Ce zi e azi?

     Lungă și grea? Fără bicicletă sau alergare? Cu stres și nervi și dureri de cap? Deci o zi normală de joi. Dar cu bicicletă sau alergare, clar, că nu vreau să mă las. Deși e o săptămână ușoară de antrenament, tot trebuie să ies, mai ales pentru aerisit podul care cam fumegă și îi iau pe oameni pe sus degeaba. E cald afară, pe plus grade, nu știu câte, dar dacă mie nu îmi e frig atunci chiar nu e. Mi-am băut cele două cafele, am fost la ceva cumpărături de o zi, am fost la medic de familie pentru o hârtie legată de licența mea de ciclist amator de senzații noroioase. E aglomerat în oraș, se simte că vin sărbătorile, lumea e pusă pe cumpărături și să aibă tot ce trebuie, vecinul a tăiat porcul și îl pârlește cu drag. Miroase bine, dar parcă nu îmi mai place obiceiul ăsta barbar. Am participat și eu activ la tăieri de porc, eu eram cel băgat în coteț să lege procul de un picior din spate și apoi să țin de el când e tăiat și eviscert. Am fost acolo, nu știu dacă m-a marcat în vreun fel, nu îmi vine să omor oameni de la asta, nu știu dacă am vreo doză mai mare de nebunie, dar în prezent dezavuez. Nu îi judec pe oameni, fiecare facă orice vrea până la poarta mea. Eu nici găini nu prea am tăiat, m-ar omorî Emma să știe ce criminal am fost. Fetele mele nu ar omorî o floare, dar o vietate!? Știu, știu, omorâm să mâncăm, nu sunt ipocrit, că pulpele de pui nu cresc în pom și salamul nu se cultivă pe brazde, dar parcă putem să fim mai umani cu natura și ce ne oferă. Noi încercăm să avem grijă de curte și vietățile din ea și de pe lângă, nu facem rău, dacă putem facem bine, nu doar de Crăciun. Mă bucur că am scăpat de colindele idioate ale celor cu capră și boxe, care rup blocurile în două. O mascaradă ieftină, nu e deloc un obicei. O porcărie să mergi cu capra așa. Și de pe 8 decembrie. Copiii vor merge pe la blocuri și cunoscuți pe 23, așa cum au făcut mereu. Emma ar fi vrut și cu colegii de scoală, dar e mai greu cu programul, așa că bifam doar Moreniul. Hai, mai e un pic, la mine a venit deja Moșul, aștept babele. Alea de primăvară, clar, că nu e de mine frigul! Leru-i ler, pupa-v-ar Hrușcă! 😀😀😀😀

Fuego, bradul, mă-sa și tradițiile.

Metro superstar

     Hai că am purces la drum spre capitala sufletului. M-am înarmat cu răbdare, dar să faci 3 ore de acasă până la birou nu prea e ok. Adică, te ia un pic căpuțul. Dar mă știi, încerc să nu mă dau de ceasul morților mă-sii de treabă și caut motive să zâmbesc. Am o carte, nu prea pot să citesc în microbuz, că mă bălăngăne mai ceva ca un pendul la fix. Mă uit pe geam și văd gunoaie, iar nu e bine. Mă uit în microbuz, fețe triste, încordate. O tanti vorbește la telefon pe video-call, trebuie să ascult problemele vieții. Mă enervez. Trece, că închide. Huo! Trafic nasol la intrare în București, nimic nou. Cobor la metrou la Jiului. Nu mai știu de unde și cum se cumpără cartele. 10 RON. Huooo, hoților, ne luați și pielea de pe noi! Mamă, ce de oameni posomorâți. Toți îmbrăcați în negru, nimeni colorat. Stai, că și eu am blugi gri, geacă bleumarin, hanorac negru, fes negru. Pfuuu, halal model de culoare și optimism. Cei mai mulți sunt pe telefoane. Doar bătrânii ca mine se uită în jur. Nimeni nu zâmbește. Cei cu telefoane au și căști, sunt rupți complet de realitatea din jur. Poa' să îi calce avionul, nu le pasă, ei sunt în spațiul virtual. Băăăh, proștilor, anti-virușii nu vă protejează de trafic, muriți ca proștii cu ochii în ecran și sufletul în meta-verse. Viitorul nu sună bine deloc! Trebuie să ne trezim, altfel adormim în conștiință și ajungem fix ca în Matrix. Sosesc la birou, câțiva colegi buni pe care îi știu de vreo 10 ani, vorbim relaxat. Ceilalți, străini, de mine în primul rând. Bag o cafea, mă duc la IT să rezolv cu laptop care e plin de praf și pulberi virtuale. Cică îi trebuie niște actualizări. "De ce nu dai restart zilnic?!". Păi, bossulică, eu știam că trebe o dată pe săptămână, cu zicere de la biroul vostru de IT-știe-tot, 'reați ai dreacu de importanți. Frate, zici că am venit la cel mai tare neruochirurg care învie oamenii din moartea conștiinței. Iar m-am enervat. Ce sunt eu important, dar ăștia mă fac să mă închin, dar nu la ei. Ferească și păzească, bine că am scăpat. Nu mai stau mult, mai bag o cafea cu lapte și o tai spre casă. Orașul ăsta te mănâncă încet, nisipurile mișcătoare sunt mai previzibile și par sigure față de lumea asta. Nu mai ai loc să te exprimi, te așezi în rând, alergi, te zbați, uiți de tine și îți pierzi sinele într-o baie de mulțime unde ești mai singur decât în pădure. Mă duc la căprioarele mele și potecile cu frunze umede, mai vin aici la anul. Și la mulți ani!😀😀😀😀

Eu aș fi plecat în pădure pe bicicletă.

Rezumatul săptămânii

     Hai că dacă puneam iar titlul cu ziua, te pierdeam de tot. Deși mă gândisem la ceva cu "slujba de duminică", dar sună mai bine cel ales. Ideea e că nu am stat niciodată să fac un rezumat a ceea ce am scris, nu o să o fac nici azi, stai chill, dar parcă evenimentele de săptămâna asta au lăsat niște urme adânci. Și nu e vorba de vreo schimbare în situația de fapt, tot acolo suntem, oamenii sunt aceiași, și în justiție, și în stradă, și în presă, nimic nou. Reportajul Recorder a adunat peste 4 milioane de vizualizări. Și a fost și difuzat de TVR1 și B1, ceea  ce înseamnă ceva. Arată că ăștia suntem, cei care votăm împotriva extremismului, împotriva dictaturii, pentru libertatea gândirii, pentru democrație. Dacă acest număr va scădea, nu mai avem scăpare. Iar în ritmul în care ne pleacă deștepții peste hotare, nu ne văd bine deloc, și asta nu peste 50 de ani, când nu ne mai interesează, ci mâine sau poimâine. Eu sunt foarte dezamăgit, dar deloc surprins, de nivelul scăzut de corectitudine din presa românească. Noi nu mai avem presă. Marile canale tv și site-uri de știri au pus un voal peste scandal, unii nu au zis nimic iar alții au început să caute nod în papură. Sistemul corupt își arată colții, și acum l-am vazut și live și direct prin conferința de presă de la Curtea de Apel Bucuresti, când "a sunat Lia, mă duc să vorbesc cu ea". Am reținut aceste vorbe, îmi arată cât sunt de tupeiști, proști sau speriați judecătorii aia de conduc justiția. Aș fi vrut să zic "magistrați" dar în ochii mei nu au această calitate. Am citit zilele astea tot felul de articole, am văzut oamenii în stradă, la tv, pe net, mulți foarte porniți și activi. Dar nu cred că se va schimba ceva. Tanti Savonea nu poate fi dată jos, oricât ne-am da noi cu curul de pământ în bătătură. E o situație delicată, aproape blocată. Singura speranță de care mă agăț, dar nu cu disperare, e faptul că peste 700 de magistrați au semnat o scrisoare deschisă prin care îi sprijină pe cei doi judecători, Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, care și-au riscat carierele, viețile pentru a trage un semnal de alarmă. Ei nu candidează la vreo funcție ca să își promoveze numele, vor doar să își facă treaba liniștiți dar nu sunt lăsați. Oameni care și-au găsit vocația și nu mai vor să fie împiedicați de hoți și corupți, cei pe care îi judecă ei zilnic, să își facă datoria. Mai sunt și români cinstiți, atât pot să spun. Nu eram așa de convins de anumite dedesubturi, dar ce se întâmplă în justiția din România este principala cauză a subdezvoltării noastre. Nu UE, nu Rusia, nu America ne-au ținut în întuneric, ci hoții de la noi. Atât de simplu! 

Suntem peste 4 milioane de români.