Mobilitatea urbană

     Conceptul ăsta e atât de întâlnit în societățile civilizate încât ești demodat dacă te apuci să faci un plan de dezvoltare comunitară fără a lua în calcul și acest aspect. Și oamenii ăștia sunt chiar avansați, frăție, punând accent pe factorii sociali, economici și chiar culturali ai dezvoltării comunităților pe care le conduc și de care sunt responsabili. 

     Citind articole despre bicicletă scrise de oameni de știință americani începi cumva să îți schimbi părerea despre unul din cele mai comode popoare. Sau mai degrabă presupuse a fi comode. Avem imaginea unei nații care înfulecă o găleată de burgăi doar ca să își încălzească stomacul. Dar sunt foarte mulți americani ce folosesc bicicleta pe post de mijloc principal de transport. Și nu sunt săraci, la naiba.

     E, ideea e că, indiferent de ponderea lor, autoritățile îi iau în considerare atunci când fac planurile urbanistice și încearcă să găsească modalitățile cele mai eficiente și mai sigure pentru a-i ajuta pe oameni să se deplaseze. Pe mine mă interesează doar de bicicletă, pentru că, după umila-mi părere și plăcere, e cel mai eficient și sănătos mijloc de transport în oraș. Normal că sunt situații când trebuie să folosești alt mijloc și găsești alternativa. Sunt puține orașele în care bicicleta este centrul universului și toate planurile de dezvoltare sunt gândite astfel, dar e interesant de citit despre orașe gândite pentru mașini și care acum acceptă și varianta pe două roți.

Bulevard pentru biciclete în SUA

     În SUA, se investesc mulți bani în cercetarea mobilității urbane a populației care folosește bicicleta. Se fac studii aprofundate despre preocupările bicicliștilor legate de trafic și se acționează în consecință. Oamenii vorbesc acolo de bulevarde pentru bicicletă. Străzi cu trafic redus, dar cu limita de viteză între 30 și 45 km/h, cu prioritate pentru biciclete, drumuri cumva secundare, prin cartiere, care îți oferă posibilitatea ție ca biciclist să mergi pe drumuri mai puțin circulate și mai sigure. Oamenii au înțeles că trebuie să oferi un mediu sigur celor care merg cu bicicleta, să nu mai simți că ai nevoie de curaj (sau poate nebunie) să te deplasezi pe două roți. 

     În marile orașe e mai greu să rupi o bandă de la mașini pe care să o folosească doar bicicliștii. Așa că se caută rute alternative, apropiate, pe unde să poți merge liniștit, chiar și cu mașini pe stradă. Cercetătorii au observat că folosirea acestor bulevarde pentru biciclete a dus la creșterea numărului de bicicliști, dar în special de bicicliste, cele mai multe trecute de prima tinerețe. Care tanti erau însoțite de copii sau nepoți. Tare, nu?! Nu mai spun că s-a înregistrat și o creștere a valorii economice a locuințelor aflate pe aceste bulevarde. O porcărie, nu-i așa?!

     Știu ca e greu să concepem existența unei astfel de gândiri și în România, dar trebuie să avem modele deja testate de alții, pe care să le adaptăm la islazul nostru mioritic. Îmi dau seama ce cale lungă avem de parcurs până la acest grad de civilizație. Mai ales când un articol asemănător despre România ar purta titlul "Imobilitatea urbană". 

3 luni de la operație. Viața altfel.

     Pfuuu, au trecut 3 luni de când mă tăiai la burtă. Au fost 3 luni de viață schimbată, program dat peste cap, pauză forțată de orice, mâncare aleasă, dar nu aveam cum să stau mai mult de o lună departe de marea mea pasiune pe două roți. Bicicleta nu putea lipsi, chiar și în cele 30 de zile de pauză completă de la efort. Am băgat curse de ciclism la tv și am recuperat tot timpul pe care îl ratasem anul trecut când mă plimbam. Deci nu a fost așa de greu, deși când îi vedeam pe baieți cum o ard cu talent, eu luam forma canapelei. Ca să nu mai zic ce fierbeam când vedeam 15 grade plus în ianuarie și eu mă uit lung la toate bicicletele mele fără să pot face nimic. 

     A fost o încercare grea, dar nu imposibilă, am petrecut mai mult timp cu familia și am învățat că se poate trăi și fără bicicletă. Știu că sună extrem venind din gura unuia care nu concepea să treacă o zi fără o amărâtă de pedală, dar viața te trece prin niște experiențe care îți mai schimbă perspectivele. Bine, eu vorbesc acum după ce am stat doar o lună fără biclă. Deh, eroul de pe urma războiului. Ideea e că nimic nu e garantat, luăm totul așa cum vine și ne adaptăm.

     Cum e și situația de față, cu antrenamente indoor. Vă dați seama, eu mor acum de bicicletă! Asta pentru că nu e nimeni din familia mea lovit la sănătate. Din păcate, suntem atinși la buget, se anunță vremuri grele din punct de vedere economic, șomaj tehnic sau concediu fără plată. Nu ai un sindicat care să te susțină, ești pe cont propriu, la naiba! Dar așa e viața la corporatie, fiecare pentru el, fără nicio congruență în acțiune, ai cubicul tău și aștepți să treacă furtuna fără să te uzi prea tare! Vezi colegi luați de curent, te poate lua și pe tine! De aia e bine să ai o rezervă, o soluție financiară care să te ajute să plutești. La naiba, singura variantă pe care o pot aplica e să fumez ceva bun, să vezi plutire pe urmă! Îți dă de gândit situația asta extraordinară, trăim vremuri grele, care ne încearcă. Sigur că vom ieși mai puternici și din asta, dar se vor înregistra victime. Și vor fi multe, peste tot. 

     Nota nu are cum să fie pozitivă, gravitatea situației întrece orice încercare anterioară. Nu putem decât să ne întărim, să ne bem mințile câteodată, să băgăm trainer (sau zwift cine are smart trainer), să aplicăm regulile de sănătate cerute și să ne rugăm. Hai să fie bine!

p.s. La revizuirea textului am observat de câte ori am folosit cuvantul "fără". Cred că așa se va defini perioada următoare: FĂRĂ!

twowheelarmy.com

5 motive pentru care ai putea să nu mergi cu bicicleta la muncă

     Niiii la el, păi parcă trebuia să promovezi mersul pe bicicletă, nu să-l combați! Hooo, briee, că nu m-a plătit nimeni, încă, să arunc cu piuneze pe pistele visate, nu laud Zeul conservă ca aici, la naiba! Vreau doar să prezint și partea mai puțin distractivă a ciclismului de navetist. De aici și titlul. Nu știu cum funcționează psihologia inversă, eu sunt pe tratament medicamentos și zburd cu rețete în regulă. Și vorbesc și din experiențe proprii, nu doar din auzite.

    Pe primul loc, Mama Natură. Sau când îi dă cu fulgere și tunete, Muma Natură. Rareori se întâmplă să ajungi perfect uscat la birou, ori te plouă ori e cald și transpiri. Plus că dacă ai ghiozdan, garantat ești ud. Am pățit-o de atâtea ori, dar doar pentru că aveam o pornăciune de single-speed fără portbagaj sau genți laterale. Sărăkie! Clar că poți combate efectele adverse ale vremii, cu haine potrivite și un duș la serviciu, echipare completă a bicicletei sau un motoraș electric. Fără duș la birou, eu am abuzat de toaleta persoanelor cu dizabilități. Am o scuză.
     Pe doi avem riscul de furt. Din păcate, la noi se mai și fură bicle, nu doar se vând bicle furate, ce să vezi! Nu am pățit dar știu oameni lăsați pe jos. Nasoală fază. Soluții sunt mai multe: iei bicla în birou, pază la rastel, parcare închisă. Eu cu single-speed, de multe ori murdar, nu prea aveam emoții d-astea, dar altă biclă nu am lăsat niciodată afară, indiferent de încuietoare.

     Pe locul trei vine partea mecanică. Cel mai nasol e când te mai și grăbești și faci pană. Dar nu orice pană, că aia se face în 10 minute max. D-aia cu bubuitură și cauciuc tăiat. Plus Muma Natură spumoasă și ploioasă. La Tărtășești! Să trăiești, Mancuso! Luni dimineață, ploaie, eu ud pân' la oo, plus ghiozdan și biclă. Cine să mă ia la ocazie în halul ăsta?! Frate, 3 minute am stat, o dubă m-a dus până la un metrou. Aici, Gardianul stelar a zis că e oră de vârf și nu poți cu bicla. Desfac roțile și le leg pe ghiozdan, iau cadrul în mână și am trecut. 1-0 pentru optișpe ani de școală.
     Pe patru aș trece pericolele din trafic, că pleci spre Pipera și ajungi în garsonieră la Ghencea, din cauza vreunei tute grăbite, dar am dezbătut deja subiectul și suntem de partea corectă a baricadei, știm reguli de circulație, știm să ne ferim, deci nu murim. Deloc.
     Mai erau motive, legate de costuri, că nu e deloc ieftin să faci naveta cu bicicleta, dar aici eu zic că depinde de fiecare cum se organizează și ce pretenții are. Poți să o arzi low budget fără să rămâi în drum, dacă ai minimum de cunoștințe și investești niște timp în întreținere.
     Cineva se mai plângea că nu prea poți schimba programul, dacă nu trăiești într-un oraș prietenos cu bicicliștii, că nu prea poți lăsa bicla oriunde. La naiba, nu o lași nicăieri și tot programul îl faci plecând de la ideea asta. Gata, am rezolvat dilema!
     Vaaaaai, și la final am păstrat idioțenia supremă! Cine merge cu bicicleta la muncă e socialist, că doar europenii sunt toți socialiști, deci nașpa. Cum să mergi la birou la corporație cu un mijloc de transport "roșu"?! Nu prea pot combate așa o "ideologie de dreapta" decât cu o înjurătură, dar o țin pentru mine. Tot aici aș include și tâmpenia că nu ții la imaginea ta dacă mergi la birou pe bicicletă, în costum. Eu cred că ieși mai șifonat după 2 ore în Passat decât după 30 de minute pe Pegas.
     Hai că n-am aberat prea mult nici azi. Să fie navetă pe bicicletă, zic! Fiat lux.

Adevărata față a navetei cu bicicleta