Acum 7 ani, când începusem să cochetez cu Strava, am realizat că îmi trebuie o cursieră pentru a fi competitiv pe șosea, fie ea urcare, plat sau coborâre. E corect? Parcă sună aiurea.. Mă rog, ideea e că mi-am dorit o cursieră, nu am fost educat într-o anumită ramură a ciclismului, pe Eurosport urmărisem mai mult șosea, deci trecerea la o cursă părea justă. Așa că întâi am stabilit bugetul și apoi am început căutările. Nu mă puteam arunca la ceva scump, și am luat-o de jos. Și nu mică mi-a fost mirarea să văd cursiere cu prețul sub 100 de Euro, care păreau chiar interesante. Multe din ele erau chiar frumoase, dar aveau nevoie de ceva atenție și îngrijire. Totuși, am văzut un amic din Valea Voievozilor călare pe una d-aia ieftină și de metal și m-am hotărât: nu vreau o cursieră d-aia veche! Punct. Stai chill, că nu mi-am luat cel mai nou avion, dar m-am oprit la una de aluminiu și ceva mai nouă. Pe care oricum am schimbat-o după vreo 6 luni, că era mare și grea și nu era de curse. Sâc!
În căutările alea am dat și peste Gudereit, o marcă nemțească, un cadru de oțel, dar nu i-am acordat atenția cuvenită, că nu se cuvenea, vorba 'ceea. Dar zilele astea, pentru că am fost în pauză de Colnago, am ajuns pe la Liviu pe la atelier și mi-a arătat o girafă de bicicletă, mărimea 62. Eu port 54, dar am zis să îl stresez pe om și am cerut-o la un test. Și ce să vezi, omul nebun, mi-a dat-o! Săracul de el, cred că nu doarme noaptea știind că bicla lui e la mine. Și mi-a mai zis și că e de vânzare, deci nu am cum să dau greș: o stric, o plătesc, punct. 😁😁😁😁
Istoria Gudereit începe în 1949, în Bielefeld, unde un tip pe nume Kurt Gudereit s-a gândit să construiască niște biciclete pentru clasa muncitoare, la început cu cadre făcute de el și apoi cu cadre cumpărate, dar a făcut și niște cursiere. Inițial, bicicletele se numeau KGB, un pic prea deranjant, așa că a schimbat în Gudereit și nu a mai murit nimeni. Ca o paranteză, bicicletele erau la modă în Bielefeld încă din secolul 19, când aici s-a construit prima pistă de biciclete în 1885. Gudereit cică a mers cu biciclete la Olimpiade și Campionate Mondiale, dar încă mai caut dovezi ca să le pun aici. Prin 1990 au fost printre primii care au construit biciclete de trekking, un fel de struțo-măgar bun la toate, mai puțin la fugă. De fugă s-au ocupat o perioada mai scurtă, dar au făcut-o cu niște cursiere de oțel, foarte durabile, frumoase și nu neapărat scumpe. Acum se găsesc de la 100 la 300 de euro, probabil și mai sus, dar nu știu câți sunt cu adevărat pasionați care să dea mai mult. Totuși, o astfel de bicicletă, dacă e îngrijită corespunzător, e o adevărată bijuterie în buzunarul oricărui biciclist. Acum, depinde și cât de încăpător e buzunarul, eu abia am loc de o(una!) bicicletă. Așa că profit de Liviu și când are o biclă interesantă, îl rog să o testez. Fără biclă, am sărit la gâtul lui Liviu cu o cheie de 14 și i-am sustras pentru o zi-două (adică aproximativ 50 de ture) cursiera Gudereit Reynolds 453.😃😃
La cât de priceput sunt în ciclism, o să copiez de altii cum se face un test, ce să scriu ca să dea bine la ziar. O prezint bicicleta ca și cum ar fi a mea, fără să am vreun gând de vânzare și profit ulterioare. Așa că încep cu începutul, cum altfel. La început a fost lumina, apoi cadrul. Oțel, Reynolds, de la SUA de la mama lui. O marcă arhi-cunoscută din istoria ciclismului, nu o mai descriu aici. Ideea e că acest cadru de otel are o calitate a fabricației net superioară, cu pereții subțiri dar foarte rezistenți, care conferă mersului o eleganță și confort nemaiîntalnite la alte biciclete. Clar, cine s-a mai dat și pe alte cadre de oțel, poate sesiza oarece diferențe, dar în capul meu tembel, dupa ce am mers doar pe aluminiu și carbon, doar așa pot compara. Și, cum să zic, nu există comparație. Dar scriu despre asta mai jos, la rulaj. Cadrul are o geometrie clasică, țeava de la șa e orientată/aplecată spre spate, conferind mai mult confort pe urcare, dar la drum întins, nu favorizează fuga. Dar ce să fugi cu 12 kile de oțel? Folosind oțelul, brațele furcilor sunt subțiri, dar cred că pe vremea aia nu gândeau producătorii că trebuie să își pună logo-ul peste tot și să facă toate componentele mai late ca să încapă scrisul, cum e azi. Totusi, cadrul e frumos construit, îmbinările țevilor de la cadru sunt lucrate cu mare precizie și arată într-un mare fel, vezi și poza de sus.
Echiparea e un clasică, arhi-cunoscută de arhi-cunoscători, unde arhi vine de la arhaic, desigur. Eu am auzit de Shimano 600 din pură întâmplare, și nici nu am căutat prea multe date pe net despre această echipare. Shimano Dura-Ace 600, așa îi zicea la începutul anilor '80, era o echipare de top, a doua încercare a casei nipone de componente. În zilele noastre, Dura-Ace e numele celei mai scumpe echipări Shimano. Pe atunci însă nu erau atât de scumpe. O biclă de atunci era cât o echipare de acum! Ce vremuri! Revenim. Shimano 600, echipare completă: schimbătoare, frâne, manete, leviere de schimbat viteze pe cadru (hait, cum naiba o să schimb eu vitezele!?), angrenaj cu foi și brațe, butuci roți. Toate arată exemplar, Liviu nu a muncit prea mult să le curețe, bicicleta a fost foarte bine întreținută și s-a păstrat biness. Totul lucește frumos, așteptând o tură. Hoo, că mai am de prezentat roțile. Mavic Am-40, așa scrie pe ele. Nu îmi par cele originale, că prea arată bine, zău. Liviu a pus niște șenile de 28, baloane uriașe față de sfrijitele de cauciucuri de 19 inițiale. Păi cu alea de 19 trebuia să cobori de pe biclă la o trecere de cale ferată, parol, așa firave păreau! Mi-ar fi plăcut să văd cât de incofortabile sunt, dar n-am apucat. Poate cu altă ocazie. Roțile au multe spițe, nu sunt cele mai ușoare, o să am de tras la accelerări sau pe urcare, dar cred că la viteză mare mă vor ajuta, datorită inerției mari, deși sunt de profil îngust, deloc aero. Vom vedea! Șaua e old school, așa, lungă, cam lată spre față, să vezi ce dansez pe ea. Pare tare, dar asta trebe, eu nu caut confort la șosea. Am ajustat-o cât am putut, fiind mărime 62, mai greu de găsit poziția optimă pentru pigmeu de 1,78 care sunt. Picioare să fie!
Să ieșim la plimbare. L-am păcălit pe Liviu că dau o tură-două, o să bag sute, desigur. Prima ieșire e pe înserat, știu deja numele turei pe strava: Steel Sunset. Adică apus de soare de metal, sau metalic. Dar e cald, nimic tăios la vreme. Mă simt bine pe biclă, mă cam supără "între-bucile", îmi trebuie timp să mă obișnuiesc cu poziția asta. Stau întins ca o pisică pe sobă iarna. Ciudată schimbarea vitezelor, pe cadru, dar mă obișnuiesc repede. Plus că schimbă forte fin, elegant. La drum, bicicleta se așează perfect. Accelerezi greu, cam ca un diesel puturos, îți trebuie picioare (eu nu am!) să o duci spre 40 la oră. Deci merg cu 35. Și gâfâi și umflu pulpele ca pentru vânzare. E de muncă, nene! Hai să mă ridic din șa! Ce să miști vaporul de pe o parte pe alta, centru de greutate sus, cadrul mai mare decât mine, se opune cu succes. Nu atacăm, ok. Mă resemnez. Sau nu. Iar mă ridic, accelerez, nu mă mai surprinde rezistenta bicicletei, și încep să prind viteză. Așa, conașule, mai vii de acasă! Eu mă gândeam că având roțile grele voi putea să stau la o viteză ridicată cu mai puțin efort! Nț, sâc, că nu e așa! Nefiind profilate, roțile nu mă ajută. Greu acolo sus, rămân fără aer și o las mai moale! OK, viteză de croazieră să fie. Luxul (confortul) e la el acasă. Sigur ajută și gumele de 28, absorb toate denivelările, dar cadrul e senzațional. Fin, așa pot denumi rulajul pe această cursieră demodată, dar atât de carismatică. Chiar are personalitate, dar o simți cel mai mult la drum. Rulează fin, dar cabrează ca un căluț nărăvaș când vrei să sprintezi. Ciclistule, șezi mumos, drăguță, că acceleram cum și când vreau eu! Poți să te opintești tu cât vrei, ea impune ritmul. Ciudată treaba, eu sunt obișnuit cu bicicleta mea de carbon, excesiv de reactivă, tare ca un lemn uscat care îți face toporul să zbârnâie în mâini când ai de gând să îl crapi. Deci așa se pune problema! Zic să ne conformăm și să ne bucurăm de confort. Reconfigurare traseu.
Bun, deci pe plat merge repede, dar accelerează lin, ca un diesel fără turbo. Nu e un minus, dar e bine să știi ce primești. Am terminat tura obosit, dar mai am de ieșit ca să mai testez. A doua zi am urcat la Mânăstire, un deal mic, urcare de 2 km jumate, 5% rampă, să vedem ce iese! Greutatea mare a bicicletei se simte la deal, roțile grele cer efort suplimentar, dar deja mă așteptam la asta. Plus că am descoperit pe plat că nu te poți ridica din șa ca să biciuiești căluțul. Adică, te ridici din șa, dar răspunsul nu vine, bicicleta nu se înclină stânga-dreapta după bunul plac al vânătorului de kom-uri. Clar această poreclă nu i se potrivește! Mancuso, stai jos, 4. Să mulinăm, deci. Foile mari, 53 cu 39, 8 pinioane în spate, cel mai mare de 27, e de muncă, ticule! Schimbătoarele funcționează ireproșabil, schimbă la fel de lin precum Ultegra pe care le aveam pe Specialized Tarmac. Frăție, câtă finețe! Minunat de funcționarea fără cusur a lui Shimano 600 nu mai bagi de seama că roțile se lasă la urcare, că o fi de la balon, că o fi de la roți și spițe, pare că se înmoaie când apeși în pedale! Hmm, un modernist ciclist ar zice ca pierzi "X" watti, dar nu-mi pasă. Am hotărat că mă concentrez pe confort, să urcăm la pas atunci. Denivelările drumului se vor simți la coborare. Nu stau la poze sus, o iau în jos, că mă asteaptă munca de acasă/birou. Dar când o iau în jos îmi amintesc că Liviu vrea să vândă bicicleta asta cu mențiunea "roți cu vopsea pe suprafața de frânare", așa că nu cobor ca un descreierat (adică normal), dar nu cred că greutatea mai mare ar fi ajutat la accelerația gravitațională prea mult, vârsta se simte când doresti viteză mare. Dar ce vrei, frate, și viteză și confort!? Alege!
La final, am repatriat bijuteria la tatăl ei, Liviu, mulțumit că am avut ocazia de a mă da cu o bicicleta rasată, elegantă, confortabilă, cu echipare de top. Păcat că măsura 62 e doar "un pic" mai mare decat 54-ul meu obișnuit, dar nu cred că aș fi avut parte de experiențe mai puțin plăcute. Super-mulțumesc pentru mecanicul meu personal Liviu! Super-mulțumesc pentru atenție! Ne mai vedem! Ta ta! (așa salută Hannibal!) 😃😃😃😃
