Google ne zice de ce e bun ciclismul pentru sănătate

     Multă plictiseală, dom'le, bag bicicletă cât de des pot, la tv nu e mare lucru, deși la cât de bolovan cu Alzheimer sunt, toate reluările sunt curse noi pentru mine (nu râde, chiar nu țin minte cursele și le văd ca prima oară!). Deci rămâne mai puțin timp de documentare pentru articole pe blog. Știu că vrei mai mult de la mine, știu ca pot, dar, hmm, nu prea îmi vine. Că e greu cu subiectele, nu îmi șade bine să înșir căcaturi (mai mari decât până acum). Dar mai găsesc subiecte interesante, analize pertinente și comentarii benefice pe care să le iau în bășcălie și să îmi distrez țiglele plictisite. Bântui pe net când și cum pot, nu ca să caut subiecte, că doar nu câștig nimic cu blogul, dar mai dau peste câte o chestie care pare interesantă. Problema cea mai mare e că îmi pare că unele deja sunt dezbătute, dar am citit eu undeva pe net (deci e sigur adevărat) că e bine să reiei subiectele. Ei zic acolo că poți da copy/paste la un articol vechi și dai înainte cu tupeu, dar nu sunt chiar așa de zăbăuc, parcă nu îmi vine să prostesc lumea. Deci trebuie să vin cu idei noi despre subiecte vechi, abordări diferite, de o să ajungi să te întrebi ce părere am cu adevărat despre un subiect dezbătut de 2 ori în 3 feluri. Bălăceanca scrie la mine la adresă, deci nu e de mirare nimic, nici că îmi pică scuipat din gură, nici că am o atingere de geniu. Atunci când un geniu pune mâna pe mine, desigur.

     Se vede din ce am scris mai sus că sunt plictisit tare. Atât de tare încat am început să citesc articole despre nutriție. De parcă la varsta mea o să ajung să alerg pentru vreo echipă World, Pro sau Continentală. Sigur că e importantă nutriția, dar, hei, încerci să mănânci bine și dacă nu alergi după cai verzi pe două roți, nu e ca și cum bagi în tine fără să te doară la coccis. Deci subiectul ăsta nu va fi dezbătut de mine, oricât aș citi și aș încerca să îl iau în balon, că nu îmi pare bun de miștouri, deși mi-ar plăcea să-ți văd reacția când îți zic să bagi orez negru și chinoa de te caci fără moț! Să lăsăm asta în seama nutriționiștilor, că e plin netul de oameni cu diplomă în toate domeniile, fără a fi neapărat peiorativ la adresa vreunuia! Libertate, dom'le, nu cenzură! Să curgă cerneala pe net, zic!

     Așa că în plimbarea mea pe net am gasit un articol despre beneficiile ciclismului asupra sănătății noastre, am băgat și eu o părere despre asta aici. Dar văd că băieții o ard mai profi pe Cycling Weekly, mai profi față de alții, nu față de mine, că nu suportă comparație. 😄😄😄

     Primul beneficiu pe care îl atacă e bunăstarea mentală, eu așa am tradus din engleză, poate ar merge mai bine sănătatea mentală. Într-adevăr, ajută mult la căpoc să poți să refulezi prin pădure, să storci sudorii pe urcări grele și să te secătuiești de orice strop de negativ și când ajungi acasă să poți să nu îți bați familia, e mare lucru. 😄😄 Dar nu e ca și cum devii subit sănătos la cap dacă dai 2 pedale, știu atâția nebuni pe două roți că mă mir cum au luat permisul de conducere! OK, te mai răcorești, nu cazi în depresie că sunt substanțele alea de le secreți când faci sport și mai uiți de belele, dar dacă ai probleme mari, mergi la doctor, fratele meu, că faci nefăcute și pe bicicletă! Jur! 😄 Pot doar confirma că după turele cu bicicleta sunt mai mereu pe plus, ca energie și dorință de viață și bucurie de tot!

     Pe doi e slăbitul. Da, da, dacă tu consumi prin efort mai mult decât pui în farfurie, clar slăbești. Stiu puține cazuri în care biciclistul nu a slăbit, poate că mânca mult mai mult decât consuma. Și pe bicla mergea încet, nu trăgea. Altă explicatie n-am! Deci bagi biclă, bagi și mâncare. Dar nu bagi și kile la cântar. Eu zic că merită!

     Ciclismul întărește muschii. Și nu doar de la picioare. Spate, umeri, gât, abdomen. Mai greu însă cu brațele, cei mai mulți cicliști au viza de flotant pe Somalia, zici că ridică doar furculițe de plastic. Sunt și cicliști cu brațe puternice, mai ales la mtb, dar noi ăștia de la șosea folosim brațele doar ca să apăsăm pe buton la garmin și să schimbăm vitezele. Mai încercăm să dregem busuiocul pe timpul iernii când mai găsim ganterele de 200g ale soției și ne prefacem că facem stretching, când de fapt tragem de fiare! Râzi, nu-i așa!?

     Ai parte de mai multe mic-dejunuri. Pentru un mâncău ca mine, ăsta era primul beneficiu. Eu am 7 mese pe zi, cu ceva fructe și dulciuri între, și o bere, și cola, la naiba, Gourmet e numele meu din apa de botez. Cică te scapă de vina pe care o resimți când bagi ca spartul în tine și nu te simți ca bulimicele de pe catwalk care își vâră dejtele pe gât după ce bagă un burgău la Mec. Noi ne suportăm mai ușor când ne îndopăm cu orice, că doar consumăm pe bicicletă, nu-i așa!? Hai cu cateringul, trăi-ți-ar, că mi-e foame! Iar!

     O sănătate mai bună a plămânilor. Ca să susții un mers alert pe bicicletă ai nevoie de aer, mult aer. OK, am zis deja că mâncăm mult, dar mai și respirăm, da!? Știu că sunt cazuri de navetiști care inhaleaza gazele de eșapament, dar au făcut niște cercetatoare britanice teste și cică ești mai expus la poluare ca șofer decât ca biciclist. Deci, nu ne înnegrim plămânii mergând pe biclă, suntem bine. Dar te rog să nu fumezi, că îmi strici articolul!

     Scad șansele să faci cancer sau să ai o boală de inimă. La naiba, păi am auzit că poți face buba la testicule de la mers pe bicicletă. Ce să mai cred!? Cumva, eu zic că dacă e o statistică, să ne orientăm după ce zice ea. Crede și nu cerceta, ia-o de bună! 😄😄 

     Ciclismul are un impact negativ mai mic asupra corpului, comparat cu alte sporturi. Vezi, de aia nu îmi place mie să alerg, că mă dor gleznele și genunchii! Clar că te poți accidenta și pe bicicletă, dacă nu ai poziția corectă, se lasă cu dureri la spate, gât, buci, chiar și genunchi și glezne. Dar totuși, te expui mai puțin pe bicicletă decât dacă alergi! Plus că eu cred că dacă ai 100 de kile în viu, bicicleta ar fi recomandată, să nu rupi oasele și încheieturile! Și bașcheții, desigur! Totuși, când bagi doar biclă, oasele nu mai capătă rezistența dorită, deci e indicat să mai faci și alt tip de efort, să nu te spargi ca un bibelou când aluneci pe un asfalt umed și doritor de îmbrățișări calde!

     Ciclismul ajută la dezvoltarea capacității de orientare. Scuze, pauză de scris, tocmai am fost orientat spre sconcșii mei de ciclism pe care i-am spălat în sfârșit, sper să îi mai recunosc. La fel ca tricoul cu Metallica. Unde eram!? Aaaa, gata, la orientare. Cred că mai degrabă te ajută să cunoști locuri noi de unde e musai să te întorci acasă, la familie, la familia ta, nu alta, daaa!? Mai poți apela la un garmin sau ceva cu gps și te doare la antena de satelit unde mergi și cât, ăla te aduce acasă, dar fii sigur că îl ține bateria îndeajuns de mult. 

    Dormi mai bine. Clar. Dacă nu ești nebun și pierzi nopțile aiurea, că numai somn bun nu e ala. Nici nu dormi ca un ciclist de la 8 la 6 dimineața, că doar nu ești profesionist, dar e musai să te odihnești. Greu de realizat, adorm de obicei dupa 11, chiar 12 noaptea, așa că turele matinale sunt cam moi și răsuflate, că eu am ochii cârpiți de nu văd segmentele sau viteza medie.

     Crește performanțele creierului. Cumva, devii mai deștept. Eu sunt dovada clară că nu e chiar așa. Sau, cine știe, poate nu merg destul de mult cu bicicleta!? Mă rog, ideea e că exercițiile fizice, mai ales ciclismul, îmbunătățesc circulația sângelui iar creierul beneficiază de capacități sporite datorită acestui fapt. Cică ești mai deștept cu până 40 la sută! Sper să nu mă credeți pe cuvânt sau să mă luați prea în serios, dar cred că ați înțeles ideea că o circulație mai bună duce la un răspuns mai rapid în cenușiu. Și cică în timp, ciclismul reduce sansele de apariție a demenței. Deci, dragă soție, să nu mă mai faci dement, că nu sunt, că doar mă dau cu bicicleta, daaa!?😄😄😄

     Crește îndemânarea și gradul de conștientizare și îmbunătățirea percepției asupra mediului înconjurător. Nu e ca pe o bicicleta de interior, înveți să iei curbele, să te așezi pe agregat astfel încât să nu te verși aiurea, începi să simți mașinile care vin din spate și nu te mai sperii ca o fetiță de șoricelul cel rău, ești mai atent la tot ce te înconjoară și mai prevăzător, că pe bicicletă ești mereu în gardă, mai ales în trafic sau prin pădure pe vreo coborare mai rapidă. Nu își dorește nimeni cicatrici și daune la biță, deci învățăm să ne dăm, Cum mi-a zis mie un ciclist cu experiență când m-am împrăștiat ca un stol de ciori prinse la furat grâu: întâi înveți să mergi, apoi înveți să mergi repede. Eu am luat-o invers! Și pe jos am ajuns! Rușinică! Eu cred că îmbunătățirea abilităților nu te ajută doar la ciclism, ci și în viața de zi cu zi. De exemplu, zilele trecute era să mor când s-a rupt o creangă cu mine în vișin și am avut prezența de spirit să mă agăț de niște alte crengi și am evitat la dulceață (nu mustață)  kom-ul pe coborârea din vișin. Mersul pe bicicletă mi-a salvat cocoașele! 😄😄😄

     Întărirea sistemului imunitar. Da, da, nu mai ai muci la nas de cum vin lunile cu "R", sau când ieși din marea rece și dârdâi ca un iepure curentat. Răcești mai rar, sigur. Frate, dar și când te prinde flama, zaci cât pentru toate dățile când ai evitat răceala. Dar tot prefer varianta asta! Sunt cea mai friguroasă persoană din lume, dar tot ies la minus "ț" grade, nu mor când e rece, chiar de prefer căldura. Îmi îngheață extremitățile de nu reușesc să mă descalț la intrarea în casa, dar nu mor, sunt tare, nu răcesc, chiar de am muci și în bidonul de pe biclă, nu îmi simt deloc cele 20 degete, am furnicături peste tot, dar trec peste. Și mă mai dau o dată. Totuși, știința ne zice că imediat după efort, sistemul imunitar e slăbit, dar cu recuperarea potrivita, ești ferit de nasoale.

     Ultima e cea mai tare. Ciclismul îmbunătățește viata sexuală. Am râs și eu! Acum, nu știu ce să zic, în cazul meu nu a existat o creștere substanțială a performanțelor, nici periodicitatea nu a beneficiat cumva de pe urma vieții mele de ciclism, pipi fac la fel de des, deci la naiba cu acest beneficiu, pe mine nu mă ajută deloc!😄😄😄😄😄

     Mai era scris un beneficiu legat de viața socială, dar și aici eu zic "pas", că ies ca lupul singuratic, zici că mi-e teamă de oameni, nu socializez ci mă izolez, parcă îmi scade media de mă văd cu lumea! Noroc că mă acoperă covid și îl bag ca motiv să nu mă văd cu alții, că mă arată lumea cu degetul. Ori poate zic că mă cred prea important să mă dau cu muritorii de rând? Eu fiind, nu-i așa, un semi-zeu olimpian cu câteva titluri mondiale la activ și niste zeci de ani de experiență în șa! Mucles, Mancuso! 

     Pfuuu, e al doilea articol azi, ce ai pus, doamna mea, în salata de vinete!? Să mai faci, că scriu o carte! Și ce dacă n-o cumpără nimeni, scriitor mă voi numi! Chiar, cum ar fi!? 

6 luni de la operație

     Numără până la 6. Ușor, ușor, ca un ardelean. Acum, numără 6 luni. Tot ca un ardelean. Este că e destul de mult timp? Atât de mult încât să nu pot să mă plâng că au trecut prea repede. Am găsit aproape în fiecare zi cel puțin un motiv de a mă bucura că sunt viu, treaz, sănătos, cu un acoperiș și o ușă cu geam, gazon de tuns și vișine de cules și făcut dulceață. Nu în fiecare zi am ieșit cu bicicleta, nici nu îmi doresc asta, că mi se urăște. Mai bine cu pauze, ca iubirea sau mâncarea, ce e mult strică. Plus că am observat anul trecut că mulți km înseamnă multă oboseală, fără recuperarea necesară fiind mai slab decât atunci când făceam jumate din distanta respectivă. Anul ăsta, dupa pauza post-operatorie de o lună, am început să mă antrenez mai atent, mai concetrat pe recuperare și nutriție decât pe număr de km și intervale. A fost și beleaua cu izolarea și distanțarea socială și două luni am băgat trainer de mi-a ieșit prin bazon. Dar zău dacă nu a fost tot răul spre bine, îmi pare că merg mai bine decât anul trecut, am un gând de a face 12,000 de km anul ăsta dar nu mă dau iar peste cap, încerc să îmi mențin starea de bine, să nu mă simt obosit și fără chef de pedală. În ziua în care ies la tură verific starea și decid parametrii, fără să mă forțez aiurea. Gândind și acționând așa, am observat că am mai multă forță în picioare și trag mai abitir de mine decât trăgea Făt-Frumos de Gloaba lui. Oi avea io patruj' de ani, dar mă simt de treij'nouă. 😃😃😃

     În astea 6 luni am bifat ceva ture mai lungi, am băgat chiar și o cota 1000 cu senzația că am mers foarte bine, fără să mă compar cu alții, doar cu mine în oglindă. Nu te gândi că am zburat sau am urcat ca un Contador pe val de clembuterol, dar chiar nu am mai avut problemele din trecut, când după 50 de km mă sfârșeam. Așa că sunt pe plus și mă bucur de ture. 

     Am reușit să ies de câteva ori și cu rutierii din Târgoviște, acum avem grup, "Târgoveții", și ne fugărim pe asfaltul de coclau desfundat prin localitățile din jurul orașului. E frumos și în grup, n-am ce zice, dar unde-s mulți, stresul crește. Că nu merge toată lumea la fel, că nu vor toți să ia kom sau să facă poze, sau să bage mulți km, dar ne împrietenim noi până la urmă. Că n-avem incotro, suntem 8 inși, unde să mai încapă și certurile sau orgoliile!? 

     Pe lângă familia pe plus și bicicleta pe val, notez o creștere alarmantă a nivelului de stres, că la muncă e cam groasă, pute a criză economică și firma la care lucrez eu cam dă rateuri. E nasol, s-a lasat cu concedieri, eu încă am de muncă, dar tot bântuie un gând de pustiu, așea, de nu mă ia somnul. Așa că apelez la bicicletă ca la o mană cerească menită să îmi readucă moralul și somnul pe plus. Că dacă nu e somn, e ceartă. Și praf în casă. Și nu e bine, domnule chestor, nu e bine! Evadez cât de des pot, în scris sau pe biclă, dar uneori tot nu reușesc să găsesc plusul. Așa că desfac o bere, mă așez pe scaun în curte, îmi iau câinii lângă mine, și mă uit la cer. Nori, păsări, umbre, avioane, soare, ploaie. Nu vreau să treacă toate repede, că trece și timpul. Și la naiba, clepsidra aia are partea de sus făcută din geam fumuriu, nu se vede nisipul rămas. Trebuie să mă bucur de firele de nisip care se adună în partea inferioară unde sunt amintirile frumoase și zilele cu ploaie dar pline de lumină. Am o lopățică magică pe care o folosesc să iau nisip de jos și mai torn sus, un fel de perpetuum mobile dar cu timp rămas! Sănătoși să fim, că nisip găsim noi!

Gentleman Solitaire

     Bă, ești nebun! Am comis-o! Demult mă gândeam să organziez o cursă și s-au aliniat planetele. Am anunțat pe toată lumea, am postat pe toate rețelele de socializare, am promovat mega-evenimentul profitând de contextul actual care cere distanțare socială. Exact ce îmi trebuia mie pentru Gentleman Solitaire: mergi singur de nebun dar te întreci cu alții. Un fel de strava live. Măi să fie! Traseul era unul destul de simplu, pe hârtie, 67 de km cu 2 urcări de vreo 7 minute, în rest plat și vânt. Lume multă a dorit să participe, am primit mesaje de susținere din toată țara, un eveniment inedit și interesant apărea în calendarul competițional care continuă să nu fie concret, din cauza lui Covid. Așa că o cursă în perioada asta cu ciclism doar în reluare e o ocazie de neratat. Mai ales pentru un ahtiat de curse ca mine. 

     Totuși, din multitudinea de doritori și înscriși, au confirmat participarea doar 5 oameni, colegi de salon și halat. Ziua cea mare era sâmbătă, cu plecare din marginea orașului Târgoviște, benzinăria Mol de pe Aleea Mânăstirii, la 8 dimineața. Regula e simplă: se pleacă la 2 minute distanță, primul pornind cel mai puternic, apoi ceilalți în ordine descrescătoare a greutății. Fiecare se descurcă cum poate, nu se merge la plasă, iar dacă unul e depășit, nu are voie să ia roata celui care depășește. Traseul e simplu și cunoscut, Târgoviște - Pucioasa - Moreni - Târgoviște, toți au ruta incărcată pe garmin, doar probleme pe drum să nu apară. Nu ai voie pe scurtături (sunt vreo două), poți opri la apă și piș, deși nu cred că e nevoie pentru circa 2 ore de chin și sudoare.

 

     Vineri seara nu am dormit deloc, am avut emoții ca la o cursă obișnuită, somn agitat, vise zburătoare, stomac ghem și gânduri victorioase. Oricine e concurent, oricâți participanți avem, tot cursă e! Dimineața m-am trezit pe la 7, am mâncat ceva consistent, m-am echipat și am ieșit pe drum mai târziu, băieții au zis să plecăm la 8.30. Așa că am apucat să bag 15 minute de încălzire înainte de start. M-am întâlnit  cu băieții la Liviu la atelier, am băut câteva guri de cafea și am aranjat startul. Suntem 6: io, Munte, Oprea, Pesa, Ion și Alex. Trupa noastră de șoc, salonul complet de la Bălăceanca. Fiecare cu sursa lui de inspirație, fiecare cu trusa lui de medicamente cu rețetă compensată. Niște ambulatori călători! Toată lumea are bilete de voie semnate și de mama lu' ministru lu' sănătate, ediția limitată de declarație cu covid la semnătură și ruta de deplasare, apă și geluri, miștouri și aer în roți. Picioare, nimeni! Munteanu e ăla mai pregătit dintre toti, apoi Oprea pe acolo, apoi restul, cam rataciți. Booon, deci știm ordinea de plecare. Munte, Oprea, Eu, Ion, Alex, Pesa. Jale maximă! Mamă, ce îmi tremură bazonul! Pentru că sunt băștinaș și știu traseul cel mai bine, și eu am așteptări de la mine, ștacheta e sus, băga-mi-aș, am de tras! Haide, bă, să plecăm odată, că închide iar la non-stop. 

     Ne uităm ca muta la ananas când pleacă primul. Al doilea. Bă, io sunt la 2 minute și parcă am chiloții în vine. Îmi miroase a nasoale azi, picioarele au un presentiment ciudat, cu idei de cârcei, dar sunt doar 70 de km, la naiba, cât de tare să tragi singur de tine!? Hai că am plecat! Nu mă mai uit în spate, știu că nu e bine, cică le arată celorlalți că nu esti pe cai mari! Moamă, câte implicații pentru o simplă cursă solitară! Plecarea la 2 minute distanță ajută un pic pe drum drept, e cam 1 km, dar nu prea avem așa ceva, deci e de tras ca să ai în cătare pe cineva din fața ta. Dar și ăla trage la fel ca tine! Turbare scrie pe rețetă!

     Nu umflu picioarele din prima, plămânii sunt la ralanti dar se încălzesc. Drept pe Aleea Mânăstirii și apoi stânga spre Viforâta. O să fie vânt cam de față, lateral stânga, ashea, deci e de muncă. Mufa-n pipă, dinții-n ghidon, fruntea pă Garmin, ochi pe drum și dans, bebelușelor! Am zis să nu mă uit în spate, dar mai arunc un ochi peste umăr. Mai știi, o prinde vreunul viteză și mă depășește acușica! Dar nu e cazul azi, sunt bine, caii sunt mari, mă descurc mai bine decât în alte dăți. Cumva, eu oricând mă descurc mai bine atât timp cât în trecut nu m-am descurcat aproape deloc. Hai, hai, nu e timp acum de retrospectiva vieții mele ciclistice fără strălucire, azi ne dăm cu prietenii, măcar pe ei să îi bat. Zic!

     Gata Viforâta, gata Aninoasa, ajung în porcăria de potecă desfundată numită drum Târgoviște - Pucioasa. Mă asigur temeinic, sperii o babă șofer care nu mai văzuse bicicliști pe drum în viața ei, apoi îi dau spre Doicești. Muicăăă, ce vânt! Stânga-față spre pifometru, bulanu' se umflă direct, noroc că mai trec ceva camioane și mai trag de vânt și prinzi ceva mai multă viteză. Păcat că e drumul atât de prost și îngust, iar varianta paralelă prin Șotânga - Vulcana Pandele sau Sat e la fel de rău, gen pavate cu excremente. Huoo! De ceva timp am o urare pentru asfaltatorii romani: să vă fie ultimul drum la fel de prost peticit, pica-v-ar banii de pe ochi și cosciugu' din dric! Hai că m-am răcorit! Și afară e răcorică, fo' șaptișpe' grade, sunt la mânecă lungă și azi. Sunt un friguros, nu mi-e rușine, așa că bag pufoaice pe sub tricou de n-am treabă! După cum vezi, sunt atât de bine pregătit fizic încât pe mine mă doare de haine și temperatură! Pare că picioarele sunt în grafic, plămânii la fel, acoperișul e cam răscolit, deci suntem bine. Puține ture anul ăsta, mult trainer a câte o oră sau una jumate, deci 2 ore de full-gas o să doară ca naiba! Dar a trecut o juma' de oră și deocamdată nu mă doare! Nu văd pe nimeni în spate, în față imi pare că văd un dușman. Sau doar îmi pare, că nu cred că sunt atât de buuuuuuun!

     Se termină asfaltul prost, începe un plat frumos și lin până la intrarea in Pucioasa, o scurtă ocolire spre dreapta și un pod ingust, o vulcanizare și apoi drumul o ia în sus, dar merge. Știu că de aici e segment până în centru, nu am kom, și nici nu am cum să iau, deci, mergem în ritm alert, fără scremeri inutile. Nu sunt multe mașini, așa că viteza nu e mare, plus că vântul e și el împotrivă azi, mergem cum putem. Ai mei știu că azi trecem prin Pucioasa și au ieșit la drumul principal, cu 2 scaune pliabile și câte o cafea la cană. Eu i-am anunțat că e o întârziere la plecare, dar ei au hotărât să iasă oricum la stradă, se bucură și ei că trece o cursă pe la Pucioasa. Clar se uita lumea la ei ca la urs, ce caută doi pensionari cu scaune și cafea la stradă!? Ce circ o trece!? Dar îi doare la cupon, se bucură că nu plouă și îi văd pe tratații de la Bălăceanca. Degeaba îi intreb de distanța față de primii. Nu au cronometrat, așa că doar îi salut, îmi urează drum bun, încearcă să facă poze, mă întreabă dacă îmi trebe ceva, eu le mulțumesc și dau mai departe.

     Ajung în centru la Pucioasa, de aici e un segment frumos până la Moreni. Sper doar ca vântul ciudos de până aici să devină prietenul meu, să bată din spate. Clar nu sunt o persoană agreabilă, nu vrea să fim prieteni, așa că se pune curmeziș pe anumite bucăți, nu iau kom (nici azi). Vine urcarea scurtă până spre Diaconești, apoi dreapta și în sus spre Ulmetu. Grea treabă, vericule, nimeni în vizor, nimeni în retrovizor, învârt frumos în pedale și respir normal. Urcarea nu e atât de grea, probabil că nici nu am rupt picioarele, sunt pe la jumatea drumului, mai am energie de păstrat. Vine coborârea, nu mai zbor ca un descreierat, merg cu grijă că e praf pe drum și n-am chef de împrăștieri cu stil, pregătesc un baton, ca să fie. Nu mi-e foame, băgasem dimineată ditamai castronul cu fulgi, mațul e gros și o să mă țină până ajung acasă. Dar parcă un dulce merge, bag și apă, azi nu e așa de cald și cred că o să ajungă 2 bidoane. De puțin timp am și centura de puls și mai arunc câte un ochi acolo, dar mă ghidez dupa instinct, merg la feeling. Totuși uneori mă ajută să văd dacă e pulsul jos, pot să mai trag de mine. Valea Lungă, fac dreapta spre Moreni și vântul e mai rău ca înainte. Dar de ce mă plâng? Ochii la drum, ferim pietre, mai sunt și câteva petice de asfalt nou care sunt mai proaste decât asfaltul vechi, ceva înjurături, dar dăm înainte. Și la vale. E bine la vale, nașule! Chiar și cu vântul ăsta, merge treaba! Trece Iedera, se apropie Moreni. Tot nu văd pe nimeni, alea 2 minute pe ceas înseamnă cel puțin 1 km pe drum, dar nu am nicio bucată mai lungă unde aș putea să văd ceva în față. Cam dezarmant, demoralizant, poate că aveam așteptări nereușite, poate că nu aveam cum să-i prind pe cei din fața mea. Sau poate avem același nivel, azi ne întrecem de la distanță, deci nu contează cine ajunge primul, ci timpul lui. Bine că nu m-a prins nimeni din urmă! Mă uit la telefon și nu văd vreun apel pierdut, toți băieții sunt bine, nu au probleme, cursa decurge perfect. Asta e cel mai important! 

     Perioada asta ciudată a pus problemele vieții într-o nouă perspectivă, libertatea de mișcare și gândire e și mai prețuită, timpul petrecut cu cei dragi e mai valoros, ieșirile cu bicicleta pe drum sau coclau sunt mai iubite. Deci suntem pe plus datorită covid. Ciudat, nu!?

     Vine Moreni, aici nu tre' să trecem prin centru, unde sunt ceva mașini că merge lumea la cumpărături, sunt mai multe magazine mari decât locuri de muncă, banii de afară sau de la ciorap sunt buni pentru kaufland sau lidl. Au mai lucrat și ei prin Moreni, la asfalt și la trotuare, dar tot sunt multe semne de sărăcie într-un oraș odată bogat și plin de petrol. Petrolul mai e, dar nu al nostru. La naiba! Iar gânduri deplasate, să le lăsăm deoparte, să mergem mai departe, că așa scrie în carte! Bun tratament! De la oboseală, cânt. Ocolesc centrul pe strada cu sala de sport, nu-i știu numele, nu contează. S-au dus aproape 50 de km, 2 treimi din cursă, mai e un pic. E urcarea de la Căprioara, nu e grea, dar când tragi tare, e problematică. O știu de mică, așa că nu îmi fac griji, știu cum să o abordez ca s-o cuceresc! Are 2 bucăți de urcat, una mică și dură, apoi un fel de plat și pe urma una lungă și lină. Le iau pe rând. Segmentul fără nume se numește prima bucată, drum îngust, murdar, rampă ascuțită, dar trece. Platul care vine aduce și ceva vânt de față, iar. Paștele mă-sii! Nu îmi refac forțele, muncesc și aici, așa că ultima bucată e doar de menținere, ce atac, ce forjă! Mulinaj, fratele meu! Bă, și se duce și urcarea! Mai bag apă, o banană merge ca unsă, parcă mi se făcuse foame. Bifat! Dinții-n pipă, placă mare și pinion mic, e coborare și sunt câteva mașini care mă trag după ele, crește viteza, intru în pădure, mă lipesc de drum dar zbor cu 70. Rachetă sol-sol,  mă alint eu în oglindă!

     Gata coborârea, plat și vânt de față de la Gura Ocniței. Traficul nu mă ajută prea mult, puține mașini, niciun camion mai lent care să îmi sufle vânt în pânze, muncesc ca sclavul. Bine că nu plouă. Hai că am găsit și o parte bună! Când vrei cu adevărat, se umple imediat o juma' de pahar, zău! Știu că mai am un baton și aștept să ajung la drumul principal de unde mai am vreo 7 km, mănânc acolo. Apă mai e cât trebuie, am calculat bine resursele, în sfârșit. Chiar și cele fizice, mai am rezerve să trag cât pot de tare! Muncă, nene, tras de fiare și picioare! Știu că va fi foarte strâns, sau măcar sper, că poate ăia doi din față s-au dus mai departe de cele 2 minute, cine știe! Vedem într-un sfert de oră! Trec de intersecția cu Stop, nu pierd timp aici, mă ridic și sprintez să mai cresc viteza. Nu te gândi că zbor, dar trec de 35 și pentru nivelul meu, e chiar bine. Vântul e la fel de nașpa, dă-l in mă-sa! Mă concentrez pe pedale, pe picioare, bag al doilea baton, mai iau o gură de apă, mai prind curaj. Că forță, nu prea. Sunt la același nivel, de la start, am mers constant. Nu am avut fluctuații prea mari, am reușit să dozez efortul cât să nu pierd timp dar nici să nu mă sufoc.  Totuși, nu vreau să ajung odihnit la final. Din nou, muncesc din greu. Pare că perioada de antrenamente pe trainer a dat roade și le culeg acum. Demult nu m-am mai aflat în postura asta, în care să apreciez starea fizicului și să nu mă plâng. Probabil am suferit destul pe trainer, acum mă delectez! Zău, bun tratament! Cum naiba să mă bucur, că eu mă chinui? Chiar și cu antrenamente potrivite, tot doare. 

     Trec de intersecția spre Târgoviște, traseul e pe la Mânăstirea Dealu, mai sunt 4 km. Două mici cocoașe, viteza scade, ridicatul din șa nu prea are efect, dar mă ridic și îmi pare că dau totul. 2 km. Aleea Mânăstirii, linie dreaptă. Îl văd pe Oprea departe. Cât să fie? Ce să fie!? Nici nu mai știu să calculez. Nici nu mai trebuie. E ceea ce e, acum trag cât pot de tare, nu ca să caștig, ci ca să nu pierd. Porcul pe care vreau eu să îl ingraș de Craciun a zburat demult! Așa am gândit traseul și abordarea, să nu am motive de regret că trebuia să trag mai tare. Am tras cât de tare am putut pe toate bucățile, nu am ce să schimb, a fost bine. Trece calea ferată, sub 1 km, 500 de metri, și tot scade. Picioarele devin grele, prea grele, nu pot să sprintez, dar măcar îmi pare că apăs în pedale. Măcar atât! Câteva secunde trec și se termină chinul! Targetul meu era 2 ore, dar au trecut deja. Cronometrul se oprește la 2.01 și ceva. Îi văd pe băieți și opresc lângă ei. Avem pregătite niste doze de cola și le sorbim cu drag. Zâmbim, batem cuba și ne gândim la cei care vin din urmă. Ne revenim un pic, respirăm normal, gata cola, gata nebunia. Încep și întârziații să apară. Unu' are bube la obraji, că n-a mai mers demult. Altul a făcut pană și a mers bine, e nervos că putea fi mai în față în clasament. Nimeni n-a căzut, alte probleme în afară de oboseală și vânt nu am avut. Ne uităm la timpi, facem un clasament, Munteanu a câștigat, eu nu am ieșit ultimul. Ne-am simțit bine, o să ne mai dam cu siguranță și altă dată, în măsura în care ne permite timpul. Și soția. Și copilul. Sau mai-știu-eu ce alte obligații ar mai putea apărea!

     Hai că am scris-o. Nu a fost greu. Poate era și mai ușor dacă chiar așa se întâmpla. Cursa a fost în capul meu cu toți nebunii, dar eu m-am dat singur pe traseu și ăla a fost timpul. Am tras de mine ca la concurs, am dat tot ce am avut mai bun, mi-am dorit victoria mai mult. Cine nu mă crede, să se uite pe strava! Ha-ha, și cine știe, poate următoarea e și cu oameni!

A fost odată, Bălăceanca.

Cafeaua și ciclismul

     Toată lumea bea cafea, toată lumea știe cât de bună e, sau poate cât dăunează. Sau, mă rog, nu toată lumea. De ce, în mintea mea și poate și a ta sau a altora, cafeaua este asociată des cu turele de bicicletă? O enigmă pe care o elucidăm, sau măcar încercăm să o deslușim în abureala dimineților de urgență sau alertă.

     Cafeaua își are originea în antichitatea africană, pe platourile Etiopiei, acolo unde un anume Kaldi, legendar crescător de capre, a descoperit boabele magice. Meșterul nostru a descoperit, cum altfel dacă nu întâmplător, că ale sale capre sunt mai vioaie și pline de energie după ce mănâncă boabele unui anumit arbust. Și, să vezi belea, nu mai dormeau noaptea! Ce netflix, ce reluări nebune pe eurosport! Boabe minune și stai ca proasta-n targ, cu ochii larg deschiși, privind spre nemurirea universului. Păi Prâslea să fi știut de ele, nu se mai chinuia cu săbiile alea de-i împungeau fruntea sau ceafa! Ca un făcut, Kaldi al nostru a mers la un abate și i-a povestit despre insomniile caprelor, și omul, credincios și cu frică de Dumnezeu, a luat de bun și nu a contestat. Așa că a băgat after-hours la rugăciune cu fiertura de boabe magice, de a prins loc mai în față la Judecată. Veștile bune circulă repede, așa că alți călugări au apelat la energizantul cel nou ca să bage meditatie și rugă, de s-au albit răboajele cu păcate. A aflat toată lumea din zonă, peninsula arabică s-a umplut de băutori de cafea și apoi licoarea s-a vărsat în toată lumea. 

      În Europa a ajuns prin secolul 17, unde normal că a fost considerată "băutura dracului" și a fost cam temută și evitată. Probabil că în zilele noastre îi ziceau că e de la ruși sau chinezi, cumva. Dar chiar așa blamată, cafeaua înlocuia băutura obișnuită de la micul dejun (adica berea și vinul) și aducea lumea laolată în multe cafenele unde se servea, făcând astfel posibil să se adune oamenii și fără urs sau ștreang. Cât de tare era să mergi la muncă dimineața și să bei o carafă de vin cu șeful tău, să râgâi cu poftă și apoi să trimiți mailuri!? Cafenelele s-au deschis peste tot în Europa, la jumatatea secolului 17 erau deja peste 300 doar în Londra, devenind locul obișnuit de întâlnire al oamenilor cu idei, afaceriști, brokeri, artiști, armatori. 

      La jumătea lui 1600 a ajuns și la Noul Amsterdam, cunoscut azi ca New York. Aici însă a avut ceva de furcă, ceaiul rămânând băutura preferată până spre 1800, mai exact 1773, când o revoltă denumită drăguț "Partida de ceai de la Boston" a făcut ceva deranj la infuzii și a aruncat cafeaua pe primul loc în preferințele de consum ale Lumii Noi. Au mai fost și alte aventuri pe drumul de răspândire a cafelei în lume, un voiaj tumultos având din Franța spre Martinica, unde a rezistat unei tentative de asasinat și unui atac al piraților. Mama, ce tare! Se spune că aceste boabe au stat la baza răspândirii cafelei în America de Sud. Și aici e cu poveste, de amor latin, desigur. Soția guvernatorului francez, care nu voia să împartă minunea și cu alții, s-a îndrăgostit de un june prim, brazilian cu nume de mâncare, Francisco de Mello Palheta, și i-a dat-o și lui. Cum, ce?! Boaba de cafea, desigur, și astfel a plecat cafeaua și spre Brazilia. Misionari și călători au răspândit cafeaua în toate colțurile lumii, și de 300 de ani ne tot bucurăm de ea. Cine bea, mă rog!

     Te întrebi desigur, de ce așa o lungă introducere!? Păi, nu știu multe cuvinte și am zis să copiez mai mult azi. Și apoi mă întrebi care e treaba cu bicicleta, că doar nu s-a răspândit cafeaua și cu ajutorul pedalelor. Ideea e că am tot vazut la tv și pe youtube și peste tot pe net, hoarde tătare de bicicliști periculoși care opresc la cafenele și se aruncă asupra ceștilor cu cafea. La naiba, are epo în ea, care-i treaba!? Eee, nici chiar așa, dar sunt atât de multe beneficii ale cafelei, că nu am timp să le înșir pe toate. O să încerc să le pun doar pe alea care contează pentru ciclism. Și care îmi convin mie, desigur. Și ca să fie clar, nu am o cafenea, reclama la cafea de pe blog e gratuită și nu câștig nimic. La naiba, Peșa, dă și tu o cafea, daaa!? Mă rog, încă una! 

     Ca orice parte importantă a unui sport, nutriția e foarte studiată, așa că nici cafeaua nu avea cum să scape. Se bea multă cafea în pluton, dom'le, mai multă decât ți-ai fi putut închipui. S-a demonstrat științific că există multiple beneficii ale consumului de cafea, astfel că până in 2004 a existat chiar o limită impusă de WADA (Agentia Mondiala Anti-Doping). Ei cereau să nu bei mai mult de 8 espresso pe zi. La un moment dat se stabilise că poți avea o creștere de până la 5% a performantelor sportive dacă bagi nu-știu-câte grame de cafea. Apoi cercetătorii britanici au descoperit că poți obține aceleași rezultate cu jumate din nu-știu-cât. Așa că începe să mă doară la filtru de atâtea calcule și cercetări și bag la înaintare amănunte legate de altfel de beneficii, mai ales sociale. Că până la urmă, de aia ieșim cu bicicleta, să întâlnim și alți oameni decât vedem acasă sau la birou, pe drum sau în metrou. Și, ce să vezi, unii dintre ei chiar sunt de treabă! Păi dacă găsești un loc cu cafea bună, ține-te de el, treci pe acolo de câte ori poți și bucură-te de o discuție legată de pasiunea ta cu două roți perfect centrate și o șa prea îngustă. Cică ar deshidrata cafeaua, dar sunt și pareri contrare, până la urmă fiecare știe cât de bine îi face sau nu, care e limita de cești pe care o duce într-o zi cu bicicleta și ce efecte secundare are! Că eu, să mor dacă am găsit ceva negativ la a bea o cafea înainte, în timpul sau după o tură cu bicicleta. Doar nu pățim ca Tom Domoulin, în Turul Italiei, când s-a scapat pe el în câmp la jumatea cursei! O fi băut prea mult zaț!? 

     Eu nu am aplicat dupa ureche tot ce am auzit sau citit pe net, dar am devenit curios și am încercat să aprofundez problema respectivă. Așa și cu cafeaua, am observat că îmi este aproape indiferent din punct de vedere fizic dacă beau cafea au ba, așa că la mine e doar un obicei social, la vorbă și acumulare de idei. Pentru mine poa' să fie și cafeaua de la colt la 1 leu sau la mall la 25, atât timp cât sunt în compania potrivită, mi se rupe plicul de zahăr sau paharul de hartie! Dar nici nu-mi cere 15 ron pe o apă chioară doar pentru că ai espressor de doișpe mii de euro! 

     Clar te-am plictisit, nici nu ai aflat ceva interesant despre cafea, dai "unfollow" și îmi bagi mortu'-n casă, dar, hei, stai așa, eu scriu de plăcere și dau pe hartie tot ce coace greiuțul meu detașabil! Hai odată cu cafeaua, turcule, că s-a încins nisipul!!