La două luni de la operație am reușit marea performanță de a completa provocarea unei ture de 100 km pe luna februarie. Am tot mers zilele astea și nu m-am resimțit în niciun fel, dar 100 km sunt o distanță considerabilă pentru un om în refacere ca mine. Plus că erau niște nori negri de supărare și nu îmi surâdea ideea să merg ud la oo atâta amar de vreme. Așa că nu am plecat singur de acasă, am plecat cu gândul să mă bucur de plimbare și să nu forțez.
Si normal că nu mi-a ieșit. Om hotărât și perseverent, nu aș putea să mă țin de un plan nici dacă mă legi de el. Deci, la naiba cu toate calculele, mergem la plimbare, eu și gândul, forțăm cât putem și vedem ce va fi. Vreau să duc mărțișoare bunicilor mele, la Găești și la Pucioasa, și mamei. Doamna mea a fost deja delectată cu un "mărțișoa diu fliu-fliu", așa că am bilet de voie. Si a fost și ideea ei să mă plimb azi, ca duminică să stăm liniștiți în curte cu cei doi noi căței. Buuună treabă!
Nori urâți, soare fricos, vânt belicos. Auspicii nefavorabile, dar amu' am plecat. Si ce să vezi, doar vântul m-a zăpăcit, ceva împotriviri până la Găești și apoi de la Târgoviște la Pucioasa și înapoi. Dar am facut-o. Cum adică pe cine!? Pe ea, suta (de km). Cam greuț, mai ales la obrăjorii șifonați de cei 39 de anișori. Plus că scarabele au cam suferit după 70 de km, dar o fo beeene, vărule! Demult nu am mai trăit așa o bucurie în timp ce pedalez, chiar cu vânt de față. Am înjurat câțiva idioți, m-au fugărit niște câini nervoși, m-am pitit de vânt în spatele oricărui petic de tir, am suferit și am gâfâit, dar am ajuns la liman. Mai am de muncă și nu știu cum vor decurge lucrurile în continuare, dar am de gând să bifez niște concursuri, mai pe lejer, așea, că doar nu îmi scade rangul. Atunci să vezi povești, că o să am timp de contemplări idioate și meditații parasolare, de o să-mi cereți rețeta!
Azi a fost și despre primavară și soare, despre familie și bucurie, despre oamenii din jurul meu care mă motivează și mă susțin, dar mă și critică și mă corectează, astfel încât să nu devin mai important decât sunt, deja. 😃😃😃
Titlul pregătit pentru acest post era "Dig deep!", aveam și poza potrivită. Pentru că asta facem, când vrem să reușim ceva, trebuie să căutam adânc în sufletul nostru acea fărâmă de speranță, acel licăr de luptător, și să mai muncim un pic, să mai dăm o lopată, o pedală. Un fel de "hai că se poate!". Acesta va fi anul meu de căutător de putere și speranță, de miner al sufletului în bezna galeriilor vieții.
Si normal că nu mi-a ieșit. Om hotărât și perseverent, nu aș putea să mă țin de un plan nici dacă mă legi de el. Deci, la naiba cu toate calculele, mergem la plimbare, eu și gândul, forțăm cât putem și vedem ce va fi. Vreau să duc mărțișoare bunicilor mele, la Găești și la Pucioasa, și mamei. Doamna mea a fost deja delectată cu un "mărțișoa diu fliu-fliu", așa că am bilet de voie. Si a fost și ideea ei să mă plimb azi, ca duminică să stăm liniștiți în curte cu cei doi noi căței. Buuună treabă!
Nori urâți, soare fricos, vânt belicos. Auspicii nefavorabile, dar amu' am plecat. Si ce să vezi, doar vântul m-a zăpăcit, ceva împotriviri până la Găești și apoi de la Târgoviște la Pucioasa și înapoi. Dar am facut-o. Cum adică pe cine!? Pe ea, suta (de km). Cam greuț, mai ales la obrăjorii șifonați de cei 39 de anișori. Plus că scarabele au cam suferit după 70 de km, dar o fo beeene, vărule! Demult nu am mai trăit așa o bucurie în timp ce pedalez, chiar cu vânt de față. Am înjurat câțiva idioți, m-au fugărit niște câini nervoși, m-am pitit de vânt în spatele oricărui petic de tir, am suferit și am gâfâit, dar am ajuns la liman. Mai am de muncă și nu știu cum vor decurge lucrurile în continuare, dar am de gând să bifez niște concursuri, mai pe lejer, așea, că doar nu îmi scade rangul. Atunci să vezi povești, că o să am timp de contemplări idioate și meditații parasolare, de o să-mi cereți rețeta!
Azi a fost și despre primavară și soare, despre familie și bucurie, despre oamenii din jurul meu care mă motivează și mă susțin, dar mă și critică și mă corectează, astfel încât să nu devin mai important decât sunt, deja. 😃😃😃
Titlul pregătit pentru acest post era "Dig deep!", aveam și poza potrivită. Pentru că asta facem, când vrem să reușim ceva, trebuie să căutam adânc în sufletul nostru acea fărâmă de speranță, acel licăr de luptător, și să mai muncim un pic, să mai dăm o lopată, o pedală. Un fel de "hai că se poate!". Acesta va fi anul meu de căutător de putere și speranță, de miner al sufletului în bezna galeriilor vieții.
 |
| Cicliști deghizați |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu