Scriitorul din mine 30.11.2022

    Bună dimineața și "La mulți ani, Andrei!" sau "La mulți ani Andrei!". M-am trezit cu un gând și m-am ținut de el ca un călător de bara in RATB, știi că depinde viața ta de strânsoare. Azi e mare sărbătoare, nu neapărat la români, că Sfântul Andrei nu e la fel de răspândit ca Ion sau Nicu sau Gică, dar tot ne-am ales cu un liber. Acum ceva timp aveam impresia că italienii și spaniolii au cele mai multe sărbători, cele mai multe zile libere de la stat pentru ocazii de ocazii. La noi sunt 15, în Spania sunt 19. Dar nu cred că sunt numărate cele locale de la ei, eu văd pe un site doar cele naționale. Păi, frate, când ai vreo 30 de zile libere de la muncă plus minim 15 de la stat, cine naiba mai muncește? Nu mă înțelege greșit, nu mor de dragul companiei la care lucrez, dar eu știu că orice liber pe care mi-l iau nu aduce decât mai multă muncă la întoarcerea la birou. Am pe cineva să mă ajute când sunt plecat, dar tot am de recuperat. Statul pare să aibă o atitudine relaxată, dă cu libere în români parcă e Moș Craciun. Aștia de ne conduc gândesc că ne fac un favor, de parcă ne dau zile de la ei. La fel se poartă și cu măririle salariale sau de pensii, "Guvernul vă dă". Băi, prietene, păi ăia sunt banii românilor, nu ai voștri, nu ne faceți cinste cu salarii și pensii, sunt drepturile noastre. La fel și cu liberele, zici că le pasă de noi, că muncim prea mult și avem nevoie de o pauză. Sictir.

    Nu mă plâng de libere, Doamne-ferește, dar nici nu apreciez generozitatea conducătorilor. Să vină la sapă alături de mine, să mănânce un submarin cu băieții pe șantier, să stea la coadă la ajutoare, să împingă tava, să împartă din banii lor către cei nevoiași, atunci o să ascult cuvintele lor și voi considera că merită ceva atenție. De ce oare suntem impresionați de vorbe și nu de fapte? Fugim după fentă aproape mereu, ne plac cei care "le zic ca lumea", dar în fapt nu fac nimic concret. Eu aș merge pe un sistem de rotație sau succedere rapidă a alegerilor locale sau la alt nivel, la un an așa, să vezi ce s-ar mișca lucrurile. Nu faci treabă, după un an zbori. Nici nu mai ai atâta timp să furi, că trebuie să faci lucruri pentru oameni mai mult decât în prezent. Iar o dau în politică, te plictisesc. Zic să ne concentrăm pe timpul disponibil să facem ce ne place. Doamna mea îmi dă voie să zburd pe plaiurile subcarpatice un pic mai mult, așa că adun aerisire la tigle și kilometri pe răboj. Mâine e sărbătoare tricoloră, mâncăm placintă cu mere și poate băgăm un vin fiert. Văz pe prognoză că va ploua și burnița, nu îmi convine, că și mâine aș fi plimbat hoitul pe afară câteva ore, vedem cum bate vântul. O să fie paradă și la Târgoviște, dar parcă nu am chef să văd sobor de preoți în fruntea poliției sau armatei. I-aș urmări pe ăștia de la poliția locala cum fac ei pas de defilare, fac pariu că în capul lor "defilare" este opusul "filării". Ca la copertare și decopertare. Hai cu diploma de pe net, badigarzilor!

p.s. bă, ești nebun, Andrei cică e ocrotitorul României, să-mi fie rușine, că i-am redus importanța.

Ziua și sfântul.

Scriitorul din mine 29.11.2022

    Azi am vrut să scriu cu greutate, despre protestele din China. Și cumva eram pregătit, dar m-a luat munca pe sus și nu am mai aterizat toată ziua. Doar acum am o juma de oră între ședințe, am reușit să bag o fasole cu ciolan la ghiozdan de s-au împrăștiat norii. Clar se vor duce toți norii mai pe seară când încep să respir greu, dar nu mă pot da în lături (vezi cum pui accentul, te rog) de la fasole când e printre preferatele mele. Și cu ciolan pe deasupra, moartea glandelor. Să o dau repede și cu protestele. Pare că politia a reușit să înnăbușe mare parte din ele, dar e ceva nemaivăzut de câteva decenii, așa că trebuie pus pe foaie să rămână pentru posteritate că în 2022 noiembrie, chinezii au ieșit pe stradă să protesteze împotriva regulilor covid și împotriva președintelui, care e un susținător fervent al lock down-ului draconic impus. Eu chiar cred că în China s-a desfășurat un amplu exerecițiu, un experiment sociologic, să vadă cât pot îndura oamenii. Și au primit răspunsul ieri. Azi au schimbat ceva în legătura cu politica covid (nu pun virgulă, să rămână de cacao). Cică se gândesc să protejeze și populația dar și economia și vor avea în vedere anumite măsuri care includ un număr posibil de îmbolnăviri astfel încât să nu mai paralizeze întregi orașe. Cum ziceam, un experiement reușit, așa cum a fost în intreaga lume de altfel.

    Mă gândesc cu drag că poate și noi reușim să ne mobilizăm și să ieșim în stradă, așa, pe la colțuri la început, și pe urmă să iasă un val de proteste care să facă măcar gălăgie, chiar de e fără urmări. Să ieșim și noi în stradă pentru că e dreptul nostru și să îi huiduim și injurăm pe ăștia de ne conduc atât de prost. Mămăliga românească are nevoie de mult timp să se umfle, la naiba, și cu probleme actuale, o să ne prefacem că e lampa atât de mică încât nu mai vedem răul din jurul nostru și ne concentrăm doar pe căminul propriu. Ne-am închis atât de tare în igluurile cu noi și familia încât crivățul de afară e doar un subiect fad de discuție, deși există riscul să ne dărâme fărâma de liniște pe care o mai avem dacă nu scoatem nasul în frig, așa un pic. Eu am pățit pe pielea mea să plecam mai mulți la "război" și să mă trezesc singur cu oastea otomană. Și atunci am zis că mă voi reprezenta doar pe mine, cu orice preț. Cumva mă bucur că nu sunt nevoit să ies afară de foame și frig, nu sunt ipocrit să nu recunosc, dar parcă tot aș vrea să mă duc prin centru să strig câteva la adresa unora. Dar mi-e că mă duc singur și mă alungă vreun badigard local cu multe guși. Gata cu protestele, mă întorc la muncă. Urlu mai târziu la lună, dacă nu e prea frig, desigur.

Tiananmen, 1989.

Scriitorul din mine 28.11.2022

    Casc. Pune, bă, mâna la gură! Mă scuzați, dar dorm pe mine și casc de îmi dau lacrimile. Azi plouă, e urât afară, vreme normală de noiembrie. Nu mai ies cu bicicleta, fac pauză. Azi. Oricum au fetele program și au nevoie de sofer, așa că am fost numit voluntar. Bine că la muncă e liniște și pace, stau de vorbă cu colegii și facem planuri mai mult de Crăciun decât de muncă. E bine și așa, am avut un an greu și ne resimțim, am vreo 14 zile de concediu de luat încă, nu o să le pot lua toate anul ăsta. Dar săptămâna asta avem două zile libere de la stat, mai aștept cu ale mele. Vine 1 Decembrie, ziua națională a României, motiv de mici și bere sau vin fiert cu plăcinta de mere. Noi vrem și un grătar mic, dar îl amânăm pentru weekend când mergem cu toții la Moreni. S-ar putea suprapune cu dorința mea de a asista la meciul de fotbal de pe noul stadion din Târgoviște, dar vedem, nu e panică, pot merge și altădată. Cum să mă opun eu Universului?

    Weekend-ul care tocmai s-a încheiat s-a lăsat cu multe ore in șa, nu atât de mulți km că am mers ușor, dar mi-a prins tare bine, un pic infrigurat dar eliberat la acoperiș. Am alergat niște câini, am înjurat niște șoferi idioți, lucruri normale pe șoselele patriei. Au apărut deja stegulețele tricolore, se încarcă lumea de românism și o să iasă fum de mici. Nu pot ajunge la București la paradă, îmi plac defilările, m-am și uitat într-un an la toată transmisiunea de la tv, dar anul ăsta poate bag o tură mai lungă, până la cota 1000. Așa am vrut eu să fac o tradiție, de 1 decembrie la Cotă. Și ce să vezi, nu mi-a ieșit. Eu tot încerc, și tot eșuez. Dar nu mă las și nici nu mă supăr. Aia să fie a mai mare problemă din viața mea. Zilele astea avem de decorat (adică soția are, că eu nu am pricepere) și de montat luminițe pe afară. Vedem cât le ținem in priză. 😀😀😀 Noi ținem bradul de la 1 decembrie până la 18 februarie, de ziua Emmei, dar anul ăsta l-am strâns pe la jumatea lui martie, aia perioadă de sărbători, frățică. Noi nu ne încurcăm. Să vedem ce ne aduce Moșul anul ăsta, eu o să pirmesc sigur niște facturi. Doamna mea mereu zice că are tot ce îi trebuie, e de treabă, sunt liniștit. Dar Emma încă nu a trimis scrisoarea Moșului, cred că e ceva important și îi e teamă să pună pe foaie. Vai de buzunarele noastre!😀😀😀😀 Hai că iar am bătut câmpii fără nicio recoltă clară, doar am scris să treacă timpul. Vin tirurile cu coca-cola, păzea. Holidays are coming, holidays are coming!

Un clasic în viață.

Scriitorul din mine 27.11.2022 (III)

    Mvaaai, e inundație pe canalul de idei și dejtele nu mai prididesc cu scrisul, fac bătături la burice și sanțuri pe tastatură. Am avut aseară niște idei, le-am pus pe foaie și amu le dezvolt. Sunt mai ceva ca un dezvoltator imobiliar, doar că nu îmi bat joc de oameni, nu e hârtie prin pereți și apă în parchet. Iar sunt pe câmpii. Pornesc de la o idee bună, zic eu, și până să vorbesc despre ea trebuie să dau o raită pe câmpiile verzi, că nu se simte tratamentul util, zău dacă nu. Hai că m-am întors. Tu te uiți la tv? Nu-mi zice că ești dintre cei care nu mai au cablu și se uită doar pe net la știri și filme. Nu că m-ar interesa atât de tare dacă o faci sau nu, e dreptul tău, dar vreau să vorbesc de ceva ce e pe tv, deși găsești transmisiunile și pe youtube sau alte medii media. Eu urmăresc curse de ciclocross de câțiva ani buni, vreo 8 așa, am favoriții mei și mă uit la curse chiar și când aceștia lipsesc. Cei mai valoroși doi, Wout van Aert și Mathiew van der Poel, atât la ciclocross cât și la cursele de sosea au devenit deja legende, se vor întoarce la prima lor dragoste, ce frumos sună, începând de azi. Și va crește brusc interesul pentru curse, mai multi sponsori vor fi interesați și mai mulți oameni vor fi atrași. Când e calitate, e și profit. O să scriu aici despre rezultate și senzații, că vreau să te plictisesc și cu asa ceva. Observ că am dat-o rău în politici și aprecieri emancipate despre lume, ar trebui să mai scriu și despre ciclism și biciclete, că de-acolo am plecat.

    Azi e cursă de ciclocross, participă van der Poel și sigur e mare favorit. Iar eu nu știu cum să îmi împart ziua între Emma, tv și plimbarea mea. Îți dai seama ce viață am eu dacă asta e cea mai mare problemă a zilei? Să zicem că sunt norocos. Sau doar simplu în gândire. Nu-i bai. Mă bucur când apar chestii interesante de urmărit, că e vorba de pasiunea mea. Mă uit și la ciclism pe pistă, pe velodrom, deși nu e preferatul meu. Tocmai am văzut o știre că se lucrează la un proiect de velodrom la Craiova. Alex Ciocan lăuda inițiativa pe facebook și ar fi super să se materializeze. E prima discuție concretă despre un velodrom nou în România. Cel de la Dinamo, în aer liber, e în paragină gravă și băieții imobiliari abia așteaptă să facă un complex rezidențial cu mall pe Floreasca. Vedem ce va ieși până la urmă, ne vedem de drum și plan fiecare cum poate. Mă duc să fac o cafea, Emma s-a trezit și o să mâncăm împreună. Hai poftă mare la toată lumea! Și bani! 😉😉😉

O stire care a ramas doar stire.

Scriitorul din mine 27.11.2022 (II)

    Pare că m-am trezit cu chef de scris. A se citi "abera". Am și eu fixurile mele și când mă scoate cineva sau ceva de pe sine, trebuie să o dau, că mă roade până la os. În ultimul timp văd tot felul de exagerări cu LBGT si alte litere din alfabet. E treaba lor ce fac și de ce, încerc să îi accept, nu neapărat ca fiind normali dar măcar să nu mă deranjeze pe mine. Și văd că au început să mă deranjeze, pentru că pare că noi aștia normali, majoritarii, avem mai puține drepturi decât minoritarii, ceea ce se numește discriminare pozitivă. Dar asta e la adresa lor, că la adresa mea e negativă. Stai să vezi de unde vine angoasa mea. Orice se întâmplă în lume, trebuie să apară curcubeul pe undeva în imagine. De ce? De ce trebuie să îmi scoți ochii cu femei cu barbă? De ce toate știristele au icoana cu LGBT la piept și lumea vorbeste doar la superlativ despre această minoritate? Să mă ierți dacă par demodat, încuiat, eu înțeleg că au fost persecutați de-a lungul timpului. Dar mă simt la fel ca în perioada cu "Black lives matter" când noi, restul de alte culori, trebuia să ne dăm cu crema de pantofi pe față și să cântăm rap sau ceva. O campanie idioată, cu mult marketing și prostire pe bani. Citisem undeva că șefii mișcării o ard cu vile în LA și avioane private. Aia dreptate pentru persoanele de culoare, tati. Vedeam toți fotbaliștii cum îngenucheau la meciuri și era pe val, până au început câte unii să se opună, sau macăr să nu facă exact rahatul ăsta de sprijinire a unor lătrai, Și a trecut. Văd că acum la Qatar nu a îngenuncheat nimeni pentru ăia 6.500 de muncitori care au murit pe șantiere. Iar exagerez.

    Ideea articolului o am mai demult, dar nu am pus-o pe foaie, însă vineri seara m-a lovit. Eram pe youtube, eu urmăresc canalul "Rapha" cu filmulețe foarte bune. Ei vorbesc de ciclism în timp ce își promovează hainele și produsele din zona asta. Bun, pot trăi cu asta. Dar deja au început să mă sece cu filmulețe cu gay, bărbati sau femei, nu contează. Și nu am mai putut să mă uit. Înțeleg nevoia comunității de a se face auzită, să aibă drepturi la fel ca noi ceilalți, dar când e vorba doar de ei, încep să mă satur. Așa că nu am mai putut să mă uit la ceva ce îmi place din cauza promovării exagerate. Am mai văzut și o știre că UE obligă companiile să aibă în componența consiliilor de administrație un aumit procent din fiecare gen. O alta monstruozitate, de parcă știi să conduci o afacere de succes dacă faci parte dintr-o minoritate sexuală sau ai o anumită culoare. E cultura "WOKE" la putere, ipocrizie maximă, și o să ne prostim de tot. Îmi pare că efectul e fix pe dos, în loc să le facă un favor, îi intoarce pe oameni împotriva lor. Sau sunt eu tâmpit și sunt singurul care gândește așa!? Hai liberare la toate gândurile, că se poate!

BLM se transformă în PLM destul de ușor...

Scriitorul din mine 27.11.2022

    Bună dimineața. Sunt în budigăi, nici nu am făcut ochi, cafeaua e departe, mâncarea la fel. Și eu sunt călare pe blog. M-am trezit cu gândul că azi o să ies din nou cu bicicleta, mai pe dimineață așa, ca să am timp să stau cu Emma până plecăm la Târgoviște. Azi e ziua fratelui meu, să ne traiască tuturor, trecem diseară pe la el și bem un snaps. Până atunci, suntem morenari. Venim în Moreni de vreo 15 ani, chiar mai bine. Un oraș mic, așezat frumos între dealuri, înconjurat de păduri, ai zice că e o destinație de vis. Dar arată jalnic. Au mai lucrat la drumuri, sunt ceva parcuri și părculețe pentru copii, nu e atât de rău. Problema e că jumate din oamenii de aici au plecat afară să facă bani. Și mă refer doar la bărbații din oraș. Au rămas acasă femeile cu copiii. Mergeam cu Emma în parc sau la grădiniță și eram printre singurii tați prezenți în viața copiilor. Nici nu îmi pot imagina cât de greu le este să trăiască așa, separați. Ne mai mirăm că ăia mici apucă pe căi greșite. Cei plecați trimit bani acasă, deci sunt bani de cheltuit. Industria a intrat în comă, mai sunt câteva locuri de muncă în oraș, Petrom și Uzina de armament încă mai merg, dar și-au restrâns activitatea considerabil. Și au apărut toate magazinele mari. Un oraș de consumatori. Perfect. Cumva, și eu muncesc tot afara dar am noroc că stau acasă.

    Au fost publicate niște date interesante legate de migrație. România e pe locul 17 în lume la numărul de emigranti, cam 4 milioane de români au plecat afară. Adică unul din cinci e dus. Și procesul continuă. În octombrie, peste zece mii de oameni au aplicat la joburi în afara țării, semn că oamenii vor să scape de aici. Nu neapărat vor, dar cumva trebuie, pentru că nu se mai poate altfel. Calitătea vieții scade constant, sunt probleme din ce în ce mai mari și pare că statul român ne agreează pe aceste meleaguri, ne face un favor că trăim aici. Noi discutăm mereu în casă despre emigrare, dar încă nu suntem hotărâți să o luăm din loc, încă ne e bine acasă, deși clar suntem nemultumiți de anumite aspecte ale vieții cotidiene. Tot adunăm și scădem, până când într-o zi după egal scrie PA. Vedem noi cum aranjăm să plecăm cu cățel și purcel, că noi suntem ca țiganii, plecam cu totul, nu lăsăm nimic în urmă. Doamna mea a zis că dacă e să plece, vinde casa, să știe că nu mai are unde să se întoarcă. Ea se duce de tot!😊😉😉

Sokeres din Anglia.

Ce să nu întrebi un ciclist. Varianta 2022

    Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă judeca greșit, nu mă simt hărțuit de fani cu întrebări ciudate (ca să nu zic idioate), dar am pățit-o de câteva ori. Cum răspunzi la întrebarea: "vărule, prinde 60?", în condițiile în care eram la câmpie. Și nici nu bătea vântul prea tare în ziua aia. Și mai eram și cu single-speed. Cum mă știți, răspunsul meu a fost scurt și sec: normal! Iar în ultimul timp, de când cu distanțarea socială, pe trainer, sunt întrebat de ce mă antrenez așa de asiduu, pentru ce Doamne-iartă-mă mai trag de îmi ies ochii din cap. Nu am găsit răspuns, încă.

     Sunt mai multe întrebări deosebite pe care le primești, nu le acopăr eu pe toate, și ca de obicei, pun doar ce cred eu că merită. Plus că am observat că lumea citește doar titlul și mă înjură că sunt nașpa. Bine-bine, sunt nașpa și după ce citești articolul, dar măcar ai o certitudine. Să dăm drumul la chestionar! Nu e un top, pentru că nu știu cum să le ordonez, așa că o să curgă aleatoriu, fără logică. Asemenea vieții mele de ciclist!

     Prima și cea mai nasoală întrebare pe care am primit-o a fost dacă mă antrenez pentru a participa în Turul Franței. Nici nu contează cine m-a întrebat, nici când, ideea e că m-am blocat. Adică răspunsul era evident și la îndemână, dar trebuia să aibă și explicațiile de rigoare, mai ales pentru întrebătorul neavizat și nepriceput într-ale ciclismului. Nici nu aveam timpul și energia necesară să explic diferența dintre un ciclist Pro și unul ca mine. Cumva ca diferența dintre unul care merge pe Lună și eu care mă urc în măr, amândoi sfidăm gravitația. Așa că mai bine să nu fim întrebați, zic.

     "Tu de ce te antrenezi?" Pe bune!? Tu de ce te îmbraci în verde? De ce te uiți la seriale? Nu-i așa că nu ai chef să explici o decizie bazată pe plăcere și pasiune unuia care are alte priorități și site prin care cerne realitatea vieții lui?! Eu încerc să nu mă enervez și răspunsurile variază, în funcție de timpul disponibil, de la participarea la curse sau vreun record pe strava până la nebunia că vreau să ajung pe podium într-o bună zi. Da, știu, și eu am râs! 😀 😀 😀

     Evident, urmează: tu ai câștigat ceva vreodată? Evident că nu!! La întrebarea asta eu răspund cu #altăîntrebare. 😀 Cum naiba să zic că nu am câstigat niciodată ceva și totuși continui să mă antrenez de parcă viața mea depinde de asta!? Dar nu-i bai, îi dau înainte cu încredere, că doar e vorba de pasiune pentru chin și durere, rezultatul e doar un efect secundar, nu primordial. Chiar dacă în ultimul timp am lăsat-o mai moale, nu mai e bicicleta pe primul loc, tot mă antrenez serios, dedicat.

      Strâns legat de întrebarea anterioară este "de ce participi la curse?", atât timp cât nu câștigi nimic. Enervantă și demoralizantă, dar a fost primită de atâtea ori că am devenit imun. La fel, răspund în funcție de interlocutor, fără să mă stresez prea tare. Că doar nu poți explica unui lapon de ce îți place înghețata.

     "De ce te duceai la birou pe bicicletă?" Habar n-am ce calcule să fac pentru a da un răspuns convingător. Cum să explic eu că din punct de vedere economic, nu ies mai ieftin dacă merg cu bicicleta. Întreținerea bicicletei, hainele, timpul pierdut la echipare și dezbrăcare plus spălare sunt asemănătoare dacă aș merge cu mașina. Deci câștigul este doar în capul meu, poate nici nu se vede la exterior. La fel, cum să conving pe cineva să meargă cu bicicleta dacă nu îi place? Sigur că sunt beneficii pe care le-am prezentat deja aici, așa că nu mai pierd timpul cu asta. Mai departe.

     "Nu te plictisești?" Acu-i atunci! Joac-o p-asta! Zău, tu asta mă întrebi? Mai bine vorbim despre vreme! Cum să răspund aici fără să aberez prea tare? Încerc. Știi, sunt atâtea lucruri de văzut și de trăit pe drum, pădurea verde primăvara, aerul răcoros și baligile proaspete, gropile din asfalt și idioții din trafic, vântul din față care îți zboară mucii, degetele înghețate de la sfârșitul unei ture reci, căzăturile pe ud sau praf, penele și hainele ude. Plus că undeva scria că mersul cu bicicleta nu e despre destinație cât despre drumul în sine. Așa că răspunsul corect ar fi: fă o probă și vorbim pe urmă! Dacă tot mai întrebi, lasă bicicleta, bagă canapea la coccis și tv la benoclu. 😀

     "De ce te îmbraci în lycra?" Hai, am pus-o! Corect e să spun că ajută la pedalare, la aerisire, la aerodinamică, dar ar trebui să adaug și detalii. Așa că spun că îmi place să îmi văd curul în oglinda vitrinelor de pe drum și mă face să mă simt sexy. Clar nu conving pe nimeni, dar așa poate reușesc să scap de întrebarea strâns legată de aspect, și anume: "De ce te epilezi?" Ar merge un răspuns fain, că în weekend sunt regina unui spectacol de cabaret pe centrul vechi, dar m-ar trăda barba. Așa că spun cele 3 aspecte pozitive ale epilatului: răcire și respirabilitate, igienă medicală în cazul unei răni, și un pic de aerodinamică, dar la mulți dintre noi nu e decât placebo, nu suntem neapărat mai rapizi, doar arătăm. 😀 Plus că mie îmi și place! Gata, am ieșit din dulap!

     "De ce nu sari peste antrenamentul de azi?" Aoleu, aici deschizi cutia Pandorei, zici că ai dat cu apă opărită. Problema adevărată e nu că renunți să te antrenezi azi, cât ideea că dacă renunți azi, poți renunța și altădată și pornești într-un domino malefic și distructiv care te face să ajungi iar gras și necombativ. Și noi nu vrem asta!!!! Riscăm să distrugem tot eșafodul planului nostru de viață care arată mult mai bine de pe bicicletă, ajungem la pastile și depresie, ne apucăm de băutură din nou și visăm să ajungem șefi la birou. Din nou, nu ne dorim asta!

     Unele întrebări sunt de-a dreptul de evitat: nu e prea subtire șaua, mai vrei un ecler, de ce trebuie să faci o tură atât de lungă, cât cântărește bicicleta, cât cântărești tu, cât a costat bicicleta. Poate unii vor fi încântați să răspundă la acestea, dar cei mai mulți se zbârlesc și se încruntă. La fel mai avem și întrebări legate de cască, ploaie, soare, căldură, roți subțiri, poziție pe cursieră, atmosfere în roți, viteză medie sau timp pe un traseu (de parcă e relevant pentru cineva care nu merge decât cu mașina!). De ce ai atât de multe viteze și de ce nu porți șosete normale? 

      Să-mi fac pana, ce de întrebări ciudate! Nu le-am primit pe toate, nici nu am răspuns pentru toate, sper să nu fiu întrebat și doar lăsat să pedalez. Că asta-i pohta ce-am pohtit!

Pregătit să răspund la întrebări. Sau nu...

Scriitorul din mine 26.11.2022 (II)

    Dragul meu urmăritor, azi sunt pe un mare plus. Pentru că m-a scutit Emma de la jocuri cu copii și m-a eliberat în atmosfera ciclistă. Și știam că biletul de voie e mai generos, norocul meu. Dimineață era pe minus, așa că nu m-am grăbit să ies, cred că era 11 când am ieșit pe poartă. Nu mi-am luat prea multe haine, că era soare și peste 10 grade, am zis să nu mă încălzesc prea tare. Și cum nebunul e friguros, mi-au înghețat spaghetele, mai ales în zone cu umbră sau când intra soarele în nori. Prin Moreni și până la Câmpina a fost soare, dar pe urmă s-a înnorat, până la Breaza și apoi Comarnic mi-au cam tremurat rinichii, dar era urcare și mă încălzeam. Am admirat ceva case frumoase prin Breaza, e prima oară când fac drumul ăla, apoi am ieșit în DN1 la intrarea în Comarnic și am luat-o la vale. Vânt de spate și viteză, conașule, ce perioadă de acumulări fără să trag prea tare, la naiba cu ea. Era prea bine ca să nu merg tare, mă mai ajuta și câte o mașină, nu era prea aglomerat traficul, că prindeam și mai mare viteză. Mă bătea un gând să mă întorc pe la Ploiești, dar deja îmi era foame și am făcut dreapta spre Florești, am ocolit un pic că era drum în lucru și nu aveam chef de pene, am mai tras de mine și s-au făcut aproape trei ore jumate de plimbare, puțin peste 90 de km. Bună ieșire.

    Pe DN1, am trecut pe lângă un Petrom unde acum câțiva ani am oprit cu Petrache. Mergeam la cursa de la Sinaia, Infernul muntelui îi zicea. Noi am plecat la 9 din București, cursa era la 11, e timp, nașule. Am oprit și la un wc în porumb că se sfârșea Petrache pe el. Era 10 și mai aveam 30 de km, coada normală de pe DN1. Am apreciat că nu ajungem cu mașina orice am face, așa că am hotărât să o abandonăm în parcare la Petrom și să mergem pe bicicletă. Am mai găsit încă unul intârziat ca noi, dar l-am lăsat în spate, eram prea buni. Eu am dus trena până la Sinaia, Petrache nu era în formă, la sosire nu mai eram nici eu. Alex Ciocan dădea startul, se auzea 10,9,8,7 și noi ne prindeam numerele de tricou. Alex Peșa era deja încadrat corect la start, râdea de noi că suntem tâmpiți. Primii deja plecau și noi ne așezam la coada plutonului. Muream de râs, ne bucuram că am ajuns la start și ne dăm la curse. Deși, la cât eram de leșinați, numai cursă nu a fost aia. A ieșit o plimabre pe bani. Am făcut 5 ture și s-a terminat cursa. Cumva, ăsta era stilul nostru, eu am multe curse la care am pierdut startul. Cea mai nasoală, la campionatul național de contratimp individual. Striga lumea dupa mine și eu mă încălzeam pe câmp, am pierdut 2 minute și ceva, aș fi ieșit pe podium la cât de bine am mers, dar cangi. O altă întârziere am avut la Gentleman's Race, când Ion nu era gata și am plecat după ce se dăduse startul. Originali. Și când te gândești că ne antrenăm ca nebunii, facem tot felul de concesii și sacrificii și noi pierdem startul. Halal cicliști! Sau sportivi!😀😀😀

Comarnic amarnic.

Scriitorul din mine 26.11.2022

    Bună tare dimineața. Frate, ce devreme scriu. Am de scos niște rapoarte și nu vreau să pierd timpul, că aș ieși la plimbare cu bicicleta și aș sta vreo trei ore. Să vedem ce zice drăguța mea Emma, dacă vrea sau nu să mă duc cu ea la o petrecere pentru copii organizată la Adunare. Soacra mea s-a convertit la evanghelism (sper să fie corect) de ceva timp și frecventează slujbele destul de des. Am fost și noi de câteva ori dar nu am fost convinși să facem vreo schimbare, suntem ok cu ortodoxia, deocamdată. Dar oamenii aceștia de la Adunare sunt foarte tari, predică despre Dumnezeu dar nu te obosesc. Când eram mic aveam niște vecini care mergeau la o congregație și mă tot rugau mereu să merg și eu, dar nu m-am dus. Când auzea mamaia mea despre ei, scuipa în sân de parcă erau sataniști ceva. Eu mă distram oricum. Să tot fie vreo zece ani de când sunt și eu în contact cu ei, că organizează chestii pentru copii și Emma vrea să meargă acolo. Nu am nicio clipă vreun gând că ar face vreo trecere la religia lor, că până la urma tot despre Dumnezeu se vorbește, eu vreau doar să asculte liniștită până când nu va mai avea chef de predici. Dar oamenii ăștia sunt extraordinari, predica lor nu te obosește și nu te simți ca ultimul păcătos. Se ocupă de copiii oamenilor de la adunare, fac excursii (am prins și noi una la Brașov la zoo cu trenul), petreceri și jocuri, ieșiri la pădure, de Paște și de Crăciun dau cadouri copiilor. E vorba de o familie cu patru copii, Viorel si Madalina, pe copii nu îi știu pe toți, care își rup din timpul lor, care investesc banii lor în tot ce organizează. Îmi dau seama că e o chestie prin care adună practicanți mai târziu, dar nu mă deranjează cu nimic. Emma va decide când și dacă se duce. Noi oricum suntem oameni care cred în Dumnezeu, vrem ca și ea să aibă aceeași abordare, dar nu prea vorbim despre Domnul, că nu suntem de-acolo. Dar putem observa uriașele diferențe de cum sunt tratați oamenii de bisericile noastre.

    De exemplu, la slujbe, e o cutie care merge pe la fiecare, un fel de cutia milei, și dai cât ai sau cât vrei, fără obligații. Toți banii se folosesc pentru chiria, curentul și încălzirea spațiului. La noi la ortodocși ai cote de participare, fiecare știe cât are de plată și când. Am impresia că e și o cotizație anuală pe care o plătești, deși biserica primește bani de la stat sau primărie, știu că popii au salarii, acum vor să scutească biserica de ceva cheltuieli cu energia. E bine zic, Doamne-ajută la toată lumea. Alt exemplu ar fi că la înmormântări se face o slujbă normală, dar ce să vezi, nu te costă. Nimic. Acum vreo șapte ani s-a stins din viață stră-mamaia soției, avea 105 ani. Și ea fusese la adunare, așa că a fost îngropată pe ritul lor. Frate, au venit oamenii de la Moreni la Târgoviște, au dus ei coșciugul cu mașina lor, au făcut o slujbă liniștită, scurtă și la obiect, și nu au cerut niciun ban. Poftim!? Stai așa. Fără prosoape, fără colivă (aici mi-a părut rău!), fără bomboane, fără pomană cu doișpe feluri și cu popa în capul mesei?! Cum adică, stai așa că nu înțeleg. Și nu au cerut nici bani de motorină macar. Oamenii au vrut doar să fie aproape de "sora" lor, care trecea prin clipe grele că și-a pierdut mamaia și nu au cerut nimic. Mai că îți vine să mergi în Adunare, zău. Clar au și ei anumite reguli pe care nu o să le discut aici, cu care poți să nu fi de acord, dar e liberul arbitru care te ajută să decizi. Că doar nu te-oi convinge eu. Mă duc să mănânc și să mă pregătesc de plimbare. Vai de mine, afară e minus 1. Cred că stau mai mult la masă, poate trece de 0. Hai cu soarele, trăi-ți-ar!

Ascultă cine vrea.

Scriitorul din mine 25.11.2022

    Gata, am primit bilet de voie cu bagaj cu tot și am tăiat-o la Moreni, împreună cu fiică-mea, să petrecem weekend-ul la țară, la socri. Toate bune și frumoase dacă nu aș avea închiderea azi, adică a mai nasoală zi din lună când toată lumea trage de mine și nu apuc să mișc în front, bine că am avut timp să o iau pe Emma de la școală. Acum fac o chestie care îmi permite să aberez pe blog. Și bag. E vineri și e frumos afară și eu nu bag bicicleta. Am băgat ieri, nu-i bai, sunt oarecum în grafic. E așa de bine când nu mă stresez în legătură cu ieșitul, știu că e timp astea două zile care vin să mă plimb în voie, Emma are niște activități cu copiii și nu mă includ și pe mine, perfect. Aseară am fost în parc și am asistat bucuroși la aprinderea luminițelor de Crăciun, ceea ce mi-a adus aminte că și noi avem treabă săptămâna viitoare cu pregătirile. Punem de toate, în casă și afară, să simțim cea mai frumoasă perioadă din an. Mai e până atunci, Azi nu am apucat să urmăresc nimic la tv sau pe net, să văd și eu ce mai mișcă. Am apucat doar să fac ceva politică la magazin cu vecinul, am pus țara la cale, din nou. Îmi place să ascult și alte păreri diferite de ale mele, mai învăț, mă mai destup poate, deși am observat că îmi place mai mult să stau de vorbă cu oameni care gândesc ca mine, și nu e bine. Pentru evoluție ne trebuie dezbatere. Dacă ne închidem într-o bulă unde avem mereu dreptate și nu ne certăm cu nimeni pe idei, stagnăm. Progresul se bazează pe libertate de opinie. Păi dacă rămânem la ceea ce ne dă vreun algoritm ca știre sau propunere de împrietenire, chiar și ofertele la produse, ajungem să nu mai știm ceva diferit de propriul gând, de propriul adevăr. 

    De aceea nu sunt de acord cu urmărirea știrilor la un singur post tv, cititul unui singur ziar sau redactor, un singur magazin sau un singur drum. Sunt mereu în căutare de nou, de diferit, poate ciudat, dar îmi provoc crezul punându-l la încercare. Cu cât e mai mare provocarea, cu atât e mai puternic crezul că e bine și drept, dacă am dreptate. Clar e obositor, și e în natura omului să caute calea ușoară în viață. Dar convingerea mea e că suntem pe acest pământ o singură dată și trebuie să maximizăm efectele trecerii noastre pe aici. Eu trăiesc ca să evoluez, să creez ceva și poate să rămână în urmă. De aceea scriu, că poate reușesc să scot o carte și să scrie lumea comentarii la limba română despre opera mea. Cum ar fi? "Să analizăm ce a vrut să spună autorul despre nemurirea sufletului. Vaaai, păi se poate, nu cred că i se flutura întru totul, zău așa." La cât de amețit sunt eu, nu ar înțelege nimeni nimic din ce aș scrie, fără cap și fără coadă, ar fi un bildungsroman incomplet, cu drumul inițiatic al uitatului de la mână pân' la gură. Mamă, ce vorbe vorbesc, păzea că dă academicianul din mine p-afară și se umple strada de intelect pur. Bine că am luat bacul și mă uit de sus la tot, inclusiv la Dunăre.

Cana mea cu inspiratie.

Scriitorul din mine 24.11.2022 (III)

    Unde te uiți, vezi reclame. La orice, se vinde orice, se cumpără orice, nu mai contează nimic, trebuie să consumăm. S-au extins hyper-marketurile în toate localitățile de au fost sufocați micii comercianți. Ne facem abonament la ăștia mari și să vezi ce bine o să ne fie. Sau nu!? Păi stai așa, cică 80% din produsele din market sunt nesănătoase. Nu creeeeeeeeeeeed. Eu ziceam că patronii lanțurilor de magazine sunt niște oameni onești care ne vor binele. Da, da, să știi că ei nu dorm noaptea că facem noi cancer de la margarina din cauciuc. Nu putem să dăm vina doar pe prețurile mici sau accesibile la marfa proastă, mai bine mănânci mai puțin și mai sănătos. Dar creierul e mereu bombardat cu informații de nu te mai miră că te bucuri când pleci cu căruciorul plin ochi. Sau să scriu "oki" să fiu la modă? Cică să nu mergi la cumpărături când ți-e foame. Păi mie mi-e foame mereu, ce fac, nu mai merg la kaufland!? Fă tu listă cu ce ai de cumpărat. Eu am noroc cu doamna care e pregătită mereu. Nu pot să nu iau coș, că mereu când intru cu mâna goală să iau doar o chestie ajung cu buzunarele pline de ciocolată sau banane și cu biscuiți în glugă. Distracție. Ce ne facem dacă toată marfă e periculoasă? Eu nu am răbdare să citesc toate etichetele, să văd ce bag la maț, sunt mereu pe fugă, cred că aș lua și d-alea expirate dacă nu ar verifica doamna mea. 

    Sunt mulți care zic să nu mai cumpărăm de la super-market. Dar tu știi ce iei de la țăranii din piață? Îi crezi atât de proști încat să nu folosească substanțe interzise atunci când scot cartofi de 1 kg bucata sau varza cât un pepene? Crezi că lor le pasă mai mult decât celor de la super-market? Și de ce le-ar păsa? De ei îi pasă cuiva în țara asta? Am vorbit odată cu o persoană din Lungulețu, mama lu' producătorii de varză din Muntenia sau chiar din țară. Mi-a zis că întrec și de 10 ori cantitatea de ierbicid permisă ca să facă producții record. Asta era acum zece ani. La fel e și cu merele de pe Valea Dâmboviței. Ce ne facem, la cine să mergem? Eu nu vreau să mă apuc de agricultură, dar mi-e teamă că o să ajungem să mâncăm doar ce producem singuri, altfel nu știm ce băgăm în gură. Păi mâncăm de la țăranii români și ne cresc pui de cancer, măcar la hyper-market e un ambalaj și apar niște date acolo. Nu zic că sunt corecte și adevărate, dar e un început. Nu strică o mai mare atenție la ce mâncăm și bem. Și mai ales cât. Eu o să încerc să cumpăr de fiecare dată din altă parte, verific calitatea și de nu îmi convine, schimb. Măcar libertatea asta să o avem, deși vedem atâta reclamă că nu știu dacă ne dorim cu adevărat ce ne dorim. Face sens? (așa vorbea șefa mea când voia să pară importantă, sâc).

Un dulce, cineva?

Scriitorul din mine 24.11.2022 (II)

    Aveam o altă idee când am deschis blogul, dar m-a deraiat tv-ul din spatele meu, fotbal, Elveția - Camerun. Scor final 1-0. A bătut Elveția, dar cu gol marcat de un camerunez. Nu, nu, nu a fost autogol. Unul din echipa Elveției e negru tuci din Camerun, dar are naționalitate dublă și joacă pentru Elveția. Ce panaramă. Nu mă bucur de acest campionat, am mai scris, e greu să mă reconectez la fotbal când noi nu avem nicio umbră de speranță cu echipele noastre, dar las pe TVR1 și mai văd măcar golurile în reluare. Totuși, acest campionat mondial e așa de mânjit de șpagă că nici DNA nu se poate uita la meciuri. E făcut iarna, într-o țară fără tradiție în fotbal și cu uriașe probleme în respectarea drepturilor omului. Plus că au murit 6,500 de muncitori pe șantierele stadioanelor. Dar hei, să ne bucurăm de fotbal. Ei bine, nu. Să îl ia naiba de fotbal, că nu mai aduce bucurie pură, e amestecat cu profit și interese. Plus că mai auzi de nu-știu-ce fotbalist că e implicat într-un scandal legat de pariuri. Nu doar fotbalul e pătat, sunt probleme peste tot. Mai bine mă uit la curling și mănânc o înghețată. Cum o fi să joci la pariuri pe un meci de curling? Te bucuri când câștigi un meci? Cum o fi să fii cel mai bun la curling? Campionatul Mondial de Curling? Știu că e pe Eurosport la greu și eu doar mă cac pe mine aiurea acum, că m-am și uitat de cateva ori la tv, e un sport onest, de iarnă.

    Tot se încearcă acoperirea unor evidențe și e din ce în ce mai penibil. Fotbalul e o industrie, sportul e o industrie, plăcerea sau talentul sunt întrecute de muncă și mai ales nutriție (adică dopaj) si tehnologie. Noi cumpărăm chestii pe care le vedem la idolii noștri din sport în ideea că devenim și noi mai buni. Marketing și manipulare, reclamă și prostire. Văz că de Black Friday s-au vândut mai mult produse ca în 2021, cu o valoare cu 30 de milioane de lei mai mare. Pare o îmbunătățire, dar dacă includem în calcul și inflația, aflăm că s-a vândut mai puțin, cu fo' 25 de milioane mai puțin. Ce frumos ne mint ăștia pe site-uri, scot din context. Rahatul a crescut cu peste 200%. Ai zice "Mamă, ce creștere!", dar când vezi că era un rahat și acum avem trei, nu mai e atat de "WOW". După cum vezi, am învățat și eu să mă exprim elevat în mod nou, WOW e folosit pentru orice, eu îl folosesc pentru rahat. Wow! Sincer, mă așteptam să fie mai rău cu vânzările, ținând cont că sunt probleme peste tot, lumea își mai strânge punga și cheltuiește doar pe ce e strict necesar,. Totusi, mă bucur și că mai sunt bani în economie și mergem înainte, nu cu creștere economică reală dar măcar ne târâm spre capătul tunelului. Să nu vină trenul!

p.s. văd că și papa vorbește de fotbalul din Qatar, e bine, zic, toți se uită în altă parte când e vorba de bani. Doamne-ajută atunci!

Eu, la fiecare Black Friday. Un sarak!

Scriitorul din mine 24.11.2022

    Bună dimineața și ura la toată lumea. Hai că pe asta o dau repede că tre' să fug să iau copchilu' de la școală și mă omoară dacă întârzii vreun pic. Azi e mare sărbătoare, e ziua bunicii soției, cumva mamaia mea a doua, așa de apropiați suntem. Cea mai figură de om pe care l-am cunoscut, are niște replici tăioase de rămâi fără aer. E cel mai bun și linistit om pe care îl știu, nu e supărăcioasă, dar și când o calci pe basma, ai pus-o. Cel mai harnic și priceput om cu putință, muncește și la (cred) 86 de ani, ține curtea curată și are grijă de câini și pisici. În weekend o sărbătorim, bem o bere și mâncăm un tort în cinstea ei. Poate băgăm și un grătar că tot ne place să mâncăm sănătos. Sunt ăl mai mâncău dintre oameni și mă apuc acum să dau lecții?! Gata, gata, mă opresc, băgați în voi ce vreți și cât vreți dar să nu veniți la mine pe urmă că nu mai puteți. Poetul din mine, deh!

    Am început să scriu cu o idee pe care o am de ceva timp, fără legătură cu primul paragraf, ce să vezi, dar la cât de geniu sunt, am uitat ideea inițială și a revenit pe parcurs. Deci exista speranță. Să mă pupi în cot, Alzheimer! Ieri am avut noroc să pot ieși cu bicicleta vreo oră, că trebuia să mergem la plimbare toți trei, în familie, așea. Am prins exact când se întuneca. Așa că am avut echipament fosforescent și lumini peste tot. Și mi-am adus aminte că acum două săptămâni am venit de la mamaia mea de la Găești tot pe întuneric. Și a fost meserie curată, pentru că nu mă grăbeam, pentru că nu erau multe mașini, pentru că nu îmi era frig sau foame. Am admirat cerul și stelele, că era senin. Dar nu se mai văd așa cum se vedeau în copilărie. Ne întindeam pe asfaltul cald după ce se înnopta și admiram stelele. Un singur bec pe stradă, nicio mașină care să ne deranjeze. Se vedeau miliarde de luminițe, noi ne chinuiam să le numărăm. Bine că ne opream că altfel adormeam întinși pe stradă. Cel mai frumos screensaver cu putință, fără efecte negative pentru ochi și minte sau suflet. Știam doar poziția Carului Mare, Steaua Nordului și ne certam pe Carul Mic, că fiecare știa mai bine unde se află. Bine că nu eram pasionați de astrologie și aflam din astre ce bătaie vom lua a doua zi sau ce porcării vom mai realiza. Vremuri, vărule. Tu știi unde e Carul Mic?

Carul Mare îl știe toată lumea.

Scriitorul din mine 23.11.2022

    Ieri dimineață am apucat să ies cu bicicleta, după o săptămână de pauză. Am dus-o pe Emma la școală repede, să nu pierd niciun minut, dar când am văzut 4 grade la termometru, am pus frână și am zis că nu am cum să mă chinui două ore, o să ies doar o oră, nu îmi ingheață nimic, perfect. Era un pic de mâzgă și m-am stropit de câteva ori pe jambiere dar a fost bine, că îmi era chiar dor de mersul pe bicicletă. Ti-am zis deja, sunt în perioada de acumulare, nu trag să rup și nici nu transpir prea mult. Clar mă încălzesc, pentru că prefer să am mai multe haine și să îmi fie cald decât prea puține și să tremur. Unii aleg să fie îmbrăcați lejer și trag să se încălzească, dar pentru că eu sunt la plimbare, nu am cum să cresc temperatura prea mult. Când o să ajung la partea cu intervale o să mai dau jos din straturi, dar mai e până acolo. Deocamdată plouă mai ceva ca pă Anglia și o să aduc trainerul, nu am ce face. Nu mă coafează mersul prin ploaie că mă udă la foaie, plus că fac hainele varză. Că în România dacă sare apa de pe drum te faci tuci, ulei și funingine amestecate cu noroi. Apa de sus nu e deloc problemă, că doar te udă. Dar clisa de pe asfalt îți ruinează hainele. Orice detergent sau balsam folosești, rămâi cu o dungă neagră pe spate, model de urmat, zici că te-a călcat tractorul.

    Aseară m-a scos Emma în parc, era plăcut, cam rece dar uscat. Am făcut câțiva pași, ne-am dat în leagăne, am imitat o pasăre ciudată care cârâia de zor, am făcut o poză și am plecat. Lacul e încă foarte scăzut, ne rugăm de ploaie pentru că e deprimant. Gâsca noastră de Nil încă e acolo, nu vrea să stea la zoo, îi place în libertate, dar o să vina gerul și va trebui să se adăpostească. Mai trecem pe acolo, îi mai ducem mâncare, altfel cum să o ajutăm? Mă bucură să văd la tv știri despre oamenii care sunt achetați pentru că agresează animale, dar noi avem violatori în libertate, ce așteptări să avem în legătură cu idioții care fac rău necuvântătoarelor? Asta e unul din motivele pentru care aș pleca azi din România. Să nu mai văd animale moarte pe drum, pui aruncați în câmp, câini bătuți, cai maltratați. Am luat și noi animale de pe stradă, nu mai avem loc, așa că am mai dus și pe la adăposturi, dar nici ei nu mai fac față. E un interes general să existe câini maidanezi ca să se fure niște bani de la buget pentru hingheri și firmele care se ocupă cu așa ceva. Nu mai sunt câini, nu mai încasează. Cum să nu vină lumea să castreze gratuit? Sunt atâția oameni care se implică și fac mult bine, dar nu e destul. Pentru că și sunt multi idioți care zic că e bine să lași pisica să se înmulțească pentru că ăsta e rostul ei pe pământ. Puii se vor descurca, prin vecini sau aiurea. Băăăăăă, voi sunteți proști? Pardon. Bă, voi sunteți proști. Punct. Nu era întrebare. Multă lume va zice că are probleme mult mai mari decât animalele fără stăpân și se uită în altă parte. Nu le pasă. Dar ce te faci cu cei cărora le pasă!? Ei nu au dreptul să le fie bine în țara asta? Mai sunt unii care zic că ei nu se uită la tv și că nu îi interesează politica. Frate, păi tot ce se întâmplă în țara asta te afectează și pe tine. Direct sau indirect, suferi de pe urma proastei orânduiri. Poate vom reuși să ne implicăm mai mult, să schimbăm ceva. Că prea așteptăm degeaba să fie mai bine deși e din ce în ce mai rău.

Luminita, vecina de la parte, e pa Spania acum.

Scriitorul din mine 22.11.2022

    S-a făcut marți, nu s-au făcut trei ceasuri rele, sau au trecut fără să le bag în seamă că eram la muncă. Mă bucur că m-am întors acasă, am motivele mele, dar nu pot să ignor diferențele uriașe dintre ce trăim noi la Românica și ce trăiesc alții prin Occident. Clar sunt bune și rele de ambele părți. Dar avem spre ce tinde și cumva să îmbunătățim ce e la noi. Vorba aia, după ce ajungi pe fundul mării ai doar o direcție, în sus. Sper doar să fi ajuns deja acolo jos, că de nu, e jale maximă. Mă uimesc ăștia pe la tv care se laudă că ajută pensionarii. Băbăiatule, păi pensia e drept nu ajutor social, dar ați reușit să cumpărați aproape televiziunile și nu mai știm de capul nostru și unde e adevărul. Doișpe procente la pensie nu acoperă nici inflația oficială, darămite aia efectivă pentru produsele de bază. Nu mai are lumea bani nici de apă chioară, ne-au sărăcit ăștia de o să murim de foame la propriu. Ce nu știe multă lume e că statul creează inflația, ne aburește că piața e liberă, dar el STATUL, cel mai mare hot în viață noastră, tipărește bani la greu și menține cererea sus și astfel prețurile nu pot scădea, că oferta e aceeași. Îi ingroapă pe privați cerând majorarea salariulu iminim, tot pentru a încasa mai mulți bani la buget. Și se încurajează și economia gri, că doar se știe că taxe mari înseamnă evaziune multă, deci șpagă grasă. Firmele sunt călărite mai ceva ca la rodeo, dar măcar acolo după 8 secunde se termină. Aici, e fără sfârșit. E ușor să dai bani din pix fără nicio acoperire în economia și producția internă, falsificăm creștere economică și menținem inflația cu două cifre. Nu cred că vom fi în stare să ieșim în stradă să schimbăm ceva. Doar ne înecăm amarul în vreo țuică neaoșă sau pe vreun blog dubios. 

    Poate avem noroc și ne scoate frigul afară din case prin ianuarie sau februarie când vor veni cu adevărat facturile mari, umflate de statul hoț care ne minte zilnic și ne fură viitorul. Tot mă îngân în oglindă să o tai spre alte zări, dar parcă nu reușesc să mă desprind. La o adică, nu am lanțuri, dar mă leagă o viață de pământurile astea. Viața e o ecuație cu multe necunoscute, dar le rezolvi pe rând și când vezi că îți dă cu minus, alegi constanta calității vieții și cumperi bilete dus spre o zare mai bună, nu perfectă. Paharul se tot umple, nu suntem în stadiul la care nu mai acceptăm prea multe, dar cine știe, odată se scoală instinctul voiajor și zburăm fără priviri în retrovizoare. Hai liberare!

Un spital oarecare din Londra, cantina.

Scriitorul din mine 21.11.2022 (II)

    Mereu mă laud cu posibilitățile mele în materie de program de muncă, mă bucur de flexibilitate și am cum să mai fac și altceva decât muncă în timpul muncii. Nu păcălesc pe nimeni, munca mea nu o face nimeni mai bine ca mine, așa că șeful meu îmi permite luxul de a face pauză când am chef. Îmi dau seama că fabulez acum, nu am "mereu chef" să iau pauză că nu pot de muncă. Dar nu pot să nu observ că mă pot bucura de viață mai mult decât la birou. Tocmai a început Campionatul Mondial de fotbal și pot să urmăresc cu coada ochiului transmisiunile din Qatar, parcă acolo se desfășoară. Nu sunt sigur. Nu mă caca pe mine, să știi, chiar nu mai sunt în contact cu lumea "balonului rotund", România a fost ultima oară la un turneu final in 1998 și de atunci face pauză, mai ceva decât fac eu de la muncă. Nu știu când am mai arătat eu un așa dezinteres față de sportul rege, dar nu e doar din cauza mea. Dau vina pe fotbaliștii români care au scăzut nivelul competiției interne în asa hal încât nu ne mai bagă nimeni în seamă. Sărăcii, ăștia de pe la televiziuni, încearcă să facă show cu și despre fotbal, dar le iese doar când vorbesc despre alte campionate. Ce chestie, am un castron cu mieji de floarea soarelui dar nu îmi vine să scuip. 😀😀😀 Nici nu înjur, că sunt la muncă și e familia acasă, mă fac de râs. 

    Se zice prin lume că o să re-deschidă stadionul din Târgoviște peste vreo trei săptămâni, poate mă duc și eu să adun material de blog, nicidecum să îmi susțin echipa locală, Chindia. Pe vremea când jucam fotbal și luam diplomă de cel mai bun atacant aș fi fost bucuros să asist la partide unde să văd ceva acțiune, dar azi sunt departe de fiorul ăla. Poate să mă ia cu fiori doar dacă mă îmbrac subțire și bate vântul. Am mai vorbit cu oameni din sistem și îmi spuneau că promovările de la echipele de copii și juniori se fac pe bani, adica plătești ca să îți joace fiul. Nu trebuie să ne mai mire de ce toți jucătorii români sunt niște suficienți. Exagerez, clar, nu toți sunt așa, dar sunt într-o pondere atât de mare că nu mai avem speranță. Când era Emma mică și ne jucam cu mingea mă gândeam cum ar fi să facă și ea fotbal. Echipa de fete de la Târgoviște a jucat o finală de Cupa Romaniei la fotbal feminin, dar ea nu a vrut și nici doamna mea, așa că am renunțat. Nu visam eu vreo mare performanță, dar mi-ar fi plăcut să facă un sport mai dur să prindă curaj. E bine că totuși nu a mers la balet și încă e deschisă la minte pentru karate. Socrul meu visa tenis de camp, la fel și doamna mea, dar e bine că nu mai are vârsta pentru a face carieră. A scăpat și își trăiește copilăria, fără muncă și chin. Doar mă înnebunește pe mine să ne jucam cu păpuși, mai puțin în ultimul timp, dar tot "girl stuff" îndur. Ce viață grea am! Dacă citește doamna, nu mai pup desert la masă. Sau masă. Hai paaaaaa! 😀😀

Varianta americană

Scriitorul din mine 21.11.2022

    Frățieeee, ce plouă afară. Te trage ața la somn mai tare decât e trasă musca la dulceață. Cască și gândurile, zău. E luni și merge fabrica de glucoză, am idei dulci și iscusite pentru minți luminate și elitiste. Așa mă gândesc eu să atrag mai mulți cititori, vă mint că sunteți cei mai frumosi și destepți. Sigur voi deja știți asta, că vă mint, nu că sunteți frumușei, dar treceți peste, că aveți probleme mai mari pe cap decât un Bălăceanu cu mâneci lungi. Că veni vorba de mâneci, conformația mea de urangutan ciufulit mi-a pus mereu probleme la cumpărarea de bluze și geci, am mâinile foarte lungi de nu mă aplec să mă leg la șireturi, doar mă înclin "umpic", ori e bluza prea largă ori sunt mânecile prea scurte. Am mare noroc la mersul pe bicicletă, pentru că hainele de ciclism au în general mânecile lungi. Asta da ușurare. În rest, să vezi ce sacouri și costume de împrumut am, la nunți zici că sunt fiul ploii și am venit să cer de pomană. Are doamna mea și mai multă muniție pe partea de panaramă la adresa mult-iubitului și prea-puțin adoratului soț. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Azi m-am apucat de scris cu un gând și am ajuns pe alte câmpuri, vai de capul meu. Unde eram?...

    Gata, mi-am adus aminte. Sâmbătă, la plecarea din Londra, am luat tren până la Luton și am ajuns devreme, că aveam bagaj și nu ne ardea de plimbare cu metroul și geamantane în cârcă. Eu nu aveam chef. Doamna s-ar fi plimbat un pic pe la centru și shopping. Atât îmi trebuia, să vezi pârtie ce făceam pe Oxford Street. Săreau englejii ca floricelele din cuptor. Autobuz de la Victoria la Saint Pancras, apoi tren până la aeroport. Lejer trafic, lejer la gară, tren aerisit, vreme uscată dar cu nori, nu am apucat să deschid laptop că am ajuns în 30 de minute. Și aici a trebuit să o tin pe doamna de vorbă, că nu avea chef să citeasca sau să stea pe net. Așa că am răcit gura cu folos și a trecut timpul repede. Mi-a plăcut mult că nu ne-am grăbit deși am ajuns cu doi ani înainte. Nu ne-am stresat deloc, am mâncat ceva și am așteptat să se deschidă check-in. Foarte puțină lume, e super-tare să pleci sâmbăta dupa-amiaza, e pustiu de bine prin aeroport. Atmosfera părea dintr-un film american unde acțiunea se petrece într-un supermarket pustiu, cu câțiva angajați care fac curat și ceasul care ticăie a lene. Am lăsat bagajele, am trecut de securitate. Aici, am stat vreo 10 minute după niște arabi care aveau multe parfumuri și nu încăpeau toate într-o pungă de plastic d-aia mică. Frate, ce i-am înjurat. Ca să aflu după ce au plecat ei că eu de fapt am stat pentru că am uitat o sticlă de apă și una de suc în ghiozdan, că altfel treceam demult. Aici, o oglindă era bună, să văd când îmi dau palme peste ochi și minte, că sunt bou. Dar nu orice bou, ăl mai bou dintre boi. Și scrie acolo: orice lichid mai mare de 100ml nu este acceptat. Vai de coarnele mele! Înainte de îmbarcare, citeam în sala de așteptare și a venit la mine o doamnă cu multe fuste să mă întrebe: "Do you speak Romanian?". Normal că i-am răspuns în engleză: "YES!". Să moară doamna mea de râs. Păi cum, mă, nu ai putut să zici "DA"!? Se pare că "NU". 😀😀😀😀

Dedal lucrează acum la Luton.

Scriitorul din mine 20.11.2022 (II)

    Vărule, ce e cu mine azi, am idei de pus pe foaie, nu știu în ce ordine să le iau, prea multe. Când nu sunt deloc, când sunt în plus. Ce om, niciodată nu e bine. Nu mă plâng, doar mă distrez pe seama labilității care mă caracterizează. Sus-jos, carusel scrie pe viața mea. Săptămâna asta a trecut mai greu decât mă așteptam, au fost patru zile și am trăit paișpe. Mi-a lipsit Emma, mi-a lipsit bicicleta, dar au fost și probleme de rezolvat de la muncă și ceva alergătură. Stres, nicio supapă, măcar dacă băgam alcool. Am băut cateva beri orientale, Tiger și Tsingtao. Am mâncat de la asiatici de mi-a ieșit pe nas, dar din nou nu mă plâng. Marți am fost la un restaurant asiatic unde aveau mâncăruri din mai multe țări. Am făcut poze ca să știu ce am degustat, nu aveau poze și doar citeam daca e pui sau porc sau vită. In rest, toate legumele sunt ok. Creveți sau insecte să nu fie. Deși, am băgat până la urmă din primii. Cred că e cea mai gustoasă mâncare asta asiatică. Alegerea restaurantului ar trebui să țină cont de cateva aspecte: să fie aglomerat și plin de asiatici. Așa ne-a recomandat un prieten englez. Marți a fost un local aflat în apropiere de Oxford Street, Eastern Street pe nume. Lumea în interior era de multe feluri, nu neapărat asiatici, asta și din cauza că nu eram în China Town sau Soho, locuri frecventate de oblici. A fost de bine, eu aș da 5 stele pentru gust și aspect al mâncării, 3 stele pentru servire și 1 stea pentru local. O amestecătură de culturi și culori, cu rețete diferite care să acopere cât mai multe gusturi. Recomand. 

    Vineri, în schimb, am ajuns la China Town, la mama chinejilor. Multă lume pe stradă, semn că vine weekend-ul. Deja ne era foame si aveam chef să mâncăm rață, deci alegem chinezi. Nu am mers prea mult, am găsit unul care arăta decent pe afară, nu am reținut numele, pot să zic doar că e al patrulea restaurant pe dreapta, cum pici în Londra.😀😀😀😀 La parter era full, numai galbeni. Dăm ziua buna, cerem o masă pentru doi, suntem poftiți la etaj. O scară îngustă și abruptă, mergem la primul cat. O ușă de farmacie duce spre un "salon", vreo 6 mase de diferite dimensiuni, pline de asiatici dar și vreo patru europeni. Primim locurile lângă ușă, o să sufăr de frig că se vântură oamenii. Am impresia că am nimerit în depozitul unui mini-market din piața Obor. Erau cutii cu marfă sau poate farfurii și pahare, două frigidere cu bere și suc, și gata. O cămară vopsită în alb, cu mese de servit masa. Interesantă strategie de marketing. Dar am primit berea și nu a mai contat nimic. Au început să vină și farfuriile cu mâncare, fericire. Frate, nu că ne era foame, dar tot ce ne-au adus era foarte bun. Aperitive cu porc, pui și creveți, îmbrăcate cu miere, susan și ceva morcov ras, și o verdeață verde cu pesmet, eu am zis că e caramel, că era dulce, doamna a zis că sunt bou. Apoi o juma' de rață și o porție de noodles grași cu pui. Și niște sosuri dulci-picante, ca să intre berea. Muicăăă, am zis că nu mai plec de acolo, am mâncat de am rupt ciorapul, nici nu ne-am mai putut gândi la desert. Am mulțumit pentru masă, am plătit și am plecat. Intâi pe la baie să ne aranjăm curelele. Ai fost la toaletă în avion? Aia e încăpătoare, asta ioc. Curat, dar cu aer de veceu la curte cumva. Mai aveau să pună și un par să te aperi de câini. Nu-i bai, era numa' bun la nevoi. La coborâre, mare grija la doamna mea pe tocuri să nu ajungă prima la parter. Înapoi în stradă, înapoi la hotel. Două zile abia am mai mâncat dupa festinul de la chineji, Doamne-ajută la toată lumea. După cum vezi, mă pricep și la recenzii. Să vezi ce le-am scris celor de la booking.com despre hotel. Nu mă mai primesc ăia. Mare pierdere! 😀

Scriitorul din mine 20.11.2022

    Ce nebunie, am ajuns acasă. Am stat patru zile la Londra dar parcă au fost o sută, abia așteptam să ajungem acasă, la Emma. Clar ne era dor și de restul vieții de aici, mai mult sau mai puțin, dar ea este magnetul care atrage pilitura vieții noastre. Nu putem sta separat, deși în weekend-uri merge la Moreni, e totuși aproape și nu simțim distanța. Acum, din Anglia, părea că trăim vieți paralele, ea săraca nici nu putea să vorbească la telefon cu noi că începea să plângă de dor. Sunt sigur că și doamna mea a udat ceva șervețele umede. Eu, doar mă știi, un robot cu chip de înger, nu aveam cum să mă manifest așa de siropos dar am trăit distanțarea ca niciodată înainte. Cumva, nu eram la Londra, eram nerăbdător să ajungem acasă. Ce ți-e și cu inima asta. Dar am citit eu undeva că mintea domină materia, dar trebe ceva efort și capacitate din partea cenușie ca să controlezi partea materială și sufletească. Nu zic acum să ne apucăm de yoga sau alte tipuri de meditație, dar nici să ne lăsăm copleșiți de sentimente cum bate vântul. Eu am ales calea mai ușoară, nu vreau să sufăr și gata, mă uit în altă parte. Dar când e vorba de Emma e mai greu, sau aproape imposibil să neg ce simt. Și sufăr. Nu ca un câine, Doamne-ferește, dar de data asta a fost cel mai rău și cel mai probabil va fi din ce în ce. De aceea țelul meu în viață e să fiu aproape de cei dragi, că pentru asta trăim, să ne bucurăm de familie și de amintirile comune. Ne bucurăm împreună, suferim împreună. Dublăm fericirea, înjumătățim durerea. Matematica simplă a vieții după Mancuso.

    Citesc o carte cu Nadal și observ aceeasi abordare. Familia pe primul loc, peste tot împreună. Clanul. Asa mi-a zis și Rob, șeful meu, înainte de concediu, să mă bucur de viața mea în clanul Mancuso. Ce frumos sună. Nu mă simt ca un Naș și nici Soprano nu ne strigă lumea pe stradă, dar Emma așa a cresut, cu toți în jurul ei și e cum nu se poate mai bine. Ne aducem aminte cu plăcere când mergeam toată șatra la serbări la grădiniță sau în primele zile de școală, eram cei mai numeroși. Echilibrul și sănătatea emoțională se construiesc pe trăire pozitivă și împărtășită, toată lumea contribuie cu ce are mai bun. Și cumva și noi am devenit mai pozitivi, mai conștienți de implicațiile abordărilor diferite dar unite într-un bine comun. Tragem să creăm un viitor luminos, bazat pe sinceritate și dragoste de aproape, simț comun și îndatorire spre mai bine. Frate, și la Târgoviște plouă, mai ceva ca la Londra, dar sunt mai pozitiv. Și nu am băut. Încă. Hai noroc și bine am venit la toată lumea!

Primul tablou al Emmei.

Scriitorul din mine 17.11.2022

    Ai nevoie de un sfat? Găsești pe toate drumurile, toată lumea te învață și încearcă să te convingă că adevărul e la ei și doar trebuie să dai “follow”. Atât de simplu. Nu mai e nevoie de argumente, de logică, de propriul tău crez sau convingere, TREBUIE să accepți părerea altuia doar pentru că.  Mă obosesc oamenii prea importanți pentru lumea asta, pentru prostimea din mine. Sunt atât de simplu că aș putea să le dau una și să scap. Dar nu mă complic și îi ignor, nu complet, că tot îi înjur în gând și caut să îi evit pentru totdeauna, dar nu mă mai consum inutil. Ei vorbesc, eu ascult, dar în cap tot melodia mea o am. Ciudat cum pot unii oameni să își aroge niste calități doar pentru că au citit la un curs on-line de dezvoltare personală că e bine să nu te subestimezi. Doar că ei, cu neuronul obosit, nu își dau seama că nu au cu ce să se afirme, și doar vorbesc în gol. Am cunoscut mulți oameni care au reușit să urce pe scara ierarhică doar pentru că erau buni oratori. Așa era și pe vremea comunismului, propagandiștii erau primii în toate. Nu contau calitățile, doar volumul. Niște simple boxe cu roți care fac gălăgie în sat și atât. Și pe care inevitabil se depune praful. Ce bine ar fi să fie atât de simplu. Proștii ăstia reușesc să îi afecteze pe oamenii din jurul lor și nu pățesc nimic, pentru că nu le poți aplica o corecție cuvenită, că tot tu ai de pierdut. Așa că te apuci de incantații și voodoo și poate moare prostovanul. Măcar de invidie. Mie mi-a ieșit pasența asta fără să mă chinui prea tare. Și am fost mult mai satisfăcut decât dacă aș fi luat măsuri directe. Nu sunt deștept, stai chill, așa s-a nimerit, mi-am văzut de drum și am ajuns mai bine văzut decât răuvoitorii mei. Să mă pupați la ridiche, sărăciilor, pica-v-ar rangul! Se vede că sufăr din cauza proștilor și a prostiei din capul meu care nu mă ajută să îi trimit la naiba pe toți. Nu pot, frate, oricât aș încerca! Hai cu trenul, nașule, ca mi-au înghețat dejtele și scriu dezlânat! Azi, la birou, pe o cameră termică, fața și capul erau roșu aprins, semn că am cenușiul activ. Frate, când am pus mâinile, erau albastru închis, cam cum vezi la ghețari, așa sunt degetele mele pe cameră. Reci și mov. A zis maică-mea că nebunii au probleme cu frigul. La mine e de la circulația proastă, clar. Așa mi-a zis și doctorul la ultimul control. Jur.

Gara din Bracknell, locul de naștere a miraculosului articol de azi.

Scriitorul din mine 16.11.2022 (III)

    Partea bună când călătorești e că întâlnești oameni și locuri noi, poate ai mai trecut pe acolo sau i-ai mai văzut pe acei oameni, dar sunt alte ipostaze și alte perspective. Plus că dacă mai suferi și de Alzheimer ca mine, toate și toți sunt noi de fiecare dată. Partea rea când pleci e că lași acasă ce e mai drag. Ai putea să plângi de dor și să îți muști pumnii, dacă nu ai avea ceva mai bun de făcut. Eu, de exemplu, mă concentrez pe amintirile pe care le construiesc și apoi le povestesc. Nu pot evita momentele când sunt departe de ce iubesc (și nu mă refer la bicicletă, da, să fie clar!), dar pot evita să fiu trist. Încerc să nu mă gândesc prea mult la dor si am doar gânduri constructive, pozitive și frumoase. Clar trebuie să bei să fii in starea aia, sau să ai marfa potrivită, și mai ales în Anglia e greu să nu cazi în găleata cu melancolie, pe vremea asta posomorâtă. Azi a fost soare la prânz, da, mare minune, și apoi s-a pus pe ploaie de a rupt norii. Acum mai picură un pic. Când am plecat de la birou spre cină am avut inundație la gânduri, așa de tare a plouat, la naiba. Și sunt oameni aici care merg cu scuterul sau bicicleta de nu au nicio treabă, frate. Nu știu dacă m-aș putea obișnui cu vremea de aici, dacă aș putea alege, nu aș trăi în veci în UK, dar dacă ar trebui, cred că aș reuși să găsesc ceva pozitiv și să mă bucur de viața de aici. Sunt foarte multe lucruri bune în țara asta, dar cred că peste tot sunt lucruri bune, depinde doar ce vrei să alegi să vezi și să faci să pară important pentru tine, indiferent ce îți zice influencer-ul din mine sau din altă parte.

    În Anglia, zic eu, nu ai iarna ca în România și nici vara, mă refer aici la extreme. Vremea e blândă, temperată. Udă, dar temperată. Ai multiple posibilitați în carieră, cu pregătirea și experiența din România, poti trăi decent oriunde în țara asta. Dacă vrei să călătorești, o poți face liniștit, cu mașina sau trenul sau autocarul, sunt autostrăzi și căi ferate peste tot, bani și timp să ai. Lumea e civilizată și nu te deranjează inutil, simți că ești respectat și stilul tău nu e criticat, indiferent cum alegi să trăiești. Multe nații prezente aici nu te fac să te simti străin, pentru că e plin de străini. În viața de zi cu zi se simte influența monarhiei (ideea sotiei, sâc!) și pare că lucrurile sunt așezate si firești, fără turbulențe inutile. Locuind aici ești la doar 5 ore de SUA dacă faci rost de viză. Nu se pune praful pe mașină pentru că plouă mereu și e totul verde. Dacă îți bei mințile și dormi pe trotuar in weekend, nu te judecă nimeni și nu te trezești cu gumă de mestecat în păr. Dobânzile pentru credite sunt de câteva ori mai mici decât în Romania și nu te simți ca la cămătar când mergi la bancă. Sunt benzi de biciclete peste tot și nu strigă lumea după tine pe stradă sau nu aruncă cu pietre după tine. Aici nu vezi animale abandonate iar cei care le abuzeaza ajung la pușcărie. Poliția are respectul cuvenit și pare că exista ordine pe străzi. În Anglia sunt un million de facultăți unde poți găsi drumul potrivit pentru copilul tău. Ete că am reușit să scriu de bine despre Anglia. Mă opresc aici. Mai am o stație și cobor, e cald si bine în tren la fel ca la metrou, iarna. Hai noapte bună, cititorule!

De fapt, vocile m-au pus.

Scriitorul din mine 16.11.2022 (II)

    Frațiueăr, ce zi lungă și grea. Încă la birou, încă nu am plecat spre hotel. Mai am ceva mailuri de citit dar nu mai pot, iau o pauză. Mă gândesc la cum am călătorit azi cu trenul, elegant și rapid. Nu mai știu când am mers ultima oară cu trenul, cred ca a fost cam acum 3-4 ani, o excursie la Brașov cu un grup mare de copii și ceva părinți, să vizităm grădina zoologică și să urcăm la cetate. Emma era mai mică și am purtat-o pe umeri toată plimbarea prin Brașov, era invidiată de toți copiii, mai ales când aveam de urcat. Frumoasă amintire. Atunci am văzut prima oară tigru alb, cămilă albă, bufniță albă (buhă, că era mare rău). Știu că nu ne grăbeam și mersul trenului nu ne-a deranjat, Emma era prima oară cu trenul și i-a plăcut foarte mult. Eu îmi amintesc că abia ne târam, opream în toate stațiile și părea că ne întoarcem in timp. Aici, în schimb, trenurile merg ceas, mai puțin când sunt greve, desigur. Dar chiar te poți bucura de plimbare, poți admira peisajul, mai ales că Anglia e ca un mare parc verde. 

    Am putea compara prețurile dar nu ar fi corect, pentru că nivel de trai și putere economică, dar impresia mea e că putem avea spre ce să tindem din punct de vedere al organizării și beneficiilor de pe urma unui sistem de transport eficient, mai ales în vremurile astea grele. Oamenii tot trebuie să facă naveta pentru muncă, marfa tot trebuie mutată din A în B, turiștii tot au nevoie de căi de comunicație pentru a vedea lumea. Și e mai ieftin ca mașina, mai simplu poate uneori, și mai puțin obositor. Sunt atâtea motive pentru a investi în calea ferată de la noi că nu am loc pe blog și cuvinte în cap. Trenurile sunt curate dar nu strălucesc, pare că lumea chiar are grijă să nu își bată joc de ceva ce folosește zilnic. E ca și cum noi mergem la toaletă și nu tragem apa, nu-ți mai vine sa te întorci, pe bune. Așa și cu mediul în care lucrezi și trăiești, unde și cum te deplasezi, nu îți bati joc de ele, că îți folosesc. Bineînțeles că sunt metode de atenționare și amenzi pentru cei care calcă strâmb, dar parca lumea e mai conștientă de importanța bunurilor comune. Nu zic că englezii sunt niste modele de curățenie și disciplină, ferească Sfântul, dar putem să devenim mai buni încercând să luăm de la alții ce am putea folosi în beneficiul nostru. Doar zic.

Am venit acasă la trenul Thomas

Scriitorul din mine 16.11.2022

    Good morning, boss. Așa mă salut acum în oglinda sufletului. Am ajuns și la UK, Doamne-ajută la toată lumea. Am ajuns cu munca, desigur, nu cu plăcerea. Dar tot e bine. Și ce dacă plouă și e urât afară de îți lăcrimează ochii, e cu plimbare și aer diferit așa că e pe plus. Hotel în Londra, aproape de centru, nu e luxos dar e cochet și curat. Patru stele indică pe ușă, dar nu le are. Cum firma plătește, nu ne putem supăra prea tare,nu? Mâncarea e bună, dar parcă era mai bună înainte, i-o fi afectat inflația de au redus calitatea când au crescut prețurile. Am câteva zile de întâlniri și discuții legate de viitorul nostru ca angajați în companie, vedem încotro ne duce clasa conducătoare. Aș fi vrut să scriu de ieri, dar am călătorit și ne-am plimbat seara prin oraș si nu am mai apucat. Acum sunt în tren și am o juma de oră de taclale și le dau repede. O să fie o zi lungă, cu ședințe și apoi cină cu mai-marii, vor să ne îmbete și să ne înmoaie, să nu mai punem întrebări incomode și să fim prieteni. Păi eu după o bere sunt cel mai bun prieten cu toată lumea, mă cumpără repede pe mine. Nu știu cum îi vor convinge pe englezii și nemții mei care rup butoiul, ăia sunt de cursă lungă, nu îi face nimeni. 

    Problema la aceste discuții e că noi în România nu avem un sindicat să ne apere și nici legislație care să ne protejeze. Suntem cei mai descoperiți. Ăștia prin vest au forță, nene, nu te pui cu sindicaliștii, își știu drepturile și le apără cu viața. Noi avem noroc că mergem împreună la discuții și îi lăsăm pe ei să vorbească, deși pe undeva noi le-am furat locurile de muncă și ar trebui să ne urască, suntem prieteni, nimeni nu muncește de drag și toți avem un sef pentru care lucrăm. Sunt și ei conștienți că orice companie merge după profit și îl scoate cu orice ocazie, indiferent cine suferă. Așa e globalizarea, ne dăm și noi dupa ea. Observăm în România fenomenul pe care noi îl produceam în Spania și Italia acum 20 de ani, când am invadat vestul. Acum avem indieni și srilankezi care muncesc în Pipera, o să ne trezim și cu doctori și asistente cu ochii oblici. Toată lumea merge după bani, muncește și aleargă în toate părțile să fie pe plus. Cred că ne-am făcut deja 8 miliarde și o să ne fie din ce în ce mai foame. Văleu, ce idei am azi, cred că e de la vremea asta frumoasă. Hai cu soareleeee! Sau cu băutura, că și aia încălzește! Tre' să cobor, postez și corectez mai târziu! Byyyye!

Vremea probabilă e mai mult sigură in UK.