Scriitorul din mine 31.10.2022 (II)

    Am zis deja că ieri am avut o grămadă de idei de pus pe foaie. Și ce să vezi, tratamentul cel nou dă roade și nu am uitat chiar totul. E bine, mulțumesc domnului doctor pentru rețetă și farmacistului pentru generozitate. Acest week-end a fost plin, multe știri cu această sărbătoare americană, Halloween. Au fost și unele știri triste, dar nu le comentez pe acelea, fiecare e liber să își strice ziua citind așa ceva. Eu mă concentrez pe știrea acestor zile, și anume că Elon Musk, patronul Tesla și cel mai bogat pământean, va organiza o petrecere de Halloween la Bran. Cumva, nu am vrut să o cred la început, am zis că e doar o știre falsă menită să atragă atenția spre ecrane de toate felurile. Îți dai seama, el și alți miliardari vor închiria castelul Bran și vor da o petrecere tematică. Și asta clar va implica și niște resurse umane și materiale semnificative de pe la noi. Norocul nostru că oamenii ăștia se transportă cu elicopterul și nu ar fi făcut petrecerea în Comarnic sau Bușteni pe trecerea de pietoni. Era o prostie, clar. Dar realitate, și mai clar.

    Până la urmă nu știu cine a participat cu adevărat, nu cred că a venit și Angelina Jolie, dar oricum, s-a creat multă vâlvă și pubilicitatea asta poate decât să ne ajute pe noi ca popor, țară. Toată lumea a vorbit despre Elon zilele trecute când a cumpărat Tweeter, era normal să fie încă în vizorul presei. Și acum, toată lumea a vorbit despre România. Noi, ca de obicei, nu am făcut nimic ca să merităm atâta atenție. Noi nu am reușit niciodată să ne promovăm îndeajuns de bine, am pus o frunză pe un site și niște poze pe un cearceaf la un târg de turism la New York. Jale maximă. Noroc cu un irlandez Stokker care a scris despre Dracula și a pomenit castelul Bran. Tu îți dai seama câtă lumea va vrea acum să vină la noi pentru asta!? Suntem fraieri dacă nu capitalizăm și mai mult, poate ăsta e un început.

    Deși, începutul a fost cu prințul (acum Rege) Charles, care are trei proprietăți în Transilvania și ne promovează de parcă are comision de la booking.com. Ce vreau să spun e că noi mereu am avut nevoie de ajutor în orice, nu prea am depășit stadiul de furat căciula proprie. Știu că în prezent nu mai e posibil, dar cred că nouă ne-ar fi cel mai bine cu un conducător străin, care să aibă grijă de noi. Cam cum era pe vremea regilor cu sânge austriaco-german dar suflet de român, precum Regele Mihai. În prezent, o țară atât de frumoasă și cu un potențial uriaș e pusă în slujba unor interese meschine cu ajutorul unor români de-ai noștri. Era o glumă mai demult că ar trebui să declarăm război SUA și să ne cucerească și apoi să aibă grijă de noi. Dar cum suntem noi ghinioniști, am fi câștigat războiul și tot nu ar fi fost bine. Hai cu publicitatea, turistuleeee!

discover-romania.ro

Scriitorul din mine 31.10.2022

    A trecut și week-end-ul, înapoi la muncă. După ce vineri dimineața am purces la drum spre biroul de la Moreni, să încerc să petrec ceva timp cu Emma în pauze și la final de program, azi sunt acasă la Târgoviște. Aș fi vrut să scriu de ieri despre aceste zile, cu multe experiențe și idei de pus pe foaie, dar am făcut pauză forțat și am stat departe de taste. 

    Sâmbătă dimineața am băgat o tură de bicicletă, cu plecare din Moreni și ocol pe la câmpuri și ogoare, dar nu puteam sta prea mult, că mă aștepta doamna mea, să ne pregătim și să plecăm spre București, Emma trebuia să meargă la un concert Bibi, o artistă din Romania care îi place foarte mult. Ocolul meu a fost lejer, sunt în perioada de acumulare de kilometri pe bicicletă și nu trag, așa că mă pot bucura de piesaj și de culori mai mult decât de obicei. Toamna e cel mai frumos anotimp și anul ăsta m-am delectat mai mult ca niciodată, mi-am clătit ochii și sufletul în pastelul roșiatic-gălbui și am respirat bucurie prin toți porii. 

    Găteală, porneală, dar fără grabă, concertul e programat la 5, plecăm din Moreni cu tot cu copii pe la două jumate, e perfect. O să participăm la sărbătoarea dovleacului vesel de la Bragadiru, acolo mergem, coane. Avem noroc că pe centura Bucureștiului nu sunt multe mașini, fiind sâmbătă, așa că nu întârziem prea mult în trafic, ascultăm muzică, facem gălăgie, sunt pregătiți de distracție. Când ajungem în Bragadiru, copiii (Emma și două prietene bune) sunt mega-fericite că o vor vedea pe artista lor preferată (au mai multe, dar nu-i problemă). Noi, adulții, suntem loviți de o impresie de bâlci la țară, cu fum de la un grătar din apropiere, muzică dată tare și lume ca la urs. Mascăm totul pentru copii și ne bucurăm de atmosferă, că doar nu am venit să stăm bosumflați. Am găsit ceva distracții gratuite pentru copii, niște castele gonflabile, mai stăm pe lângă scenă să urmărim un fel de teatru pentru copii, nu îi mai știu numele, dar drăguț. Mulți copii costumați și machiați de Halloween, noi suntem normali. Nu am venit decât pentru concert, nu ne panicăm. 

    Apare și Bibi, o domnișoară plinuță dar pregătită să îi bucure pe copii cu câteva cântece proprii. Întotdeauna am apreciat munca artiștilor, cu muzică, versuri, dans, clipuri și interacțiune cu fanii, e greu, nu o poate face oricine. Și ai nevoie și de ceva talent, nu doar muncă. Eu m-am trezit scaun uman pentru Emma, că nu vedea scena și am luat-o pe umeri. Și nu mai are 3 ani și 15 kile, e grea, frate, dar nu o pot supăra tocmai azi așa că urmărește tot concertul de la balconul prezidențial, face poze, dansează și cântă de sus, apare și pe Instagram (mi-a zis azi). Distracție maximă, chiar și noi știm versurile, că doar am ascultat melodiile respective de zeci de ori. E totuși foarte interesant să vezi fetițe de 5-6 ani cântând despre inimi frânte și iubire neîmpărtășită. Mortal!😀😀😀😀😀

    La sfârșit, sesiune de poze cu artista. Nebunie, îngrămădeală, dar se organizează o coadă și Emma se nimerește în față, noroc cu Corina că a suit-o pe scenă și nu am stat prea mult să așteptăm. Urcă și ea să facă poza, Emma e în al nouălea cer cel puțin. Fericire deplină. Dar draga de ea nu a putut să nu observe că a făcut poza gratis. Asta pentru că la concertul Andrei Gogan din septembrie a trebuit să plătim un bilet suplimentar pentru poza cu autograf. Maxim respect pentru Bibi care a stat vreo 2-3 ore să facă poze cu toți copiii prezenți, nu a rămas nimeni nepozat. Frumos gest. Seara am încheiat-o la mall cu Mec și cartofi cu maioneză, noodles și pachețele, gălăgie și râs până acasă. Mai vrem!

Fetele mele.

Scriitorul din mine 28.10.2022

    Hai bună ziua și bu-hu-huuuu la toată lumea. Vine Halloween-ul și trebuie să ne punem pe speriat poporul. Eu și sunt cel mai curajos om din lume, atât le trebuie vreunor infractori să îmi calce pragul. Râde doamna mea mereu de mine când se aude vreun zgomot prin curte, imediat mă trimite, că știe că sunt viteaz. Păi să te ții bine, băi hoțule, când apar eu cu toate cele 71 de kile de panică. Să mori, nu alta. De râs. Treaba e că nu mai sunt așa de fricos ca în copilărie când îmi era teamă și să cobor din pat noaptea să nu mă apuce vreun monstru de picioare. Sau dacă, Doamne-ferește, era o ușă deschisă la șifonier, ăla eram, înghețat adormeam, cu plapuma pe cap. Nu știu de la ce eram atât de speriat, nu îmi aduc aminte de ceva filme horror sau vreo pățanie nefericită. Poate am ascultat ceva povești de groază și am deprins frica asta de întuneric, habar n-am. Să merg, zic, la un specialist să mă caut. Acuș'!

    În prezent, clar nu mai am nicio treabă, mă bucur că Emma nu e temătoare. De când s-a născut, noi tot sărbătorim Halloween-ul și dăm o petrecere cu temă, ne costumăm și ne machiem ca să fim cât mai înfricoșători. Eu am noroc că nu folosesc prea mult machiaj, sunt urât de-a gata. Totuși, nu ne apucăm să colindăm ca în filme, noi mergem de Craciun, nu văd rostul să copiem chiar totul. Dar e drăguț o dată pe an să ne facem de cap cu dovleci, pânze de păianjen și lumânări. Avem bomboane de toate felurile și ascultăm muzică, facem poze și ne strâmbăm. Nici nu știu care e semnificația acestei zile, doar mă bucur de dulciuri și atmosferă. Hai cu sperietoarea, văruleeee!

Aș vrea eu să arăt așa de bine.

Scriitorul din mine 27.10.2022

    O nouă zi, o noua poveste. Sau măcar o nouă idee. M-am trezit cu o poză drăguță pe telefon de la fiica mea. Draga de ea a desenat un unicorn. E pasionată de desen dar nu știu dacă ar putea să urmeze niște cursuri, să își fructifice talentul. O să mergem la cineva priceput și poate o să aiba loc să își dezvolte pasiunea. Habar n-am dacă e potrivit pentru viitorul ei să trăiască din desen, pictură, creație. România nu îmi pare locul propice pentru un artist să se dezvolte. Dar nici nu îmi vine să nu o sprijin cum pot eu de bine în direcția asta. Când faci ceva cu atât drag nu are cum să nu iasă ceva bun din asta. Emma are noroc de părinți dornici să o sprijine până în pânzele albe când vine vorba de a-și urma vocația. Clar pânzele albe vor avea niște facturi și bonuri pe ele pe care ea singură va trebui să le plătească la un moment dat, dar mai e până acolo. Vedem după facultate ce și cum. Până atunci, să colorăm, zic. 

    Din păcate, școala românească are tendința să înăbușe spiritul creator și oricine are anumite deprinderi se lovește de prejudecăți. Noi avem noroc de o învățătoare deschisă la minte și la suflet, care pune mare preț pe creație și individ. Deși anumite reguli de la școală încă îmi par comuniste, încerc să o învăț pe Emma că la școală trebuie să facă ce i se spune, că sunt doar patru ore pe zi. Acasă poate fi cât de liberă și creativă dorește ea. Carte și distracție, cea mai bună combinație. Vine și Halloween acum, să vezi iar costumație și machiaj horror, dăm o petrecere cu tematică, deși nu e o sărbătoare românească, tot ne distrăm. Sau poate găsim vreun loc bântuit și ne împrietenim cu niște fantome. Depinde ce fumăm! 😀😀😀😀

Frida Kahlo de Târgoviște

Scriitorul din mine 26.10.2022

    Zilele curg, la fel și ideile, doar că eu sunt ca o gâscă ieșită din apă, nu se lipește nimic de mine. Caut inspirație pe net și mă lovesc de o chestie mișto. Știai că acum 45 de ani s-a adoptat un proiect de lege prin care li se interzicea cetățenilor folosirea apelativelor "domnule", "doamnă", "domnișoară" în relațiile de muncă și li se impunea folosirea exclusivă a cuvintelor "tovarăș", "tovarășă" sau "cetățean", "cetățeancă". Chiar săptămâna trecută râdea doamna mea de mine când povesteam ceva legat de grădiniță și am zis "tovărașa educatoare", total natural, că deh, eu așa am prins grădinița, pe vremea răposatului. Sigur copiilor și tinerilor de azi care nu au apucat acea perioadă li se pare vreun SF când le povestim despre vremurile de restriște, care clar nu au fost rele pentru toți, dar eu le privesc cu amar și mă bucur că am scăpat de era comunistă. Îți dai seama că eu nu aș fi avut voie să scriu aici ce mă tăia capul, totul era cenzurat și verificat, inclusiv ideile. Nu toată perioada comunistă a fost teroare, pe la început lumea încă mai avea ceva libertăți, dar între '80 și '89 a fost jale. Lumină și apă caldă cu porția, că trebuia să plătim datoria externă. Nu era mâncare prin magazine, nu găseai tot ce aveai nevoie, toată lumea trebuia să "se decurce". Niciodată nu mi-a plăcut termenul ăsta, poate și pentru că nu mă văd vreun descurcăreț, și pe atunci mergea treaba doar cu relații, pile si atenții, cam ca astăzi. 

    Doar că astăzi avem mai multă libertate de exprimare, putem călători liber și să alegem unde trăim, nu ne trimite statul să muncim în vreun colț uitat de țară pe baza mediei de licență sau a valorii darului plasat la persoana decidentă. Ai mei fuseseră repartizați la Râmnicu Sărat, mare metropolă în câmpiile Buzăului, în porumb și vânt. Noroc că a intervenit tataia Marin și au ajuns ai mei în Târgoviște, că altfel eram aproape moldovean. Oricum sunt jumate, dar acolo deveneam get-beget. Nu știu care ar fi fost destinul meu, clar ajungeam la facultate la București, dar nu știu pe unde m-aș fi aciuiat, pesemne aș fi rămas în capitală alături de toți moldovenii mei, sa trăiesc în aerul greu și agitat, fără a avea posibilitatea de comparație și alegere. Sau cine știe, poate aveam vreo inițiativă cavalerească și mă mutam în alt oraș. Și poate alegeam Târgoviște. 

    Azi e sărbătoare mare, biserica de pe stradă se numește Sfântul Dumitru, așa că e mare bairam, cu prelați și prelate și cântări alese. Doamne-ajută la toată lumea, ne bucurăm și noi odată cu ei. Hai cu coliva, părinte!

Am prins și eu un an de pionier.

Scriitorul din mine 25.10.2022

    Marțea sunt trei ceasuri rele. Eu le aleg pe ale mele să pice în timpul somnului și nu mă precipit spre descânturi matinale. Nu am crucioaca la gât, dar o port în suflet. La piept e doar sânul în care scuip de trei ori cu avânt și o dată cu speranță pentru a fi bine ca să nu fie rău. Vezi, sunt pregătit pentru orice mâță neagră mi-ar ieși în cale. Nu mai zic că dacă văd popa mă scarpin de trei ori unde trebuie. Asta dupa ce zic "săru'mâna, părinte", clar. Încerc să fac mișto de oamenii care au superstiții, dar și eu sunt tot de acolo. Dacă nu am unghiile tăiate, nu îmi merge bine, parol. Mi s-a întâmplat la o cursă să am ceva probleme și am dat vina pe manichiură. Doamne-ferește să aduc în discuție forma proastă, pregătirea precară sau vreo chestie reală, doar magia neagră era de vină, mai aveam de alergat gol în jurul focului cu un cocoș în brațe. Sigur e și partea pozitivă, cu balegă și găinaț care poartă noroc, nu mai contează că puți de mori, te consideri norocos. 

    E ușor e să dai vina pe orice altceva decât pe realitatea din tine sau viața ta. Scuze, nu e vorba de tine aici, de mine mă iau, treaba ta cu ce farmece te dai și cu ce pene dormi sub pernă. Eu aș vrea să mă concentrez doar pe semnele de bine, alea de rău le pun pe seama vreunui plan care sigur va eșua.

    Mi se întâmplă uneori și câte o nasoală și încerc să aflu cu ce oi fi greșit de pățesc eu asta. Clar e un motiv, totul se întâmplă cu un scop. Dar, frate, uneori e chiar imposibil să fac vreo paralelă între boacăna pățită și comportamentul meu. Că doar nu primesc vreun rău în avans că sigur o comit eu în perioada următoare. Un fel de amanet de păcate cu anticipație. Păi să zicem că plătim în viața asta pentru ceea ce greșim. Cumva, suntem chit la final, nu ar trebui să fim trimiși în sus sau în jos, am putea să ne alegem direcția. Dar ce ne facem cu cei care doar pătimesc fără să fi avut vreo greșeală, cu ăia ce facem, că nu prea mai e loc în calendar de sfinți. Aprind o lumânare în gând și zic "Doamne, iartă-mă" de am fost cu păcat. Vorbesc ce gândesc, aleluia și găinaț norocos la toată lumea!

Domnul e mare și puternic. 

Scriitorul din mine 24.10.2022

    Bună dimineața și ura la toată lumea! E luni și e jale maximă pe mapamond, vine sfârșitul lumii în toate birourile posibile, ce ne făcem dar ce ne făcem!? Îmi aduc aminte că în liceu "birou" era un bar de lângă Ienăchiță unde beam cafeaua și nu învățam la fizică, cred că mai și fumam, și uneori mai jucam și la păcănele. Ce viață! Grea cartea, n-am ce zice, poate de aia și luam pauze atât de dese. Nu chiuleam mereu să mergem la birou, mai jucam și fotbal câteodată. Nici nu mă mir că habar n-am ce e aia programare dacă eu rupeam adidașii și tibiile în loc să stric ochii în monitoare la ora de info. O simplă alegere care a modelat viitorul economist din mine. De aia și scriu aici, că am mers pe drumul corect și sunt azi un bancher de succes. Văleu, Doamne!

    Azi cică se împlinesc 93 de ani de la "Joia neagră" din 1929, crahul bursei de la New York, ziua în care acțiunile au căzut catastrofal și toată lumea a avut de suferit. A durat cam cinci ani și a fost nebunie. Încă e considerată cea mai gravă criză economică din istorie, deși 1999 și 2008 au încercat să îi fure titlul. Și în prezent sunt semne că ne așteaptă o criză, deja economia mondială e în recesiune, dar cei mai mulți economiști sunt optimiști că va fi o variantă mai ușoară. După doi ani de pandemie care a blocat multe sectoare economice și a făcut guvernele să cheltuiască bani aiurea, din punctul meu de vedere, acum culegem roadele. Mă uimește cum piața își bate joc de consumatori, prețurile sunt umflate artificial prin blocarea unor canale de producție sau distribuție, săptămânal ne sunt prezentate creșteri uriașe la prețul anumitor produse. Și asta din cauza războiului artificial din Ucraina și a problemelor de logistică dinspre Asia. Lumea se concentrează pe conservarea resurselor și e din ce în ce mai sceptică. Sigur va dispărea o parte din nebunia cheltuielilor inutile și vor apărea noi oportunități, chiar sunt curios cum ne vom transforma și adapta la noile condiții. O colegă de muncă îmi zicea că o specie care se adaptează pentru a supraviețui dispare de fapt. Nu sunt de acord, Ne adaptăm tocmai ca să supraviețuim. Hai cu relansarea economică, dragii mei! 😀😀

Ne facem țărani dacă trebuie.

Scriitorul din mine 23.10.2022

    Bate toaca, trag clopotele, Mitică, e duminică și e soare pe cer. Dumnezeu a dat încă o zi frumoasă pentru sufletul meu de biciclist scriitor amator. Mă gândeam ieri că mi-ar plăcea să scriu mai mult de o dată pe zi, că aveam multe idei în momentul ăla, mă luase curentul pe fluviul Inspirației și aveam impresia că o să rup penița. Sunt sigur că mi s-a năzărit asta doar pentru că ieri am început turele cu bicicleta după două săptămâni de pauză. Nu am stat eu paișpe zile, doar doișpe, dar nu am mai vrut să aștept, mai ales că e și vremea asta numai bună de admirat frunze galbene și grâu verde crud. Am băgat doar două ore și nu am tras, dar tot m-am ales cu febră. Mergeam ca o barză șchioapă când m-a scos doamna la shopping. Ciudată senzație, nu am mai făcut febră de la bicicletă de ceva timp. Sunt curios cât o să dureze aplombul asta, că pregătirea pentru la anul e un proces lung și lent, iei fiecare zi și fiecare tură pe rând, încercând să nu tragi prea tare și să menții un program. O să te țin la curent, dacă nu e prea scump.😃😃😃

    De dimineață, când m-am trezit, nu mai aveam ideile de ieri. Umblam printr-o albie seacă a fluviului de ieri și cerneala era doar o iluzie frumoasă pe foaia albă a zilei. Dar am intrat pe facebook și am găsit un mesaj de la un prieten bun, Lucian Liteanu, aflat la Milano. Mi-a trimis poza de mai jos și mi-a insuflat o idee legată de porecla mea. E primită în clasa a șasea, cu onoare, de la profu' meu de baschet, Ionescu, cel mai înalt trabantist. De atunci mă strigă lumea Mancuso. Pe vremea aia era un serial "Mancuso de la FBI" cu Robert Loggia, dar nu are legatură cu mine, doar că mie îmi ziceau colegii "Monkey", de la urechi și amuzament oferit pe banane, iar Ionescu a operat rebotezarea. Clar în cazul meu FBI se traduce prin "Female Body Inspector" și insigna mea e un petic de pană. M-a amuzat poza cu pricina, dar cel mai tare loc unde mi-am văzut numele e un dric Mercedes cu numere de Italia pe aici prin Târgoviște. Îmi pare rău că nu am facut poză, omul a șters numele și a trecut "În văzduh SRL" sau ceva de genul. Oricum, eu am făcut repede o paralelă între poza de la Liti și dricul meu, că ambele se ocupă cu răcituri. Hai să avem o duminică liniștită în familia tradițională, cu grătar, băutură și bătaie cu uluca de la gard, dar fără îmbălsămări anticipate! Să trăim bine!

                Fără înghețată viața e cald

Scriitorul din mine 21.10.2022

    Cică dacă îți e mereu foame ai mari șanse să nu faci cancer! Așa o fi!? Să vedem. La naiba, nu am găsit nicăieri mai multe date, cred că era doar o știre, eu voiam să fac panaramă, ca de obicei, doar că, ce să vezi, nu o să îmi iasă. Și colac peste pupăză, am găsit niște porcarii pe net de îmi vine să mă duc la doctor pentru o mie de analize. Dar n-o s-o  fac, sâc! Mă simt sănătos, ultimele analize au fost bune. La cap nu mă caut că vreau să șed acasă nu la cameră cu zăbrele și ușă cu clanța pe afară. Ideea e că deși eu credeam că e de bine să îți fie foame mereu, se pare că sunt mai multe posibile cauze care ar pune pe gânduri serioase orice om serios. Nu e cazul meu, deci. Mergem mai departe în frumosul articol. Cică e de la zahăr (mult sau puțin, nu mai știu), de la vreo boală legată de tiroidă sau anumite medicamente antidepresive, de la stres și ceva greșeli de alimentație. Dau cu banul și aleg două, rămân cu stresul și alimentația. Gata, caut soluția tot pe net, mai ales pentru alimentație, văd ce zic specialiștii, e ok. Cât despre stres, la ce "experți" avem, care îți dau tratament de cucu-bau pentru o banală depresie, zic pas. Hai că m-am făcut bine de tot.

    Azi aveam chef de râs, de umblat, așa că doamna mi-a pus mașina de tuns iarba în brațe și m-am plimbat prin curte cu un zâmbet tâmp pe față. Am făcut și treabă. Un coleg de breaslă m-a certat că tund iarba pe banii companiei la care lucrez, dar nu am mai pierdut timp să îi zic că eram în pauza mea corectă și legală de masă. Dar ai semnat protocolul de sănătate și securitate in muncă!? Bă, tu chiar ții cu ursul, bag seama. În loc să apreciezi că munca de acasă îți permite să faci și lucruri plăcute în timpul tău, te rățoiești la mine că risipesc minutele corporației și nu respect normele de SSM. Pfuuu, păi să știi că nu îmi pierd vremea cu explicații, fiecare să facă așa cum îl taie capul, eu dorm foarte liniștit noaptea, neîntors. 

    A venit vacanța de toamnă (noi nu am pupat așa ceva) și Emma merge la Moreni. Gata distracția, urmează o săptămână de jocuri de societate și table în parc cu pensionarii. Șah joc doar când or inventa ăștia o variantă cu zaruri. Mâine încep antrenamentele, deie Domnu' să fie uscat, că frigul se combate cu haine. Apa la obraji e mai greu de suportat, bag trainer când e ud afară. Și scutesc și niște spălări de bicicletă neprogramate. Hai sănătate, căldură și facturi mici la toată lumea, că a venit frigul, vărule!

Eu așa sunt lunea după ce iau pastilele.

Scriitorul din mine 20.10.2022

    Ziua bună la toată lumea. Dragul meu, joia se pornesc nunțile prin anumite curți, dar nu e și cazul meu. Totuși, mă simt ca într-o zi de sărbătoare. Habar n-am de ce. Cred că doar îmi este foarte foame. Sunt genul de om care mănâncă devreme micul dejun, zilnic, fără scăpare. E cea mai importantă masă și nu o ratez niciodată, doar că uneori o amân. Cum am făcut și azi, de tâmpit, că doar nu am avut animale de hrănit și grajduri de curățat la prima oră. Mă bag imediat la masă, iau tot ce prind prin frigider, că nu am normă de calorii sau ceva colăcei de eliberat. Niciodată nu am înțeles de ce lumea bea cola zero dar mănâncă shaorma. Sau comandă salată verde lângă ceafă. Mănâncă, frate, ce poftești, dar nu te mai chinui să pozezi în vegan sau mai-știu-eu-ce. Asumarea e un mare lucru, să știi că poți și vrei să trăiești într-un anumit fel, fără să te minți sau să încerci să îi minți pe alții. Important e să fii tu împăcat cu piftia din farfurie când te duci la analize sau gâfâi până la etajul 1 ca pe Everest. Iar te cert, deși nu e treaba mea. Încerc și eu să par dăștept și important, mai am să vorbesc sobru și să mă încrunt, triplu-șmecher ce mă aflu.

    Am chef de vorbă, e de la cafea. Multumesc doamnei mele, te pup, "viață"! 😀😀😀😀 Mor când aud asta. Și ieri în parc erau doua pirande cu copii mulți, fumau liniștite cu plozii langă. Eu imediat mă sesisez când lumea fumează la locul de joacă, dar demult nu mai iau atitudine, indiferent de culoarea și statutul "delincvenților", e pierdere de vreme, canalizez energia înspre pozitiv, să moară toți cocalarii și inculții. Vezi, nu mă enervez. Mi-a prins bine să ignor păsările cuvântătoare și fumătoare și am plecat liniștit din parc, fără vene umflate aiurea. 

    Mai ales că ieri am avut o inițiativă omenească, am fost la Zoo să vorbim cu directoarea în legatură cu o gâscă (de Nil) aciuiată pe lacul din parc. Se pare că a scăpat de acolo și stă liniștită în mijlocul parcului, la lac. A început lumea să îi aducă mâncare, i-am dus și noi, dar vine frigul și trebuie dusă la adăpost. Am bifat o fapta bună, azi mergem din nou să verificăm dacă au luat-o. De nu, mai încercăm o dată. Știm cât de bine îngrijite sunt animalele și păsările la Zoo din Târgoviște și avem încredere că totul va fi bine. M-am bucurat să văd că încă mai sunt oameni pe lumea asta, care mișcă un deget și pentru alte suflete, ca să fie bine. Iar seara, ce să vezi, am avut de învățat poezia "Fapte bune". Pură coincidență!

    Era să zic că există speranță, dar mi-e că o alungă nesimțirea de tot, mai bine să rămână în underground, să o vedem mai rar, dar să fie acolo pentru cine o simte. Frățieee, iar am căzut în ligheanul cu depresie, și nu e cazul. E soare, e plăcut chiar de sunt doar 6 grade, știu și eu poezia copilului de la temă, suntem bine. Hai cu emanciparea! Și cum zic colegii mei de la corporație: SPOR! Și nu e vopseaua. 😀😀😀

Unii pe facebook, eu pe blog.

Scriitorul din mine 19.10.2022

    Hai bună dimineața la toată lumea! Nu îmi amintesc dacă am scris vreodată atât de devreme. Bine-bine, eu nu îmi amintesc multe, dar sesizez o îmbunătățire a nivelului de inspirație matinală. O cană de cafea la bord și sunt pe plus. După ce ieri am beneficiat de o plimbare pe role în parcul comunal, seara a fost liniștită, un pic de muncă și ceva de citit. Pregătesc planul de antrenament pentru iarna asta, încerc să mă țin de el cât pot de bine, oricâte obligații familiale și muncitorești apar pe traseu. În fiecare an pornesc hotărât și apoi mă calmez, că doar nu trag la Turul Franței, nu mă mai stresez atât de tare. Tot pun suflet, că altfel nu se întâmplă nimic bun. Ideea e să îmi doresc ceva și să trag să-l obțin. Cumva universul lucrează și face să apară chestii.

    Așa s-a întâmplat și ieri. De ceva timp îmi zice doamna mea dragă că îi e dor de Anglia, nu am mai fost din 2019. Și ce să vezi, primesc invitație de participat la niște conferințe la Bracknell, lângă Londra, în noiembrie. Ce tare! Ar trebui să îi zic să ceară o bicicletă nouă pentru soțul ei prea-slăvit, dar nu cred că o pot convinge nici cu toate florile și ciocolata din lume. Ce-mi trebuie mie bicicleta nouă!? Am deja una foarte bună, se învârt roțile, deci perfect. Ea nu înțelege matematica simplă a cicliștilor, unde numărul de biciclete necesare este "n+1", iar "n" este numărul actual de biciclete. Oricâte biciclete aș avea, tot mai apare una care îmi place. Dacă aș avea bani și loc, cred că aș avea peste 20 de bucăți, serios. Știu că nu aș folosi decât câte una pe rând, unele dintre ele nici nu ar ieși măcar o dată pe lună, dar tot mi-ar plăcea să le am. Oi fi nebun, nu știu că nu m-am căutat, dar îmi plac foarte mult bicicletele. Clar ar interveni logica și m-ar limita la maxim 3 (cursieră, mtb, oraș) pe care le-aș deține, dar tot mă gândesc cum ar fi să ai curtea plină de bicle! Vis! Hai să avem o zi faină!😀

Cam mică pentru visele mele!

Scriitorul din mine 18.10.2022

    Scriitorul din mine tot merge în parc, mai ales că acum fac pauză de două săptămâni de la bicicletă și am nevoie de aerisiri multiple la cenușa de sus. Stăm aproape de parc așa că mergem aproape zilnic la plimbare. A venit toamna și a schimbat culorile mai ceva decât ecranul curcubeu pe care îl puneam în fața tv-ului alb-negru să vedem și noi "color". Pleca Jerry maro din dreapta ecranului și ajungea roz în stânga. Marfă, nu aveai nevoie de prafuri pe vremea aia, zău. Reviu. Parcul e viu, deși vine toamna, temperatura scade dar numărul de oameni veniți la plimbare /mișcare e la fel. Îmi place că nu e prea aglomerat ca să devină obositor dar nici pustiu ca să devină cimitir. Mergem cu role, dar băgăm și alergare și balansoare, am început deja să reținem câteva figuri și în scurt timp o să ne salutăm cu lumea pe pista de biciclete. Nu e atmosfera aia de parc dintre blocuri, cu multe țipete și mulți părinți, poate Emmei i-ar plăcea, dar eu cu siguranță aș sta pitit pe undeva ca să nu trebuiască să vorbesc cu lumea.

    Nu te panica, sunt tot eu, ăla volubil, dar pare că pandemia asta m-a sălbăticit de tot. Nu mai vreau să vorbesc cu nimeni, mă bucur de liniștea din parc atât cat îmi permite Emma, vorbesc doar dacă trebuie. Am observat asta și la cursa de la Pucioasa când îmi părea rău dacă mă prindea cineva din urmă, că trebuia să vorbesc cumva cu ei. Norocul meu că eram atât de piftie că ei mergeau mai departe și eu rămâneam singur, atât de siiiiiiinguuuuuuuuuuuuuuuur. Rahat de melodie, zău, dar ce bine îmi prindea. Nu știu dacă era o chestie de conservare a energiei și impunerea unui ritm propriu forțelor mele, dar nu aveam chef să merg în grup cu nimeni. Pesemne mânecile de la cămașa cu nasturi la spate trebuie înlocuite cu unele mai lungi și mai strânse, că parcă nu mai răspund la tratament și o iau pe arătură când nu e sezon de însămânțări.

    Tu ce zici, ne-a afectat atât de tare izolarea? Și tu ai problema asta de apropiere? Că doar nu e vorba de a împărtăși intimități cu nimeni, doar vorbe goale cu oameni cu care împart aceeași pasiune sau un interes comun. Am zile când merg să o iau pe Emma de la școală și stau mai retras, până apare copilul și mă proptesc în fața porții să mă vază. Până atunci, Omul Invizibil. Aș putea să dau vina pe interlocutori, că nu îi cunosc prea bine și subiectele ar fi prea fade ca să mă exprim, discuții despre vreme, căldură, program, orar, teme. Greșesc eu că nu am mereu chef de vorbă ca să fie? Întotdeauna m-am considerat o persoană deschisă, căreia îi place să comunice, că de aia și reușesc să îmi fac treaba la muncă atât de bine, că îmi place să vorbesc mult și bine până se plictisește lumea de mine. Noroc că au nevoie de ajutorul meu și nu au scăpare, altfel, vorbeam singur ca radioul.

    Încerc să mă montez și să ies din zona de confort tocmai pentru a încerca să mai aflu chestii noi, dar mă blochez când îmi zic că nu prea aș pierde timp prețios cu subiecte (nu neapărat persoane) puțin interesante. Spre deloc chiar. Sunt sigur că și ceilalți mă privesc la fel, că nu am observat nicio stea pe fruntea mea, sau pe umeri nici atât. Măcar când mergem la zile de naștere suntem puși într-o cameră și trebuie să vorbim. Să vezi ce e atunci de mine, zici că sunt pe alcool d-ăla bun și îmi merge toaca precum aia de la mânăstire înainte de slujbe. Noi să fim bine, că subiecte de vorbă găsim peste tot, mereu. Hai la revedere, până nu mă supăr și scriu doar pentru mine!😀😀😀😀😀

Toamna pe uliță

Cum să-ți îngrijești bicicleta în 10 pași (II)

    Reiau acest articol pentru că tocmai am salvat de la tomberon o bicicletă de oraș. Cineva o arunca pentru că nu mai avea loc în garsonieră. Îți dai seama că în lumea mea am asistat la cea mai mare blasfemie posibilă. Cum, frate, să arunci o bicicletă? Nu e un hârb, încă, dar nici chiar așa. Când am auzit că a fost aruncată, am luat mașina si am recuperat-o imediat. E o bicicletă Gazelle de oraș, clasică, cu ghidon curbat, o șa ca un fotoliu, are și apărători, portbagaj, nu atrage atenția hoților și e numai bună de mers la bancă sau la ședința cu părinții. Acum, are nevoie de îngrijire, ceva componente schimbate și e aproape nouă. Știu că sunt multe articole pe net și sub net, dar am zis că nu strică să aberez și eu un pic pe tema asta. Și zău dacă nu o să găsești cel puțin un lucru pe care nu îl știai. Faptul că nu știu să scriu e primul dintre ele. Dar, hei, nu e doar despre mine aici, să începem articolul, zic.

     Nimic nu e mai frumos și mai rapid ca o bicicletă curată. Unii își botează agregatele, căluții, amantele, armăsarii, bijuteriile, cazanele sau caloriferele în fel și chip. Eu am început să le dau nume bicicletelor ca să pot ține o evidență a kilometrilor parcurși cu fiecare, nu ca să le alint. Strava îmi cerea să trec bicicleta cu care mă dau, și parcă "bicicleta 1" sau "bicicleta 7" nu oglindeau egoul insuficient de balonat. Așa că am găsit "Milanista", roșu-alb-negru, sau "KOM hunter" pentru aia de contratimp, chiar dacă nu am luat niciun kom cu ea, dar e altă poveste. Ideea e că botezată sau nu, adorată sau doar folosită, bicicleta cam are nevoie de întreținere. Părerile sunt împărțite în legătură cu spălatul cu apă, dar toată lumea e de acord că nu e bine să o speli cu jet puternic. Stai așa, că am început să vorbesc despre pași, dar nu am încheiat introducerea. Mai voiam să aberez un pic în legătura cu cei care nu își îngrijesc bicicletele deloc, dar am scris despre asta aici. Tot acolo am vorbit și despre cei care le țin de bibelou, dar până la urma e pana lor, în pana mea, deci mucles. E nevoie de un pic de atenție și îngrijire, nu neapărat dragoste, la naiba. Gândește că e mai ieftin să cureți decât să schimbi. Și aici mă refer în special la angrenaj și părți în mișcare, consumabile. Descriu mai jos niște banalități, dar foarte eficiente prin simplitatea lor.

1. Spală și curăță bicicleta. Ce simplu sună! Poți folosi o găleată de apă cu ceva săpun, un burete sau o cârpă, sau dacă ai chef, investești într-un kit adevărat, cu tot felul de perii și substanțe degresante. Lumea știe că motorina curăță lanțul cel mai bine, dar te și faci ca un mecanic într-o zi de salariu!

2. Umflă-ți, naibii, cauciucurile! Zău!? Păi mie îmi zici!? Sunt atât de disperat să nu pierd watt-i din cauza gumelor moi, că și la mtb mă duc cu ele beton de-mi pică plombele la orice pietricică. Dar, hei, așa sunt eu, pe tratament! Chiar dacă am văzut recent că se pot pierde watt-i și dacă ai prea multă presiune în ele, ajustezi în funcție de suprafața de rulare. Ideea e că un cauciuc bine umflat e mai puțin predispus la pene, împingi mai ușor în pedale. Și când le ai umflate bombă, să vezi cum iei curbele cu genunchiul jos, Rossi scrie pe tine. Dacă e uscat, desigur, că pe umed te împrăștii pe asfaltul lucios ca un stol de fluturi loviți de tornadă. Pârtieee! Presiunea în roți scade, așa că e bine să o ții sub control, înainte de fiecare ieșire, mai ales d-aia lungă. Ia o pompă de la Decathlon cu 70 de lei și-i bagi câți bari scrie pe el la limita de sus. Sau, dacă nu ești tâmpit ca mine, între limitele indicate pe marginea cauciucului.

3. Verifică-ți saboții! Cum "care saboți?"!? Mai sunt și alte feluri!? Eu îi știu doar p-ăia de frână, la naiba. Cum să zic ca să nu te superi!? Frate, dacă pui frână și totuși treci și de a doua intersecție, e cazul să schimbi saboții. Toți au o limită peste care nu e bine să treci. Că ajungi la șuruburile care îi țin pe clești și strici jantele, zău! Nu e o treabă dificilă, dar îți trebuie ceva răbdare, că nu se așează din prima. Plus că dacă nici roata nu e perfect dreaptă (formulare greșită, toată lumea știe că roata e rotundă, dăă!) o să îți ia ceva să ajustezi frânele fără să atingă în mers. Iar pe urcări, când apeși în pedale, o să atingă și mai tare. Și dacă mai ai și probleme cu acoperișul, clar pierzi watt-i când se freacă aiurea. Am zis "dacă".

4. Reglează frânele gălăgioase. La mtb sau cursiere cu frâne pe disc, reglezi frânele și scapi de zgomot, nu prea are legătură cu mizeria. Dar la frânele pe jantă, gălăgia e semn de mizerie. Mamă, ce hiperbolă! Vezi că e janta murdară, sau poate saboții s-au incărcat cu mizerii in martorii de uzură. Nu știu de unde am scos termenul ăsta, dar cred că așa se cheamă șanțurile de pe saboți care măsoară gradul de uzură și indică schimbarea lor.

5. Fă-i revizia! Da, frate, e ca ITP-ul la mașinile mai vechi de 12 ani, măcar o dată pe an o duci la o verificare temeinică, la un nene (Liviu, în cazul nostru la Târgoviște) care se pricepe și îți verifică tot. Noxe, lumini, unghi de fugă, tot tacâmul. Sau tacâmurile, că e vorba de lanț, pinioane, cabluri, cămăși, butuci, poate ghidolină și reglat roți. Cică primăvara e bine, dar asta doar dacă nu te dai și iarna. Și, nu-i așa, noi suntem niște cicliști adevărați, nu ne sperie niște apă rece și murdară la dos, deci facem revizia toamna! 😀

6. Să nu ai roata 8! Sau poate îți place dansul și miști din ombilic mai abitir decât dai din pedale. Când vezi că dansează fără muzică, fă o dedicație la atelierul de biciclete (din nou, Liviu) și roagă-i să îți îndrepte roțile. Dacă nu o faci, lucrurile se complică și pierzi mai mult decât la impresia artistică. Nu e complicat să întinzi niște spițe, dar mai bine să le facă ăia de se pricep. Zic.

7. Lubrifiază. Nu, nu, nu e reclamă la durex, e un sfat simplu și eficient. Bagă, frate, wd40, la toate partidele de sex între metal și metal, să meargă ca unse! Dar ai grijă să nu dai cu ceva uleiuri speciale înainte să cureți bine lanțul, că iese pe dos. Nu te gândi la prostii, ideea e că mai rău faci, adăugând ulei peste noroi! Pai ce-ai făcut, mă, nene, măăă!?😀

8. Ia-ți niște mănusi de latex. Iar, conotațiile astea! Nu, nu, chiar sunt de latex și nu le folosești dezbrăcat. Sau poate ai vreun fetiș cu biciclete, treaba ta! Știi și tu cât de greu se ia mizeria uleioasă de sub unghii, freci cu săpun și cu fairy sau motorină de împuți cartierul și dormi pe preș fără pernă. Dar, hei, am o soluție, secretă până acum (pentru mine) - bagă fairy sau săpun lichid cu zahăr și la sfârșit dai cu apă. Mamăăă, să vezi ce blesteme îmi iau dacă încerci și îți pică unghiile, că eu nu am încercat încă! Dar te rog să îmi zici dacă a funcționat, eu nu prea îmi spăl bicicleta, deci nu mă murdăresc la noroiul de sub unghii! 😀 

     Hai că am scris un pic și azi. Știu că te-am păcălit că erau 10, dar pe unele site-uri sunt și mai mulți pași. Tu poți să faci doar unul sau chiar mai mulți, ideea e să te bucuri de bicicleta ta, și dacă ai grijă de ea, ai și de portofel. Uaaa, ce romantic sună! Mă scuzați, am altă rețetă din cauza covid și încă nu m-am obișnuit cu efectele! Ce tare, salon se cheamă și la Bălăceanca, si la Hair Style! 😀😀😀 Dacă vrei să mă ajuti să scriu mai cu patos, o poți face aici.

Bătrânica mea cea nouă 

Scriitorul din mine 16.10.2022

    Stai liniștit, sunt ok, doar că am făcut pauză de tot, nu am mai apucat să scriu, deși, așa cum era și normal, fix în zilele în care nu am timp să scriu îmi vine cea mai pură inspirație. Îți dai seama că am uitat toate ideile alea bune. Aia e, am avut treabă, vineri mi-am luat liber și am fost cu doamna mea la plimbare la capitală. Uitasem cât e de aglomerat, cât de agitat și tembel e orașul ăla, toată lumea aleargă și toata lumeă țipă, e care pe care și în parcul din spatele blocului dar și în parcarea de la Ikea. Nu mă mai coafează demult viața asta, bine că nu mai sunt obligat să o suport. Am avut treabă în centru și în nord, am stat în mașină mai mult decât am mers pe jos prin oraș sau mall, am și prins vinerea când toată lumea fuge din oraș, era ca la vamă când a început războiul. Dar nu m-am stresat, chiar dacă nu mă așteptam să fie atât de mare nebunia. Am bântuit toată ziua de îmi vâjâia capul ca la decolarea unui avion, îmi dau din nou seama cât de norocos sunt că muncesc de acasă și nu îmi pierd viața pe drumuri și la birou, Doamne-ajută la toată lumea.

    Sâmbătă, așa cum am promis, am fost la mamaia mea la Găești și am băgat spargere de lemne cu rupere de mâini și picioare. Am o febră de mă dor și gândurile, abia mă aplec să îmi leg șireturile. Am muncit, dar nu am exagerat, că are acum mamaia lemne câteva săptămâni bune și mai apuc să mai merg. Au trecut 8 ani de când am fost ultima oară să fac și eu ceva muncă adevărată (am mai băgat niște cules de struguri, dar alea erau pistol cu apă pe lângă lemne, frate). Era și tataia pe acolo, mă superviza, eu crăpam la lemne și el îmi povestea viața lui. O să scriu mai multe despre poveștile lui, dar ca să îți faci o idee despre ce fel de om era, în război, în tranșee, țintea cu arma în sus ca nu cumva să omoare pe cineva. Și când a fost trăgător pe o baterie anti-aeriană, a reușit să doboare un avion american și s-a bucurat că toți cei trei membri ai echipajului au scăpat cu viață. Ce om! Acum, fără el, a trebuit să îmi fac de lucru cu mintea în timp ce rupeam bătăturile în palmă. M-a ajutat tata cu niște unelte potrivite, dar buturugile tot s-au opus cât au putut și au rămas câteva intregi, cu noduri de rupt topoare. Altă dată, cu mai mult avânt, le-om face.

    Nu am stat toată ziua, dar seara acasă am avut sesiune de confesor cu doamna mea și am spart idei si am întins vorbe până seara tarziu. Și aveam atât de multe idei de scris, mamă-mamă. Dar am zis că și pauza de scris face bine, la fel ca pauza de bicicletă. Am deja o săptămână și a început să îmi fie dor de plimbare, mai ales că acum e pădurea mai frumoasă ca oricând și soarele tomnatic îmbie la aerisire, dar am zis că fac pauză, mai am o săptămână. Rezist. Am mai mult timp pentru alte bucurii, mai liniște și mai puțin zor. Azi am fost la cumpărături și am analizat un pic inflația de 16% declarată si undeva la 40% găsită la raft (nu la toate produsule, clar, dar de exemplu am văzut hrană de câini mai scumpă și cu 50%). Puțină lume la mall, poate că era și devreme, dar sunt curios cât se va mai menține consumul cu prețurile astea, când o să apară recesiunea și în Romania, că iar parcă suntem pe langă tot ce se întâmplă în lume și n-avem nicio treabă cu problemele altora. Sau la noi întârzie dar stă mai mult!? Am mai trăit asta. Nu vreau să îți stric ziua, mă duc pe afară, e soare, e cald, am must și sunt pe plus, dulce și amețit! Hai noroc la tot poporul!

Aș vrea eu să arate așa și ale mele

Scriitorul din mine 12.10.2022

    Frate, ce zile, pline și grele. Fix opusul capului meu, gol și ușor. Am rupt norma la muncă, așa cum face orice corporatist cu ștaif și aptitudini de cățărător pe scara ierarhică. Nu mă vad vreun CEO, deci nu te aștepta la ore suplimentare și periat gratuit, dar îmi fac treaba cu conștiinciozitate sperând la câștiguri din ce în ce mai mari cu eforturi din ce în ce mai mici. Cam ăsta e visul meu, să ajung să muncesc spre deloc pentru un beneficiu aproape de cer. Nu e rău să visezi, mai ales când ai picioarele adânc înfipte-n bocancii de pe plantația de bumbac. Că nu s-au schimbat decât lanțurile. Nu le mai pune stăpânul, ci banca și creditul la casă pe 89 de ani că o să ajungem și noi ca japonezii să luam credit din tată-n fiu. Vai de noi!

    Poate crezi că mă plâng și îmi deplâng soarta, dar nu e așa. Mă număr printre norocoșii care nu plătesc rate la casă, clar am credite dar mai mici și mai scurte, dar tot trag la muncă să câștig mai bine ca să îmi întrețin familia și poftele în cel mai eficient mod. Nu mă dau peste cap, rup ușa la 5.30 dar bag și ore suplimentare când e cazul, dar nu mă îmbolnăvesc de la grijile pentru muncă. Aștia săracii m-au ales și reprezentantul angajaților, că vorbesc mult și bine, dar eu nu mă mai expun pentru nimeni în afară de mine. Nu mai duc războaiele altora, că le duc singur, la naiba. Normal că schimbi abordarea când pleci la luptă cu oameni în spatele tău și te trezești singur în birou la marele șef de trib. Păi stai așa, conașule, cum ne fu' vorba!? Nu e frumos, nici eu nu mă mai lupt. Am rămas acolo, pun întrebări, dar nu mai sunt prost, adică vehement și singur cu stindardu-n mână, să moară alții dacă vor și pot. 

    Am învățat să mă protejez, supraviețuirea e a mai a naibii profesoară. Faci ce vrei până începi să faci ce trebuie. Ce mă mai certam eu înainte cu șefii mei când făceau greșeli, eram primul care îi taxa. Doar pentru a fi singurul care era taxat la evaluări. Păi când suferi la portofel înveți să îți ții gura și să vorbești ce trebuie. Nici să lauzi cizmele și să pupi moaștele cuiva, dar nu rezolvi nimic dacă dai peste nas celor care o merită, nu te alegi decât cu o plăcere infantilă și trecătoare acoperită de durerea financiară ulterioară. Și uite așa ești educat să taci și să faci, fără să te opui curentului, că doar risipești energie. Poate tu ai deslușit misterul ăsta demult și nu ai avut de suferit, dar eu mă consider om normal și am învățat din greșelile mele. 

    Joc din glezne dupa muzică și îmi văd interesul fără a incomoda pe alții, mă ridic doar pe meritele mele și nu mă bazez decât pe mine. Fie că ești la stat sau la privat, șeful îți decide mărirea sau decăderea (salarială), e aceeași porcărie peste tot. Așa că te adaptezi și evoluezi. Și te rogi de sănătate și liniște, că dacă primești putere, îi calci pe cap pe toți ăia de deasupra, Doamne-ferește! 😀😀😀😀 Hai că s-a umflat revoluționarul din mine și vrea să lupte, mai bine mă duc la o plimbare. Fără bicicletă, că sunt în pauză. Ies în parc cu pensionarul din mine! Hai ura și salarii maxime la toată lumea!

Fără grevă, viața e pustiu

España, muchachos!

    Oleee! Am ajuns și la Shpania, mânca-ți-aș paella cu fructe de mare. E cu poveste și povestea asta. Totul a început acum vreo doi ani când vorbeam cu doamna mea la o cafea despre cum ar fi să stăm și noi o lună în altă țară, de exemplu Spania. Ideea ne-a venit după ce am fost prin mai multe țări cu munca, aveam transport și cazare, doar să ne plimbăm și să mâncăm. Chiar și având aceste facilități, tot nu am fost câștigați de traiul din țara respectivă. Și nu am fost în Africa, Doamne-ferește. Ne-am gândit că am stat noi prea puțin, ne trebuie mai mult timp să ne dumirim, să ne acomodăm cumva. Și anul ăsta s-a ivit ocazia. Veneam de la mare, Emma dormea buștean pe bancheta din spate și noi vorbeam prin semne în timp ce admiram peisajul bulgăresc. Doamna îmi zice că ar fi bine să nu mai așteptăm până la anul, să încercăm acum, vedem ce găsim. Era vineri după-amiaza, a dat 2 mesaje și am așteptat vești. Duminică seara aveam apartament în Castellon și avionul amanetat. Deh, când îți dorești ceva cu adevărat, Domnul zice "ia d-aici" și gata. 

    Niște rude veneau în țară și rămânea un apartament gol, deci nu plătim chirie. Buuuun, 1000 de euro cel putin economisiți. Pe urmă, ne lasă și mașina să ne plimbăm cu ea, încă vreo 800 salvați și cu asta. Păi, frăție, ne întoarcem și cu bani în ritmul ăsta. Am dat vreo mie pe bilete și ce mai cheltuim pe acolo, ăla e efortul nostru. Nu mai zic că am avut toate condițiile ca la noi acasă, plus echipament de mers la plajă. Și bonus pentru fratele vostru, două biciclete. Păi să tot pleci așa la plimbare. După o săptămână la Marea Neagră, urmează 3 (trei) la Marea Mediterană. Bună treabă, zic.

    Ne-am făcut planuri de vizitare, dar nu puteam abuza de mașina oamenilor, așa că din păcate nu am bifat și Barcelona. Madridul era și mai departe. Am fost la mare în fiecare zi aproape, am fost în Valencia la Oceanograf și am făcut un tur al orașului în autobuz cu etaj, super experiență. Am fost la Peniscola și ne-am minunat de casele albe așezate pe un munte în apă (era mai mult un deal, dar sună altfel). Eu am avut noroc să bag 3 ture cu bicicleta, mtb, cu adidași în picioare, pantaloni scurți și tricou de bumbac, ca un civil, dar tot m-am bucurat de plimbare, că au ăia niște piste de biciclete de nu-ți mai vine să te întorci acasă. Multă lume pe biciclete și trotinete, piste de biciclete pe toate drumurile, mașinile te ocolesc la 1.5m că așa e legea, civilizat, n-am ce zice. Plus că am vazut tunel săpat în munte special pentru o pistă de biciclete. Asta mi-a plăcut cel mai mult.

    Cât despre viața în Spania, nu ne-a dat pe spate. Ne-am bucurat de plajă, că era la 5 km, apa era foarte caldă, așa că am putut și eu să mă bălăcesc în voie. Emma a învățat sa înoate, cel mai mare plus. Ne-am întâlnit cu prieteni buni și ne-am simțit în largul nostru, ne-am obișnuit foarte repede cu spaniolii și stilul lor lejer de viață, un fel de "dolce far niente" de la italieni, dar parcă un pic prea delăsător. Uneori, în trafic, chiar nesimțit, dar pe mine nu m-a deranjat. Prefer întotdeauna lejeritatea în detrimentul îndârjirii gratuite care ne caracterizează în ultimul timp. 

    Auzisem povești că e ieftină viața în Spania și se trăiește lejer. De unde! Aceleași prețuri mari ca în România, viața e scumpă și acolo, doar că nivelul de trai e mai ridicat și altfel te uiți la pompă sau la cărucior în supermarket. Plus că statul nu te lasă să mori de foame ca în România, au o politică foarte mișto de protecție socială, asta a fost pe locul 2 în topul meu. 

    În rest, nu am fost impresionat prea mult de ceea ce am văzut. Mi-a plăcut foarte mult Valencia dar nu îmi mai doresc demult să stau într-un oraș mare și agitat. Castellon are 170 de mii de locuitori, e de două ori mai mare decât Târgoviștea, dar pare mai mic, mai stramt, are multe blocuri înalte și străzi înguste, te sufoci dacă ieși la plimbare. Plus că era atât de cald că fetele mele nu se puteau odihni noaptea. Eu, în schimb, ca peștele-n apă, să fie cât mai cald, frate, așa îmi place. Asta iar mi-a plăcut, căldura multă înseamnă și multă bicicletă, mai ales iarna.

    Nu știu să vorbesc spaniola, înțeleg o parte, dar doamna mea știe bine de tot. Dar a facut mișto de mine și mă punea să vorbesc la magazin sau oriunde. Eu o dădeam normal în engleză, dar, ce să vezi, lumea nu prea vorbea, așa că ajungeam la rupt de maini și dat din cap.  Dar cred că dacă am locui acolo, nu mi-ar lua mult să o vorbesc. Deși e greu să nu o amestec cu italiana, iese de-o ciorbă, aia e.

    Gradul de civilizație este mai scăzut decât la alte popoare, asta și pentru că am stat într-un oraș muncitoresc, nu neapărat că erau români mulți acolo. Am înteles că au spitale foarte bune și ești tratat corect, ceea ce iar apreciez în viața mea. Lumea îmi tot lăuda drumurile din Spania. Pot să spun că sunt multe, întradevăr, peste tot e asfalt, dar calitatea lui e sub cea din România. Oamenii trăiesc altfel, nu au mașini scumpe, dar se plimbă prin toată lumea, în toate porturile de la mare e plin de bărci private, nu neapărat iahturi, dar spaniolii au acel "joie de vivre" specific oamenilor care au găsit secretul vieții și se bucură cât mai mult, fără a pune accent pe bogăție și fală. Clar se vede că au fost imperiu, că și ei au supt de la alții mulți ani. Poate că dacă am fi vizitat Madrid sau Barcelona, am fi avut altă impresie despre Spania. 

    Ne-a plăcut, dar nu ne vedem plecați din România doar pentru plusurile de mai sus. Noi suntem bine acasă, avem o viață frumoasă și simțim că aparținem de glia străbună, nu suntem cei mai patrioți dar simțim dorul de casă. Suntem acasă doar aici, chiar dacă e frumos și prin alte locuri. Deocamdată. Nu știu dacă mai ajungem să stăm așa de mult în Spania, dar ne-am bucurat de fiecare zi. Clar erau și mai multe de povestit, dar am de muncă și te-aș plictisi și mai tare. 😀😀😀 Hasta luego!

Desertul Les Palmes

Mare, plajă si munte

Benicassim