Am fost deja de două ori la mare anul ăsta, dar pe fugă, de dimineața până seara. Acum, am reușit să ne urnim și să stăm mai mult, deși împrejurările nu erau dintre cele mai fericite, cu știri pesimiste despre creșterea numărului de îmbolnăviri și mai ales cu reportaje negative în legătură cu buluceala de la mare. Și, ce să vezi, era doar la știri! Am ajuns luni dimineața, pustiu. OK, vei zice că era după week-end, dar nu ne-a păsat, a fost super-liniște, puțină lume pe plajă. Azi e vineri și a început să se aglomereze pe stradă, cel mai probabil se va vedea și pe plajă. Acum suntem pe cameră, e prea cald la nisip, am o cafea și niște chef de scris.
De când am venit, ne-am bucurat la maximum de plajă, de apă, de soare, de vânt. Un pic disperați să prindem toată ziua la plajă, să ne bronzăm, de parcă ăsta e ultimul episod cu mare și soare. La naiba! Nu am realizat disperarea decât în momentul în care am decis cu soția să ne luăm o lună la mare. Da, da, ai citit bine: o lună! Am negociat prețul, am obținut o cotă decentă, am parafat înțelegerea. De pe 15 august până pe 13 septembrie o să fim constănțeni.
Frate, imediat ce am stabilit asta, să vezi ce relaxati ne-am trezit a doua dimineață, nicio grabă, niciun stres. Știam că mai avem o lună de mare la dispoziție, parcă timpul și spațiul au căpătat alte dimensiuni. Ca prin magie, am aflat că atunci când ceva limitat își mută granița puțin mai departe, devenim mai neglijenți și atenția se concentrează pe alte subiecte. Oare așa e și cu viața? Pentru că nu avem un termen concret, avem impresia, greșită de altfel, că nu se termină? Că ne putem irosi zilele că oricum mai sunt multe acolo de unde vin? Cred că o experiență utilă ar fi să stăm de vorbă cu o persoană ale cărei zile sunt numărate, la propriu. Să vezi acolo disperare să traiești fiecare clipă, minut, oră, zi, la cea mai mare intensitate! Cum ar fi ca într-o zi să îmi spună un doctor că nu mai pot merge cu bicicleta decât un anumit număr de zile?! O să înnebunesc?! Nu cred. Dar sunt sigur că voi aprecia fiecare pedală, fiecare tură și mai mult. În apărarea mea pot spune că reușesc să mă bucur de fiecare tură, deși uneori mă concentrez pe rezultatele turei, în lupta mea cu ceilalți concurenți de pe strava. Dar așa văd eu turele, turele mele, ca pe niște bătălii din care obțin o super-satisfacție, fără să mă justific în fața cuiva care vede altfel mersul cu bicicletă!
Dacă vrei să treacă timpul mai greu, stai cu ochii pe ceas, o să pară că trec greu chiar și secundele. Problema e că timpul doar va trece când tu te uiți tâmp la un cadran cu cifre fără să obții nimic. Sau poate ăsta e modul tău de a face față stresului și ecranul ăla te face zen, habar n-am! Dar dacă vrei să știi, asta chiar e o noutate, timpul trece cu și fără voia noastră! De aceea eu vreau să îl fac să conteze, făcând lucrurile care îmi plac cât de mult timp pot, că doar sunt și constrângeri și obligații care mă abat de la starea mea, dar le iau ca pe un rău necesar și mă bucur și mai mult de timpul meu, în felul meu. Tu îți dai seama că noi o să stăm la mare o lună!? Pare mult, dar dacă avem multe de făcut în acest timp, nu va mai fi așa de lung! Plus că voi avea și bicicleta cu mine! Acum să vezi vânătoare de kom-uri la mare! Și vânt, frăție! Hai să facem valuri!😃
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu