Ghioceii, acești vajnici vestitori ai primăverii

    Hai că a trecut și iarna. Măcar în calendar, că pe afară o să mai prindem ceva friguri, sunt sigur. Dar nu e bai, am avut cea mai caldă iarnă de când merg eu cu bicicleta, dar m-am bucurat și de zăpadă, la munte. Păi în ritmul ăsta nu mai e nevoie să mă mut în Spania sau Italia ca să mă bucur de drumuri ucate și iarna. Și nu doar că a fost uscat, a fost și cald. Păi ce să mai zic, eu, care am cel mai bun început de an de când am bicicletă. Tocmai în anul în care am zis că bicicleta nu mai e o prioritate, că mă concentrez pe familie și muncă. Și eu fac pe dos. Iar mă plâng. Baba din mine scoate baticul pe la colțuri. După cum ai văzut deja, nu mai am timp de scris, chef s-ar mai găsi, dar mă uit spre alte ocupații, nu mă mai atrage blogul. Dar ca orice stare, vine și trece, sau trece și vine înapoi. Nu mă îngrijorez. Demult nu mă mai stresez pentru chestiile minore, știu că îmi face bine să scriu, dar și timpul pe care îl petrec cu familia parcă îmi priește. Păi de unde atâta timp pe bicicletă dacă nu de la scris? Îmi asum pierderile de inspirație și eventualele poticneli pentru o viitoare slujbă de scriitor, și mă fac familist economist biciclist. Plus că au început și cursele grele de ciclism la tv, pe alea cui le las? Frate, câtă treabă am și ce lene îmi e, vorba 'ceea! Aberez aici de se cască pământul sub mine, dar am o scuză, sunt răcit și nu ies la plimbare. Dau cu mucii în tastatură și behăi în ceas de noapte de mă trimite doamna pe afară la ore nepotrivite, dar ce să-mi facă!? Am zis că anul ăsta nu mai las zile de concediu nefolosite, și deja am  început, am fost la munte de ziua Emmei, bună pauza de la muncă. Apoi am prins trei zile la muncă în Londra, nici acolo nu am apucat să scriu, am stat cu colegii de vorbă la o bere. Și nu-mi pare rău, că sunt niște tâmpiți ca mine și ne înțelegem de minune. Mai vreau să mai merg să petrec timp cu ei, că muncim împreună, dar de la distanță. E bine și să mergi la birou, cam ăsta e adevărul, dar măcar să ai colegi care să merite efortul. Eu, la București, prefer să nu merg, e mai bine fără. Vezi tu, în viață contează ce îți dorești si cât esti dispus să faci ca să obții lucrul acela, dar și să îți asumi eventualele părți mai puțin pozitive. Cu cât ești mai asumat, cu atât ai mai multe șanse să vezi jumatea plină a paharului. Hai noroc și la mai-mare, că urmează să fac 42 de ani și o să bem rău!

Un birt în Cazaci.

Munca e prima

    Și pe urmă vine distracția. Că dacă le iei în ordine inversă, se alege praful de ambele. Nu sunt workaholic, dar am realizat că dacă nu acord importanța cuvenită muncii, nici distracția nu mai e distracție. Face sens? Așa vorbea o fostă șefă de-ale mele, că au fost multe. Și toate tute. Parol. Niște femei complexate care ajungeau să conducă niște echipe pe care le considerau proprii angajați, nu eram colegi decât pe foaie. Dar nu erau niste lideri. Așa că încercam să nu le las să îmi afecteze prea tare parcursul și moralul, mă feream de ele și făceam glume doar când cerea eticheta, că altfel eram nașpa. Mi-a luat ceva timp și energie să realizez că în pixul lor era bunăstarea mea, așa că mi-am alintat orgoliul cu discuții inutile cu oameni mai plictisitori decât geologia. Dar mi-am urmărit interesul și am ajuns să câștig mai bine pentru că nu am mai fost rebelul idiot care trebuia să taxeze proștii și inculții. Mi-am dat seama că tăcerea mea e de aur, adică îmi aduce bani dacă nu mai critic. Că oricum proștii nu înțeleg că dacă le spui unde greșesc tu de fapt îi ajuți. Așa că am avut grijă doar de mine, să cresc și să fiu mai bun în tot ce fac, cu impact pozitiv la fluturașul lunar și fericirea pământeană. Păi eu cum aș putea să mă bucur de viață dacă aș avea dreptate mereu și bani niciodată!? Cu ce m-am ales că i-am spus în față unei foste șefe de la Unicredit că evaluările se fac pe bază de pupincurism!? Au plecat șefele mele, siderate de vorbele mele, sau am plecat eu cumva cu coada între picioare și cu cel mai mic salariu din departament, deși eram cel mai eficient angajat!? Corect, io, io am plecat degeaba. Că îmi era bine acolo dacă îmi țineam pliscul, mare manager nu ajungeam, dar îmi mergea bine. O lecție dureroasă, pe care am învățat-o pe propria piele și acum îmi prinde bine. Dar am pătimit ceva timp din cauza construcției mele tâmpite, care nu îmi permitea să accept autoritatea unor proști cu funcții. Nu i-am făcut pe ei deștepți, doar mi-am dat mie cu tesla.

    Și că tot veni vorba de tesla, frățieeee, am mers cu Tesla. Da, da. Am avut norocul să intrăm în contact cu Andy Popescu care ne-a făcut o mega-surpriză și ne-a dat o tură prin București. Avion cu reacție, așa l-aș descrie. Dar ce e mai tare abia urmează, omul ne-a promis că ne plimbă și cu Lamborghini. Aventador, V12, așa îi zice la racheta sol-sol cu care o să ne dea. Marfă, zic. Până atunci însă, am de scris scenarii, că e posibil să fie nevoie de anti-talentul meu la scrieri și aberații. Să vezi ce tare o să fie când trebuie să scriu dialogurile. Atunci îmi rafinez elucubrațiile până la rang de a șaptea artă, sper eu. Îți dai seama, eu să mă fac scenarist. O să moară curcile de plâns. Te țin la curent oricum, ca pe Tesla. Hai să ne vedem cu bine și pe marele ecran, că de mici ni s-a luat.😃😃😃😃

Viitorul arată bine.

Vine primăvara

    Ziua. Că noaptea e iarnă. La naiba cu suceala asta de anotimpuri, ne ia cu amețeală de la atâta schimbare. Ne ajustăm constant și încercăm să ne adaptăm, dar tot ne ia prin surprindere că e prea cald sau prea frig și gata mucii. Eu am avut noroc iarna asta că nu m-a luat deloc flama vreunei gripe, fetele mele au laut ceva hapuri și au tușit un pic. Eu, muci o zi și ceva răguseală sexy, și gata. O fi și de la ieșeala mea constantă cu bicicleta mea iubită, că de la mâncare sănătoasă clar nu e. Dar mă mențin dedicat, am realizat cea mai bună lună ianuarie de când mă știu, asta și datorită vremii, clar. Am băgat vreo două antrenamente indoor, deși e mult spus antrenament, mai degrabă chin să nu adorm, așa de încet am mers. Dar mi-am făcut datoria. Ti-am zis, dedicat scrie pe mine. Mâine e ziua doamnei mele, face 29 de ani pe muchie. Avem planuri de tinerei, tras cu arma și plimbat la karting, băutură și poate facem un dans undeva într-un club. Vedem cum ne țin balamalele. Eu am de gând să fiu ăl mai disponibil soț, orice vrea doamna mea. Happy wife, happy life. Așa m-a învățat un coleg englez. Sau galez. Tot aia e în capul meu. 

    Azi am ciupit o ieșire la iarbă verde și noroi maro de mi-a sărit placa de metal de la cap. A luat-o boul-boilor pe un drum necunoscut, că sigur ies eu unde trebuie. Și am prins vreo 2-3 kilometri cu noroi și bălți, de am luat-o la pas la un moment prin câmp și zăpadă, ca să evit ditamai băltoiul. Tot a fost bine că nu au fost câini să mă alerge prin zona aia desfundată. Am bifat-o și nu mai trec pe acolo în veci. Sau cine știe, '24 e an electoral, or pune ăștia asfalt și pe acolo. Mai e până atunci, noi să fim sănătoși. Am zis că anul ăsta bicicleta e pe locul 3 în topul priorităților și am cel mai mare număr de kilometri. Tre' să o las mai moale. Am impresia că am fost cel mai în formă în anii în care am mers mai puțin. Sau mă înșel. Am același target, 10000 de kilometri, trag să îi fac. Dar nu mai sunt disperat să fac multe ieșiri. Să vedem ce plimbări pregătește doamna mea și adaptez calendarul. Deja îmi fac calcule și trasee de mers la Bâlea și la mare, ar fi tare să îmi iasa ambele anul ăsta. Mai la vară, așa, nu e grabă. Te las, mă duc la copil să îi țin isonul pe youtube cu ceva K-Pop, trupe coreene de pop, să vezi dansuri și îngânări în coreeană, moare Kim Jong-Un mai la Nord. Hai cu primăvara, ghiocelule!😀😀😀

BTS, preferații noștri.