Acum ceva timp, un coleg drag îmi spunea că ar trebui să mă fac "motivational speaker", că prea vorbeam cu pasiune despre crezurile mele și părea că am dreptate în tot ce spun. Despre viață, despre muncă, despre bicicletă. Nu avea nimic de câștigat de pe urma mea, deci nu mă aburea. Provenind din medii diferite, eu economist, el inginer, nu eram buni colegi pentru că ne lega munca, ci o pasiune comună pentru motociclete. Așa că a fost foarte ușor să construim o relație foarte deschisă, sinceră, fără beneficii. Mereu cand ne întalneam pe holurile clădirii de birouri în care ne pierdeam zilnic viața, câte 9 ore, stăteam de vorbă despre verzi și uscate, dar în special despre probleme. Pe care eu le abordam direct, optimist, fără rezerve de confidențialitate, și le puneam pe toate în plan secund, accentuând doar bucuria de a trăi. Nicidecum nu pot fi motivational speaker, că nu am cum să adun într-o sală doar oameni cu care am o pasiune comună, la care să ajung mai ușor. Și nu pot să mă apuc să conving oamenii de ceea ce cred eu că e bine, nu am nici timp și nici chef, dar pot să vorbesc din propria experiență și așa poate oamenii văd o nouă perspectivă asupra lucrurilor și își fac viața mai frumoasă. Nu datorită mie, ci datorită lor, că scot capul din nisip și văd mai departe de fluturaș, mașină, telefon, laptop, facturi, trafic.
Această bucurie de a trăi e in fiecare din noi, optimismul se creează în timp, fără pastile, dar cu muncă și determinare, cam ca la ciclism. Dacă nu muncești și nu te ridici când cazi, nu ai cum să ajungi acasă sau la linia de finish. Era o vorbă, că viața e ca mersul pe bicicletă. Ca să rămai drept, trebuie să pedalezi. Eu asta fac în fiecare zi, dau pedală după pedală. Dar mai fac și pană, și mă enervez, dar repar problema, păstrându-mă pozitiv, și merg mai departe. Evident că nu reușesc mereu să rămân pozitiv, la naiba, așa că beau o bere. Cea mai bună pastilă ca să uiți de pene! 😃😃😃
E foarte simplu să te plângi de probleme, toți le avem pe ale noastre. Nu mai avem timp azi să ascultăm problemele celorlalți, ale noastre sunt cele mai importante. Eu am cele mai mari probleme! Zău!? Ia uită-te in jur! Nu, nu te înjur, uită-te în jur! Este că sunt alții cu probleme mai mari decat ale tale?! Ia șterge-ți mucii și lacrimile inchipuite și ieși afară din casă, fă câtiva pași, respiră. Vezi, nu ești mort! Bagă niste viată și încearcă să stai pe plus!
Tata îmi zicea o vorbă interesantă: oamenii dau sfaturi pentru că nu știu să dea exemple. Hmmm, păi atunci vino cu mine să vezi cum trăiesc și gândesc, hai la o tură cu bicicleta sau hai să bem o cafea. O să îți povestesc cum am ajuns eu la starea de liniște din prezent, deși am probleme la fel de mari ca ale tale. Dar nu mă plâng! Pe câți nu ați auzit plângându-se de locul de muncă sau de relația pe care o au? In loc să schimbe relația și jobul, stau și se plâng ca niște babe, mai au să aprindă lumânări și să dea acatiste. Doamne ferește!
Băăăăă, oameni buni, e așa de simplu să îti plângi de milă, dar nu rezolvi nimic. Corect, nici dacă râzi ca tâmpitul nu se rezolvă problemele, dar măcar trece ziua altfel. Acum mult timp am trăit o experientă neplăcută care m-a făcut să apreciez altfel ce am. Nu mai zic că era cât p-aci să dau colțul de la o banală operație de apendicită, să mă vezi acum ce bucuros sunt că mă trezesc dimineața! E adevărat că și mersul cu bicicleta mă ajută foarte mult în combaterea tristeții sau stresului, dar sunt sigur că fiecare are oaza lui de liniște unde reușește să vadă soarele. Caut-o și tu, păstreaz-o și nu renunța la gândul că toate se rezolvă, trebuie doar să crezi!
 |
| Evoluție firească |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu