Scriitorul din mine 11.11.2022

    Pastila de vineri. E amară. Și cu klimă. Da, da, am scris bine, e cu klimă d-aia de bemveu din Ghermania condus de o bătrânică în weekend la biserică. Nu mai pot de lupta asta împotriva încălzirii globale. S-au adunat niște oameni pentru două săptămâni în Egipt să discute, dom'le, despre problemele climatice.Vreo 90 de șefi de stat și de guvern s-au dus acasă la un tiran, El Sisi, care a câștigat alegerile cu 97% și și-a anihilat adversarii politici (ca să nu zic că i-a omorât). Presa la ei e la fel de liberă ca a noastră înainte de '89. Și acum, omu' dă o mare petrecere cu invitați de seamă, care se fac că nu observă anomaliile din țara aia. La fel s-a întâmplat și cu Putin în 2014 când a luat Crimeea, toată lumea se uita în altă parte. Democracy 2022.

    Dar să revenim la ecologia noastră cea de toate zilele. Oamenii de la această reuniune discută serios, cum altfel, despre reducerea emisiilor de CO2. Dar nu oricare, ci de la vaci. De la râgâitul vacilor. Frate, păi de aia se topesc ghețarii, că se bese Joiana și creează efect de seră. Nu de la China care rupe norii cu industria sa. SUA a poluat și ea la greu și a rămas un pic în urmă la nivel de CO2 doar pentru că a mutat linii de producție în țări mai ieftine, atât. Sau India unde nu există restricții privind emisiile. Acolo e fumul greu, nu la grajdurile cu vaci. Auzi, să supra-taxăm fermierii cu vaci, să descurajăm cumva consumul de carne de vită. Dar la petrecerea lor în meniu apar medalioane de vita angus, la 100 USD, printre multe alte finețuri. Dar noi, sărakii, să nu mâncăm, nene, vită, ca să salvăm planeta. Să băgăm insecte și rădăcini. La fel ca în pandemie, când nu aveam voie să ieșim din casă iar ei dădeau petreceri. Că regulile sunt doar pentru mase, nu pentru clase.

    Apoi avem altă ipocrizie. Se adună aici peste 35,000 de delegați din 190 de țări, adică multe avione, chiar și private, vor zbura încolo și încoace ca să salveze de'alde Iohannis planeta. Mai să fie! Păi nu mai bine dădeați voi un exemplu și o făceați on-line, remote, scuteați niște kerosen plus energie și ne arătați cum se face. Nu mai zic că se vor organiza sesiuni de dezbatere despre identitatea de gen. Așa salvăm planeta sigur. Mai avem să punem un steag cu curcubeul și gata, ozon 100% scrie pe noi. Nimic totuși despre energia nucleară, care are amprenta de CO2 mai mică decât eoliana sau solara. E bine zic. Ghețarii stau pe loc, că se discuta discuții la Sharm El Sheikh. Vine lumea, se trage în poză, mănâncă bine, zice vorbe apoi pleacă la bordul unui avion privat să mai salveze și alte suflete. Tare asta cu "să salvăm planeta!". Păi ea va trai mult și bine dupa ce dispărem noi. Hai cu încăzlirea globală, să platim mai puțin la facturi! 

Huooo!

Iubesc căldura.

Scriitorul din mine 09.11.2022

     A venit frigul, coane, durează mai mult echiparea decât tura cu bicicleta, dar tot mă bucur de rulaj, de aer și drumuri uscate. Știu că e problemă cu lipsa ploii, dar nu am ce să fac, degeabă mă stresez că au scăzut râurile la cel mai mic nivel de când le știu, doar mă rog la Dumnezeu să dea ceva apă de sus, deși nu îmi convine că mă obligă să bag trainer indoor și mor de plictiseală. Măcar să plouă! Zilele astea am de muncă, dar nu mă dau peste cap, azi o iau mai ușor, am cafea, am fost cu bicicleta, sunt limpede la cenușiu și sper să dau un articol bun. Din nou. 😀😀😀😀

    Ieri am reușit să iau o pauză de la muncă și am dus-o pe Emma la plimbare, i-am promis că mergem la Muzeul de Artă din Târgoviște. Știam că programul e până la 17.00, așa că ne-am grăbit și la 16.20 eram acolo. Împing ușa, întuneric înăuntru. O doamnă care lucrează acolo (nu știu de e curator au ba) și un paznic. A căzut cerul pe ei când ne-au văzut, deja își strângeau catrafusele să pună lacătul pe ușă și să o taie spre casă. Sau să stea liniștiți pe telefoane până se face 5. Ziua trece, banu' merge. Aia e, nu mi-e rușine să cer să vizităm muzeul. Plătim biletele, acum tanti merge înaintea noastră și aprinde lumina prin toate camerele pe care le vizităm. Muzeul arată foarte bine, a fost clădirea Prefecturii inainte de '89 și arată ca un palat regal, a fost restaurat și e ca nou, mi-a plăcut. Camerele sunt înalte și curate, aerisite și bucuroase de vizitatori. Mai puțin lucrătorii. Nu-i bai. Prima încăpere, la parter, are niște picturi murale cu icoane, de pe la 1600, vărule, adica vechi, nu glumă. Au făcut parte dintr-o biserică mare, catedrală ceva, de pe vremea lui Matei Basarab. Marfă! Emma ascultă ce îi citesc eu de pe biletele de sub lucrări și e încântată. Nu prea aș fi vrut să văd chestii bisericești, dar e și aia pictură, nu!? A doua cameră e cu obiecte bisericești. Aici trecem repede. Apoi o încăpere cu tablouri. Ceva ciudățenii gen Picasso, dar foarte colorate și impresionante pentru Emma, care se uită cruciș la ele, dar îi plac. Cel mai mult ne place o Gioconda făcută din bucăți de cutii de aluminiu, de suc sau bere. Foarte tare! Nu am făcut poze, din păcate. Urcăm la etaj.

    Niște scări ca în Titanic ne poartă spre un etaj colorat, aranjat cochet și foarte curat. Camerele sunt luminoase, să putem admira ceva gravuri și schițe făcute în peniță. Erau și tablouri în ulei pe pânză sau acrilice. Avem și noi d-astea, ne simțim mai pictori. Foarte faine lucrările, tot felul de portrete. Bifăm și o cameră cu mobilă veche, foarte tare o sobă de teracotă, colorată și călduroasă la privit. Avem și două camere cu ceva nuduri, o trec repede pe Emma prin ele. Ne place ce vedem, terminăm de admirat și o luăm spre ieșire, spre bucuria femeii care ne urmărea îndeaproape, de parcă ne zorea. Chiar îi simțeam nerăbdarea. Eu credeam că ne va povesti lucruri despre artiști și lucrări, dar trebuia să citim noi. Ea doar ne împingea de la spate și din când în când o întreba pe Emma: "Îți place tablourile?" M-am crăcănat de râs. Ce pretentii să ai de la oamenii care lucrează la muzeu? Sigur au niște salarii de mizerie, ce om cu carte să se angajeze pe salariu minim? Deși, ar trebui intervenit și angajați oameni care au o legatură cu arta și cărora le place domeniul. Am avut impresia că femeia de serviciu e și curator, mai dă cu mopul când nu e lume. Asta nu mi-a plăcut. Dar nu renunțăm la vizitat expoziții și muzee, avem de învățat.

Frumoasă poză.

Scriitorul din mine 07.11.2022

    După ce sâmbătă am avut inundație la mansardă, duminică am luat pauză și am apucat să usuc preșurile și ștergarele, nu am mai scris nimic, dar nici idei nu am avut. Adică, am avut idei dar nu le-am mai dat atenție. Am ieșit cu bicicleta pe la 9 fără ceva, pe vânt turbat și nori ciufuliți ce alergau la altitudine mică, semn că vine ploaia. Dar am zis că mă duc până acolo unde începe ploaia. Și ce să vezi, nu m-am oprit. Am băgat o Câmpină cu întoarcere pe la Ploiești de mi-am mușcat buza de sus, dar o fo bine, vărule. Că am adunat km pe răboj și construiesc baza pentru antrenamentele tari din primăvară. Am citit eu că așa se face. Si dacă nu asculți ce spun specialiștii, atunci dupa cine să te iei!? Clar că s-ar putea obține rezultate și mai bune aplicând un program dedicat metabolismului meu, dar la nivelul de pilot de tractor pensionat ce mă situez, ce pretenții să mai am? Zic mulțumesc că am timp să mă plimb și să mă vântur la căpoc, să nu mă apuc să îmi bat vecinii când plouă strâmb. Doamne-ajută la toată lumea! 😀😀😀

    Săptămâna asta e pe jale la neuron, muncă multă și ședințe cât cuprinde, șef nou, alți obraji de pupat și pieptănat, aia e. Ne adaptăm. Că doar nu oi fi (atât de) tâmpit încât să nu reușesc să fiu iar bine. Fac ce fac și schimb patronul. De când sunt la firma asta am schimbat câțiva șefi, mari și mici. Nu că i-am schimbat eu după voia mea, să ne înțelegem. Mă distra când mergeam la niște ședințe ca reprezentant al angajaților și veneau Vice-președinți sau șefi de districte și noi făceam pariu dacă anul următor îi vom mai vedea, pe baza performanțelor diviziilor pe care le conduceau. Media era de un an jumate, maxim doi. Ei au un plan numit STRAP pe trei ani. Dacă fac treabă bună, urcă. Dacă nu, zboară. Oricum o dai, cam la doi ani vine altcineva. Asta la nivel înalt. La noi aici jos, la talpă, schimbările sunt și mai dese. Așa că a trebuit să mă obișnuiesc cu o față nouă la fiecare an, uneori chiar mai des. Și am mai schimbat și eu rolul, deci mai multe fețe noi. Îți dai seama că eu trebuie să mă împrietenesc constant cu oameni cu care nu am decât munca în comun? Mereu trebuie să găsesc puncte comune astfel încât să meargă banda. Mulțumesc Domnului că nu am avut de-a face cu idioți sau încuiați, printre șefi mă refer. Că pălmași tâmpiți și slabi am găsit la greu, noroc că nu ei îmi hotărăsc salariul și pot să îi ignor aproape mereu. E complet aiurea să nu poți să îl faci "prost" pe un coleg care e prost de bubuie, că nu e "politically correct". Sigur că și eu sunt protejat de conceptul asta, că doar nu le convin tuturor și mai bubui și eu. Că nu dețin adevărul absolut. Ca soția mea, de exemplu. Hai ura și să avem o săptămână plină de zâmbet. Că muncă e destulă!😀😀😀

Munca e doar pentru tractoare. Sau nu?