M-am trezit aiurea azi. Adică prea devreme pentru câtă treabă am eu. Vocea suavă a soacră-mii m-a smuls dintr-un rând de vise liniștite, cu biciclete și plimbări. Era 7 și ceva. Ce să mai adormi, ce să mai găsești visul pierdut? S-au dus! Hai la cafea și toast, mic-dejunul campionilor. Ploaia de afară trage la somn, familia e pe repaos azi, urmărim filme cu Crăciun pe Diva și ascultăm focul în sobă. A venit în sfârșit iarna. Da, da, o zic cu toată răspunderea. Am avut o toamnă lungă și caldă de s-au scuturat frunzele abia în Decembrie. Vremea e numai bună de stat în casă, dar tot mai prind o pedală la aer. Noroc că mă lasă fetele mele. Cumva ți-am zis că avem acum și păsări? 2 femele de peruș pe care și le-a dorit Emma și le-a primit. Cum naiba să îi induc să își dorească o bicicletă de ciclocros pentru tatăl ei!? Asta e provocarea de sfârșit de an: să pregătesc un caz solid care să îmi susțină bugetarea unui vis de a participa la campionatul de ciclocros de anul viitor. Va fi o dezbatere semi-publică, adică în sufragerie doar cu familia și cu geamul deschis să ne audă lumea, unde voi cere un buget și sper să mi se aprobe. E vorba de ceva echipament, inclusiv o biclă de ciclocros, plus alte căcaturi necesare curselor de ciclocros. Dacă nu știi ce e aia ciclocros, te rog să cauți curse în noroi iarna și îți vei face o idee.
Scriind aceste rânduri realizez micimea sanselor de reușită a întreprinderii mele. Dar ce să fac, n-am ce să fac, decât să sper. Nu mai zic că toate cele 6 curse la care aș participa au loc pe la Arad, Oradea, Timișoara. Una e mai aproape, în Făgăraș. Asta înseamnă nu doar buget, ci și compromis la timp cu familia. Dar poate le conving pe fetele mele să mergem împreună. Asta cred că ar fi bomboana de pe coliva carierei mele de ciclist: să merg cu familia la curse. Și atât de departe. Și când e frig. Băh, dacă îmi iese, să mor de nu mă apuc de gătit. Gătesc cu scrisul, cu munca, cu tot. Mă apuc de croșetat. Nu ți-am zis că am montat o centrală. Cu țevi de cupru, robineți, coturi și mufe, calorifere. Am adus căldura în casă, trăi-ți-ar. Am făcut și proba, conașule, ce sari așa!? EU am adus căldura în casă. Mare mândrie la pipota mea de pionier-instalator accidentat. Mă gândesc să mă apuc de instalații, deși nu am suportat niciodată meseriile murdare. Dar am observat că îmi place mult să construiesc ceva cu mâna mea, pot să zic că sunt mândru să văd că funcționează ceva la care am lucrat singur. Clar a fost greu, că nu aveam experiență, încredere, dar am hotărât să o fac și am reușit să depășesc toate obstacolele. Procesul de învățare mi-a dat incredere că pot mai mult, și văd că mă ajută și la actualul loc de muncă. "Every day is a school day", adică în fiecare zi învățăm câte ceva, așa se laudă englejii mei de la muncă. Și cumva e adevărat. E bună provocarea asta a minții. Chiar mă gândesc că la bătrânețe o să îmi găsesc tot felul de activități ca să mă mențin în viață, nu doar sănătos și întreg la cap. Găsește un rost și aleargă după el! Lecții de viață cu Mancuso.😁😁😁😁😁😁
p.s. vezi că aici sunt două zile de scris într-un singur articol, poate de aia nu se potrivește vremea urâtă din text cu cea de afară.
 |
| Mergem înainte, că înainte era mai bine. |