Juma' de toamnă

     Haide bună dimineața la toată populația care a făcut ochi devreme într-o zi de sâmbătă. După un somn bun, de peste 9 ore, că mă resimt după o săptămână grea la muncă, acum sunt fresh de portocale. Afară e urât, gri spre trist, cu nuanțe de depresie, dar nu e bai. Baiul meu e spatele, că mă ține încorsetat de câteva zile, nu mă mișc liber și rebel cum mă știi, sunt ca într-un lagăr mental de teamă să nu mă prindă patrula soției și să mă lege la pat. Nu e o problemă că mă jenează, uneori mă și doare spatele, ci faptul că mai e o săptămână până la prima cursă de ciclocros din Cupa României și eu nu sunt apt complet. Nu mai aveam ce să pregătesc în astea câteva zile, dar măcar nu scădea forma, mai reușeam să bag niște sute de kilometri pe două roți și să fiu pregătit. Cum bine știi, nu mă stresez prea tare, e posibil să nu mă dau deloc, să amân debutul, să o iau ușor. Dar după ce că avem 4 etape (posibil 5) mari și late, să ratez una care se desfășoară aici la Florești de Prahova chiar e aiurea. Nu zic că se lasă cu sechele și programări la psiholog, că îmi revin sigur și singur, dar nu îmi convine. Săptămâna asta a fost ciudată, cu ceva probleme serioase la muncă, ceva probleme serioase la mate, ne-am murdărit un pic de franceză și am dat un test la română. Cumva, i-aș zice "normală", că mereu e câte ceva de făcut și am cam rezolvat din ele. Prin casă a fost liniște, Doamna mea a făcut planurile pentru revelion, vrea la căldură, deci mergem la căldură. Egipt scrie pe noi. Nu bifăm piramide, că suntem la 500 de kilometri de ele, o să ne bucurăm de leneveală și mâncare și piscină. Trebuie să văd dacă avem nevoie de hârtii, vize, chestii, să ne pregătim din timp. O să citesc și articole ale oamenilor care au fost pe acolo, să știu cum să nu intru în belele. Un coleg englez îmi zicea că toți angajații de la baruri sunt bărbați și că au prostul obicei de a flirta cu toate femeile. Cum am cea mai frumoasă soție din lume, crede-mă că sunt obișnuit cu atenția primită în atâția ani de relație, dar nu sunt complet imun, mă mai încordez și eu din când în când. Știu, știu, sunt caraghios la cele 76 de kile ale mele să mă iau de ghidon cu străinii, dar nici eu nu știu prea multă carte. O să fie interesant. Căldură și soare de revelion, ceva inedit. Noi când mergem în concediu doar stăm, ne odihnim, nu mergem să vizitam, doar ne bucurăm de liniște. Unii oameni se duc să bifeze tot ce e prin zonă, aleargă de colo-colo ca să nu rateze nimic. Noi suntem chill, nu ne încordăm, așa ne încărcăm noi bateriile. Când te uiti la oamenii care merg în vacanțe, vezi poze cu tot felul de obiective și atracții, noi avem poze pe plajă, la mare, piscină. Astea sunt atracțiile pentru noi. Da, contează hotelul unde mergi, să te simți alintat, să fie cele mai bune condiții. Eu când aud că "m-am simțit ca acasă" deduc că te-ai dus degeaba. Păi tocmai de-aia plec, să nu mă simt ca acasă, să nu avem de făcut curat, spălat, gătit, plătit facturi, să ne rupem de cotidian și să ne bucurăm de o experiență nouă. Nu, nu, nu sunt vreun rege fără regat și coroană, dar eu așa văd vacanța. Te rupi de casă, de masă, de muncă, poate și de țară. O viață avem și trebuie să explorăm lumea asta mare. O auzeam pe o nostalgică după comunism că ea nu are nevoie să iasă din țară, că e așa de frumoasă țara asta și ai ce vedea. Păi, da, tuto, e frumoasă țara asta, dar dacă te limitezi la propria ogradă înseamnă că nu ai termen de comparație și ai impresia că ești Miss Univers când tu ești Muma Pădurii. Așa evoluăm, comparându-ne cu alții, furând ideile bune, învățând, adaptând și poate inventând vieți mai bune pentru toți. Bine, acum nu pot să oblig pe nimeni să trăiască într-un anumit fel, dar vreau să fiu un exemplu. De exemplu, nu mai beau alcool decât foarte rar. Le spun și altora despre asta, dar nu îi oblig. Mănânc cu program, intermitent fasting, mă simt mai bine. Merg cu bicicleta și fac mișcare, ca să fiu pe plus la căpoc. Îmi iau analizele în fiecare an și fac ce îmi zice nenea doctorul. Mă vaccinez dacă e nevoie, iau pastile când trebuie. Mă uit la alții ce și cum fac și adaptez la felul meu și la condiția mea. Tot ce fac e ca să fie bine în familie și în suflet, să am certitudinea că nu trăiesc degeaba. Dar acest "degeaba" e diferit de al tău, al lor, al oricui. Stilul meu de viață nu se potrivește cu al tău, dar nu e o problemă, important e ca și tu în banca ta să ai mulțumire și împlinire. Viața e prea scurtă pentru a o irosi pe prostii și pe proști. Timpul e cea mai importantă resursă și singura care nu se regenerază sau înlocuiește. Pentru celelalte, există MasterCard.😁😁😁😁😁😁

Poate totuși o bifez și eu.

Munca de acasă

     ...face viața mai frumoasă. "Cum, muncești de acasă?! Și nu te înnebunește familia?!" În primul rând, eu mi-am ales familia, deci nu eram atât de idiot să iau o decizie pe care să o regret. Păi dacă ai o familie care te alungă de acasă pentru a putea munci, nu cred că ești prea bine. Normal că nu e perfect, dar cine are o viață perfectă!? Toate alegerile pe care le facem au la bază un cost de oportunitate, am mai scris despre asta. Merită să mă consum pentru ce nu pot controla? Nu. Merită să apuc pe drumul acela? Da sau nu, în funcție de motive și împrejurări. Acum 10 ani când am luat decizia de a renunța la mai mulți bani pentru a munci de acasă a fost una dintre cele mai inspirate din viața mea. Bineînțeles că nu au fost numai zile bune, că nu poți închide ușa "biroului" și nu se mai aud problemele casnice din ziua respectivă. Uneori ai impresia că ești mai mult familist decât economist, dar nu durează mult și îți revii. E greu și să lași problemele de muncă în laptop când îl închizi. De aceea folosesc ieșirile cu bicicleta, care au rolul de surogat pentru drumul de la birou spre casă, când ai posibilitatea să scapi de ele. De foarte puține ori mi-am descărcat inbox-ul în discuțiile cu soția, nu are rost să o încarc aiurea cu rahaturi. Eu nu prea am bârfe la muncă, zic ce mă deranjează, acționez când e cazul, mai bombăn în câte o zi, dar cam atât. Nu îmi place de toată lumea, dar trebuie să lucrez cu toată lumea. Mamă-mamă, ce le-aș mai zice eu idioților de corporatiști care nu știu să vorbească românește corect dar se visează CEO, dar îi las în pace, că nu am timp și chef să îi educ. Fiecare face cât îl taie capul. Nu ai cap, faci un rahat. E greu, dar nu imposibil, să îți vezi de ale tale cand dai peste d-ăștia sau d-astea. Mă uit întotdeauna la imaginea de ansamblu, la rezultate, și îi dau înainte cu drag și spor. Ieri a trebuit să bifez vizita lunară de birou și să îmi schimb laptop, am unul mai mare și mai frumos, să fie primit. Am băut doua cafele, mi-am instalat chestiile necesare și am tăiat-o spre casă. Am pierdut aproape 6 ore cu drumul, de acasă pană la microbuz, spre București, metrou Basarab - Pipera, și retur. Atat durează. Și încă a fost bine, că nu a fost trafic aglomerat. E și o parte pozitivă la scumpirea motorinei, zău. Eu nu mă stresez cu drumul, îl fac pentru că trebuie și nu mă complic în ganduri. Dar m-am enervat cand așteptam să mă sui în microbuz, la Basarab, spre casă, cand se îmbulzea lumea să intre prima ca pe vremea lui Ceaușescu, că ăștia care așteptau erau niște proști care nu voiau să meargă acasă. Mămiiiica mea, îmi venea să îi dau cu cracii-n sus. Oameni maturi, unii bătrani, ce să le ceri? Geaba îi faci nesimțiți și proști, că nu mai au nicio șansă de civilizare. Pur și simplu nu vrem să fim mai buni. Metehnele comunismului sunt vii, intacte, nu vom scăpa de ele nici cand mor toți comuniștii și iubitorii de tătuci. M-am încins un pic, dar pe urmă m-am așezat și mi-am văzut de ale mele ganduri. Soare, frumos, senin și cald, dar nu am apucat să ies la plimbare, că m-a luat o durere de spate și sunt cam roboțel, sper să îmi revin la timp pentru cursa de ciclocros de săptămana viitoare. Urează-mi sănătate, că noroc mă duc să îmi cumpăr! 😀😀😀😀😀

Nu e așa de complicat să ai liniște acasă.

Cafeaua neagră și cerul gri

     Gata, a venit toamna aia cu ploaie și cer de plumb și răcorică la coatele goale. După ce am prins în week-end vreme de aproape vară, cu bronz pe mâini și picioare sâmbătă și apoi vânt cald dumincă, azi, luni, e toamnă. Plouă, a plouat și azi-noapte torențial de m-am trezit fără nevoi, nici nu știam ce se întâmplă. Nu e stres, nu murim de la apă, eu chiar mă bucur când plouă că se mai udă pământul. Mereu când trec în plimbările mele peste câte un pod pe sub care susură o apă, îmi zic: "apa e viață". Știu, știu, sunt ca un boșorog trecut prin viață care știe el, nu eu, ce e mai bine și mai bun pe lumea asta. Ce mi-e drag pe lumea asta, bicla, mâncarea și nevasta. Bine, fie, și copilul. Vezi, munca nu intră în lista cu "dragile mele". Încă nu am început programul, sunt la a doua cană de cafea, am citit newsletter de la "Starea nației", am terminat și eu în sfârșit rebusul de pe septembrie, am pus ceva muzică și încerc să îmi fac curaj să deschid primul mail de muncă. Zici că am nu-știu-ce mare lucru de făcut, e nevoie de încălzire, bag seama. Adevărul e că s-a racit afară și nu îți vine să te apuci de treabă, parcă ar mai fi mers câteva ore de culcuș, dar m-a deranjat copilul cu școala lui, știi ce zic!? Mă alint și eu, ca un motan pe sobă iarna, e luni și am chef de orice numai de muncă, nu. Nu e bine, abordarea asta nu îmi dă sporuri, mă scutur de ea precum copacii de frunze în noiembrie, îmi revin numaidecât. Uneori mă apuc de scris având o idee, nu neaparat bună, să ne înțelegem, dar am un fir logic. Și cum o dau eu drept, încep să apară curbele minții și nimeresc în păpușoi de cele mai multe ori, că nici nu mai vreau, darămite să pot, să mă întorc la calea cea bună. Sezonul de ciclism de șosea s-a încheiat aproape, a început cel de ciclocros, cu curse și știri și interes mărit. Eu am de făcut vizita medicală pentru licență și participare la Cupa României de Ciclocros, mai am două săptămâni până la prima cursă. Pregătirea e bună, am ieșit zilele trecute și m-am încordat cât să fiu obosit pe urmă, am picioare bune, mintea e pe plus, mă simt pregătit. Tot mă mint că o să mă apuc de alergat. Rămâne așa. Mă vezi, nu mă stresez, dar nici nu o să mă auzi plângându-mă că am avut senzații proaste la curse. Senzațiile sunt precum pregătirea, nici mai mult, nici mai puțin. Aaa, ai o zi slabă că te doare burta sau nu ai dormit bine, ok, pot să accept ca scuză. În rest, mucles. Hopa, stai așa, că mi-a scris un coleg finlandez, doar mă salută, dar tot e muncă. Te las, revin eu din când în când, nu suna. La muncăăăăăăă! 😀😀😀

De pe vremea când era cald și bine.