Ai carte. Ai parte?

     Amu', nu știu care mai e partea. Văd din ce în ce mai mulți oameni pentru care cartea nu mai e necesară. Educația și cunoașterea și-au pierdut din importanță. Tupeul ține loc de orice, îți asigură un loc mai în față pe drumul spre succes. Sau succesuri, că oamenii au ambiții mari. 
     Și atât îți trebuie să pornești pe acest drum pe bicicletă. Imediat ti calcî unu' cu jipu'. Sigur un mare bos, bazat și frezat, cel mai probabil agramat. Să te ții bine de ghidon, că te dă jos curentul dintre urechile lui când deschide gura! Săracule!

Cartea mea preferată

Mancuso, tu de ce scrii?!

     Primul răspuns care îmi vine natural în minte e: "de tâmpit! ". Dar nu e atât de simplu. Cumva, scrisul mă ajută să scap de niște gânduri, pe care le aștern pe foaie. Eu am gândit inițial blogul ca pe o formă de promovare a ciclismului, apoi am descoperit că mă ajută să mă descopar și îi ajut si pe ceilalți să trăiască întâmplările mai mult sau mai puțin banale din viața unui biciclist. Deci, scriu pentru ciclism si pentru alții care vor să descopere mai mult ciclismul.

     Apoi, scriind pe blog, îmi fac mâna în științele comunicării și mă antrenez pentru o viitoare slujbă de scriitor/muritor de foame.😃😃😃😃

     Nimeni nu e obligat să citească aberațiile mele zilnice sau poveștile din timpul curselor, dar eu mă încăpățanez să scriu idei și gânduri legate de ciclism și lumea poate va simți nevoia să ia o bicicletă si să trăiască altfel. Că până la urmă, despre asta e vorba: ciclismul îți arată o perspectivă nouă asupra vieții și eu încerc să o promovez cu blogul meu. De aia scriu.

Scriț korekt

Canapeaua mea

     O idee "idioată" legată de canapele a venit la noi din filmele americane. Cumva, cine are probleme cu țigla musai să se întindă pe canapeaua unui psiholog. Nu că aș simți vreo nevoie specială, dar chiar nu mă văd mergând la un ciudat să îmi asculte gândurile legate de copilărie ca să îmi deie niște pastile și să alerg pe câmpiile verzi. Am eu problemele mele, care vor persista cu și fără sfaturile unui "specialist", așa că prefer canapeaua mea cu 20-și-ceva de viteze, foarte puțin confortabilă și atât de solicitantă. 

     Știu că toți avem gândurile noastre, senine sau înnorate, care ne încurcă uneori, așa că e bine să ne găsim canapeaua pe care să redevenim noi înșine și să putem merge mai departe. Nu e deloc simplu, dar mai bine transpirat de la efort decât legumă de la buline sau prafuri.

Să ne lungim un pic!