9 decembrie 2022

Scriitorul din mine 09.12.2022

    Hait, că mă strigă lumea Nostradamaus pe stradă și îmi cere să îi dau in bobi. Sau în cafea. Sau în stele. La naiba cu Schengen, îmi pare rău că am avut dreptate, dar nu mi-e mai rău decât ieri. Parol. Am băgat o tură rece și cu ceață pe bicicleta mea iubită. Cu ceva vânt rece și muci pe geacă, dar a fost bine. Apoi m-a abuzat doamna cu treabă prin casă, sufăr de sindromul Stockholm cu mopul în mână, te rog să mă crezi. Sunt ăl mai leneș dintre pământeni și mă plâng dacă mă pui să duc gunoiul. Dar, ca un câine credincios, îmi fac datoria chiar de nu mă mai bucură biscuitele de la stăpân. Că toți avem unul. Soacra mea e credincioasă, îl are pe Domnul de partea ei. Nu fac mișto, chiar cred în crezul ei și o respect pentru asta. A fost o întâmplare super-mișto odată. Avea nevoie să obțină o întrevedere la un nivel înalt și portarul de la instituția respectivă a întrebat-o dacă are pe cineva sus. Ea a zis:"Normal că am pe cineva sus, cel mai sus, altfel nu mai veneam aici". Omul de la intrare a înțeles că ea are o pilă mare de tot și a lăsat-o să treacă și și-a rezolvat treaba. Ideea e că ea chiar nu mințea, știa sigur că Dumnezeu o va ajuta și și-a jucat cartea, sincer și cu încredere. Frate, și i-a ieșit. Oare ce o zice paznicul ăla dacă îi spunem adevărul? Și-o face cruce? Nu-i bai, cu credința omului nu te joci. Dar mai ales cu părerea lui. Că asta cu religia o mai scalzi cumva. Frate, dar când vine vorba de fotbal, justiție, medicină și economie sau multe alte domenii, să nu cumva să îndrăznești să contrazici pe cineva, că ți-o iei ca de la talibani cu Coranul în mână. 

    Am fost la pâine și am pălăvragit cu vecinul. Care ar putea fi motivele pentru care ne-a fost refuzat accesul în Schengen. Eu am aberat cu argumentele mele, vecinul a plusat sau m-a contrazis cu ale lui, dar suntem prieteni și ne respectăm părerile, că doar nu ne-om înjura pentru politică. Atât de proști nu suntem. Îmi pare rău că nu mai există dezbateri publice despre decizii importante, lumea nu mai vrea să se implice în viața socială, e prea copleșită de cotidianul cenușiu și încurcat. Pe vremea lui Ceaușescu aveam bancuri super-tari, acum, nimic. Ne pricepeam atât de bine să facem haz de necaz dar am rămas doar cu necazul și bem la ocazii speciale. Și nu foarte tare, să nu creadă lumea că ne merge bine. Dacă întrebi un bogat cum îi merge, o să ridice din umeri și o să zică "așa și așa". Nimeni nu mai zice că îi e bine? Eu așa răspund de fiecare dată. "Ce faci? - Bine!". Și nu mint. Clar am facturile mele restante și gândurile cu dobândă, dar nu mă plâng. Ai văzut ce frumos e azi afară? Și dimineață era ceață de o tăiai cu drujba. Acum e soare și frumos, aș mai băga o tură, dar mă omoară de tot soața. Avem niște discuții interesante la școală legate de cadoul pentru doamna învățătoare, și mă întristează că sunt oameni tineri cu gânduri bătrâne și inepte, mi-e greu să îi corectez, dar când îmi vor afecta interesul direct voi lua măsuri. La haine, la încălțăminte, vedem noi ce măsuri. Dar nu mai merge să stăm la mâna altora. Clar există dictatura majorității, dar punctul de vedere trebuie expus și argumentat corect. Poate adun ceva adepți și înființez biserica de a opta zi de weekend. Hai sănătate și la schi în altă țară decât Austria. Îmi vine să mor de râs când îmi aduc aminte că sunt oameni care își închid conturile la RZB și BCR. Cât o să dureze naționalismul ăsta? Sper cât mai mult. Să avem sporuri!😀😀😀

Bună treabă. Vedem câține revolta noastră.


8 decembrie 2022

Scriitorul din mine 08.12.2022

    Nebunie curată și cu Schengenul ăsta. Nu moare nimeni dacă nu intrăm, nu se scoate nimeni dacă intrăm. Știu că sunt niște beneficii pentru aderare, dar nu se schimbă nimic în rău dacă suntem refuzați. Ar fi doar o întârziere, că tot ne bagă cu forța până la urmă. Cam cum a fost și cu NATO sau UE, am fost primiți pentru că a fost un interes major, nu ca să ne facă nouă vreun favor. Așa e și acum, sunt niște tratative și negocieri în spate și cei care se opun vor să scoată și mai mult din asta. M-aș bucura să aflu că România nu a făcut nu-știu-ce concesii pentru Schengen și nu ne-am vândut iar pe 2 arginți, ca în 2000 - 2004 înainte de NATO și UE când am vândut tot. Pardon, privatizat. La început au fost olandezii împotrivă, probabil că au primit ceva legat de portul Constanța și s-au mai calmat. Apoi au fost suedezii, acum sunt austriecii. Băi, oameni buni, nu vedeți că fiecare țară își urmărește interesul, își pune cetățenii pe primul plan? Austria s-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei ca să își protejeze economia. Ungaria acum refuză să semneze plafonarea prețului la petrolul rusesc, pentru că nu e în interesul ei. Aș spune că m-am săturat de ipocrizia asta acră, dar ar fi prea puțin. Mi-e scârbă de oamenii care îmi spun mie ce să fac dar ei nu ar face în veci. Să vă ia naiba, bă, ciumaților, că ați stricat lumea asta cu foamea voastră infectă de bani. În curând vor apărea restricții în legătură cu poluarea și încălzirea globală, ni se va cere să mâncăm insecte și să stingem lumina iar ei vor da petreceri și se vor plimba cu avionul privat la întâlniri despre mediu. Eu sper că lumea începe să se sature de dubla măsură a unora și o să îi taxeze, cum ar trebui să o facem și noi cu ăștia de își bat joc de țara noastră, români sau străini deopotrivă. Nu zic să îi urâm pe austrieci sau pe olandezi, dar să încercăm să ne facem nouă bine înainte să le facem lor. Uite, de când a început războiul în Ucraina, eu nu am mai alimentat de la Lukoil. Poate că și tu ai luat o măsură asemănătoare în legătura cu produsele din Rusia. Poate că toți vom face la fel cu cele austriece. De mers la schi, mai mergem în Austria, că e mai ieftin decât Franța sau Italia, poate, dar în loc de 10 zile să stăm doar 5 la ei și 5 la noi, că sigur găsești unde. Nu vreau să aud aia cu prețurile de la noi care sunt mai mari ca acolo sau calitatea serviciilor e sub a lor, dar fiind cerere la noi se vor schimba lucrurile în bine. Așa sper măcar. Oare englezii regretă că au ieșit din UE sau sunt multumiți că pot decide pentru ei, oricât de greu le e economic în perioada asta?

Multe implicații în orice decizie.



7 decembrie 2022

Scriitorul din mine 07.12.2022 (II)

    Salut. Ce faci, merge treaba? Eu când aud întrebarea asta răspund că îmi merge ca pe roate, nasol e că sunt pătrate. Glumesc desigur. În primul rând că nu se scrie "roate", da, să ne fie clar. Și pe urmă, dacă scriam roți, nu mai aveam rimă. Hai că m-am scos iar. Azi mi-au intrat bonurile și mă duc să îmi iau bere la pet și țigări la bucată. Poate intră și un coniac. 😀😀😀 Cum se face că sunt așa pe plus nu se știe, am multă muncă azi dar am primit o energie pozitivă de la colegii din Finlanda și am zis să scriu ceva aici, vedem ce-o ieși. Îl urmăresc printre picături pe Pătraru și încerc să fiu atent, dar e greu, că zice multe chestii tari și grele, trebuie analizate și digerate. Sunt bune ideile pe care le dezbate, dar nu e musai să fiu de acord cu ce zice el. Chiar am momente când aș vrea să îi las un mesaj cu părerea mea care e diferită de a lui. Deși nu mi-ar fi teamă să o exprim, mediul online nu îmi mai surâde pentru a exprima opinii, e prea multă agresivitate și ură și mai bine îmi economisesc energia pentru alte cauze, prefer să vorbesc direct, în persoană, cu oamenii care au idei diferite de ale mele, să le dezbatem civilizat. Sunt multe lucruri care trebuie schimbate și ajustate, dar trebuie să începem cu noi. Dacă noi devenim mai buni, o să modificăm și mediul din jurul nostru ca să ne simțim în largul nostru. Important e să fim deschiși la minte și să acceptăm când greșim și trebuie să învățăm continuu, trebuie să ne adaptăm mereu. 

    Dar avem nevoie de informație și trebuie să o luam și altfel decât de la un algoritm. Eu când caut chestii pe youtube, știu că îmi vor fi date și alte rezultate tot din arealul meu de căutare. Puterea e la noi și putem folosi internetul în folosul nostru, să nu mai fim atât de manipulați și folosiți doar ca produse. Clar trebuie să investim multă energie în a face diferența între ce e nociv sau nu, nu doar pentru copii cât și pentru noi. Nu e bine să stăm departe de știri și medii de informare, chiar dacă există pericolul de dezinformare, dar nici într-o peșteră nu ne-ar fi bine, rupți de tot și toate. Eu, de exemplu, am nevoie de google ca să îmi scriu aberațiile și ele să ajungă la tine, să te minunezi și tu cât de prost sunt io. Dar eu nu cred că ai ajuns la mine că te-a trimis vreun algoritm sau ți-am intrat pe fereastra de la facebook. Dai click, te-ai ars. 😀😀😀😀 Măcar dacă te-ai alege cu ceva util pentru viața ta. Înțeleg acum că și atenția noastră a devenit o marfă, zic să o vindem cât mai scump, sau măcar să facem ceva ce cu adevărat ne face plăcere. Cum ar fi să citim aberațiile unui ciclist-scriitor eșuat, desigur.

Măcar eu sunt direct și simplu, fără porcării intenționate.