Pe bune, și cicliștii sunt oameni! Există nenumărate cazuri de cicliști care au renunțat la bicicletă din cauze mai mult sau mai puțin (in)credibile. Eu nu mă văd renunțând la pasiunea mea pentru ciclism, chiar mă gândesc că dacă o să fiu vreodată conectat la aparate, o să cer un pat pe două roți, frâne pe disc și schimbătoare electronice. Sunt multe problemele întâlnite în viața de biciclist, o să încerc să enumăr câteva din cele mai mari angoase atunci când mergem cu bicicleta pe coclaurile recent asfaltate ale patriei. Pe alte site-uri am găsit fobii legate de ciclistii profesioniști, dar cine din noi e pro?! Corect, nimeni. Dăm din cenușiu, atunci. Ca de obicei, nu mă pricep la enumerări sau rânduiri, habar n-am cum să le așez, așa că scriu repede, că uit ideile, în pana mea! Hait, le-am uitat, băga-mi-aș...
(O săptămână mai tarziu) Hai că am regăsit un pic de inspirație. Să-i dăm repede! Cea mai mare frică e legată de ciclismul însuși. Lumea se teme în general, trăim într-o lumea dominată de frică. Toată lumea se teme de ceva, mereu suntem amenințați, trebuie să ne apărăm, să ne luptăm pentru resurse, pentru viață, pentru țară. Teme-te și nu cereceta! Okay, mersul pe bicicletă e periculos, dar ce nu e periculos pe lumea asta? Și statul pe canapea la tv prezintă un risc, să faci guși și grăsime și stop la ceas. Păi atunci de ce să nu mergem pe bicicletă? Gata, te-am convins, deci nu ne mai e frică să ieșim pe două roți.
Dar acum începe nebunia. Că apar gândurile. Nici nu ieși pe ușă că și începi să te întrebi dacă te-ai îmbrăcat adecvat. Nu mai zic că sunt unii (nu eu) care își fac griji despre cum arată, dacă sunt asortați sau la modă! "Bravo, ai stil!" scrie pe bazon, zău! Asta cu adecvarea se potriveste mai ales când e frig, că eu nu reușesc niciodată sau aproape niciodată să mă îmbrac potrivit. Ori prea gros și transpir, ori prea subțire și mi-e rece la oo. Am încercat să anticipez cumva și în funcție de cât de tare sau încet am de gând să merg, așa mă și îmbrac, dar tot nu e 100% potrivit. Așa că analizez gradele de afară, cum voi merge și cum bate vântul, și aleg numărul de straturi. La ciclism e bine să ai multe straturi, că aerul e cel mai bun izolator. Dar ai auzit de ceapă degerată, nu!?😀😀😀😀
Când pleci din casă, o altă grija e să nu te plouă. OK, vara nu ești așa de stresat, că e cald și faci baie, chiar dacă unii puriști plâng că le intră apă și mizerie la bilele din rulmenți, dar în general nu vrei să te plouă când e și frig afară, că oricâte ai pe tine, apa se infiltrează și îngheți ca un maro. Am ieșit acum vreo 2 săptămâni pe uscat și a venit o ploaie nasolă de m-am udat peste tot, chiar cu haine de ploaie și overshoes. Nici nu îmi mai simțeam bucile când am descălecat! Direct în baie m-am oprit! A curs noroi de pe mine de parcă a fost alunecare de teren, nu alta! Divorț a scris pe mine!
Te sui pe biclă și centura de puls nu funcționează perfect, îi trebuie ceva timp să înregistreze corect ritmul cardiac, la naiba! Ai răbdare, dă-i la pedale acolo și o să își revină! Sau nu prinde sateliții rusești! Vărule, nu e ca și cum am un program strict de antrenament, dar parcă pleci cu stângul dacă nu vezi pe monitor telemetria dorită! Că doar ne pregătim de Turul Franței, nu de bălăureală pe coclaureală! Și dacă o arzi pe zwift, teama e să nu cadă netul la sprintul final! Ce ți-e și cu evoluția asta tehnologică! 😀
Ce traseu alegi? Ia, cum bate vântul? Eu prefer să am vânt de spate la întoarcerea spre casă, că doar acasă ajung de cele mai mult ori. Corect, mai contează și cât de tare bate, așa că mereu arunc un ochi pe net pentru vreme, dar verific și steagurile de la ieșirea din oraș și reconfigurez traseu.
Pe drum, cea mai mare teamă e legată de camioanele care trec prea aproape de cotul stang. Uneori, simți cum te ia pe sus și prinzi o viteza nedorită. Sigur că te obișnuiești, dar nu scapi niciodată de teama că nu mai ajungi acasă din cauza unui idiot care "nu te vede, bos!" și îți bagă bazonul între urechi de-ți tremură vocea. Se lasă cu înjurături de morți și raniți, dar te încarci/descarci degeaba. Greu ne vom civiliza, poate doar dacă toți soferii se fac bicicliști sau dacă se vor da amenzi pentru condus periculos sau neglijent. Deci, niciodată.
Tot pe drum, sau mai bine zis, pe lângă drum, sunt niște ființe cu 4 picioare și ceva colți care aleargă după roți. Și latră, mamă-mamă! Cel mai nasol e noaptea când apare din neant fix lângă tine și îți sare apa din bidon și pulsu'-n tavan. Altfel, te pregătești cum poți, uneori sprintezi și scapi de ei, alteori mai dai din picioare și plesnești oarece boticuri umede și chelălăitoare. Dar ce te faci când urcă drumul? Eu mă dau jos și îi iau la pietre, când găsesc. Injur toți câinii și stăpânii lor care îi țin la poartă și îi dau mai departe. Unii, săracii, chiar au căzut din cauza câinilor. Eu nu am decât sperieturi, cea mai grozavă de la un rotweiller (nu știu cum se scrie) care nu renunța oricât de tare mergeam. Norocul meu că a obosit el primul!
Drumul e lung, multe sunt și gândurile. Uneori, când ai o pană, rămâi cu cicatrici sufletești, zău. Următoarele 10 ture vei avea în gând "dacă fac pană!?". Cică pana e o stare de spirit, dar eu am făcut pene și când eram pe plus infinit la moral, deci nu cred în asta. Plus că eu zic că dacă eviți zonele cu mizerie, reduci riscul. Sau daca nu mergi pe drumuri fără asfalt, poate cine știe, eviti penele!? Ideea e că trebuie să fii pregătit, să nu ai grija timpului rămas până începi serviciul sau alte obligații, atunci clar devii stresat dacă faci pană. Nasol e când e frig rău, dar eu zic să evităm ieșirile sub zero grade departe de casă, să putem chema ajutoare cu mașini. Tata știe!😀
Când ieși în grup, teama de a scăpa plutonul ca pe un sapun ud îți ingheață gelurile, așa că atunci când dai accept la o tură cu baieții, ai grijă să fii in formă. Deși, am ajuns la concluzia că mai bine mergi în ritmul tău, mai ales iarna, când ai un anumit program pe care vrei să îl urmezi dar băieții au chef de fugă. Așa, ai și o scuză că nu ai stat în pluton! 😄😄😄
Când rămâi fără apă sau mâncare, poți opri la hypermarketul din sat și iei tot ce vrei. Asta numai dacă ai bani! Nu cum am pățit eu când am fost la plimbare, cu 2 lei în buzunare, de n-am avut nici de o apă chioară. Bine, bine, se presupune că ai mai mult de 2 neuroni și nu îl uiți pe unul acasă. Dar tot te descurci, că doar românii sunt cel mai primitor popor, foamea și setea te ajută să scapi de rușine și trac. Cerșești mâncare cu ambele mâini sau vara furi din livezile de pe marginea drumului fără teama că ratezi Raiul!😀😀
La curse apar chestii noi, cum ar fi teama că ți-ai uitat acasă ceva: geluri, butelia de CO2, pompa de buzunar, apa cu electroliți sau batoanele cu magiun. Sau poate că ai uitat echipamentul norocos și prinzi o zi proastă! Eu am o problemă cu unghiile, să fie tăiate, că altfel îmi merge rău! Poate unii au o chestie cu părul de pe față sau picioare, să fie aero, habar n-am! După ce începe cursa există teama de căzături, dar nu neapărat că ar durea cât că s-ar putea strica bicicleta și că nu termini cursa sau pierzi vreun loc fruntaș în clasament. Niște nebuni ăia de simt asta, eu nu! Plus că eu am avut de câteva ori mega-crampe și am descălecat, dar am mers mai tare decât duceam, deci vina mea. Dar tot am gânduri legate de probleme fizice in timpul cursei, ca să nu mai zic că am avut probleme cu căcări multiple și am suferit in CURsă! 😃😃😃😃😃
O altă teamă o trăiești când treci de la pedale normale la spd (sau automate, zice cineva, undeva). Ai plăcuțe pe tălpi și ești legat de bicicletă. Sunt cele mai sănătoase când vine vorba de pedalat, că îți protejezi genunchii, în primul rând. Dar când faci trecerea, sigur o să cazi. Dacă ți-e teamă sau nu, cazi oricum. Eu nu am căzut din prima, am mers câteva luni bune până la prima căzătură, fix după o tură de 90 de km pe mtb, în fața blocului, fix într-un boschet unde am donat niște piele și ego. Dar nu am murit decât de râs! Sau în intersecție la Iancului când am oprit la stop, între benzile de mașini, în dreapta autobuz, în stânga Octavia. Eu declipsez dreptul, bicla se apleacă în stânga! Îmi amintesc doar "Zdrang!" pe Skoda și "hahahahahahaha" din autobuzul plin. Sifonat la moral, m-am ridicat și am plecat fără să mă uit stânga/dreapta.😀 Ultima oară am căzut ieri, pe câmp, am ales o scurtătură și din cauza noroiul am oprit și nu am apucat să declipsez. Fleoșc în noroi!😄😄😄
O alta teamă a bicicliștilor e furtul bjiuteriei. Eu, ca să scap de aceste gânduri, nu las bicla nicăieri, doar dacă plătesc o factură și o las legată de un stâlp în fața magazinului și o verific constant. Acasă, niciodată bicla nu a stat pe scara blocului, iar la curte o mai las afară, dar tot legată și cu doi câini, dar de cele mai multe ori stă în casă. Tata a rămas fără cursiera lui rusească acum 35 de ani când stăteam într-un cartier cu înaripate, și parcă nu vreau să pățesc asta. Unii au reușit să își găsească bicicletele furate și să le recupereze, dar altii mai puțin norocoși au rămas cu buzele dezumflate. Dar să ne veselim un pic, zic. Banc: niciodată să nu calci cu mașina un țigan pe bicicletă, s-ar putea să fie a ta! 😀😀😀😀😀
Unele angoase s-ar lega de cum pedalezi sau cum arăți pe bicla, dar eu sunt așa de mândru de cum arăt și merg pe biclă încât am scăpat de teama asta. Teama de ridicol nu o simt, oricât de colorat sau strâmt/mulat îmbrăcat sunt. Mă doare la bazon că îmi zice lumea că alerg și mă antrenez ca nebunul când nu am nimic de câștigat. Mă antrenez cât pot de mult și nu prea am teama că m-aș putea supra-antrena vreodată, nu am eu atâta timp la dispoziție. Legat de asta am o super-frică să nu rămân fără timp pentru biclă. Să nu merg cu bicla e cea mai mare teamă a mea, mai e un pic și se face un an de când era să mor la spital de la o apendicită cronică. Am stat aproape o luna pe bară și a fost crunt, dar am revenit pe bicicletă și mi-am revenit complet. Mă rog și de sănătate, că aia te ține pe linia de plutire și pedalare.
Vine Crăciunul, sigur vom fi mai buni, dar eu mă gândesc că mai am vreo 600 și ceva de km până la cei 10000 km propuși pe 2020. Și am și proba "Rapha 500" cu 500 de km între Crăciun și Revelion, sper să o mai completez o dată! Iar pentru la anul mă gândesc să fac un vlog, să debitez acolo 5 minute într-un clip și să nu te mai pun pe tine să citești, că îți strici ochii! Și îmi pierd și eu vederea scriind ore întregi la articole pe care le citești tu, tata, și încă vreo 2! 😀😀😀😀 Hai la mulți ani!
 |
| Eu am vândut singur biciclete... |
