Fara titlu

     Hai ca am 13 minute si o dau repede. Nu ma simt bine, am o raceala mica, deja de trei zile imi incurca programul de pregatire dar imi strica si somnul si nu sunt eu. Am luat ceva pastile, dar nu din alea serioase, ca nu am vreo gripa grea, doar un fel de febra musculara cu ceva durere de cap si cam atat. Dar am zis sa o joc la siguranta si nu am iesit deloc, nici la alergare, nici cu bicicleta. Desi am bagat un pic de treaba prin curte si am cam transpirat, nu mi-a facut rau. E marti azi, e urat afara, dar e uscat, ar fi mers o tura de o ora pana la Sotanga City si prin padure la Islaz Teis. Vezi ca nu are legatura cu vreo insula, ci cu vacarul satului, da!? Hai, inca 10 minute. Am facut teme, ne descurcam cu puterile, franceza nu ne place, la romana Emma e la compunere cam cum eram eu in clasa a X-a, serios. Eu am fost scolit sa invat comentarii pe de rost, nu am putut sa imi exprim parerea despre un text decat prin clasa a XII-a, noroc cu englezii si americanii care m-au trezit si m-au lasat sa expun pareri si simtiri. Si de atunci sprijin libertatea de exprimare, Emma e pe plus la partea asta, ii zic mereu sa nu aiba teama de a-si spune parerea direct, despre orice subiect. Atat cat se pricepe, unde nu e cazul, zicem PAS. Ca doar nu trebuie sa avem o parere despre orice. Daca nu am iesit zilele astea, m-am si plictisit grav. Nu am avut de cautat oferte de Black Friday, chef de citit nu am avut, am bagat ciclocros la tv si pe net si rebus la greu. Ma prefac ca sunt destept si imi e bine asa. Tot imi fac curaj sa incep "Minunata lume noua", sa vad cand ma incumet. Am inceput-o de doua ori, am dus vreo 10 pagini si am adormit. A treia o fi cu noroc, mai stii! Saptamana asta voia tata sa faca un drum pana la Bucuresti la un doctor si ma lua si pe mine sa mi bifez vizita lunara la birou, dar pesemne o lasam pe saptamana viitoare. Acum ceva timp ma duceam intr-un weekend, pe bicicleta, 190 de kilometri, lux. Acum, cu frig si sanse de ploaie, parca nu imi mai vine. Si nici forma fizica nu mai imi permite sa ma bucur de tura lnga, ma cam chinui dupa 120-140. Si cu laptop in spate, nu e deloc distractiv. Mai analizez vremea, poate am loc si timp in weekend. Nu e stres. Mai am patru minute, ma pregatesc de sedinta, nimic grav, doar cifrele pe luna si anul asta, si poate o discutie pentru targetul de pe 2027. A trecut si anul asta, varuleeeeee! Hai, ura si bine la toata lumea, ma retrag!😀😀😀

Tarile de jos prin lentila unui coleg de pe strava la o alergare.

Nori si senin

     Buna dimineata! Hai ca am avut cateva zile de ploaie cu spume si depresie la purtator. Alaltaieri am iesit cu bicicleta, desi sotia mi-a zis sa stau chill, ca ies a doua zi, dar eu, nu si nu, ca eu sunt Tarzan puternic si ca trebuie sa ies atunci ca dupa nu se stia. Si rau am facut, din nou, ca nu am ascultat de vocea suava a doamnei mele, dupa ce ca m-a udat la coate, am mai facut si o pana lenta, dar tot m-am invrednicit de o iesire de pomina. Asa se cladesc caracterele puternice, cu decizii proaste. Acum am inceput sa ne mai revenim, a iesit seninul, soarele bate in geam, frigul bate in facuturile la gaze, dar efectul e contrar, nu se contracta, se dilata, la naiba. Noi sa fim sanatosi! De-acum durata casniciei noastre ajuta la cresterea duratei medii a unei casatorii in Romania. 9 ani. Desi noi adunam mai multi ani de cand suntem impreuna, ma refer aici la statisticile oficiale. Prima oara cand am auzit de cifra asta, am ramas surprins, eu credeam despre noi ca suntem un popor traditionalist, familist, dar suntem la fel ca toate celelalte popoare, poate cu unele chestii negative in plus, dar nu de asta m-am apucat de scris azi. Avem soare, dar e cam frig, conasule, insa era nevoie de niste raze de pozitiv, ca norii si griul de zilele trecute incepusera sa se intipareasca pe suflet si ma simteam un pic trist, apasat, dar nu realizam asta. Taman azi cand am vazut albastrul infinit am inteles ca am nevoie de lumina, asa sunt eu construit. Pai daca ma muti in tarile nordice, m-ai nenorocit. Frig, intuneric, pai ce am, sunt mort si ma ingrop deja!? Nu, nu, mai stau pe plus, lasa-ma in Portugalia mea, vreau soare si cald, zile lungi si uscate. Nu imi place nici desertul, prea e fara de viata pentru gustul meu. Ma bucur de tarile calde, dar e nevoie si de un pic de frig sa apreciezi si mai mult viata pe grade cu plus. Cred ca pot spune asta si despre relatia noastra, ca nu e perfecta, nu ne iubim non-stop, ca am fi nebuni, avem si noi ghimpii nostri, dar nu ii scoatem mereu din teaca si rezistam. Mai bine decat coafura de la Schwarzkop sau taft, ca nu mai stiu care era. Nu avem un secret, e doar multa munca, incapatanare, vointa. Eu mereu zic ca e nevoie de dorinta ca sa fii cu cineva. Orice s-ar intampla, daca nu vrei sa fii cu o persoana, poate sa fie cel mai print sau cea mai regina, nu o sa mearga. Fiecare zi presupune efort, munca, lamurire, dezbatere. Comunicarea e baza, dar sa fie constructiva si bi-directionala, sa asculti mult daca poti, sau sa vorbesti mai putin, daca poti, Mancuso. Mereu sa aduci subiecte variate de discutie, aberezi de multe ori, dar fii sincer in pareri. Si ce daca dupa un timp te contrazici, poate ai evoluat spre alte sfere ale cunoasterii si poti sa iti schimbi parerea, nu e o problema. Dar sa nu treci peste niste principii la care tii. Exista si sincope, nimeni nu e perfect, dar lucrezi la tine si la voi si tragi de tine in fiecare zi. Depinde doar de noi sa facem lucrurile sa mearga. Normal ca se poate intampla sa nu iasa, dar macar ai linistea ca ai facut tot ce se putea si nu ai regrete. Mmmm, ce cafeloi bun am, multumesc. E vineri si e lejer la munca, multumesc din nou. Azi bag o tura de bicicleta pe uscat, nu stiu daca intra si o alergare, deja am bagat una saptamana asta, nu vreau sa exagerez. Am inteles ca nu e indicat sa incepi tare, bagi o zi plina de sala si apoi iei pauza doua luni, trebuie in fiecare zi cate putin, moderat si ponderat, dar e nevoie de disciplina. Aici e cem mai greu, sa ai un program fara sa te oblige cineva. E de munca, dar am observat ca in timp pot sa ma tin de un anumit ritual. Am intermintent fasting, am flotari zilnice, am stretching matinal, 7 ore de activitate pe saptamana, scriu mai des, am citit cateva carti anul asta, parca imi ies planurile. Ce tine de familie si munca e alta poveste, alea trebuie, ale mele ar putea fi optionale, dar le bifez in speranta unei vieti lungi si sanatoase. Ca de acest aspect beneficiaza atat familia cat si munca. Deci castiga toata lumea! Stiu, stiu, nu pot aplica abordarea mea la modul general, dar sigur sunt chestii pe care le poti face ca sa iti imbunatatesti viata, starea. Hai, sanatate si la munca! A venit iarna! 😀😀

Povestea ultimelor zile.

La mulți ani nouă!

