5 martie 2020

De ce bate vântul mereu din față?

     Pentru orice biciclist, vântul reprezintă principalul obstacol în drumul spre oriunde. Se știe că frecarea cu aerul solicită cel mai mare efort când pedalezi, multe din încercările de doborâre a recordurilor de viteză/distanță pe velodrom având loc la mare altitudine, unde aerul e mai rarefiat. Deși la munte, gravitația e cel mai mare Gică Contra atunci când ai de urcat . Dar azi mă voi referi doar la mersul pe plat în zone de șes, pentru că aici pedalăm cel mai des. Ete și rima! Mare poet!
Când mi-am luat prima bicicletă am înțeles imediat că vântul e ăl mai mare dușman, deși, odată cu Strava, am făcut multe alianțe pentru KOM. Obsedat, deh! Tata îmi zicea că pe bicicletă vântul bate mereu din față dar nu îl credeam.
     Pentru că am fost acuzat de superficialitate și slaba documentare a articolelor în care dezbat probleme serioase legate de bicicletă, am zis să răscolesc netul ca pe un sertar cu șosete desperecheate. Deși nu reprezint vreo instituție publică ca să fiu acuzat de dezinformare și manipulare, eu putând scrie oricum despre orice, că doar e blogul meu. Sictir, frustraților!
     Cele mai multe articole găsite ne învață cum să ne ferim de vânt și să fim mai eficienți. M-aș fi așteptat să găsesc un studiu făcut de olandezi sau belgieni, că p-acolo te cam suflă vântul indiferent de anotimp, dar keine articol. Un singur om s-a obosit să analizeze temeinic problema, ați ghicit, cercetător britanic. Omul, probabil foarte plictisit, a avut timp să măsoare efectele vântului asupra mersului cu bicicleta. Și a calculat că la o viteză de deplasare de 27 km/h, pe un traseu plat dus-întors, viteza medie e mai redusă cu 7% decât atunci când mergi fără vânt. Eu tot timpul credeam că indiferent de vânt, traseele cu întoarcere fac ca media să fie aceeași, ce pierzi cu vânt de față câștigi cu vânt de spate. Nț! Deci tata avea dreptate.
     E bine că știu acum că nu forma mea era de vină pentru ritmul slab, ci aerul. Frate, ce dens e pe unde mă plimb eu! Ca să nu mai zic de calitatea precară a asfaltului sau că nu am rulmenți ceramici de 2 mii de iepuroi.
     Ce poți face pentru a reduce efectele negative ale vântului e să cauți pe net, desigur. Unele soluții sunt la îndemână, să te faci mic pe biclă, să nu ai haine bufante, să alegi drumuri mai puțin expuse, să mergi în grup. Dar altele mi s-au părut de-a dreptul caraghioase, cel-mai-cel fiind să pedalezi pe trainer, cumva ca sfatul de a pedala în casă atunci când plouă, asa eviți chiloții uzi. Mai poți alege traseul și să ai vânt de spate, dar parcă ai vrea să ajungi acasă fără a face ocolul pământului.
     Părerea mea e să vezi partea plină a paharului și să consideri vântul un partener de antrenament, deși am avut ceva ture în care îmi iroseam energia înjurând condițiile adverse, de parcă tot universul dorea să mă țină pe loc. Dar și când prind vânt buuuuun, Traian Vuia scrie pe bazon! Hai cu decolarea!
Briza de kom

1 martie 2020

Granfondo de februarie în zi bisectă

     La două luni de la operație am reușit marea performanță de a completa provocarea unei ture de 100 km pe luna februarie. Am tot mers zilele astea și nu m-am resimțit în niciun fel, dar 100 km sunt o distanță considerabilă pentru un om în refacere ca mine. Plus că erau niște nori negri de supărare și nu îmi surâdea ideea să merg ud la oo atâta amar de vreme. Așa că nu am plecat singur de acasă, am plecat cu gândul să mă bucur de plimbare și să nu forțez.
     Si normal că nu mi-a ieșit. Om hotărât și perseverent, nu aș putea să mă țin de un plan nici dacă mă legi de el. Deci, la naiba cu toate calculele, mergem la plimbare, eu și gândul, forțăm cât putem și vedem ce va fi. Vreau să duc mărțișoare bunicilor mele, la Găești și la Pucioasa, și mamei. Doamna mea a fost deja delectată cu un "mărțișoa diu fliu-fliu", așa că am bilet de voie. Si a fost și ideea ei să mă plimb azi, ca duminică să stăm liniștiți în curte cu cei doi noi căței. Buuună treabă!
     Nori urâți, soare fricos, vânt belicos. Auspicii nefavorabile, dar amu' am plecat. Si ce să vezi, doar vântul m-a zăpăcit, ceva împotriviri până la Găești și apoi de la Târgoviște la Pucioasa și înapoi. Dar am facut-o. Cum adică pe cine!? Pe ea, suta (de km). Cam greuț, mai ales la obrăjorii șifonați de cei 39 de anișori. Plus că scarabele au cam suferit după 70 de km, dar o fo beeene, vărule! Demult nu am mai trăit așa o bucurie în timp ce pedalez, chiar cu vânt de față. Am înjurat câțiva idioți, m-au fugărit niște câini nervoși, m-am pitit de vânt în spatele oricărui petic de tir, am suferit și am gâfâit, dar am ajuns la liman. Mai am de muncă și nu știu cum vor decurge lucrurile în continuare, dar am de gând să bifez niște concursuri, mai pe lejer, așea, că doar nu îmi scade rangul. Atunci să vezi povești, că o să am timp de contemplări idioate și meditații parasolare, de o să-mi cereți rețeta!
     Azi a fost și despre primavară și soare, despre familie și bucurie, despre oamenii din jurul meu care mă motivează și mă susțin, dar mă și critică și mă corectează, astfel încât să nu devin mai important decât sunt, deja. 😃😃😃
     Titlul pregătit pentru acest post era "Dig deep!", aveam și poza potrivită. Pentru că asta facem, când vrem să reușim ceva, trebuie să căutam adânc în sufletul nostru acea fărâmă de speranță, acel licăr de luptător, și să mai muncim un pic, să mai dăm o lopată, o pedală. Un fel de "hai că se poate!". Acesta va fi anul meu de căutător de putere și speranță, de miner al sufletului în bezna galeriilor vieții.
Cicliști deghizați

26 februarie 2020

Lecții de viață (I)

     Acum ceva timp, un coleg drag îmi spunea că ar trebui să mă fac "motivational speaker", că prea vorbeam cu pasiune despre crezurile mele și părea că am dreptate în tot ce spun. Despre viață, despre muncă, despre bicicletă. Nu avea nimic de câștigat de pe urma mea, deci nu mă aburea. Provenind din medii diferite, eu economist, el inginer, nu eram buni colegi pentru că ne lega munca, ci o pasiune comună pentru motociclete. Așa că a fost foarte ușor să construim o relație foarte deschisă, sinceră, fără beneficii. Mereu cand ne întalneam pe holurile clădirii de birouri în care ne pierdeam zilnic viața, câte 9 ore, stăteam de vorbă despre verzi și uscate, dar în special despre probleme. Pe care eu le abordam direct, optimist, fără rezerve de confidențialitate, și le puneam pe toate în plan secund, accentuând doar bucuria de a trăi. Nicidecum nu pot fi motivational speaker, că nu am cum să adun într-o sală doar oameni cu care am o pasiune comună, la care să ajung mai ușor. Și nu pot să mă apuc să conving oamenii de ceea ce cred eu că e bine, nu am nici timp și nici chef, dar pot să vorbesc din propria experiență și așa poate oamenii văd o nouă perspectivă asupra lucrurilor și își fac viața mai frumoasă. Nu datorită mie, ci datorită lor, că scot capul din nisip și văd mai departe de fluturaș, mașină, telefon, laptop, facturi, trafic. 
     Această bucurie de a trăi e in fiecare din noi, optimismul se creează în timp, fără pastile, dar cu muncă și determinare, cam ca la ciclism. Dacă nu muncești și nu te ridici când cazi, nu ai cum să ajungi acasă sau la linia de finish. Era o vorbă, că viața e ca mersul pe bicicletă. Ca să rămai drept, trebuie să pedalezi. Eu asta fac în fiecare zi, dau pedală după pedală. Dar mai fac și pană, și mă enervez, dar repar problema, păstrându-mă pozitiv, și merg mai departe. Evident că nu reușesc mereu să rămân pozitiv, la naiba, așa că beau o bere. Cea mai bună pastilă ca să uiți de pene! 😃😃😃
     E foarte simplu să te plângi de probleme, toți le avem pe ale noastre. Nu mai avem timp azi să ascultăm problemele celorlalți, ale noastre sunt cele mai importante. Eu am cele mai mari probleme! Zău!? Ia uită-te in jur! Nu, nu te înjur, uită-te în jur! Este că sunt alții cu probleme mai mari decat ale tale?! Ia șterge-ți mucii și lacrimile inchipuite și ieși afară din casă, fă câtiva pași, respiră. Vezi, nu ești mort! Bagă niste viată și încearcă să stai pe plus!
     Tata îmi zicea o vorbă interesantă: oamenii dau sfaturi pentru că nu știu să dea exemple. Hmmm, păi atunci vino cu mine să vezi cum trăiesc și gândesc, hai la o tură cu bicicleta sau hai să bem o cafea. O să îți povestesc cum am ajuns eu la starea de liniște din prezent, deși am probleme la fel de mari ca ale tale. Dar nu mă plâng! Pe câți nu ați auzit plângându-se de locul de muncă sau de relația pe care o au? In loc să schimbe relația și jobul, stau și se plâng ca niște babe, mai au să aprindă lumânări și să dea acatiste. Doamne ferește! 
     Băăăăă, oameni buni, e așa de simplu să îti plângi de milă, dar nu rezolvi nimic. Corect, nici dacă râzi ca tâmpitul nu se rezolvă problemele, dar măcar trece ziua altfel. Acum mult timp am trăit o experientă neplăcută care m-a făcut să apreciez altfel ce am. Nu mai zic că era cât p-aci să dau colțul de la o banală operație de apendicită, să mă vezi acum ce bucuros sunt că mă trezesc dimineața! E adevărat că și mersul cu bicicleta mă ajută foarte mult în combaterea tristeții sau stresului, dar sunt sigur că fiecare are oaza lui de liniște unde reușește să vadă soarele. Caut-o și tu, păstreaz-o și nu renunța la gândul că toate se rezolvă, trebuie doar să crezi!
Evoluție firească