Așa-i în tenis 22.01.2023

    Hai bună dimineața și ura la toată lumea. Nu cred că au trecut atât de multe zile de când nu am mai scris nimic. mă, dar nimic, știi ce-i aia?! Ni mic. Zero inspirație, zero voință să o caut, zero gânduri de pus pe foaie. Au fost câteva tentative ușoare de încercări, total greșite dacă nu au meritat efortul. Au fost multe chestii pe care le-am văzut și le-am gândit, dar nu am avut pornirea. Azi, gata, m-a lovit. Îmi place să urmăresc clipuri pe youtube cu băieți care se dau cu bicicleta. Am scris "băieți" pentru că am observat că dacă e un clip făcut de o fată/femeie sau mai multe, nu rămân interesat de poveste. Prea lacrimogen, prea tras de păr în legătură cu "girl power", mă ia cu greață. Nu mă consider misogin, dar sunt lucruri la care nu achiesez. Așa cum mi s-a întâmplat și acum, de dimineață. Pe youtube sunt multe clipuri de promovare a diferitelor mărci de biciclete sau echipament sportiv. Frate, și unul dintre ele, cu Pas Normal Studios, m-a făcut să explodez. Parol. Niște băieți și fete din Germania fac un fel de tur al unor podgorii. Și toți zâmbesc și se bucură de viață și îmi povestesc că ei merg cu bicicleta pentru că iubesc natura și să meargă alături de prieteni și că doar despre asta e vorba, nu contează competiția. Toți arată impecabil, haine țiplă, încălțări imaculate, bicicletele, scoase din cutie. Băi baieți și fete, păi voi ieșiți o dată pe an când e soare și o ardeți eco-friendly, ipocriților. Nu zic că nu e bine să arăți impecabil într-un clip de promovare, dar ce m-a lovit pe mine e că deși ei spun că nu urmăresc performanța, toate bicicletele sunt cele mai scumpe modele, care au o groază de chestii care tocmai performanța o au în vizor, nicidecum "flower power" sau "să vizităm niște situri arheologice că e la modă". Prea multă ipocrizie strică la stomac, oricâtă lămaie sugi. Am început să nu mai suport marketingul ăsta agresiv și mincinos, sper că lumea va începe să își schimbe prioritățile și să apreciem mai mult sinceritatea și adevărul, nu baloanele de săpun luate de vânt. 

    Azi plouă, dar am trainer. Ieri am reușit să ies de două ori, o dată la Moreni și o dată la Târgoviște. Nu am plănuit, dar s-a nimerit super-bine, am adunat kilometri și mi-am făcut damblaua. Am fost și la mamaia mea care anul ăsta face 90 de ani. Mânca-i-aș eugeniile! I-am băut cafeaua și am băgat și o pungă de turtă dulce la ghiozdan, am vorbit și ne-am bucurat de vizită. Seara am stat cu fetele mele, am văzut ceva ciclocros înainte de somn și ne-am delectat cu plăcintă cu mere. Am zis că anul ăsta nu mai trag atât de mult să ies cu bicicleta și totuși, cumva, am reușit cel mai bun început de an din punct de vedere al distanței, dar știu că vor veni și perioade mai aglomerate și bicicleta va fi pe planuri secundare. Am și avut noroc cu vremea asta de primăvară care mi-a permis să bântui fără apă la obraji. Dar cel mai mult și mai mult am avut noroc cu biletele de voie de la fetele mele. Ce să îți mai dorești!? Hai să aveți o mini-vacanță de neuitat. Eu muncesc mâine. Fraier! 😀😀😀

Când n-ai trainer, te uiți pe geam. 

Cantonament la medie înălțime 11.01.2023

     Hai salve și ura la toată lumea. Am luat o pauză nemeritată de la scris pentru că pur-și-simplu nu am mai avut chef. Poate aș fi găsit idei și ceva inspirație, dar nu m-a mai tras ața spre alergări mirobolante pe câmpiile blogului. Azi plouă, e foarte urât afară, am o stare proastă pentru că sunt aproape de răceală, Emma a fost dar și-a revenit, doamna mea e pe medicație și suferă de muci și tuse pe dincolo. Eu muncesc cu Drag și Spor, prietenii mei recenți. Mă bucur că nu mai știu ce zi e și am impresia că timpul nu mai trece atât de repede cum îl percepeam inainte. O fi de la rețeta nouă, o fi de la reacțiile adverse, habar n-am, dar mă bucur că nu mai trăiesc decepția zilnică: "Doamne, ce repede trece timpul!". Încă nu mă simt bătrân, am energie și chef de lucruri, mai stau tânăr și neliniștit. Așa cum am fost în ultimele două-trei săptămâni. Emma a vrut să stea la Moreni toată vacanța și noi după ea. Eu am avut multe libere și am primit zilnic bilet de voie spre zările calde, că a fost vreme de primăvară. Și, frate, am băgat bicicleta în draci, am făcut peste 1000 de kilometri în două săptămâni, un fel de record personal în cei 10 ani de bicicletă. Așa că îl pot numi cantonament în adevăratul sens al cuvântului. Multumesc pe această cale familiei care m-a lăsat să zburd liber și cuvântător pe aiurea. Mi-am făcut și challenge-ul Rapha Festive de 500 de kilometri în 8 zile, o mare realizare pentru moralul meu labil, adun motivație și încredere pentru orice va fi să vină. Familie, muncă, bicicleta, ture, probleme, sunt pregătit. 

    Adaugă la asta și faptul că Moș Craciun a fost bun și m-a blagoslovit cu o bicicletă nouă, ce să mai crezi când mă plâng!? Sunt pe plus. Planurile familiei nu au cum să sufere de la derapajele mele cicliste, așa că anul ăsta ne ținem de planurile de călătorie și distracție, fără rezerve. Așa că am de tras să fim mai bine și mai departe de mai multe ori. Deși e cam greu să depășim cele 4 țări vizitate în 2022, cine știe, poate ne scoatem și anul ăsta cumva. Am pierdut alegerile pentru reprezentantul angajaților, deci o să fie pauză de drumuri din partea aia, dar poate apare ceva de la muncă și iar ne pornim cu avioanele încolo și încoace, sus și jos, cum îi șade bine oricărui călător. Vrem o Turcie și un Paris cu Roland Garros și Disney, iar restul va fi bonus. De ziua Emmei băgăm un munte, cu ploile de afară sper să fie și ceva zăpadă pe la munte, să ne bulgărim un pic. Zilele astea bag trainer și o să încerc să mă păstrez, de acum trag câteva săptămâni bune doar să mă mențin, nu mai vreau să trag să cresc forma, că nu e nicio cursă în primăvară la care să tind sa părticip, așa că o să fie liniște și pace. Familia și munca, acestea sunt prioritățile, și îmi pare că merge OK planul meu pe 2023. Hai sănătate și sănătate! 😎

Planuri și vise.

Plimbaretul 07.01.2023

    Hait, că dorm pe mine și mă cam dor picioarele. Totusi, nu sufăr atât de tare pe cât aș fi crezut inițial. Joi seara am vorbit cu cineva din București să îmi dea un suport de ciclocomputer, să pun pe bicicletă și nu știam cum să intru în posesia lui. Deja îmi luasem liber vineri așa că am făcut planul: un coleg bun se întâlnește cu respectivul și eu mă văd cu colegul. Simplu și eficient. Doar că vineri m-am urnit greu și am plecat după 10.30, ceea ce însemna că mă va prinde întunericul și frigul. Așa că a trebuit să mă îmbrac mai gros decat era nevoie pentru prânz și m-am cam încins. Am avut parte și de vânt portrivnic cea mai mare parte din drum, dar traficul de pe DN1 e atât de benefic pentru viteza medie încât nu a fost atât de rău. Dar am cam tras toată ziua. Șase ore și un sfert a durat plimbarea, 196 kilometri, un spate și un gât țepene de la atâta mers, dar un suflet ușor și cap limpede cum nu am mai avut demult. M-a bucurat întâlnirea cu fratele Cornel, cel mai bun prieten și coleg de la corporație, om cu care am împărțit și împărtășit atât de multe încât ne avem aproape mereu, indiferent de distanță. Am schimbat din nou impresii, mi-a făcut un sandwich, mi-a servit o sticlă de gatorade și ceva ciocolată, festin adevărat la ora prânzului. Mai vrem! Drumul a fost uscat, cum altfel să fie cu așa vânt ciudos. M-au deranjat multi proști pe drum, Bucureștiul e plin de idioți, dar a fost mai rău pe drum decât în oraș, ceva nou. Soarele se mai pitea prin nori și imediat scădea temperatura, dar eu eram pregătit, nu am simțit frigul deloc. Una din puținele ture când nu mi-a fost frig, deși am cam transpirat că am tras să nu stau prea mult pe drum. Nu aveam în programul de pregătire o așa tură intensă, lungimea mi-a convenit, dar intensitatea, nu. Trebuia să fie o tură lejeră ca efort, dar nu am avut ce face. Poate e tot răul spre bine, cine știe!? Oricum, nu mai ies așa tare până în primăvară. După cum arăta prognoza, nici nu voi mai putea, că o să bag trainer indoor, și nu rezist mai mult de 90 de minute. Ne adaptăm, constant, fără bocitoare, targetul anul ăsta e familia și apoi munca. Programul de bicicleta va suferi modificări importante, ture mai puține și mai multe ieșiri cu familia, poate le conving și pe fete să meargă pe două roți, măcar prin parc sau la pădure, vedem noi cum le convingem. 

    Aseară am fost tratat cu o super-priveliște. Soarele apunea într-o mare de nori roz în timp ce luna plină răsărea spre est, deasupra Ploieștiului. La ora aia cam sufeream de dureri de spate și gât, dar tot m-am bucurat. Eu caut mereu titluri de pus pe tura de pe Strava și mi-a venit în minte asta: Apus de soare sub clar de lună plină, Miere pentru suflet și poezie pentru retină! Poet, este!? Hai să ne vedem cu bine pe drum, că pare că vremea mă ajută să nu mă mai mut în Spania ca să mă plimb și iarna. Vezi că sunt curse de ciclocros, iar avem spectacol. Ura la toată lumea!

Fratele Wout, pe primul loc din nou.