Maestro@Bălăceanca.kom

                                 
Race report - Gentlemen's Race GR8 - 2 Octombrie 2016

   Munteanu + Ion + Peșa + Petrache + Oprea + Mincă = LOVE

Maestro Cycling Team

    Cea mai frumoasă cursă merită sau ar merita cel mai frumos race-report. La a opta ediție, cât p-aci să nu prindem loc. Se ocupaseră cele 24 poziții oficiale încă din prima oră de la deschiderea înscrierilor și a trebuit să ne rugăm cumva de organizatori să accepte și participarea noastră, mai ales că unii din noi sunt la a 5-a ediție (consecutivă) la care participă. S-a ocupat Munteanu, a facut puțin lobby și am fost acceptați. Bun, suntem înscriși. S-a rezolvat partea cea mai simplă. Mai avem de discutat tactică și logistică. Despre forma fiecăruia nu se poate vorbi deschis, e tabu. 6 gogonele rătăcite care în luna septembrie au cam făcut pauză. E clară treaba, iar o să ne certăm și o să facem fix un căcat, scuzați-mi franceza.
Toată săptămâna înaintea cursei am încercat să discutăm despre tactică, dar nu ne-a ieșit. Tot ce am reținut eu se poate rezuma în două cuvinte - BLA NĂ. Atât.

GR8 - Traseu

    Cumva reușim să ne organizăm transportul, Petrache e la Brașov de sâmbătă, ceilalți 5 ajungem duminică dimineața, cu o mașină sau două, depinde de cum așezăm suporții. Până la urmă rămâne o mașină cu 5 nebuni, 4 bicle sus și cazanul meu în portbagaj (o alint așa pentru că e cea mai veche din cele 5 și trebuie înlocuită, mai ales că are o crăpătură de la Panciu, altă poveste). Până la Podu Oltului o ardem cu miștouri ieftine despre stilul coleric de condus al lui Peșa, stomacul minune al lui Oprea care mănâncă shake și cacă prune, forma de cozonac a lui Ion și mușchii lui Munteanu. Despre mine nu s-au spus decât lucruri frumoase, mi s-au adus osanale și am fost lăsat să alerg pe lângă mașină.

    Uităm să cumpărăm bere și apă, la meteo se anunță ceață și soasant croissant santi metră, gheață la mal! *oaie, o să fie frrrrig! Traseul a fost scurtat din cauza unui raliu unguresc la Sf. Gheorghe spre Șugaș, avem DĂCÂT 125 de km, mare parte plat. Cumva, un traseu potrivit profilului echipei noastre. Deci, bebelușelor, fugă! Sunt 31 de echipe, noi plecăm a șaișpea, pardon, optișpea. La 11.08. Ajungem în timp util, Petrache ne salvează cu berea, pe mine cu apa. Deși am ajuns devreme, și avem timp de povești și cafea și dulciuuuuuri, până ne foim noi se face 11. Băgăm și muuuulte miștouri pe seama bicicletei închiriate a lui Petrache, care deși are niște bijuterii, azi a venit cu o căzătură de 12 kile. Și are și pană pe față! E clară treaba, o să iasă perfect! Un căcat perfect și împachetat. Avem timp 2 minute să ne încălzim și să ne așezăm la start. Confirmăm numele Bălăceanca.kom, pregătim tehnica de calcul, eu bag două genoflexiuni, numărăm de la 5 în jos și plecăăăăăăăăăăăăăăăăăm. Nu vă imaginați că a ieșit fum din roți sau că ne-am grupat prea repede în trenuleț, dar la ieșire din localitate, în dreptul faimosului pod, suntem bine, eu locomotivă în călduri și cu aburi de la frig, restul vagonete cuminți. (să vezi blesteme de la oamenii mei!)

Nu suntem noi aici!!!

    Picioarele răspund corect la comenzi, am trecut deja pe cruise control, asfaltul fuge pe sub roțile noastre nebune. Avem ceva vânt, dar ne mișcăm bine. E ceață și frig, tragem să ne încalzim. Am convenit să ducem trenă cum și cât putem, avem ceva experiență și ar trebui să ne cunoaștem limitele. Frate, ne iese! Până ajunge Petrache la trenă. Nu are kilometraj, merge după o ureche surdă. Dar merge, nu se-ncurcă! Noi ne dăm coate în minte: ce fuge nebunu'! La un moment dat Oprea îi strigă să schimbe, dar pe Petrache îl doare la savarină, are muzica în căști și nu se lasă decât cu greu. Am impresia că tocmai ascultă "Lasă-mă, papa, la mare" și simte nevoia să ne arate că e o femeie puternică și independentă. Ei bine, nu este!

    Nu trec nici 10 km că deja vedem în față o echipă plecată înaintea noastră. Hmm, de obicei te bucuri când prinzi pe cineva din urmă, dar gândul că rulăm prea tare din start încolțește ca un păcat în mintea mea. Dacă ne dezumflăm mai încolo!? Bă, știi ce? Să vă ia naiba de sinapse care ne faceți să ne temem de ce va fi! Blanăăăă, frățieeeeeeeeeeeeeeeeeee! Și hop și a doua echipă! Și a treia! Muicăăăăăăăăăăăăăăăăăă, zici că am ciordit biclele și fugim că închide la non-stop. Nu-i bai!

    Până la Sf. Gheorghe drumul șerpuiește frumos printre dealuri cu copaci și case cu ciori, urcăm bine, grupat, nimeni nu se plânge de nimic. De obicei, cam de aici aflam că unul din noi suferă de ceva. Eeeeh, ce să vezi, nu se întâmplă asta. Suntem toți bine. Schimbăm trena ok, avem o mică neînțelegere la un gât, unde eu strig că ne regrupăm sus dar nu aude nimeni și ne ieșim un pic din ritm, dar nu ne certăm. Bag seama că doftoriile își fac efectul și suntem zen. Eu simt că e prea liniște și mă gândesc cu groază la clipa când o să se spargă buba. Alte gănduri proaste, le mestec repede și le scuip. Rămân cu Petrache în urmă, mă minunez că are doar 8 pinioane și toate mici: o să moară pe Zagon, dar mucles, nu-i zic! Ne regrupăm mai greu și reîncepem fuga. Se face aproape o oră de muncă, așa că bag un baton. Prindem viteză, ajungem în mai puțin de o oră la Sf. Ghe, mai depășim o echipă la un semafor unde trecem încet pe roșu și ne pregătim de partea cea mai urâtă a traseului - linia destul de dreaptă și plină de vânt până la Zagon. Avem ceva ezitări, eu sunt în față și nu înțeleg de ce Munteanu și Ion o lălăie. Am aflat pe urmă că mâncau.

    Acum începe chinul. Am tras destul de tare și ne resimțim cumva, dar nervii ne sunt zdruncinați la greu de asfaltul căcăcios și rugos care ne frânează și gândurile. Huoooo, țară de căcat, cu hoții tăi cu tot! Vântul se joacă cu noi, eu mă frec de pe o parte pe alta, să văd cum Paștele mă-sii bate vântul. Îmi dă cu virgulă. Nici ultimul din grup dacă ești nu scapi. Mergem grupat, constant, frumos. E liniște. Bă, ești nebun, suntem atât de chitiți să mergem bine azi că am uitat de noi. Cine sunteți și ce s-a întamplat cu Bălăcenii!?!? Unde sunt urletele demente din primăvară?!?! De ce nu crește Oprea viteza când trece la trenă?! De ce e Ion cuminte și muncește?! De ce e Petrache mulțumit de echipă?! Peșa și Munteanu nu au nimic de reproșat și împarțit cu nimeni!? Eu cu cine mă cert azi!?

Trenuleț

        Singurele gânduri pe care le am se leagă de ceea ce caută un om când merge la curse de bicle. La Gentlemen's Race nu e neapărat vorba de cine câștigă sau ce timp și loc scoți. E vorba de a merge în echipă cu oameni ca tine, cu care ești pe aceeași felie de energizant. Cumva, la noi în echipă, azi e altceva. Vrem să mergem super-bine, că de asta participăm la curse, să scoatem cel mai bun timp și, de ce nu, să câștigăm. Știm că e aproape o utopie, știm cât de greu e să faci asta, dar de ce nu?! Suntem foarte concentrați, să nu slabim ritmul, să nu stăm în vânt, să mergem grupat și uniform. Atât de concetrați nu suntem totuși, pentru că Petrache simte nevoia să își sprijine roata față de mine și apoi pleacă la vânătoare de potârnichi, spre câmpurile de sfeclă. Cumva, cu pampers-ul ud, redresează și revine în formație! Cât p-aci să-l pierdem!

    Scăpăm de asfaltul rugos, dăm de gropi și denivelări serioase, dar nu lăsăm pedala. La Boroșneu Mare, Oprea și Munteanu tre' să scuture trandafirii. Hotărâm să pedalăm ușor înainte, să nu le fie greu să recupereze. Petrache merge un pic mai în față, are chef de fugă. Aici pierdem câteva minute, dar ne regrupăm repede. Urmează Zagonul, cu partea de off-road. Mai depășim câteva echipe, mâncăm și bem. Nu avem nicio tactică legată de urcare, noi am vorbit să nu mai facem pauză de hidratare, așa că îi dăm cu drag și spor înainte. Azi mi-ar plăcea să îmi îmbunătățesc timpul pe Zagon, dar mă nimeresc la trenă și nu am cele mai bune picioare. Simt băieții în spatele meu și tare bine mi-ar prinde o trenă, să-mi mai trag sufletul! Și sufletu', că mă anunță Peșa că suntem doar noi doi de ceva vreme. Rahat turcesc, mergem singuri. Iar prindem oameni, Peșa o ia la galop, dar nu mă iau după el, se va tăia repede. Eu dau cât pot de bine, depășesc și prind un grup de 3 oameni care merg bine. Sunt din echipe diferite, dar vorbesc și se simt bine. Eu, nu! Deloc. Mă încearcă niște crampe și nu-mi doresc decât să ajung sus. Mă țin cu greu de cei trei, mă strecor printre pietre și cârcei (poet, deh!), dau pedală după pedală și ajung sus. Cam repede, îmi zic. Am ceva coborâre, tre' să scap cu bine. Aproape să nu-mi iasă la o curbă unde fața fuge de mine, dar reușesc să nu cad, bazon maro, puls în gât, și scap.

Trafic greu pe Zagon

    Asfaaaaaaaaaaaaaaaaalt! Îl salut pe Boogie din mers, câteva echipe sunt la hidratare sau la un magazin, eu îi dau înainte, avem noi un magazin pentru adăpat. Intru, iau 4 ape și 2 pepsi (nu cola), ies afară, apare Peșa cu un kom pe coborâre, apoi Oprea și Munteanu si Ion. Mai iau apă și pepsi, vine și Petrache, un erou cu ale sale 4 viteze plus marșarier, dar nu mai stăm! La drum, Silver! Am stat undeva la 5 minute cu totul, dar parca au fost câteva secunde. Suntem bine, dar cam aliciți. Se simte mai ales la trenă, dar nu ne lăsăm. Mai e o urcare la Brădet Teliu. E vânt și avem picioarele grele, dar tragem de noi. Urcarea o facem cum putem și ne regrupăm după podul de la Teliu. Coborârea e faină, dar nu îi dau mai mult de 60, e important să ne regrupăm repede. Nu ne iese. Am impresia că Ion și Peșa au pățit ceva, am emoții, dar apar și nebunii mei, cam ariciți că nu i-am așteptam mai în spate. La naiba, trecem peste și reluăm munca.

    De aici, intră în scenă Munteanu. Partea asta a fost mereu preferata lui, ne duce cu 50 și nu pare că are nevoie de ajutor. Noi stăm pitiți în spatele lui și ne uităm cu drag și floricele la "Fast and furios". E bine. Se termină falsul plat, se termină și Munteanu. Bine, bă, băiatule, acu' treci în spate! Avem ceva vânt și nu putem sta mult la trenă. Tragem de noi cât putem de tare, mai avem 20, 19, 18... E greu al naibii! Nu prea mai urcăm peste 35, chiar 32 e mult pentru condițiile date, vânt și ramoleală. Nimeni nu se plânge, ne mai încurajăm tacit, doar ne privim și ne simțim. Mușcăm din ghidoane, ne mai amăgim cu ce avem prin buzunare și bidoane, ignorăm dureri. Sau, mă rog, încercăm să ignorăm dureri. La Harman, mai sunt 7-8 km, și simt că sunt pa-pa. Am noroc și pică Oprea primul - crampe, dar își revine repede. Eu trag cât pot de tare, nu mai am însă niciun strop de energie. Mă dau repede de la trenă și abia stau ultimul. Băieții sunt mai bine și trag de-mi zboară mucii. Mai e "umpic". Podul de la intrarea în sat e ultimul reper, vorbim să ne așezăm pe un rând, să dam bine la poze. Ne iese mai greu, dar terminăm în forță. Băăăăăă. ești nebun!? Ne-a ieșiiiiiiiiiiit, 'tu-i racla lu' Arsenie și anafura lu' Daniel!

Un colț de curte

    Oprim, întoarcem, ne felicităm că am comis-o la nivel înalt, ajungem în curte și ne miră pustiul - a mai ajuns doar o (una!) echipă, trăi-ți-ar! Ai de capu' nostru, păi ce-ați făcut, mă, nene, măăăăă!? Am depășit 16 echipe. Irelevant. Ceasul de la gară arata 3 ore 48 minute de cursă, ceea ce ne dă speranțe la un loc bun. Luăm pizza, băgăm bere și cola (coca-cola), ne tragem sufletele și ne bucurăm de o zi bună de pedalat. Ne învârtim ca niște curci bete, parcă a fost prea bine. Un domn mai în vârstă ne felicită pentru stilul de mers și echipamentul complet. Avem echipăăă, avem valoareeee! Eeeee, partea a doua mai trebuie confirmată, până la urmă iese un loc 5 de care suntem mândri nevoie mare! Nu mai zic că am fost la 6 minute de podium, că ar putea părea că ne ofticăm vreun pic!

Rezultate oficiale

    Știu că au fost și alte chestii pe care merita să le menționez, dar tre' sa vii acolo să le simți. Atmosfera, muzica, pizza, competiția, prietenia, cafeaua și dulciurile, curtea plină de ciclism, emoția de la start, bucuria de la sosire. Plus alte trăiri de pe traseu care ar fi lungit (și mai mult) povestea. Au fost și ceva discuții legate de vreo 3 echipe care au mers grupat, lucru ce contravine spiritului competiției și care ar fi de evitat pe viitor. Dar organizatorii și-au făcut treaba cu prisosință și le-am mulțumit la final. Chapeau!
Pentru poze, dau vina pe Adi Dulacioiu și Claudiu Baciu de la MT Race, cărora le dedic multă sănătate și spor. Hihi!

Sper că nu am aberat prea tare și am reușit să te plimb căteva minute prin lumea mea, a noastră. Până data viitoare, te salut cu drag!

P.S. Mulțumim doctorilor care ne-au dat voie să participăm!

Bălăceanca.kom

Race report - Gentlemen's Race GR7 29 Mai 2016

Nu există titlu mai potrivit pentru cursa asta decât însuși numele echipei sub culorile căreia am participat - Bălăceanca.kom - Kom e de la strava, Bălăceanca e de la circuitul de viteză din curtea spitalului. Şi nouă ne place viteza. Trebuia să avem şi "Maestro" în nume, dar nu s-a mai putut modifica şi a rămas aşa. Echipa Bălăceanca.kom se prezintă în urmatoarea formulă (nu neapărat de succes, desigur):

+ Ion - Hâtrul sau Criticul echipei

+ Mincă-Mancuso - Taciturnul, poreclit de colegi Ţaţa

+ Munteanu - Căpitanul sau Criticul lui Oprea

+ Oprea - Slăbănogul, niciodată în formă dar care rupe fâşul, Criticul lui Mincă

+ Peşa - Sprinterul în căţărare, sau Calmul întruchipat... sau NU! Criticul lui!

+ Petrache - Mezinul echipei, am crezut că la el a funcţionat tratamentul... dar NU!

Petrache JR

Peşa JR

Dulcegării

Curtea neîncăpătoare

Chef GR7

O mâna cu 6 degete nebune, fiecare indicând o direcţie, mereu discutând în contradictoriu, cu ceartă şi înţepături, fără o congruenţă antrenată a mişcarilor. Ăştia suntem noi! Eee, dar mâna asta, odată încordată, devine un pumn care dărâmă orice obstacol. Numai să nu se enerveze prea rău vreunul dintre degete, că se alege praful! 

Bălăceanca.kom 

Cursa în sine nu mai trebuie prezentată, dar unii din fanii mei ar putea avea nevoie de lămuriri. Se numeşte Gentlemen's Race pentru că nu are puncte de control şi arbitraj, cip-uri şi reguli scrise. Singurele criterii care trebuiesc respectate sunt cele legate de traseu şi de numărul de oameni din echipă (câţi pleacă, atâţia vin, teoretic). Plecarea se face din Podul Oltului, Bv, din 3 în 3 minute, în ordine inversă a celor mai buni timpi declaraţi de fiecare echipă. Noi am zis 5 ore şi avem startul la 11.17 AM.

