Și pe urmă vine distracția. Că dacă le iei în ordine inversă, se alege praful de ambele. Nu sunt workaholic, dar am realizat că dacă nu acord importanța cuvenită muncii, nici distracția nu mai e distracție. Face sens? Așa vorbea o fostă șefă de-ale mele, că au fost multe. Și toate tute. Parol. Niște femei complexate care ajungeau să conducă niște echipe pe care le considerau proprii angajați, nu eram colegi decât pe foaie. Dar nu erau niste lideri. Așa că încercam să nu le las să îmi afecteze prea tare parcursul și moralul, mă feream de ele și făceam glume doar când cerea eticheta, că altfel eram nașpa. Mi-a luat ceva timp și energie să realizez că în pixul lor era bunăstarea mea, așa că mi-am alintat orgoliul cu discuții inutile cu oameni mai plictisitori decât geologia. Dar mi-am urmărit interesul și am ajuns să câștig mai bine pentru că nu am mai fost rebelul idiot care trebuia să taxeze proștii și inculții. Mi-am dat seama că tăcerea mea e de aur, adică îmi aduce bani dacă nu mai critic. Că oricum proștii nu înțeleg că dacă le spui unde greșesc tu de fapt îi ajuți. Așa că am avut grijă doar de mine, să cresc și să fiu mai bun în tot ce fac, cu impact pozitiv la fluturașul lunar și fericirea pământeană. Păi eu cum aș putea să mă bucur de viață dacă aș avea dreptate mereu și bani niciodată!? Cu ce m-am ales că i-am spus în față unei foste șefe de la Unicredit că evaluările se fac pe bază de pupincurism!? Au plecat șefele mele, siderate de vorbele mele, sau am plecat eu cumva cu coada între picioare și cu cel mai mic salariu din departament, deși eram cel mai eficient angajat!? Corect, io, io am plecat degeaba. Că îmi era bine acolo dacă îmi țineam pliscul, mare manager nu ajungeam, dar îmi mergea bine. O lecție dureroasă, pe care am învățat-o pe propria piele și acum îmi prinde bine. Dar am pătimit ceva timp din cauza construcției mele tâmpite, care nu îmi permitea să accept autoritatea unor proști cu funcții. Nu i-am făcut pe ei deștepți, doar mi-am dat mie cu tesla.
Și că tot veni vorba de tesla, frățieeee, am mers cu Tesla. Da, da. Am avut norocul să intrăm în contact cu Andy Popescu care ne-a făcut o mega-surpriză și ne-a dat o tură prin București. Avion cu reacție, așa l-aș descrie. Dar ce e mai tare abia urmează, omul ne-a promis că ne plimbă și cu Lamborghini. Aventador, V12, așa îi zice la racheta sol-sol cu care o să ne dea. Marfă, zic. Până atunci însă, am de scris scenarii, că e posibil să fie nevoie de anti-talentul meu la scrieri și aberații. Să vezi ce tare o să fie când trebuie să scriu dialogurile. Atunci îmi rafinez elucubrațiile până la rang de a șaptea artă, sper eu. Îți dai seama, eu să mă fac scenarist. O să moară curcile de plâns. Te țin la curent oricum, ca pe Tesla. Hai să ne vedem cu bine și pe marele ecran, că de mici ni s-a luat.😃😃😃😃
 |
| Viitorul arată bine. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu