Pentru că nu am mai scris demult, nici nu mai știu cum să încep. Așa că o dau direct: am comis-o!
În ziua Domnului, a 17-a a lui Prier, aveam programată plecarea în Anglia, dar nu puteam rata startul la Seciu, căci o nebunie am și eu - să mă dau la curse de șosea. Pregătit sunt, mai mult psihic, dar nu-i bai, așa sunt eu: multă voință, puțină putirință. Cu vreo lună în urmă am avut niște probleme cu genuchiul stâng și am făcut pauză două săptămâni, așa că forma nu e cea dorită. Lucrez cu ce am, ce lupa mea! Bicla e gata, bagajul e făcut, unghiile sunt aranjate, Peșa urmează să mă salte la 7.30 de la Iancului.
 |
| O tură la Seciu |
Drumul se scurge rapid pe sub ruate, eu bag un lighean de paste la bord (că așa am citit eu, că rutierii mănâncă înainte de cursă cu vreo 3 ore) și la 9 suntem în poartă la Seciu. Startul e abia la unșpe, dar măcar avem timp să facem încălzirea și nu suntem presați de timp. Lumea pune corturi, montează cabluri si boxe, garduri si steaguri. Se anunță căldură mare, Moncher, așa că tre să am grijă cu hidratarea, dar nu am chef să car două bidoane după mine pe cele patru cățărări. Îmi zic că un bidon e îndeajuns, dar poate am noroc cu tata să mă alimenteze la nevoie.
Am o stare ciudată, nu am emoții, e prima oară cănd mă doare atăt de tare la banană înainte de o cursă. Poate contează și faptul că anul ăsta categoria mea, 30-39 ani, e cea mai disputată, iar concurența mea e peste mine, muuuuult peste mine. Dar asta nu înseamnă că am venit spectator. Dacă mor, măcar să mor cu ei de gât. Ne schimbăm, pornim aparatele și pe la 10 plecăm la încălzire. Petrache și Oprea ajung mai târziu. Să-i chiș în freză pe-amândoi, că tre' să stau după bazonu' lor. Genunchiul e ok, mușchii sunt ok, capul e ok. Tratamentul dă roade!
Multă lume, dom'le, trei sute cinzeci de flăcăi si muieri sunt confirmați. O să fie aglomerație mare la start. Dau câteva pedale cu Peșa, întâlnim cei doi pribegi care se gândeau să rateze startul și mergem la linia de start/sosire. Se fac poze multe, eu ies urât în toate. Haide, Ciocaneeeeeeeeee, că pierd avionul și nu mai ajung la Manchester! 10 minute, 5, 2, 1 și ... nimic. Stai, că se mai așează lumea! Hai cu Ștartuuuuuuul!
 |
| Vârful aisbergului |
Gata, plecăm! Până la sfărșitul coborârii vom merge în spatele mașinii oficiale, dar degeaba ne-a îndemnat Ciocan la răbdare și liniște în pluton, că vom mai avea un start, cu toată lumea. Noi tot ne luptăm pentru poziții. Petrache are emoții legate de prima lui participare la șosea, se teme de vreo căzătură cauzată de alții. Eu sunt obișnuit, dar tot sunt cu ochii-n paișp... Na, că nici nu termin bine gândul că în fața mea se întinde o clătită, fix pe burtă, fix la roțile mele! Băăăăăăăăă, ej nebuuun! Frânăăăă, picior jos, dar cu noroc, ocolesc. Săraca fată geme de durere, dar eu nu aud! Sunt un animal în căutarea prăzii, un cinism ciudat mă cuprinde. Nu simt niciun fel de compasiune, eu doar vreau să țin aproape de cei din față, deși nici nu s-a dat startul. Toată coborârea e un sus-jos continuu, frână-accelerare. Mi s-a luat de hop-hop-hooooooooooop sau hoooooooooooooop, sau Mașinăăăă, sau Frânăăăăăăăăăăă! Să vă pup mamele cu yo-yo-ul vostru de căcat! Plutonul e un fel de acordeon (sau pian dă pept, pă țigănește), sunt aproape de căzătură, dar abilitățile mele de Senior Mâță îmi scapă curul de la ananghie și rămân pe poziție. Peșa e mai în față, Petrache e în preajmă. Oprea e pe treaba lui, e la tura scurtă. Terminăm coborârea, ne oprim ca să pornim. Tare, nu!? În spate se aude Peșa care urlă după mine ca puiul lui Brătescu-Voinești după mă-sa: Bogdaneeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Stai, bre, așa, ca sunt un pic mai în față! Petrache e în stânga, la un rând. Suntem gata! Și gataaaaaaaaaaaaa, se pleacă!
