Ploaia te va crește mare

    M-am trezit aiurea azi. Adică prea devreme pentru câtă treabă am eu. Vocea suavă a soacră-mii m-a smuls dintr-un rând de vise liniștite, cu biciclete și plimbări. Era 7 și ceva. Ce să mai adormi, ce să mai găsești visul pierdut? S-au dus! Hai la cafea și toast, mic-dejunul campionilor. Ploaia de afară trage la somn, familia e pe repaos azi, urmărim filme cu Crăciun pe Diva și ascultăm focul în sobă. A venit în sfârșit iarna. Da, da, o zic cu toată răspunderea. Am avut o toamnă lungă și caldă de s-au scuturat frunzele abia în Decembrie. Vremea e numai bună de stat în casă, dar tot mai prind o pedală la aer. Noroc că mă lasă fetele mele. Cumva ți-am zis că avem acum și păsări? 2 femele de peruș pe care și le-a dorit Emma și le-a primit. Cum naiba să îi induc să își dorească o bicicletă de ciclocros pentru tatăl ei!? Asta e provocarea de sfârșit de an: să pregătesc un caz solid care să îmi susțină bugetarea unui vis de a participa la campionatul de ciclocros de anul viitor. Va fi o dezbatere semi-publică, adică în sufragerie doar cu familia și cu geamul deschis să ne audă lumea, unde voi cere un buget și sper să mi se aprobe. E vorba de ceva echipament, inclusiv o biclă de ciclocros, plus alte căcaturi necesare curselor de ciclocros. Dacă nu știi ce e aia ciclocros, te rog să cauți curse în noroi iarna și îți vei face o idee. 

    Scriind aceste rânduri realizez micimea sanselor de reușită a întreprinderii mele. Dar ce să fac, n-am ce să fac, decât să sper. Nu mai zic că toate cele 6 curse la care aș participa au loc pe la Arad, Oradea, Timișoara. Una e mai aproape, în Făgăraș. Asta înseamnă nu doar buget, ci și compromis la timp cu familia. Dar poate le conving pe fetele mele să mergem împreună. Asta cred că ar fi bomboana de pe coliva carierei mele de ciclist: să merg cu familia la curse. Și atât de departe. Și când e frig. Băh, dacă îmi iese, să mor de nu mă apuc de gătit. Gătesc cu scrisul, cu munca, cu tot. Mă apuc de croșetat. Nu ți-am zis că am montat o centrală. Cu țevi de cupru, robineți, coturi și mufe, calorifere. Am adus căldura în casă, trăi-ți-ar. Am făcut și proba, conașule, ce sari așa!? EU am adus căldura în casă. Mare mândrie la pipota mea de pionier-instalator accidentat. Mă gândesc să mă apuc de instalații, deși nu am suportat niciodată meseriile murdare. Dar am observat că îmi place mult să construiesc ceva cu mâna mea, pot să zic că sunt mândru să văd că funcționează ceva la care am lucrat singur. Clar a fost greu, că nu aveam experiență, încredere, dar am hotărât să o fac și am reușit să depășesc toate obstacolele. Procesul de învățare mi-a dat incredere că pot mai mult, și văd că mă ajută și la actualul loc de muncă. "Every day is a school day", adică în fiecare zi învățăm câte ceva, așa se laudă englejii mei de la muncă. Și cumva e adevărat. E bună provocarea asta a minții. Chiar mă gândesc că la bătrânețe o să îmi găsesc tot felul de activități ca să mă mențin în viață, nu doar sănătos și întreg la cap. Găsește un rost și aleargă după el! Lecții de viață cu Mancuso.😁😁😁😁😁😁

p.s. vezi că aici sunt două zile de scris într-un singur articol, poate de aia nu se potrivește vremea urâtă din text cu cea de afară.

Mergem înainte, că înainte era mai bine.

A fi sau a nu fi.

    Prost?! Știu deja. Patriot? Nu stiu. Am văzut tot felul de dezbateri despre a sărbători sau nu Halloween. Că e păgană, că e americană, că e aiurea, că e de cacao. Frate, eu o sărbătoresc pentru că vrea copilul meu să se distreze. Si cand e motiv de party si dulciuri, de ce mai contează de unde vine? Că nu facem nimic rău, nu facem incantatii si nu ne tatuăm pentagrama pe burtă, nu vorbim cu mortii. Desi am inteles că la bază despre asta ar fi vorba, sărbătoarea mortilor. Era o glumă mai demult: aseară sotia mea vorbea cu mortii. Unde mortii mă-tii ai fost? Ce mortii mă-tii ai băut? Nu e cazul aici si acum. Cumva, noi am preluat Halloween si l-am adaptat la gustul nostru. Să mă astept să fiu certat de americani că nu o fac cum trebuie!? Pe bune!? Toată lumea e expertă in tot si toate, si nu doar in Romania, că nu om avea noi trei perechi de ouă de strut, peste tot in lume e asa. Ne consumăm energia in van incercand să ii convingem pe altii de ce e bine si rău, să trăiască la fel ca noi, că noi stim mai bine. Dar si ei stiu mai bine. Cum facem pace!? Pace,pace, intre do-uă do-bi-toa-ce!? Nu merge. Eu zic fiecare să se bucure de ce are el chef, fără explicatii. Sau să dea explicatii, să nu se ia dupămine, că nu e ok nici asa. Nu voi putea niciodată să ii spun cum si ce, dar ii pot povesti cum si ce fac eu, pentru mine. Dacă reuseste să isi imbunătătească viata datorită mie, ia premiu cu coronită. Și diplomă. 

    Legat de ipocrizie si stie-tot, vedeam pe facebook analogii idioate intre copilăria noastră inainte de '89 si cea a copiilor de azi. Că, vezi Doamne, noi am avut o super-copilărie stand pe afară mereu iar copiii de azi sunt nistre tristi si ratati că au telefoane si tehnologie. Prieteneeee, păi noi dacă aveam gadget-urile de azi, nici la scoală nu mai mergeam, ce joacă afară sau practicarea vreunui sport! Aveam retinele lipite de tv alb-negru cum sunt mustele pe parbriz. Unul nu mai iesea. Cred că ni se usca globul ocular că nu clipeam două zile, jucandu-ne orice joc pe net sau tv, uitam si cum ne cheamă. Frate, eu am făcut anul II de facultate la seral, jucand 8 ore pe noapte counter-strike cu băietii mei. Și aveam 20 de ani. păi tu crezi că eu as fi fost măcar ca al meu copil, care mai iese in curte, merge cu bicla, bagă ture de parc si natură?! Nici nu stiam cum arată copacii decat dacă băgau reclame la ozon in timpul jocurilor. Să fim seriosi, noi stăteam pe afară pentru că nu aveam incotro. Și ne făceam prieteni pentru că altii aveau minge de fotbal sau mai-stiu-eu-ce masinută cu telecomandă. Hai să fim seriosi, că  măcane rău. Ne trezim noi azi să fim destepti! Hai să facem o paralelă cu viata oamenilor in Evul mediu, care trăiau bine că nu era poluare. Cam asa imi pare mie că se pune problema. Comparăm ca idiotii ce nu se poate compara. Doar ca să părem noi mai răsăriti, dar bag seama că unii sunt apusi rău. Hai cu iluminarea publică, nasule, că e frig pe intuneric si mi-i frică de seara de Halloween! Bu-hu-huuuuuu!🍬🍬🍬🍬p.s. inca nu am pornit colindul, cu "ne dati ori nu ne dati", dar dacă e nevoie, mergem si noi după dulciuri.

Petrecere si pe langă trecere. :))

Școala nu e pentru oricine

    Vedem în ultimul timp tot mai multe dovezi că educația în România se duce în jos. Pe stradă, la magazin, la TV, radio, youtube sau Facebook, peste tot vedem analfabeți care ne fac viața mai urâtă, mai grea. Clasa politică e plină de doctori agramați, cu diplome cumpărate pe bani și influență. Nu mai disociez demult conducătorii de propriul popor, că și ei tot români sunt. Cum e turcul și pistolul. Așa și populimea română cu caricaturile de conducători, că nu pot să le spun lideri. Suntem la coadă în toate clasamentele de bun augur, conducem doar în cele cu morți și cancer sau prostie. Un om prost nu poate fi condamnat, că așa e el, nu are cum să devină deștept, ca să ajuți un popor să evolueze e nevoie de eforturi întinse pe generații. Suntem la un nivel atât de jos încât nu mai cred în salvarea acetei nații. 40% din români au 8 clase și doar 16% au studii superioare. Chiar îmi amintesc de vremea când se spunea că sunt prea mulți posesori de diplome, că avem nevoie și de ospătari. Băsescu parcă a zis asta. Ete, ți s-a împlinit visul, tovarășe turnător la Securitate. Acum doar ospătari avem după nivelul de cultură și educație. Nu e nimic rău în a fi ospătar, Doamne-ferește, fiecare om are dreptul să muncească așa cum vrea și poate. Dar nici nu poți avea pretenții de evoluție de la oamenii fără carte. 

    Copilul nostru iubește scoala. E norocos, că îi e ușor să învețe și să accepte provocările din clasă. Am auzit multi părinți care nu au pretenții exagerate de la copiii lor în școală, nu vor să fie primii, că nu e potrivit pentru dezvoltarea lui. Eu nu sunt de acord. Cred că trebuie să ceri de la copil și el va livra. Dacă părinții susțin că școala nu ajută la nimic, păi nici copilul ăla nu va avea de ce să tragă de el. Lasă, fiule, că nu îți trebuie școală să te descurci în viață! Păi, băi părinte idiot, copilul tău va fi la fel de analfabet ca tine, șoferule de tir care ești. "Alea e grele, ăia e mulți, toți e proști." Tu să taci când vorbești cu mine! Nu sunt vreo eminență cenușie, dar mă zgârâie pe creier dezacordurile și fac icter negru de la inculții vocali. Eu îmi doresc ca Emma să fie prima din clasă, din școală, din județ și din lume. Nu sunt genul de părinte care trăiește prin realizările copilului, poate mă gâdilă la orgoliu să știu că e cea mai prima în toate. Dar nu sunt absurd să îi cer imposibilul. Am zis că o sprijinim să facă în viață ce îi place. S-a apucat de pictură, vedem cât ține. La matematică e printre cei mai buni, arhitect se face sau designer. Nu știu dacă aș fi de acord să fie pictor, că dă cu minus la bani și calitate a vieții. Măcar încercăm drumul ăsta, vedem mai târziu dacă iese ceva. Proful de la școala de arte a zis că poate merge din clasa a V-a la licelul de artă, dar parcă eu aș vrea să rămână să facă școală normală și pictura să fie hobby, pasiune, nu neapărat vocație. Poate greșesc gândind că la liceul de artă nu se face și școală, gen mate și romană, dar parcă nu e același lucru totuși. Mai e până atunci. Să fie ea cea mai tare pictoriță de pe plai, că ne ducem și la arte. Azi avem oră de lectură la școală, cu dezbatere, participă și părinții doritori. Ne distrăm! Mulțumim Domnului pentru Geta, cea mai tare învățătoare care se există! Hai cu premiul întâi cu coroniță, nașuleeeee!

Tablou de acum un an.

Unde dai și unde scapă

    Parcă așa era?! Sau nu!? Nu-i bai! Sunt bucuros că după 2 luni de așteptare, fac rost de piesa stricată de la roata spate a bicicletei. Soție, dacă citești, să știi că e egală cu o eternitate. Și îmi pasă și de celelalte lucruri din viața mea, nu doar de biclă, da!? Profit și de această ocazie să îmi exprim recunoștința pentru bilete de voie și zburdări energice pe câmpiile Elysee în pauze de familie. Suntem bine. Toamna și-a intrat în drepturi. Așa sună titlurile. Deși ei încearcă să ne spună că tot ce se întâmplă e extraordinar. Mai cald decât obișnuita valoare, mai frig decat aceasta, niciodată nu avem parte de temperaturi normale. Nimic normal nu mai atrage atenția. Totul trebuie să fie special, revoltător. "Uite ce mașină și-a cumpărat fotbalistul!" Dacă ar fi Cristiano sau Lionel, m-aș uita un pic și eu. Nu sunt imun, dar încerc să nu mai pierd vremea cu știrile inutile, stau pe net cu măsură și vreau să citesc lucruri care să mă ajute. Investesc în mine. E o vorbă mare, nu iese peste noapte așa așteptare, e de lucru, trebuie răbdare. Lista de priorități e aceeași, dar lista de "cumpărături" tot adaugă necesități indiferent câte bifez intre timp. Dar le luăm pe rând și încercăm să menținem un nivel de stres acceptabil. Tot ce se întâmplă în jur creează teamă și incertitudine, nu mai ești sigur pe nimic, nici măcar pe ideile tale, că mereu apar argumente noi. Dar cred că evoluăm. Cam încet, încet. Clar nu o să recuperăm distanța ce ne separă de Vest, dar măcar nu rămânem în întuneric. Avem noroc că ne ridică alții și trag de noi, că în baza românilor am lua-o înapoi sigur. 

    Am găsit un mix bun pe youtube care mă ajută la muncă și scris, am chef de bine, îmi place de mine azi. Wout aleargă prin Italia, în weekend e Campionatul Mondial de Gravel la care participă și el. Plus că e și ultimul monument ciclist al anului, Il Lombardia. Se anunță acțiune și spectacol, sper să pot urmări. Doamna face programul, dar de cele mai multe ori, am prins transmisiunile în direct. Din nou, săr'naaaaa. Te gândești probabil ce am fumat de am starea asta, dar am și eu gândurile mele triste și probleme de rezolvat, dar nu le dau atenție azi. Sau măcar nu acum. Vreau să fiu productiv, am ceva de rezolvat pe lista de la muncă și din casă, bifăm cât mai multe căsuțe și progresăm. Am văzut un spațiu de vânzare în Târgoviște și m-am gândit la o cafenea. Dar se anunță vremuri grele și mai bine așteptăm. Vezi, mintea caută soluții pentru un venit pasiv, dar încă nu am găsit ceva să producă bani fără să investesc din timpul și energia mea. Blogul ăsta era o idee, dar nu îl citește decât tata când își aduce aminte, mai bine îl pun pe el să plătească abonament lunar. Ticule, marcă banul! Hai să ne vedem cu bine și în toamna asta, că acușica trece. Vine frigul, conașuleeeee!😀😀😀😀

Screensaver for the soul.

Vacanța vine din Franța și școala aduce boala

    Toamna se numără bobocii. Niciodată nu am înțeles ce înseamnă asta. Să fie o încercare de pregătire a iernii? O banală analiză a ceea ce a fost până la sfârșitul verii!? Habar n-am, nici nu stau acum să decid. Titlul e doar cu cântecele copiilor la începutul și la sfârșitul vacanței. Problema mea e că a venit toamna, e mai frig și ziua mai scurtă, mai puțin timp pe bicicletă și mai neplăcut. Pesemne că îmi place atât de mult să merg cu bicicleta încât nu mai contează aspectele negative și îi dau înainte cu tupeu. Vara asta am băgat ture bune și am reușit să adun kilometri pe răboj mai abitir ca în alți ani și mă apropii de targetul de 10000 pe anul ăsta. Faptul că sunt peste grafic îmi permite să o las mai moale și să petrec mai mult timp cu familia. exact ce mi-am propus pe 2023. Măi să fie! Săptămâna trecută am apucat un bilet de voie mai lung și m-am întins la drum ca o mâță răcită pe o sobă încălzită iarna. Am băgat peste 200 și am stat toată ziua plecat. Păi doamna mea credea că eu nu profit la maximum de așa oportunitate!? Era ultimul weekend de vacanță și știam că nu mai pup anul ăsta așa ceva. Vremea a ținut cu mine și m-am delectat cu o tură lungă și grea, fără peripeții dar cu ceva emoții cu un urs pe urcarea de la Pârâul Rece. Noroc că se odihnea pe marginea drumului și o doamnă șofer a mers paravan pentru mine să nu mă vază Martin. Pe coborare nu aș fi avut nicio teamă, dar așa, în sus, cam tremura bazonul la gândul unei urmăriri. Traficul a fost normal, parcă totuși mai puține înjurături pe metru pătrat. Evoluăm și nu știu eu!? Să nu fie de deochi! 

    Poate pentru mine nu e bucurie că vine toamna, dar Emma e în al X-lea cer. Ar fi în stare să stea numai la școală. E foarte încântată că se revede cu doamna și copiii, începe activități și are de muncă. Din păcate, o fractură de claviculă la un topogan  cu apă o să o țină departe de activități fizice pentru încă o lună, dar ne descurcăm. Partea bună e că nu a necesitat operație și se reface osul repede fiind copil, deci e și ceva pozitiv în căcatul ăsta de întâmplare. I-am spus că acest tip de accidentare e specific ciclismului, deci cumva e în familia potrivită. Nu prea îi convine imobilitatea impusă, dar e cu moralul pe plus că are chestii de făcut și nu stă cu mâna în ghips. Mergem înainte, mai atenți la neatenții, zic. 

    Munca merge bine, am schimbat șeful, nici nu mai știu al câtelea e de când sunt la compania asta. Mă adaptez mai ceva ca un adaptor termic, am parașuta deschisă și mă las purtat de vânt. Normal că depui efort să ajustezi, clar ai altă abordare, dar cu cât o faci mai repede și mai ușor, cu atât e mai bine pentru bunul mers. Am noroc că oamenii cu care lucrez au încredere în mine și pot să impun anumite condiții de muncă, astfel că nivelul de stres e normal, fără varfuri inutile. Am scăpat și de niste colegi nepotriviți profilului meu, au plecat la alte companii și acum nu mai am ghimpi în coastă. La naiba cu ei! 

    Dupa cum vezi, viața e frumoasă în continuare, cu probleme și realizări deopotrivă, cu plus și minus în aceeasi propoziție sau zi. Ne menținem pe plus, 3 vizite la mare anul ăsta își spun cuvântul, nu am mai făcut schimbări majore în afară de o renovare de dormitor, ne concentrăm pe școală acum, restul poa' să mai aștepte până la anul. Ne-am luat doi papagali, îi ținem la Moreni. Am zis că trebuie să începem să adunăm din cele 35 de animale pe care le vrea Emma la ferma ei. Aia e. A mai dat și soția în cafea și pare că mergem la Dubai la anul. Doamne ajută la toată lumea! 

    Fratele Wout nu a făcut mare brânză anul ăsta și sper să își revină, ca să mă bucur mai des, la naiba. A ratat mondialele, a ratat europenele la mustață și barbă ieșind fix pe 2, dar nu a murit. Tare caracter să nu renunțe după un număr record de locuri 2! Noi să fim sănătoși! Hai cu ura și la revedere multă!

Fratele Wout

Cine e pe primul loc?

    Din păcate, nu e Wout van Aert, eroul meu belgian, e rivalul său de o viață, Mathieu van der Poel. A fost ieri cursa de șosea la Campionatele Mondiale de la Glasgow în Scoția. Și a fost nebunie curată. Am citit toate articolele posibile legate de favoriți, de traseu, de vreme, de orice. M-am pregătit cât am putut eu de bine să fiu conectat la cursă. Și mi-a ieșit. Toată ziua am fost sub influența importanței, am acordat atenția cuvenită si am stat în tensiune. Demult nu am mai urmărit o cursă atât de palpitantă și disputată. A fost și un protest care a blocat cursa, au fost averse de ploaie care au stricat ploile unora dintre concurenți, care din păcate au căzut și abandonat. O cursă foarte grea, foarte intensă, și rutierii clacau unul câte unul. Erau și cei care își făceau treaba în față pentru echipa lor și apoi renunțau, pentru ca ăsta era rolul lor, să tragă foarte tare și să îi obosească pe toți astfel încât cei mai puternici să rămână. Apoi se dădeau la o parte după ce își încheiau partea. Foarte interesant, foarte bine definită tactica fiecărei echipe. Belgienii erau marii favoriți, cu campionul en-titre având prima șansă, Remco Evenpoel. Așa calculaseră experții. Dar toată lumea știa că o astfel de cursă, cu un traseu atât de tehnic și mai ales cu vremea britanică, orice era posibil. Au fost numeroase atacuri, au fost și câțiva evadați, dar părea că un lasou invizibil îi aduce înapoi încet-încet. Nimeni nu părea să aibă picioarele să rupă elasticul. La un moment dat, italianul Bettiol s-a dus în față și a luat vreo 35 de secunde, dar mai erau 30-40 de km, în spatele lui erau 4 rutieri puternici, cam cei mai puternici din cursă. Mă gândeam că m-aș oftica să ia el titlul în detrimentul lui Wout, parcă nu era atât de puternic încât să merite. Întradevăr, după câteva minute sau mai multe, habar n-am, a fost prins din urmă, pe cea mai grea cățărare (îi zic așa deși are 200 de metri lungime și undeva la 10-15% înclinație), dar când mergi 270 de km full-gas și mai și plouă, trebuie să ai picioare să treci ciotul. Și fix aici a atacat ultima oară Mathieu. Aici am murit prima oară. Wout nu a putut să se țină dupa el, pur și simplu nu a avut picioarele. Și olandezul s-a făcut zburător. In urma lui erau trei urmăritori care și-au îmbrățișat soarta de pierzători și s-au luptat între ei pentru argint, niciunul nu a crezut dar nici nu a avut puterea să se ia după MVDP. Dar ce să vezi, olandezul zburător s-a transformat în căzător, când, într-o curbă udă, s-a dus pe apa sâmbetei și s-a împrăștiat pe asfalt ca un stol de potarnichi. Aici am murit a doua oară. Nu am știut ce să fac, să mă bucur că poate revine Wout sau să îmi pară rău pentru Mathieu, că parcă nu îmi venea să mă bucur pentru răul lui. Ciudată postură! Dar MVDP a sărit înapoi în șa, cu ceva haine și piele zdrelite, un pantof stricat, dar bicla și mintea brici. Și nu a mai fost prins. A și avut de unde să piardă câteva zeci de secunde, că era deja departe. Eu am simțit că putea să mai cadă de trei ori și tot câștiga ieri. Dupa ce anul ăsta a câștigat monumentele Milano-SarRemo și Paris-Roubaix, ieri a obținut cel mai râvnit tricou din ciclism, tricoul curcubeu, pe care îl va purta cu mândrie un an de zile la toate cursele. Sau, mă rog, treișpe luni până la următoarele campionate mondiale. Wout a reușit să se desprindă în ultimul tur și să ia argintul amar. E al doilea la un Mondial, poate la anul ia și el aurul, că îl merită. Doar că trebuie să se concentreze mai mult pe victoriile lui decât pe ale echipei, să nu mai fie locotenentul nimănui. Pe trei a venit zăpăcitul de Tadej Pogacar și m-am bucurat enorm pentru el, că e un ciclist spectaculos și merita o medalie. El a reușit să îl bată la sprint pe mult mai puternicul danez Mads Pedersen, și el campion mondial in 2019. Dar cei 270 de km de cursă pot să răstoarne calculele hârtiei creponate iar Tadej a crezut în el și a reușit. Frate, am fost trist că nu am luat aurul, dar m-am bucurat de o cursă memorabilă. Iar podiumul nu a fost decât cireașa de pe tortul unei zile scoțiene, cu soare și averse de ploaie. Urmează contratimpul, poate acolo reușește Wout să ia aurul. Haide, Wout!

Cel mai frumos podium la o cursă de ciclism.

O lună plină

    Frate, e gata și iulie. Adică mai e o lună de vară. Ce am făcut? Păi am muncit, am trăit, am mers un pic și cu bicicleta, iar am muncit. Deci în iulie am muncit. Cam asta e concluzia. Bine că e toată lumea pe plus, sănătoasă și acasă. Știai că e în desfășurare Cupa Mondială la fotbal feminin? Nici eu, am găsit din întâmplare o știre pe google. Și parcă îmi pare rău că nu am urmărit, înainte le știam și pe fetele care jucau, eram interesat. Dar prioritățile sunt priorități, așa că fotbalul feminin grațios a căzut în dizgrație. Aia e, nu moare nimeni. Nu mă pot concentra pe prea mult pe prea multe. Luna iulie înseamnă Turul Franței, și cum minutele îmi sunt numărate, după familie, muncă și bicicletă, dacă mai intră ceva, păi tot ciclism e. Norocul meu e că pot urmări cursele în timp ce muncesc, că în weekend nu prea pup. Cine e pe primul loc? Familiaaa, familiaaaa. Aia e, nu se plânge nimeni, că nu avem timp de prostii. Am urmărit Turul Franței destul de atent și am fost impresionat de organizarea echipelor de ciclism în abordarea cursei, foarte exact, știau ce au de făcut ca să își atingă scopul. Eu mă uit la toți cei care aleargă, nu doar pretendenții la titlu mă interesează, urmăresc primii 20, că toți sunt foarte buni. Și ce dacă primii doi sunt cei mai primii și se detașează clar de ceilalți, dar îmi place să văd cum evoluează și restul, care nu sunt mereu în prim-plan. Că până la urmă e un pluton de 200 de inși care stă pe șa trei săptămâni, nu doar primii doi, cei mai mari favoriți. Nu dau nume de câștigător, nu de asta scriu azi. Mă bate un gând legat de doping de când am văzut performanțele unora dintre ei. Văd că retorica oficială e că a avansat știința, nu îi mai zice dopaj acum. Eu zic că e dopaj dar e mult peste metodele de depistare. Nu m-ar mira dacă peste 5 sau 10 ani aceste titluri din prezent să fie retrase. Booon, dacă am hotărât (eu) că există dopaj, de ce nu îi dau titlurile, toate 7, al Turului Franței lui Armstrong înapoi!? Și el a fost depistat ulterior, și toată lumea știe că în ciclism mereu a fost dopaj. De Cadel Evans se spune că a mers curat, doar pe apă, dar mi-e greu să cred. Când a caștigat el a fost cel mai slab Tur, cu performanțe net inferioare altor ani, semn că, vezi Doamne, nu se mai dopau. Lovitură de imagine, părerea mea. La fel și acum, începe ciclsimul să facă mulți bani și o ia pe urmele altor sporturi scumpe unde se fac teste anti-doping din an în Paște, sau deloc. Păi fotbaliștii bagă prafuri de moare Escobar de ciudă, dar nu zice nimeni nimic, mucles, că facem miliardele. Și cred că se spală bani de eclipsează cel mai tare Ariel. Zic să fim mai cerebrali și să nu mai luăm de bun tot ce vedem, e multă manipulare și marketing. La fel și cu mașinile electrice. Știai că poluarea rezultată din producerea unei mașini Tesla este egală cu cea reieșită din folosirea unei mașini cu motor diesel timp de 8 ani!? Parcă ai altă perspectivă asupra "curățeniei" mașinilor electrice. Hai să fim mai atenți ce e dincolo de perdele de fum sau baterii, că nu e nimic roz, nimic perfect. Dar mai avem timp să fim atenți și la așa ceva!? Suntem obosiți cu al nostru cotidian că nu mai putem gândi prea mult la realități, și acceptăm un virtual creionat de alții. Mai bine ne punem niște ochelari de realitate virtuală și băgăm un tub de la perfuzii ca să trăim ca în Matrix, niște corpuri fără identitate și voință. Clar e inutil să te lupți cu curentul, dar nici să pedalăm cu putere în aceeași direcție de parcă asta am visat toată viața, să fim conformi. Acum vorbește rebeleul din mine în timp ce butonează la laptopul de companie, în fața unei cafele comerciale și cu papuci Nike în picioare. Horea, Cloșca și Crișan scrie pe mine, ce să mai!😁😁😁😁😁

Lance are 7 Tururi. Rămâne cel mai tare.

Șoc-șoc-șoc! E cald vara!

    Hai că ne prostim și noi, încet-încet. Ne uităm la aceleași știri idioate, aceleași titluri tembele care doar încearcă să atragă atenția. Din păcate, și reușesc. Că altfel nu îmi explic de ce se perpetuează stilul OTV pe la toate televiziunile. Nu e ca și cum am renunțat de tot la știri, încă urmăresc și eu ce se mai discută, dar nu mai stau geană. Doar pe Eurosport mă uit la greu. Avem Turul Franței, avem tenis, plus că mai apar și alte sporturi inedite. M-am uitat la cățărare, nici nu știu exact cum îi zice. Un perete artificial, cu tot felul de obstacole, de urcat în fel și chip. Prima oară am zis că e o ciudățenie prea mare, dar apoi comentatorul m-a făcut mai atent și am stat vreo ora să mă uit. Stai liniștit, nu mă apuc de așa ceva, dar e frumos. Norocul meu cu tv-ul e că Pătraru s-a mutat de tot pe net și îl urmăresc în timp ce muncesc sau seara, înainte de culcare, așa că el mă mai ține la curent cu lucrurile de prin țară. A fost cazul cu azilele groazei și mă bucur că au plecat doi din guvern, semn că se poate schimba ceva, măcar omul dacă nu și lucrurile. Păi când vezi ororile alea, îți mai vine să te gândești că o să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe!? D-aia e bună familia, să te pună la umbră sau la soare, în funcție de temperatură, dar să nu te uite acolo. Așa văd eu bătrânețea, de aia faci copii, să îți aducă un pahar cu apă. Ce prostie, dar cumva la noi nu e altă opțiune, că ajungi batjocura unora sau altora pe banii tăi. Sper doar ca acei călăi să aibă și ei parte de condiții asemănătoare, să simtă gustul propriei nimicnicii. Hai că am luat-o în jos, mă enervez aiurea, că nu schimb eu nimic aici, doar că sunt mai atent și alert, nu aștept să aibă statul grijă de mine în vreun fel. Viața e o junglă și scapă cine poate. La naiba, dupa ce că eram eu supărat ca mi s-a stricat roata spate de la bicla nouă mă mai enervez și cu proștii care ne conduc aiurea tramvaiul vieții. Îmi pun toate speranțele în Liviu, mecanicul meu propriu, să facă minuni și să mă plimb iar pe coclauri cu stil. E cald, vericule, dar tot se învârte roata. Am rămas cumva în urmă la condiția fizică și nu prea mai prind viteză, dar crește usor forma și o să mă reapuc de vânat recorduri și segmente. Până atunci, stați reci și cu minte, că timpul trece! Mă bag înapoi la muncă, la revedere vă doresc!😀😀😀

Viața, ca și ciclismul, e greu.

Poveste de mai

    Hai că a rămas titlul de luna trecută, dar nu mă obosesc să îl schimb, ca să rămână în scris cât de încet sunt. Și leneș. Frate, ce a trecut anul ăsta, mai e un pic și gata jumate. E vară afară, Emma merge pe bicicletă și îi mai și place, ce să îți mai dorești ca tată ciclist!? Poartă cască, nu îi e frică să meargă pe drumuri mai liniștite dar cu ceva mașini, totuși rămânem pe troutare. Au avut și "Turul ciclist" la școală, un fel de tură cu colegi de la alte clase. Dar am avut circulația oprită și poliție după noi. Ne-am plimbat ca niște vedete care ne găsim. Azi e luni, am chef de muncă, am ieșit până în centru să își cumpere Emma unghii. Doamna mea are treburi importante, gen curățenie și rufe, mi-a dat scutire azi. Așa că mă ocup de muncă și copil. Faptul că scriu pe blog nu înseamnă că neglijez ceva, doar că am prins câteva minute libere și am cuvinte în cap ce trebuie puse pe foaie. Că le uit, nu de alta. A venit vara, e cald și bine, ne pregătim de mare și soare și bulgari. Doamne-ajută la toată lumea. Viata e și frumoasă, ne bucurăm de ea. Bicicletele mele nu stau, merg roatele ca lumea, am adunat ceva kilometri și sunt în grafic să ating zece mii anul ăsta. Văd oameni care mai bagă și concursuri, eu le aștept pe alea de prin zonă, nu am cum ajunge pe la Zalău sau Deva sau Arad să mă dau. Și nici nu vreau. Am început să ies cu Emma și am și altă plăcere de la ciclism, nu am renunțat la visul meu de podium, dar s-a estompat dorința aia arzătoare, a rămas un vis. Și nu e stres, conașule, că viața nu e despre ciclism și atât. Mă bucur că reușesc să îmi trăiesc anul ăsta așa cum mi-am propus, familia pe primul loc, munca și apoi ce rămâne. Îmi iau zile libere ca să nu mă obosesc prea tare, așa cum am plănuit, munca merge bine, sunt dedicat și nu mă omor, e bine. Familia are parte de mine dar îmi și permite să alerg de nebun pe câmpii și dealuri. Se aranjează frumos treburile, e mai puțin stres de când ne-am organizat agendele. Dar tot ne certăm zilnic pentru căcaturi, ca să nu ne plictisim. Hai că mă întorc la muncă, au colegii nevoie de mine. Și mai vine și pauza de prânz. Hai cu fasoleaaaaaaaaa!😆😆😆

Un copil pe bicicletă e un copil fericit.

Povestea broaștei

    Hai că nu te-am mai plictisit demult. Nu am mai avut niciun chef să scriu, nici măcar nu am mai găsit energie să caut idei de pus pe foaie. Nu am renunțat la visul meu legat de scris, dar realitatea bate filmul și visul deopotrivă, așa că m-am concentrat pe lista de priorități și nu am găsit scrisul printre ele. A fost Paștele, a fost 1 mai, am fost la mare. Da, frate, am fost la mare, și am avut noroc cu doamna mea, că pentru ea a ieșit soarele mai abitir decât vara, zău așa. Am stat la plajă, am fost la o piscina interioară, că totuși apa din mare avea fo' 10 grade "dăcât". Lume multă, dar unde am stat noi nu ne-a deranjat. Un complex de blocuri și hoteluri la Mamaia Nord, că dacă scriu Năvodari Sud o să ne zici "săraki". Bloc lângă plajă, balcon cu vedere la mare și soare, nu îți venea să mai intri în casă. Cafea dimineața și bere seara, ăsta era programul la terasa noastră. Am băut, am mâncat, ne-am plimbat, acum înapoi la treabă. Și înapoi la știri, video-uri cu bursă și economiști, articole nasoale despre căcaturile pe care ni le pregătesc dictatorii de la cârma lumii. Și așa mi-a venit ideea articolului de azi. O știi? E aia cu broasca pe care o fierbi, ea nu realizează că apa fiartă o va omorî, și stă liniștită până când nu mai e. Cam așa e și situația din lume azi. Nu ni se impun chestii care să ne omoare direct, sau să ne facă să ieșim în stradă, ci se strânge robinetul câte puțin, astfel încât să pară că ne obișnuim cu orice. Dacă schimbările sunt făcute cu pași mici, nu mai realizezi impactul final al unei acțiuni, că te-ai obișnuit deja. Măcar cu ideea respectivă, dacă încă nu s-a produs schimbarea. Dintotdeauna, statele au căutat să își controleze cetățenii. Așa e de când lumea. Romanii le dădeau oamenilor circ și pâine, gladiatori cu sânge și pită gratuită. Astfel, conducătorii își asigurau liniștea, cumpărându-i pe oameni. La fel e și la noi, statul îi ține pe oameni săraci și mai ales needucați astfel încât să îi poată corupe mai ușor și să îi controleze, cu ajutoare sociale sau găleți electorale. De ceva timp nu mai urmăresc asiduu știrile politice, am obosit să văd proasteala asta cu "tensiuni și scandal în coaliția de guvernare". Asta e abureală ieftină pentru oameni simpli, prea simpli aș zice eu. Dar vrăjeala merge, semn stă realegerea acestor impostori în fruntea țării. Și e din ce în ce mai rău, nu se întrevede nicio schimbare în bine, dar eu nu mă dau de ceasul morții, treaba se împute peste tot, așa că mai bine să respir putori acasă decât în deplasare. Te rog să nu mi-o iei în nume de rău, sunt pe plus, ca de obicei, bicicleta a fost în pauză, am lăsat-o mai moale, că prea am băgat la greu și nu am de ce să mai trag. Toate sunt bune pe frontul de est dupa ce am fost la mare, acum trag tare să fie bine și pe frontul de vest, la muncă. Fostul meu șef a avut un accident de mașină și e pe recuperare, și-a rupt ceva chestii dar e în viață. Mașina era praf, dar a avut baloane din alea de siguranță peste tot și nu a fost mai rău. D-aia e bine să îți iei un tanc, să ai mai multe șanse de supraviețuire când vine nasoala. Că nasoala vine, și un plan B nu strică niciodată, cu ceva soluții alternative la tot. A venit primăvara și încep să ies la mânecuțe scurte și budigăi fără guler. Doamne-ajută la toată lumea!😀😀😀

p.s. am băgat o tură pe la Muntele Verde, pe la Vălenii de Munte. Frumoasă zona, dar nu mă mai duc pe acolo, prea prost drumul.

Muntele "aproape" Verde

Clasicele înainte de toate

    Frate, a trecut Milano - San-Remo, a fost Turul Flandrei, ieri ne-am bucurat și de Paris - Roubaix. Astea sunt primele 3 monumente cicliste ale anului. M-am bucurat de toate, deși eroul meu Wout nu a câștigat niciuna dintre ele. A luat Mathieu van der Poel două și Tadej Pogacar una. Nu știu dacă îți mai amintești, dar acum ceva timp spuneam că mi-aș dori să mă consum și eu la curse, să pun suflet. Păi moment mai prost decât acum chiar că nu puteam găsi. Vorbesc serios, am fost foarte supărat că Wout al meu nu a câștigat de parcă am pierdut banii copiilor la păcănele. Băi, frate, păi eu chiar reușesc să fac ce îmi propun. Merge treaba asta cu educarea proprie și tinderea spre noi culmi ale trăirilor, deși nu ai cum să te bucuri mult fără să ai parte și de ceva suferință. Nu merge plus fără minus. Doar dacă ești nebun sau mult mai prost decât mine reușești să fii mereu fericit, fără să cazi în găleata cu depresie măcar din când în când. Evoluez și analizez, analizez și evoluez, nu e altă cale, dacă vreau să mă bucur de călătoria asta numită viață. Asist la evenimente și mă consum atât cât trebuie, mă bucur cam cu măsură, dar nici nu mă duc în jos prea mult. Nu cred că voi reuși să mă bucur la maximum fără să ating și fundul oceanului. Mintea mea elastică are nevoie de spațiu și limitarea inferioară nu o pot decide, deși bicicleta mă ajută să am un control al căderii, mă mențin acolo la limita depresiei fără să mă adâncesc în ea. Mai o supărare, mai o enervare, ceva refulări și înjurături și mergem înainte. Poți să fii fericit? Clar, da. Non-stop?! Clar, NU. Dar la fel e și cu supărarea. Mi-a zis cineva o chestie interesantă. Cică e ușor să dai sfaturi atunci când îți merge bine. Adevăr grăit-a. Dar cumva prefer să îmi meargă bine și trag acolo mereu. Anul ăsta e pe plus, se anunță lucrări și proiecte în casă și trebuie să iau parte la ele, lumea o ia razna în jurul nostru și vrem să creăm o oază de liniște, dar nu trăim în pădure și o să ne confruntăm cu ce va fi să fie, fără să ne dăm peste cap. Aștia anunță sfârșitul lumii și eu cred că va fi un an nasol, dar nu știu cât de nasol va fi. Ce să fac, să înnebunesc că o să fie nașpa? Sau să încerc să mă bucur de fiecare zi fiind cât mai pregătit? Noroc că bicicleta merge, vremea e bună, ține cu mine, am un an bun deși mi-am propus să o las mai moale. E așa frumoasă viața când se aranjează planetele la coafor. Fiat lux!😀😀

Eroii

Nu doar 42 sunt norocoase

    Hai că a trecut și ziua mea. Și a Emmei. Și a soției. Am scăpat și de 1 Martie și 8 Martie sau Valentine's day și Dragobete. Numai motive de bucurie și distracție. Abia ne revenim. Mă resimt, că doar am ajuns la o etate, nu!? Am fost în weekend în club, Doamne-ajută la toată lumea. Nu eram cei mai bătrâni de acolo, mai erau vreo 4 babaci, ce să vezi, dar am băut și am dansat ca un student. Emma a avut parte de o petrecere în pijama sâmbătă seara la o prietenă-colegă, și am putut să ne destrăbălăm până tarziu. Și mi-e somn, frăție, zici că am cărat pietre de moară în seara aia. Nu îmi face bine să nu dorm, e cel mai greu să rămân eu când nu dorm destul și cum trebuie. Mă stresez că nu voi fi apt mental a doua zi, sunt obosit și recalcitrant, mă gândesc cu groază cum ar fi să trăiesc așa a' la long. Făceam asta la 20 de ani când eram în facultate, dar au trecut prea mulți ani de atunci ca să mai pot face asta. Nici nu îmi doresc, am o viață liniștită și echilibrată și aș face orice ca să o păstrez așa cum e acum. Adică îmi pare o involuție să trăiesc viața altfel, am muncit atât de mult pentru starea noastră de bine de azi că mi-aș bate joc de tot și toate. Și chiar atât de prost nu sunt, crede-mă. Știu atâția oameni care pe la vârsta asta încep să caute alte lucruri în viață, unii își lasă familia și se duc după vreo fustă sau mașină roșie, zici că le ia Dumnezeu mințile. Dar ei o fac și eu cred că sunt conștienți, doar că nu își asumă urmările în totalitate. Și, ce să vezi, vor ajunge și în noua viață să aibă aceleași nemulțumiri. Și sunt curios dacă vor recunoaște că au fost idioți și au făcut o greșeală. Eu sunt la vârsta asta, aș putea și eu să mă gândesc și să privesc în alte părți, dar nu am cum. Sunt atât de concentrat pe ceea ce am, că nu văd altceva. Și nu port ochelari de cal, dar analizez constant și constat că ecuația vieții rezolvată de mine îmi dă rezultatul pe care eu îl doresc. Bineînțeles că mai dă și cu virgulă, dar cine are o viață perfectă? Cine e perfect? Cred că dacă ajungi să fii mulțumit 100% de ceea ce ai și faci, nu mai unde să tinzi, pentru ce mai trăiești? Eu zic că e natural și e bine să ai mereu câte ceva de rezolvat, ceva ce îți dorești și încă nu ai. Dar să nu fii concentrat doar pe asta, că nu te mai bucuri de ceea ce ai cu adevărat. Și rămâi și fără apa din jumatea plină a paharului și mori de sete. Păi de gură uscată am eu nevoie la vârsta asta!? Am observat că de când am bicicleta cea nouă, nu mai sunt atât de stresat să am lucruri, parcă a fost o bornă după care totul a devenit mai limpede și mai ușor. Orice zice doamna mea să facem, vom face. Nu mă mai opun. Nu îți imagina că dacă mă opun eu, cumva nu se întâmplă lucruri. Când zice doamna "Hop!" nu întreb "de ce?" ci "cât de sus?". Ce mă distrez, că las impresia că mă plâng, dar nu e așa. Normal că am și eu nemulțumirile mele, angoasele mele, frustrările mele, dar sunt pe plus și vreau să rămân așa. Nu am de gând să fac vreo prostie care să îmi arunce în aer armonia și bruma asta de fericire pe care o port la tâmple. Sunt norocos că mă aflu aici și acum, nu aș schimba nimic din trecut, bun sau rău, pentru că nu știu dacă aș fi avut același drum. Te las, mă bag înapoi la muncă și la cafea, e frumos afară și poate iau un bilet de voie spre câmpiile aproape verzi! Hai sănătate și biciclete noi la toată lumea! 😀😀

Viața e greu.

Ghioceii, acești vajnici vestitori ai primăverii

    Hai că a trecut și iarna. Măcar în calendar, că pe afară o să mai prindem ceva friguri, sunt sigur. Dar nu e bai, am avut cea mai caldă iarnă de când merg eu cu bicicleta, dar m-am bucurat și de zăpadă, la munte. Păi în ritmul ăsta nu mai e nevoie să mă mut în Spania sau Italia ca să mă bucur de drumuri ucate și iarna. Și nu doar că a fost uscat, a fost și cald. Păi ce să mai zic, eu, care am cel mai bun început de an de când am bicicletă. Tocmai în anul în care am zis că bicicleta nu mai e o prioritate, că mă concentrez pe familie și muncă. Și eu fac pe dos. Iar mă plâng. Baba din mine scoate baticul pe la colțuri. După cum ai văzut deja, nu mai am timp de scris, chef s-ar mai găsi, dar mă uit spre alte ocupații, nu mă mai atrage blogul. Dar ca orice stare, vine și trece, sau trece și vine înapoi. Nu mă îngrijorez. Demult nu mă mai stresez pentru chestiile minore, știu că îmi face bine să scriu, dar și timpul pe care îl petrec cu familia parcă îmi priește. Păi de unde atâta timp pe bicicletă dacă nu de la scris? Îmi asum pierderile de inspirație și eventualele poticneli pentru o viitoare slujbă de scriitor, și mă fac familist economist biciclist. Plus că au început și cursele grele de ciclism la tv, pe alea cui le las? Frate, câtă treabă am și ce lene îmi e, vorba 'ceea! Aberez aici de se cască pământul sub mine, dar am o scuză, sunt răcit și nu ies la plimbare. Dau cu mucii în tastatură și behăi în ceas de noapte de mă trimite doamna pe afară la ore nepotrivite, dar ce să-mi facă!? Am zis că anul ăsta nu mai las zile de concediu nefolosite, și deja am  început, am fost la munte de ziua Emmei, bună pauza de la muncă. Apoi am prins trei zile la muncă în Londra, nici acolo nu am apucat să scriu, am stat cu colegii de vorbă la o bere. Și nu-mi pare rău, că sunt niște tâmpiți ca mine și ne înțelegem de minune. Mai vreau să mai merg să petrec timp cu ei, că muncim împreună, dar de la distanță. E bine și să mergi la birou, cam ăsta e adevărul, dar măcar să ai colegi care să merite efortul. Eu, la București, prefer să nu merg, e mai bine fără. Vezi tu, în viață contează ce îți dorești si cât esti dispus să faci ca să obții lucrul acela, dar și să îți asumi eventualele părți mai puțin pozitive. Cu cât ești mai asumat, cu atât ai mai multe șanse să vezi jumatea plină a paharului. Hai noroc și la mai-mare, că urmează să fac 42 de ani și o să bem rău!

Un birt în Cazaci.

Munca e prima

    Și pe urmă vine distracția. Că dacă le iei în ordine inversă, se alege praful de ambele. Nu sunt workaholic, dar am realizat că dacă nu acord importanța cuvenită muncii, nici distracția nu mai e distracție. Face sens? Așa vorbea o fostă șefă de-ale mele, că au fost multe. Și toate tute. Parol. Niște femei complexate care ajungeau să conducă niște echipe pe care le considerau proprii angajați, nu eram colegi decât pe foaie. Dar nu erau niste lideri. Așa că încercam să nu le las să îmi afecteze prea tare parcursul și moralul, mă feream de ele și făceam glume doar când cerea eticheta, că altfel eram nașpa. Mi-a luat ceva timp și energie să realizez că în pixul lor era bunăstarea mea, așa că mi-am alintat orgoliul cu discuții inutile cu oameni mai plictisitori decât geologia. Dar mi-am urmărit interesul și am ajuns să câștig mai bine pentru că nu am mai fost rebelul idiot care trebuia să taxeze proștii și inculții. Mi-am dat seama că tăcerea mea e de aur, adică îmi aduce bani dacă nu mai critic. Că oricum proștii nu înțeleg că dacă le spui unde greșesc tu de fapt îi ajuți. Așa că am avut grijă doar de mine, să cresc și să fiu mai bun în tot ce fac, cu impact pozitiv la fluturașul lunar și fericirea pământeană. Păi eu cum aș putea să mă bucur de viață dacă aș avea dreptate mereu și bani niciodată!? Cu ce m-am ales că i-am spus în față unei foste șefe de la Unicredit că evaluările se fac pe bază de pupincurism!? Au plecat șefele mele, siderate de vorbele mele, sau am plecat eu cumva cu coada între picioare și cu cel mai mic salariu din departament, deși eram cel mai eficient angajat!? Corect, io, io am plecat degeaba. Că îmi era bine acolo dacă îmi țineam pliscul, mare manager nu ajungeam, dar îmi mergea bine. O lecție dureroasă, pe care am învățat-o pe propria piele și acum îmi prinde bine. Dar am pătimit ceva timp din cauza construcției mele tâmpite, care nu îmi permitea să accept autoritatea unor proști cu funcții. Nu i-am făcut pe ei deștepți, doar mi-am dat mie cu tesla.

    Și că tot veni vorba de tesla, frățieeee, am mers cu Tesla. Da, da. Am avut norocul să intrăm în contact cu Andy Popescu care ne-a făcut o mega-surpriză și ne-a dat o tură prin București. Avion cu reacție, așa l-aș descrie. Dar ce e mai tare abia urmează, omul ne-a promis că ne plimbă și cu Lamborghini. Aventador, V12, așa îi zice la racheta sol-sol cu care o să ne dea. Marfă, zic. Până atunci însă, am de scris scenarii, că e posibil să fie nevoie de anti-talentul meu la scrieri și aberații. Să vezi ce tare o să fie când trebuie să scriu dialogurile. Atunci îmi rafinez elucubrațiile până la rang de a șaptea artă, sper eu. Îți dai seama, eu să mă fac scenarist. O să moară curcile de plâns. Te țin la curent oricum, ca pe Tesla. Hai să ne vedem cu bine și pe marele ecran, că de mici ni s-a luat.😃😃😃😃

Viitorul arată bine.

Vine primăvara

    Ziua. Că noaptea e iarnă. La naiba cu suceala asta de anotimpuri, ne ia cu amețeală de la atâta schimbare. Ne ajustăm constant și încercăm să ne adaptăm, dar tot ne ia prin surprindere că e prea cald sau prea frig și gata mucii. Eu am avut noroc iarna asta că nu m-a luat deloc flama vreunei gripe, fetele mele au laut ceva hapuri și au tușit un pic. Eu, muci o zi și ceva răguseală sexy, și gata. O fi și de la ieșeala mea constantă cu bicicleta mea iubită, că de la mâncare sănătoasă clar nu e. Dar mă mențin dedicat, am realizat cea mai bună lună ianuarie de când mă știu, asta și datorită vremii, clar. Am băgat vreo două antrenamente indoor, deși e mult spus antrenament, mai degrabă chin să nu adorm, așa de încet am mers. Dar mi-am făcut datoria. Ti-am zis, dedicat scrie pe mine. Mâine e ziua doamnei mele, face 29 de ani pe muchie. Avem planuri de tinerei, tras cu arma și plimbat la karting, băutură și poate facem un dans undeva într-un club. Vedem cum ne țin balamalele. Eu am de gând să fiu ăl mai disponibil soț, orice vrea doamna mea. Happy wife, happy life. Așa m-a învățat un coleg englez. Sau galez. Tot aia e în capul meu. 

    Azi am ciupit o ieșire la iarbă verde și noroi maro de mi-a sărit placa de metal de la cap. A luat-o boul-boilor pe un drum necunoscut, că sigur ies eu unde trebuie. Și am prins vreo 2-3 kilometri cu noroi și bălți, de am luat-o la pas la un moment prin câmp și zăpadă, ca să evit ditamai băltoiul. Tot a fost bine că nu au fost câini să mă alerge prin zona aia desfundată. Am bifat-o și nu mai trec pe acolo în veci. Sau cine știe, '24 e an electoral, or pune ăștia asfalt și pe acolo. Mai e până atunci, noi să fim sănătoși. Am zis că anul ăsta bicicleta e pe locul 3 în topul priorităților și am cel mai mare număr de kilometri. Tre' să o las mai moale. Am impresia că am fost cel mai în formă în anii în care am mers mai puțin. Sau mă înșel. Am același target, 10000 de kilometri, trag să îi fac. Dar nu mai sunt disperat să fac multe ieșiri. Să vedem ce plimbări pregătește doamna mea și adaptez calendarul. Deja îmi fac calcule și trasee de mers la Bâlea și la mare, ar fi tare să îmi iasa ambele anul ăsta. Mai la vară, așa, nu e grabă. Te las, mă duc la copil să îi țin isonul pe youtube cu ceva K-Pop, trupe coreene de pop, să vezi dansuri și îngânări în coreeană, moare Kim Jong-Un mai la Nord. Hai cu primăvara, ghiocelule!😀😀😀

BTS, preferații noștri.

Bicicleta și depresia

    Haide bună dimineața. Azi sunt liber, dar deocamdată nu ies la plimbare, e urât afară și oribil de jegos pe jos, mai stau până se mai zvântă. De nu se usucă deloc, bag trainer în pod. Iar am prins un weekend la Moreni, dar nu am mai exagerat cu bicicleta, că a fost urât afară și am stat liniștit. M-a prins ploaia vineri și m-a udat ca lumea, să fie ăsta singurul botez de anul acesta. Dar și pe trainer a fost aiurea, noroc că am băgat o cursă live de ciclocross. Wout al meu a ieșit pe doi, a câștigat Mathieu van der Poel. Frumoasă și palpitantă cursa de la Benidrom din Spania. Comentatorii spuneau că au fost peste 15,000 de spectatori, un real succes. Deși nu a câștigat Wout al meu, tot m-am bucurat de cursă. M-a ținut treaz, că pe trainer, când nu bag intervale, mă cam ia plictiseala și e greu la căpoc să te concentrezi. Nu am rezistat decât o oră și patruzeci de minute, dar a fost bine. Orice zi pe bicicletă e mai bună decât orice zi fără, clar. Seara am avut chef de citit articole despre muncă și stres. În Europa de Vest și alte state civilizate se discută și se implementează programe pilot care să încurajeze companiile să aibă săptămâna de lucru cu 4 zile. Se caută soluții pentru păstrarea productivității sau chiar creșterea ei permițând oamenilor să aibă 3 zile de weekend. Planul e să nu muncești mai mult de 32 de ore în 4 zile, dar e greu, așa că unii acceptă să muncească 10 ore pe zi. Nu văd ca o soluție optimă să muncești mai mult în fiecare din cele 4 zile, cred că te obosești, deși sună bine 3 zile de weekend. Ideea e ca oamenii să își păstreze salariul intact, că nu vrea nimeni să renunțe la bani mai ales că prețurile și inflația au afectat grav bugetele familiilor de pretutindeni. Deocamdată în România nici nu se pune problema de discutat, darămite de promulgat vreo lege ca în Belgia care le permite oamenilor să aleagă între 4 sau 5 zile de muncă. Auzi, lege! Vai de capul și legislația noastră.

    Am bântuit aiurea pe site-uri și am citit și ceva articole legate de burnout și depresie. Niște statistici interesante plasau Romania pe ultimul loc la numărul de cazuri de depresie cronică din toată UE. E prima oară când mă bucur că suntem pe ultimul loc. Nu știu cât de reală e situația, o iau cu oarecare reținere această informație. Totodată, am văzut că în Danemarca a scăzut uzul medicamentelor anti-depresive, singura țară din UE care a cunoscut o scădere, în rest doar creșteri semnificative. Eu aș pune asta pe folosirea bicicletei în viata de zi cu zi, danezii sunt cei mai bicicliști dintre europeni. Un articol zicea că sunt țări care se situează pe locuri fruntașe la calitatea vieții, dar sunt printre primele și la folosirea medicamentelor. Păi de aia sunt finlandezii și islandezii primii la fericire, că au tratament bun. Nu pot să nu remarc că a crescut consumul și din cauza Covid si a restricțiilor absurde, a problemelor economice de pretutindeni și a războiului. Suntem ținuți în tensiune și începem să cedăm nervilor din ce în ce mai des. Și o luăm pe tratament ca să nu o luăm pe campii. Hai sănătate și aerisire de acoperișuri pentru toată lumea. Io mă duc pe afară prin curtea spitalului 💊💊😁😁

România nici nu apare aici.

Așa-i în tenis 22.01.2023

    Hai bună dimineața și ura la toată lumea. Nu cred că au trecut atât de multe zile de când nu am mai scris nimic. mă, dar nimic, știi ce-i aia?! Ni mic. Zero inspirație, zero voință să o caut, zero gânduri de pus pe foaie. Au fost câteva tentative ușoare de încercări, total greșite dacă nu au meritat efortul. Au fost multe chestii pe care le-am văzut și le-am gândit, dar nu am avut pornirea. Azi, gata, m-a lovit. Îmi place să urmăresc clipuri pe youtube cu băieți care se dau cu bicicleta. Am scris "băieți" pentru că am observat că dacă e un clip făcut de o fată/femeie sau mai multe, nu rămân interesat de poveste. Prea lacrimogen, prea tras de păr în legătură cu "girl power", mă ia cu greață. Nu mă consider misogin, dar sunt lucruri la care nu achiesez. Așa cum mi s-a întâmplat și acum, de dimineață. Pe youtube sunt multe clipuri de promovare a diferitelor mărci de biciclete sau echipament sportiv. Frate, și unul dintre ele, cu Pas Normal Studios, m-a făcut să explodez. Parol. Niște băieți și fete din Germania fac un fel de tur al unor podgorii. Și toți zâmbesc și se bucură de viață și îmi povestesc că ei merg cu bicicleta pentru că iubesc natura și să meargă alături de prieteni și că doar despre asta e vorba, nu contează competiția. Toți arată impecabil, haine țiplă, încălțări imaculate, bicicletele, scoase din cutie. Băi baieți și fete, păi voi ieșiți o dată pe an când e soare și o ardeți eco-friendly, ipocriților. Nu zic că nu e bine să arăți impecabil într-un clip de promovare, dar ce m-a lovit pe mine e că deși ei spun că nu urmăresc performanța, toate bicicletele sunt cele mai scumpe modele, care au o groază de chestii care tocmai performanța o au în vizor, nicidecum "flower power" sau "să vizităm niște situri arheologice că e la modă". Prea multă ipocrizie strică la stomac, oricâtă lămaie sugi. Am început să nu mai suport marketingul ăsta agresiv și mincinos, sper că lumea va începe să își schimbe prioritățile și să apreciem mai mult sinceritatea și adevărul, nu baloanele de săpun luate de vânt. 

    Azi plouă, dar am trainer. Ieri am reușit să ies de două ori, o dată la Moreni și o dată la Târgoviște. Nu am plănuit, dar s-a nimerit super-bine, am adunat kilometri și mi-am făcut damblaua. Am fost și la mamaia mea care anul ăsta face 90 de ani. Mânca-i-aș eugeniile! I-am băut cafeaua și am băgat și o pungă de turtă dulce la ghiozdan, am vorbit și ne-am bucurat de vizită. Seara am stat cu fetele mele, am văzut ceva ciclocros înainte de somn și ne-am delectat cu plăcintă cu mere. Am zis că anul ăsta nu mai trag atât de mult să ies cu bicicleta și totuși, cumva, am reușit cel mai bun început de an din punct de vedere al distanței, dar știu că vor veni și perioade mai aglomerate și bicicleta va fi pe planuri secundare. Am și avut noroc cu vremea asta de primăvară care mi-a permis să bântui fără apă la obraji. Dar cel mai mult și mai mult am avut noroc cu biletele de voie de la fetele mele. Ce să îți mai dorești!? Hai să aveți o mini-vacanță de neuitat. Eu muncesc mâine. Fraier! 😀😀😀

Când n-ai trainer, te uiți pe geam. 

Cantonament la medie înălțime 11.01.2023

     Hai salve și ura la toată lumea. Am luat o pauză nemeritată de la scris pentru că pur-și-simplu nu am mai avut chef. Poate aș fi găsit idei și ceva inspirație, dar nu m-a mai tras ața spre alergări mirobolante pe câmpiile blogului. Azi plouă, e foarte urât afară, am o stare proastă pentru că sunt aproape de răceală, Emma a fost dar și-a revenit, doamna mea e pe medicație și suferă de muci și tuse pe dincolo. Eu muncesc cu Drag și Spor, prietenii mei recenți. Mă bucur că nu mai știu ce zi e și am impresia că timpul nu mai trece atât de repede cum îl percepeam inainte. O fi de la rețeta nouă, o fi de la reacțiile adverse, habar n-am, dar mă bucur că nu mai trăiesc decepția zilnică: "Doamne, ce repede trece timpul!". Încă nu mă simt bătrân, am energie și chef de lucruri, mai stau tânăr și neliniștit. Așa cum am fost în ultimele două-trei săptămâni. Emma a vrut să stea la Moreni toată vacanța și noi după ea. Eu am avut multe libere și am primit zilnic bilet de voie spre zările calde, că a fost vreme de primăvară. Și, frate, am băgat bicicleta în draci, am făcut peste 1000 de kilometri în două săptămâni, un fel de record personal în cei 10 ani de bicicletă. Așa că îl pot numi cantonament în adevăratul sens al cuvântului. Multumesc pe această cale familiei care m-a lăsat să zburd liber și cuvântător pe aiurea. Mi-am făcut și challenge-ul Rapha Festive de 500 de kilometri în 8 zile, o mare realizare pentru moralul meu labil, adun motivație și încredere pentru orice va fi să vină. Familie, muncă, bicicleta, ture, probleme, sunt pregătit. 

    Adaugă la asta și faptul că Moș Craciun a fost bun și m-a blagoslovit cu o bicicletă nouă, ce să mai crezi când mă plâng!? Sunt pe plus. Planurile familiei nu au cum să sufere de la derapajele mele cicliste, așa că anul ăsta ne ținem de planurile de călătorie și distracție, fără rezerve. Așa că am de tras să fim mai bine și mai departe de mai multe ori. Deși e cam greu să depășim cele 4 țări vizitate în 2022, cine știe, poate ne scoatem și anul ăsta cumva. Am pierdut alegerile pentru reprezentantul angajaților, deci o să fie pauză de drumuri din partea aia, dar poate apare ceva de la muncă și iar ne pornim cu avioanele încolo și încoace, sus și jos, cum îi șade bine oricărui călător. Vrem o Turcie și un Paris cu Roland Garros și Disney, iar restul va fi bonus. De ziua Emmei băgăm un munte, cu ploile de afară sper să fie și ceva zăpadă pe la munte, să ne bulgărim un pic. Zilele astea bag trainer și o să încerc să mă păstrez, de acum trag câteva săptămâni bune doar să mă mențin, nu mai vreau să trag să cresc forma, că nu e nicio cursă în primăvară la care să tind sa părticip, așa că o să fie liniște și pace. Familia și munca, acestea sunt prioritățile, și îmi pare că merge OK planul meu pe 2023. Hai sănătate și sănătate! 😎

Planuri și vise.

Plimbaretul 07.01.2023

    Hait, că dorm pe mine și mă cam dor picioarele. Totusi, nu sufăr atât de tare pe cât aș fi crezut inițial. Joi seara am vorbit cu cineva din București să îmi dea un suport de ciclocomputer, să pun pe bicicletă și nu știam cum să intru în posesia lui. Deja îmi luasem liber vineri așa că am făcut planul: un coleg bun se întâlnește cu respectivul și eu mă văd cu colegul. Simplu și eficient. Doar că vineri m-am urnit greu și am plecat după 10.30, ceea ce însemna că mă va prinde întunericul și frigul. Așa că a trebuit să mă îmbrac mai gros decat era nevoie pentru prânz și m-am cam încins. Am avut parte și de vânt portrivnic cea mai mare parte din drum, dar traficul de pe DN1 e atât de benefic pentru viteza medie încât nu a fost atât de rău. Dar am cam tras toată ziua. Șase ore și un sfert a durat plimbarea, 196 kilometri, un spate și un gât țepene de la atâta mers, dar un suflet ușor și cap limpede cum nu am mai avut demult. M-a bucurat întâlnirea cu fratele Cornel, cel mai bun prieten și coleg de la corporație, om cu care am împărțit și împărtășit atât de multe încât ne avem aproape mereu, indiferent de distanță. Am schimbat din nou impresii, mi-a făcut un sandwich, mi-a servit o sticlă de gatorade și ceva ciocolată, festin adevărat la ora prânzului. Mai vrem! Drumul a fost uscat, cum altfel să fie cu așa vânt ciudos. M-au deranjat multi proști pe drum, Bucureștiul e plin de idioți, dar a fost mai rău pe drum decât în oraș, ceva nou. Soarele se mai pitea prin nori și imediat scădea temperatura, dar eu eram pregătit, nu am simțit frigul deloc. Una din puținele ture când nu mi-a fost frig, deși am cam transpirat că am tras să nu stau prea mult pe drum. Nu aveam în programul de pregătire o așa tură intensă, lungimea mi-a convenit, dar intensitatea, nu. Trebuia să fie o tură lejeră ca efort, dar nu am avut ce face. Poate e tot răul spre bine, cine știe!? Oricum, nu mai ies așa tare până în primăvară. După cum arăta prognoza, nici nu voi mai putea, că o să bag trainer indoor, și nu rezist mai mult de 90 de minute. Ne adaptăm, constant, fără bocitoare, targetul anul ăsta e familia și apoi munca. Programul de bicicleta va suferi modificări importante, ture mai puține și mai multe ieșiri cu familia, poate le conving și pe fete să meargă pe două roți, măcar prin parc sau la pădure, vedem noi cum le convingem. 

    Aseară am fost tratat cu o super-priveliște. Soarele apunea într-o mare de nori roz în timp ce luna plină răsărea spre est, deasupra Ploieștiului. La ora aia cam sufeream de dureri de spate și gât, dar tot m-am bucurat. Eu caut mereu titluri de pus pe tura de pe Strava și mi-a venit în minte asta: Apus de soare sub clar de lună plină, Miere pentru suflet și poezie pentru retină! Poet, este!? Hai să ne vedem cu bine pe drum, că pare că vremea mă ajută să nu mă mai mut în Spania ca să mă plimb și iarna. Vezi că sunt curse de ciclocros, iar avem spectacol. Ura la toată lumea!

Fratele Wout, pe primul loc din nou.

Favoriții mei la ciclocross 07.01.2023

 

Care pe care.

