Curs de matematică pentru cicliști începători

     "Bună ziua", zise profesorul. "Bu-năăăă ziiii-ua", răspund elevii. Nu, nu, nu îmi e dor de școală, la naiba, dar asta mi-a venit în minte când am zis mate. O materie nasolă, cu multe necunoscute, și înainte și după scoală. Le-am lăsat așa, în partea întunecată a Universului. Totusi, se pot aplica oarece cunoștințe de matematică la viața noastră de bicicliști. Nu o să vă plictisesc, sper, cu ecuații și/sau teoreme, dar o să aduc în discuție câteva situații când matematica ne poate scuti de certuri nedorite și rezultate negative. 

     Habar n-am câtă lume știe ecuația care stă la baza vieții de biciclist, cea care elucidează misterul numărului de biciclete de care un om normal dar pasionat de biciclete are nevoie în garajul lui, mic sau mare. Ecuația e de gradul 1 cu o necunoscută. Răspunsul e "n + 1", unde "n" reprezintă numărul actual de biciclete. Clar limita superioară este "infinit", dar sunt câteva paranteze drepte legate de buget, locuință, soție, disciplină practicată. Important e să nu fie 0, ca să ai o rezervă când bagi puiul la revizie.

      O altă ecuație matematică este legată de cât costă echipamentele pe care le cumperi anual pentru revizia bicicletei sau pentru tine. Aici, a + b + c = a, adică oricât de multe produse "b" cumperi, sau "c", prețul final transmis în casă este tot "a", la naiba. Necunoscuta "a" are mereu nevoie de o aprobare prealabilă, de aceea orice suplimentare se face din bugete secrete, oricare ar fi alea! 

     Avem și o teoremă. Dacă "a" este prețul plătit pe o bicicletă și "b" este prețul pe care îl află soția, atunci întotdeauna a>b. Situația asta te scutește de niște discuții dureroase, dar are o mare bubă: dacă dai colțul și soția vinde bicla/biclele, ghici cine se bucură mai tare decât cumpărătorul!? Corect, nimeni!

     E o parte a ciclismului care nu scapă de calcule, și anume numărul de viteze disponibile. Ai 1x12, 2x11, sau 3x9, sau orice altă combinație. Rezultatul e X. Nu știu cum, chiar nu știu, dar când dai de o rampă grea sau ai picioarele grele și terminate, acest X este întotdeauna mai mic decat Y, unde Y este numărul de viteze care ți-ar trebui. Jale maximă!

     O altă teoremă e legată de gradul de uzură al unei biciclete. Numim "a" distanța parcursă și "b" distanța declarată de vânzător. Atunci, întotdeaua a>b. Situația se mai poate balansa și îmbunătăți dacă vânzătorul are strava și poți vedea câte zeci de mii de km a făcut bicicleta respectivă. Să vezi atunci cum scade prețul! Hai cu economia de piață!

     O zona periculoasă e cea legată de furturile de biciclete. Avem și aici o teoremă interesantă. Cu cât lanțul cu care legi bicicleta e mai gros, cu atât crește efortul depus de hoț. Gradul de determinare este considerat constant, putând exista fluctuații semnificative datorate valorii bicicletei. De aceea, eu încerc să reduc riscul la 0, ținând bicicleta în casă și evitând complet lăsarea ei aiurea, chiar și legată cu un mega-lanț.  

     Participarea la concursuri e un domeniu delicat, că dacă te întreabă soția care e bugetul, tu îi zici doar de taxa de participare, X. La care tu știi că trebuie să adaugi Y - benzina, Z - batoane și geluri, plus alte chestii pe care le cumperi în și pentru ziua respectivă. Deci, X Oficial < X Real.

     Pentru unii, 7 este egal cu 0. E vorba de victoriile din Turul Franței ale lui Lance Armostrong, care tocmai va apărea într-un documentar pe ESPN în curând. Nu o să fiu niciodată de acord cu retragerea și anularea celor 7 victorii ale texanului, atât timp cât eu zic că toată lumea se dopa și el a fost cel mai puternic. Și toți au mințit, la naiba. Dar pe el l-au dat de exemplu și  toată lumea s-a mai liniștit cu dopajul, deși continuă să existe cazuri. Poate au zis că e mai bine să facă asta pentru curățarea plutonului, dar cred că nu au reușit decât parțial. 

     O anomalie pe care am observat-o este legată de geometrie. Cum naiba să ai roțile drepte când toată lumea știe că ele sunt rotunde!? La naiba, ce tare ar fi să mergem pe roți pătrate, dar nu s-ar mai numi roți, nu-i așa!?

     O alta diferență notabilă este legată de durata unui minut. 60 de secunde, corect. Dar cum naiba 1 minut de interval este întotdeauna mai lung decât 1 minut de revenire!? Oricum o dai, orice formă fizică ai avea, așa se întâmplă mereu. Ca să nu mai zic că uneori 1 minut de interval tare e chiar mai lung decat 5 minute de revenire! Magie neagră, zău așa! Sau relativitatea timpului, nu!?

     Nu știu dacă aerodinamica poate fi adăugată la lecția noastră de mate, dar se știe că forma de lacrimă e cea mai eficientă, deci teoretic dacă ești rotund, ar trebui să fii și rapid, măcar pe plat, nu!? Greșit, stai jos, 4. :)) Deși, la vale, e alta discuție!

      Probabilitatea ca o greutate corporală să fie mai mică pe Zwift decât în realitate este invers proporțională cu numărul de kom-uri pe care cineva le are pe strava. Aici e posibil să mă fi aventurat, încă nu am apucat să demonstrez această teorie, deci nu ma înjurați prea tare!

     Mai sunt și alte ecuații valabile, legate de numărul de watt-i dezvoltați în realitate și cei declarați, diferența vine de la somnul insuficient sau alte scuze decrise aici. 

      Dacă mai ai și alte lecții de mate pe care ai vrea să le împărtășești, chiar și unora care nu mai sunt începători în biciclism, te rog să pui aici. Adaugă valoare trecutului nostru școlăresc! Hai cu egalarea! 

stock.adobe.com

   

     

Târgoveții

     Acum câteva zile mi-a venit, cum altfel, geniala idee să creez un grup pe Strava în care să se înscrie toată populația cu doo roți din Târgoviște și împrejurimi, până la limita de județ. Sigur că se pot înscrie și alți bicicliști, colegi de suferință sau dușmani de clasă, dar eu am început să am probleme să îi urmăresc pe ai mei acilișea pe islaz, și am zis să restrâng cercul de căutare când intru pe Strava. Aveam câteva idei legate de nume pe care le-am supus la vot prin corespondență, și am ajuns la mirobolantul titlu "Târgoveții".

     Avem o istorie a orașului de care suntem mândri, peste 600 de ani de vechime, deci trebuia ceva care să sune a "târg'. Ne gândeam și la ceva legat de Strava și kom-uri, dar lumea a votat. Avem deja 22 de membri deplini, așteptăm acum să treacă buba covid și începem să ne organizăm și în teren. Eu deja am o idee cu o cursă solitară, pe care cred că o să o aplic pe acest grup, și apoi extindem la toată Strava. Vedem, dau detalii aici, când le am.

     E interesant că avem grup și ne întrecem și la distanțe parcurse pe săptămână, urcare și viteză medie, pe lângă  clasamentele deja stabilite pe segmente. Sper să iasă ceva frumos, că doar tuturor ne place mersul pe bicicletă, dar nu toți sunt fierți pe competiție, ca mine. Și fiind un grup atât de mic, nu vor încăpea orgolii prea mari! Sau poate se mărește grupul și înghesuim niște valoroși! 

     Să ne vedem cu bine peste tot! Vedete ne facem!

Cum să-ți îngrijești bicicleta în 10 pași

     Mă gândeam că ar fi mers să adaug la titlu "pași de pitic", dar era prea mare. Știu că sunt multe articole pe net și sub net, dar am zis că nu strică să aberez și eu un pic pe tema asta. Și zău dacă nu o să găsești cel puțin un lucru pe care nu îl știai. Faptul că nu știu să scriu e primul dintre ele. Dar, hei, nu e doar despre mine aici, să începem articolul, zic.

     Nimic nu e mai frumos și mai rapid ca o bicicletă curată. Unii își botează agregatele, căluții, amantele, armăsarii, bijuteriile, cazanele sau caloriferele în fel și chip. Eu am început să le dau nume bicicletelor ca să pot ține o evidență a kilometrilor parcurși cu fiecare, nu ca să le alint. Strava îmi cerea să trec bicicleta cu care mă dau, și parcă "bicicleta 1" sau "bicicleta 7" nu oglindeau egoul insuficient de balonat. Așa că am găsit "Milanista", roșu-alb-negru, sau "KOM hunter" pentru aia de contratimp, chiar dacă nu am luat niciun kom cu ea, dar e altă poveste. Ideea e că botezată sau nu, adorată sau doar folosită, bicicleta cam are nevoie de întreținere. Părerile sunt împărțite în legătură cu spălatul cu apă, dar toată lumea e de acord că nu e bine să o speli cu jet puternic. Stai așa, că am început să vorbesc despre pași, dar nu am încheiat introducerea. Mai voiam să aberez un pic în legătura cu cei care nu își îngrijesc bicicletele deloc, dar am scris despre asta aici. Tot acolo am vorbit și despre cei care le țin de bibelou, dar până la urma e pana lor, în pana mea, deci mucles. E nevoie de un pic de atenție și îngrijire, nu neapărat dragoste, la naiba. Gândește că e mai ieftin să cureți decât să schimbi. Și aici mă refer în special la angrenaj și părți în mișcare, consumabile. Descriu mai jos niște banalități, dar foarte eficiente prin simplitatea lor.

1. Spală și curăță bicicleta. Ce simplu sună! Poți folosi o găleată de apă cu ceva săpun, un burete sau o cârpă, sau dacă ai chef, investești într-un kit adevărat, cu tot felul de perii și substanțe degresante. Lumea știe că motorina curăță lanțul cel mai bine, dar te și faci ca un mecanic într-o zi de salariu!

2. Umflă-ți, naibii, cauciucurile! Zău!? Păi mie îmi zici!? Sunt atât de disperat să nu pierd watt-i din cauza gumelor moi, că și la mtb mă duc cu ele beton de-mi pică plombele la orice pietricică. Dar, hei, așa sunt eu, pe tratament! Ideea e că un cauciuc bine umflat e mai puțin predispus la pene, împingi mai ușor în pedale. Și când le ai umflate bombă, să vezi cum iei curbele cu genunchiul jos, Rossi scrie pe tine. Dacă e uscat, desigur, că pe umed te împrăștii pe asfaltul lucios ca un stol de fluturi loviți de tornadă. Pârtieee! Presiunea în roți scade, așa că e bine să o ții sub control, înainte de fiecare ieșire, mai ales d-aia lungă. Ia o pompă de la Decathlon cu 50 de lei și-i bagi câți bari scrie pe el. Sau, dacă nu ești tâmpit ca mine, între limitele indicate pe marginea cauciucului.

3. Verifică-ți saboții! Cum "care saboți?"!? Mai sunt și alte feluri!? Eu îi știu doar p-ăia de frână, la naiba. Cum să zic ca să nu te superi!? Frate, dacă pui frână și totuși treci și de a doua intersecție, e cazul să schimbi saboții. Toți au o limită peste care nu e bine să treci. Că ajungi la șuruburile care îi țin pe clești și strici jantele, zău! Nu e o treabă dificilă, dar îți trebuie ceva răbdare, că nu se așează din prima. Plus că dacă nici roata nu e perfect dreaptă (formulare greșită, toată lumea știe că roata e rotundă, dăă!) o să îți ia ceva să ajustezi frânele fără să atingă în mers. Iar pe urcări, când apeși în pedale, o să atingă și mai tare. Și dacă mai ai și probleme cu acoperișul, clar pierzi watt-i când se freacă aiurea. Am zis "dacă".

4. Reglează frânele gălăgioase. La mtb sau cursiere cu frâne pe disc, reglezi frânele și scapi de zgomot, nu prea are legătură cu mizeria. Dar la frânele pe jantă, gălăgia e semn de mizerie. Mamă, ce hiperbolă! Vezi că e janta murdară, sau poate saboții s-au incărcat cu mizerii in martorii de uzură. Nu știu de unde am scos termenul ăsta, dar cred că așa se cheamă șanțurile de pe saboți care măsoară gradul de uzură și indică schimbarea lor.

5. Fă-i revizia! Da, frate, e ca ITP-ul la mașinile mai vechi de 12 ani, măcar o dată pe an o duci la o verificare temeinică, la un nene (Liviu, în cazul nostru la Târgoviște) care se pricepe și îți verifică tot. Noxe, lumini, unghi de fugă, tot tacâmul. Sau tacâmurile, că e vorba de lanț, pinioane, cabluri, cămăși, butuci, poate ghidolină și reglat roți. Cică primăvara e bine, dar asta doar dacă nu te dai și iarna. Și, nu-i așa, noi suntem niște cicliști adevărați, nu ne sperie niște apă rece și murdară la dos, deci facem revizia toamna! 😀

6. Să nu ai roata 8! Sau poate îți place dansul și miști din cur mai abitir decât dai din pedale. Când vezi că dansează fără muzică, fă o dedicație la atelierul de biciclete (din nou, Liviu) și roagă-i să îți îndrepte roțile. Dacă nu o faci, lucrurile se complică și pierzi mai mult decât la impresia artistică. Nu e complicat să întinzi niște spițe, dar mai bine să le facă ăia de se pricep. Zic.

7. Lubrifiază. Nu, nu, nu e reclamă la durex, e un sfat simplu și eficient. Bagă, frate, wd40, la toate partidele de sex între metal și metal, să meargă ca unse! Dar ai grijă să nu dai cu ceva uleiuri speciale înainte să cureți bine lanțul, că iese pe dos. Nu te gândi la prostii, ideea e că mai rău faci, adăugând ulei peste noroi! Pai ce-ai făcut, mă, nene, măăă!?😀

8. Ia-ți niște mănusi de latex. Iar, conotațiile astea! Nu, nu, chiar sunt de latex și nu le folosești dezbrăcat. Sau poate ai vreun fetiș cu biciclete, treaba ta! Știi și tu cât de greu se ia mizeria uleioasă de sub unghii, freci cu săpun și cu fairy sau motorină de împuți cartierul și dormi pe preș fără pernă. Dar, hei, am o soluție, secretă până acum (pentru mine) - bagă fairy sau săpun lichid cu zahăr și la sfârșit dai cu apă. Mamăăă, să vezi ce blesteme îmi iau dacă încerci și îți pică unghiile, că eu nu am încercat încă! Dar te rog să îmi zici dacă a funcționat, eu nu prea îmi spăl bicicleta, deci nu mă murdăresc la noroiul de sub unghii! 😀 

     Hai că am scris un pic și azi. Știu că te-am păcălit că erau 10, dar pe unele site-uri sunt și mai mulți pași. Tu poti să faci doar unul sau chiar mai mulți, ideea e să te bucuri de bicicleta ta, și dacă ai grijă de ea, ai și de portofel. Uaaa, ce romantic sună! Mă scuzați, am altă rețetă din cauza covid și încă nu m-am obișnuit cu efectele! Ce tare, salon se cheamă și la Bălăceanca, si la Hair Style! Hai cu masca, sora meaaaa! 😀😀😀

goldgenie.com

Insider. Șobolanul de interior.

     Nu cred așa ceva! Tocmai am văzut pe Facebook o invitație să mă înscriu într-un grup care primește notificări de la billgates.com, un site pe care nu mă obosesc să intru, nu neapărat pentru că aș crede că Bill Gates e în spatele covid-19, că ar câștiga foarte mulți bani și că manipuleză OMS sau că vrea să ne pună cip tuturor, ci pentru că în decursul celor 2 luni de izolare mi-am denumit toate turele de pe Strava folosind cuvântul "Insider", fiind toate pe trainer, în casă, pod sau curte, deci înăuntru. Să nu mai văd așa ceva, vreau să mă fac "outsider", să fiu un evadat fericit.

     Sigur că evadarea mea are loc doar pe bicicletă, fără să socializez, nu opresc decât de nevoie. Nu mai zic cât de bucuros am fost când am ieșit prima oară pe stradă. Ca un copil în dimineața de Crăciun, în fața bradului cu cadouri în jur. Nu era ca și cum nu aș mai fi făcut pauză și în trecut, dar acum revenirea a fost mult mai dorită pentru că era cumva interzisă. E cam adevărată povestea cu fructul oprit. Înainte nu simțeam la fel nevoia de a merge iar afară, pe bicicletă, mă întorceam la biciclit când aveam chef. Acum, am așteptat să se deschidă poarta închisorii, am ieșit cu bilet de voie la purtător, ca să nu ne trezim cu vreo amendă aiurea. Ireală senzația trăită, libertate deplină la purtător, aripi de barză și picioare de broască dopată. Zici că eram un câine scăpat din lanț, mai aveam să latru și să fac pipi la toți copacii! 

     Două luni am pedalat pe trainer și am transpirat și mama sudorilor, dar au trecut. Și îmi pare că au trecut cu folos, parcă sunt mai puternic. Sau poate doar mai prost, crezând că sunt mai puternic! Nici nu contează, important e că mă dau din nou pe stradă și îmi fac damblaua la fel de pornit. Poate avem noroc să dispară covid și mergem și la curse, că doar de aia mă antrenez. Asta și strava, desigur. Mai ales că acum avem și grup pe strava, Târgoveții, așa ne zice, dar intră toată lumea dușmană din județ. Că suntem câțiva și ne e mai ușor să ne urmărim activitățile pe strava. Invidia va fi acum mai locală, dar mai directă, așa că o să ne distrăm! 

     Știu că mai avem de așteptat, încă ne plimbăm singuri, ne evităm, vorbim pe facebook și la telefon, dar și când s-or ridica restricțiile, să vezi atunci ciclism în grup, întâlniri și poze, păduri si dealuri! Hai cu evadarea! 

Nenea Billica

Normalitatea altora

     Azi am chef de scris. Sau, mă rog, aveam de dimineață. Acum, pe seară, nu prea mai vine ideea și cerneala curge cu pauze. Deh, dacă mi-a plăcut să stau afară cu telefericul în sus, să mă bucur de primăvara asta caldă și uscată, acum nici cleștele nu mă mai poate ajuta să scot ceva din cenușiu. Să le ia naiba de cuvinte, le arunc pe foaie, amestec laptop-ul cu un ciocan de cauciuc și îl intorc pe o parte, vedem ce izvorăște! 

     Am trăit în ultimele zile niște experiențe care pentru mulți alții ar fi normale. De exemplu, am vândut o bicicletă, prima mea bicicletă, tocmai la Timișoara. Am vorbit cu omul, i-am trimis o poză cu documentul de livrare iar el mi-a pus banii în cont. Fără comisioane la curier, fără poze cu buletinul sau banii de transport în avans în contul meu. Doi oameni care încheie o afacere și își respectă partea. Așa văd eu normalitatea, de aia îmi place mie la Gentleman's Race, fiecare își respectă onoarea și adversarii, nu e nimeni păcălit. Problema mea e că eu așa am făcut tranzacții până acum, am cumpărat și am vândut chestii fără să am parte de țepe, păcăleli și abureli. Și mă tot mir când se întamplă așa. Așa da normalitate! Dar lumea mă avertizează că o să vină ea și ziua în care o să mi-o iau! Eu sper doar să fie suma mică! 😀😀😀😀 

     Pe afară lumea începe să traiască așa, cu gratii la minte, și iese cu hartia semnată la cur și nu face trei pași pe lângă traseu că ne dă garda amenzi nelegale. Joac-o p-asta! Păi bine, dom'le, noi am stat în casă de teama unor repercusiuni iluzorii!? OK, eu am stat de teamă de boală, nicidecum de amenzile alea record în lume, dar oricum, am fost fentați frumos. Ce mai contează legea și Constituția când trebuie să ne luptăm cu covidu' lu' chinezu'!? Asta-i alta discuție, nu am chef de contre, dar ideea e că am început să ne obișnuim și cu acest trai pe trainer, cu bicicleta pe loc, cu pedalatul la bec, noroc că am curte și mă bronzez natural și mă aerisesc la căpocul obosit de gânduri și necurat! Nu vreau să devină normalitatea mea, a noastră, dar cum aș putea să mă lupt să nu ajung așa!? Vedem după 15...

     Apoi, la tv au început cursele on-line, cu băieți și fete PRO, care se întrec pe trasee virtuale și jură pe roșu că sunt curați și nu trișează cu vreun mega-ventilator care să le sufle în pânze din spate! E interesant, destul, dar nu cât să mă țină în fața ecranului. Mă plictisesc desenele animate și numerele legate de watt-i și telemetrie fără spectacolul de pe marginea drumului, pus la dispoziție de natură sau creionat de niște nebuni suporteri ai bicicletei. Nu are farmec, e ca și cum ai mirosi o floare cu masca de gaze pe față. Nu mai zic că Alex Ciocan și alți comentatori depun o muncă mai intensă pentru a ține atenția trează. Iartă-mă, Ciocane, dar nu m-ai convins, m-am dus în curte să mă uit la cer și vișine verzi. Încă nu pot să accept aceste curse, nici eu nu alerg așa, nu mă întrec cu alții pe calculator. Încă...

     Mă duc la cumpărături cu masca pe față, cu hârtia pe spate, toate actele în regulă, mă duc unde zic că mă duc. O viață cam teleghidată, fără scânteie, fără ocolișuri, fără vânt de față pe bicicletă, fără oameni în jur. Doar posibili purtători de viruși. Toți. Ce ne-am tampit! Poate după 15 începem să ne vedem cu alți ochi, cu alte ocazii, cu alte destinații. Că prea am anulat toate vacanțele ca să ne concentrăm în case și în minte. Și am rămas și fără nebunia noastră netratabilă dar plină de tratament! Hai cu bicicleta, vărule! 😀 😀 Sau cu orice, numai să ne întrecem!

Eliberarea fizică din închisoarea mentală

     Nu credeam vreodată că e posibil așa ceva, dar am reușit "performanța" de a ne închide mintea într-o cușcă construită de îngustimea minții onoratei conduceri a acestei lumi. Am început să ne agățăm de o posibilă viitoare permisie pentru plimbare de parcă am câștigat deja la loto. Ne-am încătușat mintea cu propriul acord, ne-am lăsat gândurile pe mâna unui vrăjitor cu poțiuni mai slabe decât vrăjile mamei Omida. Ne încărcăm viața cu gândul că într-o zi o să ieșim afară și acceptăm tacit pușcăria cu porți deschise din prezent. Am ajuns mai rău ca animalele de la zoo, dependente de o mână de mâncare, nu mai scoatem gheara prin gard și nu ne mai interesează ce e afară. 

      Din păcate, nu numai fizic stăm în casă, ci și mental. Gândurile ricoșează din pereții casei ca ecoul vocii într-o peșteră luminată de o bleagă lumânare. Întunericul cuprinde până și ultima sclipire, ne amăgim că suntem sănătoși si o trecem la plusuri. Dar nu reușim să deslușim tainele zilelor pe care le trăim. Dăm pe repede înainte zilele astea anoste, în care băgăm bicicletă pe trainer sau ne învârtim prin cartier, alergăm în curte și ne bucurăm că pe balcon e soare. Muică, ce sclavi am ajuns! Departe de mine gândul de a poza într-un mare eliberator, fiecare își poartă crucea și are mânerul ușii la îndemână. La fel și cheia de la lacătul pus gândirii noastre de teama indusă și nesiguranța lui mâine. Atunci de ce e atât de greu să gândim dincolo de gard, dincolo de geamuri? Știu că nu o să primesc un răspuns clar, avem atâtea gânduri, avem atâtea scuze.

      Eu, de exemplu, nu am ieșit cu bicicleta pe afară pentru că mi-e teamă că dau de vreun creier puternic, îmbrăcat în polițist și îmi iau o amendă doar așa, că am casca albă și nu neagră. Sau că am bifat ceva greșit pe declarația care a devenit biletul nostru spre curtea pușcăriei, la aer. Mergem de parcă am furat ceva, ne uităm peste umăr dacă nu avem masca la gură și doar în buzunar, verificăm datele de pe declarație de parcă aplicăm pentru viza de State. Ne tremură chiloții chiar de e cald și nu mai bate vântul în buzunare. Cineva zicea că lumea se va schimba ireversibil. Dar poate reușim cumva să facem schimbarea în bine, sau măcar să o facem în beneficiul nostru, să nu ne facă rău.

      Nu mă interesează de noua ordine mondială, cine caștigă și cine pierde din acest război al lumilor și al intereselor. Vreau doar să ieșim întregi la minte din labirintul construit în jurul nostru, dar mai ales în jurul gândurilor noastre. Așa că îmi fac planuri cu prima ieșire pe bicicletă, în afara curții/casei, la asfalt și mașini. Oare o să mă sperie tirurile, câinii? O să fim mulți pe biciclete? Scuipăm în sân și ne ciupim, ca să fim siguri că nu visăm?! Oare frica de căzături în pluton (chiar și de maximum 3 persoane) va fi înlocuită de teama de un strănutat!? Ciudată vreme vine! Hai să nu ne facem așteptările ciudate. Să fim normali în măsura în care normal va fi cel care se adaptează mai repede la noile reguli sociale și condiții de viață. Să-mi bag picioarele, și era așa de bine cum eram! O luăm de la capăt, spre nu-știm-unde, până nu-știm-cand. 

      Sigur că există o parte pozitivă și în povestea asta, așa cum există în orice în viața asta și după. Poate acum mersul cu bicicleta va înlocui mersul cu transportul în comun sau chiar mașina personală, lumea va privi cele două roți cu alți ochi de pisică și nu va mai strâmba din nas când o bandă e luată de la mașini și înmânată ca un premiu demult meritat bicicliștilor. Avem ocazia să ne trezim mai deștepți și mai pregătiți pentru provocările urbane. Chiar, tu ce ai facut cu timpul pe care l-ai avut în plus? Da, da, timpul câștigat ca urmare a anulării plecărilor de tot felul. L-ai folosit cu "folos"?! Eu am petrecut și mai mult timp cu familia. Parcă Dumnezeu mi-a ascultat dorința. Și mi-a dat să mă satur! 😀😀😀😀😀😀 

     Așa că, dragii mei, abia aștept 15 mai să mă dau pe șoselele patriei, cu unul sau doi colegi de drum. Menage a trois să fie, cu schimb de trenă! 

Vrum-vruuuum!!!!

Ziua mea

     Sunt un norocos! Nu știu ce să pun pe primul loc între motivele pentru care mă consider norocos. Familia mea, viața mea, bicicletele mele, nebunia mea. Plus alte chestii mici care adaugă farmec și culoare vieții mele. Una dintre ele e faptul că nu îmi aduc aminte când m-am trezit ultima oară cu ceas deșteptător. Cred că anul trecut când mergeam la birou pe bicicletă și trebuia să mă scol la 4 jumate, să bag ceva la ghiozdan și să o iau pe cursă spre Pipera. De atunci a trecut ceva timp și s-au întâmplat atât de multe, mai ales bune. Cele rele s-au spălat demult.

     Acum, mă trezesc de dimineață pe la 8 sau 9. De cele mai multe ori cafeaua e deja facută, mă așteaptă. Dacă e frumos afară, o beau în curte împreună cu soția. E bine. Azi vorbim. E și mai bine. Câinii stau grămadă lângă noi, ne sufocă dragostea lor necondiționată. Cafeaua se termină repede, trebuie să încep munca. Emma se trezește și face pișu, cu mine. Mergem la baie și vorbim despre vise. Și despre noua ei cameră. Și canapea. Și dulap. Și tot. E fericită. Roblox si Cocolix de pe youtube au căzut în plan secund. Ea se schimbă si începe o nouă zi de copilărie fără nori. Eu mă apuc de muncă, stau în pijamale și mă conectez la griji. Rezolv problemele oamenilor, pe ale mele, mai iau pauze, mai ieșim în curte, ne jucăm, stăm de vorba, mai facem planuri. Ia-ți liber ca tre' să schimbăm ceva la casă! Boon, alte griji! Ne certăm, e bugetul prea mic, timpul prea scurt. Dar când mergi cu bicicleta ai timp, nu!? Hait, m-a prins! Știe că azi TREBUIE să fac antrenament, cam așa îmi sună mie ideea de ciclism. Trebuie să orice. 😀 Mă bucur că mă înțelege și mă lasă în tratamentul meu.

     Am o fereastră de o oră jumate, de la familie și de la muncă. Mă duc să îmi iau echipamentul, montez bicicleta pe trainer. Știu că te întrebi de ce o montez de fiecare dată, dar îmi fac "tura" afară în curte, așa că nu mă risc să o las noaptea, poate plouă. Îmi iau două bidoane de apă, bag și o banană în buzunar, poate mi se face foame. Îmi iau un prosop că îmi intra soarele în ochi. Mănuși nu pun că mă bronzez cu urme. Pantofii stranși, sus pe șa. Încep să mulinez. Am cam vazut toate cursele și mă plictisesc tare, asa că amu' bag muzica de pe youtube. Nu știu cat de potrivită e pentru intervalele mele, când e prea ritmată și eu tre' să mă incălzesc, când e prea lentă și eu tre' să rup fașul. La naiba! Iar mă plâng, parcă sunt Oprea, zău! 😀 😀
     Azi am în plan să fac câteva reprize tari, de câte un minut la maximum și apoi revenire 4. Așa că bag 15 minute de încălzire, sau 20, că e timp azi, o oră jumate am pentru mine. Hai cu 20 de minute de încălzire, cu vreo 3 reprize de câte un minut la turatie mare. Nu dau cifre, pentru că fiecare își știe ritmul lui, nu mă iau după nimeni, m-am testat și am văzut ce îmi trebuie. Măcar la partea de încălzire. Am timp să vorbesc cu soția, mă uit la norii care îndrăznesc să îmi strice bronzul timpuriu. Vântul bate frunzele proaspăt înverzite și miroase a vacanță. Bine, bine, toată viața mea miroase a vacanță, dar e altă poveste. Iar mă întorc la pedalare, un minut cu o cadență mare, crește pulsul, pipota, mușchiul. Apoi mulinaj alert, nicidecum încet. Am o boală cu numărul de kilometri parcurși, așa că încerc să țin media sus, dar e greu rău pe trainer, cu cât crești viteza, cu atât crește și rezistența pe care o pune la roată. Iar mă plâng, iar Oprea. Te pup, nebunule! Mai bag 2 reprize scurte de cadență mare și trec cele 20 de minute din viața mea de încălzitor.
     Mă pregătesc de minutele alea lungi. Îi dau din prima tare. Sare "acul vitezometrului" ca prețul la benzină când crește euro, plămânii se încing, picioarele sunt docile, chiar dacă se umflă rânza-n ele. La naiba, secundele alea sunt niște melci, abia se târâie. Tre' să adun 60, îmi dă cu virgula. Dar e doar primul minut, nu e atât de lung. Trece. Vin 4 de mulinare, parcă respir. Ale naibii, trec minutele de revenire mai repede decât secundele de tras. Incă o dată, timpul e relativ. Einstein, știi bancul cu timpul!? 😀😀 Trec cele 4, vine ăla singur și dureros. E al doilea, cu aceeași poveste cu plămânii și piciorele, trece mai greu decât primul, dar trece. Iar plajă și relaxare timp de 4 minute. Scade pulsul, beau apă, că nu bag electroliți acasă, mă șterg de sudori și îi trimit la casele lor, și pregătesc runda 3. Frate, ce repede vine! Parcă e covid, zău așa, vine repede și pleacă greu.57, 58, 59, 00 - gata! Forjăăăă! Nu vă imaginati că e o cohortă de tătari în urma mea și ridicăm praful în Deșertul Gobi, dar simt că am aripi. Soția se miră că mă chinui așa. Iși face cruce în gând și scuipă-n sân! Tulai, Doamnie, baciu meu îi cu căpocul! Ni, la el, cum trage! Hoo, măăăă, că îți stă ceasul! Eu nu aud gândurile ei opritoare, mai am niște secunde de chin. Încerc un sprint la final, arunc flăcări prin ochi și le sting cu sudoare. E gata și ăsta! Mai "ie" două, vărule!
     Pulsul scade mai greu, mai aștept până beau. Una lume zice că e bine să bei înainte să ți se facă sete, altă lume zice să bei cand ți-e sete. Eu beau când am chef. Huoo cu regulile voastre general valabile, o să le discut eu și pe alea acilișea. hai să beau, zic. Gândul se duce spre norul care a blocat soarele, iar pielea mea transpirată simte vântul o idee mai rece. Pielea de găină nu mai e la modă, a mea e de curcă obo (așa se zice acum la "obosită", da!). Răcoare, finule, ce te zgribuliși așa!? Mai am două. Am trecut de jumate. Asta e punctul în care eu de obicei scap gândul pe câmpiile cu tractoare și mă culc pe ambele urechi. Psihicul meu deșucheat își bate joc de cursele și turele mele, ia de bun ce am făcut în prima jumate și pleacă la colindat în a doua. Dificilă treabă să îl aduc înapoi pe trasă. Doctorul meu și canapeaua lui nu mai fac față, își iau liber de la a trata un ștrengar ca mine. Sunt pe cont propriu. Trec alea 4 de revenire, vine al patrulea de chin. Ochii la garmin, să am măcar turația bună, mă uit la genunchi că sunt prea frumoși iar quadricepșii functionează ireproșabil. Femuralul e pitit de cracul timid de lung al pantalonilor scurți, dar lucrează și el. Sunt o statuie umblătoare-stătătoare a lui David. Poezie în mișcare, ce să mai! Gândurile astea ar trebui să ajute secundele să treacă mai repede, dar ele se incăpățânează să întârzie. Hai să fiu atent și la ritm. Hip-hop din '90, feblețea mea. Acum e Gangstarr, le zice bine fratele meu negru! Ritmul e bun, parcă, dar mergea și o idee mai repede. Ete, gata, 59,00. S-a dus, mai e unul. Două guri de aveam și nu respiram cât doream. Dar nu mai e nevoie. Așa mă amăgesc mereu, că e ultima oară când fac asta, ca pe urcările grele din viața mea pe două roți. Și imediat ce se termină, mai vreau o dată! Așa și azi. Parcă îmi pare rău că mai e doar o repriză. Palma pe care mi-o dau transformă tristețea în zâmbet: Oaie, mai e doar unul! 😀😀
     Astea 4 minute trec la fel de repede, dar parcă nu îmi mai e teamă de acest ultim interval. Pentru că e ultimul, după efortul depus, e cel mai greu, deși mental eu sunt pe plus. Memo-plus, că nici nu o să mai știu cum mă cheamă! Hai cu revenirea. Imi vine să las pedala de tot, dar nu am voie, o țin sus, așa cum am plănuit. 4,3,2,1. Apoi număr secundele până la chin.
     Să vină pompierii, am luat foc! Am tendința idioată de a porni tare ca să am de unde să mai las spre final. Dar sunt prea tembel și dau prea tare! Picioarele au banderola albă, e grevă japoneză. Plămânii vor publicitate. Ochii mă privesc din afara capului. Transpirația mi-a spălat creierul. Pulsul e în urechi, are un ritm dance, rap-ul e depășit. Nu mai auz muzichie, nu mai văd curtea. Privesc, sau cred că privesc, doar genunchii de greier dansator într-un picior. Parcă mă strâng un pic și pantofii. S-or fi udat șosetele? Ce bine că m-am epilat, mă bronzez fără tufiș. Chelia lucește în soarele arzător. Verific cu privirea dunga unde m-am bronzat ieri. Azi am ținut mâneca mai sus! Mare realizare! Haide, frate, cât mai am!? Câââââât!? 30 de secunde!? Mai mult ca o partidă reușită de sex! La naiba! Mă dor toate! Încerc să apăs cu greutatea corpului în pedală, nici gând să mă ridic, că o să cad grămadă și mă fac de băcănie în fața soției! Bine că a plecat în casă și nu mă vede livid. Încă 20 de secunde. Gâfâi, spumeg, icnesc, cred că respir, muzică nem, care vânt!?, ce soare!?, niciun gând. 10. Trag de mine, de picioare. Cred că împing în pedale. Levitez?! 5, degete la o mână. 4, puncte cardinale. 3, treimea sfantă. 2, poli. 1, eu. GATA!
     Știi ce e ăla black-out?! Când rămâi fără semnal și se face ecranul negru? Asta trăiesc eu. Noroc că am un trainer țăpănos și stă drept, cu mine strâmb. Lumea se clatină, gândurile nu. Revine imaginea, respectul de sine crește, arăt ca dezgropat la 77 de ani, dar trăiesc. Am bifat-o și p-asta, trăiți-ar! Hai cu niște apă, hai cu niște aer, hai cu niște picioare. Deocamdată pedalatul e doar reflex. Mai am totuși 4 minute de revenire. Acum și astea s-au lungit! Huooo din nou! Dar le fac cu altă stare de spirit. După ele mai am 15-20 de minute de revenire. Am timp să ascult muzică, mă gândesc la ce drum aș fi bântuit azi, arunc un gând spre frații noștri plecați dincolo, mă racoresc la gândul că am băgat și azi o tură bună. Pentru ce, nu știu! Dar e bună! 😀😀
     Îmi revine sângele în obraji, mă las bătut de vânt, mă re-conectez la azi. Înapoi la viață, visătorule! Gata plimbarea eliberatoare, mergem înapoi la muncă și la responsabilități. Duș, haine noi, minte mai limpede.
   Sigur că mă întrebi de ce nu investesc în aparate de măsurat efortul care să mă ajute la antrenamente, dar la aproape 40 de ani, nu văd rostul. E de ajuns că mă dau, cât pot eu de mult și/sau bine, roata se învârte și provoacă bucurie. Asta e tot ce contează pentru ciclismul din mine.
     Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a încheiat! Bună! Ziua! 😀
     E 1 mai. Cu micul, hai! 😀