Hait, că dorm pe mine și mă cam dor picioarele. Totusi, nu sufăr atât de tare pe cât aș fi crezut inițial. Joi seara am vorbit cu cineva din București să îmi dea un suport de ciclocomputer, să pun pe bicicletă și nu știam cum să intru în posesia lui. Deja îmi luasem liber vineri așa că am făcut planul: un coleg bun se întâlnește cu respectivul și eu mă văd cu colegul. Simplu și eficient. Doar că vineri m-am urnit greu și am plecat după 10.30, ceea ce însemna că mă va prinde întunericul și frigul. Așa că a trebuit să mă îmbrac mai gros decat era nevoie pentru prânz și m-am cam încins. Am avut parte și de vânt portrivnic cea mai mare parte din drum, dar traficul de pe DN1 e atât de benefic pentru viteza medie încât nu a fost atât de rău. Dar am cam tras toată ziua. Șase ore și un sfert a durat plimbarea, 196 kilometri, un spate și un gât țepene de la atâta mers, dar un suflet ușor și cap limpede cum nu am mai avut demult. M-a bucurat întâlnirea cu fratele Cornel, cel mai bun prieten și coleg de la corporație, om cu care am împărțit și împărtășit atât de multe încât ne avem aproape mereu, indiferent de distanță. Am schimbat din nou impresii, mi-a făcut un sandwich, mi-a servit o sticlă de gatorade și ceva ciocolată, festin adevărat la ora prânzului. Mai vrem! Drumul a fost uscat, cum altfel să fie cu așa vânt ciudos. M-au deranjat multi proști pe drum, Bucureștiul e plin de idioți, dar a fost mai rău pe drum decât în oraș, ceva nou. Soarele se mai pitea prin nori și imediat scădea temperatura, dar eu eram pregătit, nu am simțit frigul deloc. Una din puținele ture când nu mi-a fost frig, deși am cam transpirat că am tras să nu stau prea mult pe drum. Nu aveam în programul de pregătire o așa tură intensă, lungimea mi-a convenit, dar intensitatea, nu. Trebuia să fie o tură lejeră ca efort, dar nu am avut ce face. Poate e tot răul spre bine, cine știe!? Oricum, nu mai ies așa tare până în primăvară. După cum arăta prognoza, nici nu voi mai putea, că o să bag trainer indoor, și nu rezist mai mult de 90 de minute. Ne adaptăm, constant, fără bocitoare, targetul anul ăsta e familia și apoi munca. Programul de bicicleta va suferi modificări importante, ture mai puține și mai multe ieșiri cu familia, poate le conving și pe fete să meargă pe două roți, măcar prin parc sau la pădure, vedem noi cum le convingem.
Aseară am fost tratat cu o super-priveliște. Soarele apunea într-o mare de nori roz în timp ce luna plină răsărea spre est, deasupra Ploieștiului. La ora aia cam sufeream de dureri de spate și gât, dar tot m-am bucurat. Eu caut mereu titluri de pus pe tura de pe Strava și mi-a venit în minte asta: Apus de soare sub clar de lună plină, Miere pentru suflet și poezie pentru retină! Poet, este!? Hai să ne vedem cu bine pe drum, că pare că vremea mă ajută să nu mă mai mut în Spania ca să mă plimb și iarna. Vezi că sunt curse de ciclocros, iar avem spectacol. Ura la toată lumea!
 |
| Fratele Wout, pe primul loc din nou. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu