Race report - La Broaste 24 Mai 2014

                  

              Cine aude de aceasta denumire, se duce cu gandul la balti verzi, stuf si umiditate. In mare parte, s-au adeverit asteptarile. Marti sau miercuri am vorbit cu Bogdan Suteu despre posibilitatea de a merge la un concurs in acest week-end, pe aici prin apropierea Bucurestiului. El s-a retras din cauze obiective si m-a lasat pe mine singur, fata cu reactiunea. Multumita lui Vali, un prieten bun, m-am inscris si eu joi, desi inscrierile se terminasera miercuri noapte. Am zis ca o fi vreun semn divin daca pot merge. Sunt mai multe categorii (legate de exeperienta, dar impartite la randul lor pe categorii de varsta). Eu am zis sa aleg un nivel cat mai aproape de realitate, si m-am inscris la nivelul 2. La 1 erau toate numele cunsocute din metebeul autohton, asa ca am zis sa imi incerc norocul la 2. Toata saptamana m-am antrenat normal (adica recuperare dupa Road Grand Prix si 3 iesiri, din care una de forja maxima pe 44 km – cursa urmand a avea 46 – 2 ture de 23), am dormit bine, asa ca ma simteam pregatit. Problema cea mai mare e ca nu am iesit din ianuarie in off-road, si obrajii mei sunt obisnuiti cu canapeaua de pe sosea, nu mai stiu ce e aia “batuta cu strigaturi” pe coclauri. Asa ca o sa fie interesant. 

          Vineri am avut mult de munca si seara m-am predat ielelor fara sa opun rezistenta, am dormit ca un bushtean putred, fara vise de preamarire intru slavirea ciclistului din mine. Dimineata m-am trezit normal. Adica prost. J Am mancat ceva paste, un pic de ciocolata si cola in loc de cafea, ca mi-era sila sa imi fac. Mi-am facut bagajul, am luat haine de schimb, in caz ca vine ploaia, si am taiat-o. Organizatorii ne-au tinut la curent cu starea traseului, destul de noroios, dar s-a tot uscat. Totusi, au ramas zone cu balti si shleauri pe unde tre’ sa mergem cu grija. Concursul incepe la 11, asa ca mi-am organizat plecarea astfel incat sa am timp sa dau o tura de traseu inainte de start, pentru recunoastere. Dimineata vad ceva nori de ploaie, dar se risipesc repede. Am scapat de porceala. O sa tusim praf.

               Desi m-am coit/foit ca de obicei, am reusit sa respect programul. Minune! Nu-mi prea sta in fire sa ies pe usa la cat am stabilit. Unghiile sunt ok, ochelarii la fel, nu uit nimic. Mai sa fie! Tre’ sa fie si ceva care sa dea cu minus, dar nu gasesc. Deocamdata. Concursul e pe la Manastire Caldarushani, alt punct de reper nu stiu sa va dau, asa ca tre’ sa luati o harta sa vedeti unde am fost. J Sunt vreo 30 si ceva de km de la Bucuresti spre N-N-E, drumul e bun, cateva localitati, ceva idioti pe drum, dar ajung bine. Ma schimb de caracter, ma imbrac fistichiu ca sa ma aresteze politia stilului, bag un baton pentru energie, ma umflu cu cola, umplu bidonul cu apa, ma dau cu autan ca sa nu ma suga tantarii, si o tai pe traseu.

           E devreme, abia 9, startul e la 11, deci e timp berechet, nu tre’ sa forjez prea tare. Imi propusesem sa termin cursa de 46 km (denumita Epic) in maximum 2 ore, asa ca tura de recunoastere nu ar fi trebuit sa imi ia mai mult de 1 ora si un sfert. Asa ca am rulat in ritm alert, dar degajat, am admirat natura nederanjata de cocalari, padurea racoroasa, am inhalat liniste si mi-am clatit ochii cu verdeata. Ce dor imi era de padure! Dau peste ceva baltoace, cateva zone cu noroi prietenos, dar in rest e uscat si denivelat de iti deranjeaza moshtenitorii. Pe traseu deja sunt cativa voluntari care se uita cam lung la carnatul fosforescent ce le incurca vrajeala matinala. Eu salut si dau mai departe, nu fara a intreba cat mai am. “8 km!’ e raspunsul sec. Ma uit la ceas, 30 de minute. Bah, ej neboon! Am facut 2/3 din traseu in juma’ de ora si nu ma resimt. E ceva! (probabil in apa pe care o beau, ca prea alerg pe campii). J

                Ajung in zona de Start – Sosire in circa 50 de minute. Eu stiu ca traseul are 23 km, fizicul de balerin nu se resimte, am mers cu 30 la ora?! Noooooooo, da’ ce bun is! Oi fi mancat fainoshag!? Nu am timp de meditatii prelungi, tre’ sa ma asez la start in timp util, sa fiu cat mai in fata. Prind randul 2. Eu m-am inscris la o categorie pe care am considerat-o potrivita nivelului meu, adica 2. La 1 erau numai d’aia buni, prea buni pentru mine. La sfarsit insa, bazat pe timpul scos, am observat ca as fi ocupat acelasi loc (secret, deocamdata!) J

                Ascultam muzica, schimbam impresii, langa mine sunt cativa baieti care au venit la distractie. Eu nu prea mai stiu cum e asta. Eu vin la cursa pentru a castiga. Sau macar pentru a incerca sa castig. Ma rog, fiecare cu piticii lui. Sau cu Alba ca Zapada! J J Timpul trece, se apropie startul. Cei de la Epic (46 km) pleaca primii, iar la 5 minute vin si cei de la traseul normal (23 km), apoi Family. Nu am emotii, visez si vizez un podium. Stiu ca m-am antrenat, sunt incalzit, hranit, hidratat. De ce nu?! O scurta sedinta tehnica si incepe numaratoarea inversa. Soarele arde cam tare si stiu ca o sa se transpire un pic. 5,4,3,2,1…

                Staaaaaaart! Un pic de nehotarare la plecare, nu pot sa ma strecor printre niste bushteni ambulanti (a se citi cacati incetzi), asa ca pornesc greu. Deja ne lungim. Cei din primul rand sunt toti pe 29” si mananca pamantul.  Noi, urmasii lor, pare ca mergem pe triciclete, dar nu-i bai. O iau pe langa drum, stiu traseul, am trasa mea. Ma simt bine, picioarele nu se incing. E bineeeeee! O curba la 90, in dreapta e ceva grau/orz/ovaz (niciodata nu am stiut care e deosebirea dintre ele), un shleau imi fura fatza, dar trag tare, am viteza si scap. Am chilotii umezi. Si ochii. Dar fiind bulbucati, sunt repede uscati de vant si praf. J J Asa aproape de dezastru, dar nu scad viteza. Urmeaza o curba la stanga, ceva zambete strambe la 2 fotografi, apoi o linie dreapta de viteza. Sunt pe val, navighez cu viteza de croaziera si sunt stapanul domeniului meu. Ce-mi mai trebuie?! Poate un pic de atentie la concurentii din fata, care se departeaza. Inapoi la vasle, trubadur cracanat! Asa ca pedalez cu putere.

                Frate, n-am tras nimic (azi), dar pare ca zbor. J E o zi frumoasa de Mai si eu alerg la cursa. Si nu oricum, ci cu incredere deplina in picioare si plamani. Se merge tare, drumul e uscat, fara multe pietre care sa-ti puna copiii sa danseze. Fugim ca din pushca(rie), eliberati din catushele gandurilor si impinsi de la spate de dorinta de “succesuri”. J 

            Linia dreapta si rapida se termina brusc, la liziera padurii, unde o podishca de lemn pregateste un salt tembel peste combinatia nesanatoasa dintre un damb si o gaura. Daca nu tii tare de ghidon, roata fatza fuge unde “vrea” muschii ei, iar tu rishti sa mesteci aluminiu asezonat cu pamant. Asta in cazul in care mai ai dinti dupa cazatura. Eu sunt atent si trec fara emotii, apoi trag cat pot de tare. Suntem 2,3, mergem cat putem de bine. Stiu ca in fatza nu sunt multi, asa ca am o stare de bine. Mergem prin padure, e umbra, e aer curat. Plamanii trag cu nesat, ca picioarele au nevoie de sange proaspat. Ne apropiem de lac, nu am timp sa admir privelistea, stiu ca e o portiune cu iarba inalta si ceva shantzuri ascunse, apoi e o portiune in usoara urcare, pe care o fac ridicat din sa. Frate, ce bine e sa stii traseul.

                Apoi e o bucata cu balti si noroi, dar stiu cum tre’ sa o abordez. Rahat! Se pare ca nu stiu nimic, caca-m-ash pe ea de viata! Am viteza, prind marginea unui shleau, roata scapa, bicla fuge in stanga, eu am timp sa desfac pantofii din pedale si ma arunc la pamant cu dragostea cu care Ion mangaia ogorul proaspat arat. Fac doua tumbe, si sunt iar in picioare. Nu am decat ceva noroi pe haine. Si cateva mizerii pe limba pe care le debitez la adresa abilitatilor mele de mare ciclist. Ma depasesc vreo 5-6 insi, dar eu nu ma dau batut. Hop in sha si inapoi in scena. Ma oftic rau de tot. Mergeam bine, dar cazatura m-a scos un pic din ritm si am pierdut si ceva pozitii. Am de munca.

                Iesim iar in camp deschis, se vede lacul, manastirea Caldarushani. Sunt ceva pescari, dar nu am timp sa le urez “Bafta”, am de tras ca aici cam bate vantul. Zambesc cu toata fasolea la un fotograf, si incerc sa mentin un ritm ridicat. Am un ghimpe in spate si imi vrea locul. Ma gandesc ca ii pot da doar locul meu de veci, momentan. J Asa ca fug, fratiuare! E cam un km de plat, in vant si soare. Am timp sa iau o gura de apa. Ma lipesc de un tip din fatza, mergem in paralel. Stiu ca urmeaza o curba stransa la dreapta la intrarea in padure, cu o transhee de traversat. Tipul se baga in fatza mea si incetineshte. Fu..-i pashtele ma-sii de viata! Prieteneeee, tu vrei sa pleci mai repede catre cei drepti si sfinti?! Eu aveam pregatita treapta potrivita sa trec shantzul si sa pornesc in fortza, dar simpaticul din fatza mea mi-a incurcat calculele. Asa ca pierd timp si energie pretioase. Revin insa repede, il salut din mers pe dovleacul pansat si ii dau inainte cu incredere. Drumul e bun, pamant uscat, ceva crengi cu ghimpi, asa ca sunt atent. Vantul bate mai putin aici, in padure,  ceva iarba mare pe marginea drumului, cateva capcane, dar scap usor. O curba la stanga, o iau larg, ca deh, am viteza, si ma pregatesc de fuga pe macadam. E o portiune unde poti lua o gura de apa. Daca ai! J J

                La cazatura, capacul bidonului s-a rupt, apa a sarit afara si miroase a seceta. Asa ca tre’ sa sug buretzi! O sa iau apa de la punctele de alimentare! Nu mai am mult si ajung la primul. Bag doua pahare, beau si cu nasul, ma racoresc si ii dau inainte. Aici, supriza! Traseul era altul decat cel facut de mine dimineata, e mai lung, bai boule care esti tampit! J Nooo, acu-i atunci! O sa merg in orb, ca nu stiu traseul. Asa ca ma bag dupa 2 baieti frumosi si merg in curul lor. Fratizcaaa, urmeaza o portiune tehnica, parca am fi la Azuga, pe coborare cu radacini si pietre. Aici e plat, dar plin de radacini. Fata, mi-am luat bataie de la sha de ma dor ovarele! J J Ma descurc bine, mai bine decat ma asteptam. Se pare ca uneori pot furniza (si) surprize placute. O urcare violenta pe care o iau, cu noroc, asa cum trebuie, si nu pierd energie. Muschii functioneaza optim. Iesim din padure si dam intr-o aratura! Frate, nu se poate sta in sa. Pedalez ridicat si merg ca un cacat reanimat. E aiurea rau sa mergi pe aratura. Sigur aia cu 29 merg mai usor aici, sau cei cu suspensie spate. Eu merg ca un rinocer pe tocuri. Nu am niciun spor. Bine ca se termina repede. Padure si drum moale, o placere pentru curul meu maltratat. Un shantz de un metru, plin cu apa, ceva crengi aruncate astfel incat sa trecem pe bicla. Dar ma dau jos ca sa evit surprizele, calc in apa rece, imi ingheata picioarele, dar nu pierd timp si sunt iar in avanpost.

                Am o bucata intr-un fel de coborare, prind viteza, dar e atat de denivelat incat sunt aruncat in toate partile. Plus ca sunt printre salcami, risc mare de pana, asa ca nu fortzez. Scap de salcami, dau iar de aratura. Frate, mi s-a luat! Ma f.t in el de traseu. Injur rudele drumului mai mult sau mai putin vii, ma dau vorbitor de limba roma, si mai scap de nervi. Iesim in drum drept si vad locul de unde am luat apa. Hopaaa, am facut o bucla si acum ma intorc la traseul pe care il stiu. Asa, tata, asa mai merge!

                Iar o bucata cu denivelari, ascunse in iarba, merg cam ciudat, dar merg. Picioarele sunt in forma, eu la fel. Parca e bine. Sunt cu vreo cativa, incerc sa ma tin de cei din fata si sa nu fiu depasit. Nu prea imi iese, ma intrec vreo doi. Iar intram in padure, iar racoare. Fugim tare, mergem pe un fel de poteca pe jumatatea drumului, e denivelat si orice damb luat prost te scoate din ritm. Reusesc sa mentin o viteza constanta, dar consum multa energie. Iar mi-e sete! Unde e apaaaaaa?! Stiu ca mai am de mers insa pana la Fantana tineretii.

                Acum avem o bucata de vreo 2 km, prin padure, pe un drum plin de iarba. Aici iar fugim tare. Hopaaa, o caruta pe traseu! O ocolim prudenti, nu pierdem mult timp. Ceva balti, ceva tzopaieli de la gropi, dar scapam si dam iar in macadam. Aici iar forja. Un baiat se tine in curul meu. Nu imi convine sa ii duc trena, asa ca ma dau obosit si il las pe el in fata. Condu-ma in Israel, Moise care esti! J

                Omu’ merge bine, ma tin si eu de el. Il prindem pe altul. Acum suntem 3. Drumul e bun, mergem rapid. Urmeaza o bucata printre copaci, apoi un shantz urias pe care il iau insa normal, desi au fost unii care au cazut ca tolomacii acolo. Cu un pic de incredere si viteza potrivita, nu pierdeai timp. Iar macadam, iar poza, iar viteza. Intram iar in padure, fugim prin iarba mare, suntem viteji. Datorita incalzirii temeinice, nu resimt efortul. Dar parca nici ritmul nu a fost dracesc.

                Punct de alimentare, iau un pahar de suc pe care mai mult il vars pe fatza decat sa beau, dar ma racoresc un pic. O curba prin niste boscheti draguti si dau in asfaaaaaaalt. Aici ma iau dupa colegii mei si stau la plasa. Iesim in camp si ne umfla vantul. Eu profit de drumul lin si bag un baton, pentru energie suplimentara. Sunt ultimii metri inainte de asaltul celei de-a doua probe. Habar n-am ce timp am scos, dar ma simt increzator.

Gata prima tura!

                Zburam peste linia de sosire si pedalam cu putere. Sau mai degraba pedalez cu putere, tovarashii mei erau la tura scurta. Muahahahaha, ce slabi sunt! Eu sunt cel mai tare! J J J Ma gandesc ca ma asteapta un altfel de cursa acum, pentru ca vor fi si copii sau intarziati, asa ca o sa ne distram cu “stangaaaaaa!” si “dreaptaaaaa!”. Sunt la nivelul optim, picioarele executa un mars triumfal si plamanii canta oda invingatorului. Si ce daca sunt pe locul 100, alerg la maximum si asta ma intereseaza cel mai mult.

                Un pic de iarba inalta, ceva shleauri, vant din spate si traseu liber in fata. Asta nu prea e bine, m-ar ajuta un iepure, o victima pe care sa o vanez. Asa ca tre’ sa mentin un ritm ridicat fara kilometraj. Nu las pedala deloc. Vantul din spate ma ajuta sa respir pe o bucata mai linistita, bag un baton si mai prind energie. Iar pozari, iar fasole zambitoare. Si iar fuga. Trec pe langa 3 doamne asistente pe care le-as lasa cu drag sa ma resusciteze! Buneeeeeee! J J Zic “Sarutmana, doamnelor!”, zambesc tamp la toate trei si toate trei rad. Eeeee, asa da, frate, parca e mai frumoasa cursa acum! Linia dreapta se termina la dambul urmat de groapa, o trec artistic fara sa pierd energie, merg tare bine azi. In padure, iar shleauri si bucati cu noroi, trec prin balti ca un spargator de ghetzuri si ma stropesc tot, dar nu mai simt nimic, abia se inmoaie noroiul deja lipit si uscat. Iarba inalta, drum in coborare, curba la 90 la dreapta si lac in fatza. Bou cum sunt, nu incetinesc destul si fac o bucla pe langa drum cu ceva emotii legate de ghimpi si urzici. Scap doar de ghimpi! Urzicile trec prin noroiul gros si parul de porc spinos de pe picioare si imi lasa ceva furnicaturi simpatice. Nu am timp de scarpinat acum, ma concentrez la drum si pedalez ca turbatul. Inca nu am prins pe nimeni din urma, asa ca nu am decat grija pedalelor. Trec de locul unde am cazut la prima tura, acum o iau asa cum trebuie si scap de ganduri. Ocolesc un fag batran si ajung iar in camp deschis.

                Aici bate vantul cam tare din fatza, incep sa rasara si primii intarziati. Imi creste moralul cand trec pe langa ei ca unul lovit de boala vitezei, stiu ca isi spun “Uite-l si pe disperatul ala cum trage!”, ca asa ziceam si eu anul trecut cand eram galushka, dar nu-mi pasa nici cat un rahat uscat de musca. Nu prea imi place vantul care imi usuca buzele, soarele imi arde ceafa, simt o sete ciudata, dar mai e pana la punctul de alimentare. Asta e, mestec gandurile umede si inghit in sec. Un pic de urcare, umflu picioarele si trec rampa fara efort, o curba la dreapta si dau in padure. Santul urias care se casca vrea sa ma inghita cu tot cu pacate, dar sunt pregatit cu treapta potrivita si trec ca un meserias in ale mtb-ului. Bre, mi se pare mie sau ma umflu in pene?! J Gandul imi sta doar la apa de la punctul de alimentare, visez la un pahar de cola si o inghetata. Frate, la cat de deshidratat sunt, ma mir ca nu alerg dupa Fata Morgana prin padure. Mentin viteza constanta, trec de zona cu ghimpi si pericol de pana, o curba la stanga, drum pietruit si molushte care imi incurca trasa. Urlu “Stanga!” sau “Dreapta!”, dar nu percuteaza toti, mai ales ca sunt si copii. Asa ca strig “Trec prin stanga/dreapta!” si am mai mult success.

                Deodata, simt ca visez. Vad punctul de alimentare. Tareeeeeee! Iau un pahar din zbor si le rog pe doua gagici sa arunce cu apa in mine. Initial se blocheaza, apoi incep sa arunce cu bucurie. Le-am facut ziua mai frumoasa! O a treia gagica le-a vazut si nu a mai asteptat sa ii zic ceva. Eu eram cu paharul la gura si abia inghiteam niste apa si nu am putut sa ii zic ca ajunge atata stropeala! J Frate, mi-a bagat doua pahare cu apa fix in mecla de erau sa-mi sara ochelarii! Nu am mai apucat sa zic nimic, doar am inceput sa rad! Acum e friiiiiiig! Am intrat iar pe un drum cu iarba pe mijloc si e umbra. Bate un pic vantul si simt ca am prins aripi. E lume multa pe traseu, sunt multi copii, avem si cateva balti, dar nu incetinesc. Drumul serpuieste frumos printre copaci, trec de pe o dara de roti pe cealalta, ocolesc balti si oameni, feresc copiii, mai iau cate o crenguta peste ochi, dar zburd. Curul a amortit, nu mai zice nimic. Parca sunt in transa, nu mai percep traseul, merg din instinct si pare ca nu mai depun efort, asa de bine ma mishc azi! J Sunt concentrat si conectat la cursa, nu am timp sa admir posterioare de caprioare! Ma intereseaza doar sa nu ma depaseasca nimeni. Sa depasesc eu e mai greu. Important e sa imi pastrez locul.

                Un luminish, un zambet la fotografi, o bucata de carare prin padure si iar un drum cu multa vegetatie umeda. Incepe cu o curba la dreapta, destul de larga, dar eu vin prea tare si o iau pe alaturi. Incerc sa ma intorc la calea cea dreapta, dar bicla nu ma asculta si se tranteste cu drag la pamant. Eu calatoresc cu stil prin vazduh si aterizez fortat in niste iarba inalta. Noroc ca nu mai zambeam la fotografi, ca ma luau astia in reclama la Colgate Herbal. Hopa Mitica e imediat in picioare si calare pe bicla, parca aventura la iarba verde a fost doar un vis. Si incep sa trag. Sau continui?! Habar n-am, e bine ca sunt ok si nu am pierdut timp si energie. Bucata asta cu iarba inalta e destul de lunga, tot ocolesc si depasesc, nu ma enervez. O balta uriasa troneaza in mijlocul drumului si toata lumea o ia prin stanga. Ne inghesuim un pic ca romanii la oferte la drujbe si surubelnite electrice, dar trec cu bine. Se termina iarba, incepe nu zborul, ci drumul pietruit, dupa o curba la 90 la stanga. Ma ridic din sa ca sa prind viteza si parca simt un pic de oboseala in pulpa stanga. Eeee, prietena draga, acu’ te-ai gasit?! Asa ca tre sa am grija. Mai am ceva de mers si nu vreau sa stric distractia. Portiunea asta ma cam stoarce de energie, asa ca mai bag un baton. Se termina “asfaltul”, incepe iar noroiul. Un fotograf sta fix langa cea mai mare balta, poate prinde vreun porcusor la baie in namol. Nu cred ca a avut noroc aici, e bun drumul si nu prea se poate cadea. Dar tot ies ii niste cadre “murdare”. Salut niste taietori de lemne si ma apropii de punctul de alimentare unde se despart traseele si unde incep radacinile. Mai fur un pahar cu apa si ma pregatesc de masajul binefacator al radacinilor.

                Sunt pe cont propriu, pe aici nu mai sunt copii cu parinti, dar mai sunt oi ratacite si incete. Norocul meu ca ii prind pe portiuni mai late si trec de ei fara probleme. Cararea serpuieste frumos printre copaci, e umbra si liniste. Doar rasuflarea mea deranjeaza pasarelele. Am bucatzica aia de urcare pe care o fac dintr-o suflare. Apoi drumul urca usor, picioarele protesteaza, asa ca nu fortez prea tare, dar nu las pedala. Se termina urcarea, se termina padurea si incepe chinul. Am bucata aia criminala pe aratura. Incerc sa o fac ridicat din sha dar risc sa fac carcei. Asa ca stau asezat. Sau incerc. Denivelarile ma arunca de colo-colo si merg aiurea rau. Strang din dinti si din buci si scap cu bine. Intram iar in padure si ajung la un shantz cu apa. Ma gandesc sa il fac pe bicla, asa ca dau cu viteza, dar ma proptesc in mal si tre’ sa descalec. Altii descaleca din prima si pare ca e mai bine asa. Eu mi-am furat-o, dar ma sui repede pe bicla si incep sa pedalez. Ma uit la numerele lor, poate suntem la aceeasi categorie. Ma ambitionez si ii depasesc pe toti. Frate, sunt bun! J J

                Trag tare pe platul care urmeaza, mai depasesc familii de plimbareti, fara incidente. Iar portiunea cu salcami. Ma dor mainile de la zdruncinaturile idioate, pare ca am furca fixa si nu pot sa pedalez. Nu pot sa incetinesc, asa ca ignor durerile de maini, picioare si obraji si incerc sa scap cat mai repede din iad. Iarba prezenta pe traseul ma incetineste si acunde cu abilitate gaurile din pamant, asa ca “le coq sportif” se resimte si ar vrea sa se transfere la un shoselar. J J Drumul face o bucla larga, e foarte denivelat, un concurrent sa ambitioneaza sa depaseasca pe langa dara lasata de carutze si isi infunda roata fata intr-un sant. A urmat o contopire totala om-atelaj, cu strigatele si injuraturile de rigoare. Eu ma distrez. Vad ca sunt altii mai prosti ca mine si prind curaj! J O bucata de drum bun, pe islaz, apoi iar denivelari ascunse de iarba si injuraturi. Baaaaah, vreaaaau asfaaaaaalt! J J Drumul a fost ud si s-a uscat brusc de la soare, asa ca acum e foarte denivelat, plus ca are doua santuri pe unde au trecut rotile carutelor sau masinilor de furat lemne, mai sunt si puradei pe traseu, si merg prost. Ma depasesc doi si incerc sa ma tin dupa ei, dar ma cam dor toate si ii las sa se departeze. Totusi, imi pastrez ritmul, destul de alert. O portiune denivelata rau intr-o curba ma face sa o iau fix prin jumate fix peste singurul bolovan de pe traseu. Imaginati-va o poza verde si in jumate, marcat cu vopsea roz fosforescent, un bolovan de 20 cm. Asa, radeti, ca merit! Am zis ca decolez. Curul si-a luat adio de la shea si am mers aplecat pe roata fata vreo cativa metri! Am inceput sa rad nervos: baaah, da’ prost esti, baaah, o singura piatra pe tot traseul si nu ai ratat-o! Si mai era si marcata cu vopsea! J J

                Stiu ca nu mai am mult pana la final, asa ca merg cat pot de tare. Nu vreau decat sa ajung rupt la final. Asa ca rup picioarele. Depasesc tot ce prind, alerg ca un apucat. Ocolesc balti si copaci, zambesc la o fata frumoasa, trec de pe stanga pe dreapta si invers, ma joc. Am o bucata cu noroi uscat dupa trecerea vitelor, asa ca deschid larg gura ca sa nu imi sparg dintii. Plombele atarna de un fir de par! J Frate, imi joaca gandurile in cap precum bilele la extragerea loto iar ochii se invart ca la pacanelele cu fructe! Noroc ca stiu ca mai am un pic si scap. Urmeaza un shantz dragutz de periculos si asfaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaalt! 

                Aici dau pe turbo. Adopt o pozitie aero, pun mainile pe gatul furcii si pedalez cat pot. Mai am cam un kilometru. Vantul vrea sa imi strice bucuria si imi sulfa drept in freza. Inaintez cam greu, dar inaintez. Nimeni important in fata, in spate nimeni. Ma gandesc ca nu mai am de ce sa trag sa rup picioarele, dar nici nu imi vine sa o las moale. Parca imi aduc aminte de un timp de doua ore pe care vreau sa il bat. Asa ca trag, mai nene, parca sunt intr-un pluton la sprint. Aproape de sosire, lumea de la tura scurta sau aia mai rapizi ca mine sunt deja la mici si bere, isi spala biclele si tzurloaiele. 200… 100… 10… Sosireeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! J J J Imi aud numele in boxe si imi ridic medalia de terminator (adica Finisher) J

                Bah, mi se pare mie sau am terminat prea repede?! Nu, frate, doua ture. Gata. Verific telefonul, peste doua ore. Ma duc la cortul organizatorilor si ma lamuresc. Minca Bogdan, timp 2:02:59, loc 6 la categorie. Yuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Sunt foarte multumit de cum am mers, mai putin in partea denivelata a traseului, unde am suferit cel mai mult. In rest, cantece si voie buna! J Am bagat o bere, mi-am spalat trotineta, l-am sunat pe Vali care deja please acasa (el fusese la tura scurta, de 23 de km), am mancat o pasta si am taiat-o acasa, rupt de oboseala, dar cu un zambet tamp pe fata si un suflet usor dupa o zi reusita de curse! Mai vreau…

Aveti aici si un filmulet, cu o tura completa: 

https://www.youtube.com/watch?v=k7ju5NP-FDo

Race Report - Road Grand Prix - 17.05.2014

Road Grand Prix 17.05.2014 Boldesti-Scaieni

Traseul cu pricina

De cand mi-am luat cursiera, am tot iesit la plimbari lungi, cateva de peste 200 de km. In afara de cateva probleme cu “obrajii” si pozitia un pic prea alungita, nu am avut ce sa reprosez noii meserii, cea de soselar. Data de 17 Mai era programata pentru cursa MTB de la Cozia (prima mea cursa de ciclism), asa ca nu puteam sa lipsesc. Dar a aparut stirea cu organizarea unei curse de sosea de catre Alex Ciocan, Road Grand Prix, undeva langa Ploiesti, in metropola Boldesti-Scaieni. Si am zis ca trebuie sa o incerc.Asa ca am anulat plecarea la Cozia si am inceput pregatirea (mai mult mentala) pentru o lupta corp la corp pe asfalt.

Am facut inscrierea, am facut plata, mi-am luat liber joi, pe 15, ca sa dau o fuga pana la traseu sa il testez cu pasul meu. M-a prins ploaia, m-am ratacit pe campuri si prin Ploiesti, dar am reusit sa imi fac treaba. Traseul e format din 4 ture de cate 23 de km, in mare parte plat, dar prevazut la startul fiecarei ture cu cate o urcare pe dealul de la Crame (sau Seciu). Desteptul si frumosul de Mancuso, cand a vazut desenul traseului, a zis ca e floare la ureche, sunt doar 4 km, iar rampa are “doar” 10%. De unde, fratioare, ca parca urci pe ziduri, asa de abrupt e. Joi, cand am facut testul, am zis ca o fi din cauza oboselii acumulate (m-am dus cu bicla de la Bucuresti la Ploiesti). Cand am facut urcarea am avut si prima tentativa de gand ca as fi gresit categoria (poate era mai bine la tura scurta, cu doar 2 ture). Imi spun ca nu sunt atat de tampit incat sa nu stiu in ce ma bag, ca, deh, am atata experienta deja! J J

Testul de joi mi-a dat incredere si o oarecare liniste, pentru ca am impresia ca stiu la ce sa ma astept. Dar fiind prima cursa pe sosea, unde eu stiu ca nu e asa prieteneala ca la mtb, tot am emotii. Plus ca ar mai fi o discutie legata de ploaie. Avem o coborare lunga, un pic in orb, curbe stranse, cu mult nisip si poate frunze si crengute cazute din copacii de pe margine. Asa ca daca da apa de sus, am cacat steagul.

Vineri am fost la munca (un training care a durat toata ziua si nu m-am putut gandi prea mult la trotineta), am studiat previziunile mamei Omida legate de vreme, dar nu am aflat decat ca avem sanse de ploaie. Mari, mici, nu mai conteaza! Mergem la soseaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Doi prieteni care anuntasera ca merg au amanat din cauze obiective (ma gandesc acum ca poate nu au vrut sa mearga cu mine si s-au dat loviti!), asa ca urma sa plec singur din capitala. Razvan Ditescu si Olimpiu Soare erau inscrisi si urma sa ne vedem la fata locului. Tata a anuntat ca vine sa isi vada odrasla pe cursiera, pe altcineva nu mai asteptam.

Seara am facut toate pregatirile, haine, mancare, bicla, ustensile, toate sunt ok. Numai gandurile imi zboara aiurea. Imi dau seama ca mi-am pierdut ochelarii, joi cand m-am intors de la Ploiesti, i-am lasat pe capota masinii si nu am altii. Ma gandesc ca ii iau pe ai lui Minca Senior si incerc sa ma linistesc. Moralul meu e lovit rau. Ce dreacu, bai Mancuso, te-ai tampit de tot? Sunt praf! Radeti voi, dar la cat de labil sunt eu, e ceva normal. “Noroc” si cu o sticla de cola care il tine departe pe Mos Ene, asa ca nu adorm pana la 2. Sa-mi bag picioarele, sa vezi ca nu ma trezesc de dimineata, ajung stresat si pe ultima suta si o sa fac cacatul praf, in purul stil personal. Noaptea alerg cu porcii zburatori, ma casatoresc cu prima treapta a podiumului, ma imbrac in lauri si dau autografe fanelor care vor sa aiba copii cu mine. Frate, ce naiba ai tras de fabulezi atata, ca vrem si noi! J J J

La 6 fix ma sperii de sunetul telefonului. Sar din pat, ma spal pe binoacle, bag o portie de paste, dar nu prea intra, ceva apa sa umflu matzul, un pic de ciocolata sa imi surada diabetul, spal fanoanele, imi curat zambetul si imi iau hainele de parada si ies pe usa. Tre sa trec pe la kerosenerie sa alimentez si apoi o tin lunga spre Ploiesti. Nici nu ajung in DN1 ca imi dau seama ca nu mi-am taiat unghiile. Asa, radeti cu pofta! Da, frate, nu mi-am taiat unghiile si asta e semn rau! Asa, radeti din nou! Si ce, ma, daca sunt nebun, asta sunt, lasati-ma-n tratamentul meu, ca am cursa! J Sun la tata, raspunde mama. Hahaha, si io rad! A venit si ea, ca poate rateaza podiumu’ lu’ ala micu’! J J Ii zic de unghiera, rade si ea, dar nu ma poate ajuta, au plecat deja. Buuuun, deci o sa imi mearga rau. Sa vezi ca o sa iau toate radarele, o sa fac pana cu bicla, o sa cad sa imi rup mufa si o sa ies pe ultimul loc. Frate, am probleme cu acoperisul!

Imi propusesem sa ajung la 8 la Boldesti, sa ridic pachetul de concurs cu numarul si apoi sa ma incalzesc pret de vreo 45 de minute. De unde, frate! Am ajuns pe la 8.30, am luat pachetul (am numarul 100),am baut o cafea cu babacii, care erau deja acolo, am admirat carboanele etalate cu mandrie de dujmanii de clasa si am analizat un pic sansele de a face o cursa buna. M-am bucurat ca nu eram singurul ne-epilat si nici cel mai prost echipat. La sosea imi pare ca e mai important materialul de concurs decat la mtb. Am vazut trotinete care cantaresc 6-7 kg. Eu cu Merida mea de 12 sunt un pic pe langa subiect, pentru ca 4-5 kg pot atarna greu, mai ales pe urcari. Dar nu-i bai, am aripi in suflet si ganduri de zburator, si mi se rupe coaja bananei de toate rachetele sol-sol, stiu ca picioarele sunt cele mai importante.

Maaamaaa, cat am scris, si nici nu am plecat. Hai ca o scurtez: ma incalzesc cca 15 km, ma intalnesc cu Razvan si Olimpiu, mananc o juma’ de banana, beau o gura de cafea, si ma aliniez la start. Se pleaca la 10 si ceva. O sa fie un start de parada, asa ca se va da un ocol de cateva sute de metri si apoi se va porni in cursa. Tura incepe direct cu urcarea la Crama, asa ca sita isi va intra in rol inca de la inceput. Cica am fi vreo 300, se da startul la gramada, indiferent daca e tura lunga sau tura scurta, asa ca o sa fie un pic de aglomeratie.

Si se aude Ciocan in difuzoare: “Pregatiti-va de start!” Nici nu am timp sa ma gandesc la cursa, ai mei fac poze, lumea e un pic agitata, eu sunt in aer complet. Ce fac eu aici, de ce, habar nu am! Si pornim! De Razvan si Olimpiu am uitat, sunt eu cu Merida mea si atat. Incepem deja sa luptam pentru pozitii, am emotii sa nu ma vars in curbe, e praf si noroi, sunt gropi, se fuge! Facem un cerc si ajungem la linia de plecare. Si STAAAAAAAART!

Cool as ice!

Incalzirea isi spune cuvantul, nu mi se aprind plamanii, picioarele sunt in forma, dar pare ca nu indeajuns. Eu am plecat mai din spate, am de depasit cativa. Dar urcarea ma provoaca, imi scoate aerul din plamani si imi zdruncina moralul. Sunt nesigur, ma dor picioarele. Bai frate, antrenat sunt (poate nu destul), incalzirea mi-am facut-o (poate nu complet), de mancat am mancat, de baut am baut. Atunci ce naiba nu merg mai bine?! POATE ca asta e nivelul meu?! Ok, renunt la gasirea unei explicatii, am de pedalat. Lumea din jur e la fel de surprinsa de conditii, soarele nu arde, dar suntem toti incinsi. Eu merg normal, nu rup norii, dar nici nu ma depasesc prea multi. POATE ca toti aia mai buni ca tine sunt deja in fata ta, mai tampitule! J J Urcarea e lunga, 3,8 km, dar nu e continua, e din doua bucati. Reusesc sa o dovedesc pe prima, o coborare in viteza si apoi ma pregatesc de a doua jumatate. Acum picioarele sunt incalzite, am intrat in cursa, sunt bine. Urmeaza 2 km de urcare.  Sunt cativa rutieri care au parte de sustinere de pe margine sau chiar din masina care are dreptul sa ii insoteasca. E prima oara in viata mea cand mi-as dori sa ma cheme Eugen. Doar asta aud: Hai, Eugeeen! Bineee, Eugeeen! J J J Incerc sa ma mobilizez si pedalez cat de bine pot. Am resurse. La un moment dat aud un “Hai, Bogdan!” si prind aripi. Si ce daca nu e pentru mine, ma simt incurajat si eu!  Ii vad pe cei din fata, aia buni, sunt departe rau. Nu imi pasa insa, stiu ca acolo sunt si multi de la tura scurta, care teoretic ar trebui sau ar putea sa mearga mai repede. Plus ca sunt si rutierii experimentati, ei joaca in alta liga fata de mine, un melc leshinat cu aspiratii de meduza curentata. Eu imi conserv energia, dar nu las pedala. Ma dor picioarele, parca imi vine un gand ca nu o sa fac urcarea asta de patru ori. Futu-i Pashtele ma-sii de psihic labil cu care sunt dotat! Arunc gandul ca pe un desheu nereciclabil, ma intorc la cursa. E de pedalat, mai nene, nu e joaca. Pe asflat e scrisa cu vopsea distanta pana la cer, ca pare ca acolo mergem.

1 km. Oooo, daaaa, e bine! Mai zambesc la o poza, mai arunc o privire la orasul de unde am luat startul, admir norii de ploaie care se aglomereaza deasupra, sunt bine. Am mai prins curaj, moralul a invatat sa inoate si acum e pe linia de plutire. 500 metri. Eeee, come to daddy! O curba la 180 si un pic de plat. Cresc viteza si simt aerul rece care imi aduce zambetul tamp pe fata. Mai am 250 de metri de urcare, in linie dreapta. Sus e Sf.Petru care pazeste poarta Raiului. Pacatele mele sunt spalate demult, am depus cv-ul pentru pozitia de Apostol (dar mi-au zis ca nu sunt apt medical), asa ca sper sa trec. Fratieeee, bucatzica asta e criminala. O fac ridicat din shea, cu ceva efort. Dar o fac.

Un fel de Contador...

Sunt bucuros ca am ajuns sus destul de bine, si am chef de panarama. Asa ca la masa de la punctul de alimentare fac o gluma. Si cer lotziune de plaja. Fratieeeee, am zis ca mor. Tipul de acolo s-a dus la masa, si-a data seama ca am cerut ceva aiurea, si se uita incurcat la banane, glucoza si apa. Nu mai intelege nimic. Ce i-a cerut, frate, ala de pe bicla?! Eu rad de ma cac pe mine, lumea de pe acolo la fel. Rade de se caca pe mine. J J

Gata prima urcare. Acum vine un fel de plat, cateva rampe usoare si apoi o coborare lungaaaa. Si rapidaaaaaa. Acu-i de mine, zice fricosul din mine. Dar sunt incarcat cu adrenalina si uit de supravietuire. Si pedalez ca un apucat. Cunosc un pic drumul si am incredere. 40, 50, 60, si mai mult, dar nu mai vad kilometrajul, parca trec prea repede copacii si tre sa fiu atent la drum si nu la cifre. Si ciclistii depasiti. Zboooor. Am avut emotii la vreo doua curbe, cat p-aci sa ies la un gratar neprogramat, dar am scapat. Acum urmeaza platul. Aici e aici. Niciodata nu am excelat pe plat, asa ca o sa ma chinui.

Dar reusesc sa ma lipesc de niste baieti, cu care formez un pluton de vreo 10. E bine. Duc si eu trena, stau la cutie, viteza e pe la 33-35 la ora. Ooo, frumooooos! Vantul bate destul de tare din fata, dar ne descurcam. Avem echipa, avem valoare! J O curba la dreapta, destul de stransa, apoi accelerare in tromba si regrupare. Avem un plat in camp deschis de vreo 6 km pana la linia de sosire. Noi mergem bine, zic eu. Din spate vine insa un alt grup si trece pe langa noi ca tgv-ul prin gara din Titu. Ramanem cu gura cascata, ca proasta-n targ. Noroc ca ne dezmeticim repede si ne lipim de ei. Sunt vreo 5-6, habar n-am, nu e timp de numarat. Toata lumea accelereaza si ne lipim de ei. E unu’ mare care duce trena, ne facem toti mici si ne asezam cuminti in vagoane. Baaaa, esti nebuuuuuun! Ne duce cu 45 la ora. Si nu ma resimt atat de mult, toti tragem sa nu ramanem in urma, vantul tot bate, asa ca daca te rupi, te-ai dus naibii. E o senzatie placuta sa merg in pluton. Gata, m-am hotarat. Imi place mai mult la sosea. Chiar daca aici esti legat de ceilalti, pentru ca singur nu as fi avut cum sa merg atat de tare. Poate de aia imi place, ca sunt mult peste nivelul meu! Kilometrii se scurg repede, ajungem in orasel, ajungem la linia de sosire. Trecem impreuna prin zona de start-sosire, zambesc la fotografi, sunt bine. Gata prima tura! Ai mei ma incurajeaza de pe margine. Ii salut si dau inainte.

