Călătorul și drumul

     Când vine toamna și începe să se strice verdele, vremea se schimbă spre gri și ud și vânt, tot e frumos să scot mândrețe de trup olimpian pe câmpurile patriei. Sau dealuri, în funcție de traseu. Ieri m-am învrednicit să trebăluiesc prin casă și afară, aproape să mă deochi, nu alta. Și cum Emma nu avea nevoie de ajutor la teme, mi-am făcut drum spre Seciu. Am eu un traseu din Moreni prin Băicoi și apoi Boldești-Scăeni, mega-aglomerația urbană de sub dealul Seciu. Vreme bună, cald spre 18 grade, dar vânt. Dar nu orice vânt. Parcă era un cămătar căruia îi datoram bani, ceva, că m-a frământat ca pe coca de cozonac până mi-a ieșit aluatul pe nas. Dar pentru că sunt un atlet desăvârșit care nu dă bir cu evadații la prima rafală de vânt de față, m-am încordat și am ajuns până sus la Crama Seciu, loc de întâlnire și jălanie pentru cicliștii de șosea din zona Munteniei. Am tot văzut reclame la un concurs de ciclism la "Seciu, mon amour" organziat de Alex Ciocan și mi s-a făcut poftă de o urcare pe dealul ăla. Acolo am participat la primul meu concurs de sosea în 2014, cu o cursiera de aluminiu cu două numere mai mari, dar m-a prins vraja. Deși urcarea e grea, sigur poate fi mai ușoară daca nu tragi prea tare, e bună ca antrenament. Și merită pentru priveliștea care te așteaptă sus. Eu am zis de multe ori că dealurile de lângă Ploiești au un aer de Toscana, și nu fac mișto. Sunt câteva zone cu vii și case sau vile împrăștiate ici și colo. Asfaltul e bun, drumurile unduiesc elegant, viile te însoțesc aproape, aproape că simți mirosul de vin și boască de must. Mereu am zis să bifez și eu urcările de la Ciocanu (nu bag mâna în foc că așa se numește) și ce mai e pe acolo, pe dealuri, spre Urlați. Eu am făcut drumurile care ocolesc această zonă, dar mă încordez eu până vine frigul cel mare și ud. Deocamdată, cam pedalez în gol, că nu știu când și cum va fi Cupa României la ciclocros, nu am văzut nici o dată în calendar, am o oarecare teamă că nu se mai ține. Te anunț, nu e stres, dar parcă sunt un pic dezamăgit, că doar pentru asta mă mai pregăteam și eu. Nu e un capăt de țară, abia pot să mă plimb fără program și target, tot mă bucur de ieșiri. Azi e cursa băieților la Campionatul Mondial de ciclism de la Montreal. Wout nu e principal favorit, dar e printre favoriți. E relaxat, parcă după ce a câștigat Roubaix anul ăsta, nu mai e stresat să demonstreze ceva. Clar își dorește, clar îmi doresc, dar nu mă stresez prea tare dacă nu câștigă (și) azi. A avut un an bun și m-am bucurat pentru el. Să văd dacă mă uit la toată cursa, azi e și ziua făcătoarei de Mancuso, recte mama, împlinește o frumoasă vârstă care nu se mai spune după 50 de ani, așa mi-a recomandat chiar ea. O să bag o tură până la Pucioasa să îi urez de bine și să bem o cola împreună. E o zi bună deja. Am cafea bună, scriu, apoi am de citit câteva pagini din "1984", noua achiziție, îmi place. Hai, te las, vorbim mai încolo. Nu azi, mai încolo luna asta!

Dealul Plângerii.

A venit toamna!

     Acoperă-mi inima cu ceva! Așa cânta Alifantis pe versurile lui Nichita Stănescu. Niciodată nu mi-au plăcut poeziile, să le analizez metrul și rima și ce a vrut să zică autorul. Nu mă interesează ce a zis un poet nebun. Hahahaha, clar am luat-o eu razna. E sâmbătă dimineața, m-am trezit ca găina la 6 și ceva și mă pregătesc să merg la service cu mașina pentru ceva lucrări de întreținere. Am o cafea bună după un somn adânc fără treziri nocturne. Sunt fresh de portocale, pe un mare plus. Am fost cu Emma la analize și sunt aproape perfecte, unele mici diferențe la câțiva indicatori, dar o stare generală foarte bună. Mulțumim, Doamne! Acum lupt cu voința doamnei mele să meargă și ea la analize. Pătraru e mândru de mine. Mamăăă, ce cafea bună am! Vericule, a venit toamna. Am fost până afară să mă întind și nu prea mi-a ieșit, mai degrabă m-am contractat de la frig. Stai liniștit, sunt 10 grade, nu e ger, dar eu sunt anti-eschimos, am iarnă în cap la 5 grade pe plus, nu ai ce să îmi faci. Ca întotdeauna, răcoarea de afară combinată cu apă îmi strică planurile de plimbare pe două roți, dar îmi place toamna. Culorile îmi clătesc sufletul și retinele, vântul rece îmi alungă gândurile proaste iar apa la bazon mă ține treaz și conectat la realitatea cotidiană și mizeria rutieră. Acum ceva timp am luat decizia de a mă detașa un pic de știrile de orice fel, nu mai petrec atât de mult timp și nu mai consum la fel de multă energie cu politica și discuțiile legate de politică. Ascult, citesc, dar mai cu măsură. Și îmi e mai bine. Am început școala și e cu ajustare de program și abordare. Au fost două săptămâni mai grele, muncă și familie combinate, dar mulțumită noului program de somn de școală, cel de vacanță nu mi-a plăcut și priit, acum mă refac mai repede și am plusuri la general. Nu știu încă dacă și când se va ține prima etapă de cupă națională de ciclocros, dar tot vreau să fiu pregătit, atât cât îmi permite timpul și familia. Mă adaptez fără a opune rezistență, doar aș pierde timp și energie. Dacă rămân undeva la 7 ore de bicicletă pe săptămână, mă declar fericit. Mâine începe și campionatul mondial de ciclism din Canada, șosea și contratimp individual, băieți și fete, toate categoriile. Wout al meu e într-o formă foarte bună, dar nu asta mă bucură cel mai mult, ci starea lui pozitivă și cum se prezintă, încrezător și glumeț, așa cum nu l-am văzut vreodată. Clar e foarte grea cursa, dar parcă anul ăsta are cea mai mare șansă. Pesemne am uitat anii trecuți când a ieșit de două ori pe 2 și tot așa ziceam. Indiferent de rezultat, eu mă voi bucura să îl văd. Apoi încep și cursele mele preferate de ciclocros din Belgia și Țările de Jos. Se anunță o toamnă plină, noi să fim sănătoși și bucuroși! Allez, Wout!

Wout al meu în Vuelta 2026.

Mămiiiiiiiiiiiica mea!

     Haide bună dimineața! E gata cafeluța? Eu când aud acest cuvant mă fac mic, mic și rău, și înjur în gând. Nu mai suport oamenii care vorbesc cu diminutive. Citisem undeva că persoanele astea ar avea ceva probleme la mansardă. Pe unii chiar îi cred, zău, dar chiar așa, toate vânzătoarele sunt nebune!? Punguța, bănuții, restulețul, căcăcelul, proștii-proștilor. Mamă, ce m-am răcorit. Stai să vezi de la ce m-am luat! Am fost până la Dedeman să iau ceva de-ale curții, m-a trimis doamna mea în misiune. La ieșire, Fornetti, să ne facem pofta de cocă d-aia congelată și încălzită. "Aveti ficat în foietaj? Avem! Vreau și eu unul!" Plătiți, poftiți, la revedere. Acasă, dă doamna mea să mănânce și gura ei ficat, ia-l de unde nu-i. Era brânză. Nu știu în ce dimensiune ficat înseamnă telemea. La mine în dicționar sunt pe pagini diferite. Fetele care vând și fură la cântar la fornetti (eu știu cum fac ele bani, pot să povestesc) se minunau la niște tiktok cu Insula iubirii și ce femei adevărate sunt acolo. Și ce să vezi, nu erau atente nici la ce lucrau. Mă gândesc acum poate m-au și păcălit la bani, că nu știau ce vindeau și cântăreau. Asta e încă o dovadă că ne tâmpim de tot de la rețele. Uităm și cum ne cheamă, reacționăm doar la anumiți stimuli și mergem teleghidat. Nu mai gândim, nu mai avem simt critic, luăm de bun totul și credem că suntem bine doar pentru că ne zic unii sau alții. Sau nu suntem bine, depinde pe cine întrebi. Vai de noi! Munca merge, școala merge, viața e bună, suntem ocupați și pe plus. A venit toamna, am numărat bobocii, e de bine. Zilele sunt mai scurte, e mai greu să ies cu bicla dupa muncă, totuși nu plouă și mă pot bucura de ture uscate. Am fost în weekend la Turul ciclist al României și m-a plouat cu spume și piatră, dar era cald. Frumos. M-am plimbat și prin Băicoi (Mancuso, vorbeste frumos!), îmi place zona aia, drumuri cu asfalt bun, fără mașini sau câini, pădure, un pic de deal, senzație. Am văzut și câteva locuri de casă, dar eu stau la casă, doar că nu am priveliște de-aia de sus. Noi vrem să stăm la malul mării, așa că nu ne mutăm la deal. Mai am o gură de cafea, bag câteva știri, munca deja e în toi, chiar dacă scriu aici câteva minute, e pauza mea de libertate și rebeliune. Te pup, sporuri să avem și să fim sănătoși! Că tirania vine...

Nu e chiar așa de rău la școală, zău.