31 iulie 2023

O lună plină

    Frate, e gata și iulie. Adică mai e o lună de vară. Ce am făcut? Păi am muncit, am trăit, am mers un pic și cu bicicleta, iar am muncit. Deci în iulie am muncit. Cam asta e concluzia. Bine că e toată lumea pe plus, sănătoasă și acasă. Știai că e în desfășurare Cupa Mondială la fotbal feminin? Nici eu, am găsit din întâmplare o știre pe google. Și parcă îmi pare rău că nu am urmărit, înainte le știam și pe fetele care jucau, eram interesat. Dar prioritățile sunt priorități, așa că fotbalul feminin grațios a căzut în dizgrație. Aia e, nu moare nimeni. Nu mă pot concentra pe prea mult pe prea multe. Luna iulie înseamnă Turul Franței, și cum minutele îmi sunt numărate, după familie, muncă și bicicletă, dacă mai intră ceva, păi tot ciclism e. Norocul meu e că pot urmări cursele în timp ce muncesc, că în weekend nu prea pup. Cine e pe primul loc? Familiaaa, familiaaaa. Aia e, nu se plânge nimeni, că nu avem timp de prostii. Am urmărit Turul Franței destul de atent și am fost impresionat de organizarea echipelor de ciclism în abordarea cursei, foarte exact, știau ce au de făcut ca să își atingă scopul. Eu mă uit la toți cei care aleargă, nu doar pretendenții la titlu mă interesează, urmăresc primii 20, că toți sunt foarte buni. Și ce dacă primii doi sunt cei mai primii și se detașează clar de ceilalți, dar îmi place să văd cum evoluează și restul, care nu sunt mereu în prim-plan. Că până la urmă e un pluton de 200 de inși care stă pe șa trei săptămâni, nu doar primii doi, cei mai mari favoriți. Nu dau nume de câștigător, nu de asta scriu azi. Mă bate un gând legat de doping de când am văzut performanțele unora dintre ei. Văd că retorica oficială e că a avansat știința, nu îi mai zice dopaj acum. Eu zic că e dopaj dar e mult peste metodele de depistare. Nu m-ar mira dacă peste 5 sau 10 ani aceste titluri din prezent să fie retrase. Booon, dacă am hotărât (eu) că există dopaj, de ce nu îi dau titlurile, toate 7, al Turului Franței lui Armstrong înapoi!? Și el a fost depistat ulterior, și toată lumea știe că în ciclism mereu a fost dopaj. De Cadel Evans se spune că a mers curat, doar pe apă, dar mi-e greu să cred. Când a caștigat el a fost cel mai slab Tur, cu performanțe net inferioare altor ani, semn că, vezi Doamne, nu se mai dopau. Lovitură de imagine, părerea mea. La fel și acum, începe ciclsimul să facă mulți bani și o ia pe urmele altor sporturi scumpe unde se fac teste anti-doping din an în Paște, sau deloc. Păi fotbaliștii bagă prafuri de moare Escobar de ciudă, dar nu zice nimeni nimic, mucles, că facem miliardele. Și cred că se spală bani de eclipsează cel mai tare Ariel. Zic să fim mai cerebrali și să nu mai luăm de bun tot ce vedem, e multă manipulare și marketing. La fel și cu mașinile electrice. Știai că poluarea rezultată din producerea unei mașini Tesla este egală cu cea reieșită din folosirea unei mașini cu motor diesel timp de 8 ani!? Parcă ai altă perspectivă asupra "curățeniei" mașinilor electrice. Hai să fim mai atenți ce e dincolo de perdele de fum sau baterii, că nu e nimic roz, nimic perfect. Dar mai avem timp să fim atenți și la așa ceva!? Suntem obosiți cu al nostru cotidian că nu mai putem gândi prea mult la realități, și acceptăm un virtual creionat de alții. Mai bine ne punem niște ochelari de realitate virtuală și băgăm un tub de la perfuzii ca să trăim ca în Matrix, niște corpuri fără identitate și voință. Clar e inutil să te lupți cu curentul, dar nici să pedalăm cu putere în aceeași direcție de parcă asta am visat toată viața, să fim conformi. Acum vorbește rebeleul din mine în timp ce butonează la laptopul de companie, în fața unei cafele comerciale și cu papuci Nike în picioare. Horea, Cloșca și Crișan scrie pe mine, ce să mai!😁😁😁😁😁

Lance are 7 Tururi. Rămâne cel mai tare.


19 iulie 2023

Șoc-șoc-șoc! E cald vara!

    Hai că ne prostim și noi, încet-încet. Ne uităm la aceleași știri idioate, aceleași titluri tembele care doar încearcă să atragă atenția. Din păcate, și reușesc. Că altfel nu îmi explic de ce se perpetuează stilul OTV pe la toate televiziunile. Nu e ca și cum am renunțat de tot la știri, încă urmăresc și eu ce se mai discută, dar nu mai stau geană. Doar pe Eurosport mă uit la greu. Avem Turul Franței, avem tenis, plus că mai apar și alte sporturi inedite. M-am uitat la cățărare, nici nu știu exact cum îi zice. Un perete artificial, cu tot felul de obstacole, de urcat în fel și chip. Prima oară am zis că e o ciudățenie prea mare, dar apoi comentatorul m-a făcut mai atent și am stat vreo ora să mă uit. Stai liniștit, nu mă apuc de așa ceva, dar e frumos. Norocul meu cu tv-ul e că Pătraru s-a mutat de tot pe net și îl urmăresc în timp ce muncesc sau seara, înainte de culcare, așa că el mă mai ține la curent cu lucrurile de prin țară. A fost cazul cu azilele groazei și mă bucur că au plecat doi din guvern, semn că se poate schimba ceva, măcar omul dacă nu și lucrurile. Păi când vezi ororile alea, îți mai vine să te gândești că o să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe!? D-aia e bună familia, să te pună la umbră sau la soare, în funcție de temperatură, dar să nu te uite acolo. Așa văd eu bătrânețea, de aia faci copii, să îți aducă un pahar cu apă. Ce prostie, dar cumva la noi nu e altă opțiune, că ajungi batjocura unora sau altora pe banii tăi. Sper doar ca acei călăi să aibă și ei parte de condiții asemănătoare, să simtă gustul propriei nimicnicii. Hai că am luat-o în jos, mă enervez aiurea, că nu schimb eu nimic aici, doar că sunt mai atent și alert, nu aștept să aibă statul grijă de mine în vreun fel. Viața e o junglă și scapă cine poate. La naiba, dupa ce că eram eu supărat ca mi s-a stricat roata spate de la bicla nouă mă mai enervez și cu proștii care ne conduc aiurea tramvaiul vieții. Îmi pun toate speranțele în Liviu, mecanicul meu propriu, să facă minuni și să mă plimb iar pe coclauri cu stil. E cald, vericule, dar tot se învârte roata. Am rămas cumva în urmă la condiția fizică și nu prea mai prind viteză, dar crește usor forma și o să mă reapuc de vânat recorduri și segmente. Până atunci, stați reci și cu minte, că timpul trece! Mă bag înapoi la muncă, la revedere vă doresc!😀😀😀

Viața, ca și ciclismul, e greu.