Clasicele înainte de toate

    Frate, a trecut Milano - San-Remo, a fost Turul Flandrei, ieri ne-am bucurat și de Paris - Roubaix. Astea sunt primele 3 monumente cicliste ale anului. M-am bucurat de toate, deși eroul meu Wout nu a câștigat niciuna dintre ele. A luat Mathieu van der Poel două și Tadej Pogacar una. Nu știu dacă îți mai amintești, dar acum ceva timp spuneam că mi-aș dori să mă consum și eu la curse, să pun suflet. Păi moment mai prost decât acum chiar că nu puteam găsi. Vorbesc serios, am fost foarte supărat că Wout al meu nu a câștigat de parcă am pierdut banii copiilor la păcănele. Băi, frate, păi eu chiar reușesc să fac ce îmi propun. Merge treaba asta cu educarea proprie și tinderea spre noi culmi ale trăirilor, deși nu ai cum să te bucuri mult fără să ai parte și de ceva suferință. Nu merge plus fără minus. Doar dacă ești nebun sau mult mai prost decât mine reușești să fii mereu fericit, fără să cazi în găleata cu depresie măcar din când în când. Evoluez și analizez, analizez și evoluez, nu e altă cale, dacă vreau să mă bucur de călătoria asta numită viață. Asist la evenimente și mă consum atât cât trebuie, mă bucur cam cu măsură, dar nici nu mă duc în jos prea mult. Nu cred că voi reuși să mă bucur la maximum fără să ating și fundul oceanului. Mintea mea elastică are nevoie de spațiu și limitarea inferioară nu o pot decide, deși bicicleta mă ajută să am un control al căderii, mă mențin acolo la limita depresiei fără să mă adâncesc în ea. Mai o supărare, mai o enervare, ceva refulări și înjurături și mergem înainte. Poți să fii fericit? Clar, da. Non-stop?! Clar, NU. Dar la fel e și cu supărarea. Mi-a zis cineva o chestie interesantă. Cică e ușor să dai sfaturi atunci când îți merge bine. Adevăr grăit-a. Dar cumva prefer să îmi meargă bine și trag acolo mereu. Anul ăsta e pe plus, se anunță lucrări și proiecte în casă și trebuie să iau parte la ele, lumea o ia razna în jurul nostru și vrem să creăm o oază de liniște, dar nu trăim în pădure și o să ne confruntăm cu ce va fi să fie, fără să ne dăm peste cap. Aștia anunță sfârșitul lumii și eu cred că va fi un an nasol, dar nu știu cât de nasol va fi. Ce să fac, să înnebunesc că o să fie nașpa? Sau să încerc să mă bucur de fiecare zi fiind cât mai pregătit? Noroc că bicicleta merge, vremea e bună, ține cu mine, am un an bun deși mi-am propus să o las mai moale. E așa frumoasă viața când se aranjează planetele la coafor. Fiat lux!😀😀

Eroii

Nu doar 42 sunt norocoase

    Hai că a trecut și ziua mea. Și a Emmei. Și a soției. Am scăpat și de 1 Martie și 8 Martie sau Valentine's day și Dragobete. Numai motive de bucurie și distracție. Abia ne revenim. Mă resimt, că doar am ajuns la o etate, nu!? Am fost în weekend în club, Doamne-ajută la toată lumea. Nu eram cei mai bătrâni de acolo, mai erau vreo 4 babaci, ce să vezi, dar am băut și am dansat ca un student. Emma a avut parte de o petrecere în pijama sâmbătă seara la o prietenă-colegă, și am putut să ne destrăbălăm până tarziu. Și mi-e somn, frăție, zici că am cărat pietre de moară în seara aia. Nu îmi face bine să nu dorm, e cel mai greu să rămân eu când nu dorm destul și cum trebuie. Mă stresez că nu voi fi apt mental a doua zi, sunt obosit și recalcitrant, mă gândesc cu groază cum ar fi să trăiesc așa a' la long. Făceam asta la 20 de ani când eram în facultate, dar au trecut prea mulți ani de atunci ca să mai pot face asta. Nici nu îmi doresc, am o viață liniștită și echilibrată și aș face orice ca să o păstrez așa cum e acum. Adică îmi pare o involuție să trăiesc viața altfel, am muncit atât de mult pentru starea noastră de bine de azi că mi-aș bate joc de tot și toate. Și chiar atât de prost nu sunt, crede-mă. Știu atâția oameni care pe la vârsta asta încep să caute alte lucruri în viață, unii își lasă familia și se duc după vreo fustă sau mașină roșie, zici că le ia Dumnezeu mințile. Dar ei o fac și eu cred că sunt conștienți, doar că nu își asumă urmările în totalitate. Și, ce să vezi, vor ajunge și în noua viață să aibă aceleași nemulțumiri. Și sunt curios dacă vor recunoaște că au fost idioți și au făcut o greșeală. Eu sunt la vârsta asta, aș putea și eu să mă gândesc și să privesc în alte părți, dar nu am cum. Sunt atât de concentrat pe ceea ce am, că nu văd altceva. Și nu port ochelari de cal, dar analizez constant și constat că ecuația vieții rezolvată de mine îmi dă rezultatul pe care eu îl doresc. Bineînțeles că mai dă și cu virgulă, dar cine are o viață perfectă? Cine e perfect? Cred că dacă ajungi să fii mulțumit 100% de ceea ce ai și faci, nu mai unde să tinzi, pentru ce mai trăiești? Eu zic că e natural și e bine să ai mereu câte ceva de rezolvat, ceva ce îți dorești și încă nu ai. Dar să nu fii concentrat doar pe asta, că nu te mai bucuri de ceea ce ai cu adevărat. Și rămâi și fără apa din jumatea plină a paharului și mori de sete. Păi de gură uscată am eu nevoie la vârsta asta!? Am observat că de când am bicicleta cea nouă, nu mai sunt atât de stresat să am lucruri, parcă a fost o bornă după care totul a devenit mai limpede și mai ușor. Orice zice doamna mea să facem, vom face. Nu mă mai opun. Nu îți imagina că dacă mă opun eu, cumva nu se întâmplă lucruri. Când zice doamna "Hop!" nu întreb "de ce?" ci "cât de sus?". Ce mă distrez, că las impresia că mă plâng, dar nu e așa. Normal că am și eu nemulțumirile mele, angoasele mele, frustrările mele, dar sunt pe plus și vreau să rămân așa. Nu am de gând să fac vreo prostie care să îmi arunce în aer armonia și bruma asta de fericire pe care o port la tâmple. Sunt norocos că mă aflu aici și acum, nu aș schimba nimic din trecut, bun sau rău, pentru că nu știu dacă aș fi avut același drum. Te las, mă bag înapoi la muncă și la cafea, e frumos afară și poate iau un bilet de voie spre câmpiile aproape verzi! Hai sănătate și biciclete noi la toată lumea! 😀😀

Viața e greu.

Ghioceii, acești vajnici vestitori ai primăverii

    Hai că a trecut și iarna. Măcar în calendar, că pe afară o să mai prindem ceva friguri, sunt sigur. Dar nu e bai, am avut cea mai caldă iarnă de când merg eu cu bicicleta, dar m-am bucurat și de zăpadă, la munte. Păi în ritmul ăsta nu mai e nevoie să mă mut în Spania sau Italia ca să mă bucur de drumuri ucate și iarna. Și nu doar că a fost uscat, a fost și cald. Păi ce să mai zic, eu, care am cel mai bun început de an de când am bicicletă. Tocmai în anul în care am zis că bicicleta nu mai e o prioritate, că mă concentrez pe familie și muncă. Și eu fac pe dos. Iar mă plâng. Baba din mine scoate baticul pe la colțuri. După cum ai văzut deja, nu mai am timp de scris, chef s-ar mai găsi, dar mă uit spre alte ocupații, nu mă mai atrage blogul. Dar ca orice stare, vine și trece, sau trece și vine înapoi. Nu mă îngrijorez. Demult nu mă mai stresez pentru chestiile minore, știu că îmi face bine să scriu, dar și timpul pe care îl petrec cu familia parcă îmi priește. Păi de unde atâta timp pe bicicletă dacă nu de la scris? Îmi asum pierderile de inspirație și eventualele poticneli pentru o viitoare slujbă de scriitor, și mă fac familist economist biciclist. Plus că au început și cursele grele de ciclism la tv, pe alea cui le las? Frate, câtă treabă am și ce lene îmi e, vorba 'ceea! Aberez aici de se cască pământul sub mine, dar am o scuză, sunt răcit și nu ies la plimbare. Dau cu mucii în tastatură și behăi în ceas de noapte de mă trimite doamna pe afară la ore nepotrivite, dar ce să-mi facă!? Am zis că anul ăsta nu mai las zile de concediu nefolosite, și deja am  început, am fost la munte de ziua Emmei, bună pauza de la muncă. Apoi am prins trei zile la muncă în Londra, nici acolo nu am apucat să scriu, am stat cu colegii de vorbă la o bere. Și nu-mi pare rău, că sunt niște tâmpiți ca mine și ne înțelegem de minune. Mai vreau să mai merg să petrec timp cu ei, că muncim împreună, dar de la distanță. E bine și să mergi la birou, cam ăsta e adevărul, dar măcar să ai colegi care să merite efortul. Eu, la București, prefer să nu merg, e mai bine fără. Vezi tu, în viață contează ce îți dorești si cât esti dispus să faci ca să obții lucrul acela, dar și să îți asumi eventualele părți mai puțin pozitive. Cu cât ești mai asumat, cu atât ai mai multe șanse să vezi jumatea plină a paharului. Hai noroc și la mai-mare, că urmează să fac 42 de ani și o să bem rău!

Un birt în Cazaci.