    Probabil te-am zăpăcit cu favoriții mei. Eu am în toate sporturile câte un sportiv sau mai mulți pe care îi urmăresc cu drag. La ciclism m-am îndrăgostit de Lance Armstrong, când a câștigat 7 Tururi ale Franței dar i-au fost retrase pe motiv de dopaj și politică. Degeaba, zic eu, și rămâne în inima mea ca unul din cei mai mari. Apoi am trecut la Fabian Cancellara, un super-atlet elvețian, multiplu campion mondial de contratimp și câștigător de curse Monument. Când s-a retras el în 2016 am început să caut pe altcineva. M-am oprit pentru un timp la Peter Sagan dar el a ars repede. L-am lăsat și pe el în umbră. Și era iarnă, mă uitam la curse în reluare și am găsit din întâmplare o cursă de ciclocros. Și se băteau Wout van Aert cu Mathieu van der Poel. Nu mai știu exact ce cursă și unde, dar de atunci am căutat și văzut toate cursele de ciclocross din ultimii 10 ani. Aveam timp noaptea și în loc de seriale eu urmăream curse de ciclocros. Și așa am început să iubesc acest sport nebun. Exploziv, încrâncenat, încordat, intens, murdar, îmi pare că e de cicliști adevărați, minerii mei preferați. Băieții nu au rămas la ciclocross, și au încercat și alte discipline din ciclism, MvdP la mtb și ambii la șosea. Și a ieșit o nebunie de luptă și acolo între ei. O să încerc să adun date legate de numărul de victorii pentru fiecare disciplină, dar nu ca să vedem cine e mai bun, pentru că eu țin cu Wout indiferent de numărul de victorii sau de diferența dintre ei. Întotdeauna am zis că idolii și idolatrizarea nu se măsoară în numărul de victorii, clar contează să fie printre învingători ca să îmi câștige admirația, că nu oi ține cu ultimul. Sunt eu destul de ultimul la cursele mele, îmi ajunge, mă uit și eu la ăia buni. Așa că bag statistici aici jos, o să actualizez lista cât de des pot. S-au mai schimbat numerele.

Wout van Aer                                    Mathieu van der Poel

103     Ciclocross    206

3 Titluri mondiale ciclocross 4

1 Monument 2

39 Victorii World Tour 40

9 Victorii de Mare Tur 1

2 Tur de 7 zile 1

0 Victorii de Cupa Mondiala MTB 3

0 Titluri mondiale de sosea 0

Podium obișnuit pentru ei doi.

Criza vârstei mijlocii la bicicliști 04.01.2023

    Hai la mulți ani în 2023! E prima bucată de gând pe anul ăsta și am mai multe idei, dar nu le dau pe toate odată. Și pentru că sunt prost rău și nu scriu cum de am o idee, am făcut pauză pentru muncă și am uitat ce voiam să scriu. Clar era ceva deștept peste poate și interesant dincolo de sigur, dar cenușiul meu e mai mult cenușă, că-s prăjit de tot! Ideile gravitau desigur în jurul familiei și bicicletei, ca eu atât știu. Ce muncă, ce salariu, ce taxe și impozite, ce politică?! Hait, era să scriu "ce război?!" dar zic să nu întind coarda, că deocamdată suntem bine. La sfârșit de an se face analiza a ceea ce a fost sau nu a fost să fie, lumea adună și scade, vede unde pică față de 0. Eu mereu pic mai sus de 0, chiar dacă nu am făcut cei 10 mii de km, am terminat Rapha Challenge de 500 km între Crăciun și revelion și a fost bine. Am avut un an bun, mă raportez la ce văd în jurul meu și la ce mi-aș fi dorit, deci nu prea am motive de văicăreală. Iar la început de an 2023 lumea face planuri, își face lista cu dorințe (nu știu dacă "rezoluție" are acelasi sens și în română ca în engleză) pentru noul an. La mine e cu cântec, ca de obicei, că nu e un an oarecare, toți anii sunt deosebiți, că diferă cifrele, clar. 

    Cum "care coborâre"? Pai nu ăsta e punctul în care te sui în sanie și o tai la vale, purtat de tot ce ai putut sau nu să faci, realizezi, împlinești, doar te bucuri de priveliște și te pregătești de marea trecere?! Uaaaaaaaaaaa, cât de tâmpit sunt! Zici că am 80 de ani pe muchie și mă vizitează gândurile cu coasa, fac caca în mers și pipi fără sens, am pampers de firmă și mă culc la 18.00 😄😄😄😄 Frate, am 40 de ani, mă simt în puterea vârstei, la cap am maximum 20 de ani, la corp vreo 75, dar nu fumez și nu beau, deci speranța de viață sare de 90. Plus că și fac sport, mai mult decât poate duce trupul meu firav de băiețel, dar hei, sunt în grafic. Plus că eu zic că nu prea adun păcate, așa că moartea nu va fi dură, sper că o iau în sus după. Deși am o afinitate pentru asfalt proaspat și smoală, și îmi place căldura, parcă tot în sus vreau să merg. La Bărbos! Sau Marele BărBOSS 😀😀😀

     Vezi că aberez ca acum 10 ani când am început să scriu, nu m-am schimbat deloc. În bine! M-am ramolit, până la cină uit ce am mâncat la prânz, Garmin mă întoarce acasă și telefonul îmi zice unde suntem la zilele săptămânii. Noroc că nu am vreun tratament de urmat, că sigur uitam să îl iau! Fizic nu am probleme, parol. Am început să număr câteva fire albe (dar dau vina pe soție, clar de la ea le am!), mai merg noaptea la budă, dar nu îmi pare exagerat, dorm neîntors, pot să stau să văd artificiile de Revelion, beau alcool fără să mor, mănânc orice deocamdată, mai scot câte o glumă pe gâtlej și încă mai știu să râd. Sigur că soața mea dezaprobă îngăduitor, zice că m-am nasolit rău de tot, că sunt mai hâtru ca un câine bătrân fără os și cu blana udă, dar e părerea ei. Eu zic că sunt bine.😀

     Nu mai zic asta când mă gândesc că ar trebui să îmi fac griji pentru criza vârstei mijlocii. Bani de un bmw roșu decapotabil nu am (cred că mai bine scriu Porsche) și nici nu mă pasionează atât de mult mașinile, dar chiar nu mă văd un bătrân pervers în bmw/porsche și senil, cu chelia fluturată de vânt în mașina decapotată, cu muzica din '92 și hainele din 2004. Sigur că sunt lucruri pe care le-aș vrea altfel, dar e de muncă și trebe răbdare. Plus că am atâtea motive de bucurie în viața mea că nu prea mă plâng. Dar să vedem cum s-ar manifesta criza vârstei mijlocii în cazul meu.

     Cică urmele vizibile ale crizei vârstei mijlocii sunt în ordinea numerelor de pe tricouri: schimbări în meniu și program de mese, modificări ale programului de somn cu treziri nocturne și oboseală, pesimism și lipsa speranței, iritare și anxietate, deznădejde plus vină și un simț ridicat al inutilității, scăderea dorinței de a face ce-ți place (inclusiv sex si hobby-uri). 😀😀😀 Bă, ej nebuun!? Păi nu mă încadrez la niciuna din astea. Și nu am văzut nicăieri porsche roșu, deci ăla era doar în capul meu. Acum, sincer vorbind, mai am probleme cu somnul dar tot dorm de rup, obosit sunt de când m-am născut, nu aș mișca un deget dacă aș fi milionar, pesimist nu sunt decât când fac pană și îmi pare că s-au înecat toate corăbiile. Anxios sunt când nu am bani, dar așa am fost mereu. Iritarea e starea mea de bază, așa mă trezesc, iritat la culme de toată lumea care e proastă și fudulă (eu, nu!). Sex e tabu, că îmi șterge soția contul de pe blogger. Cât despre hobby, frățieeee, păi aș merge cu bicicleta acum mai mult ca niciodată dacă nu ar fi constrângerile cotidiene. Îmi face plăcere să merg cu bicicleta, mă distrez când adun kilometri și sunt cel mai fericit când dau din pedale, chiar și pe vreme rea sau la deal, zău așa! 

     În mintea mea bolnavă asociam criza cu o dorință nestăvilită de a demonstra ce mare și tare sunt, că dacă nu o fac acum, atunci când!? Să am cea mai tare bicicletă, cu cele mai tari roți, să am cei mai mulți km și să ajung pe podium. De kom-uri nu mai zic, fără număr să fie! Că dacă nu acum, atunci când!? Am schimbat categoria, nu sunt cel mai tânăr din cei peste 40, dar am o șansă. Totuși la cât de buni sunt concurenții, mai bine joc la loto! Citesc ce am scris și parcă nu sună a criză, mai degrabă a bule de aer la cenușiu, pauze între sinapse cât un abis financiar, sau o dorință ancestrală de a poza în victimă și a atrage câteva gânduri de compasiune: săracul Mancuso, ce viață grea are! Haha, nici eu nu cred asta, să mor, dar am zis să ating subiectul că așa am simțit, odată cu vârsta devii mai înțelept. Eu doar adun anii.😀😀

     Frate, am văzut o chestie foarte tare pe net în legătură cu criza asta. Cică bărbații nu o au, dar o dezvoltă din cauza femeilor care o au și îi trag și pe ei în hău. Deci, sus pe biclă și stai departe când vezi semnele de mai sus prin casă, că ai pus-o! Hai pa, la mulți ani cu sănătate și roți nepătrate!

p.s. Mamil e termenul folosit pentru bicicliștii de vârsta mea care o ard tinerește în colanți pe 2 roți. Eu nu am dezbătut problema, pentru că nu achiesez la mainstream media și am vrut să scriu altfel, chiar dacă fac parte din categoria asta, clar.

MAMIL - Middle Aged Man In Lycra