Scriitorul din mine 05.12.2022

    Ai fost cuminte? Vine Moș Nicolae. N-ai fost cuminte? Vine Moș Crăciun. Eu nu știu cum se face că oricum o dai, vine un Moș, Iepuraș, ceva. E bine să creăm această stare de bunătate și bunăstare și poate devenim mai buni, nu doar în astea doua zile, mai a la long, așa. E urât afară, ceva ceață, dar sunt pe plus. Nu am bicicletă în program și d-aia. Am dus-o pe Emma la școală, abia s-a trezit de dimineață, după cinci zile de huzureală la bunici. Dar imediat s-a montat și era fresh când a ajuns la școală. Frate, ce îi place! Bine că nu seamănă cu mine, eu trăgeam de mine ca de un câine mort, abia mă târam spre chin. Vreme de 18 ani am mers la școală, ca să vezi că totuși nu a fost atât de rău. Am mai zis-o, dacă nu era școala, nu ajugeam atât de sus. La etajul 8 am stat cel mai sus. E bine. Emma nu s-a speriat când a auzit că va merge la școala până la 22 de ani, deși parcă văd că îi place medicina și stă mai mult. Ea va alege, noi o susținem indiferent încotro va apuca și ce meserie va practica. Ce semeni, aia culegi, așa că noi suntem liniștiți. 

    Vorbeam cu un vecin că noi nu am avut atâtea libere cum au copiii de azi, ce ne mai plăcea și nouă vacanța. Număram zilele dar parcă treceau atât de greu alea de școală și atât de repede alea libere, zici că era un dat. Acum, eu nu mai simt că trece timpul repede, mi-am educat ființa să aprecieze timpul indiferent de modul cum îl petrec. Muncă, odihnă, distracție, bicicletă, timpul trece la fel, dar mai cu folos, zic eu. Am o cafea lângă mine și pot să colind aiurea fără vreo direcție, bucuros de călătorie și de companie. Acum vreo 15 ani era și o țigară lângă, chiar s-ar fi potrivit noului meu profil de scriitor în facere, cu o barbă stufoasă, ochelari cu rama groasă, un muștiuc de țigară stinsă în colțul gurii și un fes de spital pe ceafă. Fum gros în cameră, haine aruncate pe spătarul scaunului, hârtii împrăștiate peste tot, ceva farfurii cu biscuiți și căni de cafea adunate pe birou. Numai dacă citește rândurile astea și mă omoară doamna, dar să le am și în viața reală. Cumva, le-aș putea avea, dar undeva departe, în vreo pădure, ca un sihastru. Lasă, că e bine și cu ordinea și disciplina, ești mai puțin obosit și mai știi de lucruri. Cred că și gândurile îți sunt împrăștiate când ai o viața dezordonată. Normal că nu se aplică și în cazul meu, trăiesc ordonat și scriu alandala, pornesc din A spre B și ajung în C prin D, cam asta e structura logică din capul meu. Zici că Dumnezeu a inventat busola special pentru amețiți ca mine în a 7-a zi când s-a odihnit. Noi să fim sănătoși, hai spor la treburi că e luni și să vină Moș Nicolae cu dulciuri și fructe să ne săturăm!😀😀

Inspirație și expirație bio.

Scriitorul din mine 04.12.2022 (II)

    Sunt deja la a treia cană de cafea. Emma a mâncat și se uită la youtuberii ei preferați, eu vreau să scriu dar și să mă uit la o cursă de cyclocross, în reluare, de ieri. Sper să reușesc să o urmăresc pe toată, nu îmi place să mă uit la rezultate și rezumate. Să vezi ce tare e când intru pe net și trebuie să fac tot posibilul să nu văd rezultatul vreunei curse și vreau să fie un fel de premieră pentru ochiul meu. E aproape imposibil la cursele importante, pentru că sunt anumite rezumate pe youtube care au în titlu numele învingătorului. Ce porcărie, păi nu cumva e mai bine să menții suspansul și se uită și mai mulți oameni? Eu așa văd lucrurile. Acum ceva timp, când credeam că mă scot cu blogul ăsta, analizam când e cel mai bine să postezi un articol, la ce oră și pe ce canale. Azi nu mă mai stresez cu detaliile acestea, scriu când pot și postez imediat, aproape mereu cu greșeli. Diacriticile intră și mai greu. Dar e chiar bine să pun pe foaie ce îmi trece prin cap și apoi să dau drumul ideilor pe blog, sunt sigur că peste vreo 20 de ani, când o să mă uit în urmă, o să râd de cât de neștiutor eram în ale scrisului. Chiar mă bate un gând să scriu o carte într-o bună zi, am câteva titluri în cap, ceva idei, dar nu am timp și energie și încredere să mă apuc de așa proiect. Nu mă văd închis într-o cameră ca să scriu romanul vieții, sunt prea multe activități în cotidianul meu și nu mă atrage scrisul chiar atât de mult. Deși acum, în clipa asta, Emma strigă că vrea să ne jucăm și eu scriu. Halal tată. Mă ia imediat doamna mea la trei-păzește și zbor la joacă precum un colibri dopat, zici că nu am visat în viată decât să mă joc și tocmai mă împlinesc. Gata, zbor, reiau mai incolo.

    Am aterizat, m-am jucat un pic cu copilul, am desenat aiureli eu și chestii serioase ea, acum ne băgăm la un wist și scriu și mai târziu. Nu am mai putut să fug decât mai târziu, am urmărit o cursă de ciclocross în reluare, cea de ieri, când favoritul meu din cursă a căzut cam rău și nu a prins top 10, mi-a părut rău pentru el. Sper să își revină și să facă spectacol și în cursele următoare. Îmi place Mathieu van der Poel, dar favoritul meu e Wout van Aert, cică revine azi în curse, să văd când apuc să o urmăresc, se anunță treabă și drum în seara asta, iar următoarele două zile sunt prins cu ședințe. Cred că o să îmi iau vreo două zile libere, să mai prind și eu niște ture mai lungi cu bicicleta și relaxare la căpoc, plus aiureli pe câmpiile blogului. Hai sănătate și sport în toate! Vine Moșul!

Când MVDP cade, câștigă Pidcock.

Scriitorul din mine 04.12.2022

    Bună dimineața, cititorule. Ieri nu te-am mai deranajat cu ale mele, am fost ocupat. Dimineață am băut cafeaua cu doamna mea și am băgat o tură scurtă cu bicicleta. Vremea îmbietoare și soarele cald îmi făceau cu mâna din reclamele la linii aeriene, că afară era zloată și chin. Nu era atât de rău pe strada mea și prin oras, dar cum scoteai nasul în afara orașului, respirai apă. La propriu. Frate, și m-am udat la oo de am făcut clabuci. Și era și foarte frig, că de aia am stat puțin. Dar tot mi-au înghețat toate extremitățile. Sacrificii ale vieții de ciclist, ce să faci, n-ai ce să faci! Acasă m-am încălzit greu cu un duș și încă o cafea, aș fi vrut să scriu ceva, sigur era bun, dar m-a luat soția pe sus și am zburat la Moreni. Nu înainte de a bifa lista pentru Moș Nicolae. La noi e cu dulciuri și fructe plus un cadou normal. Așa am crescut și păstrăm tradiția. De Crăciun e sacul mai plin. Emma încă se gândește ce să pună în scrisoarea pentru Moșul. A creat-o, e tăiată și desenată, dar nu a pus cuvinte. Cred eu că are ceva important și nu știe dacă îi poate cere Moșului. Când era mai mică, era simplu, le dădea direct, știam din timp ce își dorește, mai ales păpuși erau, plus jocuri și puzzle-uri. Acum, mă aștept la ceva haine cu Black Pink sau BTS, poate ceva de machiaj. 

    Hait, am dat cafeaua în foc. M-a lăsat soția să am grijă de ibric, m-am luat cu scrisul și am uitat. Suntem la Moreni, ieri am băgat burta în draci cu cărnăraie și salată de varză murată, ceva țuică fiartă băută afară la frig și apoi bere. Cu măsură, că nu mă doare capul acum. Eu nu mai știu să beau prea mult, de când merg cu bicicleta, porția mea e de o bere și gata, sunt full. Nu că mă îmbăt, dar efectiv nu mai intră. Se mai întâmplă uneori să beau mai mult, dar sunt prea rare momentele alea. Când îi aud pe colegii mei englezi că beau și câte 10 beri o dată, mă ia cu răuri. Adică, și eu în studenție aveam antrenament, duceam destul de multe pe picioare, dar erau alte vremuri, alte gusturi și deprinderi. Nici nu mai știu unde rămăsesem. Fir-ar cafeaua mă-sii de treabă. Știu că era ceva legat de vreme, că e aiurea să mergi cu bicicleta când e urât afară și ceva miștouri despre vremea din alte țări. Mă gândeam că vremea de ieri era un fel de primăvară belgiană sau olandeză, sau poate o toamnă caldă scoțiană. 1 grad și 99% umiditate. Perfect de pedalat. Problema la noi e că sare de jos de parcă mergi spre iad, e smoală și ulei de mașină de vezi curcubee în farurile mașinilor. Și de-ar fi doar viziunile. Să vezi cum te faci pe haine, vomită mașina de spălat, nu alta. Știu că exista aripi și pentru cursieră, dar tot te stropești și te uzi. Poți să bagi trainer indoor, dar e plictiseală maximă. Încerc și eu să stau pe afară cât mai mult, că în casă nu simt că mă aerisesc indeajuns. Și e greu când mobila din cap arată precum clădirile din Copșa Mică în perioada de glorie. Cred că are o gaură proprie în stratul de ozon.

Nu e chiar atât de rău, să știi.