Bălăceanca.kom

Race report - Gentlemen's Race GR7 29 Mai 2016

Nu există titlu mai potrivit pentru cursa asta decât însuși numele echipei sub culorile căreia am participat - Bălăceanca.kom - Kom e de la strava, Bălăceanca e de la circuitul de viteză din curtea spitalului. Şi nouă ne place viteza. Trebuia să avem şi "Maestro" în nume, dar nu s-a mai putut modifica şi a rămas aşa. Echipa Bălăceanca.kom se prezintă în urmatoarea formulă (nu neapărat de succes, desigur):

+ Ion - Hâtrul sau Criticul echipei

+ Mincă-Mancuso - Taciturnul, poreclit de colegi Ţaţa

+ Munteanu - Căpitanul sau Criticul lui Oprea

+ Oprea - Slăbănogul, niciodată în formă dar care rupe fâşul, Criticul lui Mincă

+ Peşa - Sprinterul în căţărare, sau Calmul întruchipat... sau NU! Criticul lui!

+ Petrache - Mezinul echipei, am crezut că la el a funcţionat tratamentul... dar NU!

Petrache JR

Peşa JR

Dulcegării

Curtea neîncăpătoare

Chef GR7

O mâna cu 6 degete nebune, fiecare indicând o direcţie, mereu discutând în contradictoriu, cu ceartă şi înţepături, fără o congruenţă antrenată a mişcarilor. Ăştia suntem noi! Eee, dar mâna asta, odată încordată, devine un pumn care dărâmă orice obstacol. Numai să nu se enerveze prea rău vreunul dintre degete, că se alege praful! 

Bălăceanca.kom 

Cursa în sine nu mai trebuie prezentată, dar unii din fanii mei ar putea avea nevoie de lămuriri. Se numeşte Gentlemen's Race pentru că nu are puncte de control şi arbitraj, cip-uri şi reguli scrise. Singurele criterii care trebuiesc respectate sunt cele legate de traseu şi de numărul de oameni din echipă (câţi pleacă, atâţia vin, teoretic). Plecarea se face din Podul Oltului, Bv, din 3 în 3 minute, în ordine inversă a celor mai buni timpi declaraţi de fiecare echipă. Noi am zis 5 ore şi avem startul la 11.17 AM.

Grila de start

Plecarea din Bucureşti se va face la ora 7, parcă, dar ''mulţumită'' lui Oprea, plecăm cu 20 de minute mai târziu. Peşa e la Covasna de câteva zile, Petrache e de sâmbătă în Braşov. Am mai rămas eu, Ion, Munteanu şi Oprea. Eu era să îmi uit ghiozdanul lângă maşină, dar am avut noroc cu Ion care l-a observat la timp. Am vrea să prindem prezentarea echipelor, care e programată la 9.50, aşa că suntem ''umpic'' în întârziere. Drumul e liber, puţine maşini, dar multe băşini. George e supărat la stomac şi se cacă în bafta noastră. LA PROPRIU! Ochii roşii cu care apărem în poze nu sunt de la blitz!

Parcare plină ochi

Ajungem în parcarea improvizată pe islazul din spatele curţii de unde plecăm, avem timp să ne bucurăm de vremea frumoasă, să schimbăm vorbe cu prietenii.. Salve, Liti! Andra, Edy, Baciu, Acatrinei. Apare şi Henry! Multă lume, dom'le, circa 200 de cursierişti! WOW! E ceva pentru un concurs fără o promovare intensivă, dar care tinde să devină cea mai interesantă cursă la care poţi participa în România. E o părere personală, nu trebuie să fiţi de acord cu mine!

O echipă de fete

Începem pregătirea, eu şi Ion facem o depunere în boscheţi (bine că nu erau urzici, că nu mai aveam nevoie de bazon). George vizitează o toaletă ecologică şi o scoate din circuitul turistic. Apar Peşa, cu ceva crengi prinse de biclă, şi Petrache cu freza lui de preşcolar. Munteanu mănâncă, pentru că nu are buzunare îndeajuns de încăpătoare pentru frigiderul de mâncare. Suntem toţi, am ajuns la timp. O primă victorie! Mergem în curte, mai salutăm oameni, completăm nişte formulare de participare, luăm o cafea, o prăjitură făcută de fetele din comitet, încep plecările. Noi ne facem curaj să plecăm la o scurtă încălzire. Apar ceva tentative de tactică şi organizare. Eşuăm cu brio! Petrache are impresia că ne certăm, îşi face griji degeaba. E de la pastile!

Tactică

Iar tactică

Singurele probleme de care ştim sunt migrenele lui Petrache şi genunchiul plus febra musculară ale lui Munteanu. Ne rugăm să iasă bine şi ne pregătim de start. Vă daţi seama cât o să aveţi de citit dacă am scris deja o pagină şi nici nu am plecat în cursă!? Ha-ha, o să pierdeţi pauza de masă din cauza mea!

Se face 11.15 şi suntem aliniaţi pentru plecare. Domnişoara care ne dă startul are nevoie de confirmări legate de nume, reguli, traseu, tratament. Nu avem emoţii, suntem la a patra cursă şi ştim ce ne aşteaptă: 144 km, vânt, asfalt prost, orientare dificilă în Sf. Gheorghe, 3 urcări din care una pe forestier şi iar vânt. Gata cursa!

Pregatiţi de start

S-o credeţi voi că scăpaţi aşa uşor!

My team rulz!

Plecăm normal, ne aşezăm cum simţim, ducem trena cam 1 km, cu 35-38 la oră. Munteanu ne anunţă că are probleme cu genunchiul, tre' să avem grijă de el. Speranţele mele de a scoate un timp foarte bun s-au năruit. Să vedem cum facem să terminăm în cele 5 ore declarate. Cursa se câştigă cu 4 ore, aşa că ne vom situa pe la jumatea clasamentului final. Eu nu simt că vin aici la plimbare, vreau să câştig. La fel şi nebunii ceilalţi!

Traseul

Traseul porneşte din Podul Oltului, spre sud, în Hărman facem dreapta spre Bod, Araci şi apoi urcă prin pădure spre Vâlcele, apoi coboară spre Sf. Gheorghe. Pâna aici am mers frumos, rapid, trenă de circa 1,5 km, ne-am certat că Petrache merge cu Garmin-ul lui Oprea şi nu are decât viteza pe ecran, nu şi distanţa, aşa că tre' să urlăm la el când să schimbe. Oprea nu duce trena cum ar trebui şi iar ne certăm.

Romania

Pe prima urcare serioasă, Munteanu e praf. O să fie o zi lungă pentru genunchii lui. Şi pentru nervii noştrii. Fiecare trăieşte o oarecare frustrare, dar nu suflă o vorbă, şi aşa Munteanu se simte vinovat că ne trage în jos. Munteanule, dacă citeşti, să nu te superi, bă, că putea fi oricine în situaţia ta şi nu ar fi muncit aşa cum ai facut tu! Respect! Eu rămân cu Munteanu, încercăm să-l protejăm cât mai mult, dar trebuie să pedaleze singur pe urcare. Nu e urcare grea, dar când ai probleme cu genunchii, fiecare pedală e ca un pumnal ce zgârâie ligamentele sufletului.

Bikexpert

Avem fals plat, la vale, creştem viteza. Asfalt bun şi zburdăm nebun. Un gât scurt şi las pedala, în ideea că mergem grupat. HAIDEEEEE, MINCĂĂĂĂĂĂĂĂ! Hoooo, băăăăăă, să vă chiş în freză, că îi dau imediat în goarnă! Intrăm în Sepsiszentgyorgy (heee, ce pana mea e asta, Mincă!?) cu 50 la ora, zburăm peste gropi, guri de canal, asfalt prost. Ştim drumul, dar Ion a fost ales să ne conducă prin oraş, aşa că îl urmăm cuminţi. 

Sf. Gheorghe

Ne așteaptă urcarea spre Şugaş Băi. Nu o mai scriu în bozgoreşte, că n-am chef să mai caut denumirea. Tactica e să urcăm grupat, aşa că nu e loc de bravade. Eu rămân cu Munteanu, în spate, care se chinuie rău. Băieţii sunt ceva mai în faţă, mai bagă material, dar nu se depărtează prea mult, o să ne regrupăm la Şugaş, unde e şi întoarcerea. Eeeee, dragii moşului, dar mai e până acolo. 

Team spirit

Sunt peste 5,5 km de urcare, nu e grea, dar Munteanu se chinuie. Eu încerc să îi ridic moralul şi vorbesc verzi şi uscate, dar efectul e invers, pentru că îl forţez pe Munti să răspundă deşi abia respiră. Pentru prima oară în viaţa mea, tac din gură! Lumea e la grătar, eu admir padurea şi liniştea, mă uit după nişte nori de ploaie, salutăm concurenţii care deja se întorc. 2 km. Hai, Munti, că nu mai e mult. Omu' suferă în tăcere, dar pedalează! Să-mi phut una, cum poţi, frate!? 

Întoarcerea la Şugaş Băi

Se termină urcarea, coborâm un pic, alţi ciclişti în Şugaş, noi nu mai stăm ca altădată la taclale sau piş, o luăm înapoi spre Sf. Gheorghe.

Urcare la Şugaş Băi

Sus-jos 

Coborăm ca descreieraţii, Oprea joacă ''Chicken'' cu o Astra şi pierde. Se sperie şi lasă pedala. Noi ne întrecem la vale, chiuim şi ne simţim bine.

Racheţii

Regrupare pe plat, pedale, mâncare şi apă. Ne pregătim pentru câmpul cu vânturi (nu ale lui Oprea, ferească Domnu'!) dintre Sf. Ghe şi Zagon. Aici e haos grav. Ducem trena şi ne rupem, ne certăm când ne regrupăm. Ion face blat şi se deconectează, deşi nu va recunoaşte niciodată că aşa a fost. Încercăm sa-l protejăm pe Munti cum putem mai bine, îl ţinem în mijlocul şirului (ca să nu zic cârnatului) verde Maestro. Azi suntem o pizza capriciosa, zău! 

Câmp şi vânt

Suntem prinşi din urmă de Perfect Bike, Urzikă îşi dă în petic şi ne ia un pic peste picior. Noi deja suntem ca nişte arcuri, sărim ca găina la muci şi creştem ritmul. Începe o hîrjoană care mie îmi place. Ion e în spate şi dialogheaza cu duşmanul. Eu duc trena cu vreo 40 şi nu-mi vine să las pedala deloc. Dar în spate e haz şi gălăgie. Pentru prima oara în viaţă îl văd pe Petrache nervos: bah, io-mi bag (/&a-n ea de cursă! Mancuso, hai să mergem noi doi înainte, că ăştia îşi bat joc de noi! 

Tot noi

Aoloooooooooo, moooooooooooooor! Bă, eşti nebun! Calmate, cabrooon! Îl liniştesc cu greu pe nebun, le lăsăm pe Urzici să se depărteze şi începem cearta, trebuie să vedem care e treaba. Peşa fierbe. Şi tu, Brutus!? Munti suferă, dar nu se plânge. Ion zice că e ok, dar nu e deloc aşa. Oprea se duce la trenă şi iar o ia înainte. Băăăăăăăăăăăăăăăă, voi sunteti nebuni!? Se alege praful, muncim în zadar, pentru că ne lipseşte coagularea. Vai de bazonul nostru! 

Urmează Zagonul, urcarea fără asfalt. Trei pizzeri sunt cu baieuri, aşa că nu vor să forţeze o pană. Se face o şedinţă ad-hoc şi sunt trimis înainte să iau apă şi cola. Pârtieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Zbor, inima e în găt, pulsul e pe Everest, dar simt cum toată presiunea acumulată rămâne pe cele 15 serpentine pe care le urc ca un turbat. Îi prind din urmă pe Perfecţi şi îi salut din mers. Acum ştiu că o să fug de ei, să nu mă prindă! Nu vă imaginaţi că sunt vreun Pantani, dar am depăşit căteva persoane până sus (vroiam să scriu chiftele, dar se supără Baciu, Bamse sau Mandea pe mine).

Team spirit

Zagon

Zagonul are un aer mitic, dificil mai ales din cauza pietrişului care uneori îţi face roata spate să patineze şi te scoate din ritm. Deşi credeam că urcarea nu o mai stăpânesc aşa bine, tot am reuşit să îmi îmbunătăţesc timpul. Am pornit foarte tare iar la jumate eram cam fără suflu, dar mi-am revenit după câteva pedale mai moi. Urcarea se termină, încep emoţiile coborârii off-road pe cursieră. Deşi cunosc drumul, azi cobor ca o babă din troleu, cât p-aci să-mi vărs frumuseţe de fizic într-o hidoşenie de curbă. Dintr-o dată, bazonul e maro şi cald! Noroc că prind viteză şi scap de cei doi sudori reci de pe spinare! 

Hidratarea corecta

Şi gataaaa, re-începe asfaltul. Caut cu privirea magazinul sătesc, tre să fie pe stânga. Pe dreapta e un băruleţ unde sunt câţiva ciclişti, dar nu opresc aici, am o înţelegere cu băieţii. Dar, surpiză, nu mai e magazinul. Dau înainte şi sun nebunii, să le zic despre schimbare. Răspunde doar Petrache, vine cu Munti, cu greu. Eu opresc la alt birt, mai sunt colegi de suferinţă aici. Salut Edy, sărutmâna Andra, Baciu. Iau repede apă plată şi cola, apar şi nebunii mei. Iar ne certăm, că nu am oprit la primul magazin, umplem bidoane, bem cola, vorbim cu lumea. Acatrinei e bucuros că are kom pe segmentul de off-road, urcare plus coborâre. Râdem şi ne bucurăm de pauză. E soare, e cald, suntem cu bicla şi nu ne mai trebuie nimic.

La șezătoare

Dar fericirea împreună cu feţele cad brusc în bocanci când apare Munteanu: e livid şi tremură, abia se ţine pe picioare. Are crampe la stomac şi îi e foarte rău! La naiba cu concursul, ce facem cu Munteanu!? El insistă să-i dăm drumul odată, dar e numai gura de el. Corpul şi chipul lui cer îndurare. Îl convingem să stea jos câteva minute măcar, o gură de cola şi trei de aer îl mai întăresc. Gata, sus pe bicle, mai avem 50 de km. Petrache o ia pe câmpie: băăăăăă, am făcut 100 de km şi nu am făcut pene, nu am avut migrene. Eu o iau după el imediat: băăăăăă, eşti cu capul, nu zice hop încă!

Nu trec 15 minute şi zice: Mi s-a rupt o spiţă!

Nu, nu, stai aşa. Mai zi o dată! ''Mi s-a rupt o spiţă!''

Nu,nu,nuuuuuu. MAI ZI O DATĂ! MIIIIIII S-AAAAA RUUUUUUPT OOOO SPIII ŢĂĂĂ!

Da,da, am auzit de prima dată, doar că mintea mea nu mai vrea să primească o nouă ştire naşpa. Stau ca proasta-n târg! Sunt atât de năuc încât gândul ăsta produce ecouri seci sub acoperişul cu ţigle lipsă. Petracheeeeee, tu şi gura ta păcătoasă! Oprim la o benzinărie, cerem un patent, dar pauză. Munteanu s-a dus înainte, urmează ultima urcare, nu are rost să rămână cu noi. Un băiat care însoţea o altă echipă înţelege că avem o problemă, întoarce maşina şi face o faptă bună. Încercăm să plecăm. Nu reuşim. Avem picioarele umflate şi suntem 5 găluşti răscoapte (cum or fi alea, nu ştiu!).

Tratamentul dă roade!

Picioare grele pe ultima urcare

Peşa bombăne, Ion se târâie, Oprea se duce mai în faţă după Petrache. Eu mulinez, scap de picioarele grele şi înaintez agale. Până sus ne regrupăm cumva şi ne pregătim de cea mai frumoasă bucată a traseului - coborârea de le Teliu. Asfalt bun, 60 la oră, trafic inexistent, zburdăm. Petrache are o jenă de la spiţa lipsă, dar îi dă şi el cât poate de tare.

Pod Teliu

Jos, regrupare şi muncă. E bine că pe bucata asta putem recupera, pentru că ştim că suntem în urmă. Vântul însă nu e de acord. Duc trena cu 42-43, dar mă usuc după vreo 2 km. În spatele meu, Peşa preia trena şi suferă un şoc, nu credea că e aşa puternic vântul. Terenul devine plat, ajung iar în faţă, bag material în poziţia de contratimp. Suntem bine. Schimbăm trena, Munteanu merge bine. La un moment dat, ultimul fiind, simt că se poate mai tare. Şi îi zic lui Oprea să transmită spre faţă să se meargă mai repede. El înţelege că ar trebui să ducă el trenă şi se duce în faţă şi se rupe, cu Petrache după el. Aici am explodat. AVC= accident vascular cerebral. Am început să zbier la Oprea, să îl fac cu ou şi oţet şi rahat turcesc. Mamăăă, e clară treaba, am probleme grave la căpoc! Dar nu avem timp şi nici canapea pentru psihanaliză, ne regrupăm şi mergem cu drag şi spor. Distanţa rămasă scade constant şi rapid. A fost un moment de panică atunci când Petrache anunţă că a început să îl doară capul. Nu,nu,nuuuuu, pentru că acum chiar ne vom opri de tot! Dar nu i se agravează durerea, răsuflăm liniştiţi şi mulţumim divinităţii. Îi dăm înainte cu tupeu.

Bucuria terminării unei curse dificile

Ajungem în Hărman, mai sunt 10 km. Ireal. Hotărâm să rupem picioarele, ne controlăm constant, pentru că trebuie să ajungem toţi odată. 7, 5, 2, podul de la intrarea în sat. O să mergem în paralel, toţi 6. Dar nu ne iese prea bine. Nu mai contează, am ajuns cu bine.

4 ore 55 minute. 

Legendele Olimpului

La fel ca anul trecut, primăvară şi toamnă. Trăim sentimente contradictorii, ne bucurăm că am terminat întregi, cu toate problemele întâmpinate. Suntem dezamăgiţi că nu am scos un timp mai bun. Locul 13 ocupat la final nu ne face fericiţi. Dar nu ne lăsăm învinşi de starea asta şi vedem partea plină a paharului. Băgăm o bere, mâncăm o pizza, bem cola, mai facem o poză. Deşi au fost momente când a părut că suntem din filme diferite, sentimentul meu e că am fost o echipă: am avut grijă unii de alţii şi ne-am sprijinit la greu. Te simți împlinit când primeşti bilet de voie de la doctori şi poţi să alergi cu alţi nebuni! 

Gata!

P.S. Munteanuleeeeee, eşti cel mai tare, bă, trăi-ţi-ar!

Bălăceanca.kom

Mulţumim organizatorilor care ne fac să ne simţim ca acasă de fiecare dată. Chapeau!

Mulţumim frumos pentru poze Gentlemen's Race, Alina Selinadie şi Adi Dulacioiu.

Uite şi un clip de la Mandea, apar şi eu pe la 2.49:
GR7 29 Mai 2016

Aici e alt clip:
https://www.youtube.com/watch?v=SKiKvGtUCy8