Wout al meu

     Iarna asta nu prea am scris despre eroul meu din ciclism, de șosea sau ciclocros, Wout van Aert. A avut un sezon de ciclocros nu tocmai de succes, când s-a luptat cu Mathieu van der Poel a pierdut aproape mereu, noroc că au fost și curse când olandezul a lipsit și a câștigat el. O singură victorie a obținut în fața lui, fix în ultima cursă, la Benidorm în Spania. Cea mai frumoasă cursă din an, cea mai disputată și spectaculoasă. A avut și ceva noroc pentru că Mathieu a căzut sau a avut probleme tehnice, dar victoria e tot victorie. Și apoi a început sezonul de curse de șosea. Au fost curse pe toate meridianele, Australia, Asia, Orientul Mijlociu, America de Sud, dar toată lumea aștepta cu înfrigurare deschiderea sezonului in Europa. Si a început cu niște curse mai mici în Spania. A fost Clasica de Almeria unde l-a ajutat pe colegul Olav Koij (da,da, așa se citește, stai liniștit). să câștige. Apoi a venit Clasica de Jaen, unde pornea ca mare favorit, dar a făcut pană fix când se încălzeau treburile și nu a mai putut reveni în frunte. Dar a terminat pe ultimul loc, nu a abandonat și îl respect pentru asta. A urmat Volta ao Algarve în Portugalia. Aici s-a prefăcut că merge pentru general, dar doar a vrut să se testeze. A reușit o victorie la sprint în etapa a 3-a, dar nu s-a putut bate la clasamentul general, câștigat de belgianul Remco Evenepoel. Apoi a fost pauză până la deschiderea oficială a sezonului de clasice pe pavate în Belgia. Omloop het Niewsblad (nume de ziar) a fost pe 24 februarie. A câștigat slovenul Jan Tratnik, colegul de echipă al lui Wout. El a venit doar pe trei, dar a dat semne de formă bună și semnele au devenit realitate a doua zi, pe 25, in Kuurne - Brussels - Kuurne, unde s-a impus din evadare. Nu a avut rival la sprintul în trei, dar faptul că a fost în evadare a arătat că e pe drumul cel bun spre o pregătire fizică exemplară pentru marile curse de anul ăsta. E prima oară când caștigă la Kuurne, bravo lui. 

    A hotărat să rateze niște curse mari doar pentru a încerca să câștige Turul Flandrei și Paris - Roubaix, două monumente care îi lipsesc din palmares. Mâine e Milano - San Remo, primul monument al anului, pe care Wout l-a câștigat o dată, așa că nu se mai complică. Am impresia că a schimbat tactica și anul ăsta vrea să se concentreze pe el, pe rezultatele lui, să scrie el istorie, nu să îi ajute pe alții din echipă să o scrie, așa cum a făcut în anii anteriori când se sacrifica prin Turul Franței. Pe lângă aceste două monumente, anul ăsta vrea să fie bun și la Jocurile Olimpice (am înțeles că Olimpiadă e incorect spus) de la Paris. Și campionatele mondiale din Elveția. Eu îi simt lipsa, nu îl văd în cursele în care de obicei alerga, dar încerc să îl înțeleg și îl susțin la greu. Haide, Wout, fă-ne mândri!😀😀😀😀

Wout și măgarul pentru locul I din Kuurne.

Cea mai cea

     Tot scriu aici despre trăiri și simțiri, amintiri și bazaconii. Cred că am plictisit pe toată lumea cu aberațiile mele, dar eu îi dau inainte cu tupeu. Am încercat să pun aici o parte din sinceritatea mea, dar am păstrat o oarecare distanță când a venit vorba de familia mea, fetele mele. Eee, uite, am scris despre Emma de ziua ei, acum de ce nu aș scrie și despre Corina de ziua ei!? Că până la urmă ea e jumătatea mea, cea bună, desigur. Sunt atâtea lucruri pe care aș putea să le pun aici și să îmi înțelegi sentimentele pentru ea, dar nu e cazul. Fiecare trăiește și iubește în stilul propriu, fiecare sac are peticul lui. În cazul meu, pot să zic că eu sunt peticul, norocos din cale-afară și fericit că are un scop. Nu suntem cuplul perfect, și nici nu cred că vrem, ne certăm din orice dar măcar suntem pe aceeasi lungime de undă când vine vorba de lucruri serioase, facem o echipa bună și Emma e un copil norocos, zicem noi, părinții perfecți, deh! Stiu mulți oameni care nu mai reușesc să vadă în cel de lângă ei un partener și se alege praful. Orice relație presupune muncă asiduă și uneori de Sisif chiar, dar nu se poate altfel. Cred că trebuie să fim pretențioși cu jumătățile noastre astfel încât să existe mereu ceva de făcut, ceva de rezolvat, o mică nemulțumire care trebuie înlăturată. Când totul merge perfect poate să intervină plictiseala, banalul. Cum e aia, nu există bine fără rău. Mamaia mea dragă îmi zicea că nu există bordei fără ceartă, nu poți trăi în armonie perfectă, chiar și când cei doi parteneri sunt asemănători în dorințe și năzuințe, construcție sau preferințe. Când diferențele sunt prea mari, cum ar fi cele de vârstă sau de limbă, cred că se strică șandramaua. Sunt anumite lucruri pe care nu le poți depăși oricât de mult și-ar dori cei doi. Eu mă consider norocos că m-am însurat cu cel mai bun prieten și reușim să lucrăm împreună la familia noastră. Mă laud că am cea mai frumoasă, deșteaptă și inteligentă femeie din lume și mă bucur de ea în fiecare zi. Am avut și noi momentele noastre mai puțin bune, dar le-am depășit și acum trăim o oarecare liniste și împlinire. De ceva timp am început să nu mai fiu atât de vehement în discuțiile pe care le purtăm pentru că mi-a dovedit de atâtea ori că are dreptate. Dar eu sunt un "Gică-contra" înnăscut și nu renunț să îmi susțin cauza, oricât de pierdută ar fi. Are mereu dreptate și nu îmi place să recunosc asta, dar este o realitate. Am avut de renovat o garsonieră și eu am avut 2 cazuri în care am susținut sus și tare că trebuie să facem ca mine, cu argumente normale. M-a convins să facem ca ea și a fost perfect. De exmplu, să modificăm ghena. Eu nu am vrut, că muncă și praf. Ea a vrut pentru spațiu. Dacă nu făceam ca ea, nu descopeream țeava de aerisire a blocului care era spartă la noi în drept și tot mirosul de wc urca la noi în casă și puțea de îți muta nasul. 1-0 pentru doamna. Și sunt atât de multe alte exemple, că umplu blogul cu situații când a avut dreptate. Și i-am dat-o, de fiecare dată. Mereu mi-a placut să mă contrazic și o fac în continuare, dar cu ea nu prea îmi merge. Are argumentul de fiecare dată. Mă bucur că am un asemenea companion de drum și sper să ne plimbăm de mână pe aleea bătrâneților noastre. Hai Doamne-ajută și ura la toată lumea! Să fim iubiți!💕💕💕💕💕💕

Queen C. My precious!

Brașov, brașoave

     Haide bună dimineața. V-a mai trecut greața? Nu prea mai știu rime pentru "dimineață", o las așa. Am avut parte de o lună plină la muncă, am reușit să ne facem cifrele și în weekend am avut putere și gânduri pozitive. După ce sâmbătă am băgat șmotru la o garsonieră, și nu am putut aduna prea mulți kilometri, în ziua de duminică am primit liber. Măi, știi ce e ăla câine scăpat din lanț!? Ridică-l la puterea "n". Apoi înmulțește-l cu el însuși și ajungi aproape de starea mea de fapt. Frate, am rupt fașul. Am plecat la plimbare spre Brașov, cu gândul să mă întâlnesc cu cineva care vindea niște șosete de ciclism, dar am gândit că dacă plouă prea tare sau îmi e frig și greu, o iau înapoi și primesc ciorăpeii prin colet. Deci nu e niciun stres. Un prieten din Brașov mi-a zis să îl anunț când mai ajung pe acolo, dar neștiind programul și traseul exact, am hotărât să nu încurc pe nimeni. Deci, tură singuratică, așa cum m-am obișnuit. Cu o seară înainte am pregătit totul, echipament și mâncare, noaptea am dormit destul de bine, dar aveam emoții. Sunt totuși peste 200 de kilometri, nu o să fie ușor. Plus că eu în perioada asta sunt pe acumulare, nu pe efort, vedem ce iese. 

    Somn fără vise, m-am trezit cu ceasul, proaspăt ca un ghiocel primăvara. Afară înnorat, dar nu plouă și e uscat pe jos. Bag o portie mare de fulgi, mă îmbrac si plec. Niște picături ciudoase au așezat praful pe mașini, dar nu mă opresc ele. Vânt de față până la Câmpina, încerc să nu forțez, dar abia mă mișc, așa că voi crește ritmul și îmi asum că stric antrenamentul. Aia e! Nu vreau să mă întorc mâine, la naiba. Niciun fel de coloană de mașini la Nistorești, începe să plouă, nu foarte tare, dar se udă jos și mă ud jos. Bleah. Cred că mă întorc la Sinaia, nu am chef de udătură toată ziua. Dar după Posada se usucă, hai că se poate. Număr kilometrii rămași, tot scade distanța, haide că mere. Mă opresc să mănânc, mai dezmorțesc bazonul, mă simt bine, nu am forțat atât de tare. Dacă aș fi menținut ritmul de la Câmpina, sigur mă oboseam. Așa, doar dau din pedale și mă bucur de peisaj ca un pastilat. Traficul e normal, trec de Sinaia și depășesc coloana de la Bușteni. Vântul bate de spate, fluier și mă alint că merg bine. Predeal, gata. Până aici am mai fost. După aia, e teritoriu nou, coborârea e faină până în Brașov, unde ajung pe la 13, așa cum mă înțelesesem cu vânzătorul. Ne întâlnim, amabilități despre distanțe și efort, apoi pizza de la Luca și Fanta fără portocale. Incep să mă răcesc, trebuie să cumpăr baterii pentru stopul spate care e moale. Pierd jumate de oră, dar o tai spre casă. 

    Vântul e frontal acum, până sus în Predeal nu am cum să trag. Mă mir că nu mă dor picioarele, doar gâtul e țeapăn, nu mai sunt obișnuit cu ture mai lungi de 3 ore. Eu deja am patru. Sunt 10-11 grade, e plăcut, dar vântul îmi zboară mucii și se opune mișcării mele. Pe la Timisul de Sus mă alerg cu niște câini, care au chef de joacă și îmi strică media. Sunt prea frumoși ca să îi alerg cu pietre, îi dau mai departe cu zâmbetul pe buze și ceva înjurături în gând. Urcarea e moale, dar vântul o face grea. Număr kilometru după kilometru, fac calcule, mai cânt și fac rime, sau fac rime și cânt, că m-am plictisit. 5 ore și sunt sus la Predeal. Gata, de aici e doar la vale, păcat că e doar vântul de față care îmi ia basca pe sus. Nu prea e nici trafic, că nu prea e zăpadă, ce să vezi. Drumul e uscat, deocamdată e bine. Mă întrec cu Regio, la vale suntem egali, dar prinde viteză și îl "las" să plece. Apare și coloana de mașini specifică DN1. Începe din Predeal, după borcan, spre Azuga. Nu e bine. Traficul nu mă mai ajută, muncesc singur și merg pe jumatea drumului. Picioarele nu se opun, ba chiar începe să îmi placă ritmul susținut, mă salut cu motocicliștii și mă înjur cu șoferii care nu îmi fac loc. Sigur că sunt puțini, mult mai puțini decat cei care respectă bicicliștii, Doamne-ajută, e bine. Și începe ploaia la Bușteni. Măi, dar plouă ca lumea, îmi intră apă și în gânduri. Mi se îneacă toate bărcile, dar sunt la vale și am altă stare. Vântul bate dar mă mai ajută traficul. Planul e să beau o cola la Sinaia.    

    Gata cola, gata masa, gata pauza. Am mâncat dar am înghețat. O să fie greu să mă încălzesc pe coborâre, dar îi dau înainte cu tupeu. Și cu apă la galoși și obraji. Iar coloană. Acum e până la Comarnic. Frățieeee, niciodată nu am văzut coloană pe sensul ăsta de mers, atât de lungă, noroc că din când în când se mai eliberează și nu merg chiar singur, mă ajută tirajul creat de mașini. Pârtieeeeee! Trece Comarninc, trece Câmpina, hai că încă e bine. S-a uscat de-acum și zburd pe câmpiile mele verzi. Apare Florești, trag dreapta, mai am 17 kilometri. Pe drum îmi propusesem să nu fac mai mult de 7 ore jumate, dar nu mi-a ieșit oricât de tare am mers la final. Efortul depus începuse să blocheze mușchii imediat ce mă ridicam din șa, deci nu mai era loc de tras, doar să ajungem acasă. Și am ajuns. Rupt, dar plin de zâmbet. A fost o zi bună prin munții patriei, cu de toate, ca o șaormă mioritică. Am avut și ciobănești în meniu, pupa-i-aș de numa'-numa'. Hai sănătate și spor în toate, mă bag la munci și produs bani. Pauză de la plăceri, până vineri. Sau...!? 😁😁😁😁😁

Poză de la Sorin, de pe alt traseu, dar mi-a plăcut si am furat-o.