12 octombrie 2026

Cafeaua neagră și cerul gri

     Gata, a venit toamna aia cu ploaie și cer de plumb și răcorică la coatele goale. După ce am prins în week-end vreme de aproape vară, cu bronz pe mâini și picioare sâmbătă și apoi vânt cald dumincă, azi, luni, e toamnă. Plouă, a plouat și azi-noapte torențial de m-am trezit fără nevoi, nici nu știam ce se întâmplă. Nu e stres, nu murim de la apă, eu chiar mă bucur când plouă că se mai udă pământul. Mereu când trec în plimbările mele peste câte un pod pe sub care susură o apă, îmi zic: "apa e viață". Știu, știu, sunt ca un boșorog trecut prin viață care știe el, nu eu, ce e mai bine și mai bun pe lumea asta. Ce mi-e drag pe lumea asta, bicla, mâncarea și nevasta. Bine, fie, și copilul. Vezi, munca nu intră în lista cu "dragile mele". Încă nu am început programul, sunt la a doua cană de cafea, am citit newsletter de la "Starea nației", am terminat și eu în sfârșit rebusul de pe septembrie, am pus ceva muzică și încerc să îmi fac curaj să deschid primul mail de muncă. Zici că am nu-știu-ce mare lucru de făcut, e nevoie de încălzire, bag seama. Adevărul e că s-a racit afară și nu îți vine să te apuci de treabă, parcă ar mai fi mers câteva ore de culcuș, dar m-a deranjat copilul cu școala lui, știi ce zic!? Mă alint și eu, ca un motan pe sobă iarna, e luni și am chef de orice numai de muncă, nu. Nu e bine, abordarea asta nu îmi dă sporuri, mă scutur de ea precum copacii de frunze în noiembrie, îmi revin numaidecât. Uneori mă apuc de scris având o idee, nu neaparat bună, să ne înțelegem, dar am un fir logic. Și cum o dau eu drept, încep să apară curbele minții și nimeresc în păpușoi de cele mai multe ori, că nici nu mai vreau, darămite să pot, să mă întorc la calea cea bună. Sezonul de ciclism de șosea s-a încheiat aproape, a început cel de ciclocros, cu curse și știri și interes mărit. Eu am de făcut vizita medicală pentru licență și participare la Cupa României de Ciclocros, mai am două săptămâni până la prima cursă. Pregătirea e bună, am ieșit zilele trecute și m-am încordat cât să fiu obosit pe urmă, am picioare bune, mintea e pe plus, mă simt pregătit. Tot mă mint că o să mă apuc de alergat. Rămâne așa. Mă vezi, nu mă stresez, dar nici nu o să mă auzi plângându-mă că am avut senzații proaste la curse. Senzațiile sunt precum pregătirea, nici mai mult, nici mai puțin. Aaa, ai o zi slabă că te doare burta sau nu ai dormit bine, ok, pot să accept ca scuză. În rest, mucles. Hopa, stai așa, că mi-a scris un coleg finlandez, doar mă salută, dar tot e muncă. Te las, revin eu din când în când, nu suna. La muncăăăăăăă! 😀😀😀

De pe vremea când era cald și bine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu