Azi s-a făcut un an de când era să mor cu zile la spital. Niște imbecili de doctori și asistente se uitau în orice altă parte decât la patul pe care zăceam eu ca un covrig uscat și constipat. Dacă muream, dădeau vina pe mine că am venit prea târziu dom'le, ce țipi așa!? Nouă ore am stat acolo până au catadicsit să mă taie. Sper să aibă parte în viața asta numai de oameni ca ei. Nu mă gândesc prea mult la asta, doar să urăști pe alții nu e productiv, sau să le dorești într-una răul. Dar măcar din când în când le mai arunc un gând "de bine". Așa și cu idioții din trafic, nu vreau să îi las să îmi strice turele și zilele, dar ai naibii proști reușesc de multe ori. Dar tot nu îi pomenesc in rugile mele seara.
Am chef de scris, dar nu știu ce să pun pe hârtie, mai sunt 2 zile de muncă și vine Crăciunul. Eu mai am vreo 500 și ceva de km până la cei 10000 propuși pe anul ăsta. Am vrut 12000 dar am fost o lună în pauză de apendicită și fo' 2 luni pe trainer în curte din cauza covid, așa că am reconfigurat traseu și am rămas la 10000. Dar și ăștia par mulți, mai ales când timpul e atât de scurt și am atât de multe obligații. Nu mă plâng, vărule, e doar o exprimare liberă a cugetului la ceas de seară. E iarnă afară și totuși am ieșit pe bicicletă, deci sunt norocos. Anul ăsta cică ar fi de uitat, dar eu m-am bucurat de el cât am putut de mult. Pentru că am facut ce mi-a plăcut și cu cine mi-a plăcut, am stat cu familia mai mult decât în orice alt an, deci a fost pe plus. Nu am avut probleme de sănătate, deci un alt mare plus. Nu am acumulat prea multe datorii, alt mare plus. Ce să îți mai dorești?!
Lumea a devenit mai mică pentru fiecare, ne-am redus contactele fizice la minimum, nu ne mai strângem în brațe, suntem mai distanți și mai temători. Ne adaptăm la nouă orânduire fără să ne gândim cât de mult sau putin ne afectează, poate că nu conștientizăm efectele, dar sigur ne-am schimbat. Eu nu pot să spun că apreciez mai mult ce am, decât poate în zilele în care prind niște cer limpede în cap și pot să văd și altceva decât probleme cotidiene. Unii își caută sinele toată viața, eu doar încerc să trăiesc fiecare zi pe plus. Cu familie, cu muncă, bicicletă și nervi, mâncare și băutură și muzică și filme. Și râs!
Anul ăsta a trecut pe simțite, nu foarte repede, dar nici nu m-am plictisit, am avut multe experiențe plăcute, poate mai puține din cauza limitărilor spațiale, dar tot a fost un an bun! După cum vezi, doar lucruri bune îmi amintesc, ăsta fiind avantajul bolnavilor de Alzheimer, deh! Am avut curse de ciclism la tv, mari tururi și curse clasice, și nu mai spun că favoritul meu Wout van Aert a și câstigat câteva. Pe plan personal-ciclist, din păcate, nu am putut să particip la cele 2 curse organizate în zona noastră din cauză de covid, dar nu am murit. Poate la anul o să mă dau, ca să am material de scris, nu doar aberații ieftine despre evoluția prețului la cartofi pe piața locală. Hai la mulți ani sănătoși plini de zâmbet și culoare!
p.s. am zis că mă las de scris și mă apuc de vlog, dar mă organizez mai greu.
 |
| Chiar a fost mai bine... |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu