Scriitorul din mine 20.10.2022

    Ziua bună la toată lumea. Dragul meu, joia se pornesc nunțile prin anumite curți, dar nu e și cazul meu. Totuși, mă simt ca într-o zi de sărbătoare. Habar n-am de ce. Cred că doar îmi este foarte foame. Sunt genul de om care mănâncă devreme micul dejun, zilnic, fără scăpare. E cea mai importantă masă și nu o ratez niciodată, doar că uneori o amân. Cum am făcut și azi, de tâmpit, că doar nu am avut animale de hrănit și grajduri de curățat la prima oră. Mă bag imediat la masă, iau tot ce prind prin frigider, că nu am normă de calorii sau ceva colăcei de eliberat. Niciodată nu am înțeles de ce lumea bea cola zero dar mănâncă shaorma. Sau comandă salată verde lângă ceafă. Mănâncă, frate, ce poftești, dar nu te mai chinui să pozezi în vegan sau mai-știu-eu-ce. Asumarea e un mare lucru, să știi că poți și vrei să trăiești într-un anumit fel, fără să te minți sau să încerci să îi minți pe alții. Important e să fii tu împăcat cu piftia din farfurie când te duci la analize sau gâfâi până la etajul 1 ca pe Everest. Iar te cert, deși nu e treaba mea. Încerc și eu să par dăștept și important, mai am să vorbesc sobru și să mă încrunt, triplu-șmecher ce mă aflu.

    Am chef de vorbă, e de la cafea. Multumesc doamnei mele, te pup, "viață"! 😀😀😀😀 Mor când aud asta. Și ieri în parc erau doua pirande cu copii mulți, fumau liniștite cu plozii langă. Eu imediat mă sesisez când lumea fumează la locul de joacă, dar demult nu mai iau atitudine, indiferent de culoarea și statutul "delincvenților", e pierdere de vreme, canalizez energia înspre pozitiv, să moară toți cocalarii și inculții. Vezi, nu mă enervez. Mi-a prins bine să ignor păsările cuvântătoare și fumătoare și am plecat liniștit din parc, fără vene umflate aiurea. 

    Mai ales că ieri am avut o inițiativă omenească, am fost la Zoo să vorbim cu directoarea în legatură cu o gâscă (de Nil) aciuiată pe lacul din parc. Se pare că a scăpat de acolo și stă liniștită în mijlocul parcului, la lac. A început lumea să îi aducă mâncare, i-am dus și noi, dar vine frigul și trebuie dusă la adăpost. Am bifat o fapta bună, azi mergem din nou să verificăm dacă au luat-o. De nu, mai încercăm o dată. Știm cât de bine îngrijite sunt animalele și păsările la Zoo din Târgoviște și avem încredere că totul va fi bine. M-am bucurat să văd că încă mai sunt oameni pe lumea asta, care mișcă un deget și pentru alte suflete, ca să fie bine. Iar seara, ce să vezi, am avut de învățat poezia "Fapte bune". Pură coincidență!

    Era să zic că există speranță, dar mi-e că o alungă nesimțirea de tot, mai bine să rămână în underground, să o vedem mai rar, dar să fie acolo pentru cine o simte. Frățieee, iar am căzut în ligheanul cu depresie, și nu e cazul. E soare, e plăcut chiar de sunt doar 6 grade, știu și eu poezia copilului de la temă, suntem bine. Hai cu emanciparea! Și cum zic colegii mei de la corporație: SPOR! Și nu e vopseaua. 😀😀😀

Unii pe facebook, eu pe blog.

Scriitorul din mine 19.10.2022

    Hai bună dimineața la toată lumea! Nu îmi amintesc dacă am scris vreodată atât de devreme. Bine-bine, eu nu îmi amintesc multe, dar sesizez o îmbunătățire a nivelului de inspirație matinală. O cană de cafea la bord și sunt pe plus. După ce ieri am beneficiat de o plimbare pe role în parcul comunal, seara a fost liniștită, un pic de muncă și ceva de citit. Pregătesc planul de antrenament pentru iarna asta, încerc să mă țin de el cât pot de bine, oricâte obligații familiale și muncitorești apar pe traseu. În fiecare an pornesc hotărât și apoi mă calmez, că doar nu trag la Turul Franței, nu mă mai stresez atât de tare. Tot pun suflet, că altfel nu se întâmplă nimic bun. Ideea e să îmi doresc ceva și să trag să-l obțin. Cumva universul lucrează și face să apară chestii.

    Așa s-a întâmplat și ieri. De ceva timp îmi zice doamna mea dragă că îi e dor de Anglia, nu am mai fost din 2019. Și ce să vezi, primesc invitație de participat la niște conferințe la Bracknell, lângă Londra, în noiembrie. Ce tare! Ar trebui să îi zic să ceară o bicicletă nouă pentru soțul ei prea-slăvit, dar nu cred că o pot convinge nici cu toate florile și ciocolata din lume. Ce-mi trebuie mie bicicleta nouă!? Am deja una foarte bună, se învârt roțile, deci perfect. Ea nu înțelege matematica simplă a cicliștilor, unde numărul de biciclete necesare este "n+1", iar "n" este numărul actual de biciclete. Oricâte biciclete aș avea, tot mai apare una care îmi place. Dacă aș avea bani și loc, cred că aș avea peste 20 de bucăți, serios. Știu că nu aș folosi decât câte una pe rând, unele dintre ele nici nu ar ieși măcar o dată pe lună, dar tot mi-ar plăcea să le am. Oi fi nebun, nu știu că nu m-am căutat, dar îmi plac foarte mult bicicletele. Clar ar interveni logica și m-ar limita la maxim 3 (cursieră, mtb, oraș) pe care le-aș deține, dar tot mă gândesc cum ar fi să ai curtea plină de bicle! Vis! Hai să avem o zi faină!😀

Cam mică pentru visele mele!

Scriitorul din mine 18.10.2022

    Scriitorul din mine tot merge în parc, mai ales că acum fac pauză de două săptămâni de la bicicletă și am nevoie de aerisiri multiple la cenușa de sus. Stăm aproape de parc așa că mergem aproape zilnic la plimbare. A venit toamna și a schimbat culorile mai ceva decât ecranul curcubeu pe care îl puneam în fața tv-ului alb-negru să vedem și noi "color". Pleca Jerry maro din dreapta ecranului și ajungea roz în stânga. Marfă, nu aveai nevoie de prafuri pe vremea aia, zău. Reviu. Parcul e viu, deși vine toamna, temperatura scade dar numărul de oameni veniți la plimbare /mișcare e la fel. Îmi place că nu e prea aglomerat ca să devină obositor dar nici pustiu ca să devină cimitir. Mergem cu role, dar băgăm și alergare și balansoare, am început deja să reținem câteva figuri și în scurt timp o să ne salutăm cu lumea pe pista de biciclete. Nu e atmosfera aia de parc dintre blocuri, cu multe țipete și mulți părinți, poate Emmei i-ar plăcea, dar eu cu siguranță aș sta pitit pe undeva ca să nu trebuiască să vorbesc cu lumea.

    Nu te panica, sunt tot eu, ăla volubil, dar pare că pandemia asta m-a sălbăticit de tot. Nu mai vreau să vorbesc cu nimeni, mă bucur de liniștea din parc atât cat îmi permite Emma, vorbesc doar dacă trebuie. Am observat asta și la cursa de la Pucioasa când îmi părea rău dacă mă prindea cineva din urmă, că trebuia să vorbesc cumva cu ei. Norocul meu că eram atât de piftie că ei mergeau mai departe și eu rămâneam singur, atât de siiiiiiinguuuuuuuuuuuuuuuur. Rahat de melodie, zău, dar ce bine îmi prindea. Nu știu dacă era o chestie de conservare a energiei și impunerea unui ritm propriu forțelor mele, dar nu aveam chef să merg în grup cu nimeni. Pesemne mânecile de la cămașa cu nasturi la spate trebuie înlocuite cu unele mai lungi și mai strânse, că parcă nu mai răspund la tratament și o iau pe arătură când nu e sezon de însămânțări.

    Tu ce zici, ne-a afectat atât de tare izolarea? Și tu ai problema asta de apropiere? Că doar nu e vorba de a împărtăși intimități cu nimeni, doar vorbe goale cu oameni cu care împart aceeași pasiune sau un interes comun. Am zile când merg să o iau pe Emma de la școală și stau mai retras, până apare copilul și mă proptesc în fața porții să mă vază. Până atunci, Omul Invizibil. Aș putea să dau vina pe interlocutori, că nu îi cunosc prea bine și subiectele ar fi prea fade ca să mă exprim, discuții despre vreme, căldură, program, orar, teme. Greșesc eu că nu am mereu chef de vorbă ca să fie? Întotdeauna m-am considerat o persoană deschisă, căreia îi place să comunice, că de aia și reușesc să îmi fac treaba la muncă atât de bine, că îmi place să vorbesc mult și bine până se plictisește lumea de mine. Noroc că au nevoie de ajutorul meu și nu au scăpare, altfel, vorbeam singur ca radioul.

    Încerc să mă montez și să ies din zona de confort tocmai pentru a încerca să mai aflu chestii noi, dar mă blochez când îmi zic că nu prea aș pierde timp prețios cu subiecte (nu neapărat persoane) puțin interesante. Spre deloc chiar. Sunt sigur că și ceilalți mă privesc la fel, că nu am observat nicio stea pe fruntea mea, sau pe umeri nici atât. Măcar când mergem la zile de naștere suntem puși într-o cameră și trebuie să vorbim. Să vezi ce e atunci de mine, zici că sunt pe alcool d-ăla bun și îmi merge toaca precum aia de la mânăstire înainte de slujbe. Noi să fim bine, că subiecte de vorbă găsim peste tot, mereu. Hai la revedere, până nu mă supăr și scriu doar pentru mine!😀😀😀😀😀

Toamna pe uliță