 |
| O bicla, un steag, si-un om. |
De ceva timp ma tot gandesc ca nu am ajuns si eu cu bicla
la cota 1000, sau Vf. Paduchiosu. Printre biciclistii din Targoviste e un fel
de traditie ca de Ziua Nationala sa se mearga la cota, pentru poze cu
tricolorul. Anul trecut nu s-a organizat nimic si nu am ajuns. Asa ca anul asta
imi propusesem sa merg, indiferent de vreme si companie. Cu vreo 3 zile in urma
m-a sunat Dan Popa, ca ar vrea sa mearga si el. Aseara a aparut si Ionut
Priceputu, zice ca se baga si el. Eeee, asa da. Mai vii de-acasa.
Pregatit sufleteste eram, mai lipsea pregatirea fizica.
Asa ca ieri am alergat ca disperatul cateva ore bune la airsoft, de mi-a iesit
pe nas. Si m-am ales si cu o febra musculara de toata uratenia (daca scriam “frumusetea”
era clisheu, nu?!). Aseara dau cu cola
pana tarziu si ma culc ca fotbalistii romani aflati in cantonament, pe la 2 si
ceva. Si ghici cine injura dimineata telefonul care deranjeaza bushteanul?!
Corect. Mancuso. Cu Chiu si Vai, tovarashii mei de-o viata, ma dau jos din cuib
si imi caut papucii sa-mi bag picioarele-n ei. Ma dau cu apa la ocheane,
impushc un sandwich, ma echipez in straiele de sarbatoare (a se citi chiloti
curati), bag o apa la bidon, si o tai spre platou, ma vad cu colegii de escapada
la 9.
 |
| Io si Dani Popa |
 |
| Poetu' si Blogger-ashul |
Ne intalnim, nu stam prea mult la vorba si o taiem spre
munte. Nu e frig, dar e innorat, si imi afecteaza moralul. Plus ca baietii ma
anunta ca au si alte treburi azi si nu ma pot insoti decat pana la Pucioasa, de
acolo sunt pe turta mea. Nu ma deranjeaza, ba chiar ma bucura, deoarece am de
gand sa bat un record pe Strava, si ar insemna sa o iau inainte pe o bucata de
drum si sa ii astept sus. Asa ca tot raul spre bine.
Pucioasa vine repede, ne despartim (prieteni), si ii dau
inainte cu incredere. Muntii imi apar luminati de un soare primavaratic, dar
parca nu imi vine sa ma bucur, ca pana sus mai e de pedalat. Totusi, ma delectez cu frumushatza de peisaj, fac si ceva poze.
Dupa Pucioasa depasesc 3 ciclisti (oare or merge
tot la cota?!), sunt prea lenti, asa ca ii salut de “la revedere” si o tin
lunga. Picioarele se cam opun la sprinturi, efortul de ieri e omni-prezent. Dar
nu le iau in seama reclamatiile, am o treaba de facut azi si nu ma incurc eu in
doua betze. Crezand ca va fi foarte frig, mi-am luat chiloti pe mine, sa nu imi
inghete “coatele”. Proasta idee! M-am dezobisnuit sa-i port, asa ca m-am ales
cu niste jene acolo unde nu bate soarele niciodata, de nu pot zambi cand stau
asezat. Asta sa fie beleaua de azi, ca ma descurc. Trec satele, ma bucur de
priveliste, se vede zapada pe partea nordica a dealurilor. Dupa Fieni iese si
prietenul meu Soare de dupa salteaua de nori si incepe sa usuce drumul, cam
umed si plin de nisip antiderapant. Asa daaaa!
Parca am prins aripi, am uitat de picioare, de bataturi
la obraji, de oboseala. Nu e cald, dar soarele parca a adus din nou speranta in
viata mea, asa ma simt. Frate, ma duc la cota 1000! Esteeeeeeeeeeeeee!
Ajung si la Glod, sat de corbi. Trec usor, nu neaparat
neobservat, dar in liniste. E iar bine. Acum sunt deja pe segmentul
cronometrat, si am de tras. Vad o gramada de locuri bune de pozat, dar imi zic
ca tot pe aici ma intorc, si fac atunci. Si am tras pana sus, cat am putut de tare. Urcarea are 14 km, recordul
e de 55 minute si vreo 20 de secunde. Maamaaaa, dar e lung, fratie! Admir un
Golf rasturnat in sant, casc gura la viloacele de la Valea Sipotului, ma minunez ca
padurea e inca in picioare, injur niste tarani cu meleu care trec prea aproape de
viermele de ciclist, si ma apropii de partea cea mai grea, ultima, unde rampa e
destul de violenta. Dar sunt pe foaia mica, imi place cum ma misc, nu neaparat
cu talent, dar nu resimt dureri in genunchi. Asa ca tot urc. Vad un semn:
cabana de la cota – 1500 m. Ooooo, asa da! Mai prind curaj, mai iau o gura de
apa romaneasca cu nisip, ca doar e ziua nationala, si pedalez. Vad si varful,
stiu drumul, inca 2 curbe si gata. 500…300.. Si am ajuns la cota. Dar nu
opresc, segmentul meu se termina un pic mai jos, asa ca ma opresc abia pe
drumul spre Cuibu’ dorului. Salvez repede activitatea pe Strava, si, ce sa
vezi, am batut recordul, cu 2 minute. Eeeeee, in starea mea, si tot am reusit.
Pai la primavara o sa il dobor din nou. J J
Il sun pe babacu’sa stea linistit ca am ajuns, fac 2 poze, si o iau inapoi.
Tre’ sa fac poze si la cota, cu tricolorul Romaniei, ca
de aia am venit pana aici. Inot un pic prin zapada, asez bicla, fixez steagul,
si fac poze. Jubilez la gandul ca am reusit-o si pe asta, dar nu prea pot sa
rad, dintii mei au baut un shake de banane si zdrangane de sar plombele. E
frig, coane, ce pana mea mai stai?!
Asa ca schimb fesul cu o cagula, trag o poza cu zapada,
si o iau la vale, spre Tgv. Maaaaamaaa, dar e frrrrrrig! Plus ca ma bate si un
vant nebun din fata. Avand in vedere ca e ziua nationala si vantul are treaba
cu mine, un roman pus pe pozat steaguri romaneshti, ma gandesc ca e ungur, ce
pi..a ma-sii! J Zbor
cu 50 la ora, ochii plang de la frig, mainile nu mai sunt ale mele, dar bine ca
tin de ghidon, ajung iar la corbi si merg bine, dar stangul e handicapat, genunchiul
vrea liber. Nu pot aproba cererea lui de concediu, tre’ sa ajung acasa, nu
vreau sa il deranjez pe tata, desi stiu ca i-ar face placere sa imi salveze
coorul de pe coclauri. Din nou.
Am insa o problema muuuult mai mare. Cand am vorbit cu tata,
mi-a zis ca pregateste o fasole cu ciolan. Aolicaaaa! Numai la asta imi sta
gandul. Dar trec pe langa o curte si imi pare ca miroase a mici. Muaaamaaa,
gata! Vreau mici cu bere. Asta visez, asta pictez. Deja ma vad cu un carton cu 4
mici in brate si o bere romaneasca Tuborg langa.
Dar zici ca sunt blestemat, nicio micarie, bashka niciun
magazin deschis. Baaaa, voi sunteti nebuni?! Mi-e foameeeeeeee!
Nu mai pot, gata, il sun pe tata sa vina sa ma ia, ca
altfel ma ia naiba. Sunt obosit, cu foamea-n gat care ma sufoca, nu se poate
asa ceva. Dar uit de gandul asta cand vad un magazin. Iau ce apuc, bag o cola
sa imi linistesc sufletul zbuciumat, si imi mai revin. Eeeee, sunt alt om acum.
Bucile ma dor, picioarele sufera chinul vietii, dar eu am pe fatza un zambet
tamp, de parca am citit un banc nostim, dar caruia nu prea i-am prins poanta!
Amu’ pedalez, e drum la vale, mai am o scurta urcare
inainte de Pucioasa, si apoi plat spre casa. Scurg kilometrii pe sub roti,
injur soferi idioti, si ma apropii de casa. Nu mai am chef de poze, e innorat
si parca nu am nevoie de poze triste in povestea mea.
La intrarea in Targoviste ma intalnesc cu Andrei Prodan,
a iesit la plimbare, dar are nevoie de o pompa. A mea e praf, dar el are valva
presta si nu o poate umfla la nicio benzinarie. Asa ca il iau cu mine, ii dau
reductia mea, si il trimit la plimbare. Eu ajung acasa, multumesc Domnului ca
s-a terminat cu bine, ma bag la scaldatoare, si apoi,
fasoleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
In seara asta, daca nu raspund la mesaje sau
notificari, inseamna ca am mancat prea multa fasole si e semnalul slab. Bine ca
nu fumez, ca ma vedeati la stirile de la ora 5. “O explozie puternica zguduie
din temelii un bloc cu patru etaje din Targoviste”. J J
Va las, ma retrag. Sa aveti o saptamana usoara, cam cum e sufletul meu dupa
astea doua zile!
Mancuso
