Test ride. Gudereit Reynolds 453

    Acum 7 ani, când începusem să cochetez cu Strava, am realizat că îmi trebuie o cursieră pentru a fi competitiv pe șosea, fie ea urcare, plat sau coborâre. E corect? Parcă sună aiurea.. Mă rog, ideea e că mi-am dorit o cursieră, nu am fost educat într-o anumită ramură a ciclismului, pe Eurosport urmărisem mai mult șosea, deci trecerea la o cursă părea justă. Așa că întâi am stabilit bugetul și apoi am început căutările. Nu mă puteam arunca la ceva scump, și am luat-o de jos. Și nu mică mi-a fost mirarea să văd cursiere cu prețul sub 100 de Euro, care păreau chiar interesante. Multe din ele erau chiar frumoase, dar aveau nevoie de ceva atenție și îngrijire. Totuși, am văzut un amic din Valea Voievozilor călare pe una d-aia ieftină și de metal și m-am hotărât: nu vreau o cursieră d-aia veche! Punct. Stai chill, că nu mi-am luat cel mai nou avion, dar m-am oprit la una de aluminiu și ceva mai nouă. Pe care oricum am schimbat-o după vreo 6 luni, că era mare și grea și nu era de curse. Sâc!

    În căutările alea am dat și peste Gudereit, o marcă nemțească, un cadru de oțel, dar nu i-am acordat atenția cuvenită, că nu se cuvenea, vorba 'ceea. Dar zilele astea, pentru că am fost în pauză de Colnago, am ajuns pe la Liviu pe la atelier și mi-a arătat o girafă de bicicletă, mărimea 62. Eu port 54, dar am zis să îl stresez pe om și am cerut-o la un test. Și ce să vezi, omul nebun, mi-a dat-o! Săracul de el, cred că nu doarme noaptea știind că bicla lui e la mine. Și mi-a mai zis și că e de vânzare, deci nu am cum să dau greș: o stric, o plătesc, punct. 😁😁😁😁

    Istoria Gudereit începe în 1949, în Bielefeld, unde un tip pe nume Kurt Gudereit s-a gândit să construiască niște biciclete pentru clasa muncitoare, la început cu cadre făcute de el și apoi cu cadre cumpărate, dar a făcut și niște cursiere. Inițial, bicicletele se numeau KGB, un pic prea deranjant, așa că a schimbat în Gudereit și nu a mai murit nimeni. Ca o paranteză, bicicletele erau la modă în Bielefeld încă din secolul 19, când aici s-a construit prima pistă de biciclete în 1885. Gudereit cică a mers cu biciclete la Olimpiade și Campionate Mondiale, dar încă mai caut dovezi ca să le pun aici. Prin 1990 au fost printre primii care au construit biciclete de trekking, un fel de struțo-măgar bun la toate, mai puțin la fugă. De fugă s-au ocupat o perioada mai scurtă, dar au făcut-o cu niște cursiere de oțel, foarte durabile, frumoase și nu neapărat scumpe. Acum se găsesc de la 100 la 300 de euro, probabil și mai sus, dar nu știu câți sunt cu adevărat pasionați care să dea mai mult. Totuși, o astfel de bicicletă, dacă e îngrijită corespunzător, e o adevărată bijuterie în buzunarul oricărui biciclist. Acum, depinde și cât de încăpător e buzunarul, eu abia am loc de o(una!) bicicletă. Așa că profit de Liviu și când are o biclă interesantă, îl rog să o testez. Fără biclă, am sărit la gâtul lui Liviu cu o cheie de 14 și i-am sustras pentru o zi-două (adică aproximativ 50 de ture) cursiera Gudereit Reynolds 453.😃😃

    La cât de priceput sunt în ciclism, o să copiez de altii cum se face un test, ce să scriu ca să dea bine la ziar. O prezint bicicleta ca și cum ar fi a mea, fără să am vreun gând de vânzare și profit ulterioare. Așa că încep cu începutul, cum altfel. La început a fost lumina, apoi cadrul. Oțel, Reynolds, de la SUA de la mama lui. O marcă arhi-cunoscută din istoria ciclismului, nu o mai descriu aici. Ideea e că acest cadru de otel are o calitate a fabricației net superioară, cu pereții subțiri dar foarte rezistenți, care conferă mersului o eleganță și confort nemaiîntalnite la alte biciclete. Clar, cine s-a mai dat și pe alte cadre de oțel, poate sesiza oarece diferențe, dar în capul meu tembel, dupa ce am mers doar pe aluminiu și carbon, doar așa pot compara. Și, cum să zic, nu există comparație. Dar scriu despre asta mai jos, la rulaj. Cadrul are o geometrie clasică, țeava de la șa e orientată/aplecată spre spate, conferind mai mult confort pe urcare, dar la drum întins, nu favorizează fuga. Dar ce să fugi cu 12 kile de oțel? Folosind oțelul, brațele furcilor sunt subțiri, dar cred că pe vremea aia nu gândeau producătorii că trebuie să își pună logo-ul peste tot și să facă toate componentele mai late ca să încapă scrisul, cum e azi. Totusi, cadrul e frumos construit, îmbinările țevilor de la cadru sunt lucrate cu mare precizie și arată într-un mare fel, vezi și poza de sus.

    Echiparea e un clasică, arhi-cunoscută de arhi-cunoscători, unde arhi vine de la arhaic, desigur. Eu am auzit de Shimano 600 din pură întâmplare, și nici nu am căutat prea multe date pe net despre această echipare. Shimano Dura-Ace 600, așa îi zicea la începutul anilor '80, era o echipare de top, a doua încercare a casei nipone de componente. În zilele noastre, Dura-Ace e numele celei mai scumpe echipări Shimano. Pe atunci însă nu erau atât de scumpe. O biclă de atunci era cât o echipare de acum! Ce vremuri! Revenim. Shimano 600, echipare completă: schimbătoare, frâne, manete, leviere de schimbat viteze pe cadru (hait, cum naiba o să schimb eu vitezele!?), angrenaj cu foi și brațe, butuci roți. Toate arată exemplar, Liviu nu a muncit prea mult să le curețe, bicicleta a fost foarte bine întreținută și s-a păstrat biness. Totul lucește frumos, așteptând o tură. Hoo, că mai am de prezentat roțile. Mavic Am-40, așa scrie pe ele. Nu îmi par cele originale, că prea arată bine, zău. Liviu a pus niște șenile de 28, baloane uriașe față de sfrijitele de cauciucuri de 19 inițiale. Păi cu alea de 19 trebuia să cobori de pe biclă la o trecere de cale ferată, parol, așa firave păreau! Mi-ar fi plăcut să văd cât de incofortabile sunt, dar n-am apucat. Poate cu altă ocazie. Roțile au multe spițe, nu sunt cele mai ușoare, o să am de tras la accelerări sau pe urcare, dar cred că la viteză mare mă vor ajuta, datorită inerției mari, deși sunt de profil îngust, deloc aero. Vom vedea! Șaua e old school, așa, lungă, cam lată spre față, să vezi ce dansez pe ea. Pare tare, dar asta trebe, eu nu caut confort la șosea. Am ajustat-o cât am putut, fiind mărime 62, mai greu de găsit poziția optimă pentru pigmeu de 1,78 care sunt. Picioare să fie!

     Să ieșim la plimbare. L-am păcălit pe Liviu că dau o tură-două, o să bag sute, desigur. Prima ieșire e pe înserat, știu deja numele turei pe strava: Steel Sunset. Adică apus de soare de metal, sau metalic. Dar e cald, nimic tăios la vreme. Mă simt bine pe biclă, mă cam supără "între-bucile", îmi trebuie timp să mă obișnuiesc cu poziția asta. Stau întins ca o pisică pe sobă iarna. Ciudată schimbarea vitezelor, pe cadru, dar mă obișnuiesc repede. Plus că schimbă forte fin, elegant. La drum, bicicleta se așează perfect. Accelerezi greu, cam ca un diesel puturos, îți trebuie picioare (eu nu am!) să o duci spre 40 la oră. Deci merg cu 35. Și gâfâi și umflu pulpele ca pentru vânzare. E de muncă, nene! Hai să mă ridic din șa! Ce să miști vaporul de pe o parte pe alta, centru de greutate sus, cadrul mai mare decât mine, se opune cu succes. Nu atacăm, ok. Mă resemnez. Sau nu. Iar mă ridic, accelerez, nu mă mai surprinde rezistenta bicicletei, și încep să prind viteză. Așa, conașule, mai vii de acasă! Eu mă gândeam că având roțile grele voi putea să stau la o viteză ridicată cu mai puțin efort! Nț, sâc, că nu e așa! Nefiind profilate, roțile nu mă ajută. Greu acolo sus, rămân fără aer și o las mai moale! OK, viteză de croazieră să fie. Luxul (confortul) e la el acasă. Sigur ajută și gumele de 28, absorb toate denivelările, dar cadrul e senzațional. Fin, așa pot denumi rulajul pe această cursieră demodată, dar atât de carismatică. Chiar are personalitate, dar o simți cel mai mult la drum. Rulează fin, dar cabrează ca un căluț nărăvaș când vrei să sprintezi. Ciclistule, șezi mumos, drăguță, că acceleram cum și când vreau eu! Poți să te opintești tu cât vrei, ea impune ritmul. Ciudată treaba, eu sunt obișnuit cu bicicleta mea de carbon, excesiv de reactivă, tare ca un lemn uscat care îți face toporul să zbârnâie în mâini când ai de gând să îl crapi. Deci așa se pune problema! Zic să ne conformăm și să ne bucurăm de confort. Reconfigurare traseu.

     Bun, deci pe plat merge repede, dar accelerează lin, ca un diesel fără turbo. Nu e un minus, dar e bine să știi ce primești. Am terminat tura obosit, dar mai am de ieșit ca să mai testez. A doua zi am urcat la Mânăstire, un deal mic, urcare de 2 km jumate, 5% rampă, să vedem ce iese! Greutatea mare a bicicletei se simte la deal, roțile grele cer efort suplimentar, dar deja mă așteptam la asta. Plus că am descoperit pe plat că nu te poți ridica din șa ca să biciuiești căluțul. Adică, te ridici din șa, dar răspunsul nu vine, bicicleta nu se înclină stânga-dreapta după bunul plac al vânătorului de kom-uri. Clar această poreclă nu i se potrivește! Mancuso, stai jos, 4. Să mulinăm, deci. Foile mari, 53 cu 39, 8 pinioane în spate, cel mai mare de 27, e de muncă, ticule! Schimbătoarele funcționează ireproșabil, schimbă la fel de lin precum Ultegra pe care le aveam pe Specialized Tarmac. Frăție, câtă finețe! Minunat de funcționarea fără cusur a lui Shimano 600 nu mai bagi de seama că roțile se lasă la urcare, că o fi de la balon, că o fi de la roți și spițe, pare că se înmoaie când apeși în pedale! Hmm, un modernist ciclist ar zice ca pierzi "X" watti, dar nu-mi pasă. Am hotărat că mă concentrez pe confort, să urcăm la pas atunci. Denivelările drumului se vor simți la coborare. Nu stau la poze sus, o iau în jos, că mă asteaptă munca de acasă/birou. Dar când o iau în jos îmi amintesc că Liviu vrea să vândă bicicleta asta cu mențiunea "roți cu vopsea pe suprafața de frânare", așa că nu cobor ca un descreierat (adică normal), dar nu cred că greutatea mai mare ar fi ajutat la accelerația gravitațională prea mult, vârsta se simte când doresti viteză mare. Dar ce vrei, frate, și viteză și confort!? Alege!

     La final, am repatriat bijuteria la tatăl ei, Liviu, mulțumit că am avut ocazia de a mă da cu o bicicleta rasată, elegantă, confortabilă, cu echipare de top. Păcat că măsura 62 e doar "un pic" mai mare decat 54-ul meu obișnuit, dar nu cred că aș fi avut parte de experiențe mai puțin plăcute. Super-mulțumesc pentru mecanicul meu personal Liviu! Super-mulțumesc pentru atenție! Ne mai vedem! Ta ta! (așa salută Hannibal!) 😃😃😃😃

Munca de acasă face piciorul frumos

     Bună dimineața, cititorule! Faptul că încă hălăduiești pe aceste pagini presupune că aberațiile mele nu te-au obosit de tot și mai duci câteva. Știu că toate au o limită, și știu că uneori pare că eu nu, că doar sunt un deosebit, dar și eu mă mai gândesc câteodată că nu pot alerga pe câmpiile verzi fără să mă mai temperez. Așa că mai montez câte un gard, câte o poartă, care să mai filtreze cumva debitul aberant. Dar nici nu pot să nu pun pe foaie ce mai gândesc în zilele obositoare, cam fără vlagă pe biclă, dar cu atâta agitație la cap. În drumul meu pe două roți am găsit de cuviință să analizez un pic situația mea.

     Acum ceva timp îmi doream să muncesc mai puțin și să petrec mai mult timp cu familia. Nu a ieșit partea cu munca, e la fel de multă dar mai ales mai stresantă. Dar a ieșit partea cu timpul și familia. O conjunctură favorabilă m-a ajutat să muncesc de acasă, cu mult înainte de a veni buba covid peste noi și să ne trimita pe toți la casele noastre sau ale băncilor, să executăm munca de acasă. Eu aveam deja multe luni bune de când încetasem să mai fac naveta zilnic la București și mai mult munceam de acasă (Târgoviște sau Moreni). În primul rând a fost timpul pe care l-am câștigat evitând naveta. Nu mai zic că acest timp înseamnă de fapt și bani (transport, mâncare), dar și efort si odihnă în același timp. Deci pe lângă faptul că am câștigat timp cu familia, care e cel mai prețios, am crescut și calitatea acestuia. Sigur că sunt și voci potrivnice, dar e fiecare cu prioritățile lui, nu stau aici să descriu sau să dezbat argumente pro sau contra, e treaba fiecăruia ce alege atât timp cât își asumă toate urmările alegerilor lui, fără să dea vina pe destin sau loto. Eu vă zic punctul meu de vedere, perspectiva mea asupra lucrurilor. Și ce dacă mă faci nebun, eu nu mă plâng de alegerea mea. Haha, tocmai am văzut niște imagini haioase despre munca de acasă și mi-am amintit de faptul că acasă poți munci în chiloți și pijamale toată ziua 😃😃😃😃 Asta argument pro munca de acasă!

    Și nu mă plâng deoarece pe lângă aspectele pozitive de mai sus, e și partea sportivă care are de beneficiat de pe urma muncii de acasă. Cele 2 sau 3 ore pierdute pe zi pentru navetă (stai chill că și dacă stai în București pierzi 2 ore pe zi pentru navetă) eu le pot consuma liniștit pe bicicletă. Am timp să îmi fac antrenamentele, uneori când fac pauză am timp să mai scriu inepții pe blog (clar fac prea multe pauze!), sau aloc timp pentru rezolvarea unor probleme administrative (a se citi facturi, cumpărături, nimicuri). Și pare că toată lumea din familia mea e câștigată. 

     Nu am cum să te conving de cele de mai sus dacă nu prezint și partea mai puțin placută, că îmi lipseste cafeaua de la birou pe care o beau cu Corneluș, sau discuțiile pe care le mai aveam la baraca lui Peșa, sau naveta la birou pe bicicleta cand mă întâlnesc cu Murariu și fugim pe DeNeu, dar zău dacă mai gasesc și alte chestii mai puțin plăcute cauzate de munca din casă. Era o glumă acum câteva luni: oare muncim de acasă sau locuim la birou? Dar nu mă stresez cu un răspuns. E adevărat că muncesc mai mult decât atunci când mergeam la birou, dar sunt și mai eficient, pentru că am ocazia să mă descotorosesc de gândurile încărcate de birou și mă pot bucura mai mult de timpul liber. Plus că am impresia că se întâmplă și mai multe lucruri când sunt acasă. chiar dacă ratez oportunități de carieră. Nu e de mine, să urce alții! Sunt mulțumit cu responsabilitățile prezente! Așa că e chef de pedală mai mult decât oricând, îmi permit chiar și să zic că azi nu am chef să ies, deși agenda e la fel de încărcată, parcă nu mai sunt așa presat de timp ca înainte. Sau poate că îmbătrânesc și nu mai realizez anumite lucruri, orice e posibil! Dar ideea e că per total, munca de acasă mă ajută să fiu mai sănătos fizic, antrenamentele pe bicicletă merg bine, gestionez mai bine timpul pe care îl petrec făcând ce îmi place, echilibrul muncă/timp liber e mult mai stabil. Corect, sunt și zile când muncesc mai puțin, dar și alte zile când stau până la 11 noaptea deși încep la 8 dimineața, dar le balansez. Și tot mă simt pe plus!

Să nu exagerăm!

Vorbe din pluton

     Amu' să vezi distracție! Am zis să mă ocup un pic și de alfabetul mersului în pluton, dar e ceva de muncă. Am căutat și pe net, dar e mai greu cu traducerea din engleză și o să încerc să fac anumite paralele cu ce știu și eu deja, ca un mini-veteran al mersului la șosea. Mai mult mini decât veteran, dar ăsta sunt eu, nu aveți altul. Sunt atât de mulți termeni folosiți, un fel de jargon al ciclismului, încât îmi va fi greu să aleg cele mai importante sau amuzante vorbe din pluton. Sunt sigur că pe multe deja le-ați auzit urmărind ciclism la tv, Ciocan e foarte generos în explicarea termenilor. Dar pentru că nu am decât o jumate obosită de neuron, în afară de "vânt de morcov", "trenuleț", "cotețar", "cade pianul" și "bunny hop", zău dacă mai știu și altele. Așa că merge copy/paste. Îmi dau seama că îți dai seama că fac pe victima, că doar mai știu și eu câteva alte exemple, dar îmi place să atrag mila ca un câine flămând în așteptarea unui os. Nici nu știu cum să le ordonez, alfabetic sau după numărul de pe tricou, sigur că o să ratez câteva, dar mea culpa, sunt pă tratament.

      "Vânt de morcov" e atunci când bate din lateral și oamenii se aliniază frumos din direcția vântului spre marginea cealaltă a drumului, încercând să se protejeze cât mai mult. Îi zice și mers în formă de echer (echelon), nu știu dacă îl traduc bine, dar ideea e că nu mai mergi fix în spatele celui din fața ta, ci pe laterala fără vânt, cu o juma' de roată mai în față decât dacă ai sta normal la plasă, fix în cauciuc. Dacă sunt mulți, fac o rotație la trenă ajungând în față prin partea ferită de vânt. Asta se cheamă "morișcă", nu mai fac alineat separat. Foarte spectaculos, cele mai tari curse au așa ceva, mai ales în primăvara belgiană, dar am avut și la campionatele mondiale de ciclism din Qatar în 2016, cursa aici. În engleză îi zice "echelon". 

     "Trenuleț" e termenul folosit pentru un șir de rutieri din aceeași echipă care are rolul de a conduce sprinterul echipei cât mai aproape de linia de finish, ca să consume cât mai puțină energie înainte de a lansa sprintul final. Cu cât mai multe vagoane are trenulețul, cu atât mai bine pentru sprinter. Unul câte unul, vagoanele trag de rup picioarele și apoi se dau la o parte. Când trenulețul e foarte puternic, e ca și cum sprinterul ar fi un atacant lăsat singur în fața portii goale. 

     "Cotețar" e termenul folosit pentru a-i identifica sau enerva pe cei care stau mereu la plasă, adică nu merg niciodata în față, sau foarte puțin. Italienii sunt considerați cei mai mari cotețari, deși spaniolul Alejandro Valverde pare că e cel mai mare dintre toți. Să fie el sanatos, câștigă atât de multe curse că nici nu mai contează cum o face, că doar nu păcălește pe nimeni, e doar tactică. În engleză sună frumos, elegant, "Wheel sucker", adică sugător de roată 😃😃

    Când "îți cade pianul", nu se aude vreo capodoperă cu mâzgălituri pe portativ sau vreo soprană reglându-și corzile vocale. Se aude jale maximă de la picioare! De cele mai multe ori se întâmplă pe o urcare după ce ai fost mare viteaz înainte și ai consumat resursele. Sau când tragi prea tare și rămâi fără energie, și scapi plutonul ca pe un săpun ud în baia comunală. Am trăit-o și eu la Panciu, la Velopower, am stat cu ăia buni (sau, mă rog, mai buni ca mine), și pe ultima urcare îi număram pe cei din plutonul meu când mă depășeau. Lovitură gravă la moral. Poate că nu am fost cotețar îndeajuns de bun, cine știe!?

     "A da distanță" e termenul folosit atunci când un rutier pierde plutonul din care făcea parte și îl priveste depărtându-se, el rămânând în urmă fără posibilitatea de a recupera. Eu zic că e un mod elegant de a spune că ești praf, dar ca un gentleman, le permiți celorlați să se departeze. Mare om, mare caracter! 😃😃😃

      Poate ai mai auzit prin comentarii despre "gregario". Nu, nu, nu e Gregorio Rizzo, e gregario, adică om muncitor, cu dor de ducă dar care trebuie să ducă doar pentru liderul echipei, muncește pentru el, îi cară uneori și bidoane de apă, poate îi mai dă și roata sau bicicleta dacă e nevoie urgentă. E omul care duce greul într-un tur de mai multe zile, nu prea câștigă etape sau curse, dar e unul din stâlpii echipei, de obicei e cam cel mai vechi din echipă, are experiență și e foarte docil în îndeplinirea strategiilor echipei. 

     "Musette" se citește "miu-zet" și vine de la punga cu bunătăți pe care o primesc cicliștii de la oamenii din echipă care stau pe marginea drumului și îi așteaptă. E mâncare acolo, e de băut, nimic suspect, că de multe ori se aruncă după ce rutierul își ia ce are nevoie, un gel sau un bidon. Încă nu am făcut rost de vreuna, dar e pe listă, sper să o prind într-un mare tur. Că prin Turul Romaniei nu am văzut să se folosească așa ceva. I-am zis pungă, dar e de fapt o sacoșică draguță pe care o atârni de gât până scoți tot din ea și apoi o arunci fanilor de pe margine să o aibă amintire.

    "Soigneur" nu e ăla de îți toarna vinul când ești pe biclă, e nenea care are grijă de tine pe traseu, îți dă bidoane cu apă și plasa cu mâncare, uneori stă cu roți de rezervă pe porțiuni de drum dificile, face masaj la tâmple și nu numai după zile grele, mai și gătește, mai și conduce mașina de asistență tehnică. E un fel de valet, care ajută cicliștii să se concentreze pe ciclism și să uite de restul problemelor. Eu credeam că e și mecanic, dar cică nu se suprapun, că șade rușine! Ete-teee, avem și pretenții amu!

     "A da ciocane" e atunci când mersul/pedalatul nu e lin, rotund, și pare că doar apeși pe pedale, mai ales când ești obosit și arunci toată greutatea pe apăsarea pedalei. După ce îți cade pianul, cam dai ciocane. Se poate să dai ciocane și dacă nu ai pedale SPD și atunci chiar nu ai cum să mergi rotund, că doar apeși. Și rupi genunchii, vărule, cum am făcut eu pe mtb cu adidașii de stradă. Un sărak! 

     "Grupetto" e ultimul grup într-o etapă, oamenii obosiți rămân în urmă și se grupează ca să le fie mai ușor la înaintare. I se mai spune și autobuz sau grupul vesel, că aici nimeni nu trage decât ca să ajungă în timpul de control la sfarșitul etapei și să nu fie descalificați. Văd amu' în Giro 2020 că se folosește "grupetto" și pentru un grup de rutieri, nu neapărat ultimul. Aștept o confirmare oficială de la domnul Ciocan, îl intreb la Pucioasa pe 18 octombrie la "The Wall".

     "A băga viteză în picioare" se referă la antrenamentele pe bicicletă în spatele unei motociclete sau mașini mici, care ajută ciclistul să ruleze cu viteze foarte mari, de obicei peste 50 kmh, fără să moară de la efort. Cică se obișnuiește creierul cu viteze ridicate și nu ți se mai pare că zbori când rulezi în pluton cu peste 50 la oră și te miri ca proasta-n targ. Am încercat și eu de câteva ori, dar tot ca proasta-n targ am rămas! Un tut!😃😃😃😃 În engleză îi zice motor pacing.

     "A lua roata cuiva" nu presupune vreun furt, încă. Doar că în momentul în care cineva atacă din pluton, cel care se ia după el zice că i-a luat roata, nu îl lasă să se depărteze. Se întâlnește mai ales la șosea, uneori și la ciclocross.

     "Evadare" se folosește pentru cel/cei care atacă din pluton și se depărtează, rulând undeva în fața plutonului. De obicei e alcătuit din rutierii echipelor care nu au șanse să câștige etapa la sprint sau nu pot lupta pentru clasamentul general. Așa că, pentru expunere media, atacă și stau în fața camerelor, până îi înhață plutonul. De cele mai multe ori, evadările sunt prinse de pluton înainte de finish, dar membrii evadărilor sunt lăudați și primesc premii de combativitate. 

     Am mai gasit "noodle arms" pentru ăia de folosesc brațele doar să țină furculița sau să se spele pe dinți. Nu am termen în română, traducerea fiind brațe de tăiței, dar ar fi un fel de somalez cu bicicletă. Fals plat e atunci când drumul urcă sau coboară fără a avea o pantă/rampă prea accentuată, dar se simte imediat la picioare. Pavate e termenul folosit pentru porțiuni de drum cu piatră cubică, foarte dificile de străbătut pe bicicletă, dar care fac deliciul curselor clasice, mai ales în Belgia. Mai e și mașina de spălat, din engleză, când încerci să stai în partea din față a plutonului, dar ești mestecat și scuipat spre spatele acestuia când încep mișcările de forță și atacurile și tu nu faci față. Și arăți ca o rufă după spălare!

     Hai că v-am plictisit și azi. Dacă nu ești tata, înseamnă că ai prea mult timp liber și de aia o arzi pe blogul cu talent! Hai ura și spor la bani! Că biciclete și sănătate avem aproape toți!

Cumva, tot modest am rămas...