Percepții

     Căldura mare! Și plictiseală și mai mare, mon cher! Sau mes chers, adică scumpii mei! Vă alint, așea, de miercuri după-amiază. Am ședință de dimineață și m-a luat capul. Am mai apucat să fac și câteva chestii în micile pauze, mă bucur că am reușit să bag o vizită la mamaia mea, care e cea mai mamaie și cea mai a mea, parol! Ceva vânt, un camion lent care m-a purtat până pe la 80 la oră, rachetă Patriot sol-sol am fost, pe plat. Normal că eram pe plus de dimineață, dar ședințele astea pe toată ziua, cu mici pauze, mă cam solicită. Chiar apuc să mai bântui campiile verzi în timp ce lumea vorbește, sunt timpi morți și pot să mai aberez pe blog. Și am ajuns la partea cu percepții. Chiar mă gândeam că mersul pe bicicletă e periculos, dar eu nu îl mai percep așa. Am dezbătut deja partea asta aici, sigur că nu voi încerca să te conving că nu e periculos să mergi cu bicicleta. Și nu doar pe drumurile publice, tocmai ce am aflat in week-end de un biciclist care și-a pierdut casca pe la munte, pe un drum normal. Cică viteza a fost de vină! Cineva îmi zicea odată că întâi înveți să mergi pe bicicletă și abia pe urmă înveți să mergi repede. Departe de mine să mă dau mai rotund decât o lună plină, am și eu căzăturile mele din cauza vitezei, dar nu strică niciodată să fii mai atent, doar un pic mai atent.

      Ideea articolului mi-a venit de dimineață, pe drum, când erau destul de multe tiruri pe lângă mine. Poate alții se sperie și au o senzație de disconfort când simt tirul la coor, dar eu sunt pe dos, adică mă bucur cand văd în retrovizoare o umbră mare care se apropie, că știu că îmi mai crește viteza medie. Sigur că mai am și eu emoții, sigur că îmi pune viața în pericol un idiot cu C care nu are chef să mă ocolească regulamentar și-mi intră bazonu-ntre obraji, dar m-am obișnuit. Am tot ieșit și am avut tot felul de experiențe neplăcute, dar asta nu m-a împiedicat să mă dau în continuare pe drumurile naționale ale patriei. Cred că a contat și abordarea mea, veșnic pozitivă și doar uneori pusă pe scandal. Bine, fie, veșnic pusă pe scandal! Cum văd tirul, cum încolțește un zambet, deși de multe ori e însoțit de o strângere de sfincter. Sănătate curată! Dar nu îmi miroase a nasoale, zău! Zewa deluxe! Mă gândesc că așa e și cu multe aspecte ale vieții noastre terne, pigmentată cu pastile de râs și asezonată cu tampoane pentru plâns. 

     Fiecare situație prin care trecem are o anumită semnificație și dezvoltă o anumită trăire și simțire. Dar parcă eram proprietarii corpului nostru. Păi să fim, zic! Să controlăm efectele, prin abordarea pozitivă și perpetuum optimistă a tuturor problemelor. Sigur că nu o să râzi din prima la o șicanare în trafic a unui bizon, dar crede-mă că nu te mai expui la fel de mult dacă nu te enervezi la fel și tratezi problema mai relaxat, mai distant. Nu zic să ne automatizam în niște idioți robotizați și mecanizați, tre' să rămânem cât mai umani cu putință. Dar parcă nu îmi surâde ideea să dau în zbenguieli mentale prin curte pe la Bălăceanca din cauza altora. Dacă nu îi pot controla pe ceilalți, atunci să încerc să mă controlez pe mine. E mult de muncă, eu lucrez de ceva timp, ani buni de când tot mă zbat să fiu pe plus în viața mea, ca să mă pot odihni mai bine și să mă refac mai repede pentru următorul antrenament. Și sigur, pentur familia mea. Că la muncă văz' că livrez indiferent de plusuri sau minusuri la psihic, merge pontajul. Așa că încă rezist fără cămăși albe cu mâneci legate la spate, clar mă ajută și bicicleta, dar mă antrenez zilnic pentru lupta cu minusurile generate de alții, adresate mie. Mai bine mă mut nicăieri și nu mai primesc astfel de "pachete"! Hai cu tratamentul de la distanță, doctore! Distanță fizică, nu socială, desigur! 

pinterest.com

Istoria tricourilor

     Frate, o să o dăm în modă și pălăvrăgeală "eftină". E clară treaba că bate vântul în podul gol din capul meu. Lasă că îmi pun eu termopane și gata "corentul". Nu îmi place moda, dar am o afinitate pentru tricouri. Nu ude, nu e un articol dubios! 😃 Cumva, treaba asta e destul de serioasă și are o istorie, pentru fiecare mare tur existând un tricou distinctiv pentru lider. E adevărat că sunt mai multe culori și tricouri în fiecare mare tur, dar eu mă voi ocupa de cel mai important, acela care e purtat de liderul din clasamentul general. Ideea a pornit de la faptul că lumea nu știa cine e liderul cursei în zilele de alergare, era praf, erau haine de diferite culori, echipe și echipamente. Așa că era nevoie de o identificare ușoară a liderului, ca să îl știe lumea, frate! Și să îi ceară autografe, desigur. Mai greu cu selfiurile, că era un aparat foto cât o casă!

     Începuturile erau gri, indiferent de tur, așa că o să colorăm articolul în galben prima oară, cu Turul Franței. Cel mai prestigios tur dintre cele trei mari, o adevărată sărbătoare închinată ciclismului, umbrită însă de scandalurile de dopaj și anumite probleme legate de interese fățișe ale organizatorilor pentru bani și influență. Cineva zicea că orice publicitate, negativă sau pozitivă, este bună, că sporește interesul și atrage bani. Nu știu ce să zic, dar ciclismul câștigă în popularitate pe zi ce trece, și datorită spectacolului oferit de gladiatorii moderni așezați în șa, sau ridicați, depinde de fiecare cum merge. Asa că lumea e cu ochii pe ăia buni ca pe butelie. Și chiar așa, buteliile erau galbene la un moment dat!               

     Acest tricou are numele din apa de botez "maillot jeune", citește așa: ma-io jon 😃😃 Dude, French it uuuup! Hai că parlim și franțuzește. Istoria lui începe in 1903, la primul tur al Franței. Câștigătorul de atunci, Maurice Garin, purta o brățară verde ca semn al dominației sale, dar jurnaliștii se plângeau că le e greu să îl distingă în pluton, așa că, dupa vreo 10 ani, in 1913, apar primele însemnări despre tricoul galben. Belgianul Philippe Thys a fost rugat de organizatorul cursei, Henri Desgrange, să poarte un tricou colorat. Acesta a refuzat inițial, spunând că va fi foarte ușor de reperat de concurenții direcți, dar la cerințele directorului său, a cedat insistențelor și s-a îmbrăcat cu dedicație. Potrivit surselor oficiale ale Turului, primul tricou galben a fost purtat în 1919 de liderul cursei, Eugene Christophe. Galbenul a fost ales pentru a marca primul sponsor al turului, L'Auto-Velo, un ziar care era printat pe hârtie galbenă. Au fost si ceva controverse la început, pe lângă faptul că era din lână, mai era și galben si cel care îl purta arăta ca un canar. 😃😃

Care e galben, frate? 

     Pentru că îmi plac cifrele și mai puțin cuvintele, o să bag și ceva date legate de numărul de zile în galben, așa, de dragul statisticii. Cele mai multe zile petrecute în galben se adună în dreptul lu Eddy Merckx, 96 la număr, care a adunat și 5 victorii în clasamentul general. Pe doi vine Bernard Hinault cu 75 de zile și pe trei Miguel Indurain cu 60 de zile în galben, ambii având tot 5 victorii in Marea Buclă. Un rutier foarte iubit și respectat care apare în acest top este Fabian Cancellara, ciclistul cu cele mai multe zile în galben, 29, dar fără o victorie la general. Ar părea frustrant, dar omul a zis că nu ar fi avut cum să se lupte la clasamentul general câtă vreme abilitățile de cățărător îi lipseau aproape cu desăvârșire. Oricum, tare! Apare și un italian p-aici, cu 34 de zile în galben și 2 victorii in Tur, Ottavio Bottecchia. Grande! Primul ciclist care apare în listă și e încă activ e britanicul Chris Froome, cu 59 de zile în galben și 4 victorii. Cel mai bun ciclist, după părerea mea, care nu apare în lista noastră este Lance Armstrong, care a adunat 7 victorii în Turul Franței, dar i-au fost retrase titlurile din cauze nu prea clare, cică de la dopaj, dar ceilalți se dopau și ei, dar nu au pățit nimic. La naiba! Americanul a strans 83 de zile în galben, fiind de fapt pe locul 2 all time! Huoooooo WADA și UCI! 

     Acum ne ocupăm de "come si dice", adică Italia lui Raducioiu. "Maglia rosa" se cheamă, "Rosa" se citește "roza", deci, roz. Sună a LGBT, dar mie chiar îmi place rozul. Turul Italiei se cheamă "Giro", adică tur, simplu. Turul Italiei a avut prima ediție în 1909, dar tricoul roz al liderului din clasamentul general a apărut abia în 1931. Sponsorul principal și organizator al cursei era Gazzetta dello Sport, era și este tipărit pe hârtie roz, asa că alegerea culorii a fost simplă. La fel ca în Turul Franței. Francesco Camusso e primul om din istorie care a purtat tricoul roz, câștigând Giro în 1931. Cele mai multe victorii în Giro, 5, au fost obtinute de Fausto Coppi, Eddy Merckx și Alfredo Binda, dar cel din urmă nu a avut noroc decât la un singur tricou, câștigând 4 tururi înainte de 1931. Mamma mia, ce ghinion! La numărul de zile în roz, conduce detasat Merckx, cu 77 de zile, urmat de Moser cu 57, Gino Bartali având 50 de zile în roz. Cam scurt paragraf cu tricoul roz, să mai caut chestii! Bun, cică primul care a purtat tricoul roz (nu neapărat câștigat ca lider al turului) a fost Luigi Ganna, un cărămidar din Lombardia. Iar cel mai tânăr câștigător al tricoului roz a fost Fausto Coppi, care avea mai puțin de 21 de ani. Au fost cicliști care au purtat tricoul roz pe durata întregului tur: Merkx, Alfredo Binda, Costante Girardengo și apoi Gianni Bugno. O altă chestie importantă este că ultima etapă se termină mereu în Milano, cartierul general al Gazzetta dello Sport.

Il Pirata - Marco Pantani

     Hablas espanol? Nu, nu, nu vreau să vă vând căpșuni. Lo juro! Habar n-am cum se scrie, mi se flendură tricoul rosu. Stai așa, că ăsta știu că se scrie: "maillot rojo". Turul Spaniei a avut prima ediție în 1935, un pic mai târziu decât Turul Franței sau Turul Italiei, dar nu contează. Important e că avem un al treilea mare tur. Să vedem despre ce vorbim aicilișea! Cică problemele cu războaie mondiale și civile sau sărăcia au făcut ca Turul Spaniei să se țină anual doar din 1955. OK, nasol. Mai departe. Liderul din clasamentul general poartă tricoul roșu. Scuze, Turul Spaniei se numește "Vuelta". Treaba cu culoarea a fost cam aburită la începuturi, a pornit de la portocaliu in 1935, apoi din '41 a fost alb și apoi galben din '55 până în '98 a fost galben, doar în '77 mai fiind portocaliu. Din '99 a fost auriu și abia din 2010 culoarea a devenit roșie. Frate, afumați rău spaniolii ăștia! Acum, zău dacă mai pot să fac un clasament al tricourilor de lider in Vuelta, așa că enumerăm doar victoriile: Roberto Heras, 4 bucăți, urmat de Alberto Contador și Tony Romiger cu cate 3. Cel mai bătrân câștigător este americanul Chris Horner în 2013, la aproape 42 de ani. Primul câștigător in 1935 a fost belgianul Gustaf Deloor, la doar 21 de ani. Tot el a câștigat și în 1936 când l-a bătut pe fratele său, Alfons, ieșit pe 2. Tare familie! Și dacă nu știai, Vuelta se disputa primăvara, până în 1995, când a fost mutat în august pentru a nu mai fi atât de aproape de Giro. 

Tot un ziar, dar fara hartie color. Saraki!

     Am lăsat la urmă triocul curcubeu. Nu, nu e lgbt. E doar un tricou alb cu 5 dungi, colorate la fel ca și cercurile olimpice: verde, galben, negru, roșu și albastru, doar în ordinea asta. Acest tricou este purtat de campionul mondial din anul respectiv la o anumită disciplină din ciclism. Și sunt multe, frăție! Pe mine m-au interesat doar șoseaua, contratimpul, ciclocrossul și mtb. Restul, pentru cine are chef. Eu unul nu apreciez ciclismul artistic, de exemplu! 😃😃😃 Primul tricou curcubeu a fost purtat în 1927 de italianul Alfredo Binda. Nu avem un singur maestru la numărul de victorii, sunt mulți cu câte 3, Eddy Merckx și Peter Sagan, sau Binda și Oscar Freire, dar doar Sagan a câștigat 3 consecutive! Legat de acest tricou avem un singur aspect delicat, și anume blestemul tricoului curcubeu. Se spune că purtătorul său nu va câștiga nicio altă cursă până nu îl va preda un an mai tarziu, existând foaaaarte multe dovezi, unii chiar au murit vn timp ce îl purtau Dar au fost multe cazuri în care campionul mondial câștiga lejer curse fiind îmbrăcat cu el, deci nu se aplică mereu. Dacă nu îl porți, că ești cam obligat, bagi la loz în plic o amendă de până la 5000 de franci. Elvețieni! Neutri, zău așa! 

     În Turul României, câștigătorul poartă tricoul galben. Ca francejii, deh! Hai că am muncit un pic. Dacă am reușit să nu te adorm,  dă-mi un semn. Să știu să nu mai scriu atât, că mă plictisesc și eu! Hai cu andrelele alea odată! 

Despre viață. La mare.

     Am fost deja de două ori la mare anul ăsta, dar pe fugă, de dimineața până seara. Acum, am reușit să ne urnim și să stăm mai mult, deși împrejurările nu erau dintre cele mai fericite, cu știri pesimiste despre creșterea numărului de îmbolnăviri și mai ales cu reportaje negative în legătură cu buluceala de la mare. Și, ce să vezi, era doar la știri! Am ajuns luni dimineața, pustiu. OK, vei zice că era după week-end, dar nu ne-a păsat, a fost super-liniște, puțină lume pe plajă. Azi e vineri și a început să se aglomereze pe stradă, cel mai probabil se va vedea și pe plajă. Acum suntem pe cameră, e prea cald la nisip, am o cafea și niște chef de scris. 

     De când am venit, ne-am bucurat la maximum de plajă, de apă, de soare, de vânt. Un pic disperați să prindem toată ziua la plajă, să ne bronzăm, de parcă ăsta e ultimul episod cu mare și soare. La naiba! Nu am realizat disperarea decât în momentul în care am decis cu soția să ne luăm o lună la mare. Da, da, ai citit bine: o lună! Am negociat prețul, am obținut o cotă decentă, am parafat înțelegerea. De pe 15 august până pe 13 septembrie o să fim constănțeni. 

     Frate, imediat ce am stabilit asta, să vezi ce relaxati ne-am trezit a doua dimineață, nicio grabă, niciun stres. Știam că mai avem o lună de mare la dispoziție, parcă timpul și spațiul au căpătat alte dimensiuni. Ca prin magie, am aflat că atunci când ceva limitat își mută granița puțin mai departe, devenim mai neglijenți și atenția se concentrează pe alte subiecte. Oare așa e și cu viața? Pentru că nu avem un termen concret, avem impresia, greșită de altfel, că nu se termină? Că ne putem irosi zilele că oricum mai sunt multe acolo de unde vin? Cred că o experiență utilă ar fi să stăm de vorbă cu o persoană ale cărei zile sunt numărate, la propriu. Să vezi acolo disperare să traiești fiecare clipă, minut, oră, zi, la cea mai mare intensitate! Cum ar fi ca într-o zi să îmi spună un doctor că nu mai pot merge cu bicicleta decât un anumit număr de zile?! O să înnebunesc?! Nu cred. Dar sunt sigur că voi aprecia fiecare pedală, fiecare tură și mai mult. În apărarea mea pot spune că reușesc să mă bucur de fiecare tură, deși uneori mă concentrez pe rezultatele turei, în lupta mea cu ceilalți concurenți de pe strava. Dar așa văd eu turele, turele mele, ca pe niște bătălii din care obțin o super-satisfacție, fără să mă justific în fața cuiva care vede altfel mersul cu bicicletă! 

     Dacă vrei să treacă timpul mai greu, stai cu ochii pe ceas, o să pară că trec greu chiar și secundele. Problema e că timpul doar va trece când tu te uiți tâmp la un cadran cu cifre fără să obții nimic. Sau poate ăsta e modul tău de a face față stresului și ecranul ăla te face zen, habar n-am! Dar dacă vrei să știi, asta chiar e o noutate, timpul trece cu și fără voia noastră! De aceea eu vreau să îl fac să conteze, făcând lucrurile care îmi plac cât de mult timp pot, că doar sunt și constrângeri și obligații care mă abat de la starea mea, dar le iau ca pe un rău necesar și mă bucur și mai mult de timpul meu, în felul meu. Tu îți dai seama că noi o să stăm la mare o lună!? Pare mult, dar dacă avem multe de făcut în acest timp, nu va mai fi așa de lung! Plus că voi avea și bicicleta cu mine! Acum să vezi vânătoare de kom-uri la mare! Și vânt, frăție! Hai să facem valuri!😃