Am zis cumva "se pleacă"!? Frate, zici că am venit să dăm liniuțe, așa de tare se fuge din prima. Dar nici nu prindem bine 50 la oră că iar aud: Frânăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă! De data asta e groasă rău, se pică în jumatea plutonului, tot în fața mea. Sunt mai mulți inși implicați, dar am noroc si ocolesc prin dreapta. Alții o iau prin lanul de verdeață. Nici nu imi revin bine că observ cum cei care erau in fața celor căzuți au accelerat și se depărtează rapid. Să-mi *ut una, nu-i a bună! Am de tras să-i prind, știu că acolo sunt cei mai valoroși dușmani ai mei. Picioarele se umflă, plămânii sunt precum cazanele de la Copșa Mică în plin avânt comunist. Dar prind plutonul și mă instalez cu tact la lojă - azi mi-am promis că o să fiu cel mai mare cotețar al istoriei nescrise a ciclismului. Nu am de gând să duc deloc trenă, să muncească ăia buni, ce pista mă-sii!
Vântul bate cu putere, cei din față înaintează cu greu, din spate revin mai mulți în pluton. Nu îmi fac griji, încerc să îi localizez pe dușmanii de clasă: Doicescu, Manea, 445, Roșca, Sandu, Henry. Desi sunt peste mine, știu că după ei trebuie să alerg. Până în oraș se merge grupat, urmează urcarea, unde începe trierea. Plutonul explodează. ne împrăștiem ca hoții de "fer" vechi când apare garda și nu avem bani de șpagă. Eeee, acu-i atunci! Apa din radiatoare atinge rapid punctul de fierbere și suntem gata să ne vindem sufletele pentru o gură în plus cu care să respirăm!
 |
| Urcarea. Sau moartea pasiunii pentru unii... |
Pregătirea iși spune cuvântul, urc destul de bine și reușesc să îi țin în cătare pe ăia buni. Ai mei părinți urlă la mine de pe margine. Gata prima tură! Mai sunt "dăcât" trei!
Urmează coborârea, partea care mie la Seciu îmi place cel mai mult. Prind și depășesc câțiva dușmani, sperii vreo doi, cobor cu vreo 78 la ora, dar simt că se poate și mai tare! Băăăă, te-ai tâmpit de tot!? Zici că am venit să iau kom pe coborâre (pentru civilii care citesc aste rânduri, kom=cel mai bun timp obținut pe un segment de drum), pare că sunt în cursa altora. Am reușit pe coborăre să prind un grup valoros, așa că stau cuminte la cutie, încerc să îmi adun forțele, bag un gel, o banană, ceva lichide. Se fuge cam tare, chiar și la plasă se muncește. Nu e bineeee, domnule chestor, nu e bine! Urmează plat cu vânt, ăia buni se desprind și se duc... dracu! Noi rămânem vreo 15-20, muncim cu rândul, se termină platul, iar urcare. Frate, e clară treaba: tre' să fii cu capul ca să te chinui în halul ăsta și să și plătești pentru asta!!!!!
Acum e greu, simt mușchii încordați mai mult decât trebuie, mi-e teamă de crampe. E cald, e greu, e prea cald, e prea greu, e muuult preaaaaa caaaaaaaaaaaaaaald, e muuult preaaaaaaa greeeeeeeeeeeeeu! De la oboseală am dat-o în cântare, dar pedala se învârte și urcarea cu numărul doi e gata. Tata îmi dă un bidon și imi torn cu drag izotonic în cap. Poate așa scap de mătreață, că de căldură nu am cum! Reușesc să iau un bidon cu apă de la cineva și mă mai răcoresc. Mă resimt după urcare, cu greu prind o roată, dar vine.. ati ghicit!... COBORAREAAAAAAAAAAAAAAAA!
 |
| Ruachiet buoi, cum ar zice mamaia Sofica |
Cam așa se scrie la 86 la ora. Da,da, am zburat! În vreo două curbe era s-o fac la propriu. Am riscat dar am câstigat multe pozitii, am depășit tot grupul care mă făcuse pe urcare. Dar știu că tre' să îi aștept. Singur, pe plat, nu am nicio șansă cu vântul ăsta nebun. Așa că mai bag o banană.
Regrupare, reorganizare, muncă. Hmm, cam greu cu munca asta. Rămân alături de 6 baieți: Henry, Ulisse, Gaiță, si încă trei necunoscuți. La un moment dat, ăia trei se rup si se duc și ăștia. Tot la dracu'! Așa că rămânem în patru, poate o punem de un barbut la dublu cu schimb de locuri, că nu prea avem spor. Dar conlucrăm frumos, cu trene corecte din partea fiecăruia, și ajungem cu bine la urcare, a treia, și îi prindem și pe cei trei evadați. Urcăm fiecare după puteri, dar urcăm. Henry descalecă și face cațiva pași: are crampe. Cumva, mă bucur că am scăpat de un dușman de clasă, dar nu mă gândesc prea mult la asta, e încă urcare și am și eu problemele mele. Ulisse si Gaiță urcă mai bine, dar reușesc să nu dau distanță.
 |
| Izbăvirea vine după multă smerenie... și chin |
La sfârșitul urcării Ulisse îi zice lui Gaiță că e pe foaia mare! Omu' uitase să schimbe și placa și mai avea un pic si rămânea fara genuchi, așa de greu pedala. După ce a schimbat, parca era Froome, asa usor urca. Terminăm urcarea și vorbim să mergem împreună. Pe coborâre eu îmi fac din nou de cap, dar jos îi aștept pe băieți și facem planul de bătaie: mergem cu rândul, cum poate fiecare la trenă. OK. Ușor de zis, dar greeeeeeeeeeeeeeeeeeu de făcut. Vântul turbat ne limitează pe la 28-30 la ora. Pe plat mă mișc mai bine decât colegii de suferință, însă nu mă dau peste cap. Dar oboseala își spune cuvântul, suntem cam sleiți. Mai avem o urcare de dovedit și gata.
Și gata pe naiba! Suntem ajunși din urma de un grup. Încercăm să creștem viteza, dar e ca și cum ai încerca să umfli un balon spart: sufli de îți ies ochii din cap și nu obții decât un zgomot de bășină răstignită! Așa că suntem prinși. Ulisse si Gaiță se depărtează, eu nu mai pot. Pe bune, NU-MAI-POT!!! Am crampe la ambele pulpe. Fiind în postul Paștelui, descalec evlavios și plin de rugăciuni legate de dispariția crampelor, Doamneeeeee, dacă mă scapi de durere, jur să mănânc tot din farfurie și să nu o mai supăr pe Șefa! Băăăă, ești nebun!? M-au lăsat, după câțiva pași! Zici că sunt Iisus după cele trei zile, sunt călare pe un măgăruș și am crenguțe de măslin în păr: urc Golgota și ajung la TATĂL! Limita e cerul, sare-n aer cartierul! Eu pedalez de zor și o să termin concursul. Deși am pierdut cel puțin cinci poziții și vreo trei minute, nu mă gândesc decât că se termină chinul. În fața mea e o oaie rătăcită, dar nu mai am energie ca să o călăuzesc și termin la 5 secunde în spatele ei. Nu pot să cred că s-a terminat! Imediat după linia de sosire mă așteaptă tata, care mă preia ca un adevărat soigneur. Nu mai am putere nici să zâmbesc, sunt "termenat"! Dar am terminat.
E prima cursă de șosea la care fac push-bike, ca la mtb. Sper să fie și ultima. Dar nu mă stresez prea tare, sunt mulțumit că am dat totul, sau chiar mai mult de atât. Locul 18 la categorie și 50 la general nu sunt cele mai bune rezultate ale mele, dar ținând cont de concurență și de nivelul de pregătire, e bine. Timpul este irelevant, pentru că include și coborârea neutralizată, plus startul al doilea.
Cursa a fost câștigată de Valentin Pleșea de la HC Cycling, cu Marian Frunzeanu (HC) si Attila Madars (Bikepert Dinamo) pe podium. La fete s-a impus Beata Piringer (Team Giant), urmata de Irina Dumitru si Monica Serachitopol (HC Cycling)
Cu gândul că nu v-am plictisit prea tare, sper să ne vedem cu bine la următoare cursă!
Vă doresc la revedere!
Aveți aici si niște link-uri utile cu clipuri:
