Munca de acasă

     ...face viața mai frumoasă. "Cum, muncești de acasă?! Și nu te înnebunește familia?!" În primul rând, eu mi-am ales familia, deci nu eram atât de idiot să iau o decizie pe care să o regret. Păi dacă ai o familie care te alungă de acasă pentru a putea munci, nu cred că ești prea bine. Normal că nu e perfect, dar cine are o viață perfectă!? Toate alegerile pe care le facem au la bază un cost de oportunitate, am mai scris despre asta. Merită să mă consum pentru ce nu pot controla? Nu. Merită să apuc pe drumul acela? Da sau nu, în funcție de motive și împrejurări. Acum 10 ani când am luat decizia de a renunța la mai mulți bani pentru a munci de acasă a fost una dintre cele mai inspirate din viața mea. Bineînțeles că nu au fost numai zile bune, că nu poți închide ușa "biroului" și nu se mai aud problemele casnice din ziua respectivă. Uneori ai impresia că ești mai mult familist decât economist, dar nu durează mult și îți revii. E greu și să lași problemele de muncă în laptop când îl închizi. De aceea folosesc ieșirile cu bicicleta, care au rolul de surogat pentru drumul de la birou spre casă, când ai posibilitatea să scapi de ele. De foarte puține ori mi-am descărcat inbox-ul în discuțiile cu soția, nu are rost să o încarc aiurea cu rahaturi. Eu nu prea am bârfe la muncă, zic ce mă deranjează, acționez când e cazul, mai bombăn în câte o zi, dar cam atât. Nu îmi place de toată lumea, dar trebuie să lucrez cu toată lumea. Mamă-mamă, ce le-aș mai zice eu idioților de corporatiști care nu știu să vorbească românește corect dar se visează CEO, dar îi las în pace, că nu am timp și chef să îi educ. Fiecare face cât îl taie capul. Nu ai cap, faci un rahat. E greu, dar nu imposibil, să îți vezi de ale tale cand dai peste d-ăștia sau d-astea. Mă uit întotdeauna la imaginea de ansamblu, la rezultate, și îi dau înainte cu drag și spor. Ieri a trebuit să bifez vizita lunară de birou și să îmi schimb laptop, am unul mai mare și mai frumos, să fie primit. Am băut doua cafele, mi-am instalat chestiile necesare și am tăiat-o spre casă. Am pierdut aproape 6 ore cu drumul, de acasă pană la microbuz, spre București, metrou Basarab - Pipera, și retur. Atat durează. Și încă a fost bine, că nu a fost trafic aglomerat. E și o parte pozitivă la scumpirea motorinei, zău. Eu nu mă stresez cu drumul, îl fac pentru că trebuie și nu mă complic în ganduri. Dar m-am enervat cand așteptam să mă sui în microbuz, la Basarab, spre casă, cand se îmbulzea lumea să intre prima ca pe vremea lui Ceaușescu, că ăștia care așteptau erau niște proști care nu voiau să meargă acasă. Mămiiiica mea, îmi venea să îi dau cu cracii-n sus. Oameni maturi, unii bătrani, ce să le ceri? Geaba îi faci nesimțiți și proști, că nu mai au nicio șansă de civilizare. Pur și simplu nu vrem să fim mai buni. Metehnele comunismului sunt vii, intacte, nu vom scăpa de ele nici cand mor toți comuniștii și iubitorii de tătuci. M-am încins un pic, dar pe urmă m-am așezat și mi-am văzut de ale mele ganduri. Soare, frumos, senin și cald, dar nu am apucat să ies la plimbare, că m-a luat o durere de spate și sunt cam roboțel, sper să îmi revin la timp pentru cursa de ciclocros de săptămana viitoare. Urează-mi sănătate, că noroc mă duc să îmi cumpăr! 😀😀😀😀😀

Nu e așa de complicat să ai liniște acasă.