Vinerea mare

     Bună dimineața la toată fâneața! E gata dulceața? Ai făcut și piața? Gata, nu mai am idei de rime. Am cafea, vrei? Bun, stai jos, să povestim. Si ce dacă nu ai chef să mă asculți hodorogind, e bună cafeaua și mă tolerezi. Nu am nimic special în meniul de vorbă de azi. Sunt obosit, muncă multă și creier puțin, mă resimt. Dar pentru că e vineri, îmi fac curaj că mai e un pic. Săptămâna asta am făcut pauză de la bicicletă, deși îmi propusesem să am un plan de pregătire pentru a participa la Cupa Națională de ciclocros, care începe în septembrie. Tot reușesc să am un minim număr de ore de pregătire pe săptămână, dar trebuie să includ de acum și ceva alergare. M-a luat doamna mea în balon că am facut colăcei, da, ai citit bine. Io, colăcei? Burtică? Vaimamamea, păi tre' să mă apuc de treabă. Nu sunt gras, Doamne feri, dar de la stat în cur pe scaun, se adună inele de grăsime pe la mijloc. Si arăt ca o lăcustă subnutrită, un somalez cu acte de România. Trebuie "adresată" problema într-un mod organizat, puțină pâine, sucuri carbogazoase sau bere beau puțin spre deloc. Așa că trebuie să schimb activitățile, să includ mers pe jos, alergare, mișcare. Mi-am făcut analizele și au ieșit mai bune decât cele de anul trecut, sunt pe plus, nicio boală în programul de varietăți muzicale, sunt bine. Stresul de la muncă mă cam încurcă, dar lucrez intens la partea asta, să fim mai organizați și eficienți. Sunt ceva gânduri de strămutare de birou spre UK, dar e în fază incipientă, nu e stres. Vedem ce iese, te anunț, dar să știi că nu sunt disperat să mă mut în altă țară. Sunt român și aici e locul meu, dar mai mult locul mă ține locului, că oamenii mă alungă. Fiecare zi e o luptă de acceptare a realității, de rezistență la vântul plecării. Nu te gândi că mă perpelesc de grija țărișoarei mele, nu sunt atât de prost. Dacă noi ca popor nu reușim să ne ridicăm, e o vina comună, dar nu poți condamna pe nimeni, singuri ne-am ales conducătorii și direcția, nu am jucat la impuse. Mă distrează ăștia de zic că nu ne vindem țara și că suntem miezul unviersului. Dacopatia e în floare, protocronismul a imbâcsit multe minți ușoare. De aia ne trebuie educație, ca să nu ne mai păcălească recitatorii de replici din filme. Eu sper să nu mai avem încotro și să ne dicteze UE ce și cum să facem, că altfel, noi, lăsați de capul nostru, suntem vai de capul nostru. Suntem în stare să ne dăm foc la țară și apoi să dăm vina pe alții. Cam aici suntem. Greu, dar nu imposibil să ne facem bine! Speranțo, să nu mori, fă! Hai, spor la treburi, că e cald azi și suntem în viață, zic.

De prin comitatul Dâmbovița.

Cheful vine chefuind!

     Cititorule, te-am pierdut de tot! Nu am mai scris demult, nu m-a prins efortul creator în off-side și nici febra cuvintelor nu m-a părăsit complet, pur și simplu nu am avut chef de scris. Până azi. E joi, e târziu, dar nu îmi e somn. Am citit ceva, am urmărit un pic de politică pe tv și făceam un rebus când m-a prins iar vraja scrisului. Repede, o dau, să mai activez nervul creionului din creierul mic, că eu am creierul mic, aia e. Se întâmplă prea multe în viața noastră și nu stiu cu ce să încep. Am terminat școala cu rezultate foarte bune, ne bucurăm de vacanța copiilor și încercăm să nu stăm în calea distracției. Deși e greu să îi lași să dărâme casa, zici că e doar o zi sau două așa. Apoi iei un pic de pauză ca să nu îi omori pe toți, și respiri, ca să o poți lua de la capăt peste câteva zile. Vremea asta sucită ne-a întors pe toți la mânecă lungă și gânduri de toamnă caldă, dar e doar o zi, trece și asta, vine iar cuptorul și ne mirăm iar că e cald în iulie și vrem frig. Până când vine frigul și vrem iar cald. Oare ce vrem? Fac pariu că e una din întrebările de pe prompterul lui Dumnezeu. Oare ce au ăștia de nu știu nimic sigur pe lumea asta? Trebuia să pun mai multă hotărâre în amestecul de apă și pământ. Cum era bancul ăla? Dar căcat de ce nu puneți? Că iese polițist! Eee, am impresia că la mulți amestecul s-a stricat de-a binelea, nu ne mai înțelegem ca popor și vrem să ne sinucidem cu spectatori, zău. Am citit un articol și autorul se plângea de lipsa unei direcții, a unei viziuni, pe noi ce ne definește, ce ne urnește, motivează? Pare că fiecare vizează salvări personale, nu mai vrem să știm de ceilalți. Care ceilalți suntem cu toții, nu e nimeni mai sus sau mai jos, decât din anumite considerente, dar români suntem cu toții, și cu bune și cu rele, cu care și pe care, cu manele trap sau clasicul rock. Când oare am reușit noi să ne trezim în conștiință și să nu ne mai știm locul? Așa lipsiți de educație, necivilizați și lenesi, șmecheri până la paroxism și burici de pământ parcă nu am fost niciodată. Ni s-a urcat la cap, de am reușit să nu mai știm pe unde mergem și mai ales încotro, Că "de ce?" e o întrebare prea grea la ora asta din istoria noastră. Nu disper, mă agăț de orice speranță că ne vom putea reveni cu ceva educație potrivită și o conjunctură favorabilă. Deși noi taman atunci punem mâna pe teslă să facem o omletă, știi ce zic!? Hai, te las, mă bucur că am revenit la scris, după aproape 3 luni. Suntem bine, da. Asta contează. Noapte bună, revenim mâine mai puternici!

Eroul meu Wout, câștigător de Roubaix 2026. Vis!