7 decembrie 2022

Scriitorul din mine 07.12.2022 (II)

    Salut. Ce faci, merge treaba? Eu când aud întrebarea asta răspund că îmi merge ca pe roate, nasol e că sunt pătrate. Glumesc desigur. În primul rând că nu se scrie "roate", da, să ne fie clar. Și pe urmă, dacă scriam roți, nu mai aveam rimă. Hai că m-am scos iar. Azi mi-au intrat bonurile și mă duc să îmi iau bere la pet și țigări la bucată. Poate intră și un coniac. 😀😀😀 Cum se face că sunt așa pe plus nu se știe, am multă muncă azi dar am primit o energie pozitivă de la colegii din Finlanda și am zis să scriu ceva aici, vedem ce-o ieși. Îl urmăresc printre picături pe Pătraru și încerc să fiu atent, dar e greu, că zice multe chestii tari și grele, trebuie analizate și digerate. Sunt bune ideile pe care le dezbate, dar nu e musai să fiu de acord cu ce zice el. Chiar am momente când aș vrea să îi las un mesaj cu părerea mea care e diferită de a lui. Deși nu mi-ar fi teamă să o exprim, mediul online nu îmi mai surâde pentru a exprima opinii, e prea multă agresivitate și ură și mai bine îmi economisesc energia pentru alte cauze, prefer să vorbesc direct, în persoană, cu oamenii care au idei diferite de ale mele, să le dezbatem civilizat. Sunt multe lucruri care trebuie schimbate și ajustate, dar trebuie să începem cu noi. Dacă noi devenim mai buni, o să modificăm și mediul din jurul nostru ca să ne simțim în largul nostru. Important e să fim deschiși la minte și să acceptăm când greșim și trebuie să învățăm continuu, trebuie să ne adaptăm mereu. 

    Dar avem nevoie de informație și trebuie să o luam și altfel decât de la un algoritm. Eu când caut chestii pe youtube, știu că îmi vor fi date și alte rezultate tot din arealul meu de căutare. Puterea e la noi și putem folosi internetul în folosul nostru, să nu mai fim atât de manipulați și folosiți doar ca produse. Clar trebuie să investim multă energie în a face diferența între ce e nociv sau nu, nu doar pentru copii cât și pentru noi. Nu e bine să stăm departe de știri și medii de informare, chiar dacă există pericolul de dezinformare, dar nici într-o peșteră nu ne-ar fi bine, rupți de tot și toate. Eu, de exemplu, am nevoie de google ca să îmi scriu aberațiile și ele să ajungă la tine, să te minunezi și tu cât de prost sunt io. Dar eu nu cred că ai ajuns la mine că te-a trimis vreun algoritm sau ți-am intrat pe fereastra de la facebook. Dai click, te-ai ars. 😀😀😀😀 Măcar dacă te-ai alege cu ceva util pentru viața ta. Înțeleg acum că și atenția noastră a devenit o marfă, zic să o vindem cât mai scump, sau măcar să facem ceva ce cu adevărat ne face plăcere. Cum ar fi să citim aberațiile unui ciclist-scriitor eșuat, desigur.

Măcar eu sunt direct și simplu, fără porcării intenționate.



Scriitorul din mine 07.12.2022

    Bună dimineața, urmăritorule! Mă simt din ce în ce mai mult ca o vedetă rock trecută de prima tinerețe care mai cântă prin barurile de la țară. Dar nu mă interesează, tot vedetă sunt. Mă salută toată lumea pe stradă, autografe nu dau pentru că nu știu să scriu. Mă știu toți. De exemplu, eram cu bicicleta de dimineață și m-a claxonat îndelung un tirist de BH. Măi, și atât de drag mi-a fost de el că i-am urat să își îngroape copiii cu coșciugul gol, frumosul și desteptul de el. Era să îmi strice tura și ziua, dar nu-l las. Doar l-am înjurat și mi-am văzut de mersul meu, lin și fără stropeală, Doamne-ajută la toți cicliștii. M-am bucurat de ieșire, dar mai ales m-am bucurat de soare, abia azi am realizat că nu l-am mai văzut de ceva timp și cenușiul meu era și mai cenușiu, la naiba. Parcă eram în povestea soției care pleca de la Londra după vreo 9 zile de stat acolo fără soare și la decolare, după ce a trecut avionul de nori și a apărut soarele, lumea a aplaudat. Tare, nu!? Cam așa am fost și eu azi. Nu mi-am luat ochelarii de soare, fumurii, ci am avut d-ăia cu geam clar de mers noaptea. Frate, și am orbit. Asfaltul umed era ca o oglindă luminoasă pentru întunericul din capul meu. Beznă totală aș zice. Și am ținut ochii deschiși la maximum ca să mă bronzez pe retină. Știi ce bine a fost? Mai că îmi venea să o țin langa până la București și să mă orbesc de tot cu soarele și cu lumina de jos. Mai aveam să îmi dau cu cremă de plajă și să întind un șezlong pentru suflet.

    O nouă zi frumoasă după ce aseară ne-am plimbat și ne-am aerisit prin parcurile decorate ale orașului. Niciodată nu a fost atât de frumos, multe beculețe și culori, cu bun gust aș zice eu, dar nu mă pricep atât de bine. Am băut ciocolată caldă Emma și eu vin, am băgat hot-dog și poze. Ne-au cam înghețat degetele, pardon, mi-au cam înghețat degetele, că Emma avea mâinile fierbinți, mă încălzeam și eu ținând-o de mână. M-a surprins plăcut că era foarte multă lume afară, la plimbare, intrăm în spiritul Crăciunului și afară, nu doar la tv. Mulți copii, multă agitație, avem nevoie și de lucruri bune, încurajez lumea să iasă, să se bucure de banii cetățenilor investiți și pentru cetățeni, că doar noi plătim pentru tot. Măcar să ne iasă și nouă o bucurie. M-am înciudat un pic în legătură cu populația ieșită la voie bună, pare că în țara asta nu sunt probleme decât în capul meu. Dacă ar fi de o demonstrație ceva, fac pariu că ar fi frig, ar fi treabă acasă sau ar avea copilul teme. Tu mai știi alte motive pentru care oamenii nu ies în stradă când e nasoală treaba!? Hai cu colindul, dragii moșului!

My baby.

Poza profi. 


6 decembrie 2022

Scriitorul din mine 06.12.2022

    La mulți ani, Nicule! Să fii sănătos și să ne mai aduci dulciuri. Și mai fără nuielușe, că am fost cuminți. Și cu minte, sper eu. Azi e sărbătoare, am reușit să ies și să nu mă stropesc prea tare. După ce am bucurat-o pe Emma cu surpriza de Moș, am băut o gură de cafea și am dus copilul la școală, am venit repede, am terminat cafeaua și am fugit la o tură scurtă, că prea erau 4 grade și fără apă, era și păcat. Clar nu m-am întors curat ca lacrima, dar nici nu mi-au mai dat lacrimile la vederea jegului de pe mine și bicicletă. Am adunat ioni pozitivi pe retină și la cenușiu și am scăpat de electronii ăia cu minus. Neutroni nu prea am, nu sunt elvețian și vreau să îmi pese de ce trăiesc și să îmi dau cu părerea despre tot. Că doar sunt priceput. M-am echipat corespunzător, verde-galben-fluo de săream în ochii șoferilor precum idioții pe trecerea de pietoni, lumini de sărbătoare și muci în felinare, că a fost un pic frig. O chestie ciudată a fost drumul ud pe nord și mai uscat pe sud. Mintea mea a zis că e de la diferența de temperatură, că vântul bate dinspre nord și la sud e mai cald de la poluarea din oraș. Astfel, spre sud, fiind mai cald, nu se mai făcea condens între aerul rece și pământul cald. Frate, dacă e asta explicația, mă fac fizician. Sau astrofizician. Că sunt cu capul în stele. Deși nu le-am avut cu astrele, acum vreo 20 de ani mai citeam horoscopul și îmi părea că oferă niște răspunsuri legate de motivele unei anumite potriveli sau decizii. Ai făcut așa pentru că ești în Pești, nu contează altceva. În prezent nu cred decât în zodia cifrelor, nu numerologie, stai liniștit, sau pietre rune și alte voodoo pentru minți ușoare. 

    Avem următoarele numere în viața noastră. Mai sunt 19 zile până la Crăciun. 5 e numărul de cadouri pe care Emma le va cere Moșului, deși cred că va urca spre 10. Tot 10 e și numărul de minute pentru drumul la școală. Eu mai am 14 zile de concediu de luat anul ăsta. 7 este ora la care ne trezim zilnic să mergem la școală. 10000 de km e targetul meu pe 2023. 2 este numărul bicicletelor pe care le am și 3 este numărul de biciclete de care am nevoie. 4 este numărul țărilor în care am fost în vacanță sau la muncă în acest an. Am 11 ani de când lucrez la firma actuală. Emma e în clasa I. 2 câini avem în curte. La Moreni avem 2 pisoi și 4 câini. Am cumpărat 31 de brazi tuia și 15 s-au uscat. 72 de kilograme în viu e greutatea mea. O cafea și 5 mese pe zi reprezintă meniul meu. O mamaie la care merg să beau cafea și să mă îmbuib cu eugenii. Mă gândeam să aduc și hainele în discuție dar râdeai de numărul uriaș de perechi de blugi pe care îl dețin. Cam astea sunt numerele din viața mea și a noastră, sigur fetele mele au și alte numere norocoase. Hai cu matematica vieții, cititorule. Acum te las, mă bag la muncă și alte calcule, serioase!😀😀

Matematica pentru artiști.