Ai grija ce-ti doresti!

     Asta auzi cand se cearta piticii din capul tau daca ai impresia ca ai obtinut ceva ce iti doreai de mult dar nu esti atat de entuziasmat. Exemplu: primul meu podium la ciclism. Bine-bine, nu a fost la mtb sau o cursa de sosea, a fost la ciclocross cu 3 muste la categorie, eu cea mai slaba si am prins locul 3. Deci, podium. Deci, bucurie. Da, clar, m-am bucurat enorm, a fost o realizare, mai ales cand stiu prin cate chinuri trec ca sa ma pregatesc si mai ales sa bifez toate casutele legate de organizare, ca e si ceva hartogarie si umblare. La mine a fost altceva care m-a bucurat mai mult decat podiumul. A fost participarea doamnei mele in calitate de membru in echipa de suport a vajnicului visator. Ai mei au mai fost, m-am bucurat ca au fost si ei acolo cu mine, dar prezenta sotiei a fost un fel de vis implinit. Ea a mai fost o data acum muuulti ani, si de atunci nu a ma avut chef de mine si bicicletele mele. Bucuria e mai mare atunci cand o imparti cu cel de langa tine si ai senzatia ca toate eforturile au meritat, ca faci si tu ceva si esti sprijinit, desi nu cauti leacul pentur cancer sau poate inventezi vreo metoda de spalat pe jos fara mop. Pot sa spun ca mi-am facut damblaua, acum concentrat pe familie si munca, nu stiu care e urmatoarea cursa la care voi participa, dar ma pregatesc cat pot eu de bine sa fiu in forma. Nu neglijez programul de bicicleta si alergare, azi am bifat prima dupa 6 luni si sufar de picioare, dar e un inceput bun. De-acum am numai saptamani scurte la munca, ne obliga sa ne luam liberele pana de revelion ca sa nu le pierdem. Eu zic "merci", nu ma deranjeaza aceasta obligatie. Desi ma consider rebel si confruntac, Gica-Contra de Targoviste, la munca nu ma prea opun, fac repede ce mi se cere ca sa imi fie bine, sa nu am stresuri mai multe. Am invatat pe pielea mea ca nu te pui cu curentul, ca te "corentezi" degeaba. Pierzi timp, energie si bani. Clar imi spun parerea si ma apar daca e nevoie, dar nu ma mi cert eu aiurea pentru altii sau daca mi se par mie niste lucruri aiurea, le las sa treaca fara urme. Adaptarea e cheia supravietuirii oricarei specii. Stai, ca mi-a scris seful meu, trebuie sa fac ceva in locul unui coleg care nu e azi la birou. Credeam si eu ca termin la timp, mai bag juma de ora, dar e ok, inca am energie si vointa. Te las, ma retrag in cubul meu si cu muzica mea sa bifez casutele lipsa. Ne auzim zilele astea, pare ca octombrie e o luna buna pentru scrisul meu. Uraaaaa! 😀😀😀

Cine e pe primul loc? Nu stiu, eu sunt pe 3.

Cafeaua de după

     Da,da, știu era țigara de după. Și cum eu nu mai fumez de vreo 15 ani, merge și cafea. Dar cum sunt un domn iar "Gentlemen never tell", acum la mine e vorba de cafeaua de după o zi de curse. Haide bună dimineața la toată populația care are un scop sau mai multe pe lumea asta. Al meu e să mă bucur de viață. Dar până la a ajunge să mă bucur de viață, am de bifat niște căsuțe. Prima e familia. Apoi e munca. Și pe urmă distracția mea cu biciclete. Toate necesită efort, dedicare, atenție și disciplină. Se leagă. Dar în abordarea mea, nu poți ajunge la împlinire fără să le iei pe rând. Eu nu mă pot bucura de bicicletă dacă familia sau munca nu sunt acoperite corespunzător. Ca să vezi de unde vin, eu am preferat să câștig mai puțini bani decât să pierd timpul petrecut cu familia mea, nu am alergat după funcții conștient fiind de sacrificiile pe care le-aș fi făcut în privința familei. Nu sunt CEO dar nici nu sunt un paznic plictisit care așteaptă să treacă ziua. Unde mă pui, îmi fac treaba, cer mai mult și fac mai mult, sau invers, că altfel nu primesc. Cerere și ofertă, efort și rezultat. Normal că dacă bicicleta e pe locul 3, nici eforturile și rezultatele nu sunt excepționale. Și mă mulțumesc cu ce primesc. 7 ore de plimbare sau pregătire, că nu pot să îi zic antrenament ieșirii mele pe coclauri, o cursă din când în când cu rezultatul meritat. Răposatul Andronache avea o vorbă: mergi așa cum te-ai pregătit. Și așa e! Nu poți îngrăsa porcul în Ajun, nu poți surclasa oamenii mai pregătiți ca tine decât dacă au ei vreo bubă sau belea pe traseu. Eu zic că maximul pe care îl poți obține e legat strict de pregătire, dar dacă ai o zi proastă poate fi mai rău de-atât. 

    Ieri am avut șansa și sprijinul familiei să mă dau la prima etapă din Cupa României de ciclocros 2026. Pentru că a fost și Campionat Balcanic de U19, a fost mai multă lume decât de obicei. La noi la start, adică la categoriile U19, Master toți și amatori, erau înscriși vreo 45, dar au luat startul vreo 30, un număr uriaș pentru obișnuința mea. La categoria mea, amatori masculin, suntem 3 mari și lați, al patrulea, un francez, a zis "Pas du cyclocross aujourd'hui", habar n-am de am scris corect, dar a fost bine pentru moralul meu, azi mă urc pe podium. Doamna mea, care m-a binecuvântat cu prezența după sute de ani la o cursă de-ale mele, mi-a zis că prind podium pentru că a venit ea acolo. Semn bun, așa a fost! Bună treabă, podium în meniu, urmează să dau tot ce am mai bun și să mă distrez. Babacii mei au nimerit și ei până la urmă Domeniul Cantacuzino, am susținere ca lumea azi. Copilul a zis "pas", avea treabă cu fetele ei și s-ar fi plictisit acolo. Ne încălzim, mai urmărim elitele, cam puțini sportivi azi, ăsta e nivelul, ne bucurăm și mândrim cu ce avem. Copii au fost mulți în schimb, la toate categoriile, lucru îmbucurător. Avem start la 13.05, ne adună și ne bagă pe traseu, pleacă U19, restul la 30 de secunde. Emoții nu am ca în alte dăți, vreau doar să mă bucur și să nu am probleme pe traseu, pene sau căzături cum ar veni. Si STAAAAAAAAART! Plec normal, nu ca din pușcă, sigur, dar mă duc cât de în față pot, fără să mă încurc cu lumea și să facem poc. De la primele curbe îmi intru într-un ritm și încerc să îl țin. Îi știu pe adversarii mei, dar unul în verde care a și câștigat a plecat ca un hoț de biciclete, nu am cum să mă țin după el, adios. Acum trag pentru locul 2. Reușesc să mă descurc foarte bine în porțiunile tehnice, tata mă încurajează la un dâmb ofticos care mă scoate mereu din ritm, soața și maică-mea sunt la linia de sosire și strigă la mine și mă poartă spre victorie la fiecare trecere. Susținerea lor merită un loc mai bun din partea mea, clar. Eu merg foarte bine, așa cred, nu mă depășește nimeni, număr turele. Eu îmi propusesem 5, și 5 am făcut. Dar când am bifat 4, m-am trezit cu crampe. Și am lăsat-o mai moale. Dar erau două porțiuni în sus unde descălecai și o luai la pas. La turn, cea mai lungă rampă, m-am oprit că s-a blocat dreptul. Aia e. Țip în gând, trag de vârf, mă lasă, și plec mai departe. Și mai departe s-a dus și locul 2 pentru că m-a depășit dușmanul de clasă. Zic să termin cursa pe bicicletă, dar tot trag de mine și încerc să mă țin acolo în priză. Dar omul se depărtează. Credeam că mai prind și a șasea tură, dar ne-au oprit comisarii de traseu. Zâmbet larg, pupat cu lumea, poză cu prea-fericitul Bogdan, cola pentru mine și sarmale cu mămăliguță pentru doamna mea, că mie nu îmi era foame, apare și tata fericit că ne-am prezentat, vorbim și cu Titi care venise la plimbare și susținere. Aplaudăm la podiumuri, facem poze, urc și eu și iau medalie, mândru ca un cocoș francez care trezește o ogradă engleză. Nu am fost atât de bucuros de podium, primul din viața mea, cât de trăirea și cursa bună pe care am reușit-o. Tehnic, eram peste băieții care m-au întrecut, i-am văzut în viraje și pe porțiunile tehnice de pe traseu, dar fizic au fost peste mine, mai ales primul, a rupt. Nu sunt deloc dezamăgit că nu am fost măcar pe doi. Eu am alergat și am dat totul. Și așa cum fac și în viață, sunt foarte mulțumit dacă reușesc asta. Nu trebuie să câștig pentru a fi bucuros, ciclismul nu e viața mea, dar aduce un pic de altceva în cotidianul meu. Aș fi scris mai multe, chiar merită ziua de ieri o poveste mai lungă, dar am și alte treburi, scrisul e doar pe locul 4. Au revoir, mes chers! Cum ar veni, vă pupă băiatu'! 😀😀😀😀😀p.s. cu dedicație pentru doamna mea și pentru babacii mei, că mă susțin în tâmpeniile mele.

Iluzie optică, eu aici am descălecat mereu.

Duminica orbului

 

Uscat și fugă. De la Irina Popa.

    Nuuuu, stai așa, că nu voiam să scriu despre Iliescu sau cât de proști eram în '90. Off, hai că schimb titlul, că nu mai ieșim din negura timpurilor din fericire apuse. Mai suntem agățați în aceleași mentalități, dar s-au schimbat multe. Tot în direcția asta, azi sunt alegeri în Serbia. Și ăia sunt corupți ca noi, dar și vor să scape, la fel ca noi. Jumi-juma. Scriem altă dată despre asta. Eu sunt interesat de cursa mea de azi, prima etapă din Cupa României la ciclocros, la Domeniul Cantacuzino, Velocrosul Castanilor. Mai e și etapă de cupă balcanică, de mă miram eu ca proasta-n târg de ce scrie pe unele traininguri Macedonia, Serbia, Moldova. E bine că așa se adună și mai multă lume. Ce eram noi mulți, 100 de cicliști plus 200 din familii, acum o să fim vreo 500. Glumesc, desigur, eu susțin participarea la evenimente sportive, culturale, de voluntariat, orice aduce lumea împreună pentru o cauză sau plăcere comună. Am fost ieri până la traseu, îl știu dar am vrut să văd cum se prezintă noroiul, iarba, nisipul, pietrele ascunse care îmi sparg mie roata spate la recunoaștere, dar zic că am scăpat de pene acum. Era multă lume pe traseu la recunoaștere, m-am dat câteva ture și apoi m-am așezat să iau numerele. Mămiiiica mea, eram 30 de inși, circa, a durat o oră. Păi dacă erau 100 sau 200, nu zic mai mulți, eram ca la Lidl: "Mai deschideți o casăăăăă!". M-am enervat, era un singur laptop, unul stătea degeaba, o doamnă dădea numerele, două fete dădeau acele de siguranță, o fată îți dădea tricou. Mai înainte erau 2 fete care te ajutau cu completarea unei declarații. Lucrurile păreau ordonate, dar nu știu de ce dura atât de mult să ne mișcăm. Au fost și câteva persoane care înscriau mai mulți competitori de la același club, pesemne de-aia s-a produs neînțelegerea dintre piticii mei și s-au enervat. Că ochiul vedea 20 de persoane, dar mintea nu procesa corect timpul alocat celor 50 de persoane înscrise pe foaie. Am cam înghețat acolo în cort, că mă încălzisem pe traseu, noroc că am fost îmbrăcat bine. Am fost pe bicicleta de la Moreni până la traseu, și știam că spre apusul soarelui, vremea se răcește considerabil. Așa că am transpirat un pic mai mult pe traseu, dar nu am dârdâit pe drumul spre casă. E dimineață, am dormit bine, am trecut la ora de iarnă, e lumină de la 7 dar o să fie întuneric la 5, problemă cu ieșitul meu pe bicicletă după muncă, dar ne adaptăm. E prima oară când nu am emoții înainte de o cursă. Pregătirea e ok, nu cea mai bună, dar programul nu îl face bicicleta, deci mulțumim și pentru atât. Nu am mai avut gânduri și vise de podium. De ieri de pe traseu mi-am impus ca țintă să fac 5 ture, să merg atât de bine încât să prind 5 ture și nu 4. Noi avem 40 de minute de cursă, indiferent de numărul de ture. Dar mi-ar plăcea să ne dăm câteva minute în plus. Suntem 4 la categoria mea, șanse de podium sunt, dar azi mă dau doar gândidu-mă la treaba mea, nu mă uit stânga-dreapta. La cursa mea aleargă mai multe categorii, Master si U-19, văd pe site că suntem vreo 45 înscriși, dar nu toți confirmați, scriu mâine numărul exact. Per total, 189 de concurenți, nu am văzut niciodată atât de mulți. Aș vrea să aberez și să spun că suntem în creștere, dar e de la străinii care se dau. Nu o să mă plâng acum. Mulțumim. Posibil să meargă și doamna mea să arunce cu ouă și rosii stricate după mine pe traseu. Eu zic că mai bine strigă la mine în cursă decât acasă în living. Babacii mei vin și ei să bea o cafea acolo. Parcă văd că vine maică-mea cu vuvuzeaua ei și îl stresează pe tata. Alții cu circul, dar ai mei! Hai, te las, mă pregătesc. De masă, clar, cursa e mai încolo, lasă-mă! 😁😁😁😁😁😁

Furată de la Mihai Paraschivoiu. Fără legătură cu cursa mea.