Grila de start

Plecarea din Bucureşti se va face la ora 7, parcă, dar ''mulţumită'' lui Oprea, plecăm cu 20 de minute mai târziu. Peşa e la Covasna de câteva zile, Petrache e de sâmbătă în Braşov. Am mai rămas eu, Ion, Munteanu şi Oprea. Eu era să îmi uit ghiozdanul lângă maşină, dar am avut noroc cu Ion care l-a observat la timp. Am vrea să prindem prezentarea echipelor, care e programată la 9.50, aşa că suntem ''umpic'' în întârziere. Drumul e liber, puţine maşini, dar multe băşini. George e supărat la stomac şi se cacă în bafta noastră. LA PROPRIU! Ochii roşii cu care apărem în poze nu sunt de la blitz!

Parcare plină ochi

Ajungem în parcarea improvizată pe islazul din spatele curţii de unde plecăm, avem timp să ne bucurăm de vremea frumoasă, să schimbăm vorbe cu prietenii.. Salve, Liti! Andra, Edy, Baciu, Acatrinei. Apare şi Henry! Multă lume, dom'le, circa 200 de cursierişti! WOW! E ceva pentru un concurs fără o promovare intensivă, dar care tinde să devină cea mai interesantă cursă la care poţi participa în România. E o părere personală, nu trebuie să fiţi de acord cu mine!

O echipă de fete

Începem pregătirea, eu şi Ion facem o depunere în boscheţi (bine că nu erau urzici, că nu mai aveam nevoie de bazon). George vizitează o toaletă ecologică şi o scoate din circuitul turistic. Apar Peşa, cu ceva crengi prinse de biclă, şi Petrache cu freza lui de preşcolar. Munteanu mănâncă, pentru că nu are buzunare îndeajuns de încăpătoare pentru frigiderul de mâncare. Suntem toţi, am ajuns la timp. O primă victorie! Mergem în curte, mai salutăm oameni, completăm nişte formulare de participare, luăm o cafea, o prăjitură făcută de fetele din comitet, încep plecările. Noi ne facem curaj să plecăm la o scurtă încălzire. Apar ceva tentative de tactică şi organizare. Eşuăm cu brio! Petrache are impresia că ne certăm, îşi face griji degeaba. E de la pastile!

Tactică

Iar tactică

Singurele probleme de care ştim sunt migrenele lui Petrache şi genunchiul plus febra musculară ale lui Munteanu. Ne rugăm să iasă bine şi ne pregătim de start. Vă daţi seama cât o să aveţi de citit dacă am scris deja o pagină şi nici nu am plecat în cursă!? Ha-ha, o să pierdeţi pauza de masă din cauza mea!

Se face 11.15 şi suntem aliniaţi pentru plecare. Domnişoara care ne dă startul are nevoie de confirmări legate de nume, reguli, traseu, tratament. Nu avem emoţii, suntem la a patra cursă şi ştim ce ne aşteaptă: 144 km, vânt, asfalt prost, orientare dificilă în Sf. Gheorghe, 3 urcări din care una pe forestier şi iar vânt. Gata cursa!

Pregatiţi de start

S-o credeţi voi că scăpaţi aşa uşor!

My team rulz!

Plecăm normal, ne aşezăm cum simţim, ducem trena cam 1 km, cu 35-38 la oră. Munteanu ne anunţă că are probleme cu genunchiul, tre' să avem grijă de el. Speranţele mele de a scoate un timp foarte bun s-au năruit. Să vedem cum facem să terminăm în cele 5 ore declarate. Cursa se câştigă cu 4 ore, aşa că ne vom situa pe la jumatea clasamentului final. Eu nu simt că vin aici la plimbare, vreau să câştig. La fel şi nebunii ceilalţi!

Traseul

Traseul porneşte din Podul Oltului, spre sud, în Hărman facem dreapta spre Bod, Araci şi apoi urcă prin pădure spre Vâlcele, apoi coboară spre Sf. Gheorghe. Pâna aici am mers frumos, rapid, trenă de circa 1,5 km, ne-am certat că Petrache merge cu Garmin-ul lui Oprea şi nu are decât viteza pe ecran, nu şi distanţa, aşa că tre' să urlăm la el când să schimbe. Oprea nu duce trena cum ar trebui şi iar ne certăm.

Romania

Pe prima urcare serioasă, Munteanu e praf. O să fie o zi lungă pentru genunchii lui. Şi pentru nervii noştrii. Fiecare trăieşte o oarecare frustrare, dar nu suflă o vorbă, şi aşa Munteanu se simte vinovat că ne trage în jos. Munteanule, dacă citeşti, să nu te superi, bă, că putea fi oricine în situaţia ta şi nu ar fi muncit aşa cum ai facut tu! Respect! Eu rămân cu Munteanu, încercăm să-l protejăm cât mai mult, dar trebuie să pedaleze singur pe urcare. Nu e urcare grea, dar când ai probleme cu genunchii, fiecare pedală e ca un pumnal ce zgârâie ligamentele sufletului.

Bikexpert

Avem fals plat, la vale, creştem viteza. Asfalt bun şi zburdăm nebun. Un gât scurt şi las pedala, în ideea că mergem grupat. HAIDEEEEE, MINCĂĂĂĂĂĂĂĂ! Hoooo, băăăăăă, să vă chiş în freză, că îi dau imediat în goarnă! Intrăm în Sepsiszentgyorgy (heee, ce pana mea e asta, Mincă!?) cu 50 la ora, zburăm peste gropi, guri de canal, asfalt prost. Ştim drumul, dar Ion a fost ales să ne conducă prin oraş, aşa că îl urmăm cuminţi. 

Sf. Gheorghe

Ne așteaptă urcarea spre Şugaş Băi. Nu o mai scriu în bozgoreşte, că n-am chef să mai caut denumirea. Tactica e să urcăm grupat, aşa că nu e loc de bravade. Eu rămân cu Munteanu, în spate, care se chinuie rău. Băieţii sunt ceva mai în faţă, mai bagă material, dar nu se depărtează prea mult, o să ne regrupăm la Şugaş, unde e şi întoarcerea. Eeeee, dragii moşului, dar mai e până acolo. 

Team spirit

Sunt peste 5,5 km de urcare, nu e grea, dar Munteanu se chinuie. Eu încerc să îi ridic moralul şi vorbesc verzi şi uscate, dar efectul e invers, pentru că îl forţez pe Munti să răspundă deşi abia respiră. Pentru prima oară în viaţa mea, tac din gură! Lumea e la grătar, eu admir padurea şi liniştea, mă uit după nişte nori de ploaie, salutăm concurenţii care deja se întorc. 2 km. Hai, Munti, că nu mai e mult. Omu' suferă în tăcere, dar pedalează! Să-mi phut una, cum poţi, frate!? 

Întoarcerea la Şugaş Băi

Se termină urcarea, coborâm un pic, alţi ciclişti în Şugaş, noi nu mai stăm ca altădată la taclale sau piş, o luăm înapoi spre Sf. Gheorghe.

Urcare la Şugaş Băi

Sus-jos 

Coborăm ca descreieraţii, Oprea joacă ''Chicken'' cu o Astra şi pierde. Se sperie şi lasă pedala. Noi ne întrecem la vale, chiuim şi ne simţim bine.

Racheţii

Regrupare pe plat, pedale, mâncare şi apă. Ne pregătim pentru câmpul cu vânturi (nu ale lui Oprea, ferească Domnu'!) dintre Sf. Ghe şi Zagon. Aici e haos grav. Ducem trena şi ne rupem, ne certăm când ne regrupăm. Ion face blat şi se deconectează, deşi nu va recunoaşte niciodată că aşa a fost. Încercăm sa-l protejăm pe Munti cum putem mai bine, îl ţinem în mijlocul şirului (ca să nu zic cârnatului) verde Maestro. Azi suntem o pizza capriciosa, zău! 

Câmp şi vânt

Suntem prinşi din urmă de Perfect Bike, Urzikă îşi dă în petic şi ne ia un pic peste picior. Noi deja suntem ca nişte arcuri, sărim ca găina la muci şi creştem ritmul. Începe o hîrjoană care mie îmi place. Ion e în spate şi dialogheaza cu duşmanul. Eu duc trena cu vreo 40 şi nu-mi vine să las pedala deloc. Dar în spate e haz şi gălăgie. Pentru prima oara în viaţă îl văd pe Petrache nervos: bah, io-mi bag (/&a-n ea de cursă! Mancuso, hai să mergem noi doi înainte, că ăştia îşi bat joc de noi! 

Tot noi

Aoloooooooooo, moooooooooooooor! Bă, eşti nebun! Calmate, cabrooon! Îl liniştesc cu greu pe nebun, le lăsăm pe Urzici să se depărteze şi începem cearta, trebuie să vedem care e treaba. Peşa fierbe. Şi tu, Brutus!? Munti suferă, dar nu se plânge. Ion zice că e ok, dar nu e deloc aşa. Oprea se duce la trenă şi iar o ia înainte. Băăăăăăăăăăăăăăăă, voi sunteti nebuni!? Se alege praful, muncim în zadar, pentru că ne lipseşte coagularea. Vai de bazonul nostru! 

Urmează Zagonul, urcarea fără asfalt. Trei pizzeri sunt cu baieuri, aşa că nu vor să forţeze o pană. Se face o şedinţă ad-hoc şi sunt trimis înainte să iau apă şi cola. Pârtieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Zbor, inima e în găt, pulsul e pe Everest, dar simt cum toată presiunea acumulată rămâne pe cele 15 serpentine pe care le urc ca un turbat. Îi prind din urmă pe Perfecţi şi îi salut din mers. Acum ştiu că o să fug de ei, să nu mă prindă! Nu vă imaginaţi că sunt vreun Pantani, dar am depăşit căteva persoane până sus (vroiam să scriu chiftele, dar se supără Baciu, Bamse sau Mandea pe mine).

Team spirit

Zagon

Zagonul are un aer mitic, dificil mai ales din cauza pietrişului care uneori îţi face roata spate să patineze şi te scoate din ritm. Deşi credeam că urcarea nu o mai stăpânesc aşa bine, tot am reuşit să îmi îmbunătăţesc timpul. Am pornit foarte tare iar la jumate eram cam fără suflu, dar mi-am revenit după câteva pedale mai moi. Urcarea se termină, încep emoţiile coborârii off-road pe cursieră. Deşi cunosc drumul, azi cobor ca o babă din troleu, cât p-aci să-mi vărs frumuseţe de fizic într-o hidoşenie de curbă. Dintr-o dată, bazonul e maro şi cald! Noroc că prind viteză şi scap de cei doi sudori reci de pe spinare! 

Hidratarea corecta

Şi gataaaa, re-începe asfaltul. Caut cu privirea magazinul sătesc, tre să fie pe stânga. Pe dreapta e un băruleţ unde sunt câţiva ciclişti, dar nu opresc aici, am o înţelegere cu băieţii. Dar, surpiză, nu mai e magazinul. Dau înainte şi sun nebunii, să le zic despre schimbare. Răspunde doar Petrache, vine cu Munti, cu greu. Eu opresc la alt birt, mai sunt colegi de suferinţă aici. Salut Edy, sărutmâna Andra, Baciu. Iau repede apă plată şi cola, apar şi nebunii mei. Iar ne certăm, că nu am oprit la primul magazin, umplem bidoane, bem cola, vorbim cu lumea. Acatrinei e bucuros că are kom pe segmentul de off-road, urcare plus coborâre. Râdem şi ne bucurăm de pauză. E soare, e cald, suntem cu bicla şi nu ne mai trebuie nimic.

La șezătoare

Dar fericirea împreună cu feţele cad brusc în bocanci când apare Munteanu: e livid şi tremură, abia se ţine pe picioare. Are crampe la stomac şi îi e foarte rău! La naiba cu concursul, ce facem cu Munteanu!? El insistă să-i dăm drumul odată, dar e numai gura de el. Corpul şi chipul lui cer îndurare. Îl convingem să stea jos câteva minute măcar, o gură de cola şi trei de aer îl mai întăresc. Gata, sus pe bicle, mai avem 50 de km. Petrache o ia pe câmpie: băăăăăă, am făcut 100 de km şi nu am făcut pene, nu am avut migrene. Eu o iau după el imediat: băăăăăă, eşti cu capul, nu zice hop încă!

Nu trec 15 minute şi zice: Mi s-a rupt o spiţă!

Nu, nu, stai aşa. Mai zi o dată! ''Mi s-a rupt o spiţă!''

Nu,nu,nuuuuuu. MAI ZI O DATĂ! MIIIIIII S-AAAAA RUUUUUUPT OOOO SPIII ŢĂĂĂ!

Da,da, am auzit de prima dată, doar că mintea mea nu mai vrea să primească o nouă ştire naşpa. Stau ca proasta-n târg! Sunt atât de năuc încât gândul ăsta produce ecouri seci sub acoperişul cu ţigle lipsă. Petracheeeeee, tu şi gura ta păcătoasă! Oprim la o benzinărie, cerem un patent, dar pauză. Munteanu s-a dus înainte, urmează ultima urcare, nu are rost să rămână cu noi. Un băiat care însoţea o altă echipă înţelege că avem o problemă, întoarce maşina şi face o faptă bună. Încercăm să plecăm. Nu reuşim. Avem picioarele umflate şi suntem 5 găluşti răscoapte (cum or fi alea, nu ştiu!).

Tratamentul dă roade!

Picioare grele pe ultima urcare

Peşa bombăne, Ion se târâie, Oprea se duce mai în faţă după Petrache. Eu mulinez, scap de picioarele grele şi înaintez agale. Până sus ne regrupăm cumva şi ne pregătim de cea mai frumoasă bucată a traseului - coborârea de le Teliu. Asfalt bun, 60 la oră, trafic inexistent, zburdăm. Petrache are o jenă de la spiţa lipsă, dar îi dă şi el cât poate de tare.

Pod Teliu

Jos, regrupare şi muncă. E bine că pe bucata asta putem recupera, pentru că ştim că suntem în urmă. Vântul însă nu e de acord. Duc trena cu 42-43, dar mă usuc după vreo 2 km. În spatele meu, Peşa preia trena şi suferă un şoc, nu credea că e aşa puternic vântul. Terenul devine plat, ajung iar în faţă, bag material în poziţia de contratimp. Suntem bine. Schimbăm trena, Munteanu merge bine. La un moment dat, ultimul fiind, simt că se poate mai tare. Şi îi zic lui Oprea să transmită spre faţă să se meargă mai repede. El înţelege că ar trebui să ducă el trenă şi se duce în faţă şi se rupe, cu Petrache după el. Aici am explodat. AVC= accident vascular cerebral. Am început să zbier la Oprea, să îl fac cu ou şi oţet şi rahat turcesc. Mamăăă, e clară treaba, am probleme grave la căpoc! Dar nu avem timp şi nici canapea pentru psihanaliză, ne regrupăm şi mergem cu drag şi spor. Distanţa rămasă scade constant şi rapid. A fost un moment de panică atunci când Petrache anunţă că a început să îl doară capul. Nu,nu,nuuuuu, pentru că acum chiar ne vom opri de tot! Dar nu i se agravează durerea, răsuflăm liniştiţi şi mulţumim divinităţii. Îi dăm înainte cu tupeu.

Bucuria terminării unei curse dificile

Ajungem în Hărman, mai sunt 10 km. Ireal. Hotărâm să rupem picioarele, ne controlăm constant, pentru că trebuie să ajungem toţi odată. 7, 5, 2, podul de la intrarea în sat. O să mergem în paralel, toţi 6. Dar nu ne iese prea bine. Nu mai contează, am ajuns cu bine.

4 ore 55 minute. 

Legendele Olimpului

La fel ca anul trecut, primăvară şi toamnă. Trăim sentimente contradictorii, ne bucurăm că am terminat întregi, cu toate problemele întâmpinate. Suntem dezamăgiţi că nu am scos un timp mai bun. Locul 13 ocupat la final nu ne face fericiţi. Dar nu ne lăsăm învinşi de starea asta şi vedem partea plină a paharului. Băgăm o bere, mâncăm o pizza, bem cola, mai facem o poză. Deşi au fost momente când a părut că suntem din filme diferite, sentimentul meu e că am fost o echipă: am avut grijă unii de alţii şi ne-am sprijinit la greu. Te simți împlinit când primeşti bilet de voie de la doctori şi poţi să alergi cu alţi nebuni! 

Gata!

P.S. Munteanuleeeeee, eşti cel mai tare, bă, trăi-ţi-ar!

Bălăceanca.kom

Mulţumim organizatorilor care ne fac să ne simţim ca acasă de fiecare dată. Chapeau!

Mulţumim frumos pentru poze Gentlemen's Race, Alina Selinadie şi Adi Dulacioiu.

Uite şi un clip de la Mandea, apar şi eu pe la 2.49:
GR7 29 Mai 2016

Aici e alt clip:
https://www.youtube.com/watch?v=SKiKvGtUCy8

Race report - Turnirul nobililor - Mioveni 21 Mai 2016

Titlul original - "Ce caut eu în viața mea?"

Alu' Nelu Mincă

A doua cursă de şosea de anul ăsta s-a desfăşurat la Mioveni, capitala Daciei. După rezultatul de la Seciu, deloc mulţumitor pentru aspiraţiile mele la podium, am zis că poate de data asta o să fie mai bine. Îmi stiu bine locul în pluton, nu mai visez la cai verzi pe pereţi, dar asta nu înseamnă că mergem la plimbare.

Toată săptămâna am avut un program de antrenament normal, cu ceva învârteli la Casa Poporului şi o mică fugă joi dimineaţa cu Gaşca de la 8, când am încercat o evadare cu nebunul de Petrache, lucru care ne-a mai pus sângele în mişcare dar ne-a şi arătat că nivelul nostru e mediu, ca să nu zic mai rău.

Cupa Amărăciunii

Traseul de la Mioveni s-a schimbat cu două zile înainte de cursă, au apărut acum nişte curbe mai strânse de 90, ceea ce ne dă emoţii dacă e să plouă. Cursa durează 90 de minute plus un tur. Petrache zice că ştie cumva urcarea şi că e mai grea decât la Casa Poporului (aia nu e urcare propriu-zisă!). Eu nu îmi fac griji, mă interesează doar că mă dau. Hotărâm că nu ne facem speranţe prea mari, nu vrem să ne dăm cu cracii-n sus pe acolo, aşa că nu simt nicio presiune. Cel mai important e că vom avea echipament nou, marca Maestro, sponsorul de anul ăsta. Hai cu pizzaaaaaaaaaaaaa!

Toate planurile de plecare s-au dat peste cap, aşa că mă combin cu Peşa şi sâmbătă la 7.20 ne întâlnim la Iancului. Ajungem la Mioveni la timp, Petrache vine cu familia acolo. Ne ridicăm pachetele, eu fac senzaţie cu tricoul meu cu "I'm a disaster in bed", primesc o şapcă cu Rose de la Ciocan, apare Petrache cu costumele, ne tragem în poze, băgăm ceva la ghiozdan şi ne pregătim de încălzire.

Vântul bate cu putere, asfaltul e prost, e plin de denivelări şi cârpeli româneşti, mult praf şi o trecere prin faţa Primăriei, unde avem o bordură de vreo 2-3 cm, mică, dar suficientă pentru a-ţi face probleme, într-o curbă la 90 de grade. Bleah, cam de cacao! Scuturăm trandafirii, băgăm ceva lichide şi plecăm să vedem urcarea. N-ai zice că la Mioveni ar fi cine-ştie-ce urcare, dar, ce să vezi!, surpriză, e urcare. Scurtă, dură, şi cu un căcat de speed-bumper care să strice pofta de urcare (dacă o ai la tine)! Ciocaneeeeeeeeeeeeeee, păi aşa ne-a fost vorba?! Parcă urcam doar la Sinaia, Vâlcea și "umpic" la Panciu! După urcarea asta ciufută, vine o coborâre rapidă. Aici e o pâine de măncat, dacă ştii să cobori. Că dacă nu ştii, e o colivă de împărţit: denivelări, gropi, şanţ adânc pe stânga, un sens giratoriu de căcat si apoi o curbă la stânga tot de căcat, foarte strânsă, cu praf si gropi. Şi aici poţi mânca liniştit o colivă. Apoi fals plat cu vânt, bumper si denivelari, curbe la 90. Perfect!

Situaţia e roz cu picăţele maro! Peşa blesteamă că mai bine stătea acasă, Petrache n-are chef sa-şi rupă curul şi bicla. Eu sunt doar contrariat, dar cumva liniştit. Fie ce-o fi, mergem la cursă!

MC Ciocan în acțiune

Ne aşezăm la start şi aşteptăm cuminţi. Toată lumea bună de la categoria mea (30-39, cea mai numeroasă) e prezentă. O să fie fugăăăăăăăăăăă!!!! Prima tură o să fie neutră, numai bună să ne aşezăm mai bine în pluton. Deși nu am aşteptări, tot am ceva emoţii, sunt nerăbdător să concurez.

Ăia buni

Şi plecăm. Antemergător e Răzvan Jugănaru în Ambulanţa de biciclete. Sper să nu am nevoie de ea (şi) azi. Se merge încet, avem timp şi loc să ne strecurăm bazoanele spre fruntea plutonului.

Multă lume, domnule!

Urcarea se face uşor, coborârea e fără probleme, urmează un fals plat, o curbă la dreapta, linia de sosire, Primăria. Şi gata! Am pornit, trăi-ţi-ar! Atât de tare, că deja plutonul se întinde serios. Azi vreau să fiu coteţar, problema e să şi pot, pentru că apare urcarea şi e greu să ţii aproape de ăia buni. Dacă ai picioare, poţi face urcarea ridicat din şa, în forţă. DACĂ ai picioare. Eu n-am! Văd plutonul cum se depărtează şi simt cum îl scap ca pe un săpun ud. Sunt ultimul si mă agăţ ca înecatul de pai. Băăăăăăă, eşti nebun, e greu ciclismul ăsta! Dar se termină urcarea şi am puterea să mă lipesc de pluton. Aici sus avem vânt frontal şi e bună trena altora. Curbă la stânga pe praf, un speed-bumper pe care îl ocolim pe margini. Şi coborâreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

Sagan style

 Aici simt că se poate recupera ce se pierde pe urcare. Curbă strânsă la stânga, emoţii şi atenţie la roţi, apoi sprint. Sunt ok, sunt în plutonul fruntaş. Urmează un sens giratoriu, se ocoleşte prin dreapta, eu cu încă doi baieţi o luăm drept, pe contrasens, şi recuperăm multe poziţii. Curbă la dreapta, linia de sosire, curbă la stânga, bordura p^*dii mă-sii. Lap 2. Și spriiiiint. Da,da, zici că au furat bicicletele, asa fug băieţii. Mă ţin şi eu de ei cum pot, coteţar, nu mănânc vânt, e bine. Dar o să vină urcarea Muierii Gladiolelor. Auch, deja mă doare!

Pe bune!?

Foaie mică, turaţie, încerc să nu pierd prea mult. Căcat, nu-mi iese! Sunt ultima găină din aprozar! Dar ajung sus și trag să prind rămăşiţele, iau câteva guri zdravene de vânt, dar mă lipesc şi eu ca un pribeag de o căruţă cu coviltir, pupa-i-aş roata spate ăluia de era ultimul. Acum coborâre, adrenalină, frică, frânăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă, stânga ușor, și iar spriiiiiiint. Sens giratoriu, linie de sosire, bordură, primărie, sprint, urcare în stilul chiftea, iar coborâre. Cam aşa au stat lucrurile vreo 8-10 ture, Peşa si Petrache sunt în spate, juma' de tură. Ne mai salutăm din mers pe unde ne intersectăm.
Sunt într-un grup cu 3 băieţi în categoria mea de frumuseţe, aşa că trag să rămân cu ei. Din greşeală, mai duc şi trena. Sunt ok, deja m-am obişnuit cu ritmul, sunt liniştit.
In grupul nostru sunt şi doi copii de la Olimpia. La un moment dat, după o oră de cursă, un antrenor le strigă de pe margine să nu uite să mănânce! Băăă, eşti nebuuun!?! Toţi cei 7 care eram în plutonaşul iubirii ducem mâna la buzunare şi scoatem câte un gel. Nu simţeam foamea, dar a intrat super-bine.

Ăia buni s-au apropiat, o să îmi dea în curând o tură. Pentru că a trecut mai mult de o ora din cursă, nu îmi fac griji. Eu făcusem calcul că iau vreo 3. Deci e bineeeeeeeeeee!

Frunzeanu, conducând  urmărirea lui Roșoagă

Apare Frunzeanu, apar si urmăritorii lui, mă lipesc de plutonul ăsta ca musca de spoiler.

Băăă, mi se pare mie sau sunt într-o altă dimensiune?! Că prea merge totul bine. Nici nu termin de mestecat gândul ăsta că pe coborâre începe să se audă o bătaie ciudată în roata spate! Fortunooooo, fi-ți-ar păcănelele de râs, cu ce ți-am greșit de mă tratezi doar cu curul?! E clară treaba, am pană. La finalul coborârii opresc să văd pagubele. Și nimic. Roata spate pare ok. Bă, da' prost ești, băăă! Am pierdut plutonul, dar trag tare că poate îi prind pe colegii mei de suferință. Bă, ce să vezi, îi prind, dar zgomotul de la roata spate e prezent când frânez. Mai e o juma' de oră, așa că îi dau înainte cu drag și spor.

Peșa, cu colindul prin sat

Pe finalul urcării s-a postat Henry, azi nu se dă și doar ne încurajează. Încerc de vreo 3 ori să îi zic să mă stropească cu ceva apă dintr-o găleată, dar mereu își dă seama prea târziu. Omu' filmează și face poze, are cuvinte de îmbărbătare pentru toți. Chapeau, dușmane!

Mă tot uit la ceas, mai e un pic. Azi mă simt bine, se simte munca depusă, și pare că traseul ăsta nebun cam pune probleme unora care de obicei sunt peste mine. Vizez un top 10. Si cu vizatul rămân, că după tura 13 mă opresc de tot. Pană pe spate. Mă opresc, caut explicații și o roată spate. Nu găsesc decât explicații! Mai devreme făcusem pană, dar a fost o pană lentă. Acum, la trecerea peste bordura p*^dii mă-sii am ciupit camera (snake-bite). Mi-e silă să schimb camera, mai sunt 10 minute plus un tur. Îmi bag picioarele și abandonez lupta. Mă duc la linia de sosire să îi încurajez pe prietenii rămași în cursă și încerc să nu mă enervez pentru căcatul ăsta de zi. Mai aveam 3 ture, băga-mi-aș picioarele...

Petrache, la plimbare

Începe lumea să treacă linia de sosire... Ștefan Constantin, Cătălin Manea, Alex Peșa, Ciprian Buda, Alex Petrache, Andra-Corina Ioan, Claudiu Baciu au ajuns cu bine la final. Unii pe podium, alții prin top 10, alții mai în spate, dar bucuroși că au terminat. Unii mai puțin norocoși au căzut, destul de rău vreo doi. Noi ne strângem la bârfă, înjurăm traseul și karma, bem o bere și o tăiem spre casă.

Rezultatele oficiale ar fi astea:
Băieți - Frunzeanu, Roșoagă, Norbert Szabo.
Fete - Monica Serachitopol, Adriana Ceaușescu, Ana-Maria Coteță

Frunzeanu e peste toți

Monica rulz

Se pare că nu mai avem Elite, doar Open si Categorii, dar ce e pe site nu se pupă cu ce e pe podium. La naiba cu toate, poate prindeam azi un top 10, dar am spart. Huooo, soartă!

Locurile noastre în schimb sunt clare -
Peșa - 19 la categorie, 43 la General
Petrache - 22 la categorie, 71 la General
Mincă - 29 la categorie, 75 la General

Nu sunt cele mai notabile rezultate, ăsta e nivelul și defilăm așa. Important e să ne revenim până la Gentlemen's Race, Podul Oltului, 29 Mai 2016.

Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a terminat! Bună. Ziua.

P.S. A trecut o săptămână și încă mă încearcă niște regrete... Se simte, nu-i așa?!...

Pozele cu vedete sunt marca @Events Photographer. Mulțumesc frumos.