Timpul trece

     Știi bancul cu timpul, da? Că altfel nu ești de-ai mei! Haide bună dimineața la toată tarlaua de oameni buni și cu suflet bun și credință în Dumnezeu. Amin! E 10 ianuarie și am început anul normal. Când aud "în forță", mă ia cu furazolidon. Mereu ianuarie începe încet. Mai ales în cazul meu, de vreo 10 ani îmi iau liber între Crăciun și revelion, uneori și mai devreme, plus că decembrie are doar 3 săptămâni de muncă în realitate, fac pauză bună în iarnă, deci e greu să încep "în forță". Pe bune! Cine are chef să rupă ușa biroului sau tastatura? O luăm ușor, cafea bună, ceai sau fresh de portocale făcut în casă, altfel ne bate Pătraru.  Noi am mai prins și Boboteaza plus Sfant Ion tot libere, de au început englezii să mă facă "spaniol", numai ăia au fieste non-stop. Dar știi ce, muncim atât de mult tot anul, avem nevoie și de libere. Mă știi că am plan de o săptămână liberă pe trimestru, dar nu prea îmi iese. Anul ăsta e la fel, plan de vacanță precisă nu am, că doamna face gândirea. Am noroc că baieții mei sunt permisivi și nu prea contează când îmi iau liberele, doar să anunț din timp și să am o rezervă, back-up. Dacă bubuie ceva, să aibă cine stinge focul. Am treabă azi la traseul de ciclocros, știu desenul dar vreau să văd în primul rând cum e solul, era zăpadă dar e cald și se va topi, rezultă noroi. Sunt pregătit. Și de mozol și de frig la dejte. Săptămâna asta a fost cu familie și muncă, am început ușor și școala, ciclismul a luat o pauză mică, lejeră, să adun energie la picioare iar mâine la naționale să rup norma. Suntem peste 100 de participanți, o minune dumnezeiască, sper să mai creștem în anii următori. La categoria mea suntem 6, parcă, dar la start suntem mai multe categorii, am numărat undeva la 40 de suflete. Aglomerație, vericule! Mai multe despre asta pe Crossoutsider. A fost o săptămână plină de evenimente în toată lumea. Venezuela, Iran. De Ukraina nu mai zic, că au fost bombardamente zilnice, dar nu mai e o știre. Lumea iar s-a împărțit în două. Trebuie să alegi o tabără, trebuie să te certe cineva, să te enervezi un pic. Nu mai știm să discutăm, vrem să avem dreptate și nu acceptăm că suntem proști uneori. Sau mai des. Ne place să vorbim despre bubele altora de parcă suntem Sfântul Petru și alegem cine intră în Rai și cine nu. Dar o oglindă nu ne-am lua, să ne discutam pe noi înșine. Noi suntem niște minunați, Dumnezeu a creat lumea pentru noi și prin noi, modele de urmat. Poate de ocolit, că dacă ne luăm la bani mărunți, nu ne mai place de noi. Ipocrizia e o artă și noi niște artiști desăvârșiți. Hai să mai respirăm, numărăm până la 5 înainte să sărim ca găina la muci, mai ușor cu judecata asupra altora, să încercăm să facem bine în jurul nostru și să ne educăm constant spre mai bine și mai frumos. Viața e prea scurtă să ne urâm atât de mult. Știu, nu poți să îți muști limba când îi vezi pe unii cum pozează, indiferent de zona de exprimare. Ne-am radicalizat și tribalizat și canibalizat. Jungla ne-a corupt și înnegrit sufletele. Uneori mă gândesc dacă mai merită să lupt pentru crezul meu într-o lume mai bună sau ar trebui să merg cu curentul și să calc pe cadavre, să îmi fie doar mie bine. E greu, dar nu imposibil. Las aici un gând de speranță și poate peste 20 de ani zâmbesc când văd ce pesimist eram. Hai, Doamne-ajută la toată lumea, urează-mi baftă mâine și să ne vedem cu bine!😀😀😀😀

Nu te apleca.