Metro superstar

     Hai că am purces la drum spre capitala sufletului. M-am înarmat cu răbdare, dar să faci 3 ore de acasă până la birou nu prea e ok. Adică, te ia un pic căpuțul. Dar mă știi, încerc să nu mă dau de ceasul morților mă-sii de treabă și caut motive să zâmbesc. Am o carte, nu prea pot să citesc în microbuz, că mă bălăngăne mai ceva ca un pendul la fix. Mă uit pe geam și văd gunoaie, iar nu e bine. Mă uit în microbuz, fețe triste, încordate. O tanti vorbește la telefon pe video-call, trebuie să ascult problemele vieții. Mă enervez. Trece, că închide. Huo! Trafic nasol la intrare în București, nimic nou. Cobor la metrou la Jiului. Nu mai știu de unde și cum se cumpără cartele. 10 RON. Huooo, hoților, ne luați și pielea de pe noi! Mamă, ce de oameni posomorâți. Toți îmbrăcați în negru, nimeni colorat. Stai, că și eu am blugi gri, geacă bleumarin, hanorac negru, fes negru. Pfuuu, halal model de culoare și optimism. Cei mai mulți sunt pe telefoane. Doar bătrânii ca mine se uită în jur. Nimeni nu zâmbește. Cei cu telefoane au și căști, sunt rupți complet de realitatea din jur. Poa' să îi calce avionul, nu le pasă, ei sunt în spațiul virtual. Băăăh, proștilor, anti-virușii nu vă protejează de trafic, muriți ca proștii cu ochii în ecran și sufletul în meta-verse. Viitorul nu sună bine deloc! Trebuie să ne trezim, altfel adormim în conștiință și ajungem fix ca în Matrix. Sosesc la birou, câțiva colegi buni pe care îi știu de vreo 10 ani, vorbim relaxat. Ceilalți, străini, de mine în primul rând. Bag o cafea, mă duc la IT să rezolv cu laptop care e plin de praf și pulberi virtuale. Cică îi trebuie niște actualizări. "De ce nu dai restart zilnic?!". Păi, bossulică, eu știam că trebe o dată pe săptămână, cu zicere de la biroul vostru de IT-știe-tot, 'reați ai dreacu de importanți. Frate, zici că am venit la cel mai tare neruochirurg care învie oamenii din moartea conștiinței. Iar m-am enervat. Ce sunt eu important, dar ăștia mă fac să mă închin, dar nu la ei. Ferească și păzească, bine că am scăpat. Nu mai stau mult, mai bag o cafea cu lapte și o tai spre casă. Orașul ăsta te mănâncă încet, nisipurile mișcătoare sunt mai previzibile și par sigure față de lumea asta. Nu mai ai loc să te exprimi, te așezi în rând, alergi, te zbați, uiți de tine și îți pierzi sinele într-o baie de mulțime unde ești mai singur decât în pădure. Mă duc la căprioarele mele și potecile cu frunze umede, mai vin aici la anul. Și la mulți ani!😀😀😀😀

Eu aș fi plecat în pădure pe bicicletă.

Rezumatul săptămânii

     Hai că dacă puneam iar titlul cu ziua, te pierdeam de tot. Deși mă gândisem la ceva cu "slujba de duminică", dar sună mai bine cel ales. Ideea e că nu am stat niciodată să fac un rezumat a ceea ce am scris, nu o să o fac nici azi, stai chill, dar parcă evenimentele de săptămâna asta au lăsat niște urme adânci. Și nu e vorba de vreo schimbare în situația de fapt, tot acolo suntem, oamenii sunt aceiași, și în justiție, și în stradă, și în presă, nimic nou. Reportajul Recorder a adunat peste 4 milioane de vizualizări. Și a fost și difuzat de TVR1 și B1, ceea  ce înseamnă ceva. Arată că ăștia suntem, cei care votăm împotriva extremismului, împotriva dictaturii, pentru libertatea gândirii, pentru democrație. Dacă acest număr va scădea, nu mai avem scăpare. Iar în ritmul în care ne pleacă deștepții peste hotare, nu ne văd bine deloc, și asta nu peste 50 de ani, când nu ne mai interesează, ci mâine sau poimâine. Eu sunt foarte dezamăgit, dar deloc surprins, de nivelul scăzut de corectitudine din presa românească. Noi nu mai avem presă. Marile canale tv și site-uri de știri au pus un voal peste scandal, unii nu au zis nimic iar alții au început să caute nod în papură. Sistemul corupt își arată colții, și acum l-am vazut și live și direct prin conferința de presă de la Curtea de Apel Bucuresti, când "a sunat Lia, mă duc să vorbesc cu ea". Am reținut aceste vorbe, îmi arată cât sunt de tupeiști, proști sau speriați judecătorii aia de conduc justiția. Aș fi vrut să zic "magistrați" dar în ochii mei nu au această calitate. Am citit zilele astea tot felul de articole, am văzut oamenii în stradă, la tv, pe net, mulți foarte porniți și activi. Dar nu cred că se va schimba ceva. Tanti Savonea nu poate fi dată jos, oricât ne-am da noi cu curul de pământ în bătătură. E o situație delicată, aproape blocată. Singura speranță de care mă agăț, dar nu cu disperare, e faptul că peste 700 de magistrați au semnat o scrisoare deschisă prin care îi sprijină pe cei doi judecători, Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, care și-au riscat carierele, viețile pentru a trage un semnal de alarmă. Ei nu candidează la vreo funcție ca să își promoveze numele, vor doar să își facă treaba liniștiți dar nu sunt lăsați. Oameni care și-au găsit vocația și nu mai vor să fie împiedicați de hoți și corupți, cei pe care îi judecă ei zilnic, să își facă datoria. Mai sunt și români cinstiți, atât pot să spun. Nu eram așa de convins de anumite dedesubturi, dar ce se întâmplă în justiția din România este principala cauză a subdezvoltării noastre. Nu UE, nu Rusia, nu America ne-au ținut în întuneric, ci hoții de la noi. Atât de simplu! 

Suntem peste 4 milioane de români.

Sâmbăta mare cu grădina mică

     Haide bună dimineața! V-a mai trecut greața? Cum, nu ați băut nimic aseară? Că a căzut turbo-sistemul, de-aia! Trebuie să bem, mereu găsim noi un motiv. Eu dacă nu beau înseamnă că nu am motive, nu sunt motivat. Logic! Merge mintea la băiatu'! O noapte lungă cu somn bun a adus ceva liniște și pace și dragoste și înțelegere și liniște în lume, dar nu mie. Eu mi-s agitat un pic. Sau eram. Așa că am pus de o cană de cafea, am citit știrile, am făcut un careu la rebus și apoi m-am trezit cu sapa-n mână și prin grădină. Am rupt cârca și mijlocul, dar am gătat, juma' de grădină, sau mai degrabă grădiniță. Că Buna, mamaia soției, are un petic de pământ, unde pune roșii, ardei, castraveți de mâncăm și noi. Normal că o ajutăm cu munca grea, ea se ocupă de însămânțat și plivit. Anul ăsta nu a mai aruncat frunzele căzute din pomi, le-a pus pe loc să le îngropăm ca îngrășământ, vedem la anul cât de fertil e pământul. Nu îmi place să fac chestii degeaba. De exemplu, dacă mănânc salată, pun salată multă. Dacă nu, pun mai puțină. Asta cu lasă să fie nu merge la mine. Nu îmi place risipa, de resurse, de timp, de mâncare, de bani. Nu mă câștigă nicio reclamă la căcaturi care au mega-reduceri. Dacă îmi trebuie ceva, îl cumpăr când am nevoie. Reducerile sunt la mișto și îi fac pe oameni să își cumpere lucruri mai ieftine sau mai puțin scumpe, că poate le trebuie lor într-o zi. Și ajungem să nu mai avem loc în garaj sau magazie de lucruri inutile. Te rog să nu te iei de multele mele biciclete, alea sunt utile, da!? Azi avem treabă la bucătărie, facem cârnați, ajut și eu cu ce pot. Dar o să am timp de o plimbare la pădure, plus că e etapă de ciclocros, dar nu la tv. Eurosport nu îmi mai priește. Ski-ul și alte sporturi de iarnă nu mă mai atrag. Nici nu mai am timp de atâtea sporturi care îmi plac, mă concentrez și eu pe două-trei și aia e. Le știam pe toate înainte, îi știam pe toți atleții, indiferent de sport, mă uitam și la curling, la naiba. Bine, asta în perioada în care nu aveam familie și 3 biciclete. Plus planurile mele de antrenament. Mă scuz că nu mă uit la orice sport, mai ales la echipe sau sportivi din România. Halal patriot! Am zis de ceva timp să mă duc și eu la un meci la Chindia Târgoviște, să îi susțin din tribună, de pierd sau câștigă. Nu am avut niciodată exercițiul ăsta al mersului la un meci de fotbal ca la un spectacol, să ieșim din casă, să fim cu alți oameni. La noi se merge la stadion să ne batem și înjurăm. Nu e pentru familii. Păi și atunci cum să fac, timpul meu e atât de prețios, că nu aș vrea să îl irosesc aiurea?! Gânduri de sâmbătă dimineața, îmi trece mie și de astea. Hai, la cârnați-atârnați, trăi-ne-ar sărbătorile cu multă mâncare!😀😀😀😀😀

Făcătură ieftină. Nu există cizme așa curate.