Dreptul

     De când ne naștem suntem supuși unei presiuni continue, de a face ceea ce ni se cere, să urmăm reguli, să respectăm legi. Nu trebuie să uităm niciodată ce obligații avem, iar când uităm ni se aduce aminte brusc, cu o pedeapsă sau amendă. Toate discuțiile sunt în jurul îndatoririlor, dar mai puțin se pomenește despre drepturi. In ultima perioadă am renunțat la anumite drepturi pentru a ajuta la împiedicarea răspândirii unui virus despre care nu știm decât că se împrăștie mai repede ca o bășină într-o rată supra-aglomerată. Așa că stam de bună-voie în casă, mergem la cumpărături sau muncă doar cu țidula obligatorie, stăm drepți când vedem garda și ne tremură chiloții chiar dacă nu suntem pe lângă ruta declarată. La naiba, ce vremuri trăim! Pe mine nu mă deranjează atât de tare, îmi pare că există o logică în îngrădirea liberei mișcări. Dar am o mare problemă cu îngrădirea liberei exprimări.

     Am citit zilele trecute că au fost închise mai multe site-uri care răspândeau "fake news". Am încercat să mă documentez, să nu mă pronunț aiurea. Nu sunt de acord cu falsa informare a publicului, cu inducerea voită în eroare a opiniei publice. La naiba, nu vrem să cream o isterie în masă pentru inutilități, fiecare e liber să aprecieze situația de față după cum îl taie capul. Dacă nu dă doi bani pe virus, treaba lui. Poate să zică ce vrea el. Pe net, pe gârlă sau pe stradă. Atât timp cât nu jignește pe nimeni, nu văd de ce nu ar avea dreptul să nu fie de acord cu majoritatea. Sau cu ce zice conducerea acestei țări. Cât timp nu mă aflu într-un post cu responsabilitate publică, nu văd de ce ar trebui să mă cenzurez și să nu spun ce gândesc. E fix treaba mea ce cred și ce spun. 

     De ce e nevoie să îmi interzică cineva vorbele!? Elimin de aici supoziția că aș răspândi știri false. Mă refer doar la emiterea unei păreri personale, bazată pe o experiență proprie și o abordare personală a tot ce mă înconjoară. Ce ar trebui să fac acum?! Să îi condam pe toți cei care nu gândesc ca mine!? Sau ei să mă condamne pe mine!? Doar Inchiziția mai făcea asta. Pământul e cât de plat sau rotund vreau eu să fie, sunt atât de prost cât îmi permit. Dacă prostia mea reușește să îmi salveze curul și să trec prin viață la fel ca un intelectual fin și sumbru, mă doare-n paișpe dacă nu sunt în asentimentul lumii. Vreau să pot să exprim orice gând, liber de remușcări și pedepse. Sigur că nu pot scăpa de judecata cititorului, dar mi-o asum, că de aia pun pe foaie ce cred. Aberație sau nu, e a mea și o arunc în eter. Că doar netul suportă orice (prost)! 😁😁😁😁😁

Inchide saltariul!

Ce să nu întrebi un ciclist

     Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă judeca greșit, nu mă simt hărțuit de fani cu întrebări ciudate (ca să nu zic idioate), dar am pățit-o de câteva ori. Cum răspunzi la întrebarea: "vărule, prinde 60?", în condițiile în care eram la câmpie. Și nici nu bătea vântul prea tare în ziua aia. Și mai eram și cu single-speed. Cum mă știți, răspunsul meu a fost scurt și sec: normal! Iar în ultimul timp, de când cu distanțarea socială, pe trainer, sunt întrebat de ce mă antrenez așa de asiduu, pentru ce Doamne-iartă-mă mai trag de îmi ies ochii din cap. Nu am găsit răspuns, încă.

     Sunt mai multe întrebări deosebite pe care le primești, nu le acopăr eu pe toate, și ca de obicei, pun doar ce cred eu că merită. Plus că am observat că lumea citește doar titlul și mă înjură că sunt nașpa. Bine-bine, sunt nașpa și după ce citești articolul, dar măcar ai o certitudine. Să dăm drumul la chestionar! Nu e un top, pentru că nu știu cum să le ordonez, așa că o să curgă aleatoriu, fără logică. Asemeni vieții mele de ciclist!

     Prima și cea mai nasoală întrebare pe care am primit-o a fost dacă mă antrenez pentru a participa în Turul Franței. Nici nu contează cine m-a întrebat, nici când, ideea e că m-am blocat. Adică răspunsul era evident și la îndemână, dar trebuia să aibă și explicațiile de rigoare, mai ales pentru întrebătorul neavizat și nepriceput într-ale ciclismului. Nici nu aveam timpul și energia necesară să explic diferența dintre un ciclist Pro și unul ca mine. Cumva ca diferența dintre unul care merge pe Lună și eu care mă urc în măr, amândoi sfidăm gravitația. Așa că mai bine să nu fim întrebați, zic.

     "Tu de ce te antrenezi?" Pe bune!? Tu de ce te îmbraci în verde? De ce te uiți la seriale? Nu-i așa că nu ai chef să explici o decizie bazată pe plăcere și pasiune unuia care are alte priorități și site prin care cerne realitatea vieții lui?! Eu încerc să nu mă enervez și răspunsurile variază, în funcție de timpul disponibil, de la participarea la curse sau vreun record pe strava până la nebunia că vreau să ajung pe podium într-o bună zi. Da, știu, și eu am râs! 😀 😀 😀

     Evident, urmează: tu ai câștigat ceva vreodată? Evident că nu!! La întrebarea asta eu răspund cu #altăîntrebare. 😀 Cum naiba să zic că nu am câstigat niciodată ceva și totuși continui să mă antrenez de parcă viața mea depinde de asta!? Dar nu-i bai, îi dau înainte cu încredere, că doar e vorba de pasiune pentru chin și durere, rezultatul e doar un efect secundar, nu primordial. 

      Strâns legat de întrebarea anterioară este "de ce participi la curse?", atât timp cât nu câștigi nimic. Enervantă și demoralizantă, dar a fost primită de atâtea ori că am devenit imun. La fel, răspund în funcție de interlocutor, fără să mă stresez prea tare. Că doar nu poți explica unui lapon de ce îți place înghețata.

     "De ce te duci la birou pe bicicletă?" Habar n-am ce calcule să fac pentru a da un răspuns convingător. Cum să explic eu că din punct de vedere economic, nu ies mai ieftin dacă merg cu bicicleta. Întreținerea bicicletei, hainele, timpul pierdut la echipare și dezbrăcare plus spălare sunt asemănătoare dacă aș merge cu mașina. Deci câștigul este doar în capul meu, poate nici nu se vede la exterior. La fel, cum să conving pe cineva să meargă cu bicicletă dacă nu îi place? Sigur că sunt beneficii pe care le-am prezentat deja aici, așa că nu mai pierd timpul cu asta. Mai departe.

     "Nu te plictisești?" Acu-i atunci! Joac-o p-asta! Zău, tu asta mă întrebi? Mai bine vorbim despre vreme! Cum să răspund aici fără să aberez prea tare? Încerc. Știi, sunt atâtea lucruri de văzut și de trăit pe drum, pădurea verde primăvara, aerul răcoros și baligile proaspete, gropile din asfalt și idioții din trafic, vântul din față care îți zboară mucii, degetele înghețate de la sfârșitul unei ture reci, căzăturile pe ud sau praf, penele și hainele ude. Plus că undeva scria că mersul cu bicicletă nu e despre destinație cât despre drumul în sine. Așa că răspunsul corect ar fi: fă o probă și vorbim pe urmă! Dacă tot mai întrebi, lasă bicicleta, bagă canapea la coccis și tv la benoclu. 😀

     "De ce te îmbraci în lycra?" Hai, am pus-o! Corect e să spun că ajută la pedalare, la aerisire, la aerodinamică, dar ar trebui să adaug și detalii. Așa că spun că îmi place să îmi văd curul în oglinda vitrinelor de pe drum și mă face să mă simt sexy. Clar nu conving pe nimeni, dar așa poate reușesc să scap de întrebarea strâns legată de aspect, și anume: "De ce te epilezi?" Ar merge un răspuns fain, că în weekend sunt regina unui spectacol de cabaret pe centrul vechi, dar m-ar trăda barba. Așa că spun cele 3 aspecte pozitive ale epilatului: răcire și respirabilitate, igienă medicală în cazul unei răni, și un pic de aerodinamică, dar la mulți dintre noi nu e decât placebo, nu suntem neapărat mai rapizi, doar arătăm. 😀 Plus că mie îmi și place! Gata, am ieșit din dulap!

     "De ce nu sari peste antrenamentul de azi?" Aoleu, aici deschizi cutia Pandorei, zici că ai dat cu apă opărită. Problema adevărată e nu că renunți să te antrenezi azi, cât ideea că dacă renunți azi, poți renunța și altădată și pornești într-un domino malefic și distructiv care te face să ajungi iar gras și necombativ. Și noi nu vrem asta!!!! Riscăm să distrugem tot eșafodul planului nostru de viață care arată mult mai bine de pe bicicletă, ajungem la pastile și depresie, ne apucăm de băutură din nou și visăm să ajungem șefi la birou. Din nou, nu ne dorim asta!

     Unele întrebări sunt de-a dreptul de evitat: nu e prea subtire șaua, mai vrei un ecler, de ce trebuie să faci o tură atât de lungă, cât cântărește bicicleta, cât cântărești tu, cât a costat bicicleta. Poate unii vor fi încântați să raspundă la acestea, dar cei mai mulți se zbârlesc și se încruntă. La fel mai avem și întrebări legate de cască, ploaie, soare, căldură, roți subțiri, poziție pe cursieră, atmosfere în roți, viteză medie sau timp pe un traseu (de parcă e relevant pentru cineva care nu merge decât cu mașina!). De ce ai atât de multe viteze și de ce nu porți șosete normale? 

      Să-mi fac pana, ce de întrebări ciudate! Nu le-am primit pe toate, nici nu am răspuns pentru toate, sper să nu fiu întrebat și doar lăsat să pedalez. Că asta-i pohta ce-am pohtit!

Pregătit să răspund la întrebări. Sau nu...

Cum să arăți cool pe bicicletă

     Pentru cineva care stă toată ziua în fața oglinzii și admiră minunăția naturii numită Narcis, acest articol ar putea fi folositor. Dar nu e și cazul meu, am fost tot timpul pe lângă modă, am purtat hainele pe dos și m-a durut în dos de ceea ce crede lumea despre aspectul meu fizic sau vestimentar. Haine largi sau blugi tăiați și plete, apoi zero de pușcărie și haine de la ajutoare, că doar așa se îmbracă miliardarii excentrici. Ăsta-i stilul meu! Eee, dar când vine vorba de cum arăt pe bicicletă, e cu totul alta poveste. Normal că vezi echipamente care îți atrag privirea, sau biciclete frumoase pe care le-ai vrea sub tine. Dar azi nu vorbim doar despre echipament și bicicletă, vorbim despre un tot, despre imaginea ta, ce exprimi și mai ales cum te exprimi când mergi cu bicicleta. Poate nu știai, dar există o poliție a stilului și la ciclism. Sigur că realizez probabilitatea să te doara fix la bazon de ceea ce zic eu acilișea, dar măcar îți faci o idee despre ce zic unii sau alții că trebuie să faci ca să îți ajustezi look-ul. Moaamăăă, zici că mi-am făcut veacul la "Bravo! Ai stil!" și amu o dau în delicatese fashioniste doar pentru că mă epilez pe scarabe. Ajunge cu aberațiile numite introducere, să trecem la treabă, Mancucci!

     Pentru așa articol nu trebe multă documentare, dai ca sigur ce ai gasit pe net și lumea achiesează imediat, e nevoie de cuvinte rotunde și expresii bățoase, gata, sunt critic vestimentar. Am găsit multe idei mărețe, unele fumate, altele exagerate, așa că nu o să le prezint pe toate. Nu mă judeca greșit, nu cenzurez, dar e blogul meu și bag doar ce cred eu că merită, cu accente personale și interpretări nedrepte, mai ales că nu am niciun fel de pregătire. (În niciun domeniu, dar nici nu mai contează!) 

     Nu știu de ce, prima regulă e să inspiri încredere. Hmm, ce simplu sună! Eu am încredere doar când beau ceva, iar pe bicicletă beau foarte rar spre deloc. Deci cam greu să îmi iasă partea asta cu încrederea. Mă gândesc că în timp câștigi încredere, odată cu zecile de mii de kilometri și aferentele căzături și experiențe care te întăresc; ploile reci și vânturile tăioase, camioanele prietenoase și rădăcinile umede, sau petele de ulei de pe asfalt și haine, ori nisipul din dinți. Așa că ai rabdare, pedalează acolo la nemurirea sufletului și vine ea și încrederea, poate. Eu aș umbla un pic la detaliile legate de bicicletă. Ai grija să fie totul curat, să nu scârțâie sau să păcăne ceva, lanțul curat, fără tone de unsoare și mezerie. Eu nu aș folosi ochii de pisică sau protecția de lanț la pinioane, trădează imediat un începător (și ce dacă mă înjuri, eu asta cred!). Prea multe lumini și suport de telefon și gentuța de sub șa nu inspiră nici ele multă încredere și experiență pe bicicletă. Dar, hei, toată lumea a avut un început.

     Pe 2 vine echipamentul. Ai grijă să nu mergi cu casca sau șoșonii de mtb pe cursieră, vei fi imediat condamnat la coada plutonului. Și eu am mers cam 1 an cu papuci de mtb, ziceam că mă doare la banană de ce zic ceilalți, dar am schimbat după ce am înteles utilitatea încălțărilor de șosea. Sigur, dacă nu ai, megi cu ce poți, tot ciclist ești, dar nu primești puncte la stil. Aia e! Dar măcar echipamentul vezi sa fie în regulă, fără ceva mega-purtat, să ți se vadă aerele de la spate. Nu știu ce să zic legat de purtarea pantalonilor scurți colorati (nu negri), nu sunt atât de deranjanți, așa că e cam depășită ideea că tre' musai să avem negru la buci. Poate am un sponsor care face bomboane de mentă, bag verde la poponeț de n-am treabă! Eu am grijă să fie totul curat, cât de cât asortat și mai ales colorat. Frate, am o problemă! Vreau să mă vadă lumea pe stradă, dar mai ales șoferii. Așa că dacă țipă tricoul strident pe mine, cu atât mai mici sunt șansele să mă calce tirul. Deci aici punctezi și la stil și la viață!

     Ești cool dacă ai regula 3 în regulă. Mamă, ce formulare! Bune pastile! Cum ziceam, la 3 avem stilul de pedalare. Cum stai pe bicicletă, mâinile și spatele în poziții optime, picioarele să nu atinga ce nu trebuie, să nu dai din brațe și din cap ca Froome că pierzi bătălia cu imaginea cool. Ideea e că dacă îți setezi poziția pe bicicletă astfel încât să fie corectă, nu prea poți da greș. Alege o marime de bicicletă potrivită. Nu ca mine. Am avut prima cursieră mărimea 58, stăteam întins pe ea ca pe canapea, zici că mă pregăteam să sar în vreun bazin gol! Plus că mă durea spatele și gâtul de parcă dădeam la cazma toată ziua! Măsura precisă și ajustarea componentelor bicicletei te scuteste de eforturi si dureri inutile. Si te ferești și de caraghioslâc, zic! După ce faci asta, încearcă să furi de la alții, vezi ei cum merg, cum stau, testează și tu, vezi dacă ți se potriveste. Unii zic să nu lași pipa foarte jos ca să fii ăl mai racer dintre raceri, că doar nu mergi mereu la curse. Eu zic la naiba cu ei, fă ce crezi, dacă te ține hernia pipotei să stai cu buza-n ghidon, dă-i bătaie! Mai era o chestie să alegi bicicleta cu o masură mai mică decât ți s-ar potrivi, ca să ai șaua sus și ghidonul jos și în față, dar asta e mai mult pentru Pro, așa că eu nu am aplicat-o. 

     La regula 4 aș aminti niște detalii mecanico-tehnice, cum să faci o pană în sub 5 minute sau să schimbi singur un lanț. Chestii mici care se întâmpla des la ture sau curse, așa că punctezi mult la stil dacă te pricepi un pic mai mult decât mine. Eu fac o pană în sub 8 minute (mtb sau sosea), am rupt și reparat un lanț în pădure (nu contează în câte ore), dar am și apelat la tatăl meu când am rămas pe coclauri fără posibilitatea de a repara buba. Deci, nu sunt cool. Mă doare la pateu! Nu râd de cineva care nu se pricepe, Doamne ferește, că eu sunt ciobul și oala spartă la un loc, dar am apreciat întotdeauna oamenii descurcăreți și pricepuți la mecanică, reglat și schimbat chestii, dar nu ca profesie ci ca hobby și plăcere. De la mine, un sincer "Chapeau!".

     Ești nebun!? Mai e și 5!? La naiba! Nu sunt cool deloc! Cică ar fi bine să știi și ceva trick-uri pe care să le etalezi pe la ture sau chiar curse (Doamne, cum mergea fratele Peșa la Sinaia pe urcare pe o roată!?! mare maestru!) Mersul fără mâini te ajută mult când vrei să dai jos din haine sau să îți mai cureți ochelarii de mâzgă fără să pierzi plutonul. Eu abia anul trecut am învățat să merg, și, Doamne-ajută, am toți dinții, încă. Mersul pe o roată nu am vrut să îl încerc, deocamdată, am nevoie de cur și ceafa, doar coatele și genunchii sunt de sacrificiu. Așa că zic pas. Aduni multe puncte dacă reușești să sari peste gropi sau borduri (pe cursieră fiind). Se cheamă bunny-hop. O chestie interesantă, dacă nu îți îngropi fața în asfalt la aterizare. Totuși, e foarte utilă. Eu am luat punctaj maxim la Călărași in 2014, când mergeam cu plutonul (fruntaș, desigur) și a trebuit să decolez peste niște crengi care "marcau" o groapă cât o garsonieră în Ghencea. Am strâns bine de ghidon, am încordat obrajii, am făcut o cruce în gând și am sărit! Challenger a scris pe mine, eram pe orbita Pământului, sau așa a părut. I-am impresionat pe colegi, juriul mi-a dat nota 10 cu lauri și am mers mai departe. De nu săream atunci, nu știu dacă azi mă mai stresa covidul. Mulțam, Domnicușorule!

     Pfiiii, ce articol, bălăcăreală și abureală la greu, am scris din top, dar nu știu cine apleacă urechea și ochiul la așa ceva. Eu pic examenul la "cool"-ăreală, nu am cea mai curată și pusă la punct bicicletă, stilul de mers nu e fluid, hainele mai sunt și murdare sau rupte-n bazon, câteodată cauciucurile se umflă singure, lanțul mai adună mizerii și porcării sau e prea întins, iar îndemânarea e a unei babe care coboară din tramvai cu ochii închiși. Perfect! Să fim la modă, zic!

C'est trop chic!

Pasiune

      A trecut aproape o lună și încă nu se întrevede o ieșire la aer curat, pe bicicletă. La naiba, a venit căldura și noi stăm ca hamsterii pe roată, încercând să nu acumulăm prea multe, fizic și psihic. Pastilele nu mai sunt o alternativă, nu mai oferă nicio tresărire. La tv și pe net am văzut toate cursele. Despre filme nu mă pronunț, la câtă ținere de minte am eu, mereu e premieră. Si, din păcate, și mersul pe trainer a devenit obositor. Am băgat și la aer curat, în curte, cu soare și vânt, dar tot e al naibii de plictisitor. Teama mea e că și dacă m-aș întrece pe net cu alți nebuni, pe zwift, aș ajunge să mă "plicti". Să le ia naiba de boli și viruși care ne bântuie velodromul vieții!

     Trag la fiecare antrenament pe bicicletă de parcă ajung (și anul ăsta) în Turul Franței. Chiar m-a întrebat soția de ce mă antrenez, de ce sunt așa de încrâncenat când bag intervale și arăt ca dezgropat la 7 ani dupa ce termin d-alea grele. Singurul motiv pentru care eu mă antrenez la fel de serios (cred eu, dar cine știe!?) este că îmi place. Imi place să merg pe bicicletă mai mult decât orice. Nu am câștigat nimic la niciun concurs la care am participat, și totuși mă antrenez. Trag de mine, mai pun o melodie, mai pun o cursă, mai stau de vorbă cu soția, și trece și "tura" asta pe bicicletă. Măi să fie, parcă nu mai e așa de greu când te gândești că o faci din pură pasiune. Pentru bucuria mișcării, pentru chinul ultimului interval când leșini și ai un blackout măreț și revelator, pentru "ce va fi"-ul de după covid. Că va fi ceva dupa el, să-l ia boala!

     Mereu m-a uimit abnegația și spiritul de sacrificiu al celor care au obținut mai mult de un trofeu major într-o anumită disciplină. Mă uit la Phelps care are 23 de medalii de aur la Olimpiade la înot. Mă uit la Federer, la Nadal, la Djokovic, la Serena. Oare pe ei ce îi mai motivează la vârsta lor când au obținut peste 100 de titluri în cariere, fiecare cu aproape 20 de titluri de Mare Slem în palmares. Cu ce gând se duc dimineața la antrenament? Cum își organizează toți pașii pentru a o mai reuși o dată în plus!? Cred că e un pic de dependență de aur, de număr 1, e ceva nebunie la mijloc. Poate o obsesie sănătoasă care îi trage de mânecă și îi convinge să se mai dea o dată, să dea totul pentru a fi cei mai buni.

     Nu e și cazul meu, nu am pretenția nemuririi obținute prin dovedirea tuturor obstacolelor de pe un traseu. Dar nu simt că sunt departe de ei, pentru că și eu pun pasiune în ceea ce fac. Am ajuns la concluzia că pasiunea mea (pentru bicicletă sau orice altceva) nu trebuie justificată în fața nimănui, pentru că nu am cum explica nebunia mea unui om care clar are filtre și lentile diferite de ale mele. Chiar și cei cu care împărtășesc această pasiune pot fi cumva străini de trăirile mele, că doar nu om fi la fel, frăție! De aia e frumos să ai ceva de demonstrat doar oglinzii din baie, că ea nu te judecă, nu te condamnă! Voi fi de acum mult mai tolerant cu oamenii pe care nu îi inteleg, pentru că nici nu trebuie. Fiecare cu buba lui, cu tichia lui de mărgăritar. Fără justificări, fără obligații față de cerințele altora, fără jumătăți de masură doar pentru că acțiunile nostre sunt sau par de neînțeles!

     Joacă scrabble, fă sudoku sau rebus, mergi la pescuit, înalță zmeie, fă oale de lut, dă-te cu coarda, fă ce te taie capul, dar fă-o cu pasiune, cu simț de răspundere și cu inimă! Că inima nu are rațiune!

Ion de pe Bărăției

     Frate, e adevărat! Eu sunt Ion, nu al lui Rebreanu, nu. Sunt un simplu Ion care a început să creadă că a mai importantă bogăție dupa familie și timp e pământul. Nu sunt latifundiar, nu am proprietăți, dar am o curte pe care o prețuiesc mai mult ca niciodată, mai ales acum cu izolarea lui Covid. Japonezii merg în parc și umblă desculți, se "împământenesc". Pare că ei știu cât de importantă e legătura cu natura, cu pământul. Un nene care a lucrat la noi la casă ne spunea că e bine să ne înconjurăm cu obiecte naturale, piatră sau dușumea de lemn pe jos în loc de parchet laminat, var pe perete în loc de lavabil și tot așa. Normal că nu am ascultat. Dar acum cu ciudățenia asta de distanțare socială și interzis la plimbări, parcă sunt handicapat, am insuficiență respiratorie. Așa că băgăm stat în curte de dimineața până seara, cum ne permite vremea și serviciul. O pseudo-evadare din mediul închis al casei în mediul închis al curții. Parcă văd camera de aer de la arest: patru pereți cu o plasă de sârmă deasupra prin care să vezi cerul. Pseudo-libertate, pseudo-viață, până și visele ajung să aibă gard de sârmă ghimpată și tavan de sticlă. Spre ce să tinzi!? Unde să îți mai întinzi aripile!? Și nu am comis nicio crimă! Incă...

     Tocmai ce am cumparat niște pământ. Nicidecum să îmi cresc zestrea. Sau să îmi sporesc recolta de castraveți Fabio. Nu, nu, ne-am luat pământ ca să crestem iarbă. Știu, știu, nu e d-aia bună cu 7 frunze de zbori fără belet la Amsterdam. E d-aia verde cu fruntea subțire, tunsă scurt și totusi fină. La un moment dat, o să primească și niște cercei de tuia. Dar mai e! Întâi să iasă!

     Revenind la Ion, parcă am trăit scena cu el când saruta pământul. Bine, bine, nici chiar așa, doar ca am trăit o satisfacție ciudată văzând grămada aia roșie-maro, care abia aștepta să se întindă la picioarele mele! Să vezi meciuri de fotbal sau cricket! Să fie iarbă, zic!

Melancolia belgiană

     Într-o viață posterioară vreau să fiu piatră. Da, da, ai citit bine! Vreau să fiu o piatră cubică de pe traseul Turului Flandrei, bătută de vremea aspră și umedă, oricât de mult mi-ar plăcea mie căldura și aerul uscat. Vreau să fiu o parte din cele mai frumoase povești scrise pe două roți, cu căzături și suferința cauzată de urcările scurte și dure din Belgia. Să știu că o dată pe an cei mai buni cicliști vin să câștige unul din cele cinci Monumente al ciclismului și eu am șansa să fiu acolo!

     Poate zici că tratamentul meu nu mai dă roade, și ar trebui schimbat sau măcar mărita doza, dar am ajuns aici pentru că îmi lipsesc cu desăvârșire emoțiile trăite la vizionarea curselor clasice din primăvară, mai ales cele care au loc în Flandra. Nu mai zic cât de greu e să nu ieși cu bicicleta pe asfalt sau pe coclauri, știu că și tu simți lipsa micilor plăceri. Dar zilele trecute am urmărit niște documentare cu Turul Flandrei, cu imagini inedite din culise, cu comentarii și trăiri ale echipelor tehnice, ale oamenilor care fac posibilă organizarea cursei dar și ale unor simpli spectatori. Incredibil de frumos, de palpitant. Cursele în sine eu le-am vazut, dar acum am urmărit cu alți ochi tot ce se întâmplă, prim-planul cu cicliștii s-a transformat într-un gros-plan maiestuos, plin de savoare și suspans.

     Documentarele m-au făcut să realizez importanța acestor curse. Dar totodată m-au facut să văd Belgia cu alți ochi. Am fost de câteva ori acolo, nu mi-a plăcut, zău. Orașe gri cu oameni conservatori, mai puțin comunicativi, nu neapărat reci. Vremea a fost de cacao cu lapte de fiecare dată, deloc prietenoasă cu ciclismul. Eu unul, la cât de friguros sunt, nu m-aș vedea mergând cu bicicleta decât vara, când sunt peste 20 de grade. Hehe, aș aduna câteva ieșiri pe an! Și atunci de ce mi s-a făcut dor!?

     Poate de berea belgiană. Una dintre cele mai apreciate. Mii de fabrici de bere, fiecare curte cu berea ei artizanală. Aspră, dură, tare! Cam ca vremea! Eu nu am fost niciodată fanul berilor artizanale, sau prea tari și amare. Și totuși, îmi place berea lor. Mai ales lângă niște cartofi prăjiti cu sos, pe marginea drumului, așteptând plutonul. Da, din nou, Turul Flandrei. E lumea pe margine ca la urs, zici că vine Papa înainte de Paște, să ne ureze de bine. Lumea stă buluc, prin copaci și pe semne de circulație, măcar să apuce să îi vadă pe nebunii pe două roți, pe cei pe care îi admiră și îi respectă pentru munca depusă, pentru sacrificiile pe care le fac ca să fie pe primul loc. 

     Turul Flandrei are câteva urcări legendare, nu se pot numi cățărări, cea mai lungă are 2 km și ceva. Și nici cele mai abrupte nu sunt. Dar combinate cu piatra cubică umedă, devin niște pereți alunecoși pe care îi faci la pas. Nu sunt deloc fanul urcărilor iar bazonul meu suferă de confort ca baba de frumusețe, nu îmi plac bătutele la obraji nefardați. Păi și atunci de ce să îmi fie dor de așa ceva!?

     O fi sindromul Stockholm pe care îl dezvolți când ești abuzat și chinuit pe urcări, la ture lungi, la curse grele, pe furtuni și ploi reci, de la căzături sau înfometări crunte!? Avem darul de a savura suferința, mai ales a altora, de ajungem dependenți de gustul sacrificiului. Ne place să vedem oameni cum suferă pentru un scop nobil. Dar nu e plăcerea perversă a psihopatului scăpat de la Bălăceanca, e pura admirație față de abnegația unor atleți care depășesc toate obstacolele și vitregiile, fără a se lăsa intimidați sau deraiați de nimic. De asta mi-e dor de Belgia! Patria lui Kwaremont, berea și urcarea, țara unde orice ciclist vrea să fie adoptat precum Fabian Cancellara, un elvețian devenit flamand, prin trăire și exprimare pe cele mai dificile drumuri din ciclism. Sante! (noroc în flamandă)

bicyclingaustralia.com

Clasicele on-line

     Cele mai frumoase curse posibile au fost amânate sau anulate. Un coșmar devenit realitate în materie de ciclism. Nu se termină lumea, mai sunt primăveri, dar realitatea asta nu îmi convine. Așa că mutarea curselor în mediul virtual ar fi trebuit să reprezinte un compromis digerabil. Am cursa pe youtube, Turul Flandrei în stare de urgență. Uite aici clipul. O mână de cicliști Pro care vor alerga în casele lor, uniți într-o cursă virtuală care să imite ultimii 31 de km din cea mai frumoasă întrecere a primăverii. Faptul că "aleargă" și Wout van Aert, unii din favoriții mei oriunde și oricând face cursa și mai atractivă. 

     Am dat play și pause de mai multe ori. Mintea mea încearcă să accepte noul format de întreceri, cumva eu am această obtuzitate la nou, mai ales când e vorba de știință și tehnică. Nu m-am împăcat niciodată prea bine cu realitatea virtuală, cu ideea de a trăi experiențe inoculate, induse. Am experimentat o singură dată la un parc de distracții și a fost ciudat. E de încercat, dar nu de trăit așa. Sau mai ales de concurat! Sunt atâtea implicații, condiționări, variabile care trebuiesc luate în calcul, îmi bubuie capul deja. O să încerc să o iau ca atare, fără nicio complicație mentală legată de cine ar putea să trișeze și cum, să fie cursă și distracție! (pauză de scris cât mă uit la cursă) 😃😃😃😃

     La naiba, fac transcriere live, mă uit la înregistrare și scriu. Cam ca la desene animate, zău așa! Dacă nu ar fi și imaginile vii cu oamenii călare pe biciclete și turbo-trainer, nu ar avea niciun farmec. Nu mai zic că trasmisia tv suferă grav, se blochează imaginea și ăștia de la GCN au ratat vreo 15 km, nu știu dacă e vina lor. Așa că am schimbat și mă uit aici. Comentariul e cât se poate de valabil, dar se simte că e ceva inedit și pentru ei. Imaginați-vă cum ar fi să comentați live un episod din Tom și Jerry. Exagerez, desigur, dar e complet ciudat. Nu vreau să zic nepotrivit, că mă acuză lumea că nu mă adaptez la vremuri, dar am și eu o rezistență la schimbare, poate mai mare decât a altora. Nu-i bai, chiar dacă sunt epicentrul blogului meu, sigur că ai trairi asemănătoare și nu mi-o iei în nume de rău.

     Ce tare să îi vezi pe oameni cum merg pe trainer și se ridică din șa! Ajută enorm de mult adăugarea imaginilor cu cicliștii din lumea reală, lângă desenul animat cu traseul și grupul de concurenti. Mai apar uneori și imagini cu traseul real. Mintea procesează imaginile, transmite semnale contrarii. Să mă bucur că mă uit la curse!? Să plâng că trăim virtual plăcerea maximă legată de ciclism!? 

      Sunt vremuri atât de ciudate, atât de încordate și nesigure, mâine e foarte departe, iar azi e foarte nasol. Cursele de ciclism intră într-o nouă eră. Și noi la fel. Cred că trecerea a fost mai bruscă decât ne doream. Cu cât de adaptăm mai repede, cu atât stresul e mai mic. Desigur că te poți opune, că tu vrei curse normale, unde să stai pe marginea drumului și să vezi plutonul cu preferații tăi trecând în viteză. Cum mai faci rost de bidoane!? Cine mai face pană!? Iar cu vântul lateral ce facem!? Cu piatra cubică!? Sau nisipul de pe traseu!? Sau ploaia, frigul sau căldura!? 

     Poate prea multe griji pentru ceva trecător. Dar daca nu o să treacă!? Imi trebuie și mie smart-trainer ca să pot concura on-line. Iar turele mele pe trainer încep sa fie din ce în ce mai obositoare. Mai ales că nu știu pentru ce mă antrenez. De ce mă antrenez în continuare!? Răspunsul meu preferat: de tâmpit! Hai cu turbo-trainerul, Moșule!

Transmisii cu ciclism de rit nou

P.S. ai observat deja că nu am zis nimic de câștigător, poate pentru că nu a fost Wout, sau poate pentru că nu am acceptat acest format. Deocamdată...

Cele mai urâte tipuri de bicicliști

   De obicei vorbesc despre mine la persoana a treia și folosesc termeni simpatici, ca "frumos", "deștept", "ambițios" și "bun". Nu rare sunt cazurile când le pun alături de "cel mai". Deci nu aș putea vreodată să mă includ în vreuna din categoriile de frumuseți exotice de mai jos. Îmi dau seama că exotic e doar vreun biciclist din Bora Bora, nicidecum specimenele pe care le întâlnim la ture sau navetă. Clar tu, cititorule fidel, ești ferit de blagoslovirea ungerii într-una din clasele enumerate. Ești ca mine, perfect. Cel mai. Sunt modest și nu zic mai mult ca perfect.

     Pe primul loc în toate topurile se clasează biciclistul care merge fără lumini. Frate, și câți sunt! Sigur, de cele mai multe ori îi înjurăm când suntem cu mașina, altfel îi depășim cu superioritatea deținătorului suprem de bec alb la față și roșu la cur și nu ne coborâm în bezna lui săracă! Mă, dar ia stai așa! Pe tine nu te-a prins niciodată întunericul fără o fărâmă de sclipire în buzunare?! Mancuso, ia zi-mi, tată, câte plăcuțe cu PSD ai luat de la Urziceni spre București când calculai prost timpul de deplasare și mergeai ca proasta-n sat când se ia curentul pe uliță?! Hmm, altă întrebare?!