Incepe a doua tura. Pe urcare, e fiecare pe turta lui. Sunt pregatit mai bine acum, urc altfel, mai increzator, desi e la fel de greu. Acum ne imprastiem. Eu o iau inainte. Urc cel mai bine din grup. Sau aproape cel mai bine, ca unul ma depaseste. Dar nu simt nimic. La mtb as fi fost mai inversunat, dar aici stiu ca pe urcare ne despartim, doar pentru a ne regrupa pe plat. E misto rau dansul asta. Suntem ca niste sateliti care se departeaza doar pentru a se impreuna mai tarziu. Iar aud incurajari de pe margini (normal ca nu pentru mine!), dar merg ok. Am timp si chef de glume cu fotografii, admir peisajul. Bah, idiotule, iar ai probleme cu tzigla? Esti la cursa, nu la turul turistic al aglomeratiei urbane Boldesti-Scaieni. Inapoi in pedale. Concentrare. Fac prima jumate de urcare, prind viteza pe coborare si parca si un pic de avant pentru a doua jumatate. Merg mai bine, am alta abordare, mai optimista. E bine, zic. Pare ca nu mai consum atata energie. Dar ajung si la ultima bucata, cu zidul de final. Aici ma cam chinui, dar o dovedesc. Am timp de o gluma cu un sustinator de pe margine, il intreb daca sunt in primii 5, cum ca simt ca am mers foarte bine. Rade si ma incurajeaza ca sunt in top 3. J Sus, nu mai cer lotziune de plaja, acum mi-e sete. In bidonul meu e niste suc de portocale, asa ca as bea neshte apa. Iau o gura mare de apa si restul il vars pe cap. Ma “revergorez” degraba, ma trezesc din somn. Gata urcarea nr.2, urmeaza coborarea. Acum zbor la propriu. Depasesc cativa, care se uita cam lung la mine, “Inconstient” scrie pe mine. Am avut 68 la ora, decent pentru o cursiera, indecent pentru instinctul de conservare al oricarui om normal, mai ales in conditiile date. Dar nu am timp de meditatie cu privire la soarta mea pe lumea asta, am o cursa de terminat. Gata coborarea, iar plat. Iar ma lipesc de cineva. Andrei, 19 ani. Merge bine. Eu il anunt ca sunt legume fiarta, ma invita in loja oficiala. Mai asteptam cativa. Iar facem un plutonash, se mai lipesc si altii, nu mai apare ala mare. Dar ne descurcam, acum duc si eu trena, noroc ca prind o portiune mai in coborare si fara vant, o duc cu 38-40. Aolicaaaaa, m-am dopat si am uitat?! E bine, nu o sa ma injure colegii. Aa, am uitat sa va spun. Inainte de cursa visam la evadari. Din prima tura am lasat deoparte aceste aberatii, mai ales pentru nivelul meu. Lasa sa evadeze altii, eu stau bine in pluton. Intram in oras, mai avem 2 km. In grup sunt cativa de la tura scurta. La un moment dat ma trezesc in fatza, ducand trena. Hopaaaa, pai ia stati asa! Mai baieti, astia de le scurt, ia trageti voi aici pentru sprint, dati-va-n cacat, nu va car eu! Ei au inceput harjoana, eu am incercat sa ma tin dupa ei, dar nu m-am omorat. Mai am totusi 2 ture. Imediat dupa linia de sosire tre sa am grija la cei care opresc, fara a incetini insa, ma asteapta tura 3.

Baietii din grupul meu sunt sub mine la catzarare, asa ca iar o iau inainte, impreuna cu vreo 2-3, dar fara a forta. Ne depaseste o vidanja si opreste la cativa metri de noi, nu mai reuseste sa inainteze si o ia la vale, spre noi. Noi dam sa ocolim prin stanga si ne trezim cu un papuc ce circula din sens opus. Gata, mor! J Reusesc sa scot picioarele din pedale si sa ma arunc de pe bicla. Ala cu vidanja opreste, opreste si ala cu papucul. Ce faza de cacat din cauza unei masini de cacat!!! Ne suim repede pe bicle si iar suim. Incep sa resimt efortul, nu mai sunt la fel dupa 45 de km de tras, asa ca picioarele protesteaza in Piata Revolutiei, nu prea mai raspund la comenzi. Vor democratie! Asa ca tre sa duc ceva munca de lamurire pana sa le conving sa traga. Si inaintam! Iar ma trezesc singur. La un moment dat, am tras atat de tare de pedala ca mi-a iesit bocancul drept si m-am trezit ca nu pot prinde piciorul la loc. Un super-baiat de pe margine ma vede ca ma chinui si vine si ma impinge. Eeeeee, asa da! Nu stau mult pe ganduri si ii propun repede sa ma duca pana sus! J Iar glumesc cu fotografii, niste baieti ne incurajeaza de pe margine, e un pic mai bine. Gata prima jumate, iar coborare si racoare, iar urcare violenta. Iar chin. Cam trag de mine, ma incearca niste crampe, asa ca incerc sa nu depasesc limita. Si imping, si trag, si tot asa. 500 m. E bine. Curba la stanga, un plat de vreo suta de metri, racoare. Si urmeaza finalul. Aici ma chinui rau de tot. Oricat as apasa in pedale, pare ca nu inaintez. Baiatul cu top 3 ma incurajeaza, imi spune ca asa e la ciclism: strans din dinti si chin. Il ascult si strang din dinti si ma chinui. J Dar urc. Sus iau apa si imi racoresc gandurile, sunt alt om. Hai ca se poate! Am coborareeeeeeee! Am impresia (falsa) ca am coborat mai bine decat a doua tura, dar trece repede si ajung iar la plat. Aici sunt prins din urma de niste fosti colegi si ne regrupam. Vantul bate mai tare, sunt mai obosit, dar reusesc sa ma tin de ei. Trena duc foarte putin, nu am energie. Asa ca scot batonul din buzunar si mai cresc moralul, sunt mai increzator. E un baiat care duce trena destul de bine, fara sa ne ceara ajutorul, asa ca nu se imbulzeste nimeni sa fie primul. Mergem cu 30-33 la ora, eu sunt foarte multumit. Totusi, ma tin din ce in ce mai greu de cel din fata mea. Mersul in pluton, in plasa cuiva, presupune sa mergi foarte aproape de roata celui din fata, lucru riscant. Am ciupit de vreo 2 ori roate celui dn fata mea, asa ca incerc sa raman concentrat. Nu vreau sa ma vars pe asfalt si sa pierd trenuletzul. Plus ca nici de accidentari nu am chef! Simt ca am mers mai incet in tura asta, dar nu ma ingrijorez, e normal.

Usor-usor spre viitor!

Si terminam si tura trei. Mai e una! Sa-mi dau palme, mai e doar una! Wow! Ireal! Si incepe ultimul asalt. E greeeeeeeeeeeu. Acum resimt tot si toate. Pare ca e prea cald, ca sunt prea obosit, ca e prea grea urcarea. Toate sunt “prea”. Mi-e frica de carcei, muschii sunt la limita cedarii, dar nu pot sa nu urc. Asa ca lupt si cu rampa si cu crampa. J Fac prima jumate destul de bine. Acum i-am pierdut pe toti membrii grupului, ei urca mai slab decat mine. Dar eu doar imi pastrez ritmul, nu ma dau cocosh. Pe a doua jumate ma dor picioarele de mor. La un moment dat se blocheaza stangul. Carcel la pulpa. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaauuuu! Frate, ce doare! Intind piciorul si scap. Pentru moment. Mai am de urcat. Sigur o sa ma ia din nou. 1 km. Offff. Ma mint ca mai am “doar” 1 km, dar nu cred asemenea gogoshi. E un kilometru luuuuuung. 500 m. Ultima curba la stanga. Si finalul. Apoteotic pe naiba. Sunt mort. As vrea doua guri sa inspire si vreo doua picioare de schimb. Ale mele sunt ca doua spaghete fierte mai mult decat scrie pe pachet. Sunt pilaf! Ma deplasez ca pishatul boului, din gard in gard, dar macar inaintez. Si pedala dupa pedala, metru dupa metru, se sfarseste chinul. Iau doua pahare de apa, mai mult dau pe mine decat beau, dar macar ma racoresc. Sus de tot mi se pun carcei la ambele picioare. Si urlu de durere. Dar si de bucurie ca am scapat. Am cateva portiuni unde mai si urc, dar incerc sa le pregatesc din vreme, mergand constant. Stiu ca nu mai pot forta, mi se vor bloca muschii de tot si nu vreau asta. Cobor mai incet decat primele 3 dati, nu mai pot pedala la vale. Dar e bine. Cand ajung pe plat ma ajung si baietii mei din urma. Suntem 5. Le spun sa nu se bazeze pe mine, ca ii incetinesc. Asa ca doar incerc sa ma tin de ei. Curba la dreapta, regrupare cu chiu si vai, dar merg. Vantul bate tare si imi pare ca oriunde as sta, tot nu stau bine in plasa lor. Ma chinui sa tin ritmul constant, sunt prea obosit. Viteza e de 30 la ora, dar pare ca nici creierul nu mai vrea sa ajungem la final. La un moment dat ma sprijin de lateralul rotii celui din fata si ma aplec in dreapta. Am zis ca s-a terminat. Ma si vedeam cu moaca asfaltata si un kil de piele lipsa. Dar ma redresez si continui inaintarea. Chilotii sunt maro. M-am cacat pe mine de frica. Si mi-a purtat noroc, se pare! J J Un coleg anunta ca suntem urmati de un alt grup care se apropie, si ca ar vrea sa intetim ritmul. Aici am zis PAS. Nu mai pot. Asa ca dau distanta, cu inca un ranit, si asteptam trenul urmaritor, care ne adopta ca pe niste copii pribegiti. Parca e pastorul cu oile! J J Ne lipim de ei. Locomotiva e ala mare, de respira greu, dar merge de rupe. Ne duce la 35 la ora. Incredibil, dar ma pot tine si eu de ei. 4km. 2km. Rulam, nu gluma, Suntem 8. E si o fata. Tare gagica. 1 km. Incepem sa ne foim. Acum ne batem pe pozitii. 500 m. Muntele de om accelereaza, fiecare il urmeaza cum poate. Eu merg tare vreo 2-3 sute metri, dupa care ma inmoi. Vreo 3 raman in urma, eu sunt al 5-lea. Incerc sa trag cat pot eu de tare, dar viteza mea scade constant. Vad sosirea. In spatele meu nu e nimeni care sa imi ia locul. Nu mai trag, imi bag picioarele, nu mai conteaza. Rulez ultimii metri la ralanti. Gata, s-a terminat!

Ma intalnesc cu ai mei, facem poze, predau cipul, opresc Strava, care arata 3 ore 11 minute. Stiu ca am un timp sub asta si sunt foaaaarte multumit. Speram sa scot sub 4 ore, dar asta e un super timp. Recunosc ca a contat mult de tot si faptul ca am stat la trena altora, pentru ca daca eram singur nu scoteam sub patru ore. Imi stiu nivelul si nu ma imbat cu apa rece. La mtb nu prea poti pacali ceasul, acolo cam iesi unde iti e locul. Azi eu am fost mai italian decat italienii. Am dus si eu trena vreo 3-4 km. Si au fost vreo 60 de km de plat. Tare, nu?!

Sunt foarte incantat de timpul scos, ma bucur ca nu m-a depasit decat o fata, e o mare realizare pentru mine. Ma schimb, astept rezultatele, mananc ceva, ma hidratez, povestesc cu ai mei ce s-a intamplat. Si apar si hartiile oficiale.

Minca Bogdan – 4 ture – 3.08.10. Loc 19 din 42 prezenti la start. Locul in sine nu e elocvent, dar eu sunt foarte multumit de timpul scos. Am ajuns rupt la finish, semn ca am dat tot. Mai am de lucrat insa la antrenamente si cred ca o sa ma dotez cu batoane energizante de acum incolo, desi nu sunt adeptul acestora. Am vazut ca ajuta, desi am avut si experiente mai putin placute din cauza lor.

Razvan si Olimpiu au terminat si ei bine, au scos timpi buni, locurile nefiind relevante, la tura scurta a fost doar clasament general, fara grupe de varsta.

In fine, a fost o super cursa, cu super traseu, cu super oameni, cu un super rezultat, insa si cu cateva minusuri la organizare. Soseaua mi-a intrat in sange, i-am prins gustul, si o sa mai merg si la alte curse. Dar nu renunt la MTB. Maratonul vinului e pe 8 iunie. Ne vedem acolo?

Mancuso

P.S. Amu am vazut ca mi-a luat la fel de mult sa scriu povestea ca si cursa in sine. Bine ca nu am scris despre turele de peste 200 km cand am stat si 9 ore in sa. Va pierdeam de cititori. J J J J

Pauza de masa in miscare

Azi, 21.02.2014, am muncit de acasa. Dupa ce ieri am avut o zi foarte grea, ma resimteam si fizic dar si psihic, si aveam nevoie de o gura de aer. Vremea inchisa si temperatura nu foarte ridicata imbiau mai degraba la o sedinta de somn sfant si aghioase la liber decat vant in mufa si dureri de copane. Dar pentru ca a trecut o luna de la ultima iesire (da, sigur o sa ziceti ca sunt un ciclist vai-steaua-mea), am zis ca nu se mai poate astepta prea mult si ca trebuie sa profit de fiecare ocazie pentru a da o pedala. Am eu un pariu cu mine insumi ca anul asta o sa prind un podium, dar cu nopti nedormite, alcool si tutun, nu prea am cum sa ajung nici macar la concurs, dar sa mai prind si vreun loc bun. Asa ca am inceput reabilitarea/dezintoxicarea.
De o saptamana sunt curat. Hehe, cine citeste o sa creada ca sunt vreun drogat,ceva. Stati linistiti, e vorba doar de niste fumuri. Mi-au trecut.
Acum ma concentrez pe performanta. Vreau sa imi stabilesc un program de antrenamente de care sa ma tin, atat cat imi permite timpul. Stiu ca majoritatea ciclistilor a inceput demult pregatirea sezonului 2014, dar eu am ritmul meu, liber ales. Asa ca ma doare la banana cine si cat se antreneaza, important e ca in Mai, la primul concurs, sa fiu gata de lupta.
Astazi m-am plimbat putin peste 10 km, cu ceva sprinturi. Pauza asta de o luna se simte. Nu m-am ingrasat, dar (poate si de la tutun) nu mai am suflu. Insa imi revin eu, nu sunt departe. Picioarele se incing dupa 100 de metri de sprint, plamanii ma dor si capul nu mai vrea sa auda de mine.
Dar, cu tot chinul si toata durerea, ma bucur din nou ca merg pe 2 roti. Am aripi, sufletul zburda, mintea e un pic mai limpede. Scap de griji, uit ca sunt in timpul serviciului, si ma bucur de vantul care imi pune frana. Dar nu ma las, trag de mine.
Simt ca e un nou inceput, un nou sezon, al doilea. Sper sa merg mai bine decat anul trecut. Un podium ar incununa 2 ani de munca si chin. Sa ne vedem cu bine pe trasee sau la curse... sau la curse... sau la curse.

Mancuso

P.S. Acum am observat ca e prima postare din 2014. A trecut cam mult de cand am scris ultima oara, parca daca nu ies cu bicla nu am nici chef de scris. Si nici subiect.