Brașov, brașoave

     Haide bună dimineața. V-a mai trecut greața? Nu prea mai știu rime pentru "dimineață", o las așa. Am avut parte de o lună plină la muncă, am reușit să ne facem cifrele și în weekend am avut putere și gânduri pozitive. După ce sâmbătă am băgat șmotru la o garsonieră, și nu am putut aduna prea mulți kilometri, în ziua de duminică am primit liber. Măi, știi ce e ăla câine scăpat din lanț!? Ridică-l la puterea "n". Apoi înmulțește-l cu el însuși și ajungi aproape de starea mea de fapt. Frate, am rupt fașul. Am plecat la plimbare spre Brașov, cu gândul să mă întâlnesc cu cineva care vindea niște șosete de ciclism, dar am gândit că dacă plouă prea tare sau îmi e frig și greu, o iau înapoi și primesc ciorăpeii prin colet. Deci nu e niciun stres. Un prieten din Brașov mi-a zis să îl anunț când mai ajung pe acolo, dar neștiind programul și traseul exact, am hotărât să nu încurc pe nimeni. Deci, tură singuratică, așa cum m-am obișnuit. Cu o seară înainte am pregătit totul, echipament și mâncare, noaptea am dormit destul de bine, dar aveam emoții. Sunt totuși peste 200 de kilometri, nu o să fie ușor. Plus că eu în perioada asta sunt pe acumulare, nu pe efort, vedem ce iese. 

    Somn fără vise, m-am trezit cu ceasul, proaspăt ca un ghiocel primăvara. Afară înnorat, dar nu plouă și e uscat pe jos. Bag o portie mare de fulgi, mă îmbrac si plec. Niște picături ciudoase au așezat praful pe mașini, dar nu mă opresc ele. Vânt de față până la Câmpina, încerc să nu forțez, dar abia mă mișc, așa că voi crește ritmul și îmi asum că stric antrenamentul. Aia e! Nu vreau să mă întorc mâine, la naiba. Niciun fel de coloană de mașini la Nistorești, începe să plouă, nu foarte tare, dar se udă jos și mă ud jos. Bleah. Cred că mă întorc la Sinaia, nu am chef de udătură toată ziua. Dar după Posada se usucă, hai că se poate. Număr kilometrii rămași, tot scade distanța, haide că mere. Mă opresc să mănânc, mai dezmorțesc bazonul, mă simt bine, nu am forțat atât de tare. Dacă aș fi menținut ritmul de la Câmpina, sigur mă oboseam. Așa, doar dau din pedale și mă bucur de peisaj ca un pastilat. Traficul e normal, trec de Sinaia și depășesc coloana de la Bușteni. Vântul bate de spate, fluier și mă alint că merg bine. Predeal, gata. Până aici am mai fost. După aia, e teritoriu nou, coborârea e faină până în Brașov, unde ajung pe la 13, așa cum mă înțelesesem cu vânzătorul. Ne întâlnim, amabilități despre distanțe și efort, apoi pizza de la Luca și Fanta fără portocale. Incep să mă răcesc, trebuie să cumpăr baterii pentru stopul spate care e moale. Pierd jumate de oră, dar o tai spre casă. 

    Vântul e frontal acum, până sus în Predeal nu am cum să trag. Mă mir că nu mă dor picioarele, doar gâtul e țeapăn, nu mai sunt obișnuit cu ture mai lungi de 3 ore. Eu deja am patru. Sunt 10-11 grade, e plăcut, dar vântul îmi zboară mucii și se opune mișcării mele. Pe la Timisul de Sus mă alerg cu niște câini, care au chef de joacă și îmi strică media. Sunt prea frumoși ca să îi alerg cu pietre, îi dau mai departe cu zâmbetul pe buze și ceva înjurături în gând. Urcarea e moale, dar vântul o face grea. Număr kilometru după kilometru, fac calcule, mai cânt și fac rime, sau fac rime și cânt, că m-am plictisit. 5 ore și sunt sus la Predeal. Gata, de aici e doar la vale, păcat că e doar vântul de față care îmi ia basca pe sus. Nu prea e nici trafic, că nu prea e zăpadă, ce să vezi. Drumul e uscat, deocamdată e bine. Mă întrec cu Regio, la vale suntem egali, dar prinde viteză și îl "las" să plece. Apare și coloana de mașini specifică DN1. Începe din Predeal, după borcan, spre Azuga. Nu e bine. Traficul nu mă mai ajută, muncesc singur și merg pe jumatea drumului. Picioarele nu se opun, ba chiar începe să îmi placă ritmul susținut, mă salut cu motocicliștii și mă înjur cu șoferii care nu îmi fac loc. Sigur că sunt puțini, mult mai puțini decat cei care respectă bicicliștii, Doamne-ajută, e bine. Și începe ploaia la Bușteni. Măi, dar plouă ca lumea, îmi intră apă și în gânduri. Mi se îneacă toate bărcile, dar sunt la vale și am altă stare. Vântul bate dar mă mai ajută traficul. Planul e să beau o cola la Sinaia.    

    Gata cola, gata masa, gata pauza. Am mâncat dar am înghețat. O să fie greu să mă încălzesc pe coborâre, dar îi dau înainte cu tupeu. Și cu apă la galoși și obraji. Iar coloană. Acum e până la Comarnic. Frățieeee, niciodată nu am văzut coloană pe sensul ăsta de mers, atât de lungă, noroc că din când în când se mai eliberează și nu merg chiar singur, mă ajută tirajul creat de mașini. Pârtieeeeee! Trece Comarninc, trece Câmpina, hai că încă e bine. S-a uscat de-acum și zburd pe câmpiile mele verzi. Apare Florești, trag dreapta, mai am 17 kilometri. Pe drum îmi propusesem să nu fac mai mult de 7 ore jumate, dar nu mi-a ieșit oricât de tare am mers la final. Efortul depus începuse să blocheze mușchii imediat ce mă ridicam din șa, deci nu mai era loc de tras, doar să ajungem acasă. Și am ajuns. Rupt, dar plin de zâmbet. A fost o zi bună prin munții patriei, cu de toate, ca o șaormă mioritică. Am avut și ciobănești în meniu, pupa-i-aș de numa'-numa'. Hai sănătate și spor în toate, mă bag la munci și produs bani. Pauză de la plăceri, până vineri. Sau...!? 😁😁😁😁😁

Poză de la Sorin, de pe alt traseu, dar mi-a plăcut si am furat-o.