Când vine toamna și începe să se strice verdele, vremea se schimbă spre gri și ud și vânt, tot e frumos să scot mândrețe de trup olimpian pe câmpurile patriei. Sau dealuri, în funcție de traseu. Ieri m-am învrednicit să trebăluiesc prin casă și afară, aproape să mă deochi, nu alta. Și cum Emma nu avea nevoie de ajutor la teme, mi-am făcut drum spre Seciu. Am eu un traseu din Moreni prin Băicoi și apoi Boldești-Scăeni, mega-aglomerația urbană de sub dealul Seciu. Vreme bună, cald spre 18 grade, dar vânt. Dar nu orice vânt. Parcă era un cămătar căruia îi datoram bani, ceva, că m-a frământat ca pe coca de cozonac până mi-a ieșit aluatul pe nas. Dar pentru că sunt un atlet desăvârșit care nu dă bir cu evadații la prima rafală de vânt de față, m-am încordat și am ajuns până sus la Crama Seciu, loc de întâlnire și jălanie pentru cicliștii de șosea din zona Munteniei. Am tot văzut reclame la un concurs de ciclism la "Seciu, mon amour" organziat de Alex Ciocan și mi s-a făcut poftă de o urcare pe dealul ăla. Acolo am participat la primul meu concurs de sosea în 2014, cu o cursiera de aluminiu cu două numere mai mari, dar m-a prins vraja. Deși urcarea e grea, sigur poate fi mai ușoară daca nu tragi prea tare, e bună ca antrenament. Și merită pentru priveliștea care te așteaptă sus. Eu am zis de multe ori că dealurile de lângă Ploiești au un aer de Toscana, și nu fac mișto. Sunt câteva zone cu vii și case sau vile împrăștiate ici și colo. Asfaltul e bun, drumurile unduiesc elegant, viile te însoțesc aproape, aproape că simți mirosul de vin și boască de must. Mereu am zis să bifez și eu urcările de la Ciocanu (nu bag mâna în foc că așa se numește) și ce mai e pe acolo, pe dealuri, spre Urlați. Eu am făcut drumurile care ocolesc această zonă, dar mă încordez eu până vine frigul cel mare și ud. Deocamdată, cam pedalez în gol, că nu știu când și cum va fi Cupa României la ciclocros, nu am văzut nici o dată în calendar, am o oarecare teamă că nu se mai ține. Te anunț, nu e stres, dar parcă sunt un pic dezamăgit, că doar pentru asta mă mai pregăteam și eu. Nu e un capăt de țară, abia pot să mă plimb fără program și target, tot mă bucur de ieșiri. Azi e cursa băieților la Campionatul Mondial de ciclism de la Montreal. Wout nu e principal favorit, dar e printre favoriți. E relaxat, parcă după ce a câștigat Roubaix anul ăsta, nu mai e stresat să demonstreze ceva. Clar își dorește, clar îmi doresc, dar nu mă stresez prea tare dacă nu câștigă (și) azi. A avut un an bun și m-am bucurat pentru el. Să văd dacă mă uit la toată cursa, azi e și ziua făcătoarei de Mancuso, recte mama, împlinește o frumoasă vârstă care nu se mai spune după 50 de ani, așa mi-a recomandat chiar ea. O să bag o tură până la Pucioasa să îi urez de bine și să bem o cola împreună. E o zi bună deja. Am cafea bună, scriu, apoi am de citit câteva pagini din "1984", noua achiziție, îmi place. Hai, te las, vorbim mai încolo. Nu azi, mai încolo luna asta!
 |
| Dealul Plângerii. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu