Cine aude de aceasta denumire,
se duce cu gandul la balti verzi, stuf si umiditate. In mare parte, s-au
adeverit asteptarile. Marti sau miercuri am vorbit cu Bogdan Suteu despre
posibilitatea de a merge la un concurs in acest week-end, pe aici prin
apropierea Bucurestiului. El s-a retras din cauze obiective si m-a lasat pe
mine singur, fata cu reactiunea. Multumita lui Vali, un prieten bun, m-am
inscris si eu joi, desi inscrierile se terminasera miercuri noapte. Am zis ca o
fi vreun semn divin daca pot merge. Sunt mai multe categorii (legate de
exeperienta, dar impartite la randul lor pe categorii de varsta). Eu am zis sa
aleg un nivel cat mai aproape de realitate, si m-am inscris la nivelul 2. La 1
erau toate numele cunsocute din metebeul autohton, asa ca am zis sa imi incerc
norocul la 2. Toata saptamana m-am antrenat normal (adica recuperare dupa Road
Grand Prix si 3 iesiri, din care una de forja maxima pe 44 km – cursa urmand a
avea 46 – 2 ture de 23), am dormit bine, asa ca ma simteam pregatit. Problema
cea mai mare e ca nu am iesit din ianuarie in off-road, si obrajii mei sunt
obisnuiti cu canapeaua de pe sosea, nu mai stiu ce e aia “batuta cu strigaturi”
pe coclauri. Asa ca o sa fie interesant.
Vineri am avut mult de munca si seara m-am predat
ielelor fara sa opun rezistenta, am dormit ca un bushtean putred, fara vise de
preamarire intru slavirea ciclistului din mine. Dimineata m-am trezit normal.
Adica prost. J
Am mancat ceva paste, un pic de ciocolata si cola in loc de cafea, ca mi-era
sila sa imi fac. Mi-am facut bagajul, am luat haine de schimb, in caz ca vine
ploaia, si am taiat-o. Organizatorii ne-au tinut la curent cu starea traseului,
destul de noroios, dar s-a tot uscat. Totusi, au ramas zone cu balti si
shleauri pe unde tre’ sa mergem cu grija. Concursul incepe la 11, asa ca mi-am
organizat plecarea astfel incat sa am timp sa dau o tura de traseu inainte de
start, pentru recunoastere. Dimineata vad ceva nori de ploaie, dar se risipesc
repede. Am scapat de porceala. O sa tusim praf.
Desi m-am coit/foit ca de obicei, am reusit sa
respect programul. Minune! Nu-mi prea sta in fire sa ies pe usa la cat am
stabilit. Unghiile sunt ok, ochelarii la fel, nu uit nimic. Mai sa fie! Tre’ sa
fie si ceva care sa dea cu minus, dar nu gasesc. Deocamdata. Concursul e pe la
Manastire Caldarushani, alt punct de reper nu stiu sa va dau, asa ca tre’ sa
luati o harta sa vedeti unde am fost. J Sunt vreo 30 si ceva de km de la Bucuresti spre
N-N-E, drumul e bun, cateva localitati, ceva idioti pe drum, dar ajung bine. Ma
schimb de caracter, ma imbrac fistichiu ca sa ma aresteze politia stilului, bag
un baton pentru energie, ma umflu cu cola, umplu bidonul cu apa, ma dau cu
autan ca sa nu ma suga tantarii, si o tai pe traseu.
E devreme, abia 9, startul e la 11, deci e timp
berechet, nu tre’ sa forjez prea tare. Imi propusesem sa termin cursa de 46 km
(denumita Epic) in maximum 2 ore, asa ca tura de recunoastere nu ar fi trebuit
sa imi ia mai mult de 1 ora si un sfert. Asa ca am rulat in ritm alert, dar
degajat, am admirat natura nederanjata de cocalari, padurea racoroasa, am
inhalat liniste si mi-am clatit ochii cu verdeata. Ce dor imi era de padure! Dau
peste ceva baltoace, cateva zone cu noroi prietenos, dar in rest e uscat si
denivelat de iti deranjeaza moshtenitorii. Pe traseu deja sunt cativa voluntari
care se uita cam lung la carnatul fosforescent ce le incurca vrajeala
matinala. Eu salut si dau mai departe, nu fara a intreba cat mai am. “8 km!’ e
raspunsul sec. Ma uit la ceas, 30 de minute. Bah, ej neboon! Am facut 2/3 din
traseu in juma’ de ora si nu ma resimt. E ceva! (probabil in apa pe care o
beau, ca prea alerg pe campii). J
Ajung in zona de Start – Sosire in circa 50 de
minute. Eu stiu ca traseul are 23 km, fizicul de balerin nu se resimte, am mers
cu 30 la ora?! Noooooooo, da’ ce bun is! Oi fi mancat fainoshag!? Nu am timp de
meditatii prelungi, tre’ sa ma asez la start in timp util, sa fiu cat mai in
fata. Prind randul 2. Eu m-am inscris la o categorie pe care am considerat-o potrivita
nivelului meu, adica 2. La 1 erau numai d’aia buni, prea buni pentru mine. La
sfarsit insa, bazat pe timpul scos, am observat ca as fi ocupat acelasi loc
(secret, deocamdata!) J
Ascultam muzica, schimbam impresii, langa mine sunt
cativa baieti care au venit la distractie. Eu nu prea mai stiu cum e asta. Eu
vin la cursa pentru a castiga. Sau macar pentru a incerca sa castig. Ma rog,
fiecare cu piticii lui. Sau cu Alba ca Zapada! J J
Timpul trece, se apropie startul. Cei de la Epic (46 km) pleaca primii, iar la
5 minute vin si cei de la traseul normal (23 km), apoi Family. Nu am emotii,
visez si vizez un podium. Stiu ca m-am antrenat, sunt incalzit, hranit,
hidratat. De ce nu?! O scurta sedinta tehnica si incepe numaratoarea inversa. Soarele
arde cam tare si stiu ca o sa se transpire un pic. 5,4,3,2,1…
Staaaaaaart! Un pic de nehotarare la plecare, nu pot sa
ma strecor printre niste bushteni ambulanti (a se citi cacati incetzi), asa ca
pornesc greu. Deja ne lungim. Cei din primul rand sunt toti pe 29” si mananca
pamantul. Noi, urmasii lor, pare ca
mergem pe triciclete, dar nu-i bai. O iau pe langa drum, stiu traseul, am trasa
mea. Ma simt bine, picioarele nu se incing. E bineeeeee! O curba la 90, in
dreapta e ceva grau/orz/ovaz (niciodata nu am stiut care e deosebirea dintre
ele), un shleau imi fura fatza, dar trag tare, am viteza si scap. Am chilotii
umezi. Si ochii. Dar fiind bulbucati, sunt repede uscati de vant si praf. J J
Asa aproape de dezastru, dar nu scad viteza. Urmeaza o curba la stanga, ceva
zambete strambe la 2 fotografi, apoi o linie dreapta de viteza. Sunt pe val,
navighez cu viteza de croaziera si sunt stapanul domeniului meu. Ce-mi mai
trebuie?! Poate un pic de atentie la concurentii din fata, care se departeaza.
Inapoi la vasle, trubadur cracanat! Asa ca pedalez cu putere.
Frate, n-am tras nimic (azi), dar pare ca zbor. J E
o zi frumoasa de Mai si eu alerg la cursa. Si nu oricum, ci cu incredere deplina in
picioare si plamani. Se merge tare, drumul e uscat, fara multe pietre care
sa-ti puna copiii sa danseze. Fugim ca din pushca(rie), eliberati din catushele
gandurilor si impinsi de la spate de dorinta de “succesuri”. J
Linia dreapta si rapida se termina brusc, la liziera padurii, unde o podishca
de lemn pregateste un salt tembel peste combinatia nesanatoasa dintre un damb
si o gaura. Daca nu tii tare de ghidon, roata fatza fuge unde “vrea” muschii
ei, iar tu rishti sa mesteci aluminiu asezonat cu pamant. Asta in cazul in care
mai ai dinti dupa cazatura. Eu sunt atent si trec fara emotii, apoi trag cat
pot de tare. Suntem 2,3, mergem cat putem de bine. Stiu ca in fatza nu sunt
multi, asa ca am o stare de bine. Mergem prin padure, e umbra, e aer curat.
Plamanii trag cu nesat, ca picioarele au nevoie de sange proaspat. Ne apropiem
de lac, nu am timp sa admir privelistea, stiu ca e o portiune cu iarba inalta
si ceva shantzuri ascunse, apoi e o portiune in usoara urcare, pe care o fac
ridicat din sa. Frate, ce bine e sa stii traseul.
Apoi e o bucata cu balti si noroi, dar stiu cum tre’
sa o abordez. Rahat! Se pare ca nu stiu nimic, caca-m-ash pe ea de viata! Am
viteza, prind marginea unui shleau, roata scapa, bicla fuge in stanga, eu am
timp sa desfac pantofii din pedale si ma arunc la pamant cu dragostea cu care
Ion mangaia ogorul proaspat arat. Fac doua tumbe, si sunt iar in picioare. Nu
am decat ceva noroi pe haine. Si cateva mizerii pe limba pe care le debitez la
adresa abilitatilor mele de mare ciclist. Ma depasesc vreo 5-6 insi, dar eu nu
ma dau batut. Hop in sha si inapoi in scena. Ma oftic rau de tot. Mergeam bine,
dar cazatura m-a scos un pic din ritm si am pierdut si ceva pozitii. Am de
munca.
Iesim iar in camp deschis, se vede lacul, manastirea
Caldarushani. Sunt ceva pescari, dar nu am timp sa le urez “Bafta”, am de tras
ca aici cam bate vantul. Zambesc cu toata fasolea la un fotograf, si incerc sa
mentin un ritm ridicat. Am un ghimpe in spate si imi vrea locul. Ma gandesc ca
ii pot da doar locul meu de veci, momentan. J Asa ca fug, fratiuare! E cam un km de plat, in vant
si soare. Am timp sa iau o gura de apa. Ma lipesc de un tip din fatza, mergem
in paralel. Stiu ca urmeaza o curba stransa la dreapta la intrarea in padure,
cu o transhee de traversat. Tipul se baga in fatza mea si incetineshte. Fu..-i
pashtele ma-sii de viata! Prieteneeee, tu vrei sa pleci mai repede catre cei drepti
si sfinti?! Eu aveam pregatita treapta potrivita sa trec shantzul si sa pornesc
in fortza, dar simpaticul din fatza mea mi-a incurcat calculele. Asa ca pierd
timp si energie pretioase. Revin insa repede, il salut din mers pe dovleacul
pansat si ii dau inainte cu incredere. Drumul e bun, pamant uscat, ceva crengi
cu ghimpi, asa ca sunt atent. Vantul bate mai putin aici, in padure, ceva iarba mare pe marginea drumului, cateva
capcane, dar scap usor. O curba la stanga, o iau larg, ca deh, am viteza, si ma
pregatesc de fuga pe macadam. E o portiune unde poti lua o gura de apa. Daca
ai! J J
La cazatura, capacul bidonului s-a rupt, apa a sarit
afara si miroase a seceta. Asa ca tre’ sa sug buretzi! O sa iau apa de la
punctele de alimentare! Nu mai am mult si ajung la primul. Bag doua pahare,
beau si cu nasul, ma racoresc si ii dau inainte. Aici, supriza! Traseul era
altul decat cel facut de mine dimineata, e mai lung, bai boule care esti
tampit! J
Nooo, acu-i atunci! O sa merg in orb, ca nu stiu traseul. Asa ca ma bag dupa 2
baieti frumosi si merg in curul lor. Fratizcaaa, urmeaza o portiune tehnica,
parca am fi la Azuga, pe coborare cu radacini si pietre. Aici e plat, dar plin
de radacini. Fata, mi-am luat bataie de la sha de ma dor ovarele! J J
Ma descurc bine, mai bine decat ma asteptam. Se pare ca uneori pot furniza (si)
surprize placute. O urcare violenta pe care o iau, cu noroc, asa cum trebuie,
si nu pierd energie. Muschii functioneaza optim. Iesim din padure si dam intr-o
aratura! Frate, nu se poate sta in sa. Pedalez ridicat si merg ca un cacat
reanimat. E aiurea rau sa mergi pe aratura. Sigur aia cu 29 merg mai usor aici,
sau cei cu suspensie spate. Eu merg ca un rinocer pe tocuri. Nu am niciun spor.
Bine ca se termina repede. Padure si drum moale, o placere pentru curul meu
maltratat. Un shantz de un metru, plin cu apa, ceva crengi aruncate astfel
incat sa trecem pe bicla. Dar ma dau jos ca sa evit surprizele, calc in apa
rece, imi ingheata picioarele, dar nu pierd timp si sunt iar in avanpost.
Am o bucata intr-un fel de coborare, prind viteza, dar
e atat de denivelat incat sunt aruncat in toate partile. Plus ca sunt printre salcami, risc mare de pana, asa ca nu fortzez. Scap de salcami, dau iar de
aratura. Frate, mi s-a luat! Ma f.t in el de traseu. Injur rudele drumului mai
mult sau mai putin vii, ma dau vorbitor de limba roma, si mai scap de nervi.
Iesim in drum drept si vad locul de unde am luat apa. Hopaaa, am facut o bucla
si acum ma intorc la traseul pe care il stiu. Asa, tata, asa mai merge!
Iar o bucata cu denivelari, ascunse in iarba, merg
cam ciudat, dar merg. Picioarele sunt in forma, eu la fel. Parca e bine. Sunt
cu vreo cativa, incerc sa ma tin de cei din fata si sa nu fiu depasit. Nu prea
imi iese, ma intrec vreo doi. Iar intram in padure, iar racoare. Fugim tare,
mergem pe un fel de poteca pe jumatatea drumului, e denivelat si orice damb
luat prost te scoate din ritm. Reusesc sa mentin o viteza constanta, dar consum
multa energie. Iar mi-e sete! Unde e apaaaaaa?! Stiu ca mai am de mers insa
pana la Fantana tineretii.
Acum avem o bucata de vreo 2 km, prin padure, pe un
drum plin de iarba. Aici iar fugim tare. Hopaaa, o caruta pe traseu! O ocolim
prudenti, nu pierdem mult timp. Ceva balti, ceva tzopaieli de la gropi, dar
scapam si dam iar in macadam. Aici iar forja. Un baiat se tine in curul meu. Nu
imi convine sa ii duc trena, asa ca ma dau obosit si il las pe el in fata.
Condu-ma in Israel, Moise care esti! J
Omu’ merge bine, ma tin si eu de el. Il prindem pe
altul. Acum suntem 3. Drumul e bun, mergem rapid. Urmeaza o bucata printre
copaci, apoi un shantz urias pe care il iau insa normal, desi au fost unii care
au cazut ca tolomacii acolo. Cu un pic de incredere si viteza potrivita, nu
pierdeai timp. Iar macadam, iar poza, iar viteza. Intram iar in padure, fugim
prin iarba mare, suntem viteji. Datorita incalzirii temeinice, nu resimt
efortul. Dar parca nici ritmul nu a fost dracesc.
Punct de alimentare, iau un pahar de suc pe care mai
mult il vars pe fatza decat sa beau, dar ma racoresc un pic. O curba prin niste
boscheti draguti si dau in asfaaaaaaalt. Aici ma iau dupa colegii mei si stau
la plasa. Iesim in camp si ne umfla vantul. Eu profit de drumul lin si bag un
baton, pentru energie suplimentara. Sunt ultimii metri inainte de asaltul celei
de-a doua probe. Habar n-am ce timp am scos, dar ma simt increzator.
 |
| Gata prima tura! |
Zburam peste linia de sosire si pedalam cu putere. Sau
mai degraba pedalez cu putere, tovarashii mei erau la tura scurta. Muahahahaha,
ce slabi sunt! Eu sunt cel mai tare! J J
J Ma
gandesc ca ma asteapta un altfel de cursa acum, pentru ca vor fi si copii sau
intarziati, asa ca o sa ne distram cu “stangaaaaaa!” si “dreaptaaaaa!”. Sunt la
nivelul optim, picioarele executa un mars triumfal si plamanii canta oda
invingatorului. Si ce daca sunt pe locul 100, alerg la maximum si asta ma
intereseaza cel mai mult.
Un pic de iarba inalta, ceva shleauri, vant din spate
si traseu liber in fata. Asta nu prea e bine, m-ar ajuta un iepure, o victima pe
care sa o vanez. Asa ca tre’ sa mentin un ritm ridicat fara kilometraj. Nu las
pedala deloc. Vantul din spate ma ajuta sa respir pe o bucata mai linistita, bag
un baton si mai prind energie. Iar pozari, iar fasole zambitoare. Si iar fuga.
Trec pe langa 3 doamne asistente pe care le-as lasa cu drag sa ma resusciteze!
Buneeeeeee! J J
Zic “Sarutmana, doamnelor!”, zambesc tamp la toate trei si toate trei rad.
Eeeee, asa da, frate, parca e mai frumoasa cursa acum! Linia dreapta se termina
la dambul urmat de groapa, o trec artistic fara sa pierd energie, merg tare
bine azi. In padure, iar shleauri si bucati cu noroi, trec prin balti ca un
spargator de ghetzuri si ma stropesc tot, dar nu mai simt nimic, abia se
inmoaie noroiul deja lipit si uscat. Iarba inalta, drum in coborare, curba la
90 la dreapta si lac in fatza. Bou cum sunt, nu incetinesc destul si fac o
bucla pe langa drum cu ceva emotii legate de ghimpi si urzici. Scap doar de
ghimpi! Urzicile trec prin noroiul gros si parul de porc spinos de pe picioare
si imi lasa ceva furnicaturi simpatice. Nu am timp de scarpinat acum, ma concentrez
la drum si pedalez ca turbatul. Inca nu am prins pe nimeni din urma, asa ca nu
am decat grija pedalelor. Trec de locul unde am cazut la prima tura, acum o iau
asa cum trebuie si scap de ganduri. Ocolesc un fag batran si ajung iar in camp
deschis.
Aici bate vantul cam tare din fatza, incep sa rasara
si primii intarziati. Imi creste moralul cand trec pe langa ei ca unul lovit de
boala vitezei, stiu ca isi spun “Uite-l si pe disperatul ala cum trage!”, ca
asa ziceam si eu anul trecut cand eram galushka, dar nu-mi pasa nici cat un
rahat uscat de musca. Nu prea imi place vantul care imi usuca buzele, soarele
imi arde ceafa, simt o sete ciudata, dar mai e pana la punctul de alimentare.
Asta e, mestec gandurile umede si inghit in sec. Un pic de urcare, umflu picioarele
si trec rampa fara efort, o curba la dreapta si dau in padure. Santul urias care
se casca vrea sa ma inghita cu tot cu pacate, dar sunt pregatit cu treapta
potrivita si trec ca un meserias in ale mtb-ului. Bre, mi se pare mie sau ma
umflu in pene?! J
Gandul imi sta doar la apa de la punctul de alimentare, visez la un pahar de
cola si o inghetata. Frate, la cat de deshidratat sunt, ma mir ca nu alerg dupa
Fata Morgana prin padure. Mentin viteza constanta, trec de zona cu ghimpi si
pericol de pana, o curba la stanga, drum pietruit si molushte care imi incurca
trasa. Urlu “Stanga!” sau “Dreapta!”, dar nu percuteaza toti, mai ales ca sunt
si copii. Asa ca strig “Trec prin stanga/dreapta!” si am mai mult success.
Deodata, simt ca visez. Vad punctul de alimentare.
Tareeeeeee! Iau un pahar din zbor si le rog pe doua gagici sa arunce cu apa in
mine. Initial se blocheaza, apoi incep sa arunce cu bucurie. Le-am facut ziua
mai frumoasa! O a treia gagica le-a vazut si nu a mai asteptat sa ii zic ceva. Eu
eram cu paharul la gura si abia inghiteam niste apa si nu am putut sa ii zic ca
ajunge atata stropeala! J
Frate, mi-a bagat doua pahare cu apa fix in mecla de erau sa-mi sara ochelarii!
Nu am mai apucat sa zic nimic, doar am inceput sa rad! Acum e friiiiiiig! Am
intrat iar pe un drum cu iarba pe mijloc si e umbra. Bate un pic vantul si simt
ca am prins aripi. E lume multa pe traseu, sunt multi copii, avem si cateva
balti, dar nu incetinesc. Drumul serpuieste frumos printre copaci, trec de pe o
dara de roti pe cealalta, ocolesc balti si oameni, feresc copiii, mai iau cate
o crenguta peste ochi, dar zburd. Curul a amortit, nu mai zice nimic. Parca
sunt in transa, nu mai percep traseul, merg din instinct si pare ca nu mai
depun efort, asa de bine ma mishc azi! J Sunt concentrat si conectat la cursa, nu am timp sa
admir posterioare de caprioare! Ma intereseaza doar sa nu ma depaseasca nimeni.
Sa depasesc eu e mai greu. Important e sa imi pastrez locul.
Un luminish, un zambet la fotografi, o bucata de
carare prin padure si iar un drum cu multa vegetatie umeda. Incepe cu o curba
la dreapta, destul de larga, dar eu vin prea tare si o iau pe alaturi. Incerc
sa ma intorc la calea cea dreapta, dar bicla nu ma asculta si se tranteste cu
drag la pamant. Eu calatoresc cu stil prin vazduh si aterizez fortat in niste
iarba inalta. Noroc ca nu mai zambeam la fotografi, ca ma luau astia in reclama
la Colgate Herbal. Hopa Mitica e imediat in picioare si calare pe bicla, parca
aventura la iarba verde a fost doar un vis. Si incep sa trag. Sau continui?!
Habar n-am, e bine ca sunt ok si nu am pierdut timp si energie. Bucata asta cu
iarba inalta e destul de lunga, tot ocolesc si depasesc, nu ma enervez. O balta
uriasa troneaza in mijlocul drumului si toata lumea o ia prin stanga. Ne
inghesuim un pic ca romanii la oferte la drujbe si surubelnite electrice, dar
trec cu bine. Se termina iarba, incepe nu zborul, ci drumul pietruit, dupa o
curba la 90 la stanga. Ma ridic din sa ca sa prind viteza si parca simt un pic
de oboseala in pulpa stanga. Eeee, prietena draga, acu’ te-ai gasit?! Asa ca
tre sa am grija. Mai am ceva de mers si nu vreau sa stric distractia. Portiunea
asta ma cam stoarce de energie, asa ca mai bag un baton. Se termina “asfaltul”,
incepe iar noroiul. Un fotograf sta fix langa cea mai mare balta, poate prinde
vreun porcusor la baie in namol. Nu cred ca a avut noroc aici, e bun drumul si
nu prea se poate cadea. Dar tot ies ii niste cadre “murdare”. Salut niste
taietori de lemne si ma apropii de punctul de alimentare unde se despart traseele si unde incep radacinile. Mai fur un pahar cu apa si ma pregatesc de
masajul binefacator al radacinilor.
Sunt pe cont propriu, pe aici nu mai sunt copii cu
parinti, dar mai sunt oi ratacite si incete. Norocul meu ca ii prind pe
portiuni mai late si trec de ei fara probleme. Cararea serpuieste frumos
printre copaci, e umbra si liniste. Doar rasuflarea mea deranjeaza pasarelele. Am
bucatzica aia de urcare pe care o fac dintr-o suflare. Apoi drumul urca usor, picioarele
protesteaza, asa ca nu fortez prea tare, dar nu las pedala. Se termina urcarea,
se termina padurea si incepe chinul. Am bucata aia criminala pe aratura. Incerc
sa o fac ridicat din sha dar risc sa fac carcei. Asa ca stau asezat. Sau
incerc. Denivelarile ma arunca de colo-colo si merg aiurea rau. Strang din
dinti si din buci si scap cu bine. Intram iar in padure si ajung la un shantz
cu apa. Ma gandesc sa il fac pe bicla, asa ca dau cu viteza, dar ma proptesc in
mal si tre’ sa descalec. Altii descaleca din prima si pare ca e mai bine asa.
Eu mi-am furat-o, dar ma sui repede pe bicla si incep sa pedalez. Ma uit la
numerele lor, poate suntem la aceeasi categorie. Ma ambitionez si ii depasesc
pe toti. Frate, sunt bun! J
J
Trag tare pe platul care urmeaza, mai depasesc
familii de plimbareti, fara incidente. Iar portiunea cu salcami. Ma dor mainile
de la zdruncinaturile idioate, pare ca am furca fixa si nu pot sa pedalez. Nu
pot sa incetinesc, asa ca ignor durerile de maini, picioare si obraji si incerc
sa scap cat mai repede din iad. Iarba prezenta pe traseul ma incetineste si
acunde cu abilitate gaurile din pamant, asa ca “le coq sportif” se resimte si
ar vrea sa se transfere la un shoselar. J J
Drumul face o bucla larga, e foarte denivelat, un concurrent sa ambitioneaza sa
depaseasca pe langa dara lasata de carutze si isi infunda roata fata intr-un
sant. A urmat o contopire totala om-atelaj, cu strigatele si injuraturile de
rigoare. Eu ma distrez. Vad ca sunt altii mai prosti ca mine si prind curaj! J O
bucata de drum bun, pe islaz, apoi iar denivelari ascunse de iarba si
injuraturi. Baaaaah, vreaaaau asfaaaaaalt! J J
Drumul a fost ud si s-a uscat brusc de la soare, asa ca acum e foarte
denivelat, plus ca are doua santuri pe unde au trecut rotile carutelor sau
masinilor de furat lemne, mai sunt si puradei pe traseu, si merg prost. Ma
depasesc doi si incerc sa ma tin dupa ei, dar ma cam dor toate si ii las sa se
departeze. Totusi, imi pastrez ritmul, destul de alert. O portiune denivelata
rau intr-o curba ma face sa o iau fix prin jumate fix peste singurul bolovan de
pe traseu. Imaginati-va o poza verde si in jumate, marcat cu vopsea roz
fosforescent, un bolovan de 20 cm. Asa, radeti, ca merit! Am zis ca decolez.
Curul si-a luat adio de la shea si am mers aplecat pe roata fata vreo cativa
metri! Am inceput sa rad nervos: baaah, da’ prost esti, baaah, o singura piatra
pe tot traseul si nu ai ratat-o! Si mai era si marcata cu vopsea! J J
Stiu ca nu mai am mult pana la final, asa ca merg cat
pot de tare. Nu vreau decat sa ajung rupt la final. Asa ca rup picioarele.
Depasesc tot ce prind, alerg ca un apucat. Ocolesc balti si copaci, zambesc la
o fata frumoasa, trec de pe stanga pe dreapta si invers, ma joc. Am o bucata cu
noroi uscat dupa trecerea vitelor, asa ca deschid larg gura ca sa nu imi sparg
dintii. Plombele atarna de un fir de par! J Frate, imi joaca gandurile in cap precum bilele la
extragerea loto iar ochii se invart ca la pacanelele cu fructe! Noroc ca stiu
ca mai am un pic si scap. Urmeaza un shantz dragutz de periculos si
asfaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaalt!
Aici dau pe turbo. Adopt o
pozitie aero, pun mainile pe gatul furcii si pedalez cat pot. Mai am cam un
kilometru. Vantul vrea sa imi strice bucuria si imi sulfa drept in freza.
Inaintez cam greu, dar inaintez. Nimeni important in fata, in spate nimeni. Ma
gandesc ca nu mai am de ce sa trag sa rup picioarele, dar nici nu imi vine sa o
las moale. Parca imi aduc aminte de un timp de doua ore pe care vreau sa il
bat. Asa ca trag, mai nene, parca sunt intr-un pluton la sprint. Aproape de
sosire, lumea de la tura scurta sau aia mai rapizi ca mine sunt deja la mici si bere, isi spala biclele si tzurloaiele. 200… 100… 10…
Sosireeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! J
J J
Imi aud numele in boxe si imi ridic medalia de terminator (adica Finisher) J
Bah, mi se pare mie sau am terminat prea repede?! Nu,
frate, doua ture. Gata. Verific telefonul, peste doua ore. Ma duc la cortul
organizatorilor si ma lamuresc. Minca Bogdan, timp 2:02:59, loc 6 la categorie.
Yuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Sunt foarte multumit de cum am mers, mai putin in
partea denivelata a traseului, unde am suferit cel mai mult. In rest, cantece
si voie buna! J
Am bagat o bere, mi-am spalat trotineta, l-am sunat pe Vali care deja please acasa
(el fusese la tura scurta, de 23 de km), am mancat o pasta si am taiat-o acasa,
rupt de oboseala, dar cu un zambet tamp pe fata si un suflet usor dupa o zi reusita
de curse! Mai vreau…
Aveti aici si un filmulet, cu o tura completa:
https://www.youtube.com/watch?v=k7ju5NP-FDo