Cea mai cea

     Tot scriu aici despre trăiri și simțiri, amintiri și bazaconii. Cred că am plictisit pe toată lumea cu aberațiile mele, dar eu îi dau inainte cu tupeu. Am încercat să pun aici o parte din sinceritatea mea, dar am păstrat o oarecare distanță când a venit vorba de familia mea, fetele mele. Eee, uite, am scris despre Emma de ziua ei, acum de ce nu aș scrie și despre Corina de ziua ei!? Că până la urmă ea e jumătatea mea, cea bună, desigur. Sunt atâtea lucruri pe care aș putea să le pun aici și să îmi înțelegi sentimentele pentru ea, dar nu e cazul. Fiecare trăiește și iubește în stilul propriu, fiecare sac are peticul lui. În cazul meu, pot să zic că eu sunt peticul, norocos din cale-afară și fericit că are un scop. Nu suntem cuplul perfect, și nici nu cred că vrem, ne certăm din orice dar măcar suntem pe aceeasi lungime de undă când vine vorba de lucruri serioase, facem o echipa bună și Emma e un copil norocos, zicem noi, părinții perfecți, deh! Stiu mulți oameni care nu mai reușesc să vadă în cel de lângă ei un partener și se alege praful. Orice relație presupune muncă asiduă și uneori de Sisif chiar, dar nu se poate altfel. Cred că trebuie să fim pretențioși cu jumătățile noastre astfel încât să existe mereu ceva de făcut, ceva de rezolvat, o mică nemulțumire care trebuie înlăturată. Când totul merge perfect poate să intervină plictiseala, banalul. Cum e aia, nu există bine fără rău. Mamaia mea dragă îmi zicea că nu există bordei fără ceartă, nu poți trăi în armonie perfectă, chiar și când cei doi parteneri sunt asemănători în dorințe și năzuințe, construcție sau preferințe. Când diferențele sunt prea mari, cum ar fi cele de vârstă sau de limbă, cred că se strică șandramaua. Sunt anumite lucruri pe care nu le poți depăși oricât de mult și-ar dori cei doi. Eu mă consider norocos că m-am însurat cu cel mai bun prieten și reușim să lucrăm împreună la familia noastră. Mă laud că am cea mai frumoasă, deșteaptă și inteligentă femeie din lume și mă bucur de ea în fiecare zi. Am avut și noi momentele noastre mai puțin bune, dar le-am depășit și acum trăim o oarecare liniste și împlinire. De ceva timp am început să nu mai fiu atât de vehement în discuțiile pe care le purtăm pentru că mi-a dovedit de atâtea ori că are dreptate. Dar eu sunt un "Gică-contra" înnăscut și nu renunț să îmi susțin cauza, oricât de pierdută ar fi. Are mereu dreptate și nu îmi place să recunosc asta, dar este o realitate. Am avut de renovat o garsonieră și eu am avut 2 cazuri în care am susținut sus și tare că trebuie să facem ca mine, cu argumente normale. M-a convins să facem ca ea și a fost perfect. De exmplu, să modificăm ghena. Eu nu am vrut, că muncă și praf. Ea a vrut pentru spațiu. Dacă nu făceam ca ea, nu descopeream țeava de aerisire a blocului care era spartă la noi în drept și tot mirosul de wc urca la noi în casă și puțea de îți muta nasul. 1-0 pentru doamna. Și sunt atât de multe alte exemple, că umplu blogul cu situații când a avut dreptate. Și i-am dat-o, de fiecare dată. Mereu mi-a placut să mă contrazic și o fac în continuare, dar cu ea nu prea îmi merge. Are argumentul de fiecare dată. Mă bucur că am un asemenea companion de drum și sper să ne plimbăm de mână pe aleea bătrâneților noastre. Hai Doamne-ajută și ura la toată lumea! Să fim iubiți!💕💕💕💕💕💕

Queen C. My precious!