     Pe locul doi e ăla de vorbește mult. Nu, nu, nu eu. Ci ăla de se laudă cu orice. Indiferent ce zici sau faci, el e peste tine. Într-o discuție la cafea, nici nu contează ce ai tu de povestit, pare că ascultă doar pentru a interveni cu amănuntele lui extra-mega-super interesante. Doar poveștile lui contează, tu ești un simplu ascultător. El e mereu primul. Chiar și cafeaua lui e mai bună decât a ta, inferiorule care ești! Plus că de obicei ăsta de vorbeste mult are și cu ce să se laude, bicla nouă, haine noi, mufă nouă sau mă-sa nouă. Mor de invidie, este!?

     Al treilea e ăla de îți comentează la toate turele și pozele, doar ca să te încurce, sau să îți arate că îți este superior. Cumva, aici intră și o parte din ăia din categoria de mai sus. Să vă ia naiba, bă, că nu trebuie să vă dau vouă explicații în legatură cu nimic, că nu mi-ați dat vreun gel sau vreo roată la curse și am rămas dator! Să vezi analize pe text și ture, că de ce așa sau de ce nu așa! Orice faci, nu e bine. Pe bune!? Să mă pupați la bazon, băi cârcotași gratuiți cu timp de pierdut! Hai că iar m-am enervat! Ce prost sunt...

    Apoi avem cotețarul. Cumva, această categorie e aparte, are și farmec, mai ales când o regulă nescrisă spune că ultimul dintr-un pluton ia și kom pe strava, pe anumite segmente. La naiba, păi pe mine chiar mă doare la Strava! Și nu mai zic că la curse ăla de stă la plasă e și cel mai avantajat. Ai zice că trena pe care o duci se va lăsa  cu urmări pozitive în clasament dar vine cotețarul și îti trage sepedeurile de sub picioare, luându-ți locul. Desigur, există și o parte negativă când toată lumea te vede așa, că stai la plasă mereu, și îți iei hate, dar cam atât. Eu mereu îmi propuneam la curse să fiu italian (cel mai cotețar popor în ciclism), dar nu mi-a ieșit niciodată. Poate pentru că nici nu reușeam să stau în pluton cu ăia buni și mă scurgeam înspre plutoane mai liniștite și mă nimeream la trenă. Iar, prost rău! 😃😃😃

     Se poate să fi intalnit la ture și calculatorul cu pedale, eu așa îi zic, ăla de calculează tot în watt-i și secunde, știe toate segmentele de pe strava, unde încep și se termină, care e kom-ul. Uneori e folositor, mai ales atunci când tu habar n-ai de lucrurile astea. Omul ăsta devine și mai enervant când începe să îți explice despre mâncare, câte calorii și carbohidrați și proteine are fiecare bob de orez. Îți piere pofta de mâncare și pedalare, o dai în bâlbâială spumoasă și schimbi grupul.
     Mai e triatlonistul. Pe ăsta nu îl urăști, doar îl invidiezi din toată inima, că el are tot timpul din lume să alerge, să meargă cu bicicleta și să înoate. Și ca să fie treaba-treabă, mai are și alte hobby-uri și are și familie. În cazul ăsta, chiar ajungi să îl urăști. Din suflet!
     S-ar putea să te fi lovit și de cel care are bicicleta bibelou, de te simți ca un ratat, doar pentru că ți-ai facut revizia acum o săptămână și tot nu arată bicicleta ca a lui. Pretenaș, nu o mai bibili atât, mai și mergi cu ea, la naiba! Păi dacă vezi metebeul meu, mamă-mamă! Zic DACĂ îl vezi, pentru că la cât de murdar e, zici că e camuflat! Dacă îl las în curte, zău de îl găsesc! Mă rog, eu știu că important e ca angrenajul să nu fie prea încărcat și frânele să te țină pe drum, altfel, poate să aibă și ceva mizerie, nu tușesc! În partea cealaltă a salonului este cel care nu are deloc grijă de bicicleta lui, o lasă cu lunile legată pe scara blocului de nu am eu loc să urc și să cobor cu frigiderul meu drag! Ăsta merită să i-o fure cineva, poate așa va reuși să o prețuiască din nou! Nu e vreo bijuterie, dar am văzut biciclete de 200 de ron furate de pe scară, așa că orice e posibil!
     Ar mai fi câteva tipuri care te calcă pe bombeu, dar nu merită mai multă atenție, poate doar o enumerare: ăla de merge la sală la spinning (el îi zice cycling) și îți povestește cu superioritate ce distanțe parcurge, de ordinul sutelor de metri (!), dar tu taci și îl asculți, să nu îi strici aura de campion. Mai este ăla de traversează pe trecerea de pietoni călare pe bicicletă și te înjură dacă îl atenționezi! Rupe-ți-ai mufa-n șina de tramvai, idiotule! Idem pentru ăla de trece pe roșu la semafor! Vine tare din urmă tembelul care merge pe aleea de biciclete din parc cu o super-viteză, ca la curse, doar să impresioneze tipesele sărace ieșite la plimbare. Băi, tâmpitule, să nu dai peste vreun copil, că apari la știrile de la ora 5.
     Acum, pe moment, nu mai am vreo altă categorie care să îmi taie elanul la ture, așa că dacă te gândești sau ai deja ceva bun, bagă aici un comentariu, să mă mai cultivez și eu nițel! Să fie scandal, zic!

E, nici chiar așa...