumea asta. Ce mi-e drag pe lumea asta, bicla, mâncarea și nevasta. Bine, fie, și copilul. Vezi, munca nu intră în lista cu "dragile mele". Încă nu am început programul, sunt la a doua cană de cafea, am citit newsletter de la "Starea nației", am terminat și eu în sfârșit rebusul de pe septembrie, am pus ceva muzică și încerc să îmi fac curaj să deschid primul mail de muncă. Zici că am nu-știu-ce mare lucru de făcut, e nevoie de încălzire, bag seama. Adevărul e că s-a racit afară și nu îți vine să te apuci de treabă, parcă ar mai fi mers câteva ore de culcuș, dar m-a deranjat copilul cu școala lui, știi ce zic!? Mă alint și eu, ca un motan pe sobă iarna, e luni și am chef de orice numai de muncă, nu. Nu e bine, abordarea asta nu îmi dă sporuri, mă scutur de ea precum copacii de frunze în noiembrie, îmi revin numaidecât. Uneori mă apuc de scris având o idee, nu neaparat bună, să ne înțelegem, dar am un fir logic. Și cum o dau eu drept, încep să apară curbele minții și nimeresc în păpușoi de cele mai multe ori, că nici nu mai vreau, darămite să pot, să mă întorc la calea cea bună. Sezonul de ciclism de șosea s-a încheiat aproape, a început cel de ciclocros, cu curse și știri și interes mărit. Eu am de făcut vizita medicală pentru licență și participare la Cupa României de Ciclocros, mai am două săptămâni până la prima cursă. Pregătirea e bună, am ieșit zilele trecute și m-am încordat cât să fiu obosit pe urmă, am picioare bune, mintea e pe plus, mă simt pregătit. Tot mă mint că o să mă apuc de alergat. Rămâne așa. Mă vezi, nu mă stresez, dar nici nu o să mă auzi plângându-mă că am avut senzații proaste la curse. Senzațiile sunt precum pregătirea, nici mai mult, nici mai puțin. Aaa, ai o zi slabă că te doare burta sau nu ai dormit bine, ok, pot să accept ca scuză. În rest, mucles. Hopa, stai așa, că mi-a scris un coleg finlandez, doar mă salută, dar tot e muncă. Te las, revin eu din când în când, nu suna. La muncăăăăăăă! 😀😀😀

De pe vremea când era cald și bine.

Bună, toamnă!

     Gata, am numărat bobocii, pot să spun că mi-am făcut treaba pe toamna asta. Cum nu (mai) am porumb de cules sau struguri de făcut vin, toamna e un anotimp lejer pentru mine. Nu am de pus gogoșari, varză la butoi sau nuci de strâns. Sunt norocos. Pentru noi toamna e legată de începerea școlii, mai ales acum cu clasa a V-a, mai mulți profesori, mai mult stres, mai multe ore de stat la școală, mai multe teme, mai ales la mate. E bine. Prin casă și curte nu avem mare lucru de făcut, doar de strâns mobilierul de grădină, poate ceva frunze pe ici-colo, asta la Târgoviște. La Moreni se ocupă Buna cu aranjatul grădinii, dar eu mă voi băga la săpat și pregătit gradina pentru primăvara următoare. Nu știm dacă o mai prindem, dar tot trebuie să o aranjăm. Hai, hai, că nu sunt negativist aici, e o realitate. E duminică, e sărbătoare, nu avem nimic de făcut azi, muncă adică. Doar teme cu copilul. Am o cafea mare și destul de bună, dar îți dau un sfat: să nu cumperi niciodată cafea Jakobs. Bleah! Cea mai slabă cenușă cu putință, zici că bei nechezol. Nu am avut șansa să beau așa ceva pe vremea comunismului, dar bănuiesc că așa gust oribil avea. Am primit un pachet de cafea și nu puteam să îl arunc. Eu de obicei cumpăr cafea râșnită pe loc. Păi se umple strada de miros când o cumpăr. Nu mai zic ce gust și aromă mă cumprind când o pun la ibric. Cum mă știi, nu o să mă apuc să mă plâng, apeciez că o am și pe asta. Înapoi la idei. M-am trezit inopinant pe la 5.30, toată lumea dormea, întuneric afară, întuneric în casă. Am zăcut călare pe niște gânduri până pe la 6 și ceva când mi-am adus aminte de campionatele mondiale de gravel din Australia. Verificasem de cu seară programul și nu le transmitea nimeni, dar am pornit youtube și am găsit cursa cu comentariu în engleză. Binesssssss! Normal că nu am putut să o urmăresc, am adormit cu clipu'-n ochi pe la 8 și m-am trezit din nou la nouă când mai erau 15 minute din cursă. Ca un boșorog ațipit în timpul slujbei duminicale, m-am ridicat într-o rână și am urmărit finalul printre gene. A câștigat un danez, Floris sau Klaris, trebuie să verific. Favoritul meu era Keegan Swenson, american, dar nu a fost să fie. Frumoasă cursă, și azi la băieți dar mai ales ieri la fete când a triumfat cea mai campioană din ciclism, Marianne Vos, 8 titluri de ciclocros, 3 titluri la șosea, acum 2 și la gravel. Senzație! În timpul curselor eram tratați cu imagini din Australia de Vest. Frate, ce zone, ce peisaje, parcă îmi venea să plec acum să mă mut acolo. Nu știu ce economie au, nu știu ce oameni trăiesc acolo și din ce, dar gândurile mele de bălăureală pe coclauri s-ar împlini acolo, zău. Dar și la noi e frumos, nașule, nu-i bai. Am ieșit ieri și mi-am umplut inima de culoare și soare, am băgat și bicicletă, perfect. Aș fi vrut să scriu de aseară despre asta când am văzut o poză la colegul de drum Adrian Vâju, fotograf pur-sânge și ciclist și-mai-și. I-am zis că îi fur poza și o pui pe blog, că prea era frumoasă. Doar că nu m-am învrednicit să scriu, aveam chef să citesc și am așteptat cafeloiul de dimineață să o pun aici. Te pup, Vâjule! 😎😎😎😎

Cine nu are poze, să fure.

Cu treabă!

     Ai, n-ai mingea, tragi la poartă! La corporații e cam la fel. Ai, n-ai treabă, trebuie să pari ocupat. Mergi repede, stai încruntat, prefă-te absorbit în muncă. Niciodată nu mi-au plăcut aceste cerințe. Îmi aduc aminte de Italia, când lucram la un hotel în Roma și trebuia să alerg dacă era șefa de personal prin zonă sau directorul. Am băgat și în construcții, la fel, trebuie să fiu transpirat, să car cei mai grei saci, să îmi pun ciment în cap, să arăt că mă ocup și mă pricep. Mămiiiica mea, ce proști! Eu, nu, dar clar m-am adaptat. Acum, la mine în echipă, e pe muncă adevărată. Azi avem treabă, suntem ocupați. Mâine e lejer, nu mai suntem ocupați, o lălăim. Bineee, tatyyyyy, îmi place! Eu vreau să fiu eficient. Și atunci cand am multă treabă încerc să nu mă plâng și să spun ce de probleme am de rezolvat. Îmi pare că îmi atrag și mai mult stres și deranj decât dacă fac panaramă și zis că nu am nimic de făcut toată ziua și o ard pe youtube și inteligență artificială pentru rahaturi. Lumea nu începe și  nu se termină cu mine, corporațiile nu stau în angajatul Mancuso, lucrurile se rezolvă și fără să mor eu de grijă și stres. Păi și atunci nu e mai bine să fiu degajat, să iau lucrurile pe rând și așa cum sunt, fără să le fac mai grave sau mai critice decât în realitate!? Lucrez de 15 ani la compania asta și am învățat scurtături, am învățat să fiu atent la ce contează pentru oamenii cu care lucrez astfel încât să muncesc mai puțin și mai eficient. Am zis mereu că ținta mea e să muncesc deloc pentru salariu maxim. Utopie, clar, dar asta mă ține concentrat să evoluez, să câștig mai mult făcând aceleași lucruri sau chiar mai puține. Nu, nu, nu mă laud deloc, spun doar că locul meu de muncă îmi permite să caut ameliorări de proceduri și procese, astfel încât rezultatele echipei să fie mai bune. Am noroc că șeful meu mă lasă să aberez oricât și oricând. Cum mie îmi place să vorbesc mult și să arăt cât de deștept m-am făcut singur, uneori prind viteză de ajung în porumbul de la prima curbă, iar șeful meu mă face să mai pișc frâna. Până și eu am început să mă analizez și să mă mai temperez când prind avânt și vorbesc prea mult. Am învățat că e bine să mai și ascult, că doar nu le știu eu pe toate. Din nou mă dau rotund, ce deștept mă aflu eu la răspântie de weekend, n-ai văzut ca mine. Am o stare de plus și pozitiv, s-a afișat calendarul competițional al Cupei României la Ciclocros și am emoții. Prima cursă e în două săptămâni. Eu nu am mai alergat de anul trecut, trebuie să ies la alergare. La bicicletă stau bine, nu am griji și oricum nu mai am ce să îmbunătățesc în 10 zile. Ce porc să mai îngraș, frăție!? Bun. Înapoi la munci. Înapoi la lucruri serioase astfel încât să avem timp și energie și mai ales bani pentru cele neserioase. Uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!😀😀😀😀

Anotimpul preferat de pictorul din mine.