     Haide bună dimineața până trece ceața. Și bruma. Exagerez, desigur, doar mă știi un babalâc friguros cu fes lung și ceai subțire. Sunt 9 grade afară, a plouat de câteva zile, dar nu e atât de rău. Încă mai poți găsi un pic de uscat și să te dai cu bicicleta. Dar nu despre asta voiam să scriu. Nici despre alegerile din State unde MAGA lui Trumpix și-a luat-o în freza portocalie mai ceva ca Burebista cu Traian. Azi e ziua noastră, IX ani de la căsătorie, nuntă, chermeză, party cu intrare și lăutari, bairam pe bani. La anul facem zece ani. Noi am avut două zile, pe 4 noiembrie cununia civila și pe 5 nunta și cununia religioasă. Suntem bine. Am reușit să egalăm media căsniciilor din România. Atâta e, 9 ani, de-acum încolo ajutăm la creșterea cifrelor. Nici nu avem de gând să ne oprim. Chiar aseară vorbeam după o cină copioasă că ne știm de vreo 27 de ani, împreună de 21, cu copil și casă și pisici și câini. Mulțumim, Doamne! Când am plecat pe drumul ăsta, eram pregătiți și nu prea, nu știam cu ce o să ne confruntăm, dar cumva răzbatem. Diseară ieșim la restaurant să sărbătorim. Eu aproape că uitasem, dar am prins o fereastră deschisă la muncă și am fugit jumate de oră la alergare în parc. Și ce să vezi, mintea mea a procesat corect calendarul și și-a amintit că trebuie să ne pupăm și urăm mulți ani. Ne-am nimerit aseară toți trei la masă, un lucru destul de rar, având în vedere că doamna mea mănâncă puțin spre deloc, ea doar asistă la cină, dar aseară și-a făcut loc în program de o îmbucătură de mâncare bună făcută de ea special pentru noi. Sărutmâna pentru masă! Azi sunt chill, bucuros clar, dar liniștit, împlinit. Nu dau pe-afară de fericire, dar nici nu mă plâng. Nu așa văd eu viața, deși aș putea să spun că mă supără o gaură în pod sau niște frunze prin curte sau noroi și apă la galoși când ies cu bicla, uite că nu o fac. Am o cafea bună, am început munca dar lejer că de-aia scriu, am o muzică bună în căști, plus speranța că poate bag o tură de bicicletă azi. Viitorul apropiat sună bine, ce să zic!? Am prins o știre pe net că o universitate mare din SUA a pus la liber pe site niște cursuri, și mi-am descărcat unul de economie politică de Daron Acemoglu, câștigător de Nobel în economie în 2024. Îl mai aud pe Pătraru citându-l și am zis că mi-ar prinde bine să citesc și eu ceva legat de ce am învățat la ASE în facultate. Nu îmi fac speranțe, e o lectură dificilă și am nevoie de energie să o parcurg, dar mă descurc eu cumva. Al doilea curs e legat de energii regenerabile, acolo nu am așteptări, că nu știu mare lucru și sunt destul de curios despre ce ar vorbi. Cursurile sunt de prin 2017, deci nu foarte vechi. Poate nu sunt cele mai actuale, dar nu se compară cu 2000-2004 când făceam cornete din cursuri la ASE. Doamna mea a zis că sunt nebun că o să citesc așa ceva, dar mă lasă să îmi fac damblalele, cât timp nu o zăpăcesc cu ce deștept devin eu și cum văd eu viața mai nou. E prima scriere pe noiembrie, octombrie a fost inspirat, vedem cum ne mișcăm pe răcoare. Te las cu ale tale, mă întorc la ale mele, ca să nu se încurce prea tare. Hai, sănătate la toată lumea și ani buni să avem!😎😎😎😎

Viața e ca mersul pe bicicletă, ca să îți menții echilibrul, trebuie să pedalezi.

Ultima din octombrie

     Zi, cafea, scriere, tură cu bicicleta. Tu poți adăuga ce îți poftește inimioara. Sau, cum zicea Emma când era mică, "iminoală". Am o cafea nu bună, ci foarte bună, mă și pricep, m-a învățat bine doamna mea acum câteva zeci de ani. Mămiiiiica mea, ce boșorog mă aflu! Dar înțelept din cale-afară. Eu nu prea înțeleg asta cu cale-afară, pentru că îmi place să mă dau cu bicicleta și pe lângă drum, off-road. Cum cad eu mereu în picioare, n-ai văzut! Bună dimineața! Așa trebuia să încep. De prezentat, nu mă mai prezint demult, cred că sunt în fiecare zi cineva nou. Adică substanța e tot de Mancuso, dar mereu adaug câte puțin ca să fiu mai bun, mai înalt, mai deștept, mai frumos. Mai modest, naaaah! Anul ăsta a fost cu multă muncă și am tot experimentat soluții. La familie, ni s-au servit chestii noi, mai ales cu școala, însă ne-am adaptat fără rețineri. Au fost și ceva problema de sănătate la familia extinsă, dar nimic grav, suntem bine. Planurile noastre au rămas un pic în aer, nu prea am colindat, am fost la mare, eu cu bicicleta la munte, dar nimic impresionant, mai degrabă să bifăm căsuța cu plimbări decât să ne bucurăm și să creăm o amintire. Mulțumim și pentru atât. Mai sunt și ani din ăștia în care ai nevoie de o pauză de la alergare, investiții, stres și riscuri. Eu m-am conformat, cum să zic "NU" la o pauză!? Acum, mai sunt două luni și se termină anul. Avem o vacanță lungă fix de Crăciun, până atunci suntem pe zonă, chestii cotidiene, fără prea mult stres. Eu încerc să îmi conving șeful să mă transfere pe UK și să încep un alt captiol de corporatist în diaspora. Nu o să scriu acum ce gânduri complicate îmi ies pe tema asta, pro și contra, că eu dacă îmi propun ceva, fac astfel încât să îmi dea cu plus nu cu virgulă. Și nici nu trebuie să conving pe cineva în afară de mine dacă e  bine sau rău. Lumea a devenit un loc atât de nesigur, se vorbește că roboții ne vor înlocui și extermina, că nu o să mai avem de muncă, deși inițial trebuia ca inteligența artificială să ne permită să muncim mai puțin și să ne bucurăm de viață mai mult, acum se pune presiune pe oameni că trebuie să fie mai eficienți, să muncească mai mult. Pare că suntem luați de fraieri, că robotica e doar o bulă de Wall Street și un bau-bau pentru muncitori. Eu nu am cum să nu mă gândesc la varianta în care un progrămel va face tot ce fac eu, să îmi ia job-ul. Am niște responsabilități de care trebuie să mă achit indiferent ce va fi să fie. Și încerc să concep un fel de plan, să am un loc de muncă astfel încât să îmi întrețin familia. Chiar zilele trecute mă gândeam că nu are cum să fie mai ieftin să creezi un robot care să fie instalator decât să ai un om instalator. Adică, poate într-un viitor indepartat, ei ar putea deveni ieftini și eficienți, dar mai e până atunci, nu rămân eu fără pensie din cauza roboților. Apoi, lumea zice că inteligența artificială e doar o unealtă, că nu trebuie să o lăsăm să gândească în locul nostru. Da, e foarte tare, calculează și rezolvă probleme imposibile de matematică, poate ajuta la eradicarea unor boli, dar nu sunt de acord cu înlocuirea gândirii umane. Dacă te uiți la cifrele contabile ale companiilor cu AI, au cheltuit sute de miliarde cu centre de date și codare, dar la venituri declară câteva miliarde. Păi din ce să acoperi gaura!? De la naivi care investesc la bursă în conturile celor care se ocupă de roboței!? Mie îmi dă cu virgulă. Eu folosesc prea puțin ajutorul de la inteligența artificială, nici măcar la textele mele nu mă ajut de ea, deși știu că m-ar face mai productiv, parcă îmi e teamă să mă las pe mâna ei și să fiu dependent. Da, o pot utiliza, da, mă poate face mai productiv, dar deocamdată trag de creierul meu să găsească soluții. Sunt niște chestii repetitive pe care aș putea să le deleg unui agent și să scap de niște rutini mici, apoi poate să găsesc și chestii mai mari pe care să le facă pentru mine. Dar unde e limita când el, agentul AI, va face lucrurile mai bine ca mine și eu voi deveni înlocuibil!? Cam serioasă discuția pentru o sâmbătă dimineața, gri și umedă. Azi avem Halloween party, se urâțesc copiii și sperie babele prin cartier. Avem de decorat casa, de făcut câteva cumpărături, apoi ele își văd de distracția lor. Eu sper să prind o tură de 2-3 ore de bicicletă, numa' să nu mă ud prea tare. Hai, te las cu cafeaua ta, eu sunt cu a mea, viață bună, conașule! Încă!😀😀😀😀

Eu și colegii de la Unicredit cu care jucam Counterstrike.

Ai grijă ce-ți dorești!

     Asta auzi când se ceartă piticii din capul tău dacă ai impresia că ai obținut ceva ce îți doreai de mult dar nu ești atât de entuziasmat. Exemplu: primul meu podium la ciclism. Bine-bine, nu a fost la mtb sau o cursă de șosea, a fost la ciclocross cu 3 muște la categorie, eu cea mai slabă și am prins locul 3. Deci, podium. Deci, bucurie. Da, clar, m-am bucurat enorm, a fost o realizare, mai ales când știu prin câte chinuri trec ca să mă pregătesc și mai ales să bifez toate căsuțele legate de organizare, că e și ceva hârțogăraie și umblare. La mine a fost altceva care m-a bucurat mai mult decât podiumul. A fost participarea doamnei mele în calitate de membru în echipa de suport a vajnicului visător. Ai mei au mai fost, m-am bucurat că au fost și ei acolo cu mine, dar prezența soției a fost un fel de vis împlinit. Ea a mai fost o dată sau de doua ori acum muuulți ani, și de atunci nu a mai avut chef de mine și bicicletele mele. Bucuria e mai mare atunci când o împarți cu cel de lângă tine și ai senzația că toate eforturile au meritat, că faci și tu ceva și ești sprijinit, deși nu cauți leacul pentru cancer sau poate inventezi vreo metodă de spălat pe jos fără mop. Pot să spun că mi-am făcut damblaua, acum sunt concentrat pe familie și muncă, nu știu care e următoarea cursă la care voi participa, dar mă pregătesc cât pot eu de bine să fiu în formă. Nu neglijez programul de bicicletă și alergare, azi am bifat prima după 6 luni și sufăr de picioare, dar e un început bun. De-acum am numai săptămâni scurte la muncă, ne obligă să ne luam liberele până de revelion ca să nu le pierdem. Eu zic "merci", nu mă deranjează această obligație. Desi mă consider rebel și confruntac, Gică-Contra de Târgoviște, la muncă nu mă prea opun, fac repede ce mi se cere ca să îmi fie bine, să nu am stresuri mai multe. Am învățat pe pielea mea că nu te pui cu curentul, că te "corentezi" degeaba. Pierzi timp, energie și bani. Clar îmi spun părerea și mă apăr dacă e nevoie, dar nu mă mai cert eu aiurea pentru alții sau dacă mi se par mie niște lucruri nepotrivite, le las să treacă fără urme pe dosarul meu. Adaptarea e cheia supraviețuirii oricărei specii. Stai, că mi-a scris șeful meu, trebuie să fac ceva în locul unui coleg care nu e azi la birou. Credeam și eu că termin la timp azi, mai bag juma de oră, dar e ok, încă am energie și voință. Te las, mă retrag în cubul meu și cu muzica mea să bifez căsuțele lipsă ale altora. Ne auzim zilele astea, pare că octombrie e o lună bună pentru scrisul meu. Uraaaaa! 😀😀😀

Cine e pe primul loc? Nu știu, eu sunt pe 3.

Cafeaua de după

     Da,da, știu era țigara de după. Și cum eu nu mai fumez de vreo 15 ani, merge și cafea. Dar cum sunt un domn iar "Gentlemen never tell", acum la mine e vorba de cafeaua de după o zi de curse. Haide bună dimineața la toată populația care are un scop sau mai multe pe lumea asta. Al meu e să mă bucur de viață. Dar până la a ajunge să mă bucur de viață, am de bifat niște căsuțe. Prima e familia. Apoi e munca. Și pe urmă distracția mea cu biciclete. Toate necesită efort, dedicare, atenție și disciplină. Se leagă. Dar în abordarea mea, nu poți ajunge la împlinire fără să le iei pe rând. Eu nu mă pot bucura de bicicletă dacă familia sau munca nu sunt acoperite corespunzător. Ca să vezi de unde vin, eu am preferat să câștig mai puțini bani decât să pierd timpul petrecut cu familia mea, nu am alergat după funcții conștient fiind de sacrificiile pe care le-aș fi făcut în privința familei. Nu sunt CEO dar nici nu sunt un paznic plictisit care așteaptă să treacă ziua. Unde mă pui, îmi fac treaba, cer mai mult și fac mai mult, sau invers, că altfel nu primesc. Cerere și ofertă, efort și rezultat. Normal că dacă bicicleta e pe locul 3, nici eforturile și rezultatele nu sunt excepționale. Și mă mulțumesc cu ce primesc. 7 ore de plimbare sau pregătire, că nu pot să îi zic antrenament ieșirii mele pe coclauri, o cursă din când în când cu rezultatul meritat. Răposatul Andronache avea o vorbă: mergi așa cum te-ai pregătit. Și așa e! Nu poți îngrăsa porcul în Ajun, nu poți surclasa oamenii mai pregătiți ca tine decât dacă au ei vreo bubă sau belea pe traseu. Eu zic că maximul pe care îl poți obține e legat strict de pregătire, dar dacă ai o zi proastă poate fi mai rău de-atât. 

    Ieri am avut șansa și sprijinul familiei să mă dau la prima etapă din Cupa României de ciclocros 2026. Pentru că a fost și Campionat Balcanic de U19, a fost mai multă lume decât de obicei. La noi la start, adică la categoriile U19, Master toți și amatori, erau înscriși vreo 45, dar au luat startul vreo 30, un număr uriaș pentru obișnuința mea. La categoria mea, amatori masculin, suntem 3 mari și lați, al patrulea, un francez, a zis "Pas du cyclocross aujourd'hui", habar n-am de am scris corect, dar a fost bine pentru moralul meu, azi mă urc pe podium. Doamna mea, care m-a binecuvântat cu prezența după sute de ani la o cursă de-ale mele, mi-a zis că prind podium pentru că a venit ea acolo. Semn bun, așa a fost! Bună treabă, podium în meniu, urmează să dau tot ce am mai bun și să mă distrez. Babacii mei au nimerit și ei până la urmă Domeniul Cantacuzino, am susținere ca lumea azi. Copilul a zis "pas", avea treabă cu fetele ei și s-ar fi plictisit acolo. Ne încălzim, mai urmărim elitele, cam puțini sportivi azi, ăsta e nivelul, ne bucurăm și mândrim cu ce avem. Copii au fost mulți în schimb, la toate categoriile, lucru îmbucurător. Avem start la 13.05, ne adună și ne bagă pe traseu, pleacă U19, restul la 30 de secunde. Emoții nu am ca în alte dăți, vreau doar să mă bucur și să nu am probleme pe traseu, pene sau căzături cum ar veni. Si STAAAAAAAAART! Plec normal, nu ca din pușcă, sigur, dar mă duc cât de în față pot, fără să mă încurc cu lumea și să facem poc. De la primele curbe îmi intru într-un ritm și încerc să îl țin. Îi știu pe adversarii mei, dar unul în verde care a și câștigat a plecat ca un hoț de biciclete, nu am cum să mă țin după el, adios. Acum trag pentru locul 2. Reușesc să mă descurc foarte bine în porțiunile tehnice, tata mă încurajează la un dâmb ofticos care mă scoate mereu din ritm, soața și maică-mea sunt la linia de sosire și strigă la mine și mă poartă spre victorie la fiecare trecere. Susținerea lor merită un loc mai bun din partea mea, clar. Eu merg foarte bine, așa cred, nu mă depășește nimeni, număr turele. Eu îmi propusesem 5, și 5 am făcut. Dar când am bifat 4, m-am trezit cu crampe. Și am lăsat-o mai moale. Dar erau două porțiuni în sus unde descălecai și o luai la pas. La turn, cea mai lungă rampă, m-am oprit că s-a blocat dreptul. Aia e. Țip în gând, trag de vârf, mă lasă, și plec mai departe. Și mai departe s-a dus și locul 2 pentru că m-a depășit dușmanul de clasă. Zic să termin cursa pe bicicletă, dar tot trag de mine și încerc să mă țin acolo în priză. Dar omul se depărtează. Credeam că mai prind și a șasea tură, dar ne-au oprit comisarii de traseu. Zâmbet larg, pupat cu lumea, poză cu prea-fericitul Bogdan, cola pentru mine și sarmale cu mămăliguță pentru doamna mea, că mie nu îmi era foame, apare și tata fericit că ne-am prezentat, vorbim și cu Titi care venise la plimbare și susținere. Aplaudăm la podiumuri, facem poze, urc și eu și iau medalie, mândru ca un cocoș francez care trezește o ogradă engleză. Nu am fost atât de bucuros de podium, primul din viața mea, cât de trăirea și cursa bună pe care am reușit-o. Tehnic, eram peste băieții care m-au întrecut, i-am văzut în viraje și pe porțiunile tehnice de pe traseu, dar fizic au fost peste mine, mai ales primul, a rupt. Nu sunt deloc dezamăgit că nu am fost măcar pe doi. Eu am alergat și am dat totul. Și așa cum fac și în viață, sunt foarte mulțumit dacă reușesc asta. Nu trebuie să câștig pentru a fi bucuros, ciclismul nu e viața mea, dar aduce un pic de altceva în cotidianul meu. Aș fi scris mai multe, chiar merită ziua de ieri o poveste mai lungă, dar am și alte treburi, scrisul e doar pe locul 4. Au revoir, mes chers! Cum ar veni, vă pupă băiatu'! 😀😀😀😀😀p.s. cu dedicație pentru doamna mea și pentru babacii mei, că mă susțin în tâmpeniile mele.

Iluzie optică, eu aici am descălecat mereu.

Duminica orbului

 

Uscat și fugă. De la Irina Popa.

    Nuuuu, stai așa, că nu voiam să scriu despre Iliescu sau cât de proști eram în '90. Off, hai că schimb titlul, că nu mai ieșim din negura timpurilor din fericire apuse. Mai suntem agățați în aceleași mentalități, dar s-au schimbat multe. Tot în direcția asta, azi sunt alegeri în Serbia. Și ăia sunt corupți ca noi, dar și vor să scape, la fel ca noi. Jumi-juma. Scriem altă dată despre asta. Eu sunt interesat de cursa mea de azi, prima etapă din Cupa României la ciclocros, la Domeniul Cantacuzino, Velocrosul Castanilor. Mai e și etapă de cupă balcanică, de mă miram eu ca proasta-n târg de ce scrie pe unele traininguri Macedonia, Serbia, Moldova. E bine că așa se adună și mai multă lume. Ce eram noi mulți, 100 de cicliști plus 200 din familii, acum o să fim vreo 500. Glumesc, desigur, eu susțin participarea la evenimente sportive, culturale, de voluntariat, orice aduce lumea împreună pentru o cauză sau plăcere comună. Am fost ieri până la traseu, îl știu dar am vrut să văd cum se prezintă noroiul, iarba, nisipul, pietrele ascunse care îmi sparg mie roata spate la recunoaștere, dar zic că am scăpat de pene acum. Era multă lume pe traseu la recunoaștere, m-am dat câteva ture și apoi m-am așezat să iau numerele. Mămiiiica mea, eram 30 de inși, circa, a durat o oră. Păi dacă erau 100 sau 200, nu zic mai mulți, eram ca la Lidl: "Mai deschideți o casăăăăă!". M-am enervat, era un singur laptop, unul stătea degeaba, o doamnă dădea numerele, două fete dădeau acele de siguranță, o fată îți dădea tricou. Mai înainte erau 2 fete care te ajutau cu completarea unei declarații. Lucrurile păreau ordonate, dar nu știu de ce dura atât de mult să ne mișcăm. Au fost și câteva persoane care înscriau mai mulți competitori de la același club, pesemne de-aia s-a produs neînțelegerea dintre piticii mei și s-au enervat. Că ochiul vedea 20 de persoane, dar mintea nu procesa corect timpul alocat celor 50 de persoane înscrise pe foaie. Am cam înghețat acolo în cort, că mă încălzisem pe traseu, noroc că am fost îmbrăcat bine. Am fost pe bicicleta de la Moreni până la traseu, și știam că spre apusul soarelui, vremea se răcește considerabil. Așa că am transpirat un pic mai mult pe traseu, dar nu am dârdâit pe drumul spre casă. E dimineață, am dormit bine, am trecut la ora de iarnă, e lumină de la 7 dar o să fie întuneric la 5, problemă cu ieșitul meu pe bicicletă după muncă, dar ne adaptăm. E prima oară când nu am emoții înainte de o cursă. Pregătirea e ok, nu cea mai bună, dar programul nu îl face bicicleta, deci mulțumim și pentru atât. Nu am mai avut gânduri și vise de podium. De ieri de pe traseu mi-am impus ca țintă să fac 5 ture, să merg atât de bine încât să prind 5 ture și nu 4. Noi avem 40 de minute de cursă, indiferent de numărul de ture. Dar mi-ar plăcea să ne dăm câteva minute în plus. Suntem 4 la categoria mea, șanse de podium sunt, dar azi mă dau doar gândidu-mă la treaba mea, nu mă uit stânga-dreapta. La cursa mea aleargă mai multe categorii, Master si U-19, văd pe site că suntem vreo 45 înscriși, dar nu toți confirmați, scriu mâine numărul exact. Per total, 189 de concurenți, nu am văzut niciodată atât de mulți. Aș vrea să aberez și să spun că suntem în creștere, dar e de la străinii care se dau. Nu o să mă plâng acum. Mulțumim. Posibil să meargă și doamna mea să arunce cu ouă și rosii stricate după mine pe traseu. Eu zic că mai bine strigă la mine în cursă decât acasă în living. Babacii mei vin și ei să bea o cafea acolo. Parcă văd că vine maică-mea cu vuvuzeaua ei și îl stresează pe tata. Alții cu circul, dar ai mei! Hai, te las, mă pregătesc. De masă, clar, cursa e mai încolo, lasă-mă! 😁😁😁😁😁😁

Furată de la Mihai Paraschivoiu. Fără legătură cu cursa mea.

Ziua și gândul

     Ar fi bine să am un singur gând pe zi, aș fi mai liniștit. Dar mie îmi vin multe și deodată și de-aia mă dau peste cap, deși sunt un "miserupist" convins, tot mă afectează chestiile negative. Haide bună dimineața la tot pogonul! E frig, conașule, 6 grade la purtător, dar măcar nu plouă. Mă rog, nu mai plouă. Mâine e iar soare și se anunță 15 grade la ora desfășurării cursei mele de ciclocros. Suntem 4 muște la categoria mea, deci nu sunt departe de adevăr. Avem noroc că ne dam cu mai multe categorii o dată și ne adunăm vreo 30 și ceva de suflete de noroioși. O să fie și noroi, clar, că nu are timp să se usuce până mâine ce a plouat azi, dar nu va fi baie de nămol în niciun caz. Fetele mele mă întreabă dacă vreau să vină și ele. Eu vreau, dar nu am chef să le iau cu forța. Vor să vie, ghini. Nu vor să vie, iarăși ghini. Tata mi-a zis că are veni de la Pucioasa ca să își vadă fiul rătăcitor, dar mă pune să îmi fac programul în funcție de el. Parcă aș vrea să mergem separat, ca să nu stea după curul meu pe acolo. Dar nici nu vreau să îl supăr că nu merg cu el, că la Sibiu la naționale cu el am fost, atunci nu m-a mai încurcat la program. Ce ipocrit sunt! Las', că-mi trece. Ieri m-a cam îmbârligat nenea doctorul cu tensiometrul lui, azi dimineață, cu aparatul soacră-mii am găsit 13 cu 8. Păi sunt bine. Nu iau de bun tot ce zice aparatul, că uneori mai dă greș, dar e un semn bun. Nu înseamnă că mi-am revenit subit, doar că poate am dormit mai bine, am băut cana de apă de dimineață. Și deshidratarea poate influența tensiunea. Dar eu știu sigur că am pe cine și pe ce să dau vina: pe mine însumi și pe multele chestii adunate, că mă trezesc eu zmeu să fac tot deodată, deși propăvăduiesc lumii să ia lucrurile pe rând, în funcție de importanță, fără să se dea peste cap. Eu fix pe dos fac, sunt ca un popă, dar fără sutană sau bani. Am ieșit de dimineață să îmi iau laptele pentru cafea, ceva mâncărică de la kaufland și pâine. Acum, am cafea, prima cană, bunăăăă, lumea e pe chill, facem programul pentru azi, că am vrea să ne adunăm cu toții dar eu am de plimbat două-roțile pe coclauri și de ridicat kit de participare de la traseu. Aș putea să iau numerele și cip-ul de concurs mâine, dar e până în 8.30. Păi eu la ora aia abia mă gândesc dacă mă trezesc duminica și tu mă pui pe drumuri? Și dacă mă duc la 8 acolo, ce fac până la 13 când am cursa? Cu tata cum fac!? Vezi câte probleme am, una și una. Am intrat în vacanță, după o săptămână cu școală fără teme, acum începe săptămâna fără școala dar cu teme. Ce ți-e și cu lumea de azi, nu mai înțelegi nimic. Am carte nouă, "Minunata lume nouă", de Huxley, am început-o și începută a rămas, nu am avut spor la citit. Dar azi mă reapuc, ca să mă dau mare. Cred că citesc în primul rând ca să nu am impresia despre mine că nu vreau să mă deștept. Măcar încerc. Și mai e și ideea cu model pentru copii, poate dacă mă aude Emma că mă interesez de cărți, are și ea mai mult chef. Dar eu la vârsta ei nu știam decât despre cărți de joc și fotbal cât cuprinde. O să îi povestesc eu mai tarziu chestii despre școala mea pe care nu le poate auzi acum, că o stric de tot. Hai că am scris ceva și azi, am avut spor. Imediat urmează micul-dejun, fastingul meu intermitent e bun, chiar îmi e foame dacă nu mănânc nimic 12 ore după cina. Gata, mă bag la masă, te las cu ale tale, sper că bune! Poftă mare sa avem! De mâncare, de viață, de bine!😀😀😀😀

Floresti, Ph, locul bătăliilor de mâine.

Vinerea Mare

     Haide bună ziua la toată populația de pe baltă. Că la cât a plouat, nu mai stăm în case ci pe pontoane. Nu s-a lăsat cu inundații la noi, ceea ce e bine, dar nu bag mâna în foc pentru alte localități. Nici nu am avut timp să mă uit pe știri. Am fost prins cu munca, cu o plecare a copilului la teatru cu clasa spre București, plus o vizită medicală obligatorie pentru licența mea de ciclism. Am întârziat câteva minute, dar oricum aveam de așteptat după niște copii de la baschet. Mă cam grăbeam, că mă știam cu munca pe căciulă și eram un pic stresat. Intru până la urmă la nenea doctorul, care e un tip caraghios, seamănă cu un fizician nebun, dar e OK, are o voce calmă și mie îmi dă impresia că știe ce spune. Perfect. Când să îmi ia tensiunea, a dat cu virgula. 15 cu 10. "Sunteți emotiv?!" Am început să râd, eu care mă știu roboțel de bucătărie, fără senzații și inimioare, normal că am zis că NU. Că e cam mare aia a doua, că poate m-am agitat. Mai bine să facem o pauză, să o iau peste câteva minute. Mă duc să îmi plătesc consultația, fac câtiva pași, o sun pe doamna mea și mă face tâmpit că mă stresez aiurea și de aia dau aparatul peste cap, să mă calmez și să fiu bine. Așa voi face. Mă întorc, mă așez, mă cheamă doamna asistentă, 14 cu 10, e la limită. Mi se explică niște chestii, oboseală cronică, stres, astea sunt motivele și cauzele. Mă trece examenul medical, iau hârtia și o tai acasă. Am licență valabilă, e bine. Nu e bine în schimb cu tensiunea. Mi s-a recomandat să mi-o iau zilnic și dacă tot așa aiurea e, să mă duc la un cardiolog. Nu am de ce să mă stresez acum, știu că schimbarile importante nu se fac peste noapte, minunile durează trei zile, o să iau lucrurile pas cu pas, încet și așezat. Pe primul plan e munca, să nu mai muncesc și stresez atât de mult. Aici deja voi simți o îmbunătățire, până la sfârșitul anului am doar săptămâni scurte, de 3 și 4 zile, că ne obliga firma să ne luam toate zilele de concediu rămase. Chiar dacă voi munci în zilele alea un pic mai mult ca să acopăr liberele, tot mă voi bucura și beneficia de week-end-uri mai lungi. Apoi, cu doamna mea, trebuie să stăm de vorbă să nu ne mai încordăm fără motiv, că și asta mă atacă la pipotă. Mă resimt, a fost mai mult stres și cu școala, dar îi dăm înainte. Vezi, de-aia e bine să te cauți, că mai afli chestii despre corpul tău și iei măsuri. Fă-ți analizele, caută-te, întreabă un doctor când te doare ceva, fii atent la semne. Uneori nu sunt deloc semne, dar nu înseamnă că nu trebuie să te cauți. Sunt pro-activ. Și pro-st, da, dar mă deștept io până la urmă! Hai, înapoi la munci, apoi pregătire de Cupa României de Ciclocros 2026. Uraaaaaaaaaaaaaa, am înfrânt! 😀😀😀😀😀

Recoltată de pe facebook. Mulțumesc.

Lapte și miere

     Nu știu de unde vine vorba asta, cine a scris-o și de ce. În mintea mea, bogăția înseamnă cufere de aur și pietre prețioase, câmpuri petrolifere și zăcăminte de gaze. Despic eu prea mult firele, nu mă lua în seamă. E octombrie, nu e frig, avem soare, a plouat și a spălat praful și s-a înmuiat pământul, iarba e încă verde, iar pădurea e senzațională în perioada asta. Amestecul de culori te face să uiți de facturi și de muncă, îți vine să pedalezi prin codru și să îți rătăcesti creierii prin creierii munților. Deși, dacă te duci prea sus, e doar verde de brad, dar nu sunt eu genul de biciclist care să meargă prea sus, o cota 1000 sau poate 1400 la Sinaia, dacă ar repara drumul ăla de cacao. Azi e deja o zi bună, avem turul ciclist la școală, cu clasa și copiii, mă duc și eu să pedalez pe margine, să am grija să nu se creeze busculade. Când am aflat că nu se va mai ține, mi s-a luat un cataroi de pe suflet, e o debandadă generală, copiii mai mari nu își respectă locul și se bagă printre cei mici, merg cu viteză și apar și accidente. Îmi venea să omor fo' doi-trei idioți, dar erau martori. Deși sunt o fire rebelă și nu prea suport autoritatea, am învățat (sau mai degrabă am fost învățat) că e bună ordinea și disciplina, haosul e obositor și ineficient, pierzi prea multă energie când nu știi de capul tău. Așa, când ai un plan (mă rog, când soția are unul), lucrurile merg ca unse. Că tot a venit vorba de lubrifiere, am o veste proastă pentru mecanicul din mine: nu mai avem atelier de biciclete în Târgoviște, Liviul meu personal a închis taraba, sunt pe cont propriu. Și cum mă gândeam eu la reparat biciclete, mi-a venit năstrușnica (cum altfel) idee să deschid un atelier de reparații. Ți-am zis că nu știu multă carte! Bine, eu am pornit de la cazul ipotetic și nedorit că rămân fără job, ce fac pe urmă, până mă angajez în altă parte. Și am început să caut pe net și să calculez cele necesare. Cu SRL, cu acte, scule, fără spațiu de închiriat că am curtea, mă duce între 10 și 15 mii de iepuroi. Trebe bani ca să faci bani, conașule. Și am căutat și pe net chestii cu mecanică și am citit că prin lume se cam închid atelierele pentru că nu mai rentează, e din ce în ce mai greu să ai o afacere profitabilă din mecanica de biciclete. Târgoviștea e un oraș mic, puțini bicicliști, nu e vad, poate de aia și Liviu a închis afacerea. Deci parchez inițiativa mea deocamdată, dar tot trebuie să mă apuc să îmi caut scule ca să îmi îngijesc propriile biciclete. Era mișto dacă fetele mele mergeau cu bicicletele și aveam o nevoie mai mare de scule, dar o iau ușor, câte o șurubelniță pe lună, clește sau presă de lanț sau mai-știu-eu-ce o să îmi trebuiască. Eu mai am niște idei de afaceri, dar nu le pun aici, că poate mi le fură careva și rămân pe dinafară. Munca mea merge, am ceva griji legate de viitor, dar nu vreau să pierd somnul din cauza asta, fac tot ce pot zilnic și văd când o apărea neprevăzutul la ușă dacă îi deschid sau nu. Am cafea, am energie, e frumos afară, poate bag o alergare ușoară, să dezmorțesc scarabele. Sănătate și sporuri, ne vedem mai târziu! 😀😀😀😀

@Attila Dobai. Fur și io ce pot!

Gânduri, rânduri, scânduri

     Mai bagă și tu câteva cuvinte cu "nduri" la final. Eu vreau să o dau repede că e de muncă la muncă. Am două cafele gata, urmează a treia, dar am mâncat ceva între ca să nu dau în benga și să mă învârt ca un titirez toată ziua. Am energie, dar nu de la cafea. Ieri am început bine săptămâna, credeam că e vineri. Nu știu ce am visat, poate ce am fumat, dar era vineri în capul meu. Nu cred că mi s-a mai întâmplat până acum, lunea să cred că e vineri. Adică, sunt eu dus, dar chiar așa!? Mămiiiica mea, trebe tratament serios la asta, cu cămăși lungi și mâneci unite, zău. Familia e cu programul amestecat, că nu prea știm ce e cu noi zilele astea, cam haos la scoală cu săptămâna verde sau altfel, niciodată nu am știut care e care. Principala idee e că nu avem teme, deci ne plimbăm între case și orașe ca niște fan-curieri destoinici. E greu să strecor plimbările mele de pregătire pentru cupa României la ciclocros, la care m-am înscris. Duminică e ziua cea mare. Deja mă pregătesc pentru noroială, am fost până acolo la Domeniul Cantacuzino la Florești ieri dimineață înainte de muncă și era alunecos. Azi a plouat, joi și vineri toarnă, să vezi porceală. Nu pentru asta m-am înscris, dar dacă astea sunt condițiile, mă dau cu drag. Văd eu pe urmă ce e de reparat și curățat sau schimbat. Starea e pe plus, formă fizica nu e perfectă, pentru că am făcut pauză săptămâna trecută din cauza unui spate belicos ce mi-a condiționat toate mișcările. Deși mișcări e un cuvânt mare, mai degrabă zbaterile molcome și târâiturile, parcă eram Frankenstein stricat, apăsat de grijile unui viitor întunecat, plin de extremiști frustrați și pusi pe răzbunări capitale. Nebunie mare cu copiii ăștia care se manifestă atât de violent, lumea nu e bine, e chiar rău de tot. Și rețelele sociale sunt de vină. Da, corect, sunt și motive sociale întemeiate, dar când propaganda îți toarnă venin în minte, nu te porți ca o floricică atunci când îți ceri drepturile. Dar s-a ajuns prea departe, nu știu cum și când se va termina. Pare că tot ce se întâmplă ne duce spre autoritarism, frică și dictatură. Nu avem scăpare. Citeam undeva că părinții sunt de vină atunci când copiii trăiesc sub tiranie. Trebuie să ies, să fac, să dreg, dar ce!? Când? Cum? Mă plâng și eu și dau vina pe oricine în afară de mine, că e mai simplu așa. Știu, fac revoltă într-un degetar, mă rascol aici la birou dar pe stradă tac. Lasă-mă, mă gândesc. Nu știu ce va fi...

Taurul din Castellon, am fost și eu acolo.

Juma' de toamnă

     Haide bună dimineața la toată populația care a făcut ochi devreme într-o zi de sâmbătă. După un somn bun, de peste 9 ore, că mă resimt după o săptămână grea la muncă, acum sunt fresh de portocale. Afară e urât, gri spre trist, cu nuanțe de depresie, dar nu e bai. Baiul meu e spatele, că mă ține încorsetat de câteva zile, nu mă mișc liber și rebel cum mă știi, sunt ca într-un lagăr mental de teamă să nu mă prindă patrula soției și să mă lege la pat. Nu e o problemă că mă jenează, uneori mă și doare spatele, ci faptul că mai e o săptămână până la prima cursă de ciclocros din Cupa României și eu nu sunt apt complet. Nu mai aveam ce să pregătesc în astea câteva zile, dar măcar nu scădea forma, mai reușeam să bag niște sute de kilometri pe două roți și să fiu pregătit. Cum bine știi, nu mă stresez prea tare, e posibil să nu mă dau deloc, să amân debutul, să o iau ușor. Dar după ce că avem 4 etape (posibil 5) mari și late, să ratez una care se desfășoară aici la Florești de Prahova chiar e aiurea. Nu zic că se lasă cu sechele și programări la psiholog, că îmi revin sigur și singur, dar nu îmi convine. Săptămâna asta a fost ciudată, cu ceva probleme serioase la muncă, ceva probleme serioase la mate, ne-am murdărit un pic de franceză și am dat un test la română. Cumva, i-aș zice "normală", că mereu e câte ceva de făcut și am cam rezolvat din ele. Prin casă a fost liniște, Doamna mea a făcut planurile pentru revelion, vrea la căldură, deci mergem la căldură. Egipt scrie pe noi. Nu bifăm piramide, că suntem la 500 de kilometri de ele, o să ne bucurăm de leneveală și mâncare și piscină. Trebuie să văd dacă avem nevoie de hârtii, vize, chestii, să ne pregătim din timp. O să citesc și articole ale oamenilor care au fost pe acolo, să știu cum să nu intru în belele. Un coleg englez îmi zicea că toți angajații de la baruri sunt bărbați și că au prostul obicei de a flirta cu toate femeile. Cum am cea mai frumoasă soție din lume, crede-mă că sunt obișnuit cu atenția primită în atâția ani de relație, dar nu sunt complet imun, mă mai încordez și eu din când în când. Știu, știu, sunt caraghios la cele 76 de kile ale mele să mă iau de ghidon cu străinii, dar nici eu nu știu prea multă carte. O să fie interesant. Căldură și soare de revelion, ceva inedit. Noi când mergem în concediu doar stăm, ne odihnim, nu mergem să vizitam, doar ne bucurăm de liniște. Unii oameni se duc să bifeze tot ce e prin zonă, aleargă de colo-colo ca să nu rateze nimic. Noi suntem chill, nu ne încordăm, așa ne încărcăm noi bateriile. Când te uiti la oamenii care merg în vacanțe, vezi poze cu tot felul de obiective și atracții, noi avem poze pe plajă, la mare, piscină. Astea sunt atracțiile pentru noi. Da, contează hotelul unde mergi, să te simți alintat, să fie cele mai bune condiții. Eu când aud că "m-am simțit ca acasă" deduc că te-ai dus degeaba. Păi tocmai de-aia plec, să nu mă simt ca acasă, să nu avem de făcut curat, spălat, gătit, plătit facturi, să ne rupem de cotidian și să ne bucurăm de o experiență nouă. Nu, nu, nu sunt vreun rege fără regat și coroană, dar eu așa văd vacanța. Te rupi de casă, de masă, de muncă, poate și de țară. O viață avem și trebuie să explorăm lumea asta mare. O auzeam pe o nostalgică după comunism că ea nu are nevoie să iasă din țară, că e așa de frumoasă țara asta și ai ce vedea. Păi, da, tuto, e frumoasă țara asta, dar dacă te limitezi la propria ogradă înseamnă că nu ai termen de comparație și ai impresia că ești Miss Univers când tu ești Muma Pădurii. Așa evoluăm, comparându-ne cu alții, furând ideile bune, învățând, adaptând și poate inventând vieți mai bune pentru toți. Bine, acum nu pot să oblig pe nimeni să trăiască într-un anumit fel, dar vreau să fiu un exemplu. De exemplu, nu mai beau alcool decât foarte rar. Le spun și altora despre asta, dar nu îi oblig. Mănânc cu program, intermitent fasting, mă simt mai bine. Merg cu bicicleta și fac mișcare, ca să fiu pe plus la căpoc. Îmi iau analizele în fiecare an și fac ce îmi zice nenea doctorul. Mă vaccinez dacă e nevoie, iau pastile când trebuie. Mă uit la alții ce și cum fac și adaptez la felul meu și la condiția mea. Tot ce fac e ca să fie bine în familie și în suflet, să am certitudinea că nu trăiesc degeaba. Dar acest "degeaba" e diferit de al tău, al lor, al oricui. Stilul meu de viață nu se potrivește cu al tău, dar nu e o problemă, important e ca și tu în banca ta să ai mulțumire și împlinire. Viața e prea scurtă pentru a o irosi pe prostii și pe proști. Timpul e cea mai importantă resursă și singura care nu se regenerază sau înlocuiește. Pentru celelalte, există MasterCard.😁😁😁😁😁😁

Poate totuși o bifez și eu.

Munca de acasă

     ...face viața mai frumoasă. "Cum, muncești de acasă?! Și nu te înnebunește familia?!" În primul rând, eu mi-am ales familia, deci nu eram atât de idiot să iau o decizie pe care să o regret. Păi dacă ai o familie care te alungă de acasă pentru a putea munci, nu cred că ești prea bine. Normal că nu e perfect, dar cine are o viață perfectă!? Toate alegerile pe care le facem au la bază un cost de oportunitate, am mai scris despre asta. Merită să mă consum pentru ce nu pot controla? Nu. Merită să apuc pe drumul acela? Da sau nu, în funcție de motive și împrejurări. Acum 10 ani când am luat decizia de a renunța la mai mulți bani pentru a munci de acasă a fost una dintre cele mai inspirate din viața mea. Bineînțeles că nu au fost numai zile bune, că nu poți închide ușa "biroului" și nu se mai aud problemele casnice din ziua respectivă. Uneori ai impresia că ești mai mult familist decât economist, dar nu durează mult și îți revii. E greu și să lași problemele de muncă în laptop când îl închizi. De aceea folosesc ieșirile cu bicicleta, care au rolul de surogat pentru drumul de la birou spre casă, când ai posibilitatea să scapi de ele. De foarte puține ori mi-am descărcat inbox-ul în discuțiile cu soția, nu are rost să o încarc aiurea cu rahaturi. Eu nu prea am bârfe la muncă, zic ce mă deranjează, acționez când e cazul, mai bombăn în câte o zi, dar cam atât. Nu îmi place de toată lumea, dar trebuie să lucrez cu toată lumea. Mamă-mamă, ce le-aș mai zice eu idioților de corporatiști care nu știu să vorbească românește corect dar se visează CEO, dar îi las în pace, că nu am timp și chef să îi educ. Fiecare face cât îl taie capul. Nu ai cap, faci un rahat. E greu, dar nu imposibil, să îți vezi de ale tale cand dai peste d-ăștia sau d-astea. Mă uit întotdeauna la imaginea de ansamblu, la rezultate, și îi dau înainte cu drag și spor. Ieri a trebuit să bifez vizita lunară de birou și să îmi schimb laptop, am unul mai mare și mai frumos, să fie primit. Am băut doua cafele, mi-am instalat chestiile necesare și am tăiat-o spre casă. Am pierdut aproape 6 ore cu drumul, de acasă pană la microbuz, spre București, metrou Basarab - Pipera, și retur. Atat durează. Și încă a fost bine, că nu a fost trafic aglomerat. E și o parte pozitivă la scumpirea motorinei, zău. Eu nu mă stresez cu drumul, îl fac pentru că trebuie și nu mă complic în ganduri. Dar m-am enervat cand așteptam să mă sui în microbuz, la Basarab, spre casă, cand se îmbulzea lumea să intre prima ca pe vremea lui Ceaușescu, că ăștia care așteptau erau niște proști care nu voiau să meargă acasă. Mămiiiica mea, îmi venea să îi dau cu cracii-n sus. Oameni maturi, unii bătrani, ce să le ceri? Geaba îi faci nesimțiți și proști, că nu mai au nicio șansă de civilizare. Pur și simplu nu vrem să fim mai buni. Metehnele comunismului sunt vii, intacte, nu vom scăpa de ele nici cand mor toți comuniștii și iubitorii de tătuci. M-am încins un pic, dar pe urmă m-am așezat și mi-am văzut de ale mele ganduri. Soare, frumos, senin și cald, dar nu am apucat să ies la plimbare, că m-a luat o durere de spate și sunt cam roboțel, sper să îmi revin la timp pentru cursa de ciclocros de săptămana viitoare. Urează-mi sănătate, că noroc mă duc să îmi cumpăr! 😀😀😀😀😀

Nu e așa de complicat să ai liniște acasă.

Cafeaua neagră și cerul gri

     Gata, a venit toamna aia cu ploaie și cer de plumb și răcorică la coatele goale. După ce am prins în week-end vreme de aproape vară, cu bronz pe mâini și picioare sâmbătă și apoi vânt cald dumincă, azi, luni, e toamnă. Plouă, a plouat și azi-noapte torențial de m-am trezit fără nevoi, nici nu știam ce se întâmplă. Nu e stres, nu murim de la apă, eu chiar mă bucur când plouă că se mai udă pământul. Mereu când trec în plimbările mele peste câte un pod pe sub care susură o apă, îmi zic: "apa e viață". Știu, știu, sunt ca un boșorog trecut prin viață care știe el, nu eu, ce e mai bine și mai bun pe lumea asta. Ce mi-e drag pe lumea asta, bicla, mâncarea și nevasta. Bine, fie, și copilul. Vezi, munca nu intră în lista cu "dragile mele". Încă nu am început programul, sunt la a doua cană de cafea, am citit newsletter de la "Starea nației", am terminat și eu în sfârșit rebusul de pe septembrie, am pus ceva muzică și încerc să îmi fac curaj să deschid primul mail de muncă. Zici că am nu-știu-ce mare lucru de făcut, e nevoie de încălzire, bag seama. Adevărul e că s-a racit afară și nu îți vine să te apuci de treabă, parcă ar mai fi mers câteva ore de culcuș, dar m-a deranjat copilul cu școala lui, știi ce zic!? Mă alint și eu, ca un motan pe sobă iarna, e luni și am chef de orice numai de muncă, nu. Nu e bine, abordarea asta nu îmi dă sporuri, mă scutur de ea precum copacii de frunze în noiembrie, îmi revin numaidecât. Uneori mă apuc de scris având o idee, nu neaparat bună, să ne înțelegem, dar am un fir logic. Și cum o dau eu drept, încep să apară curbele minții și nimeresc în păpușoi de cele mai multe ori, că nici nu mai vreau, darămite să pot, să mă întorc la calea cea bună. Sezonul de ciclism de șosea s-a încheiat aproape, a început cel de ciclocros, cu curse și știri și interes mărit. Eu am de făcut vizita medicală pentru licență și participare la Cupa României de Ciclocros, mai am două săptămâni până la prima cursă. Pregătirea e bună, am ieșit zilele trecute și m-am încordat cât să fiu obosit pe urmă, am picioare bune, mintea e pe plus, mă simt pregătit. Tot mă mint că o să mă apuc de alergat. Rămâne așa. Mă vezi, nu mă stresez, dar nici nu o să mă auzi plângându-mă că am avut senzații proaste la curse. Senzațiile sunt precum pregătirea, nici mai mult, nici mai puțin. Aaa, ai o zi slabă că te doare burta sau nu ai dormit bine, ok, pot să accept ca scuză. În rest, mucles. Hopa, stai așa, că mi-a scris un coleg finlandez, doar mă salută, dar tot e muncă. Te las, revin eu din când în când, nu suna. La muncăăăăăăă! 😀😀😀

De pe vremea când era cald și bine.

Bună, toamnă!

     Gata, am numărat bobocii, pot să spun că mi-am făcut treaba pe toamna asta. Cum nu (mai) am porumb de cules sau struguri de făcut vin, toamna e un anotimp lejer pentru mine. Nu am de pus gogoșari, varză la butoi sau nuci de strâns. Sunt norocos. Pentru noi toamna e legată de începerea școlii, mai ales acum cu clasa a V-a, mai mulți profesori, mai mult stres, mai multe ore de stat la școală, mai multe teme, mai ales la mate. E bine. Prin casă și curte nu avem mare lucru de făcut, doar de strâns mobilierul de grădină, poate ceva frunze pe ici-colo, asta la Târgoviște. La Moreni se ocupă Buna cu aranjatul grădinii, dar eu mă voi băga la săpat și pregătit gradina pentru primăvara următoare. Nu știm dacă o mai prindem, dar tot trebuie să o aranjăm. Hai, hai, că nu sunt negativist aici, e o realitate. E duminică, e sărbătoare, nu avem nimic de făcut azi, muncă adică. Doar teme cu copilul. Am o cafea mare și destul de bună, dar îți dau un sfat: să nu cumperi niciodată cafea Jakobs. Bleah! Cea mai slabă cenușă cu putință, zici că bei nechezol. Nu am avut șansa să beau așa ceva pe vremea comunismului, dar bănuiesc că așa gust oribil avea. Am primit un pachet de cafea și nu puteam să îl arunc. Eu de obicei cumpăr cafea râșnită pe loc. Păi se umple strada de miros când o cumpăr. Nu mai zic ce gust și aromă mă cumprind când o pun la ibric. Cum mă știi, nu o să mă apuc să mă plâng, apeciez că o am și pe asta. Înapoi la idei. M-am trezit inopinant pe la 5.30, toată lumea dormea, întuneric afară, întuneric în casă. Am zăcut călare pe niște gânduri până pe la 6 și ceva când mi-am adus aminte de campionatele mondiale de gravel din Australia. Verificasem de cu seară programul și nu le transmitea nimeni, dar am pornit youtube și am găsit cursa cu comentariu în engleză. Binesssssss! Normal că nu am putut să o urmăresc, am adormit cu clipu'-n ochi pe la 8 și m-am trezit din nou la nouă când mai erau 15 minute din cursă. Ca un boșorog ațipit în timpul slujbei duminicale, m-am ridicat într-o rână și am urmărit finalul printre gene. A câștigat un danez, Floris sau Klaris, trebuie să verific. Favoritul meu era Keegan Swenson, american, dar nu a fost să fie. Frumoasă cursă, și azi la băieți dar mai ales ieri la fete când a triumfat cea mai campioană din ciclism, Marianne Vos, 8 titluri de ciclocros, 3 titluri la șosea, acum 2 și la gravel. Senzație! În timpul curselor eram tratați cu imagini din Australia de Vest. Frate, ce zone, ce peisaje, parcă îmi venea să plec acum să mă mut acolo. Nu știu ce economie au, nu știu ce oameni trăiesc acolo și din ce, dar gândurile mele de bălăureală pe coclauri s-ar împlini acolo, zău. Dar și la noi e frumos, nașule, nu-i bai. Am ieșit ieri și mi-am umplut inima de culoare și soare, am băgat și bicicletă, perfect. Aș fi vrut să scriu de aseară despre asta când am văzut o poză la colegul de drum Adrian Vâju, fotograf pur-sânge și ciclist și-mai-și. I-am zis că îi fur poza și o pui pe blog, că prea era frumoasă. Doar că nu m-am învrednicit să scriu, aveam chef să citesc și am așteptat cafeloiul de dimineață să o pun aici. Te pup, Vâjule! 😎😎😎😎

Cine nu are poze, să fure.

Cu treabă!

     Ai, n-ai mingea, tragi la poartă! La corporații e cam la fel. Ai, n-ai treabă, trebuie să pari ocupat. Mergi repede, stai încruntat, prefă-te absorbit în muncă. Niciodată nu mi-au plăcut aceste cerințe. Îmi aduc aminte de Italia, când lucram la un hotel în Roma și trebuia să alerg dacă era șefa de personal prin zonă sau directorul. Am băgat și în construcții, la fel, trebuie să fiu transpirat, să car cei mai grei saci, să îmi pun ciment în cap, să arăt că mă ocup și mă pricep. Mămiiiica mea, ce proști! Eu, nu, dar clar m-am adaptat. Acum, la mine în echipă, e pe muncă adevărată. Azi avem treabă, suntem ocupați. Mâine e lejer, nu mai suntem ocupați, o lălăim. Bineee, tatyyyyy, îmi place! Eu vreau să fiu eficient. Și atunci cand am multă treabă încerc să nu mă plâng și să spun ce de probleme am de rezolvat. Îmi pare că îmi atrag și mai mult stres și deranj decât dacă fac panaramă și zis că nu am nimic de făcut toată ziua și o ard pe youtube și inteligență artificială pentru rahaturi. Lumea nu începe și  nu se termină cu mine, corporațiile nu stau în angajatul Mancuso, lucrurile se rezolvă și fără să mor eu de grijă și stres. Păi și atunci nu e mai bine să fiu degajat, să iau lucrurile pe rând și așa cum sunt, fără să le fac mai grave sau mai critice decât în realitate!? Lucrez de 15 ani la compania asta și am învățat scurtături, am învățat să fiu atent la ce contează pentru oamenii cu care lucrez astfel încât să muncesc mai puțin și mai eficient. Am zis mereu că ținta mea e să muncesc deloc pentru salariu maxim. Utopie, clar, dar asta mă ține concentrat să evoluez, să câștig mai mult făcând aceleași lucruri sau chiar mai puține. Nu, nu, nu mă laud deloc, spun doar că locul meu de muncă îmi permite să caut ameliorări de proceduri și procese, astfel încât rezultatele echipei să fie mai bune. Am noroc că șeful meu mă lasă să aberez oricât și oricând. Cum mie îmi place să vorbesc mult și să arăt cât de deștept m-am făcut singur, uneori prind viteză de ajung în porumbul de la prima curbă, iar șeful meu mă face să mai pișc frâna. Până și eu am început să mă analizez și să mă mai temperez când prind avânt și vorbesc prea mult. Am învățat că e bine să mai și ascult, că doar nu le știu eu pe toate. Din nou mă dau rotund, ce deștept mă aflu eu la răspântie de weekend, n-ai văzut ca mine. Am o stare de plus și pozitiv, s-a afișat calendarul competițional al Cupei României la Ciclocros și am emoții. Prima cursă e în două săptămâni. Eu nu am mai alergat de anul trecut, trebuie să ies la alergare. La bicicletă stau bine, nu am griji și oricum nu mai am ce să îmbunătățesc în 10 zile. Ce porc să mai îngraș, frăție!? Bun. Înapoi la munci. Înapoi la lucruri serioase astfel încât să avem timp și energie și mai ales bani pentru cele neserioase. Uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!😀😀😀😀

Anotimpul preferat de pictorul din mine.

Cu sau fără!?

     Clar ne lovim de această întrebare în toate aspectele vieții. Nu e la fel de importantă ca "a fi sau a nu fi", dar în anumite conjuncturi, poate însemna chiar asta. Colegul nostru biciclist care a plecat spre Câmpiile Elysee înainte de termen era fără (cască), ceea ce a dus cel mai probabil la dezondământul fatal. Dacă nu aceasta este cauza decesului, vă rog sa nu mi-o luați în nume de rău. Ideea pe care vreau să o subliniez aici nu e găsirea vinovatului, dar încercarea de a învăța ceva. Clar nu am cum să nu mai ies cu bicicleta, clar nu am ca motiv pentru plecarea din țară calitatea mea de biciclist expus la riscuri foarte mari pe șoselele patriei. Fiecare e liber să aleagă pentru el, să cântărească opțiunile și implicațiile prin filtrele proprii. Nu dau lecții nimănui, dar ascult cu interes pe cei care au ceva de spus din care să deprind ceva. Fiecare zi e o zi de școală, vorba'ceea. Sunt prins cu munca, am luat copilul de la școală și apoi am mâncat împreună. Un moment banal, dar pe care încerc să îl apreciez la adevărata valore. Numaidecât sărbătorim 25 de ani și nu mai avem timp de mese cu părinții. Exagerez când zic 25, mira-m-aș să prindem 18 la prânzuri împreună, dar eu trag de mine și de noi să se întâmple cât mai mult și des. Viață simplă, doar mă știi. Tocmai s-a afișat calendarul cupei Românei de ciclocros și am nevoie să mă pregătesc. Cam din scurt, două săptămâni să îmi pun ordine în hartii și licențe, dar mă descurc eu. Forma e bună, mintea e acolo, mă simt pregătit de competiții. Octombrie e o lună uscată, nu îmi fac griji de noroaie și mizerii de curse, dar mai spre noiembrie nu se știe. Am de negociat bugetul de competiții, să văd unde am loc să mă duc. Din păcate, campionatele naționale nu mai sunt la o aruncătură de chiștoc aici la Florești Prahova, se țin tocmai la Sibiu pe 10 ianuarie. Să zicem că mă duc, dar a mai apărut o problemă. Problemă e doar în mintea mea, fiind vorba de o vacanță la plajă și căldură fix înainte de naționale. Cum ar fi să mă duc în sejurul cald cu bicla după mine și în loc să mă bucur de concediu, să mă antrenez!? Glumesc, desigur, o să mă bucur de plecare, de familie, de pauza de la muncă, și la naționale mă voi prezenta oricum, fără ambiții și apropos-uri de podium. Mai e până atunci și acolo. Deocamdată e joi, amiază, cald cu 25 de grade și am un gând să fug o oră la plimbare. Depind de teme și poate muncă, deși e o zi lejeră la birou. Urează-mi baftă, mă duc la pădure lângă Teiș să mă bronzez. Sper. Hai sporuri! 😁😁😁

Colegul Kai din Finlanda are doar 11 grade.

Dulce octombrie!

     Nu, nu, nu e roșu, să moară orcile de ciudă! E verde cu pete galbene spre maro de-amu'. Ceea ce place maxim la ochiu' meu. Maxim am zis, da!? Hai că sunt pe plus, nu am chef de muncă, am bifat o oră de bicicletă de dimineață și m-am energizat. Miroase a bicicleală de iarnă un pic, dar nu e stres. Înainte mă panicam, mămiiiica mea, vine frigul, ce mă fac, dar ce mă fac!? Păi mă îmbrac. Uite ce simplu e! Aș putea să mă dau de ceasul morților sau viilor cu struguri, aș putea să dau cu bazonul de asfalt, dar nu s-ar schimba vremea. E drept că nici afară nu e atât de frig, și chiar de ar fi rece, să zicem, tot e bine că e uscat. Știu, vine noiembrie umed numaidecât, dar las gândurile astea pentru atunci. Zic să ne bucurăm. Aseară am primit un nou premier. Deocamdată desemnat. Lumea zice resemnat, dar eu o contrazic. Din ce citesc și aflu, Luca Niculescu e avid de poziții, de statut, și e dispus la orice compromis ca să ajunga și el cineva. Zice-se că e educat, că e diplomat, dar eu nu am încredere în el. Nicușor a venit cu el de mână și ni l-a recomandat. La fel a făcut și cu dezastrul care suge măsele, Veștea. Nu e bine, domnule chestor, nu e bine. Unii se aplaudă, alții râd și nu se lasă păcăliți. Nu îți mai vine să iei pe nimeni de bun. Clar nu vrem sfinți pe care să îi aducem acasă să îi așezăm la masă, dar parcă nu mai vreau să mă conducă un păpușat al sistemului. Se dorește refacerea partidului-stat, USL de rit nou, care să aduca stabilitate. Eu când aud cuvântul ăsta mă destabilizez complet. Știm prea bine ce înseamnă. Stabilitate, consens de la Iliescu, uniune națională, interes național, fără extremiști la putere, numa' vrăjeli ieftine împachetate pro-occidental, nu pro-european. Mai au să o bage p-aia cu "nu ne vindem țara" și e tacâmul complet. Lumea noastră vrea să pupe Maga în coor. Dar MAGA e pe făraș, pierde grav alegerile de jumătate de mandat din SUA în noiembrie. Foc și jale. Cumva sistemul nostru alege mereu invers. Când a picat URSS in '91, Ilici voia să semneze pact cu Rusia, bine că nu era nimeni acasă când au sunat ei. Plus altele între timp. Acum, ei dau cu Rusia și MAGA, deși ambele sunt praf. Vine sistemul cu soluții "salvatoare" dar nu îl mai crede nimeni. Creditorii externi nu se mai lasă păcăliți. Ai noștri, bravi oșteni și melteni, încearcă să îi combine din nou, să îi mintă în față că se fac reforme, De aia l-au și pus pe Luca liberalul, pro-europeanul, să le ia ochii. Dar nu o să le meargă. Poate trece de parlamanent, dar va fi cu cântec. Să zicem că trece, apoi trebuie să facă reforme, altfel canci bani de la oricine. Am văzut o idee care mi s-a părut genială: în funcție de numirea la Ministerul Justiției vom știi dacă e paravan PSD sau e ceva serios. Îndoi-m-aș! Hai, gata cu cafeaua politică, înapoi la muncă. Sau nu, dacă ești liber azi! 

Păzea, că ne otrăvește Oculta!!!!!

Să trăim!

     Nu contează cum. Contează doar să trăim. Și pe urmă încercăm să facem ce putem ca să evoluăm, să fim mai bine, mai buni. Week-end-ul ăsta a fost normal, puțină spre deloc munca prin curte și casă, mărunțișuri, am ieșit cu bicla, am făcut teme, am citit, am urmărit campionatele europene de șosea. Dar duminică dimineața am aflat despre un camarad de drum care nu mai e. Tartorul Andronache. Nu prea mi-a venit a crede. El, la 54 de ani, un om uns cu toate alifiile, tăvălit și ridicat mai ceva ca un Hopa-Mitică, să nu mai fie? De la un accident pe bicicletă. Naaah, nu vreau să cred. Dar tot m-a răscolit. Ne cunoaștem de când mă dau cu bicicleta și era cel mai bun ciclist din județ, se antrena abitir și își aduna elevi să îi învețe să se dea mai bine. A încercat și cu mine dar ne-am luat de la niște idei contrare și ne-am lăsat în pace. Un om auto-didact, punea mâna unde trebuia și învăța să repare aproape orice. Un tată și soț devotat, își pierdea sănătatea în ture de noapte prin UK ca să aibă fata lui un viitor mai bun. Un exemplu pentru mulți în multe direcții. O să îi simțim lipsa cu siguranță. Dar întâmplarea mi-a lăsat un gust amar și din cauza circumstanțelor. Eu, în sensul giratoriu de la Doi Brazi, am avut 2 incidente, când numai norocul și frânele bune m-au ferit de accident, doar m-am tăvălit de unul singur, dar măcar nu am zburat peste mașini. El nu a avut șansa mea. Dar am observat și că nu avea cască, mereu când ieșea avea o cipilică. Nu l-am înțeles și nici acum nu am cum să fiu de acord cu abordarea simplistă. Eu am zburat de pe bicicleta la 40 la oră și am aterizat în cap. Casca s-a spart ca o coajă de ou în două, eu, viu. Dacă nu aveam casca, vă scriam de pe un norișor acum. Nu dau lecții nimănui, nu îl judec aici pe Andronache, fiecare face ce vrea cu viața lui, dar eu încerc să învăț din greșelile (cred eu) altora și să fiu mai în siguranță. Nu mă duc la înmormântare, o să merg la cimitir să îl salut, așa cum fac și cu Petrache. Deja sunt 3 băieți cicliști din Târgoviște care nu mai sunt printre noi: Petrache, Bădescu, Andronache. După ce că eram puțini, ne mai și rărim. Trăim într-o țară care nu că nu e făcută pentru bicicliști, nu e făcută pentru oameni, parol. Ne riscăm viețile de cum ieșim pe poartă sau ușă, facem cruci să ne întoarcem, evităm drumurile prea aglomerate, mergem prin păduri și coclauri, dar ca să evitam zonele periculoase are trebui să levităm sau să nu ieșim deloc. Huo, românia!

Prima mea cursă.

Nu ne mai facem bine!?

     Eu încă păstrez semnul întrebării și mirării, poate-poate. Se mai văd semne de bine în societatea de azi, nu disper, dar nici nu îmi fac prea mari speranțe ca să nu mi-o fur. Toată lumea e cu fundul în sus, nimic nu e bun sau bine, peste tot numai probleme, războaie, crize, nebunii. Eu dau vina pe propaganda rusă și chineză, poate și americană, cei care își doresc haos și destabilizare. E vorba de bani și putere și influență, atât. Ne panicăm că ne iau roboții viitorul, că inteligența artificială nu are nevoie de noi pe Terra. Eu nu merg atât de departe, poate că intervine instinctul de conservare și supraviețuire și nu pritocesc prea mult ideea asta. La muncă se anunță un 2027 problematic, deși unii șefi încearcă să ne liniștească. Eu mereu am fost mai neliniștit când a venit vorba de muncă. Nu e teamă că nu îmi găsesc de muncă, ci că aș putea să nu mai trăiesc la fel de bine ca acum. Dar nu am fost mereu așa de bine, deci nu mor dacă e mai greu o perioadă, că am mai trăit d-astea. E bine să ai un plan B, în caz de "Doamne-ferește!" să ai unde trage, sau de unde trage. Acum ceva timp, când a început războiul Rusiei împotriva Ukrainei, erau discuții cu arme nucleare și bubuială eternă, dar nu e nimeni atât de idiot să distrugă tot, inclusiv pe ai lui. Planul ăsta e diabolic, dar prost, nu se va întâmpla. Problema mea e că lumea nu mai realizează cât de bine ne-a fost, ni s-a urât cu binele, vorba 'ceea. Parcă suntem niște copii răsfătați, care au de toate și tot sunt nefericiți. Hai, că pe copii îi înțeleg, că nu îi duce capul. Dar chiar așa, toată societatea e plină de idioți care nu mai știu ce vor, deși au totul!? Sau tocmai pentru că au totul? O generație de nerecunoscători care va rămâne fără daruri, cel mai probabil. Dar nu pentru că le va fura cineva, deși sunt unii care lucrează intens la arestearea democrației și drepturilor omului. ci pentru că de bună-voie și nesiliți de nimeni, oamenii se vor încolona spre niște lagăre mentale de unde nu ne mai salvează nimeni. E nevoie de educație, de spirit critic, de colaborare și comuniune, altfel o să ne fure viitorul vreun lover-boy creat în laboratoarele sistemelor care lucrează în umbră pentru binele unora. Nu trebuie să renunțăm la capitalism, e cea mai puțin rea formă de organizare a societății, dar trebuie ajustat astfel încât să răspundă și corespundă nevoilor celor mulți și mai ales năpăstuiți. Da, sunt de acord cu impozitarea progresivă, cu taxarea bogăției și mega-bogației. De ce ești miliardar dacă nu faci bine societății, dacă nu ajuți oamenii aflați în nevoie!? Cum mai ziceau niște idioți că ei nu vor să plătească impozit pe casă și teren, că sunt ale lor. Dar ei nu trăiesc în pădure, izolat, ci într-o comunitate. La care contribui cu tot ce ai pentru că datorită ei ai tot ce ai, cumva. Cam serios subiectul pentru o dimineață de duminică liniștită, caldă și senină. E efectul cărții "1984" pe care am terminat-o aseară. Acum m-am apucat de alta, "Răzbunarea geografiei". Mă fac analist politic de luni. Sau poate mă înscriu intr-un partid. Vedem. Hai, la cafea și la aer, cat ne mai lasă vremea! Uraaaaaaaa!😀😀😀

Viitorul e verde. Bicla lui Wout după Vuelta 2026.