Vise și visuri. Colnago.

     La naiba, cică visele devin realitate! Păi să începem să visăm la chestii serioase, cum ar fi să câștig la loto și apoi să îmi cumpăr cea mai tare bicicletă pe care am văzut-o până acum. E vorba de un pricăjit de Colnago V3Rs, o bicicletă nonconformistă pentru cultura și tradiția Colnago, care are un fel deosebit de a suda cadrele de carbon, unic în lumea ciclismului. Dar, deh, curentele din modă și noile tehnologii nu puteau fi lăsate deoparte de unul din cei mai cunoscuți și apreciați constructori de biciclete. Așa că au băgat și ei un cadru aero, nu e primul, au mai avut câteva inainte, dar mie ăsta chiar îmi place. Clar puriștii vor arunca cu blasfemii și bidoane spre fabrica din Taiwan sau birourile din Italia, dar asta e altă discuție. Fiecare cu gustul și gusturile lui.

     Istoria Colnago nu e lungă, dacă o compari cu istoria bicicletei. Dar are un farmec aparte și dacă vrei, te poti îndrăgosti de această emblemă a ciclismului italian și mondial. Povestea incepe simplu, într-un atelier de reparat biciclete din Cambiago, via Garibaldi. Omul, Ernesto Colnago, era mecanic de biciclete și la un moment dat a început să sudeze și niște cadre, că doar la dolce vita îi permitea din plin. Frumoasă pasiune! Dar înainte de asta, ca să lucreze în fabrica de biciclete Gloria din Milano, a modificat data nașterii pentru se putea angaja de la 13 ani. S-a apucat și de curse, dar o căzătura urâtă a pus punct carierei sale de ciclist. Și s-a orientat spre mecanică. Și a ajuns omul și în Turul Italiei în 1954, la 23 de ani, ca mecanic secund în echipa Nivea-Fuchs a lui Fiorenzo Magni, care a și câștigat Turul Italiei atunci. Pe care l-a câștigat și Gastone Nencini doi ani mai târziu pe un cadru făcut de Colnago. Apoi a avut de-a face și cu echipa națională a Italiei care a câștigat aurul la Olimpiada din 1960 de la Roma pe o bicicletă Colnago, prin Luigi Arienti la proba de urmarire pe echipe, deși bicicleta purta un alt nume. Campion under-cover, ce tare! El a mai continuat să livreze cadre care purtau un alt nume, dar asta nu l-a impiedicat să ajungă la echipa Molteni a lui Eddy Merckx. În 1970, cursa monument Milano - San Remo e câștigată de Dancelli și Colnago decide să folosească asul de treflă ca simbol al afacerii sale. 

     În 1972, Colnago construiește un cadru revoluționar, din tuburi sudate special și folosind materiale foarte ușoare, care a adus greutatea bicicletei la doar 5.75 kg. Cu această bicicletă, Eddy Merckx stabilește recordul orei. Apoi in 1974, numele Colnago este pentru prima dată asociat unei echipe de ciclism, italienii de la Scic. In 1979 și 1983, Giuseppe Saronni câștigă Turul Italiei pe o bicicletă Colnago, și aduce aurul acasă pe saua Colnago de la Mondialele de Ciclism din 1983. Saronni și Colnago rămân impreună și la echipa Lampre intre 1991 și 1999, și apoi din 2007 la prima echipă arabă din pluton, UAE. La Olimpiada de la Moscova din 1980, Colnago furnizează bicicletele echipei naționale a Rusiei, iar în 1981 îl ajută pe Freddy Maertens să devină campion mondial la Praga. Cu echipa olandeză Kwantum Hallen are o colaborare de 25 de ani până in 2008 fiind cea mai lungă colaborare de până in prezent. 

     În 1983 apare Colnago Master, un model de cursieră cu o construcție unică, cu cadru de oțel sudat la rece, cu secțiunea în formă de stea, cu o furcă "Precisa" cu brațe drepte și nu curbate. Senzație! După metal și alte combinații de materiale, Ernesto Colnago a decis să folosească și carbonul la construirea cadrelor, dar fără prea mare succes. Asta până la modelul C-40 lansat cu ocazia aniversării cu numărul 40 a lui Ernesto. Desi multă lume s-a temut că e prea firavă, mai ales pentru a rula în Paris - Roubaix, cam cea mai dură cursa din calendar. Și, ce să vezi!? În 6 ani a câștigat de 5 ori, iar în 1999 tot podiumul este compus din rutieri pe Colnago. S-a câștigat Turul Spaniei pe un Colnago în 1994 prin Tony Romminger care bate și recordul orei. Au mai fost victorii în Turul Italiei prin Pavel Tonkov, campionatele mondiale în 1995 prin Abraham Olano și în 1996 prin Johan Museew. În 2004 câștigă Oscar Freire campionatele mondiale la Lisabona iar în 2007 câștigă tricoul de cel mai bun cățărător în Turul Franței un anume Michael Rasmussen și Denis Menchov câștigă Turul Spaniei două luni mai târziu.

     O noutate o reprezintă câștigarea campionatului mondial de ciclocross în 2008 prin olandezul Lars Boom, pe un Colnago C50 Cross. Fapt repetat de belgianul Sven Nys in 2013 pe un Colnago Prestige. În 2011 în Turul Franței, francezul Thomas Voeckler poartă tricoul galben pentru 10 zile, călare pe un Colnago C59. Fetele nu puteau lipsi din lista lungă de victorii prestigioase, o ciclistă pe nume Elisa Longo Borghini câștigând Turul Flandrei în 2015 pe un Colnago V1-R. 

     O enumerare succintă a unui repertoriu de victorii în curse care mai de care mai importante și mai dificile. S-au adunat 62 de titluri mondiale, 21 de mari tururi, 38 de curse clasice și 18 medalii olimpice de aur. 

     Am încercat să nu mai fiu atât de ignorant și să îmi cunosc și eu agregatul, pe care alerg ca un zăbăuc când am bilet de voie de la soție și de nevoie de la doctor. Am câteva mii de km în șaua lui și sper să mă mai țină obrajii și scarabele mulți ani de acum încolo. Normal că îmi plac bicicletele noi, cu frâne pe disc, cu cadre aero, dar parcă nu pot renunța încă la rulajul fin, precis și confortabil oferit de cadrul de carbon, mai greu decât altele, dar mai atent lucrat, mai gros și rezistent la lovituri, și cu lucrătura de maestru sculptor a îmbinărilor cadrului. Mă uit cu jind la modelul cel mai nou și mi-ar plăcea să îl am în garajul improvizat, dar adun cam greu 10,000 de iepuroi ca să îmi gâdil papilele gustative cu savoarea numită Colnago V3Rs, cu frâne hidraulice pe disc și schimbătoare electronice și 12 pinioane la spate. Parcă prea avansat pentru un bătran ca mine, așa că nu aș tuși deloc călare pe un Colnago C64, cu frâne clasice pe jantă și schimbătoare cu cablu. Bicicleta de dar nu se caută la dinții de la angrenaj! Hai cu loto, neamule!

Colnago V3Rs