Din păcate, nu e Wout van Aert, eroul meu belgian, e rivalul său de o viață, Mathieu van der Poel. A fost ieri cursa de șosea la Campionatele Mondiale de la Glasgow în Scoția. Și a fost nebunie curată. Am citit toate articolele posibile legate de favoriți, de traseu, de vreme, de orice. M-am pregătit cât am putut eu de bine să fiu conectat la cursă. Și mi-a ieșit. Toată ziua am fost sub influența importanței, am acordat atenția cuvenită si am stat în tensiune. Demult nu am mai urmărit o cursă atât de palpitantă și disputată. A fost și un protest care a blocat cursa, au fost averse de ploaie care au stricat ploile unora dintre concurenți, care din păcate au căzut și abandonat. O cursă foarte grea, foarte intensă, și rutierii clacau unul câte unul. Erau și cei care își făceau treaba în față pentru echipa lor și apoi renunțau, pentru ca ăsta era rolul lor, să tragă foarte tare și să îi obosească pe toți astfel încât cei mai puternici să rămână. Apoi se dădeau la o parte după ce își încheiau partea. Foarte interesant, foarte bine definită tactica fiecărei echipe. Belgienii erau marii favoriți, cu campionul en-titre având prima șansă, Remco Evenpoel. Așa calculaseră experții. Dar toată lumea știa că o astfel de cursă, cu un traseu atât de tehnic și mai ales cu vremea britanică, orice era posibil. Au fost numeroase atacuri, au fost și câțiva evadați, dar părea că un lasou invizibil îi aduce înapoi încet-încet. Nimeni nu părea să aibă picioarele să rupă elasticul. La un moment dat, italianul Bettiol s-a dus în față și a luat vreo 35 de secunde, dar mai erau 30-40 de km, în spatele lui erau 4 rutieri puternici, cam cei mai puternici din cursă. Mă gândeam că m-aș oftica să ia el titlul în detrimentul lui Wout, parcă nu era atât de puternic încât să merite. Întradevăr, după câteva minute sau mai multe, habar n-am, a fost prins din urmă, pe cea mai grea cățărare (îi zic așa deși are 200 de metri lungime și undeva la 10-15% înclinație), dar când mergi 270 de km full-gas și mai și plouă, trebuie să ai picioare să treci ciotul. Și fix aici a atacat ultima oară Mathieu. Aici am murit prima oară. Wout nu a putut să se țină dupa el, pur și simplu nu a avut picioarele. Și olandezul s-a făcut zburător. In urma lui erau trei urmăritori care și-au îmbrățișat soarta de pierzători și s-au luptat între ei pentru argint, niciunul nu a crezut dar nici nu a avut puterea să se ia după MVDP. Dar ce să vezi, olandezul zburător s-a transformat în căzător, când, într-o curbă udă, s-a dus pe apa sâmbetei și s-a împrăștiat pe asfalt ca un stol de potarnichi. Aici am murit a doua oară. Nu am știut ce să fac, să mă bucur că poate revine Wout sau să îmi pară rău pentru Mathieu, că parcă nu îmi venea să mă bucur pentru răul lui. Ciudată postură! Dar MVDP a sărit înapoi în șa, cu ceva haine și piele zdrelite, un pantof stricat, dar bicla și mintea brici. Și nu a mai fost prins. A și avut de unde să piardă câteva zeci de secunde, că era deja departe. Eu am simțit că putea să mai cadă de trei ori și tot câștiga ieri. Dupa ce anul ăsta a câștigat monumentele Milano-SarRemo și Paris-Roubaix, ieri a obținut cel mai râvnit tricou din ciclism, tricoul curcubeu, pe care îl va purta cu mândrie un an de zile la toate cursele. Sau, mă rog, treișpe luni până la următoarele campionate mondiale. Wout a reușit să se desprindă în ultimul tur și să ia argintul amar. E al doilea la un Mondial, poate la anul ia și el aurul, că îl merită. Doar că trebuie să se concentreze mai mult pe victoriile lui decât pe ale echipei, să nu mai fie locotenentul nimănui. Pe trei a venit zăpăcitul de Tadej Pogacar și m-am bucurat enorm pentru el, că e un ciclist spectaculos și merita o medalie. El a reușit să îl bată la sprint pe mult mai puternicul danez Mads Pedersen, și el campion mondial in 2019. Dar cei 270 de km de cursă pot să răstoarne calculele hârtiei creponate iar Tadej a crezut în el și a reușit. Frate, am fost trist că nu am luat aurul, dar m-am bucurat de o cursă memorabilă. Iar podiumul nu a fost decât cireașa de pe tortul unei zile scoțiene, cu soare și averse de ploaie. Urmează contratimpul, poate acolo reușește Wout să ia aurul. Haide, Wout!
 |
| Cel mai frumos podium la o cursă de ciclism. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu