Cu sau fără!?

     Clar ne lovim de această întrebare în toate aspectele vieții. Nu e la fel de importantă ca "a fi sau a nu fi", dar în anumite conjuncturi, poate însemna chiar asta. Colegul nostru biciclist care a plecat spre Câmpiile Elysee înainte de termen era fără (cască), ceea ce a dus cel mai probabil la dezondământul fatal. Dacă nu aceasta este cauza decesului, vă rog sa nu mi-o luați în nume de rău. Ideea pe care vreau să o subliniez aici nu e găsirea vinovatului, dar încercarea de a învăța ceva. Clar nu am cum să nu mai ies cu bicicleta, clar nu am ca motiv pentru plecarea din țară calitatea mea de biciclist expus la riscuri foarte mari pe șoselele patriei. Fiecare e liber să aleagă pentru el, să cântărească opțiunile și implicațiile prin filtrele proprii. Nu dau lecții nimănui, dar ascult cu interes pe cei care au ceva de spus din care să deprind ceva. Fiecare zi e o zi de școală, vorba'ceea. Sunt prins cu munca, am luat copilul de la școală și apoi am mâncat împreună. Un moment banal, dar pe care încerc să îl apreciez la adevărata valore. Numaidecât sărbătorim 25 de ani și nu mai avem timp de mese cu părinții. Exagerez când zic 25, mira-m-aș să prindem 18 la prânzuri împreună, dar eu trag de mine și de noi să se întâmple cât mai mult și des. Viață simplă, doar mă știi. Tocmai s-a afișat calendarul cupei Românei de ciclocros și am nevoie să mă pregătesc. Cam din scurt, două săptămâni să îmi pun ordine în hartii și licențe, dar mă descurc eu. Forma e bună, mintea e acolo, mă simt pregătit de competiții. Octombrie e o lună uscată, nu îmi fac griji de noroaie și mizerii de curse, dar mai spre noiembrie nu se știe. Am de negociat bugetul de competiții, să văd unde am loc să mă duc. Din păcate, campionatele naționale nu mai sunt la o aruncătură de chiștoc aici la Florești Prahova, se țin tocmai la Sibiu pe 10 ianuarie. Să zicem că mă duc, dar a mai apărut o problemă. Problemă e doar în mintea mea, fiind vorba de o vacanță la plajă și căldură fix înainte de naționale. Cum ar fi să mă duc în sejurul cald cu bicla după mine și în loc să mă bucur de concediu, să mă antrenez!? Glumesc, desigur, o să mă bucur de plecare, de familie, de pauza de la muncă, și la naționale mă voi prezenta oricum, fără ambiții și apropos-uri de podium. Mai e până atunci și acolo. Deocamdată e joi, amiază, cald cu 25 de grade și am un gând să fug o oră la plimbare. Depind de teme și poate muncă, deși e o zi lejeră la birou. Urează-mi baftă, mă duc la pădure lângă Teiș să mă bronzez. Sper. Hai sporuri! 😁😁😁

Colegul Kai din Finlanda are doar 11 grade.

Dulce octombrie!

     Nu, nu, nu e roșu, să moară orcile de ciudă! E verde cu pete galbene spre maro de-amu'. Ceea ce place maxim la ochiu' meu. Maxim am zis, da!? Hai că sunt pe plus, nu am chef de muncă, am bifat o oră de bicicletă de dimineață și m-am energizat. Miroase a bicicleală de iarnă un pic, dar nu e stres. Înainte mă panicam, mămiiiica mea, vine frigul, ce mă fac, dar ce mă fac!? Păi mă îmbrac. Uite ce simplu e! Aș putea să mă dau de ceasul morților sau viilor cu struguri, aș putea să dau cu bazonul de asfalt, dar nu s-ar schimba vremea. E drept că nici afară nu e atât de frig, și chiar de ar fi rece, să zicem, tot e bine că e uscat. Știu, vine noiembrie umed numaidecât, dar las gândurile astea pentru atunci. Zic să ne bucurăm. Aseară am primit un nou premier. Deocamdată desemnat. Lumea zice resemnat, dar eu o contrazic. Din ce citesc și aflu, Luca Niculescu e avid de poziții, de statut, și e dispus la orice compromis ca să ajunga și el cineva. Zice-se că e educat, că e diplomat, dar eu nu am încredere în el. Nicușor a venit cu el de mână și ni l-a recomandat. La fel a făcut și cu dezastrul care suge măsele, Veștea. Nu e bine, domnule chestor, nu e bine. Unii se aplaudă, alții râd și nu se lasă păcăliți. Nu îți mai vine să iei pe nimeni de bun. Clar nu vrem sfinți pe care să îi aducem acasă să îi așezăm la masă, dar parcă nu mai vreau să mă conducă un păpușat al sistemului. Se dorește refacerea partidului-stat, USL de rit nou, care să aduca stabilitate. Eu când aud cuvântul ăsta mă destabilizez complet. Știm prea bine ce înseamnă. Stabilitate, consens de la Iliescu, uniune națională, interes național, fără extremiști la putere, numa' vrăjeli ieftine împachetate pro-occidental, nu pro-european. Mai au să o bage p-aia cu "nu ne vindem țara" și e tacâmul complet. Lumea noastră vrea să pupe Maga în coor. Dar MAGA e pe făraș, pierde grav alegerile de jumătate de mandat din SUA în noiembrie. Foc și jale. Cumva sistemul nostru alege mereu invers. Când a picat URSS in '91, Ilici voia să semneze pact cu Rusia, bine că nu era nimeni acasă când au sunat ei. Plus altele între timp. Acum, ei dau cu Rusia și MAGA, deși ambele sunt praf. Vine sistemul cu soluții "salvatoare" dar nu îl mai crede nimeni. Creditorii externi nu se mai lasă păcăliți. Ai noștri, bravi oșteni și melteni, încearcă să îi combine din nou, să îi mintă în față că se fac reforme, De aia l-au și pus pe Luca liberalul, pro-europeanul, să le ia ochii. Dar nu o să le meargă. Poate trece de parlamanent, dar va fi cu cântec. Să zicem că trece, apoi trebuie să facă reforme, altfel canci bani de la oricine. Am văzut o idee care mi s-a părut genială: în funcție de numirea la Ministerul Justiției vom știi dacă e paravan PSD sau e ceva serios. Îndoi-m-aș! Hai, gata cu cafeaua politică, înapoi la muncă. Sau nu, dacă ești liber azi! 

Păzea, că ne otrăvește Oculta!!!!!

Să trăim!

     Nu contează cum. Contează doar să trăim. Și pe urmă încercăm să facem ce putem ca să evoluăm, să fim mai bine, mai buni. Week-end-ul ăsta a fost normal, puțină spre deloc munca prin curte și casă, mărunțișuri, am ieșit cu bicla, am făcut teme, am citit, am urmărit campionatele europene de șosea. Dar duminică dimineața am aflat despre un camarad de drum care nu mai e. Tartorul Andronache. Nu prea mi-a venit a crede. El, la 54 de ani, un om uns cu toate alifiile, tăvălit și ridicat mai ceva ca un Hopa-Mitică, să nu mai fie? De la un accident pe bicicletă. Naaah, nu vreau să cred. Dar tot m-a răscolit. Ne cunoaștem de când mă dau cu bicicleta și era cel mai bun ciclist din județ, se antrena abitir și își aduna elevi să îi învețe să se dea mai bine. A încercat și cu mine dar ne-am luat de la niște idei contrare și ne-am lăsat în pace. Un om auto-didact, punea mâna unde trebuia și învăța să repare aproape orice. Un tată și soț devotat, își pierdea sănătatea în ture de noapte prin UK ca să aibă fata lui un viitor mai bun. Un exemplu pentru mulți în multe direcții. O să îi simțim lipsa cu siguranță. Dar întâmplarea mi-a lăsat un gust amar și din cauza circumstanțelor. Eu, în sensul giratoriu de la Doi Brazi, am avut 2 incidente, când numai norocul și frânele bune m-au ferit de accident, doar m-am tăvălit de unul singur, dar măcar nu am zburat peste mașini. El nu a avut șansa mea. Dar am observat și că nu avea cască, mereu când ieșea avea o cipilică. Nu l-am înțeles și nici acum nu am cum să fiu de acord cu abordarea simplistă. Eu am zburat de pe bicicleta la 40 la oră și am aterizat în cap. Casca s-a spart ca o coajă de ou în două, eu, viu. Dacă nu aveam casca, vă scriam de pe un norișor acum. Nu dau lecții nimănui, nu îl judec aici pe Andronache, fiecare face ce vrea cu viața lui, dar eu încerc să învăț din greșelile (cred eu) altora și să fiu mai în siguranță. Nu mă duc la înmormântare, o să merg la cimitir să îl salut, așa cum fac și cu Petrache. Deja sunt 3 băieți cicliști din Târgoviște care nu mai sunt printre noi: Petrache, Bădescu, Andronache. După ce că eram puțini, ne mai și rărim. Trăim într-o țară care nu că nu e făcută pentru bicicliști, nu e făcută pentru oameni, parol. Ne riscăm viețile de cum ieșim pe poartă sau ușă, facem cruci să ne întoarcem, evităm drumurile prea aglomerate, mergem prin păduri și coclauri, dar ca să evitam zonele periculoase are trebui să levităm sau să nu ieșim deloc. Huo, românia!

Prima mea cursă.